proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

C?l?toria de clasa a treia, care nicidecum nu se putea numi autostop, dur? mult timp. Sim?eau c?, p?r?sind rândurile în care fuseser? încolona?i cu de-a sila, în sfâr?it li se vor deschide noi perspective ?i vor putea sta pe propriile picioare în aceast? ?ar? frumoas?. Îns? la identitatea lor nu vor renun?a niciodat?, iar descenden?ii lor, chiar ?i dup? cincisprezece genera?ii, vor avea drept limb? matern? româna. În noua patrie aleas? î?i vor însu?i limba necesar? comunic?rii, dar numai atât cât va fi nevoie.
Î?i f?ceau mari iluzii. Ambarca?iunea de doi bani traversa canalul cl?tinându-se ?i producându-le revolt? în stomac, nici m?car n-avuseser? r?gazul s? se uite ca lumea la barca scorojit? ?i total neadecvat? pentru o astfel de c?l?torie pe mare. Ce ?ar? mare, ce patrie! Ă?tia ?tiu ceva ce ei vor trebui s? înve?e, ba chiar e posibil ca dup? un timp, s? ?i aduc? acas? noile cuno?tin?e dobândite.
Gândurile lor sunt înc? împr??tiate, talerele balan?ei se clatin?, dezechilibrându-se ?i dezechilibrându-i ?i pe ei, la fel cum f?cea Columbo cu f?pta?ii pe care pusese ochii. Sperau c? odat? ?i odat? tot se vor întoarce acas?... Pe de alt? parte, trebuie s? r?mân? cu orice pre?! Haosul interior pusese st?pânire pe ei.
Prietenul unchiului lui Sandu îi îndrum? c?tre o m?tu?? de-a lui de lâng? tabla cu semnul „accesul interzis” de pe strada Dumb, care urma s?-i integreze, temporar sau definitiv, în societatea britanic?. Engleza n-o vorbeau, îns? auziser? c? asta-i doar o chestiune de zile. Acolo, la doc, le-au mai r?mas câteva minute pentru acest optimism iluzoriu pân? ce un bobby, în mân? cu un baston de cauciuc, se întoarse c?tre ei cu o expresie prietenoas? dar hot?rât?, începând s? turuie într-o englez? ce ignora lipsa cuno?tin?elor lingvistice ale celorlal?i. Pe fa?? i se putea citi o nervozitate crescând?, la care Sandu, apucând-o de încheietura mâinii pe Luiza lui, d?du din cap cu convingere, zâmbi ?i, dup? cum auzise de multe ori în filme, tare ?i r?spicat, într-o englez? stâlcit?, zise:
– Ies, sior.
Nu g?sir? nicicum strada Dumb. To?i pe care i-au întrebat de street Dumb, au dat bir cu fugi?ii. S? fi în?eles bomb în loc de Dumb, adic? bomb?? Iar în ceea ce prive?te tabla cu „accesul interzis”, au încurcat-o definitiv, cuno?tin?a-rud? a uitat s? le transcrie fonetic expresia.
Dar Sandu al nostru e zidar, Luiza croitoreas?, mare bai nu poate fi! În Vest, unde în condi?ii normale gardurile sunt f?cute din cârna?i, omul nu-i l?sat s? doarm? pe strad? sau s? moar? de foame ?i sete. Ciudat era doar c?, temporar, toate gardurile f?cute din nobilele afum?turi st?teau ascunse, dar o s? apar? ele cândva.
Cea?a londonez? umed?, aducând a ploaie ruginoas?, îi înv?lui.
– Ce ne facem Luiza? Ne-a prins înserarea...
– Uite-aici un hotel, poate ar trebui s? intr?m.
– Sunt în stare s? ne dea afar?! E sigur c? asta-i Anglia aia la care am visat atât?
– Hai s? încerc?m, dac? tot nu ne-a ie?it faza cu strada Dumb!
Timizi, se apropiar? de hotel. Înainte ca apari?ia lor s? fi creat disconfort în rândul oaspe?ilor din?untru, un bodyguard „i-a neutralizat”. Nimic de speriat, doar c? a îndreptat un pistol c?tre Luiza, la care lui Sandu îi trecu pe loc pofta de a schi?a orice mi?care.
– No spik Ingli?! – bolborosi Sandu, ceea ce enerv? ?i mai mult matahala. O scurt? lec?ie de limb? ar fi putut s? ia ?i ??tia, m?car pentru a pronun?a corect aceast? banal? expresie.
Cu tot nenorocul, au avut noroc întâlnind o goril? carierist? care ?i-a adus aminte c? tocmai în ziua aia fuseser? da?i afar? un sp?l?tor de vase de la buc?t?rie plus o camerist?. Se gândi c? va face figur? bun? cu ace?ti doi necalifica?i care, contra unei mici ra?ii de alimente ?i a unui prici unde s?-?i pun? capul, vor putea fi exploata?i poate ?i dou?zeci ?i dou? de ore pe zi. Ulterior s-a ?i dovedit c? avusese dreptate, directorul l-a l?udat, m?rindu-i leafa cu ?aptezeci de pe penny, ceea ce nu-i de colea, cu aceea?i sum? pe zi fiind angaja?i ?i cei doi români naivi.
Ei nu în?elegeau ce li se întâmpl? de fapt, ci doar c? le-a surâs norocul. Vor primi cazare ?i mas? gratis, îns? despre celelalte detalii habar n-aveau.
– Bestial, dragul meu Sandu! Abia sose?te omul ?i deja e promovat. Trebuie s? dormim bine la noapte, pentru c? în Anglia sunt cinci mese pe zi ?i cu siguran?? va fi ?i o recep?ie în onoarea noastr?, nu se cade s? ap?rem cu ochii încerc?na?i înaintea comitetului de primire.
Au mai stat pu?in de vorb?, hot?rând c? niciodat? nu se vor întoarce în patria lor mum?. Aici vor trebui s? înve?e cât mai repede limba ??rii ?i s? uite definitiv tot ce-i legase de lumea a treia sau a patra sau a oricâta.
În culcu?ul amenajat în pivni?? printre conducte de ap? ?i ?evi de înc?lzire, mor?i de oboseal?, au ?i sfor?it pa?nic timp de un ceas, când brusc u?a fu dat? de perete ?i intr? un uria?. S? tot fi avut vreodoi metri ?i zece în?l?ime ?i cam o sut? patruzeci de kilograme.
– Diminea?? bune, lucrat!
– Aaa, sunte?i român?
– I am David, once I was a voluntair. Vorbit chiteva cuvint! Glum?, glum?, glum?!
– Luiza, tu pricepi ce tot glume?te ?sta ?i unde ar trebui s? mergem noi acum?
– Tu cine?
– Sunt Sandu, Sandu ?unc?nas. Oare cum s-o zice la ?unc? în englez??
– Nu pricepe, nu ?tie... Tu?
– Eu pe nume Luiza sunt so?ia acestui ?unc?nas.
– Penumeluiza, hai, hai!
– Numele meu este Luiza. Nu Penumeluiza! Luiza, Luiza, Luiza! Pricepi?
– Furie?
Sco?ianul cu alur? de arunc?tor de bu?teni, dar cu umor, le ar?t? drumul.
– Dar cu mine cum r?mâne ?i ce-i aici de fapt?
– Înv??at englez?!
– Nu ?tiu englez? ?i cum s? înv??? Ei, n-are importan??, eu a?tept, dar pe Luiza mea unde o duce?i?
– Muncit.
Sandu r?mase nedumirit ?i, gândindu-se c? nevast?-sa tocmai urmeaz? s? fie avansat? la rang de dam? de companie în camerele domnilor, îi trase un cap namilei. Îl nimeri drept în burt?, capul îi rico??, cel?lalt îl apuc? de um?r, strângându-l u?or cu mâinile lui ca ni?te lope?i. Clavicula namilei se transform? în încuietoare, îl a?ez? pe pat, remarcând cu un zâmbet:
– Tu st?, David vine!
Sandu se ?i vedea prins în plasa mafiei ?i a altor organiza?ii criminale mondiale. Se gândi s? profite de absen?a celor doi ?i s? se orienteze cum ar putea s-o ?tearg? de aici. D?du o rait?, întâlnind printre ?ev?raie o mul?ime de vie?uitoare mai mari decât un ?oarece ?i grase cât o pisic?. De groaz?, fugi repede înapoi în ad?postul s?u din spatele u?ii de fier.
„Cum e posibil s? existe a?a ceva ?i în marele Vest? Credeam c? pe aici nu tr?iesc ?obolani! Am auzit glume cum c? otrava de ?obolani îngra??, b?nuiesc c? ??tia sunt deja complet imuni la ea. Se îndoap?, prezentând apoi tulbur?ri hormonale.”
Din nou î?i aduse aminte de Luiza lui, îns? nu-i mai r?m?sese timp de nostalgii. Venise David, îi zâmbi ?i-l conduse printr-un adev?rat labirint de coridoare bine mascate. În vecii vecilor n-ar fi g?sit singur drumul de întoarcere c?tre bunc?rul lor blindat,dobândit pe nea?teptate. Nici nu mai ?tia unde-i susul ?i unde-i josul, când deodat? se pomeni într-o înc?pere imens?. V?zu un ?ir lung de chiuvete ?i mese înc?rcate pân? la refuz cu farfurii, tacâmuri ?i altele de acest fel, a?teptând s? fie sp?late.
– Asta ap?! Aici cald, aici rece, acolo detergent. Aici cur??, acolo spal?, dincolo limpezit.
– Dragul meu domn, pân? când va trebui s? m? ocup de astfel de porc?rii? Eu la armat? – ?ti?i, pe vremea mea înc? era obligatorie – mi-am f?cut por?ia la sp?lat vase pentru toat? via?a.
– Nu-n?elege, eu pu?in român?. Ăla m?nu?i, acolo!
Îndic? un col? unde erau în?iruite tot felul de articole de îmbr?c?minte ciudate. De fapt trebuia s? se costumeze ca un chirurg, cu tichie, masc? la gur?, m?nu?i, dup? care î?i lu? locul în primire înaintea uneia din chiuvete.
Mai lucrau acolo în jur de vreo ?aptezeci, dar el abia dup? opt ore de munc? începuse s? ?in? pasul cu ei. Ame?ea, vedea în jur numai farfurii, ba chiar ?i farfurii zbur?toare.Nu se gândea decât la cum s? reziste acestei zile de peniten??, dup? care s?-?i dea demisia. Între timp, încerc? s? închege o conversa?ie, îns? nimeni nu ?tia române?te.
Într-un târziu, cândva pe la ceasurile serii, imperiul buc?t?riei fu str?b?tut de un adev?rat gentleman brit, cum numai în filme vezi.
– Na, ce-i cu tine tataie? Nu ai ritm!
– V? rog s? m? scuza?i, dar cum am ajuns eu aici ?i pân? când mai trebuie s? lucrez?
– Pân? te dau eu afar?, b?trâne! De o mie de ani am plecat de acolo ?i voi tot comuni?ti a?i r?mas!
– Nu, v? în?ela?i! Regimul s-a schimbat de-acum dou??cinci de ani.
– Da, dar la voi ?i dreapta ?i stânga ?i toate celelalte tot comuniste au r?mas! Ai priceput!?
– Am! Cum de n-am observat asta pân? acum... A? vrea s? înv?? engleza. Cred c? dumneata e?ti mah?rul aici, putem vorbi a?a, ca între noi?
– Nu, ?i uit? de faza cu mah?rul!
– Dar ?i dumneavostr?, domnu’ ?ef, a?i venit cândva aici ?i a?i înv??at engleza. Sau o ?tia?i dinainte?
– Patru ani am frecat la vase pân? am reu?it s? strâng atât cât s?-mi permit s? încep cariera fulminant? de m?tur?tor stradal, îns? între timp am îndr?git atât de mult aceast? îndeletnicire, încât n-am mai putut s-o las. Proprietarul mi-a l?sat pe mân? toate.
– Atât de grea e limba englez??
– Deloc, îns? ori vei vorbi englez?, ori nu vei vorbi defel. Cine fr?mânt? buretele de vase pe-aici, o face pentru c? nu vorbe?te limba. Dac?, dup? un timp îndelungat, are norocul s? ajung? într-un mediu mai comunicativ ?i, bineîn?eles, dac? are ?i un pic de sim? al limbii, în jum?tate de an sau, hai, unul întreg, are toate ?ansele s? înve?e limba.
– Nu ?ti?i unde-i nevast?-mea?
– Cum s? nu, e camerist?.
– Ce? O trimite?i la camer??
– Da, pentru cur??enie. E vreo problem??
– ?i cât ?ine aici ziua de lucru?
– Cât rezist? ?i câteva ore peste. 16, 18, uneori ?i 20 de ore pe zi, depinde.
– ?i cameristele?
– În general ele lucreaz? mai mult.
– Biata mea Luiza, biata-biata de ea.

Luiza plânse jum?tate de or?, îns? David, cu zâmbetul lui amabil, reu?i s?-i descre?easc? fruntea. C?ci ea trebuia ?colit?, urmând s? toceasc? unele expresii în englez?, ca de exemplu „da, doamn?, da domnule, mul?umesc, bineîn?eles, cu mare pl?cere, cu ce v? pot fi de folos”. Partea proast? era c? dup? ce tocea propozi?iile alc?tuite din cuvinte pe care separat nu le în?elegea, începea s? le încurce. Pân? la urm? înv??? m?car s? identifice expresiile, iar mai apoi s?-?i fac? treaba cum trebuie. Smiorc?indu-se ?i înghi?indu-?i lacrimile, a început s? îngâne ?i poezioarele, yes, sir, yes madam, etc. Î?i juca bine rolul.
Credea c? într-un loc atât de exclusivist nu va avea prea mult? cur??enie de f?cut. Dar se în?el? amarnic. Dup? a?ternuturile fecalice din primul apartament, nu se mai mir? de celelalte lucruri p?tate de alcool ?i alte secre?ii umane. Într-una din camere era gata-gata s? scoat? un ?ip?t, îns? David i-a atras aten?ia c? oaspetele are dreptul la orice, în afar? de furt. Îns? dac? se limiteaz? la m?run?i?uri – prosoape, s?punuri ?i altele – atunci poate ?i asta. Luiza nu poate s?-?i permit? niciun fel de reclama?ii.
O matahal? se vârî cu pantofii plini de noroi sub plapuma luxoas? de m?tase. Înv??? repede, re?inu c? în nici o camer? nu se poate intra f?r? a bate la u??, cu toate c? ea este for?a de munc?. Pentru c? matahala sun? la recep?ie, de unde în câteva secunde ap?rur? doi in?i cu papion ?i îmbr?ca?i ca pinguinii, sfâ?iind-o verbal pe Luiza. Marele ei noroc a fost c? n-a în?eles ce-i spuseser?.
Neg?sind o lopat? pentru grajduri, intra în b?i cu f?ra?ul, adunând mizeriile într-o g?leat?. Incredibil, dar administra?ia hotelului suporta foarte bine lipsa de civiliza?ie. Probabil c? în pre?ul camerei intrau ?i chefurile, ?i vandalizarea.
David o puse pe Luiza s? semneze în treizeci ?i dou? de locuricontractul de angajare, apoi ap?ru ?i în sectorul sp?l?torie-vase unde întâlni un Sandor plin de unsoare pân? la gât dar, cu toate c? ne?colit, deja re?colit. Dup? o rapid? sp?lare ?i strângere de mâini, îl puse ?i pe el s? semneze toate hârtiile.
Cu chiu cu vai reu?i s?-i explice cum c? nu vor avea asigurare medical?, mai exact niciun fel de asigurare, întreaga responsabilitatea în acest caz fiind a lor. Sandor nu pricepu mare lucru din toate astea pentru c?, în mare, explica?ia suna cam a?a: „Nu sigur s?n?tate, p?cat de tu. Glum?, glum?, glum?.”
Se pare c? ori ?sta era cuvântul preferat al lui David, ori îl folosise foarte des pe vremea voluntariatului s?u, pentru c?-l repeta tot timpul, ca un papagal.


Tradus de Ildikó Gábos Foar??


Ap?rut în num?rul din mai al Revistei Tribuna