proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Adoris ?i Kromia (22)


Cerul de catifea neagr?, pe care luceau aprinse ici-colo stele mari, ori mici ?i nenum?rate, c?l?torind toate încet ?i t?cut spre apus precum o colonie de licurici, î?i desf??ura ritualul cel tainic, antrenând universul într-o ve?nic? hor? sideral?. Ici-colo mai c?dea câte-o stea, revoltat? pe rânduiala ve?niciei molcome. Cum se revolta, se ?i pr?p?dea, înghi?it? de neant, pedepsit? pe vecie.

Mai misterio?i îns? erau luceferii care cutezau s? aib? mi?carea lor aparte pe bolta cereasc?. Ace?ti mesageri ai cerului erau atât de neprev?zu?i în mi?c?rile lor, încât abia începeai s? crezi c? ai deslu?it misterul traiectoriei, ca s? consta?i în urm?toarele seri c? te-ai în?elat, c? ei nu-?i mai repetau mi?carea la fel poate niciodat?.

Acolo la marginea cet??ii, în?l?at pe un col? de stânc? deasupra m?rii, se afla un turn zvelt, p?strat din vremuri str?vechi, cu treptele din piatr? urcând spre vârf c?tre ni?te c?m?ru?e stranii, luminate tainic noaptea de o f?clie care pâlpâia numai pentru câteva momente.

Nu mult dup? l?sarea întunericului o umbr? omeneasc?, în ve?mânt lung ?i întunecat se-apropie de turn, urc? treptele anevoioase spre teras?, aprinse o tor?? ?i descuie u?a tainic? a unei c?m?ru?e întunecoase. Apoi lumina tor?ei se stinse ?i umbra nu se mai v?zu mult timp dup? aceea. R?s?ri totu?i undeva sus, pe crenelurile turnului, la fel de misterioas?. Un ochi obi?nuit s? vad? la lumina a?trilor de pe cer ar fi putut deslu?i pe terasa turnului mai multe unelte, unele dintre ele atât de ciudate c? nu le-ar fi priceput nicidecum rostul. Era, de pild? o piatr? înalt? de forma unei seceri, gradat? cu ni?te liniu?e bizare. Al?turi erau dou? ziduri sub?iri, paralele, cu ferestruici pline de instrumente de m?surat dep?rt?rile de pe cer. Pe mesele de piatr? erau mai multe vase cu ap?.

Printre acele lucruri misterioase, de neîn?eles pentru un muritor de rând, se plimba cu mult calm un om singuratic. Se oprea uneori ?i se a?eza o vreme gânditor la o mas?. Se ridica, lua o linie ?i privea în lungul ei ?intind câte un astru. Apoi însemna ceva pe zid. Repeta de câteva ori opera?ia. În sfâr?it, aprindea f?clia ?i cobora câteva sc?ri descuind o c?m?ru?? întunecat?. Micile ferestruici deveneau dintr-odat? luminate pentru câteva clipe. Apoi, lumina acea palid? se stingea din nou, iar umbra reap?rea pe creasta turnului, reluându-?i tainicele îndeletniciri.

În cele din urm? omul de pe crenelurile turnului tres?ri, p?rându-i-se c? aude un fo?net îndeajuns de aproape, undeva pe sc?ri. R?mase nemi?cat, încercând s? deslu?easc? mai bine rostul acelui fo?net. În acel moment sim?i c? o misterioas? fiin?? omeneasc? se strecoar? pe terasa turnului. Observ? pe sub poalele mantalei lungi un ve?mânt alb ?i ni?te sandale fine.

- Cine-i acolo? N-am dat porunc? s? nu m? caute nimeni în turn atunci când studiez cerul? rosti aspru omul de pe teras?.

Îns? umbra care sosea, mai înaint? un pas ?i r?spunse, cu un glas melodios:

- Tat?, sunt eu, Kromia...
- Kromia? Dar ce cau?i, fiica mea, în turn, la ceasul acesta atât de târziu din noapte? De ce nu dormi, a?a cum doarme toat? lumea ?i precum dorm ?i surorile tale?

- Iart?-m?, tat?! ?tiu c? nu-?i este pe plac s? fii tulburat când prive?ti cerul. Îns? am sim?it o mare dorin?? de a veni aici în turn, s? v?d ?i eu cum faci toate astea. În drum spre tine, parc? mi s-a p?rut c? v?d turnul mistuit de fl?c?ri tainice...
- Ei, las? asta! Nu-i o treab? potrivit? pentru o tân?r? fat? ca tine! Trebuia s? dormi acum lini?tit? în palat. M? mir cum de te-au l?sat s? urci ?i s? ajungi pân? aici!...

Kromia, care vorbise pân? atunci cu nelini?te, cu o oarecare team? în suflet, acum prinse curaj ?i se apropie de tat?l ei. ?tia de mult? vreme pasiunea sa de astrolog, ?tiin?? pe care o mo?tenise de la str?bunii s?i. ?i astfel, intuind c? tat?l ei nu-i poart? sup?rare de a fi fost stingherit, deveni încrez?toare ?i-i zise:

- La început au vrut s? nu-mi dea voie s? vin. Dar dup? ce m-au recunoscut, mi-au dat voie s? vin pân? la tine ?i mi-au explicat ?i cum trebuie s? procedez. Sper îns? s? nu-i pedepse?ti, tat?...
- ?i nu ?i-a fost fric? s? te ca?eri pe crestele turnului, ca o pisic?, pân? aici, sus?
- A? min?i dac? a? spune c? n-am avut fiori urcând sc?rile. Dar, ?tiindu-te aici, m-am sim?it în siguran??!

- Ce anume te-a ispitit s? vii la mine, aici?
- Tat?, vreau s? v?d ?i eu tot ce vezi tu, noaptea, din acest turn, dac? nu-?i e cu sup?rare!...
- Curios lucru! Te pricepi tu, sau vrei s? te pricepi la a?trii cerului? La ce ?i-ar folosi, ?ie, frumoasa mea copil?, s?-?i dest?inui tainele astrologiei? Pe lumea asta femeile nu poart? astfel de griji!
- Nu ?tiu nici eu, tat?! Dar ceva îmi d? ghes s? aflu toate astea ! A? vrea s? v?d... s? ?tiu... s? aflu...

Cât de pu?in obi?nuit trebuia s? par? acest început de dialog între regele Agatos, în postura sa ciudat? de astrolog ?i fiica sa cea mai alintat?, cea mai frumoas?, dar ?i cea mai de?teapt?, Kromia!

Dup? cuvintele rostite, Kromia se apropie cutez?toare de tat?l ei, puse u?or o mân? pe ve?mintele lui neobi?nuite ?i-i zise, cu glasul fermec?tor al unui copil dulce:

- Tat?! N-am glumit spunând c? vreau s? ?tiu tot ce se întâmpl? pe bolta cerului. Îmi place atât de mult cerul plin de podoabe lucitoare... A! Uite, a c?zut chiar acum o stea!...
- Nu-?i fie fric?, fiica mea! A?a cad ele, sear? de sear?. ?i, dup? cum vezi, cerul nu s?r?ce?te deloc. Uite, colo, deasupra noastr?, unde se vede fâ?ia aceea alb?...

- Da, v?d... Ah! Ce de stele!
- Fâ?ia aceea alb? se nume?te "Calea laptelui" sau "Drumul robilor". Vezi ce puzderie de stele sunt acolo?
- Ce minunat? e bolta, tat?! A? sta nop?i întregi aici s? le privesc!...

?i astfel, Kromia, cu privirea a?intit? spre stele ?i cu o dorin?? de nestr?mutat, ca acea a unui copil care descoperise o juc?rie nou?, se bucur? de frumuse?ea ?i limpezimea unor nop?i fermec?toare în turn, al?turi de tat?l ei.

Odat? îns?, regele o surprinse c? devenise t?cut?. Se apropiase de marginea terasei scrutând gânditoare întunericul în dep?rtare, acolo dinspre unde marea clipocea u?or.

- Ce e cu tine, Kromia? De ce te-ai întristat?

Fata coborî pleoapele. C?zându-i pe umeri, pelerina întunecat? îi dezveli frumosul chip care, la lumina stelelor, luci diafan. Str?duindu-se s? nu dea curs lacrimilor, fata privi în ochii tat?lui ei ?i-i spuse:

- Tat?, nu ?tiu dac? doar mi se pare, dar am încetat oare s? mai fiu copilul t?u preferat?...

Regele tres?ri, uitându-se consternat la fiica lui:

- Kromia, de ce spui asemenea vorbe?
- Nici eu nu ?tiu... A?a mi-a venit!

Zicând acestea, fata î?i ridic? privirea iar??i spre t?cutele dep?rt?ri întunecate ?i se scutur? senin pentru a-?i st?pâni lacrimile.

Regele Agatos îi urm?ri nelini?tit mi?c?rile, t?cut ?i nedumerit, a?teptând cuvintele ei l?muritoare. Într-un târziu ea se întoarse spre el ?i privindu-l în ochi, i-a spus:

- Tat?, mi-e team?!
- Team?? f?cu regele ne?tiind ce s? cread? la auzul acestei vorbe. De ce sau de cine s?-?i fie team?, fata mea?
- De Piratos!...

- De Piratos?! exclam? regele Agatos, de data asta foarte surprins, tr?gându-se doi pa?i înapoi.
Kromia începu s? suspine. Genele îi clipeau des iar în ochii ei mari se ivir?, de data asta de-adev?ratelea, lacrimile. Se a?ez? descump?nit? pe o banc? de piatr?. Regele se a?ez? al?turi de ea, îngrijorat în continuare.

- Spune-mi, scumpa mea Kromia, spune-mi tot ce ai pe suflet! o îndemn? el p?rinte?te.
- O s? m? ier?i pentru cele ce-?i voi spune?
- Desigur, copila mea!

Kromia r?sufl? adânc apoi, mai lini?tit? ?i cu mult? ging??ie în glas, î?i începu dest?inuirea:

- Tat?! E?ti un rege ilustru ?i puternic! Puterea ta este o?tirea, dar mai cu seam? felul în care o cârmuie?tu tu. Tu e?ti dator s? aperi prestigiul t?u ?i al ??rii tale, dar ?i pe noi to?i, pân? la cel mai umil slujitor al t?u. În fa?a acestei ra?iuni, ce mai conteaz? oare voin?a mea, visurile mele, ce se g?sesc cu zecile la curtea oric?rui rege ?i sunt folosite atât de des ca daruri între regi?
Agatos cl?tin? din cap ?i încuviin??:

- Mda! exclam? aproape suspinând regele. V?d c? în?elegi bine unele treburi ale cârmuirii unui regat!...

Kromia deveni mai st?pân? pe ea, iar lacrimile i se oprir?. Î?i relu? curajul ?i continu?:

- ?tii ce am auzit ?optindu-se prin ungherele palatului?
- Ce anume, fiica mea?
- Am auzit, tat?, c? pl?nuie?ti s? m? dai de so?ie lui Piratos!...

Kromia încheie aceste vorbe privind p?trunz?tor în ochii tat?lui ei. Regele, surprins de aceast? nea?teptat? m?rturisire, spuse mirat, dar deopotriv? ?i intrigat:

- Ia te uit?!? Ca s? vezi cum se r?spândesc prin ungherele palatului chiar ?i gânduri nerostite niciodat? de rege! De la cine ai aflat toate astea?

Pornit? s? se confeseze pân? la cap?t tat?lui ei în care avea deplin? încredere, Kromia îi zise:

- De?i mi-e greu s?-?i spun tot ce am auzit, totu?i o fac, pentru ca s? m? po?i în?elege mai bine. Ast?zi treceam prin gr?dina palatului, c?utându-mi de lucru printre tufele de crin. Pe când m? aflam acolo, pe o banc? de pe alee, foarte aproape de mine, s-a a?ezat un negustor stând de vorb? cu un suta? din garda ta. Deodat? îns?, suta?ul s?ri ca ars în picioare ?i salut? pe cineva care trecea pe acolo, ca pe un mare demnitar. Cred c?-?i închipui cine era acel... demnitar...

- Piratos, cumva?
- Da! Chiar el era! Trecea mândru, p?sându-i prea pu?in de cei doi care îl salutar? de pe banc?. Abia dup? ce a trecut, în urma lui cei doi îndr?znir? s? continuie discu?ia:

- Piratos!... L-ai v?zut?
- Da. Grozav om!
- Ce mai! Preot des?vâr?it!
- ?i nu pare deloc preocupat de cele p?mânte?ti.
- Ba mie mi se pare pu?in cam încrezut ?i prea plin de sine.
- Ce vrei? Dac? regele îi acord? atâtea favoruri!...
- Pesemne sl?vitul rege vrea s?-l fac? cel mai mare demnitar al regatului. ?i nu se în?eal?, cred!
- Ai auzit ?i tu?
- Ce s? aud?
- Eh, nimica toat?! Ni?te zvonuri!
- Ce zvonuri?
- Cum? N-ai aflat? Cic? regele nu-l sus?ine de poman? pe Piratos...
- Nu ?tiu ce vrei s? spui! Vorbe?te mai l?murit!
- Stai s?-?i spun! Îng?duie-mi doar s? m? uit pu?in în jur, s? m? asigur c? nu ne aude nimeni!
- Nu ne aude nimeni, fii lini?tit!

- ?tii planul regelui cu privire la fiica sa, la Kromia?
- Kromia?! Sufletul regelui?!
- Da, întocmai cum ai auzit!
- Ehei! Cam b?nuiesc ce vrei s? zici. A?a-i?
- Ssst! Fii mai cu b?gare de seam? s? nu ne aud? careva!
- Fii pe pace, nu ne vede ?i nici nu ne aude nimeni!
- B?nuiesc c?... m?ritul nostru rege pl?nuie?te o c?s?torie între...
- Exact! Între Piratos ?i Kromia!
- Întocmai!... Ssst!... vorbe?te mai încet!... Mi s-a p?rut c? aud ceva!

- Te temi ?i de umbre! Fii lini?tit!
- Ceea ce nu pot în?elege este de ce regele nostru îl acoper? cu atâta cinste pe acest Piratos ?i de ce caut? s?-l ridice la rangul de cel mai important demnitar al ??rii? ?i, mai ales, de ce vrea s?-i dea de so?ie chiar pe fata lui cea mai drag?, când ar putea s-o dea de so?ie oric?rui alt mare rege de pe lumea asta...
- Ei, ?i tu! Parc? po?i p?trunde gândurile regilor?

Agatos ascult? cu mare aten?ie toate aceste dezv?luiri din gura fiicei sale. Inima lui de p?rinte era cumplit de tulburat?, ascultând înfior?toarea poveste a Kromiei. Ea tocmai î?i coborî genele privirilor, doar pentru o clip?, ca imediat s? le ridice la loc cu îndr?zneal? ?i s?-?i continue dest?inuirile:

- Aceast? discu?ie la care am asistat întâmpl?tor în miez de zi, m-a zguduit cumplit, tat?! Am fost zguduit? de astfel de zvonuri, mai ales c? mult? lume probabil are cuno?tin?? de ele, în timp ce eu, tocmai eu cea implicat?, nu. De nop?i întregi nu mai dorm ?i gândurile rele nu m? mai p?r?sesc. Parc? îl ?i v?d pe Piratos trecând mândru, plin de sine, pe aleile palatului t?u, iar lumea i se apleac? pân? la p?mânt ca ?i când el ar fi suveranul. Parc? îi aud vocea lui Piratos, îndr?znind s?-mi zic?: "Preg?te?te-te de cele sfinte!"

- ?i str?jerii nu te-au oprit? o întreb? dintr-odat? regele Agatos, parc? într-adins alegând alt subiect de discu?ie ca s? nu fie nevoit s? dea vreo replic? la trista poveste a fiicei sale pe care abia o ascultase.

- Ba da, dar s-au speriat v?zându-m? ie?ind din palat în plin? noapte. Le-am spus c? vreau, cu orice chip, s? ajung la tine...
- În?eleg, fiica mea prea vrednic? ?i prea îndr?git?!...

Regele Agatos c?ut? s?-?i lini?teasc? fiica mângâind-o p?rinte?te pe p?rul ei frumos. Fata d?du din nou drumul la lacrimi, care acum p?reau greu de oprit. Se vedea cât de trist? este ?i cât? nevoie avea de ocrotire. Când sesiz? c? s-a mai potolit, ?tiind cât de mult î?i dorea ea s? aud? cuvintele lui, se hot?rî ?i-i zise:

- ?tiu, Kromia, fata mea drag?! Nici presupunerile oamenilor, nici presim?irile tale nu sunt întru totul lipsite de temei. Dac? ai fi destul de preg?tit? s? ascul?i cele ce a? vrea s?-?i spun, ?i-a? putea dest?inui pe larg întreaga mea judecat?...

La auzul acestor vorbe Kromia încerc? pe loc s? se lini?teasc?. De?i ceea ce putea urma ar fi fost de a?teptat s? o înfioare, prefer? s? afle totul pân? la cap?t. De aceea avu t?ria s? spun?:

- Te ascult, tat?. Pân? la cap?t. Po?i s?-mi spui orice...

Regele, încruntându-?i sprâncenele ca pentru a-?i aduna gândurile, începu l?muririle pe îndelete:

- Pe tine, Kromia, te-am îndr?git de când erai mic?. Erai un copil juc?u?, cu ochii mari, cu p?rul buclat ce str?lucea în lumina soarelui. Celelalte fete ale mele erau mai zburdalnice, mai voioase. Mi-a pl?cut s? descop?r c?, în timp ce surorile tale erau doar cu gândul la joac?, tu te opreai deseori, m? c?utai pe furi? cu privirea, ?i disp?reai în tain? în gr?din?. Iar acolo, pe nea?teptate, alergai printre tufele de flori ?i-mi c?deai mereu în spate, înl?n?uindu-m? de gât. Sim?ind cât de mult te apropii de mine, de atunci am început s? te îndr?gesc mult de tot, ?i nu m? s?turam niciodat? urm?rindu-te crescând, an de an. Pe când surorile tale cre?teau, vesele ?i zburdalnice, ?i c?utând mereu s? se împodobeasc?, ca fete de rege ce sunt preocupate de viitorul lor, tu cre?teai frumoas?, izolat? ?i lini?tit?, cu o delicate?e care mi-a tulburat mereu sufletul!...

Spunând aceasta, regele suspin? adânc, privind chipul drag al fiicei sale, apoi relu?:

- De-ai ?ti, Kromia, cât m? preocup? viitorul t?u! Caut s?-mi închipui ce se va întâmpla cu tine dup? ce te vei m?rita. Cum a? putea s? m? despart de tine într-o bun? zi? Te-ai gândit la viitorul t?u? Tu, o splendoare, o frumuse?e! A? putea s? te dau ca so?ie unuia dintre cei mai faimo?i ?i mai lumina?i regi din lume. Acolo, în palatele lor de lumin? ?i bog??ie, prin frumuse?ea ta ai putea cuceri bun?voin?a ?i admira?ia tuturor. Dar aceast? via?? printre p?gâni ?i moravuri barbare ar putea s?-?i clinteasc? încrederea tine ?i în farmecul t?u. Atunci ai fi pierdut?! Singur? ?i f?r? în?elegerea celor dragi, a rudelor, v?zându-?i regele so? cum dintr-un capriciu ?i-ar schimba atitudinea fa?? de tine, poate chiar punându-te la concuren?? cu alte femei vulgare ?i r?ut?cioase din harem! Atunci, mai mult ca sigur, sufletul t?u ar tânji dup? libertate. N-ai g?si în jurul t?u decât ur?, viclenie, pref?c?torie, de?i vei tr?i în palate somptuoase...

Regele t?cu. În jur era o lini?te deplin?. Doar departe, vuietul m?rii se auzea înte?indu-se, valurile clipoceau mai nelini?tite. Lumina stelelor pe cer parc? p?li.

- ?i te-ai gândit, tat?, c? m? vei izb?vi astfel de viitorul acela cumplit, legându-mi soarta de aceea a mai marelui t?u preot? rosti Kromia, hot?rât? ?i ferm? în vorbele ei.

Surprins de vorbele ei îndr?zne?e regele cercet? îndelung privirea fiicei sale, apoi ad?ug? încruntat:

- Nu în?eleg de ce planul meu ?i se pare atât de monstruos! E adev?rat, îmi place de Piratos ?i l-am sprijinit mult pe acest tân?r s? ajung? acolo unde este acum. De altfel cred c? ?i merit?. Are calit??i deosebite, e con?tincios, are o voce superb? ?i face cinste regatului meu. Ce cusur i-a? fi putut g?si?

- Tat?, nu zic c? e r?u, sau c? nu-i îndeajuns de chibzuit planul t?u. Trebuie s? recunosc, îmi h?r?ze?ti favoruri pe care niciun alt rege nu s-ar osteni s? le ofere fiicei sale. Am speran?a, totu?i c? ascultând ?i p?rerea mea, vei începe s? judeci lucrurile pu?in altfel. Piratos, cel creat de tine, este perfect, este în?elept, este evlavios, de bun? cuviin??. Dar, poate, tocmai de aceea, c? e prea perfect, nu reu?esc eu s?-l în?eleg bine! L-am urm?rit adesea oficiind slujbele cele mai importante din templul lui Zeus. Î?i face impecabil datoria, ca un elev con?tiincios, cu h?rnicie ?i ca un om care î?i urmeaz? întru totul sfaturile. Curtenii ?i norodul îl admir?, ?tiu asta. ?i totu?i, bunul meu tat?, inima-mi spune c? acest om nu este ideal, are ceva pe suflet care nu-mi place! Are o anumit? arogan?? care nu mi se pare potrivit? la unul ca el. Îmi pare prea plin de el în tot ceea ce face, are prea mult? grj? de cele cere?ti ?i prea pu?in? grij? de cele p?mânte?ti!...

- Cum?! Piratos? De el vorbe?ti? Despre el spui aceste lucruri?! Alesul meu? Speran?a mea? rostea, necontenit ?i consternat de uimire, regele.

- Da, tat?! Îmi pare r?u s?-?i z?d?rnicesc speran?ele. ?i eu, la început, ca mai toat? lumea, l-am admirat pe Piratos. Dar abia când ajunsese s?-mi par? un om perfect, s-a întâmplat s?-l pot urm?ri mai îndeaproape la ceremonii ?i s? constat c? gre?esc. Nu ?tiu cum anume, dar ?tiu c? am gre?it socotindu-l perfect. De pild?, s-a întâmplat la un moment dat s? asist la o scen? care nu-mi mai iese din minte. Era la o ceremonie prilejuit? de s?rb?torile prim?verii. Dup? ce a rostit rug?ciuni impresionante, lui Piratos i s-a adus un miel alb, ca s? fie jertfit lui Zeus. Întâmpl?tor, eram foarte aproape de altar ?i a?teptam cu strângere de inim? momentul sacrificiului. Încheind cu glas în?l??tor rug?ciunea, s-a oprit, a cerut un cu?it pe care l-a sfin?it. Apoi a sacrificat blândul animal. Am urm?rit cu inima strâns? sacrificiul acela. Am a?teptat s? v?d pe fa?a lui vreo tres?rire, un crâmpei de mil?, oricât de mic ar fi fost... Dar nimic! Fa?a lui a r?mas senin? tot timpul! Via?a acelui biet animal sacrificat nu l-a impresionat câtu?i de pu?in...

- Dar, fiica mea drag?, chiar a?a ?i trebuie s? procedeze un preot des?vâr?it! c?ut? regele s?-i ia ap?rarea lui Piratos.

- Da, în?eleg, poate a?a ?i trebuie s? oficieze preo?ii des?vâr?i?i ca s? le fie primit? jertfa. Dar asta nu st? în firea p?mântenilor. Înseamn? c? el nu este un p?mântean de-al nostru. Oricare p?mântean ar fi, nu pot s? cred c? nu are în el sim?irea omeneasc? s? nu i se tr?deze pe chip m?car o tres?rire, o remu?care, sau un dram de mil? atunci când sfâr?ie cu cu?itul un biet animal nevinovat. ?tiu, o inim? de rege simte cu totul altfel decât a mea. Îns? pentru mine acea senin?tate, acea nep?sare des?vâr?it? pe care am v?zut-o pe chipul lui Piratos atunci când a împlântat cu?itul în inima animalului, acea întâmplare îmi pare o prevestire rea. Piratos e un sfânt, poate e un zeu, dar nu e om! A?a îmi spune inima mea!

Regele era din ce în ce mai impresionat de cuvintele fiicei sale. Cu mânia potolit?, îi r?spunse:

- Sunt de-a dreptul uluit! Ai v?zut tu toate acestea? Se cade s?-mi n?rui speran?ele, întreaga mea str?duin?? de a-?i croi un viitor demn? Po?i spulbera totul într-o singur? clip??

- N-am nicio putere, tat?, s?-?i destram planurile. Tu porunce?ti, a?a cum numai un rege poate s? o fac?. Ce e bine ?i ce e r?u numai tu socote?ti! Iar eu m? voi supune poruncii tale. Dar am vrut s? ?tii ?i p?rerea mea, dac? nu ?i-a fost cu prea mare sup?rare. Am vrut s? ?tii c?, pe aceast? cale, fiica ta nu-?i va g?si fericirea niciodat?...

- Lini?te?te-te, Kromia...
- Tat?, salveaz?-m? dac? mai e cu putin??! se rug? ea cu st?ruin??.
- I?i promit c? m? voi gândi la tot ce mi-ai spus, îi r?spunse regele, dorind cu tot dinadinsul s-o îmbuneze. Dar acum e timpul s? te duci ?i s? te odihne?ti, a?a cum o face toat? lumea la aceast? or?. ?i s? nu-?i mai fie niciodat? team? s? vorbe?ti cu mine!

La auzul acestor cuvinte Kromia se arunc? în genunchi, mul?umindu-i prin cuvinte înfl?c?rate:

- Nici nu ?tii de ce chinuri cumplite m? izb?ve?ti! E?ti cel mai bun rege de pe p?mânt, tat?!

Între timp, pe neobservate, luna începu s? r?sar? la orizont. Regele o pofti pe fat? s? se ridice ?i s? stea al?turi de el, învelind-o mai bine cu mantaua. Privea ?i el plin de încântare ?i dragoste p?rinteasc?, chipul ei ginga?, înc? al unui copil, chip ale c?rei frumuse?e ?i delicate?e erau atât de clare, încât toat? lumina din jur p?lea lâng? el.

Kromia nu mai putea de fericire, parc? descoperind abia atunci luna ap?rând deasupra valurilor îndep?rtate, ?i zise:

- Ce fericit? sunt, tat?! Nu ?i se pare c? totul poate deveni dintr-odat? luminos când spui tu ni?te cuvinte?

Regele avu dintr-odat? o idee:

- Nu e?ti curioas? s? vezi ce se afl? pe lun??
- Ba cum s? nu fiu! A? face orice ca s? pot urca sus, pân? la ea!
- Atunci, hai s? coborâm din nou în înc?perea din turn.

Coborând un rând de sc?ri au deschis u?a de lemn a înc?perii ?i au intrat cu grij?, ca s? nu se loveasc? cu capul de pragul de sus. Acolo s-au a?ezat pe o banc? de lemn. Apoi regele a tras un oblon care descoperi o mic? fereastr? prin care intra lumina lunii în înc?pere. În dreptul ei se afla o piatr? str?vezie, ca un smarald.

- Prive?te, Kromia!
- Da, v?d tat?! Par a fi ni?te mun?i galbeni acolo pe lun?. E o ?ar? de aur? întreb? ea extaziasmat? de priveli?tea din fa?a ochilor.

- Nu e o ?ar? p?mântean?, fata mea! Toate acele minun??ii nu sunt ca acestea de pe p?mânt! Vezi piatra asta? Este un smarald curat. Ea ne face s? putem vedea luna mai mare decât apare ea pe cer...

- Parc?-i o ?ar? de basm! Cât? splendoare!
- Întocmai, Kromia! Asta este o mare tain? pe care nu o cunoa?te nimeni. To?i cred c? luna e un bulg?re de foc. Ei nici nu ?tiu m?car c?-i o ?ar? întins?, poate mai întins? ca orice ?ar? de pe P?mânt ?i, pe deasupra, poate ?i mult mai bogat?! Te rog, dar?, s? nu sufli nim?nui o vorb? despre cele ce ai v?zut, c?ci e o mare tain?. S? nu ui?i asta!

- Acum în?eleg de ce-?i place atât de mult s?-?i petreci nop?ile în turnul acesta! Parc? nici nu po?i s? te saturi de atâta frumuse?e ?i miraj!

Luna î?i rev?rsa razele aurite asupra zidurilor ?i gr?dinilor cet??ii. Departe, pe întinderea m?rii, cu reflexele lor aurii valurile murmurau necontenit. U?a cea tainic? din turn se închise încet ?i cele dou? umbre coborâr? sc?rile ?i se pierdur? pe aleea ce ducea spre palat.

(va urma)