proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Sò-ni-a are aproape opt ani. P?rul tuns scurt. B?ie?e?te ?i nu prea. O rochi?? roz cu bretele convinse s?rutând umerii. Croit? ?i cusut? de Bunica Vie Îns??i. Aproape se tope?te de fericire în prag de vacan??. Se gânde?te la coroni?a de sfâr?it de an. Cineva spune c? se g?sesc flori berechet în cimitirul de peste drum („Cimitirul ?sta” nu poate fi altceva decât o gr?din? mai mare. Chiar o rezerva?ie natural?. Una f?r? niciun fel de restric?ii la cules!). Va ini?ia o expedi?ie, cu program ?i amatori de, care, f?r? îndoial?, nu se poate solda decât cu un rezultat pe m?sur?, an-to-lo-gic! Dar Bunicii nu sunt acas?. Le-a l?sat o cheie-juc?rie. ?i un bile?el. Bunica scrie cu stânga. Foarte hot?rât. ?i de la egal la egal. Ca un veritabil cavaler al mesei rotunde. Cristina sare poarta. Ai ei au încuiat-o în curte. Casa este îns? la discre?ie. Fur? o ro?ie mare ?i un col? de pâine. Sora mic? a Soniei e mereu înfometat?. Detaliile se rezolv? frugal. Esen?ialul nu a?teapt?... O coroni?? nu-i de ici de colo. Nici o inim? împachetat? în emo?ii...

***

„Primul El” îi trimitea r?va?e. Prin intermediari. Despre un anume personaj pozitiv care se înfrunta în de toate pentru o oarecare prin?es?, în realitate Unica. Nu în?elege nici ea cum, dar, la scurt timp, primise în rochi?a roz, în p?rul rebel, în întreaga f?ptur?, prin?esa misterioas? cu poveste cu tot. Parc? plutea. O pas?re stranie se insinuase în ale ei. Se compl?cea. A?a, o vreme... Apoi, l-a ocolit înver?unat?... Se sim?ea asaltat?... Sò-ni-a nu î?i con?tientizeaz? decât par?ial reticen?a în fa?a numelor. O tr?ie?te îns? din plin... Lui, de pild?, nu i-a mai spus nici m?car o singur? dat? pe nume de când îl cunoscuse „într-un anume fel”. Noroc c? El (1) ocupa un loc sigur. În banca a doua. Atunci, nu putea fi decât „Banca a doua”. Un nume de cod sui-generis. ?i a?a a r?mas. Distan?a instaurat? între ei a fost un (alt) hiatus pe care nimeni nu a încercat s? îl ?tearg? nici m?car prin copy–paste. Pur ?i simplu a r?mas.

***

Numele se împart, cu certitudine, în dou? categorii: nume „foarte adev?rate” ?i nume „mult mai pu?in adev?rate”, cumva ilicite, perverse în falsitatea lor, care fac timpanele s? proclame un fel de autorenegare.
Marius, pe numele lui cel adev?rat „Dracu’ cu patru din?i”, î?i serba ziua de na?tere numai cu o s?pt?mân? înainte de aniversarea ei. Priveau pe furi?. Unul în curtea celuilalt. Speculau. Avea o pasiune nebun? pentru diafilme acest „drac”, pe care mai mult sau mai pu?in insidios, i-o inculcase ?i ei. Pseudomarius are sim?ul posesiunii înn?scut. Un adev?rat mascul. Obiectivul lui este invariabil unul: s? o r?peasc? pe Sonia. S? nu-i mai dea drumul. S? o p?streze numai pentru el. Jocul o sperie la început. Mai apoi tr?ie?te un fel de abandon. Fericirea maxim?. Plictisul suveran. Intuie?te c?, în captivitate, nu po?i s?-?i p?strezi libertatea sonor?. Nici de alt tip... Se supune feminin ?i nu prea când destinul clicheaz? pe un mare ?i inspirat Restart...

***

Cel mai serios a fost atunci pe Valea Prahovei..., prima ei vacan?? f?r? P?rin?i, doar cu Veri?oara bezmetic?. Total diferit? de ea. Sonia nu cunoa?te propriu-zis timiditatea. De aceea nu se sfie?te s? cânte ?i s? danseze. În fa?a unui public. Consistent. Co?buc intr? în plin? for?? cu La oglind?. ?oldurile unduindu-se ajung în spectrul Lui. Ea e mic?. Aproape un ghemotoc. ?tie îns? s? adore felul în care El îi pronun?? numele. Bunica Vie este în al nou?lea cer: parc? niciodat? cineva nu a în?eles mai profund regulile ei de pronun?ie. E mândr? c? nepoata are a?a pretendent de soi. Nu-i spune. Doar o mângâie pe cre?tet ?i, din zona cea mai l?untric?, emite corpuri onomatopeice, un fel de spiridu?i plini de în?eles. F?r? dram de arbitrar. Bunica Vie e un fel de dumnezeu in nuce. Mai exact, acolo, în interiorul ei, Bunica s?l??luie?te îngeri, biserici, un cer dulce ca o turti?? parfumat?. Se simte asta ?i din dâra pe care o las? mult timp în urm? dup? ce pleac?. Bunica Vie pleac? a?a de frumos. Niciodat? cu adev?rat. Doar se face c? pleac?. Mereu se treze?te cu o mân? încol?cit? în jurul mijlocelului sub?ire, cu un alint în inimioar? ca o poveste inepuizabil?... Sonia nu îl iube?te îns?. „Cel de al treilea” are ochii mult prea verzi ?i seam?n? leit cu o prun? m?nat?. Sau cu un mo? de curcan ?ifonat. ?i cu una ?i cu alta. În plus de asta, o ?ine de mân? mult prea strâns (?i) pe Cealalt?. Asta, Sò-ni-a nu ar putea-o ierta în veci... Numele lui, o ve?nic? trecere pe ro?u, nici tu reguli de accentuare, nici tu desp?r?ire în silabe... De fapt, nu îl cheam? în niciun fel. A?a c? poate merge mai departe... Se încredin?eaz? destinului cu D mare...