proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

A?ipisem ceva mai devreme ca-nalte d??i. Noaptea era cu lun? plin?, dar luna stingher? ?i lene?? îmi ap?sa greu privirea r?t?cit? undeva pe turla din lemn a bisericii din sat.
Mi-aduc bine aminte cum în adolescen?? luna îmi urm?rea n?zbâtiile erotice create sub acoperi?ul cerului. Motiva?ia gestului meu de a m? confesa într-un spa?iu eliberat de complexe poate a incomodat sau iritat for?ele nev?zute ale binelui. Ei, bine, între aceste extreme oscileaz? întâmpl?ri ?i fapte, uneori enigmatice, pe care decen?a m? opre?te s? le relatez, în detaliu, aici ?i acum.
Nimic nu m? tulbur? mai mult decât gândul c-am îmb?trânit, iar sub crengile copacului unde-mi etalam adolescen?a, p?r?sit ?i el de p?s?rile cerului, se odihne?te o singur?tate. Nu ?tiu dac? prin mine se mai plimb? adolescentul de atunci, dar ?tiu c?-n pu?inul r?mas locuie?te "cineva" a c?rui dimensiune nu o cunosc. Dincolo de toate acestea ?i cu gândul c?-n mine se plimb? un Dumnezeu, sau chiar un intrus, am adormit.
Se f?cea c? sub acel copac, o salcie r?s?rit? din nic?ieri, î?i ducea veacul un b?trân moroc?nos. Aveam sentimentul c? acel b?trân locuie?te în mine iar eu, prin el, voi continua s? exist. În ora?ul din mine, cu un singur locuitor ?i o singur? biseric?, clopotele nu se trag niciodat?.
Diminea?a, la amiaz? ?i seara buc??i de suflet se desprind din mine ca ni?te imagini de pe un perete scorojit. Nu sunt trist pentru c? mi-am rev?zut locul în care am fost cu adev?rat fericit, iar Dumnezeul din mine, adic? acel "cineva", îmi vorbe?te, îmi aminte?te de mine ?i m? duce în lumea copil?riei mele pe care nu am tr?dat-o niciodat?.
- Ei, vezi? îmi zicea într-o diminea??. Tu e?ti urma ?i lumina a ceea ce ai fost cândva. Niciodat? s? nu-?i fie fric? de umbra copacului din tine dar nici de întunericul de afar?. Întunericul, asemeni oamenilor, ascunde o tain? pe care nicio cheie a min?ii nu o poate deschide.
În momentul acela tr?iam o senza?ie nedefinit?. Parc? m? aflam într-o înfund?tur?, iar aerul îmi p?rea pu?in.
Se trase mai aproape de mine apoi î?i aprinse o ?igar?. Puf?i îndelung, apoi, ca ?i cum privirile lui ?i ale mele ar fi ajuns la un compromis, con?tient de ceea ce va urma, î?i plimb? degetele prin barb? ?i sub repezeala cuvintelor c?ut? o scuz?:
- orice lucru este îng?duit.
Mirosul îmi excit? n?rile destul de sensibile la fiecare sc?p?rare de fum. Traumatizat de posibila întrebare pe care urma s? i-o pun, mi-am ridicat privirea ?i obligat de realitatea momentului l-am întrebat:
- Dac? p?catul s?vâr?it nu este iertat de Dumnezeu ?i Dumnezeu s-ar sup?ra pe mine pentru fiecare fapt? rea s?vâr?it?, a? merge în iad?
Înfierbântat ?i oarecum surprins de întrebarea mea, Dumnezeul din mine, cu degetele sale osoase dar calde, îmi acoperi ochii.
-Vezi, acum prive?ti printre degetele mele ca printre ni?te gratii ?i vezi doar o parte din ceea ce ai vrea s? vezi. Nu Dumnezeu te opre?te s? vezi ceea ce tu ai vrea s? vezi. Între tine ?i Dumnezeu nu exist? nicio diferen??. Singura ar putea fi c? tu nu vei putea fi niciodat? egalul s?u. Diferen?a o fac oamenii. Dumnezeu nu face reguli.Dumnezeu nu impune. Dumnezeu nu judec? ?i nici nu pedepse?te. Dumnezeu, prin bun?tatea sa, apropie ?i nu desparte. Dumnezeu creaz? doar posibilitatea ca tu s? alegi între ceea ce vrei sau ceea ce nu vrei. Oamenii au creat legi ?i pedepse. Oamenii au creat frica fa?? de Dumnezeu dar ?i fa?? de semenii lor, îndep?rtându-i...
- Bine, bine, zic, motivat de nesiguran?? ?i de neîn?elegerea celor auzite, dar dac? Dumnezeu nu pedepse?te, atunci cum p?tin?ii no?tri ?i biserica definesc frica ?i p?catul?
- Frica de Dumnezeu înseamn? îndep?rtarea de Dumnezeu.Deci, nu exist? fric?. Frica trebuie s? o define?ti ca pe o stare care apropie, adic? s?-?i fie fric? s? nu pierzi o iubire, s? nu pierzi ceva drag ?i nicidecum s? o consideri ca urmare a unei pedepse, pentru c? nu po?i spune: "mi-e fric? de Dumnezeu, mi-e fric? de tata ca de un câine r?u". Unii spun c? "mi-e fric? s? p?c?tuiesc pentru c? merg în iad". Uite, crezi ori ba, nu exist? iad. Î?i spuneam c? exist? doar posibilitatea ca tu s?-?i alegi calea. Exist? posibilitatea , f?r? frica de ceva, ca tu singur s? alegi ceea ce vrei s? faci.
- ?i totu?i cum r?mâne cu "Frica de Dumnezeu" pe care ne-o invoc? biserica?
- Aha, biserca. Biserica este casa lui Dumnezeu, de?i el este pretutindeni. Dumnezeu locuie?te în fiecare din noi. Biseric? nu înseamn? doar o cl?dire ca ori?icare. Biserica este o loca?ie din fiecare fiin?? sau lucru. Biserica, mai pe scurt, este parte din oameni, iar religia este o inven?ie a oamenilor r?zvr?ti?i care sunt incompatibili cu dorin?a de a se recunoa?te ceea ce sunt ?i incapabili de a-?i alege calea. Religia desparte oameni, incrimineaz? dorin?i, c?s?torii, pune stavil? hr?nirii trupului invocând p?catul.
- Adic?, cum?
-Uite, spuneam c? religia desparte oamenii, incrimineaz? dorin?i. În unele comunit??i, din anumite state ale lumii, este interzis (de c?tre oameni, în numele lui Dumnezeu) c?s?torii între dou? persoane de acela?i sex sau de etnii ?i credin?e diferite, iar în altele totul este permis. Deci, re?ine! Dumnezeu creaz? posibilit??i ca ace?tia s? aleag?. Nicio religie nu poate impune calea înspre Dumnezeu. Alegerea apar?ine fiec?ruia. Dumnezeu nu emite preten?ii. Dumnezeu nu emite legi. Dumnezeu este mediatorul a ceea ce numim Univers, un echilibru între a fi sau a nu fi.
- ?i atunci de ce biserica, oricare dintre religii, p?rin?i, vorbesc despre p?cat ?i despre pedeapsa lui Dumnezeu?
- Dumnezeu nu pedepse?te. Pedepsele le-au inventat religiile ?i oamenii. Uneori pentru a opri o violen??, o fapt? considerat? urât?, oamenii folosesc violen?a.
- Deci, Dumnezeu nu judec? ?i nici nu pedepse?te?
- A?a este. Cre?tinii sunt cei care s-au "botezat in moartea lui Hristos", Cel care a murit pentru ?i in locul nostru, Dumnezeu este consecvent cu Sine ?i nu-i mai pedepse?te. Dat fiind c? nu-i judec?, nu are nici cum s?-i pedepseasc?. ?i nu-i judec?, dat fiind c? "Tatal nu judec? pe nimeni, ci toat? judecata a dat-o Fiului" (Ioan 5, 22).
- Dar Fiul judec? lumea in via?a pâmân­teasc??
- Nicidecum. "C?ci nu a trimis Dumnezeu pe Fiul Lui în lume ca s? judece lumea, ci ca lumea s? se m?ntuiasc? prin El" (Ioan 3, 17).
- Bine, bine. Refuz s? cred c? tu e?ti Dumnezeul cel adev?rat, unic ?i autoputernic. Încerc?rile repetate de a m? distrage de la credin?a ?i dragostea fa?? de Dumnezeu îmi confirm? c? tu e?ti un impostor creat pentru a intra în sufletul meu.
- Fiule, cred c? e?ti incon?tient de greutatea ?i gravitatea vorbelor tale care vin din necunoa?terea a ceea ce este omul. Omul este crea?ia lui Dumnezeu. Omul este m?sura tuturor. "Omul este fiin?a cea mai tainic? ?i mai nep?truns? din toate lumile cunoscute g?ndirii omene?ti."
Omul este minte, trup ?i suflet. Observ c? tu e?ti o victim? neputincioas? care nu poate decât s? accepte ceea ce i se spune. Tu nu alegi s? fii ceea ce e?ti sau ceea ce crezi c? po?i s? fii.
-S? în?eleg c? istoria existen?ei lui Dumnezeu prin care judeca ?i pedepsea, chiar pân? la a patra genera?ie, este o fals? teorie inventat? de religii?. S? în?eleg c? istoria este momentul realit??ii de atunci ?i nu se pliaz? pe via?a ?i tr?irile noastre prezente?
- Da, necunoa?terea înseamn? regres. Misiunea lui Dumnezeu este aceea de a c?l?tori prin oameni, a?a cum o face acum prin tine, s? declan?eze dragostea ?i iubirea care apropie ?i une?te.
?i înc? ceva; "P?catul" s?vâr?it de tine nu exist?.

Aerul era rece dar prietenos ?i iert?tor. Sim?eam primele frisoane ale fricii ?i nedumeririi. De?i Dumnezeul meu îmi spuse c? "frica îndep?rteaz? ?i nu apropie" m-am sim?it stingher în propriul meu trup.
Brusc mi-am adus aminte de mine. Împ?cat cu sufletul c? nu am p?c?tuit, mi-am aprins o ?igar?.

Sub r?chita adolescen?ei mele agoniza o tain?


(va urma)