proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Destinul face ca s? tr?im într-o lume pestri??, într-un spa?iu restrâns, într-o atmosfer? sufocant?, într-o mentalitate redus?, în incertitudini ?i dezechilibru. De multe ori, via?a omului este trasat? între repere fixe, f?r? posibilitatea dep??irii acestora, motiv pentru care devine incredibil de suportat. De?i „omul este m?sura tuturor lucrurilor”, el este constrâns de vicisitudinile vie?ii. Despre condi?ia femeii în familie ?i în societate aflu sunând la u?a apartamentului 3.
Angela este poeta care prin scris caut?, cerceteaz? ?i descoper? acel cifru al vie?ii. Ce poate fi pus la p?strare, în mai mare siguran??, decât multitudinea detaliilor cotidiene: s? ai unde s? deretici, s? ai grij? de familie, s? faci menajul, pia?a etc. Devine un ritual mecanicizat, robotizat. Fiecare zi seam?n? perfect cu precedenta, cu urm?toarea. Via?a este o repetitio a acelora?i lucruri, activit??i, interese, tr?iri care conduc la plafonare, la resemnare, la abdicare uneori. Un cerc vicios închis din care scap?, dac? mai po?i!
Cuvintele autoarei sunt la îndemân?, dar înc?rcate de subtilit??i, de o emo?ie temperat?, parc? anume controlat? de un bun-sim? covâr?itor, care nu las? prea mult s? se vad? înafara sinelui unde se simte adev?rata durere pentru c? r?zboiul se d? înl?untru, provocat de ceea ce se întâmpl? dincolo de ferestrele fiin?ei prin care ochii v?d totul. Ea arat? fa?eta cea de toate zilele a vie?ii în care femeia are ocupa?ii casnice, indiferent de aspira?ii, are obliga?ii ?i îndatoriri, locul ei este bine ?tiut ?i dac? ar vrea s? de?in? o func?ie, aceasta ar fi cu siguran?? fiecare dintre: frecatul podelei ?i al adâncului firii/série noire ou grise, sp?l?ri de vase, dereticat/ repetitio. Ea trebuie s? poarte ?or?uri pe talie, haine ale iubirii umilin?ei/ série noire ou grise. Lecturile printre cepe rumene se opresc tocmai în cartea bucatelor pururi zglobie/ série noire ou grise. În poemele sale ironia fierbe la foc iute, aburii acesteia r?spândesc mirosul unei vie?i care nu are vreme de râncezit. Rolul femeii în societate este important având în vedere c? se rezum? la a mânca, a face ordine, a deretica, a împacheta, a dezinfecta... Ea trebuie s? ajusteze totul, într-un ritm infernal: hrana, grija fa?? de familie, cheltuielile, rela?iile cu vecinii etc.
Interesant? este compara?ia pe care o face între constrângerile ?i siguran?a vie?ii cu precarele condi?ii asigurate de transportul în comun: doldora de suflete autobuze poticnite/ tocmindu-se cu gesturile ?oferului care/ frâneaz?/ anapoda pap? semin?e scuip?/ ne rânduie?te ca pe ni?te cartofi/ într-un sac f?r? fund/.../prin geamul aburit abia se mai vede/ lumea de-afar?/ nici acolo nu-i via?a u?oar? îmi spun/ viseaz?.
Angela este poeta care administreaz? pastile de umor, pic?tura chinezeasc? a rânduielilor umane care situeaz? femeia pe locul venit din întunericul istoriei. Personajele ei sunt luate din realitatea imediat?, fac parte din via?a tuturor: ?oferul, controlorul, gospodina, mama ?i copilul.
În versurile Angelei exist? o puternic? paralel? între cele dou? spa?ii, cel interior ?i cel exterior, reprezentativ? în poezia viseaz?, în care compar? înghesuiala din autobuz cu zbuciumul str?zii, respectiv al vie?ii, din afara lui, neputând s?-?i r?spund? care este mai suportabil.
Femeia, laitmotiv ?i centrul universului poetic din acest volum, oricât de atr?g?toare, de ginga?? ar fi, este impregnat? de mirosul buc?t?riei - acest templu al menajului, mirosul acela vanilat care pare a îndulci condi?ia ei în familie ?i în societate. Avem, aici, portretul bref al acesteia: femeia liber? seduc?toare ?i vanilat?/ schi?? de portret.
Prietenul gata de zbor, cuvântul, este singura alinare, este acel altceva în care femeia se mai poate retrage în r?gazuri scurte, între dou? treburi casnice obligatorii. Aceste frunze vorbitoare care se învârtejesc în aerul n?dejdii, printre nervii mig?lo?i/... în scrisorile ruginite prin ploi/ dorm legate la spate cuvintele/ inutila lor peniten??/ oaspe?ii fiec?rei silabe/ sunt vân?torii p?s?rii blânde/ sufletul meu/ m? dest?inui. / ultimul zbor
Portretul femeii casnice este inteligent construit, din serii scurte de versuri, ici-colo, reprezentative pentru chipul ?i asem?narea ei cu femeile tuturor timpurilor, devenind aproape prototip. (Auto)portretul femeii este zugr?vit în manier? clasic?, în deplin? concordan?? cu starea de spirit, în culori terne pe alocuri luminate de câte o tent? de speran??. Voi exemplifica: port încet saco?a cu pâine rotund?/ limbile ceasului meu o lingur? mare/ ?i mic?-n/ t?cerea ?i frica sublime/... / trec rufe ?i vase ?i gânduri de aur/ rotindu-le într-o singur? lacrim? lung?/cât înc?.
Despre umilin??, resemnare, singur?tate, monotonie ?i încercarea de a se elibera de acestea ne vorbe?te poeta, din unghiul s?u, din spa?iul în care tr?ie?te ?i care se strâmteaz?, o strânge ?i o sugrum? pân? ce vorbele îi r?mân în gât camarade cu o lacrim? lung?.
În cotidianul infernal, femeia înc? mai poart? un zâmbet, acela care mascheaz? urmele unei vie?i dure, agitate ?i neguroase: când voi c?lca hot?rât/ voi dezveli frumuse?ea ?i felul deschis/ în care pot s? m? mi?c s? surâd/ dezbr?cat? de lacrimi/ voi privi în oglind?/ tulburând imprudent toate culorile/ sângelui/ râul liber care mâ viseaz?/ ?i cheam? de mult/ s? surâd. ?tiind c? via?a pune st?pânire peste tot, femeia î?i impune un simplu zâmbet, fragil, ca simbol al izbânzii peste toate greut??ile ?i al afi??rii unei timide feminit??i. Volumul în sine este reprezentantul feminit??ii! Este un fel de comedia uman? balzacian?, aducând în prim-plan rolul femeii în via?a cea de toate zilele, condi?ia ei înc? neconsolidat? în societate, tonul fiind unul alto, acut, de o fin? ironie.
Poeta vorbe?te despre specia de femeie cu ochii tri?ti, despre buc?t?riile strâmte, despre florile de sânge-ale genunchilor care au br?zdat podele ame?itoare ale melancoliei/ ton. Curge laptele crud al poemului/ ce altceva s? manânc/ fiat lux
Despre statutul economico-social al femeii se gr?be?te s? observe c?: azi bat ?i singure-un cui în perete/ mai celibatare independente/ pasiunea arde orice vârst?/ statut. Poate c? femeia are ?i ea dorin?e, chiar f?r? mari preten?ii: îmi doresc s? tr?iesc mai aproape de natur?/ în sânul ?i în ritmul ei ce s? zic/ f?r? griji ori constrângdrile civiliza?iei/ .../ mi-e foame de cântec ?i-mi cânt/ .../ sper s? trâiesco mie ?i una de vie?i fabuloase/ în undeld câtorva raiuri albastre/ unde lumineaz? poeme cu sau f?r? cuvinte/ var? 1981.
Pu?in timp sie?i, tot timpul celorlal?i, a?a este ea, organizatoarea acestui timp care îi pune c?p?stru: b?rbatul copilul piureul rufe-n/ cl?direa acelora?i palme sub?iri/ .../ înc-un ciorap de îmbr?cat/ laptele d? ?i el în foc/ copilul nu-l trezi prea brutal/ s?-i par? de zah?r c?minul nr. 53/ ghetu?ele saco?a cu c?r?i bluzi?a/ ?ifonat? fierul de c?lcat iar stricat/ ce poticnit mi-e destinul/ mai ales dimine?ile-n clipe de-asalt/ mestecându-m? precum caii asuda?i/ din mâna st?pânului fânul/ organizarea.
Femeia este viguroas?, rezistent? la intemperiile vie?ii, este o femeie cu plase, cu umerii tari/ m?r??luind cu-atâta demn? r?bdare/ strada cosmos
Este femeia antisentimental? ?i nestânjenitoare, care î?i calc? pe sufletul incandescent: m? rog s? r?mân totu?i cât mai terestr?/ din dureri ?i contraste m? umanizez/ m? vindecce orice orgolii/ .../ cu alte cuvinte sunt ?i eu om/ poetul este un om/ poetul om
Femeia aceasta î?i genereaz? singur? un univers al ei, un univers cosmic al viselor, un univers al poeziei. Dreptul ei la fericire este oscilant între soare ?i nori, între curioase furtuni ?i senin/ din stele poemul
Cuvintele, combina?iile acestora se înscriu într-un joc umoristic bine gândit, în momente sinusoidale de râs ?i de plâns: ?ara genunchilor când liber?/ când captiv?, ?ira spin?rii ora?ului/ vlaga-i monumental?, le?ia progresului, port povara/ un cuib de ciment/ inima rândunic? de praf etc.
Dac? primul capitol se nume?te madame bovary votre fidèle et savante lectrice ?i ne trimite în ?ara lui Flaubert ?i a lui Balzac, cel de-al doilea ?i ultimul revine pe plaiurile natale, numindu-se atât de simplu: scara b apartament 3. Vas?zic?, poeta nu se poate separa de niciuna dintre ??rile fa?? de care se simte legat?.
Femeia din acest capitol este prezentat? în ambientul casnic. Are mirosul mânc?rii/ aburinde pe mas?. Este mama, eroina, pedagoga, amanta, purt?toarea grijii pentru fiin?ele care o înconjoar?, pentru lucrurile ?i treburile care trebuie duse la bun sfâr?it, pentru traiul zilnic, obi?nuit. De aceea, î?i concepe biletul zilnic, cel care devine o list? din ce în ce mai mare ?i mai împovor?toare. Programeaz?, ordoneaz?, corecteaz?, retu?eaz?, ?terge urmele disconfortului familial. Toate acestea sunt foarte sugestiv exprimate în poezia biletul de pe mas?.
În pu?inele momente de respiro, femeia îmbrac? onirismul ca pe o rochie de s?rb?toare: trupul se a?terne spre vis/... /mut? gânduri din loc/ cearc?nele, se întâlne?te cu oameni totopi?i, somnolen?i, într-o oboseal? cumplit? care-i asediaz? trupul, în loc de o dragoste mult dorit?. / cer deschis.
Femeia descris? de poet? este una înjosit?, neacceptat? la nivel intelectual, c?reia i se poate trânti în fa?? f?r? nicio mustrare de con?tiin??: ce dac? ai carte (cu alte cuvinte:/ proasto!)/ cam la fel mi-a zis odat? ?i tanti/ analfabeta-n carne ?i oase/ când o durea capul de casnic?/ fiindc? o deranjau glasurile copiilor/.../ am plecat instinctiv capul între umeri/ acestea fiind spuse a trântit cu îndemânare/ u?a apartamentului/ nu am avut ?i nici n-am vrut/ cu ce s? mai lupt prin culoarele spaimelor mele/ unde-mi pierd r?bdarea încrederea/ proasto
Un alt aspect privind femeia descris? în acest volum este acela al ignor?rii de sine, al petrecerii oniricului cu ochii închi?i. Femeia se viseaz? iubit?, dorit?. Doar când închide ochii spre imaginare gânde?te c? ar putea fi ?i ea un pic iubit?, mângâiat?, r?sf??at?: ce complicat? mecanica surâsului/ cu care râspândesc garan?ia/ c? nu sunt absent?/ îmi privesc degetele învelite-n/ pieli?a coclit? a singur?t??ii/ ca orice garnitur?/ dintre cartofi - un fel de absenteism din propria via?? pe care îl preg?te?te în uleiul rânced al singur?t??ii.
De o blânde?e inexplicabil? chiar sie?i, femeia este simbolul nelini?tii, este limba rginit? a triste?ii, caut? întruna gest de în?elegere, caut? s? explice c? ?i ea duce în sine un mare bagaj de emo?ii, sentimente, dorin?e ?i c? este vie. Are nevoie de aten?ie ?i de trucuri personale pentru a putea r?zbate printre umilin?e, desconsidera?ie, tratamente deplorabile, monotonia situ?rii în acela?i spa?iu domestic rezervat anume de atâtea treburi ?i nevoi. Ea poate iubi cu adev?rat, cu ardoare, poate fi bun?, poate avea curaj, se poate entuziasma, poate s? râd? cu toat? fiin?a ei, poate îmbr?ca rochii vaporoase nu numai ?or?uri îmbibate cu aburii mânc?rii, î?i poate dori orice, chiar ?i moartea ?i câte nu ar mai putea face dac? nu ar fi devenit sluga singur?t??ii, dac? nu ar fi obosit de atâta trud?, de ap?sarea cotidianului. Un lucru e cert: nu va capitula nici în r?zboiul cu sine, nici în cel cu via?a: ... prea tân?r? înc? prea luminoas?/ s? capitulez/ eu o femeie
De parc? ar con?tientiza c? pe ea se bazeaz? întregul univers, afirm? hot?rât, dar ?i v?dit amar: sunt femeie am îndatoriri / frica, recunoscând c? nu mai poate ie?i din cercul vicios al singur?t??ii ?i al nefericirii. Fiecare zi începe infernal, cu hainele trase în grab?/ cu-ntunecimile-n cap /, ritmul este allegro: eu m? strecor neobservat? ?i cenu??reas?/ mai luminoas? mai întunecat?/ gospodin? amatoare greu încercat? / allegro.
Femeia suport? toate ingredientele unsuroase ale vie?ii de interior, dar ?i pe cele de exterior: zgomotul str?zii, al locatarilor, vânzoleala, telefoanele, vecinii, h?rm?laia copiilor din cartier, reprezentan?ii administra?iei veni?i pentru adunarea d?rilor etc.: sperii cu mutra asta buimac? oglinda/ administratorul/ ?i pe cei veni?i s? strâng? bani hotârâ?i/ de lumin? de ap? de gaze de via?? de moarte/ allegro
Acest mod alert de via?? o descump?ne?te, speran?a într-o altfel de via?? este o pas?re naiv?/ cogito
Autoarea ne serve?te titluri scurte, ferme, reprezentative con?inutului de un umor acerb în care dezechilibrele se acutizeaz? nereu?ind totu?i s? destabilizeze punctul de rezisten?? al femeii-erou: muncitorul, proasto, documentare, cogito, condi?ie, rug, organizarea, viseaz?, rug?, statut, frica, via?a, terapie, epistola.
N-am nicio strategie fa?? de ravagiile/ suflete?ti - spune poeta în epistola. Ea îns??i caut? terapii de vindecare sufleteasc? dup? mintea proprie: cau?i un suflet în jur într-un vis într-o carte/ pagini proeminente ?i-arat?/ cum s? mai ie?i din nevoi/ anemii astenii de sezon zbor caligrafic prin foi/ realitatea fierbe pân? te-apas?/ terapie.
Poezia Angelei este mataforic?, originalitatea const? în potrivirea termenilor astfel încât efectul s? fie imediat, acut, de un contrast ridicat astfel încât umbrele existen?iale s? pice din unghiuri intuitive în lumina ?tears? a speran?ei, s? eviden?ieze st?ri deplorabile, nemul?umirea, revolta interioare: m?tura cu coad? a melancoliei, oglinda triste?ii, trupul mânuit de fisuri/ terapie; r?zboinice pleoapele-n sângele meu/ cu o mie de capete/ ce cea?? de neam între umerii t?i/ post festum; de multe întinderi de ore m? scutur, ursuza zgur? de lun? / crepuscul; lujerul poeziei duce la t?i?ul gloriei, frâu-desfrâul emo?iei, nuielele sângelui, lumina vulgar? a minciunii / complot; copiii cartierului de ciment/ via?a; soarele îngândurat al cuvintelor / cer deschis.
Unele expresii sunt preluate, în format poetic, din proverbe, ca de exemplu: ce covor ai ca s?-?i spun cine e?ti/ via?a.
Vocabularul folosit de autoare este expresiv ?i conotativ, aproape c? a? zice rezervat statutului de femeie: b?t?torul de covoare, alimentare, oceanul de îndatoriri, frecatul podelei ?i-al adâncului firii, rumene vise, buc?late speran?e, nervii mei mig?lo?i, zborul cuvântului ve?nic? frunz?, crud? v?paia inimii-n floare, a?tept?ri înc?p??ânate, raftul speran?ei la fel de curat, cercul ostil al singur?t??ii, trecerea ?i frica sublime, în scrisorile ruginite de ploi/ dorm legate la spate cuvintele.
Tot volumul este str?b?tut de cuvinte-cheie, de cuvinte cu rezonan?? tematic?: scrisori, epistole, timbru, bile?el, singur?tate,spaim?, fric?, a?teptare, triste?e, speran??, aripi, p?s?ri, lumin?, întuneric, um?r, foame, guri, cuvânt, eul, sânge, podele, genunchi etc, reliefând prin contrast ori paralelism ori suprapunere/ juxtapunere de st?ri/ situa?ii/ momente o multitudine de caractere ?i caracteristici existen?iale, precum: vanitate, umilin??, melancolie, visare, dezam?gire, speran??, dorin??, dor.
Mai sunt ?i alte cuvinte care caracterizdaz? femeia de la scara b apartament 3: r?ni, frig, obraz, amintiri, iluzii, oglind?,fereastr?, chipul ?ters al iubirii, tot ceea ce constituie mediul personal ?i social, tot ceea ce constituie tr?iri personale.
Neînsemn?tatea, anonimatul sunt marcate prin expresii subtile: oarecarele meu nesfâr?it / frica, dar cel mai pronun?at, în poezia muncitorul în care autoarea des?vâr?e?te chipul omului obi?nuit: omul acesta albit s-a spetit cu munca/ femeia îi toarn? ciorba cald?/ ultima promo?ie casnic?/.../ bea ni?te vin o po?irc? alt? voce alte gânduri/ repar? clan?a stricat?/ bâjbâie-n ziarul local adoarme pe loc/ somn mereu greu/ acoperit pe fa?? de cifre noi legi/ anunturi familiale/ ?i banalii ochelari/ peste ridurile frun?ii / muncitorul.
“Nu cred decât în virtutea trecut? prin toate b?t?liile vie?ii” – spunea Octavian Paler, ?i cred c? asta este amprenta volumului Angelei în centrul c?ruia femeia obi?nuit?, marginalizat?, singur? cu problemele ei este, de fapt, o înving?toare!


Ottilia ARDELEANU, 21 iunie 2016, N?vodari