proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Pe la începutul anilor ’90, în plin? perioad? de deschidere c?tre Vest, de avânt pentru „intrarea în Europa” ?i de „integrare în structurile euroatlantice”, localit??i de toate m?rimile din România se înfr??eau „pe band? rulant?” cu altele, de prin toate col?urile lumii (mai ales din ??ri „capitaliste”, membre UE ?i NATO) ?i se f?ceau nenum?rate schimburi de delega?ii de tot felul.
Astfel c?, dup? ce mai mul?i copii din clasa a VII-a au fost în vizit? în Fran?a, a venit ?i rândul românilor dintr-un ora? capital? de jude? s? g?zduiasc? vreo dou?zeci de copii francezi.

În?elegerea era ca fiecare copil s? fie g?zduit la câte o familie, „perechile” men?inându-se ?i la la vizita în cealalt? ?ar?.
Bineîn?eles c? toate activit??ile erau organizate de „proful” de francez?, care i-a instruit în detaliu, atât pe copii cât ?i pe p?rin?i, una din reguli fiind aceea c? tinerii „înfr??i?i” nu aveau voie s? umble neînso?i?i de adul?i (profesori sau p?rin?i) dup? o anumit? or?. Astfel c?, aproape în fiecare sear?, în curtea ?colii din cartier se adunau cei 20-25 de p?rin?i ?i a?teptau s? vin? copiii de la diferite activit??i, de regul? excursii prin ?ar? ?i prin împrejurimi, adu?i pân? acolo de profesor.
Pe vremea aceea nu erau telefoane mobile ca s? fie ?inu?i la curent p?rin?ii cu problemele de pe traseu ?i nici autocarele nu erau prea performante, a?a c?, nu de pu?ine ori, îi prindea noaptea a?teptând.

Într-una din aceste nop?i, spre sfâr?itul perioadei de vizit? a micilor francezi în România, când p?rin?ii se cuno?teau deja destul de bine, dup? ce au obosit discutând despre politic?, tranzi?ie, reform? ?i alte subiecte la mod?, la un moment dat, exact când intervenise o oarecare plictiseal? ?i parc? se a?tepta ceva care s? îi mai învioreze, de grupul lor s-a apropiat un ??ran mic de statur?, de vreo 75 de ani.
P??ea timid, cu pa?i mici, ad?uga?i, târând, din când în când câte un picior, împov?rat de un rucsac imens în spate ?i de dou? saco?e, foarte grele, dup? cum se ar?tau. A l?sat bagajele din mân?, i-a cuprins pe to?i cu o privire speriat? ?i, cu o voce ?tears? ?i u?or r?gu?it? a început s? vorbeasc?:

- Bun? seara la dumneavoastr?... nu v? sup?ra?i... vin din Oltenia ?i m-am r?t?cit, nu ?tiu ce s? mai fac, merg de câteva ore, am obosit...
Imediat, unul dintre ta?ii care erau mai aprope de ??ran, intervine:
- Cum adic? te-ai r?t?cit? Unde doreai s? mergi?
- Vreau s? merg la b?iatul meu, dar nu mai ?tiu unde st?.
Din acest moment au s?rit aproape to?i în ajutor, mai ales b?rba?ii, care erau oricum mai mul?i decât m?micile:
- P?i, d?-ne adresa ?i, din câ?i om fi pe aici, poate ?tie cineva s? te îndrume.
- Sau dac? nu ?tie nimeni, g?sim un taximetrist care ne l?mure?te cu siguran??.
- Sau cerem ajutorul poli?iei, la nevoie.
- Nu te l?s?m noi, c? oricum st?m degeaba aici!
- Deci, zi-ne omule, în ce cartier, pe ce strad?, la ce bloc vrei s? ajungi?
- Nu ?tiu adresa, dar de când s-o mutat în locuin?a asta am mai fost la b?iatul meu de câteva ori ?i m-am descurcat f?r? probleme.
- ?i, în rândurile trecute, cum ai ajuns?
- De dou? ori o venit fiu-meu dup? mine, la gar?, apoi o dat? am venit singur. Am luat din gar? un troleibuz, am coborât pe o strad? larg? în dreptul unei case cu etaj, albastre, apoi am trecut strada, am luat-o pe prima strad?, mai mic?, la stânga, apoi pe a doua la dreapta, dup? aia am intrat printre blocuri pân? la ni?te tomberoane de gunoi ?i în primul bloc pe dreapta, la scara din mijloc, la ultimul etaj st?tea b?iatul meu.
- Ce troleibuzul ai luat din gar??
- Troleibuzul 1.
- E bine, înseamn? c? e?ti în cartier, cât de cât, dar înafar? de casa aceea albastr?, ce mai era unde trebuia s? cobori? Zi ?i dumneata un restaurant, o ?coal?, o benzin?rie, c? doar case cu etaj sunt multe în ora? ?i oamenii, din când în când, î?i mai tencuiesc casele ?i schimb? culoarea la zugr?veal?.
- Nu ?tiu altceva, eu de casa aceea albastr? îmi amintesc, c? mi-o pl?cut de când am v?zut-o prima dat?.
- Dar, sta?ia aceea de la casa albastr? nu ?tii ce nume avea?
- Nu!
- Altceva, nu-?i mai aminte?ti nimic de locul în care trebuia s? cobori din troleibuz?
- Nu-mi amintesc, dar parc? ast?zi, troleibuzul, înainte de a ajunge la casa albastr?, o luat-o un pic la stânga, atunci m-am speriat ?i am coborât. Poate doar mi s-o p?rut mie ?i din cauza asta am coborât mai devreme... ?i apoi nu m-am mai descurcat. M-am întors pe strada principal?, m-am dus pe jos tot înainte, dar nu am mai g?sit casa albastr?. Apoi, am venit iar pe unde m-o l?sat troleibuzul, nu mai ?tiu unde sunt...
- Nu cumva o fi urcat în troleibuzul 1 barat în loc de 1? – se întreab? cineva.
- ?i totu?i, unde dorea s? coboare din troleibuzul 1? C?, în toate sta?iile de unde se bifurc? linia lui 1 de 1 barat, în stânga sunt str?du?e care duc între blocuri. Cum s? descoperim unde dorea s? ajung? omul ?sta? - erau alte întreb?ri pe care ?i le puneau p?rin?ii.

Cu to?ii erau în impas. Unul dintre ta?ii prezen?i în curtea ?colii s-a dus la ma?in?, a luat de acolo un pix, o coal? de hârtie ?i a început s? fac? o schem? cu bulevarde, str?zi ?i str?du?e.
- M? ierta?i v? rog, m-am prostit r?u de tot, nu mai ?tiu ce e cu mine! Istr?tescule, Istr?tescule, ai îmb?trânit, ?i-o luat Dumnezeu min?ile! Ai ajuns s? te faci de râs printre str?ini!

În acel moment, inginerului Domide parc? i-a picat o fis?. Hai s? încerc, ?i-a zis el, poate nu este doar o coinciden?? c?, oricum, numele de Istr?tescu nu este chiar atât de comun ca Ionescu sau Popescu.
- Cum ai zis c? te cheam?, bade?
- Istr?tescu.
- ?i pe b?iatul dumitale?
- Tot Istr?tescu.
- ?i mai cum?
- Istr?tescu Alexandru.
- Nu este cumva mecanic la o fabric? de textile?
- Ba da.
- Este mic, negricios ?i are în jur de 35 de ani?
- El este, c?-i mic de statur? ca ?i mine ?i este ?i cel mai mic copil al meu dintre cei 5 pe care îi am. Dar, chiar îl cunoa?te?i?
- Îl cunosc ?i, întâmpl?tor, ?tiu ?i unde st?. D? la mine saco?ele ?i hai repede la Dacia aia ro?ie din fa?a ?colii.

Înainte de a ie?i din curtea ?colii, domnul Domide a rugat un p?rinte ca, dac? ajung copiii pân? se întoarce el, s? mai stea câteva minute ?i cu feti?a lui, c? oricum vine repede.
L-a urcat apoi pe Istr?tescu senior în Dacie, l-a dus la blocul în care locuia fiu-s?u ?i la desp?r?ire l-a rugat:
- Bade, eu te las la u?a apartamentului ?i plec, dar dumneata s? nu-i spui cum ai ajuns, bine? S?-i zici c? a întârziat trenul, c? ai venit cu ultimul troleibuz, dar c? de acum înainte, ai cam îmb?trânit ?i ar trebui s? te a?tepte la gar?, când mai vii la el, c? ?i-e greu cu bagajele. Ai în?eles? ?i s?-i mai spui c? ai fi tare mândru dac? vreodat? ai putea s? poveste?ti la dumneata în sat c? ai fost la ora? la b?iat, care te-a a?teptat cu taxiul la gar?, c? este maistru mecanic la o fabric? important? ?i-?i permite s? pl?teasc? un taxi de câteva ori pe an, când vine taic?-s?u pe la el.
- Bine, mul?umesc frumos, a?a o s? fac, c? oricum mi-ar fi fost tare ru?ine s?-i spun cum m-am pierdut noaptea prin ora?.

Au venit copiii, s-au dus cu to?ii pe la familiile gazd? ?i, a doua zi, fiecare p?rinte ?i-a reluat treburile cotidiene. La fel ?i inginerul Domide care, la ora ?apte ?i jum?tate diminea?a, f?cea deja turul sec?iei pe care o conducea, discutând cu angaja?ii.
Nu dup? multe minute îl întâlne?te ?i pe Istr?tescu Alexandru, care tocmai se apuca s? fac? ni?te verific?ri ?i reglaje la o ma?in?rie recent adus? din Germania.

- S? tr?i?i, domn’ inginer!
- Bun? diminea?a, S?ndele, te descurci?
- M? descurc domn’ inginer, ?ti?i doar c? sunt oltean al dracului, nu m? dau b?tut u?or!
- Da, m?i S?ndele, dar parc? e?ti cam obosit, sau nu te sim?i bine, e?ti cumva bolnav?
- Nu, nu sunt bolnav, Doamne fere?te, dar azi-noapte a venit taic?-meu din Oltenia ?i nu am prea dormit deloc, c? mi-a adus o damigean? de zaib?r, de-?la de-?i r?mâne printre din?i ?i despre care povestea ?i Nea M?rin la televizor ?i am cam b?ut, de?i nu trebuia, c? doar ?tiam c? vin la serviciu de diminea?? ?i lucrez cu utilaje fine ?i scumpe. Dar a adus ?i o g?in? fript? ?i o gr?mad? de alte alea bun?t??i ?i cum nevast?-mea nici n-a mâncat nici n-a b?ut, c? ?ine regim de sl?bire, iar taic?-meu nu prea are voie c? este bolnav ?i nici nu mai rezist?, a trebuit s? m? lupt eu cu g?ina ?i cu damigeana pân? spre diminea??.
- ?i acuma ce face taic?-t?u?
- L-am l?sat singur, ce s? fac?, mai iese prin ora?, s? vad? ?i el lumea, se descurc? singur, c? e oltean iste?.
- Dar, m?i S?ndele, dac? zici c? ?i-a adus atâtea, ?i mâncare ?i b?utur?, ?i acum l-ai l?sat singur acas?, cel pu?in sper c? l-ai întâmpinat tu la gar? cum se cuvine, ca un fiu respectuos ?i recunosc?tor. Adic?, m? gândesc c? nu l-ai l?sat s? vin? singur de la gar?, noaptea, cu atâtea bagaje, nu? Mai ales c? mi-ai povestit odat? c? tu e?ti cel mai mic dintre copii, deci nici taic?-t?u nu mai este chiar tân?r.
- Domn’ inginer, cum s? v? spun, s? nu v? sup?ra?i...
- Spune cum vrei, S?ndele, care-i problema?
- Dumneavoastr? sunte?i ardelean ?i poate nu ?ti?i cum merg treburile pe la olteni...
- P?i, spune, ca s? ?tiu ?i eu!
- S? nu v? sup?ra?i, ardelenii sunt mai tolomaci, a?a, în general, trebuie tot timpul s? li se explice de mai multe ori ca s? în?eleag? ceva, se prind mai greu de orice, sunt mai înce?i la minte, ?ti?i dumneavoastr?, dar s? nu v? sup?ra?i...
- Zi mai departe, hai c? nu m? sup?r!
- Dar taic?-meu este oltean, domnule, iar oltenii se descurc? în orice situa?ie, c? sunt iste?i. Deci, ca s? v? r?spund, nu, nu l-am a?teptat la gar?, s-a descurcat foarte bine. E drept c? a întârziat trenul cam mult, dar nu a intrat în panic?, a luat ultimul troleibuz ?i a ajuns f?r? probleme la mine. Oltean iste?, ce mai!
- A?a o fi, m?i S?ndele, cum zici tu, spor la treab?!