proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Cum s? te compor?i cu o femeie care î?i exteriorizeaz? emo?iile cu o naturale?e care te sperie? Te vede pentru prima dat? ?i tot ce face este s? te ia, simplu, de bra?: Ce faci, ariciule? Iar tu exact asta e?ti, un arici, dar unul peste care a c?zut primul strat de brum?, în Octombrie, unul care se simte în permanen?? vinovat, un ghem de spini, un arc, un sac de nervi ?i de emo?ii, te cabrezi ?i nimic nu-?i risipe?te îndoiala, nici aerul dens din jur, nici rumoarea, e?ti într-o gar? de care te leag? o imens? triste?e, e o pe?ter? plin? de resentimente, de venin, de îndoieli ?i de nedreptate, asta î?i spui: oare spre ce m? îndrept? Dar î?i pas? cu adev?rat?! Te decizi, într-un târziu, c? vei c?uta un r?spuns, dar nu acum, pân? la urm? nu ?i se mai pare un lucru ie?it din comun, dac? te risipe?ti tu, ca fumul ?ig?rii din care tragi cu poft?, asta ar fi cu adev?rat ceva extraordinar, te ag??i de gestul ?sta cât? vreme e?ti incapabil s? faci altul, s? te compor?i la fel de firesc, s?-i schi?ezi un zâmbet, fie el ?i tâmp, o prive?ti cu coada ochiului, dac? se risipe?te ea înainte de a te risipi tu, asta e adev?rata provocare, dac? e o n?lucire ca multe altele care î?i invadeaz? dimine?ile, când dormi ?i visezi c? nu dormi, când nu dormi ?i visezi c? nu dormi, când te treze?ti mult mai obosit decât atunci când te-ai hot?rât c? e timpul s? te scufunzi în somnul t?u mereu agitat, aproape smasmotic, totdeauna ca un fel de hran? care nu reu?e?te s? te sature, s? te ghiftuiasc?, s? te întremeze, dracu ?tie ce fel de ar?i?e te invadeaz? când tu ai deja figura aia de arbore exotic s?dit pe o banchiz?, de pui de flamingo eclozat prematur direct într-o colonie de anaconde.

Dar nu ?i se poate întâmpla nimic r?u. Nimic. Nimic, nimic, nimic. ?i iar te întrebi: nu cum trebuie s? te compor?i cu ea, cea care î?i exteriorizeaz? atât de firesc emo?iile, nu asta e întrebarea corect?, ci cum te po?i recompensa fa?? de o femeie care a decis s? te vindece? E o femeie perfect adaptat? la mediul înconjur?tor. La lumin?. La întuneric. La angoasele tale. La sentimentul cumplit al rat?rii pe care îl por?i cu tine, oriunde te-ai duce, pe sub haine, în buzunare, în mirosul t?u de om ursuz ?i care nu poate s? zâmbeasc? decât atunci când nu-l vede nimeni, po?i supravie?ui cu a?a ceva, pân? la urm?, te crezi deosebit tocmai prin aceast? capacitate formidabil? de a avea convingerea c? to?i ceilal?i sunt capabili s?-?i citeasc? resemnarea pe chip, o por?i numai tu, ca o medalie, ca un trofeu, con?tient c? e?ti ultimul supravie?uitor al acestei specii de oameni care se declar? inap?i din punct de vedere social, din punct de vedere emo?ional, schilodi?i suflete?te, ea a sintetizat acest ?ir de însu?iri negative într-o formul? mult mai simpl? ?i mult mai aproape de adev?r: E?ti crud ?i egoist!

Î?i petrece o parte din var? în sudul Fran?ei, prin Carnon, aproape de Arles, unde alienarea e singura form? prin care te po?i conserva, colindând boutiqurile, în c?utare de bijuuri, îi place s? le priveasc?, s? le ating?, s? le mâng?ie, e extrem de minu?ioas? când vine vorba de astfel de podoabe, le r?suce?te pe toate fe?ele, caut? defecte închipuite, caut? propriet??i închipuite, le inventeaz? o poveste, asta e br??ara pe care mi-ai luat-o pe când eram gata s? scap trenul, s? plece f?r? mine ?i cu tine-n gând, cu degetele tale cotrob?ind prin locuri ru?inoase, nu aveam alt? solu?ie decât s? ne c?ut?m un ad?post numai al nostru, s? r?mânem acolo peste noapte, peste via??, într-o gur? de canal, m-ai fi botezat Euridice, ochii t?i ar fi luminat precum cei ai lupilor, când sunt în c?lduri, ar fi fost camera noastr? dintr-un hotel de 4 stele, cu patul imens, acoperit de un macat gros, greu, sufocant, plin de perne, am fi avut o cad? la fel de imens?, ca s? putem înc?pea amândoi, am fi avut ?i teras?, cât mai aproape de cer, de-acolo marea s? ni se par? pitic?, oamenii s? se vad? precum ni?te furnici imediat dup? ce au fost stropite cu insecticid, ame?ite, mirosind a moarte, vorbind singure, strigându-ne pe nume, înainte de a-?i da sufletul, heei, e vremea s? face?i dragoste, fraierilor; când ?i când se decide s?-?i cumpere una, o agraf?, o bro??, dac? se poate s? con?in? o piatr? din onix negru, piatra secretelor, ariciule, nu-i a?a c? eu sunt cel mai mare secret al t?u?

?i cum po?i iubi o astfel de femeie? Cu cât? luciditate? Cu cât? fervoare? Te gânde?ti c? o astfel de femeie trebuie iubit? ca ?i când ?i-ar fi cel mai mare du?man, cu aceea?i m?sur?, cu aceea?i intensitate cu care se propag? ?i ura. C?ci asta e?ti: un ghem de ur?! Un m?nunchi de oase ?i de nervi! Oasele tale bat în tobe imaginare. Iar tobele imaginare sunt tigve. Pe nervii t?i stau c???rate p?s?ri grele, de prad?, gata s? sfâ?ie orice animal mai mic sau egal cu greutatea lor. Te foie?ti tot timpul, încerci s? în?elegi ce ?i se întâmpl?, oare spre ce m? îndrept? ?i te îndrep?i, de?i nu ai habar, spre o linie a orizontului la care ?i ajungi în cele din urm?, faci asta numai dac? urli, la fel cum url? mor?ii, când încep s? rasufle, pu?in câte pu?in, imediat dup? ce sunt îngropa?i. Te îndrep?i spre vindecare, de?i faci parte din categoria acelora care nu vor ?i nu cred în a?a ceva. Nu exist? vindecare. Nu exist?. Vindecarea înseamn? s? te abrutizezi, s? te transformi într-un membru al turmei, anonim, anodin, lipsit de gust, de culoare, de miros. ?i nu-?i dore?ti asta, în vreme ce ea, care î?i exteriorizeaz? atât de firesc, de natural, emo?iile, ?i-a propus s?-?i fie panaceu. ?ie. Urii tale. Dracilor t?i. Suferin?elor tale, cele mai multe închipuite. ?i se cite?te asta pe chip, toat? lehamitea adunat? într-o grimas? care spune c? nu mai crezi în minuni, c? î?i e indiferent dac? timpul curge dinspre mâine în ieri, c? da, a?a e, e posibil s? plou?, e posibil s?-?i fie somn, culcu?e?te-te lâng? mine, veveri?o, sub bra?ul stâng, cât mai aproape de inim?, asta ca s? m? pot întreba, iar ?i iar, cum po?i iubi o astfel de femeie, cu cât? luciditate ?i pân? unde ai voie s? te implici?

Po?i vedea marea prin ochii ei, de?i marea pe care ea o vede, în fiecare var?, e ro?ie, invadat? de alge din ordinul Rhodymenia, poate fi desp?r?it? la o simpl? porunc?, la o simpl? lovitur? de toiag, la stânga, ap? vie, în dreapta, ap? moart?, se face, iat?, o c?rare pe unde po?i p??i sfios c?tre cel?lalt mal. Iar pe cel?lalt mal e o via?? anterioar?, pe care nu a?i reu?it s? o tr?i?i pân? la cap?t, în care a?i fost doar voi doi, înc? de la facerea lumii, îl ave?i pe Cain, îl ave?i pe Abel, iar Set urmeaz? s? se nasc? ceva mai târziu, imediat cum î?i mânje?ti mâinile de sânge, criminalule! C?ci asta e?ti, crud ?i egoist, cum spune ea. Crud ?i egoist! Nesigur. Totdeauna te ui?i în urm?. În trecut. Nu te întrebi cum trebuie s? te compor?i cu o astfel de femeie, st?pân? pe ea, care merge ?i prive?te în fa??, drept, cu siguran?a aceea pe care ?i-o d? convingerea c? nu ?i se poate întâmpla nimic r?u, asta pentru c? a?a vrei tu, pentru c? a?a ?i-ai propus, pentru c? a?a trebuie s? fie, în cele din urm?, ci care e modalitatea prin care te po?i recompensa în fa?a ei, asta ca s? nu te mai sim?i ca un intrus care-i r?scole?te mintea, carnea, sentimentele, în cele din urm? via?a, care o face de-atâtea ori s? se simt? vinovat?. Pentru c? ai l?sat-o s? încerce s? te vindece. A încercat asta punându-?i ambele palme pe cap, când Soarele se hot?râse s? se sinucid?, aruncându-se-n valuri, e?ti vindecat, ariciule, e?ti vindecat! În vreme ce marea v?zut? de tine este aia pe care o po?i traversa pur ?i simplu, po?i c?lca pe ape f?r? s? te scufunzi, un astfel de sentiment nu ?i-l d? credin?a, ci dragostea, dragostea ta pentru femeia care a decis s? î?i imprime pielea cu mirosul ei, alb, matur ?i fraged în acela?i timp. Un miros vindec?tor de nevroze.

?i-ai ajuns la o concluzie care te satisface: singura form? prin care te po?i recompensa în fa?a unei femei care te cuprinde atât de firesc de bra?, întrebându-te simplu, ce faci, ariciule, care se ghemuie?te în tine, noaptea, c?utându-?i obrazul, c?utându-?i c?ldura, cu care faci dragoste de parc? imediat dup? asta urmeaz? s? vin? sfâr?itul lumii, care-?i cere bomboane, cele care spun totdeauna îmi e dor de tine, care vrea s-o la?i s? se plimbe de-a lungul unei plaje nedescoperite, neinvadat? de civiliza?ie, care nu vorbe?te atunci când tu taci, care vorbe?te atunci când tu taci, care plânge, în cele din urm?, atunci când vede c? tot efortul ei a fost în zadar, tu ai deja pe tine o armur? plin? de indiferen??, nu conteaz? dac? timpul curge dinspre azi înspre mâine, dinspre mâine în ieri, dac? se despart apele atunci când ba?i tu cu toiagul, dac? pe malul celalalt e o via?? în care a?i tr?it amândoi, ferici?i, extrem de ferici?i, pân? la cap?tul veacurilor, e s? o ucizi. S? o ucizi pu?in câte pu?in. Numai un om crud ?i egoist poate face asta. S? o ucizi ?i în acela?i timp s? nu simt? c? tu exact asta faci. Strop cu strop. Atent. Extrem de atent. Sistematic. O astfel de femeie nu are ce c?uta în via?a ta. Nu are ce s?-?i ofere decât vindecarea. Adic? exact ceea ce tu refuzi. Refuzi cu obstina?ie. Refuzi din convingere. Refuzi s? te la?i ucis.