Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Gol

de Dana Mu?at

A invârtit ambele robinete pân? când a potrivit apa exact a?a cum îi pl?cea ?i, dup? ce cada s-a umplut suficient, s-a dezbr?cat ?i a intrat l?sându-se pe spate ?i privindu-?i corpul. Burta înc? mare, dar care acum nu mai avea form? rotund?, ci atârna pe laterale grotesc se sim?ea moale atunci când o ap?sa. Era goal? ?i f?r? via??, ca o molusc? oribil? al c?rui scop era doar s? existe inutil. Iar sânii ei care crescuser? cu dou? numere, umfla?i ?i plini de lapte, parc? o sfidau, a?a cum st?teau mândrii în sus, ie?ind din ap?, ca ?i cum ar fi fost silicona?i. Îi era scârb? de corpul ei, sim?ea c? el era de vin? pentru tot, c? a ratat exact ce avea mai important de f?cut.
Î?i scoase un picior din ap? ?i îl privi. Sigur c? da, acum putea s? poarte tocurile alea de 15 cm care îi pl?ceau ?i pe care nu a mai avut ?ansa s? le încal?e de câ?iva ani. Poate chiar o s?-?i fac? un tatuaj acolo pe lateral?, jos.
S? priveasc? partea plin? a paharului? Cum nu mai trebuia s? cumpere o gr?mad? de lucruri scumpe? Sau cum nu mai era problem? dac? era pat de o persoan? în dormitorul mic ?i feti?a ei cea mare dormea în continuare în acela?i pat cu mami ?i tati? Faptul c? putea s? bea bere, vin ?i orice altceva avea poft?? (Numai c? acum nu mai avea chef de nimic. Ironic, nu?) Nu se mai îngr??a ?i nu mai avea nevoie de haine noi. Drumul de 4 ore cu avionul pe care îl avea de f?cut în 4 s?pt?mâni nu va mai fi a?a greu. F?r? dureri de spate, f?r? oboseal?. Doar ea, fiic?-sa ?i un ghiozdan. Nici m?car nu mai trebuia s? cumpere bagaj de cal?, în mod cert se va descurca s? care dou? bagaje de mân? de câte 10 kg fiecare. Acum putea. Cum putea ?i s? urce sc?rile din cas? alergând f?r? s? gâfâie când ajunge sus. S? cure?e s? fac? mâncare ?i s? calce – toate într-o singur? zi, urmate de joac? ?i alergare în parc. Poate chiar o excursie în alt? ?ar? care ar fi fost amânat? în situa?ia în care...nu se întâmpla nimic r?u.
?i de fapt ce s-a întâmplat? Era îns?rcinat? în 22 de s?pt?mâni ?i f?cuse luni ecografia de morfologie fetal?. Î?i v?zuse noua feti?? perfect?, s?n?toas?, cum face tumbe ?i se mi?c? în lichidul ei, ag??at? de placenta d?t?toare de via??. A dat telefoane, a trimis mesaje ?i în curând to?i cei apropia?i au aflat sexul noului bebelu?. Dou? fete. Dou? surori. Se sim?ea ca ?i cum ar fi câ?tigat la loto ?i ar fi nimerit potul cel mare. Era în extaz. În culmea fericirii.
Tr?ia într-o bul? fals?. Î?i d?dea seama acum stând pe spate în apa cald? ?i privindu-?i corpul. Avea impresia c? nimic r?u nu i se poate întâmpla familiei ei. Totul era perfect: un so? care o iubea la nebunie ?i care era piatr? de temelie, un copil minunat care o surprindea în fiecare zi, o via?? lipsit? de stres sau oboseal? într-o ?ar? verde în care oamenii zâmbeau ?i spuneau mul?umesc mai des decât ea (ceea ce era mult!). Avea tot ce î?i putea dori ?i era recunosc?toare pentru asta.
?i apoi s-a f?cut vineri ?i au început durerile. La început nici nu ?i-a dat seama, a zis c? sunt ligamente care se întind sau cine ?tie ce alt? prostie, dar când a început s? devin? greu de suportat, la mijlocul nop?ii, a plecat la spital. A trezit copilul, s-a ag??at de so? ?i dus? a fost. S-a internat ?i a stat pân? sâmb?t? seara când i-au dat drumul acas?. Toat? lumea a crezut c? îi trece.
Dar nu a durat mult. În câteva ore durerea a revenit, mai puternic? de data asta ?i a trebuit s? se întoarc? la spital. Avea contrac?ii din 3 în minute ?i între ele î?i sim?ea bebelu?a cum se mi?c?. Plângea ?i î?i mângâia burta rugând-o s? fie bine, bucurându-se de fiecare ghiont primit. ?i uite a?a a trecut noaptea, a venit ziua ?i durerile s-au mai r?rit ?i estompat în intensitate.
?i apoi, duminic? noaptea, a n?scut. Dup? dureri crunte, a n?scut o feti?? de 500 grame, în s?cule?ul ei, perfect? ?i roz. I-a mângâiat mânu?ele ?i picioru?le, i-a privit corpul mic cum se chinuie s? respire, i-a cântat. ?i so?ul ei a plimbat-o în co?ule?ul de r?chit?, ?la în care de obicei pui c?p?unile dup? ce le culegi din gr?din?. Dar nu a avut puterea s? o ?in? în bra?e, iar pentru asta nu o s? se ierte niciodat?. Efectiv nu a fost în stare s? o ia în bra?e, s? o ?in? la piept. Tot ce a reu?it s? fac? a fost s? o ?in? cu tot cu co?ule?ul ei, ascuns? în p?turica roz, lâng? ea în pat.
A tr?it o or? ?i patruzeci de minute.
?i ceea ce regreta cel mai mult (în afar? de faptul c? nu a ?inut-o în bra?e, a?a cum orice mam? ar fi trebuit s? fac?), a fost c? imediat dup? ce a n?scut tot ceea ce a sim?it a fost eliberare, pentru c? durerile trecuser?. Fusese greu, contrac?iile o f?ceau s? se zbat? ?i s? i se înnegreasc? vederea, erau dese ?i ea nu primise niciun analgezic. Dar asta nu era scuz? pentru sentimentul de eliberare – u?urare - pe care îl avea. Stând acum în lini?te, cu apa cald? acoperindu-i mare parte din corp se gândea c? mai bine avea dureri, dar feti?a ei r?mânea acolo unde trebuie, acolo unde avea nevoie s? fie ca s? poat? tr?i.
Se ridic? din cad?, scoase dopul ?i se acoperi cu prospul negru. F?r? s? vrea, î?i privi fa?a în oglind?. Avea cearc?ne ?i din ochii umfla?i îi curseser? multe lacrimi. Oare pân? când avea s? mai plâng?? Oare pân? când orice lucru f?cut de fiica ei mai mare o va face s? l?crimeze gândindu-se c? ?i feti?a cea mic? ar fi putut face la fel? Oare pân? când o s? doar? atât de tare?
Se îmbr?c? în hainele curate ?i î?i urî corpul din nou. Mai ales laptele care venise ?i pe care nu avea cine s? îl bea. Inutilitatea lui o enerva, o f?cea s? ?ipe în interior, s? urle, s? fac? un tantrum de zile mari.
Trase aer în piept ?i ie?i din baie. Cine ?tie. Poate mâine o s? fie mai bine.



P.S. Pentru Ana

Dana Mu?at (danutza) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro