proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Când vântul sc?rm?na nelini?tit tufele înflorite, parfumul trandafirilor înv?luia terasa pe care era fixat balansoarul. Um?r lâng? um?r, leg?nându-se ca în copil?rie, cele dou? tinere g?seau c? acela era cel mai bun loc în care s? î?i împ?rt??easc? secretele una alteia. Lavinia, fiic? de colonel, crescut? în normele stricte ale unei familii cu greutate în ora?, fin?, inteligent? ?i de o frumuse?e eteric?, î?i punea capul pe umerii zdraveni ai Leti?iei, fiic? de ??ran s?rac, care î?i trimisese copilul în cas? de domni s? slujeasc? ?i s? înve?e, în?irându-i f?r? umbr? de re?inere taine pe care nu le-ar fi putut dezv?lui familiei sale. Între ele se legase cu mult timp în urm? o prietenie trainic?. Lavinia nu avea fra?i sau surori, a?a c? Leti?ia luase repede locul unei surori, fiind înv??at? s? profite din plin de fiecare semn de bun?tate, de afec?iune ?i chiar de mai mult. Deveniser? inseparabile. S-ar fi crezut c? între ele nu aveau cum ?i când s? apar? taine. Cu toate acestea, existau momente peste zi în care nu se vedeau. Lavinia studia, iar Leti?ia î?i îndeplinea obliga?iile pe care le avea în casa prietenei sale, pentru c? tat?l ei, colonelul, se a?tepta s? î?i pl?teasc? în continuare casa ?i masa, închizând în mod voit ochii la ata?amentul dintre fete.
Probabil c? a?a sc?pase Leti?ia din vedere momentul în care Lavinia îl cunoscuse pe c?pitanul Gherman. Mai mult ca sigur c? a?a sc?pase ?i vizitele în care prietena ei îl primise pe acesta de una singur?. Fu cât pe ce s? cad? de pe balansoar când Lavinia îi m?rturisi c? se îndr?gostise pân? peste cap de acel ofi?er. În înserarea parfumat? ?i cald?, Leti?iei i se p?ru straniu c? prietena ei î?i putea muta ata?amentul asupra altei persoane, excluzând-o pe ea.
- Am s? ?i-l prezint, o b?tu Lavinia u?or pe mân?. Vreau s? ?tiu ce p?rere ai tu despre el.
Asta suna bine ?i fu suficient pentru moment s? o lini?teasc? pe Leti?ia. Trase mai aproape farfurioarele cu dulcea?a de trandafiri pe care Lavinia o îndr?gea ?i l?s? ca aromele s?-i alinte cerul gurii. Lini?tea îi disp?ru îns? când îl cunoscu pe c?pitanul Gherman, un tân?r serios, scump la zâmbete, cu o statur? frumoas?, un p?r ca m?tasea porumbului ?i ni?te ochi verzi ca smaraldele, care se luminau când priveau spre Lavinia. Frumos era pu?in spus, dar Lavinia nu merita nimic mai pu?in. Se potriveau atât de bine, încât î?i venea s? îi a?ezi pe amândoi într-un tablou cu o gr?din? de trandafiri roz pe fundal.
- Îmi place, recunoscu în fa?a Laviniei, balansându-se încet, cu ochii fixa?i pe trandafirii îmboboci?i în vârful tufelor.
Prietena ei râse u?or, cu râsul acela delicat ?i re?inut, pe care Leti?ia nu i-l putuse imita niciosdat?, dup? care î?i alese cu vârful linguri?ei de argint din dulcea?a de trandafiri, o cantitate cât un bob de fasole ?i îi inspir? adânc aroma înainte de a o duce la buze. Când înghi?i, închise ochii cu o pl?cere copil?reasc?. Leti?ia î?i aminti de ziua în care, copile fiind, Lavinia îi oferise pentru prima dat? pre?ioasa ei dulcea?? de trandafiri. Atunci, o scuipase între tufe, hot?rând c? petalele de trandafiri au gust de hârtie. Rafinamentul aromelor nu-i mai era acum str?in, dar era clar c? nu se d?dea în vânt dup? el. Începu s? se dea în vânt, îns?, dup? c?pitanul Gherman. Îi urm?rea de la mansard? venirea, ca nu cumva s? mai scape vreo vizit? ?i o înso?ea pe Lavinia la toate întâlnirile, spre mul?umirea colonelului, tat?l Laviniei. Era în al nou?lea cer când c?pitanul o privea ?i schi?a o urm? de zâmbet în direc?ia ei. Poate c? nu-i era chiar indiferent?. Era mai înalt? decât Lavinia, obrajii îi erau mai rumeni, mai proaspe?i, î?i purta p?rul despletit pe spate ?tiind c? are un p?r frumos care îi ajungea pân? la coapsele generoase, iar via?a fusese mereu plin? de imprevizibil.
Când Lavinia plec? pentru câteva zile la m?tu?a ei din capital?, Leti?ia nu mai sim?i vechiul val de am?r?ciune care o înso?ea de obicei în astfel de ocazii. Din p?cate, odat? cu plecarea ei se sfâr?ir? ?i vizitele tân?rului ofi?er. Absen?a acestora o f?cu s? în?eleag? cât de important devenise Gherman ?i pentru ea. În mod normal, n-ar fi trebuit s? ?inteasc? atât de departe dar Lavinia o înv??ase c? dac? nu î?i dore?ti lucruri importante în via??, trebuie s? te mul?ume?ti cu m?run?i?uri. Acum, î?i dorea cu cea mai adânc? sete s? se întoarc? prietena ei ?i, odat? cu ea, s? reînceap? plimb?rile cu c?pitanul.
Trandafirii începuser? s? se scuture când Lavinia î?i f?cu apari?ia pe terasa cu balansoarul lor. P?rea schimbat? cumva, iar Leti?ia i-o spuse imediat.
- Sunt fericit?, surâse Lavinia, îndreptând cu mi?c?ri mângâietoare gulera?ul alb din dantel?, care îi împodobea rochia fin?. M? voi c?s?tori cu Gherman. Azi va veni s? îmi cear? mâna de la tata.
- Cum se poate? Ai fost plecat? mai bine de o lun?!
- Da. Lavinia se a?ez? senin? pe balansoar ?i î?i f?cu vânt u?or. A fost ?i el în capital? cu treburi. Ne-am întâlnit, ne-am plimbat, am încercat s? ne cunoa?tem mai bine.
- ?i nu mi-ai spus, ridic? tonul cu repro? Leti?ia.
- Când s?-?i spun? Î?i spun acum!
Leti?ia sim?i cum se sufoc?.
- E?ti sigur? c? î?i va cere mâna?
Lavinia o privi enigmatic?, împreunându-?i mâinile în poal?.
- Va veni la ceaiul de la ora cinci. Te rog s? sco?i serviciul de cristal ?i dulcea?a de trandafiri de anul trecut. A fost atât de reu?it? ca arom?, culoare ?i consisten??… un an bun.
Acum era doar o servitoare? Nu mai era prietena ei? Vântul amor?ise subit ?i un val de c?ldur? n?v?li de pe teras? prin u?ile deschise, direct spre masa pe care Leti?ia preg?tea farfurioarele de cristal, linguri?ele de argint ?i ?ervetele din m?tase. Pe teras?, balansoarul scâr?âia u?or, cu o singur? persoan? în el.
- Ţi-am adus s? gu?ti pu?in.
Lavinia tres?ri, cu gândurile rupte în mod brutal. Reu?i totu?i s? aib? un surâs blajin pentru prietena ei când prinse între degetele fine farfurioara oferit?.
- Cât e ceasul?
- Aproape cinci, se r?suci Leti?ia spre ceasul masiv ale c?rui limbi pendulau cu un cl?mp?nit discret.
- Nu mai e mult! Lu? cu vârful linguri?ei dulcea?? cât un bob de fasole, îi inspir? aroma, o duse la buze, dup? care închise ochii ?i se l?s? leg?nat?.
Într-un târziu, dup? ce se s?tur? s? o priveasc?, Leti?ia se retrase în aerul r?coros al sufrageriei. Scoase un mic ?ip?t de spaim? când d?du de umbra proiectat? pe peretele opus terasei. C?pitanul Gherman intrase neauzit, se apropiase de mas? ?i privea încruntat cioburile fine ale termometrului de camer? zdrobit de col?ul mesei. O pic?tur? de mercur cât g?m?lia unui ac, str?lucea înc? pe linguri?a de argint cu care fusese aranjat? dulcea?a de trandafiri pe farfurioare.
Vântul porni din nou s? bat?, aducând cu el mireasma unic? a petalelor de trandafiri care c?deau pe jos ca ni?te fluturi r?ni?i, în timp ce balansoarul se opri din scâr?âit.