proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Absolut teoretic vorbind, potrivit teoriei relativit??ii, dac? reu?im s? ne deplas?m cu viteza luminii timpul tinde s? capete valoare c?tre zero ceeace înseamn? c? începem s? devenim nemuritori. La vitez? superluminic? putem fi, instantaneu, oriunde. Înseamn? c?, potrivit propriei voin?e, devine posibil? deplasarea ?i în trecut, adic? spre începutul fiec?ruia ?i c?tre Începutul primordial, momentul zero al crea?iei când Dumnezeu era singur?tatea în sine. M?car teoretic, ne putem întoarce la origini prin identificarea cu Totul. Aceasta, dac? nu am avea mas?. Pentru c? masa, la fel ca spa?iul se m?re?te, tinzând c?tre infinit. ?i ne-ar trebui o energie colosal? s? o deplas?m.
Dar când, în condi?ia de p?mânteni, murim, eliberându-ne de trup nu mai avem mas? ?i atunci atingerea vitezei luminice devine posibil? ?i astfel accesul la eternitate. Rezolvarea acestei probleme a nemuririi, fundamental? pentru oricare religie, presupunând c? Einstein a avut dreptate, pare legat? de în?elegerea luminii. Cu toate progresele cunoa?terii, aceasta continu? s? r?mân? o enigm? de?i noi, f?r? s? ne d?m seama, ne hr?nim tot timpul cu lumin?. Cum deschidem ochii, diminea?a, primim lumin?. O filtr?m prin piele când ne bronz?m la soare. Când ne aliment?m cu mâncare crud?, plante vii, ne hr?nim cu fotosintez? – sintez? fotonic?. Când înv???m ne lumin?m, adic? asimil?m tot lumin?, dar una condensat? în în?elepciune (sofia). ?i dac? ne hr?nim cu lumin?, firesc, înseamn? c? suntem f?pturi luminoase, dar nu prea ne-am gândit la asta pân? de curând. Când am aflat de efectul kirlian ?i teoriile biofotonice.
Spiritualismul imagineaz? o arhitectur? a lumii sub forma unei Con?tiin?e unice, înnobilate cu toate superlativele, pe care o mai nume?te ra?ionalitate universal? ori spirit. Ea este o ordine pe care omul încearc? s? ?i-o reprezinte drept armonie matematic?, cromatic? ?i muzical? etc. în sine, inaccesibil?. Meditând asupra sie?i, el se plaseaz? pe sine în continuarea ?i în afara ei prin intermediul unei proiec?ii bipolare, omul reprezentând polul universului tridimensional. Respectivul raport cu aceast? Ordine (Con?tiin??) ar fi, deci, cel dintre tridimensionalitate ?i infinitate. De aici ?i din limitarea temporal? eman? inaccesibilitatatea, care i se impune sub forma misterului ?i transcenden?ei.
Fiind o entitate (secven??) ce se reflect? în ceva (infinitate), omul se poate autovizualiza, autopercepe ca un definit ce se vede în indefinit, c?p?tând con ?tien?a existen?ei sale. Lumea înseamn? El ?i “înjurul” s?u, care include ?i totalitatea semenilor! Punându-se mereu în antitez? cu ceva ce îi cuprinde ?i pe ceilal?i î?i formeaz? con?tien?a de sine - propria identitate. Omul devine, deci, con ?tien?? – ?tiin?? de sine.
Spiritul, ca unicitate a infinito-eternit??ii ce-l include ?i pe om, se cuprinde pe sine în sine. Ca totalitate, neavând în ce se vizualiza, reflecta nu poate avea aceast? autopercep?ie. ?i, drept urmare, el nu poate fi o con ?tien?? – ?tiin?? de sine. F?r? aceast? con?tien?? el este un nonexistent ( nu ?tie c? exist?). La fel ar fi ?i omul dac? nu s-ar vizualiza în ceva nu ar ?ti nimic despre sine. Ceva despre care nu ?tim nimic spunem c? nu exist?! Dar, pentru c? îl pronun??m, deja, pe acel “ceva” ?i ne raport?m la el, îl afirm?m, conferindu-i noi existen??. Spre a dep??i acest paradox al inexistentului existent, inexistentul îl denumesc absen?? subiectiv? (nu nonexisten??) a polului la care s? ne raport?m. Lipsindu-i polul prin care s?-?i semnaleze prezen?a Totul nu are subiectivitate este obiectualitate (existen??) în sine sau nonexisten?? raportat la posibilit??ile de cuprindere ale omului. Dar, dac? e nonexisten??, atunci nici omul nu se mai poate raporta la ceva ?i se poate spune c? ?i el e existen?? în sine, adic? nonexisten??. Ar putea avea aceea?i demnitate ontologic? cu divinitatea.
Aceast? nonexisten?? a “ceva” e paradoxul din care se na?te lumea! Lumea, ca nonexisten?? a „ceva”, e Incon?tien?a. De aceea, acest „ceva nonexistent” (Totul ) îl mai numim ?i Incon?tient. Spre a putea c?p?ta existen??, el are nevoie de o raportare – polaritate spre a se vizualiza (semnifica). În logic?,de regul?, categoriile se definesc, cap?t? existen?? prin raportare la “genul proxim” fa?? de care reprezint? „diferen?? specific?” - opusul.
Incon?tientul poart? în sine aceast? polaritate genetic? (poten?? n?sc?toare) – “ceva” ?i „nonexistent”, categorii primordiale. Pentru a se na?te lumea acest “ceva” trebuie s? se vizualizeze, s? capete ?tiin?? de sine, adic? s? devin? con ?tient. Geneza (Facerea) este aceast? devenire c?tre aflarea de sine - con ?tien??! Lumea, drept Crea?ie, e o nonexisten?? care ia act de sine, devenind existen??. Dac? matricea originar? e paradoxalul “ceva nonexistent” la momentul alfa (Începutul) geneza, ca o poten?? sub presiune, începe s? mi?te „nonexistentul” determinându-l s? devin? „ceva”. Se porne?te devenirea, curgerea! Din acest moment dualitatea parental? androidic? „ceva – nonexistent” devine Trinitate. Ea cuprinde “nonexistentul” (Tat?l) – devenirea germinatoare (Duhul) – „ceva” (Fiul). Aceast? trecere dinspre Tat?l (Incon?tient) c?tre Fiu (Con?tient) e trecerea lui Dumnezeu în Om - antropoteizarea. Altfel spus, cunoa?tere de sine a divinit??ii!
Acesta este rostul Crea?iei, de a fi ?tienticitate – luare la cuno?tin?? de sine ori autoiluminare a nonexistentului. Nonexitent care e o organizare, ordonare în sine (spectru, muzicalitate, geometrie sacr? etc.), adic? o ra?ionalitate. Con?tien?a ar reprezenta procesualitatea autodezv?luirii acestei ra?ionalit??i. Nu reprezint? o entitate, un creier universal, ci o stare a acestei ra?ionalit??i, care începe s? ia act de sine. Crea?ia ar fi suportul acestei con?tien?e - creierul. Am putea spune: con?tien?a î?i creeaz? propriul suport existen?ial, dar ea nu e o entitate, ci o devenire. Omul este o crea?ie a ei, iar creierul s?u un suport luminiscent, autoreflectant. Pân? la om con?tien?a era o reflexie, iluminare în sine. Prin creierul uman ea se percepe, se autoreflect? pe sine. Deci, con?tien?a ?i-a creat oglinda autoreflexiei de sine. Dac? Con?tiin?a este În?elepciunea Unic? Absolut? (Sophia), atunci Omul este un sophion – cea mai mic? particul? autoconstitutiv? ?i autocunosc?toare a ei. Gradul de evolu?ie a omului exprim? nivelul de acurate?e al acestei autoreflexii. F?ptur? limitat?, el nu poate reflecta întreaga con?tien??. Spre a se face vizibil? con?tien?a are nevoie de o oglind? cât mai mare. Aceast? necesitate a determinat apari?ia unor genera?ii de indivizi umani care se reproduc biofotonic prin reîncarn?ri succesive.
Cum e posibil? con?tien?a?
Afirmam c? mare parte din misterul lumii îl vom putea dezlega atunci când vom dezlega taina luminii ?i vom putea demonstra c? întunericul e mult mai mult decât absen?a luminii. Deocamdat?, sclavi ai empirismului nostru p?mântean, suntem tenta?i s? reducem lumina la spectrul ei accesibil nou? (rogvaiv) - lumina solar?. Ea este cea care ilumineaz? lumea noastr? fizic? ?i prin intermediul ochilor ne permite s? lu?m act de existen?a ei. Tot ceea ce nu e iluminat de lumina solar? ori a altor câteva stele, accesibile la nivelul sim?ului comun, îl declar?m ca nonexistent. ?i totu?i, cu puterea min?ii, reu?im s? dep??im concretul, evadând în abstract spre a “vedea” câte ceva ?i din acest nonexistent – palp?m invizibilul. Dar, neputându-l reprezenta figurativ (ca pe un concret) îl imagin?m alegoric prin mituri, teorii filosofico-?tiin?ifice, formule ?i modele matematice ori credin?e. Înseamn? c? dincolo de lumina solar? mai este o alt? form? de lumin? – mental?, prin intermediul c?reia creierul nostru atinge infinitatea misterului. Teoria cuantic? începe s? ne spun? câte ceva despre aceast? lumin?. ?i, probabil, mai exist? ?i o alt? stare a luminii prin care inima, rezonând, deschide poarta acestui mister. Aceast? lumin? de dincolo de sensibilitatea noastr? o numim lumina “pur?”, „absolut?” ori „sacr?” ?i religia o identific? cu Divinitatea, Spiritul, Con?tiin?a.
Din multitudinea întreb?rilor referitoare la lumin?, pe care ni le putem adresa, dou? par a fi cele mai sintetizatoare: Este lumina modalitate a spiritului de autovizualizare prin materializare – identificare cu secven?ialit??i ale nonexistentului?; Este lumina materie superior organizat? în sine - nonexistent care atinge starea de luminiscen?? (autocon?tientizare)? Investigând lumea dinspre noi, mai ales cercetând ce se întâmpl? cu Soarele, am acreditat ideea c? lumina e o manifestare fizic? a st?rii de plasm? a materiei. Am ajuns, astfel, la electricitate ?i magnetism din care am f?cut pilonii explicativi ai universului c?ruia apar?inem ?i în mare m?sur? a omului. Prin gradul ridicat de concentra?ie a plasmei ne d?m r?spunsuri la o larg? palet? de fenomene incandescente ce se întind de la foc (nu e plasm?) ?i pân? la fuziunea nuclear?, iar prin starea rarefiat? a plasmei ne explic?m lumina rece. Ceea ce se afl? în spectrul nostru de radia?ie o numim lumin? ?i ce e în afara lui îl consider?m întuneric. Istoric, la nivelul experien?ei comune, suntem preocupa?i de ce se întâmpl? în sfera vizibilului nostru, iar ce se afl? dincolo, în întuneric, îl proclam?m nonexistent. Modalit??ile prin care acest „dincolo” (99%) ne afecteaz?, neputându-ni-le explica, le numim paranormal ori mister.
Probabil de la acelea?i întreb?ri pleac? ?i Matt Rosemberg în modelarea matematic? a multiversului. Ipoteza „diodei” gaur? neagr? – stea mi se pare un pas extrem de încurajtor pe calea form?rii imaginarului nostru despre lume. „Dioda”, poate fi imaginat? drept un tunel, care la un pol absoarbe lumina ?i „înjurul” devine întuneric – gaur? neagr?. Aceasta trece, e transportat? prin tunel ?i ajunge la cel?lalt pol, unde este expulzat?, iradiat? sub forma unei stele str?lucitoare. În acest mod e posibil? trecerea din universul întunecat (ne?tiut), paralel în universul nostru vizibil. Trecerea e iluminare a spa?io-temporalit??ii tunelului, luare la cuno?tin?? despre aceast? secven?ialitate, adic? informa?ie.
Ochiul uman, privind steaua vede o lumin? indefinit?. S? ne imagin?m c? exist? un analizator vizual infinit mai potent decât al nostru, un ochi universal. Pentru el, lumina stelar? este imaginea tunelului, vizualizare ca pe un obiect a celuilalt univers. Lumina care a str?b?tut tunelul este informa?ie despre „lumea de dincolo” pe care o decodific? ?i o proceseaz? un creier cosmic. Pentru creierul uman, lumina stelar? nu înseamn? decât existen?a a ceva. Dar în ea se ascunde o lume pe care, datorit? vitezei cu care se deplaseaz? informa?ia (lumina), nu o putem prelucra. Situa?ia creierului uman fa?? de steaua luminoas? este, probabil, similar? cu cea a unui neuron fa?? de obiectul identificabil (semnificat) pentru om.
În stadiul actual al cunoa?terii vorbim despre miliarde de stele, adic? tunele, por?i de trecere dinspre alte universuri c?tre al nostru ?i mai departe. În ipoteza unui multivers înseamn? c? sunt o infinitate de “treceri”. Interconectate aceste „treceri” pot fi imaginate ca ni?te corpusculi, cuante înl?n?uite pe o und?. Aceasta ar fi unda cerebral? a creierului cosmic, un procesor unic care prelucreaz? continuu informa?ia despre sine a câmpului semantic. În termenii no?tri, prin analogie cu creierul uman, acest procesor unic – calculator cuantic „gânde?te”, elaboreaz? continuu modele mentale. Acestea sunt ni?te construc?ii ondulatorii, ale c?ror c?r?mizi sunt cuantele. Se creaz? continuu alte universuri ?i stele, prin care creierul cosmic se construie?te pe sine sub forma Crea?iei. Numesc aceast? infinit? procesualitate, devenire care se autocunoa?te pe sine ?i se gânde?te (creaz?) din sine Con?tiin??, adic? Dumnezeu!
Dumnezeu este infinit? devenire, râul care curge din sine în sine, focul care arde în sine din sine, Sinele care se cunoa?te pe sine spre a se construi (autocrea) perpetuu. El î?i cunoa?te interioritatea sa, are con?tien?? de sine dar nu se poate “vedea” pe sine. Pentru aceasta ar trebui s? ias? în afara sa, s? se identifice prin raportare la altceva. Cum “în afar?” ?i „altceva” nu sunt posibile, El r?mâne un Indefinit. Înseamn? c? toate încerc?rile noastre de a-L defini sunt falsuri. Nu vom putea afla niciodat? dac? Dumnezeu are înf??i?are uman?, antromorfizarea fiind cea mai facil? cale de a ni-L apropia, de a ni-L face mai accesibil.
În mod similar se petrec lucrurile ?i cu omul p?mântean. Parte a acestui Tot, el nu se poate cuprinde pe sine. E un p?rta? la autocunoa?terea ?i autocrea?ia cosmic?. Nu se poate extrage ?i evada din ea spre a afla cine este. R?mâne cuprinsul în necuprins, dar care nu î?i poate conserva starea. Când noi vorbim de nemurire în?elegem conservarea unei st?ri. Con?tien?? fiind înseamn? c? întreaga lume de care ia act este el. În necuprins, el este „cel” ?i „atât” cât reu?e?te s? autocunoasc?. Portretul s?u e autotrasat de limitele autocunoa?terii. Când gânde?te se autoconstruie?te continuu pe sine în asemenea mod încât, la fiecare ?apte ani, ?i trupe?te este altul. El se comport? asemenea “diodei gaur? neagr?-stea”. Prin autocunoa?tere î?i absoarbe continuu lumina – informa?ia despre sine ?i se comport? ca o gaur? neagr?, întunecând “înjurul” (trupul). Ca printr-un tunel (sinele), cu lumina autocunosc?toare se str?bate pe sine, la cap?t str?lucindu-se pe sine într-o alt? dimensiune, univers pe care îl numim “lumea de dincolo”. Ceea ce aici pe p?mânt numim via?? e aceast? trecere prin tunelul sinelui. “Dincolo”, prin luminiscen?a proprie, particip?m la autovizualizarea de sine a Con?tiin?ei cosmice. Con?tiin?a (Sophia) devine, deci, con?tient? de sine prin acest travaliu autocunosc?tor al omului. El este neuronul ei, adic? sophion!
În noua dimensiune continu?m s? ne autocunoa?tem, adic? s? ne lumin?m propriul tunel (sinele), str?b?tându-ne. Vie?uim ca un altul, cu aceea?i con?tien?? – identitate. Cunoscându-ne, absorbim propria lumin? ?i întunec?m în jur, redevenind gaur? neagr?. Con?tien??, încorpor?m în gândirea noastr? dimensiunea, lumea în care ne afl?m ?i ne autocreem. În ciclul anterior, când am str?b?tut tunelul sinelui, în lumina noastr? am adus cu noi lumea de ”dincoace”. Acum, autocunoscându-ne gândim dimensiunea în care ne afl?m (ne re-creem din ea) ?i prin lumina noastr? o transport?m într-un alt “dincolo”. ?i acest lucru se repet? la infinit. De fiecare dat?, comportându-ne ca stea, luminiscen?a noastr? e parte a Con?tiin?ei cosmice (Divinit??ii). Prin ea, aceasta se autovizualizeaz?, ia act de sine ?i gândindu-se cu ceea ce a aflat despre sine se autoconstruie?te, autocreaz?. Integrând aceast? explica?ie modelului cuantic, am putea spune c? omul este o cuant? gânditoare - sophion. În cadrul Con?tiin?ei se comport? similar neuronului creierului uman. Este celul? constitutiv? a acestuia, dar ?i autocunosc?toare (gânditoare). Transfer? mereu cunoa?terea de sine – informa?ia în energie, modificându-?i vibra?ia potrivit noului univers în care ajunge. Rezoneaz? cu acesta, absorbindu-i lumina (informa?ia) prin autocunoa?terea de sine ?i str?b?tându-se o converte?te în energie de sine. Convertirea informa?iei despre sine în energie de sine determin? modificarea propriei vibra?ii, preg?tind trecerea în noul univers rezonatoriu. Aceast? continu? modificare de vibra?ie este însufle?irea, adic? via?a.
Omul este, deci, o continu? autofiin?are vibratorie – via??! Se poate spune c? m?sura ?i defini?ia vie?ii este omul. Celelalte însufle?iri (vibra?ii) – cristal, vegetal, animal, neputându-se autocunoa?te nu au con?tien??. Nu se pot gândi pe sine ?i, ca urmare, nici autocrea. Fac parte din universul omului, sunt con?tientizate de c?tre el ?i prin gândire încorporate în sine. Prin lumina sa le transfer? cu sine dincolo. Ele au existen??, tr?ire dar nu via??. Via?a e convertirea, prin intermediul con?tien?ei, a informa?iei despre sine în energie vibratorie de sine, care face posibil? deplasarea prin sine ?i absorb?ia “înjurului” în sine. Sophionul reprezint? vehicolul cu care str?batem tunelul sinelui c?tre cel?lalt univers. Ceea ce numim moarte este întunecarea „înjurului” (trupescului) apar?in?tor unei secven?e spa?io-temporale ca urmare a absorb?iei luminii – informa?iei despre sine în procesualitatea con?tien?ei. Intrarea în întunecime a Eu-lui de „dincoace”! Eul este imaginea sinelui prin raportare, într-o anumit? contextualitate, la sinele celorlalti. Con?tien?a e o succesiune de salturi ale sinelui din Eu în Eu. Moartea este desp?r?irea Sinelui de Eu. Eul r?mâne localizat ?i numai pentru el au semnifica?ie spa?iul ?i timpul. În vehicolul vie?ii, deplasându-se cu viteza autocunoa?terii Sinele este pretutindeni ?i întotdeauna. Pentru el trecut, prezent ?i viitor nu au semnifica?ie, sunt st?ri diferite de vibra?ie. Sophionul reprezint? tocmai acest sine al omului prin care se autocunoa?te ?i autocreeaz? Siele divin – Con?tiin?a (Sophia). Modificându-?i frecven?a spre a rezona cu Eul anterior, sinele se poate deplasa în sensul opus Devenirii (Con?tiin?ei) – în trecut. Încorporând în prezentul s?u con?tien??, sinele î?i modific? starea vibratorie potrivit informa?iei (luminii) absorbite. Str?bate, astfel, propriul tunel în sensul Devenirii, adic? spre viitor. Teleportarea sinelui e o problem? a modific?rii st?rii proprii de vibra?ie prin golirea sau umplerea for?at? a con?tien?ei cu informa?ie despre sine. Dorind s? fac un salt în trecut îmi golesc sinele de con?tien??, datorita informa?iei mai pu?ine (combustibilul vie?ii) nivelul energetic scade ?i se produce o absorb?ie în unul din Eu-rile anterioare. Momentul Alfa al omului e acela al apari?iei con?tien?ei. Omul a c?p?tat (devenit) via?? numai atunci când s-a înfruptat din Pomul cunoa?terii. Deplasarea în viitor e posibil? numai printr-un for?aj informa?ional. Supraalimentez sinele cu con?tien?? ?i ob?in o superenergizare, ce m? propulseaz? mai rapid într-un Eu în care voi ajunge cândva pe cale natural?. Devenirea, evolu?ia e o teleportare natural? în viitor. Prin intermediul imagina?iei ?i fanteziei realiz?m astfel de „înc?rc?ri” ?i „desc?rc?ri” informa?ionale, ce ne duc în trecut ori viitor. Prin tehnici yoga ori credin?? vehicul?m informa?ie prin care ne putem modifica vibra?ia interioar?, atingând st?ri de staz? ce permit accesul c?tre tr?iri spirituale neobi?nuite.
Momentul Omega va fi atunci când, printr-o infinitate de acumul?ri de con?tien??, ne vom idendifica cu con?tiin?a cosmic?, cu zeul. Raportat la infinito-eternitate putem spune c? omul, drept con?tien??, e o scânteiere ce ilumineaz? înjurul, absorbindu-l ?i recade în lumin? cu ce a v?zut (aflat). Sinele-Om (Via?a) - sophionul este o con?tien?? în continu? devenire c?tre identificarea cu Con?tiin?a-Dumnezeu, scânteiere care tinde s? devin? foc. Dac? aceast? con?tiin?? unic? este Spiritul, omul, drept con?tien?? devenitoare este Însufle?ire. Prin absorb?ia luminii (informa?iei) „înjurului”, el îl trece pe acesta într-o alt? stare de vibra?ie, adic? îl însufle?e?te. Pân? s? ia omul act (s? afle) de existen?a sa, „înjurul” era nonexistent, pentru con?tien?? ?i implicit Con?tiin?a-Spirit - nu vibra, era mort. Deci, con?tien?a, prin aflarea despre sine însufle?e?te “înjurul”. Având aceast? abilitate, spunem c? omul este Suflet (Via??).
Particul? elementar? (cuant? autocunosc?toare) - sophion, raportat la scara Totului, posibili???ile de absorb?ie a “înjurului” sunt limitate la nivelul (stadiul) de autocunoa?tere atins. Omul p?mântean nu poate absorbi dintr-o singur? dat? întreaga informa?ie despre planeta sa. De aceea el se va comporta asemenea unei albine în câmpul cu flori. Va absorbi lumin? (informa?ie) din lumina p?mântului, accesibil? lui, ?i o va converti în sine, delimitându-?i Eul ca identitate distinct? de a celorlal?i. Asemenea „diodei gaur? neagr?- stea”, dup? ce se va înc?rca – transporta con?tien?a prin sine, î?i va desc?rca luminiscen?a într-un depozit al Con?tiin?ei – câmpul morfogenetic, în spectrul c?ruia se va engrama. Aceast? morfogen? va fi modelul energo-informa?ional al unei noi reîntrup?ri terrane. În noua via?? p?mântean?, sub forma unui Eu mai evoluat, va con?tientiza, absorbi o doz? superioar? de informa?ie pe care, prin “iluminare dincolo”(moarte) o va transporta în cîmpul morfic, perfec?ionându-?i (ridicarea gradului de con?tien??) morfogena. Aceasta va „fecunda” o nou? reîntrupare sub configura?ia unui alt Eu. ?i acest du-te vino ca al albinei între floare ?i stup va continua pân? cînd va fi absorbit? întreaga lumin? (informa?ie), transformând p?mântul într-o gaur? neagr?. Intreaga informa?ie despre p?mânt va fi con?tientizat? (transportat? prin sine) în morfogen?. Noua con?tien?? a sinelui va încorpora întreaga planet?. Astfel, Con?tiin?a va lua act de existen?a Terrei, ca entitate, ca urmare a c?r?u?iei informa?ionale a sophionului.
F?r? a mai fi luminat P?mântul, în forma sa material?, va deveni nonexisten??. El a avut existen?? cât timp, prin con?tien?a uman?, Spiritul l-a iluminat în cadrul autocunoa?terii de sine. Pentru con?tien??, ceea ce e în afara mea, în ne?tiut nu exist?! Con?tien?a despre el, îns?, se va p?stra sub forma engramei terrane a omului, încorporate în Con?tiin??. Omul nu este doar agent gnostic (cunoa?te lumea), ci ?i c?r?u? ontic – transfer? “înjurul” în sine ?i îl transport? prin sine „dincolo” în luminiscen?a sa stelar?. Odat? cu componenta gnostic?, con?tien?a (sophionul) decanteaz? în Con?tiin?? ?i componenta ontic?. Con?tien?a e procesualitatea convertirii onticit??ii “înjurului” în gnosticitate – iluminare de sine a Con?tiin?ei. Aceas? gnosticitate poate fi imaginat? ca un câmp sophionic (mental). Prin absorb?ia luminii (informa?iei) se transform? „înjurul” în gaur? neagr?, producând o dematerializare a acestuia spre a face posibil transportul prin tunelul sinelui în lumina de “dincolo”. Rostul tr?irilor p?mântene ale omului este sophianizarea (omanizarea), absorb?ia în con?tien?a unic?, cosmic? a planetei Terra. Con?tien?a uman? e modalitatea prin care Con?tiin?a se încarc? cu “iluminarea vizualiz?rilor” spre a se cunoa?te pe sine. Gândind engrama p?mântean? a omului ca parte a Sinelui, Con?tiin?a îl va recreea sub o alt? configura?ie, portivit principiului „nimic nu se pierde nimic nu se câ?tig?, ci totul se transform?”, în cadrul travaliului s?u hologenetic – genez? a Totului.
Aceast? unitate contradictorie a autocunoa?terii ?i autocrea?iei de sine a Con?tiin?ei o numesc hologenie! Prin autocunoa?tere Con?tiin?a absoarbe lumina (informa?ia), dematerializând lumea, iar prin gândirea ei o recreeaz?, rematerializeaz? continuuu. Vizualizând neantul (ne?tiulul) îl distruge ?i gândindu-l îl recreeaz? în ne?tiut prin intermediul sophionilor. Con?tiin?a nu e o ciclicitate cantitativ? închis? de tip “scoate cât prime?te”. Ea e îns??i Devenirea – evolu?ia. E o infinit? ciclicitate deschis?, calitativ? de tipul “sparge misterul spre a-l recreea ?i mai misterios”. Gradul de expansiune a misterului e m?sura Con?tiin?ei! Prin con?tiin?a sophionic?, Misterul se hologeneaz? infinito-etern. Con?tiin?a e autodezv?luire a Sinelui de c?tre sine – profnare spre a se sacraliza în Absolut.
Engrama con?tien?ei (sophionic?) în Con?tiin?? se face sub forma unor depuneri de straturi suprapuse ale experien?elor de via?? ale tuturor încorpor?rilor anterioare. Fiecare nou? reîntrupare e rezultatul ilumin?rii straturilor anterioare ( cele vechi), care ies astfel la suprafa?? dup? ce au eclozat - modificarea st?rii de vibra?ie prin convertirea informa?iei în energie - o nou? voin?? de via??. Experien?a tr?irii corporale prezente se cumuleaz? sub form? de feed-back în stratul cel mai profund, întunecat al engramei personale. Fiecare strat engramatic e o sintez? actualizat? (modificat?) prin ultima tr?ire a tuturor experien?elor noastre de via?? anterioare. Deci, în engram? noul strat (sinele) cumuleaz? toate tr?irile de pân? atunci ale Eurilor (sophionilor) în succesiunea încarn?rilor. V?zut ca Eul suprem, sinele configureaz? supraomul. Acesta, proiectat sub forma unei holograme, reprezint? adev?rata întruchipare a omului. Fiecare Eu, tr?itor în prezentul s?u terran, are în spate acest aisberg invizibil care este supraomul. Deci, p?mânteanul muritor e infinit mai mult decât imaginea (reprezentarea) sa despre sine. Celebrul îndemn de a te cunoa?te pe tine însu?i e un deziderat de neatins ca tr?itor p?mântean, dar formidabil de optimist. El aten?ioneaz? c? fiecare suntem mult mai mult decât ne putem imagina, c? purt?m în spate nemurirea supraomului a c?rui interfa?? p?mântean? temporar? suntem. Înf??i?area uman? e doar o imagine limitat? ?i deformat? a chipului supraomului sub care fiin??m. Ca Eu suntem muritori – nevoi?i s? ne str?batem tunelul con?tien?ei, dar ca Sine (sophion) configur?m supraomul nemuritor. Prin murire fiecare Eu pleac? la întâlnirea cu Sinele, iar prin na?tere Sinele (supraomul) revine spre a des?vâr?i autocunoa?terea în spa?io-temporalitatea terran? ca Eu.
Filmul fiec?reia dintre engrame con?ine totalitatea gândurilor vorbelor, sentimentelor, f?ptuirilor rezultat al interrela?ion?rii cu mediul natural, dar ?i cu semenii contemporani ori despre care mi-am amintit (studiat, invocat) în cadrul genera?iei tr?ite. Tot aici se includ ?i acumul?rile de ordin cultural – partea preluat? din mo?tenirea genera?iilor antecedente. Oricare dintre convie?uitori are, la rându-i, sistemul propriu de rela?ii interumane. Pe mul?i dintre cei cu care am interac?ionat îi cunoa?tem pentru c? au populat acela?i mediu, dar pe al?ii nu. R?mânem, deci, conecta?i, incon?tient la sociosfer?. Aceast? popula?ie necunoscut? mie, dar inclus? în engram? prin medierea celor cu care am avut contact direct aduce în câmpul morfic o experien?? extins? a genera?iei c?reia îi apar?in, ce formeaz? egregorul local, na?ional, continental, planetar. Putem spune c? engrama sophionic? “plute?te” în acest egregor.
Pe timpul procre?rii engrama fecundeaz? materialul ereditar parental în care, prin procesul de mitogenez?, germineaz? engrama biofotonic? (gena) a viitoarei întrup?ri. Corpul uman se va forma potrivit acestei engrame (programul genetic), care reprezint? sinteza experien?ei de via?? a încorpor?rilor anterioare (karma). Formarea sa este, deci, predeterminat? de câmpul morfogenetic potrivit modului de vibra?ie a engramei ?i egregorului. Dup? na?tere, toate tr?irile personale se decanteaz? sub forma unor perturba?ii în engrama biofotonic? a Eului, de unde se transmit în partea întunecat? a engramei morfogenetice (înc?rcare), determinând modific?ri configura?ionale în corpul eonic al supraomului.
Multe sunt diferen?ele ce confer? specificitate personalit??ii fiec?rui individ. Dar, probabil, esen?ial? e capacitatea fiec?ruia de a se raporta la câmpul morfic. A?a cum fiecare dispunem de o anume acuitate vizual? (pictori) sau auditiv? (muzicieni) la fel dispunem ?i de o sensibilitate particular? de conectare la morfogen? (supraom). Numesc aceast? sensibilitate, o stare a biorezonan?ei fotonice acuitate sophianic?. Datorit? ei, unii (Euri) pot realiza conexiuni involuntare instantanee stabile, coerente ?i de mai lung? durat? cu aceasta. Interferând accidental cu con?inutul engramatic ?i egregoric se “contamineaz?” cu secven?e (flesh-uri) ale acestora ?i ajung s? aib? viziuni, cuno?tiin?e ?i posibilit??i de care habar nu aveau ?i pe care nu ?i le pot explica (paranormale). Este cazul geniilor, sfin?ilor, vizionarilor (telepa?ilor), nebunilor ?i profe?ilor. Talentul, harul sunt poten?e ce semnific? ?i exprim? o acuitate sophianic? special?.
Fiecare om obi?nuit ori antrenat are aceast? capacitate bionic? fotorezonatorie, putând realiza, involuntar ori voluntar, conexiuni de durat? ?i profunzimi diferite. Visele sunt rezultatul accidental al interferen?ei undelor biofotonice cu cele ale câmpului morfogenetic. În acest mod sunt actualizate, aduse în prezentul nostru informa?ii din trecut care ne pot prefigura cândva viitorul. S? nu uit?m c? viitorul fiec?ruia “locuie?te” în trecutul s?u! Corporal, mâine vom fi continuatorul a ceea ce am fost ieri ori alalt?ieri (zestrea genetic?). Devenirea noastr? corporal? e o predeterminare, o necesitate morfogenetic?. Libertatea se manifest? prin modul personal de a tr?i al fiec?ruia, exprim? incon?tien?a Eului. Dar aceast? libertate se va feti?iza în necesitatea engramatic? ce va determina gena viitoarei întrup?ri. Corporalitatea noastr? viitoare va ar?ta cum am tr?it în vie?ile anterioare.
Ce este ?i cum se manifest? un vis? În prezentul s?u fiecare ni l-am imaginat pe Dumnezeu, s? spunem sub chipul unui în?elept cu barb? alb? ?i plin de bun?tate. Aceast? imagine (construct al min?ii noastre) a fost impregnat?, al?turi de celelalte manifest?ri ale tr?irii, în engrama morfic?. Pe timpul somnului – repaus corporal, accidental, unde ale câmpului nostru biofotonic interfereaz? zona unde se afl? imaginea prefigurat? (în trecut ori în prezent) a lui Dumnezeu. Poate fi ?i imaginea Dumnezeului altcuiva din egregor. Aceast? întâlnire se va reflecta în biocâmpul personal drept realitate pe care o tr?ie?ti efectiv. Înmagazinat? în fotogen? (memorat? fiziologic) aceast? „realitate” poate predetermina o anume stare psihic? ?i un comportament adecvat întâmpl?rii. Atunci vom spune c? visul s-a izbândit. E posibil ca aceast? „întâlnire” s? produc? modific?ri, chiar radicale, ale modului de via?? de pân? atunci. De pild?, retragerea la m?n?stire ?i tr?irea în ascetism ?i pio?enie. Aceast? tr?ire decantat? în engram? va face ca viitoarea corporalitate s? fie predispus? la sfin?enie, s? îmbrace atributele acesteia ?i chiar s? se împlineasc? prin modul specific de tr?ire ?i recunoa?tere al semenilor. În acest mod visul devine realitate. Deci, e adev?rat? afirma?ia: „visele se împlinesc!”
Se poate întâmpla ?i în stare de trezie s? se realizeze asemenea conexiuni prin care lu?m cuno?tin?? de anumite informa?ii utile (revela?ie) ori despre fenomene, evolu?ii viitoare (viziuni, profe?ii). Geniile, probabil, scaneaz? frecvent aceast? memorie a umanit??ii (egregorul planetar) ?i culeg informa?ii pe care muritorul de rând nu ?i le putea imagina.
Engregorul e o re?ea de înl?n?uiri engramatice. Cele mai active ?i sensibile sunt înl?n?uirile cu engramele persoanelor cele mai apropiate – p?rin?i, fra?i, copii, rude, prieteni, colegi etc. Fa?? de ele avem cea mai apropiat? afinitate rezonatorie. De aceea, interferen?ierea biofotonic? cu aceste engrame are cea mai mare probabilitate de realizare. Atunci în biocâmpul personal se proiecteaz? imaginea acestor persoane sub forma unor apari?ii apropiate de realitatea fizic?. E cazul vedeniilor, fantomelor. Când sunt interferate informa?ii despre propria persoan? în engrama celorlal?i, proiec?iile realizate induc senza?ia de deja vu ori a alter egoului. Unele st?ri patologice – delir, halucina?ii î?i g?sesc explica?ia tot aici.
În concluzie, viziunea antropoteist? se întemeiaz? pe existen?a unei Con?tiin?e unice, simultan, autocunosc?toare ?i autocreative. Cei care fac posibil? con?tien?a ?i continua regenerare de sine a Totului sunt sophionii. Ace?tia constituie unicit??i care, simultan, au înf??i?area terran? uman? efemer? (Eul) ?i configura?ie eonic? extrap?mântean? (Sinele) etern?. Prin ei este posibil? continua devenire a Divinului ca autocunoa?tere germinativ? ?i germina?ie autocunosc?toare. Sophionii sunt entit??i, deopotriv?, gnostice, care convertesc onticitatea - existen?a în informa?ie (absorb lumina), f?când-o transportabil? ?i ontice, care iradiaz? gnosticitate (lumin?). Dac? imagin?m Crea?ia drept un creier unic, atunci el este format din sophioni la fel cum creierul uman e format din neuroni. Con?tiin?a este sophianic?, iar con?tien?a este neuronal?! Rela?ia dintre con?tien?? – Con?tiin?? este rela?ia dintre om ?i Dumnezeu.