proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Cu o ?iretenie de care numai animalele ?i copiii mici sunt în stare, în cele din urm? Laura m-a dus de mân? pân? în fa?? la Modarom f?r? s? îmi dau nicio clip? seama c?, de fapt, sunt dus de nas ?i c? asta fusese ?inta ei de la bun început.
Era una din zilele fericite în care o luam eu, nu bona, de la ?coal?, a?a c? ne permiteam o mic? plimbare, mai ales c? toamna ne r?sf??a cu una din ultimele zile însorite ale ei.
Laura era elev? în clasa a doua ?i avea ?coala în curtea Honterus, chiar în umbra Bisericii Negre. Ca s? ajungem acas? – locuiam pe strada Nisipului de Sus – trebuia s? mergem pe sub umbra impun?toare a bisericii, s? trecem pe lâng? maternitatea unde se n?scuse în urm? cu opt ani apoi, dup? alte câteva sute de metri, ajungeam acas?, pe strada Nisipului de Sus. Un drum de nici un kilometru, pe care îl parcurgeam de obicei la pas în timp ce îmi povestea ce se mai întâmplase pe la ?coal?.
De data asta, chiar înainte s? facem la stânga, Laura mi-a strâns degetul de care m? ?inea ?i mi-a spus de parc? atunci i-ar fi venit ideea:
— Tati, hai s? facem o plimbare pe Republicii.
La privirea mea întreb?toare a ridicat din umeri ?i a r?spuns:
— Nu vreau nimic, dar n-am mai fost demult pe-acolo.
Am strâns din din?i ?i i-am zâmbit cât am putut de larg, apoi am luat-o prin Pia?a Sfatului, spre Republicii. Durerea mea era mai veche ?i înc? nerezolvat? ?i nici nu ?tiam cum aveam s? o rezolv în viitor.
Cum s?-i explici unui copil de numai opt ani c? dup? moartea unui p?rinte veniturile familiei se înjum?t??esc ?i lucruri alt?dat? fire?ti, acum devin imposibile. Adic?, mai exact, cum po?i s? adaugi la durerea de a-?i fi pierdut mama faptul c?-i este interzis un lucru atât de banal ca un meniu la McDonald’s?
În timp ce intram pe strada pietonal? a Bra?ovului, am num?rat în gând banii pe care-i mai aveam în buzunar ?i-am hot?rât c? o oprire la McDonald’s nu avea s?-mi fac? o gaur? chiar atât de mare în strâmtoratul meu buget.
Am privit spre Tâmpa ?i i-am ar?tat culorile aurii în care se îmbr?case muntele, apoi am spus ca din întâmplare:
— Precis vrei tu ceva de pe Republicii...
Cum ea a scuturat doar din cap, am insistat:
— Poate c-ar trebui s? intr?m la McDonald’s… n-am mai fost demult.
A cl?tinat în continuare din cap:
— Z?u c? nu vreau nimic, tati. Vreau doar s? ne plimb?m.
Am trecut pe lâng? McDonald’s, am trecut f?r? s? ne oprim chiar ?i pe lâng? magazinul de cristale unde se oprea s? admire str?lucirile violete ale ametistelor expuse în vitrin?.
Nici m?car n-a zâmbit când i-am spus la fel ca alt?dat?:
— Când o s? câ?tig?m la loto, o s? cump?r?m toat? vitrina asta numai pentru noi.
Mergea repede, încercând s? par? nep?s?toare, spre o ?int? numai de ea ?tiut?.
Când am ajuns aproape de cap?tul str?zii, am dat s? ne întoarcem, dar ea m-a tras u?or de mân?:
— S? mai mergem pu?in, tati. Vreau s? m? uit în vitrin? la Modarom.
Pe vremuri, Modarom-ul fusese o cl?dire emblematic? pentru Bra?ov, unde veneau pân? ?i femei din capital? s?-?i cumpere hainele. Dup? o vreme, ca tot ce ?ine de mod?, farmecul firmei a trecut ?i s-a transformat într-un magazin de bijuterii, dar nici a?a n-a rezistat prea mult ?i s-a transformat apoi în filiala unei b?nci str?ine. Când banca-mam? a dat faliment, s-a închis ?i sucursala, dar acum z?u c? nu mai ?tiam ce anume era acolo.
— Ce magazin au mai deschis acum la Modarom? am întrebat eu ?i speram s? nu-mi r?spund? c? un magazin de juc?rii, pentru c? juc?riile sofisticate din ultimul timp costau de obicei cam cât o jum?tate de salariu. ?i n-aveam salariul chiar mic.
Cum a întârziat cu r?spunsul, m-am oprit ?i am privit-o întreb?tor.
N- a zis nimic, ci doar a ar?tat spre vitrinele luminate ale magazinului unde, la o prim? privire, p?rea c? o mul?ime de manechine fixeaz? cu ochi goi strada. Abia când ne-am mai apropiat câ?iva pa?i mi-am dat seama c? erau robo?i. Am vrut s? o smucesc pe Laura ?i s? ne îndep?rtam, dar v?zându-i privirea rug?toare am renun?at.
— ?tiu c? nu putem cump?ra unul, tati, dar putem m?car s?-i privim?
Cu sufletul îndoit m-am apropiat împreun? cu ea de vitrine. La începutul anului ?colar, când trecuse în clasa a doua, am avut o lung? discu?ie pe tema asta, atunci când mi-a spus c? to?i colegii ei de clas? î?i cump?raser? câte un robot ?i cei mai mul?i erau folosi?i de c?tre p?rin?ii lor ca s?-i duc? ?i s?-i aduc? de la ?coal?.
Cu creionul pe-o hârtie am f?cut ?i ref?cut calculele în fa?a ei. De?i aveam un salariu bunicel, atunci când adunam toate cheltuielile nu mai r?mâneam cu aproape nimic. Dar ce-i punea capac era faptul c?-i d?deam doamnei Magda, bonei feti?ei, 500 de euro, de?i singurul lucru pe care-l f?cea era c? o lua pe Laura de la ?coal? ?i-i d?dea la prânz de mâncare. Dar eram mul?umit c? o g?sisem ?i pe ea, pentru c? cele mai multe bone cereau aproape dublu.
— Dac? am lua un robot am putea renun?a la doamna Magda, a propus ea. Robotul lui Sorin îi face ?i de mâncare ?i-l ajut? ?i la lec?ii.
— Doamna Magda nu ?tie s? m? ajute la lec?ii, a continuat ea.
Am dat înc?p??ânat din cap ?i i-am ar?tat foia de hârtie.
— ?i nici nu-mi place cum g?te?te, a supralicitat ea atunci, dar eu am cl?tinat în continuare înc?p??ânat din cap. Robo?ii nu îmi trezeau nicio încredere, de?i uneori îmi d?deam seama c? exageram cu temerile mele.
Doamna Magda era o b?trân? pensionar? care abia se putea ajuta pe sine la mers, nicidecum s? o ajute pe feti?? la lec?ii, dar nu aveam deloc încredere s?-mi las feti?a pe mâna unui robot. Asta cu toate c?, pe la orele prânzului, str?zile Bra?ovului se umpleau de robo?i care duceau de mân? elevii din clasele mici spre cas?.
Cu speran?a c? n-a uitat mica lec?ie de economie politic?, m-am apropiat de vitrinele cl?dirii rotunde unde, privind în zare, ni se etalau în toat? splendoarea lor robo?ii. Dac? n-ar fi avut triunghiul ro?u de pe frunte, ar fi putut trece foarte u?or drept b?rba?i adev?ra?i. Probabil c? acum erau sco?i din func?iune, pentru c? nu f?ceau nicio mi?care ?i tocmai din cauza asta atunci când, dând roat? vitrinelor, am v?zut pe unul din ei cum st? comod într-un fotoliu ?i cite?te, ne-am oprit uimi?i.
Am privit în jur prin vitrine, dar era singurul care p?rea pornit ?i am sim?it cum feti?a m? trage surescitat? de mân?:
— Tati, prive?te! Mi-a f?cut cu ochiul.
Mi-am întors privirea spre robotul care l?sase cartea pe margine fotoliului ?i ne privea zâmbitor. Am privit ?i eu curios cartea de pe margine fotoliului. De?i lumina b?tea dintr-o parte, se vedea clar titlul, scris cu litere aurii, al celei mai citite c?r?i din lume – Biblia.
Nu am apucat s? m? mir prea mult de asta pentru c-am v?zut un afi? a?ezat chiar la baza fotoliului, care anun?a cu litere mari c? robotul se vinde cu o reducere de 50% ?i inima mi-a tres?rit: dac? pre?urile robo?ilor erau tot cele din ziua când efectuasem cu Laura calculele, un robot la jum?tate din pre? ar fi fost accesibil chiar ?i pentru noi.
— Tati, nu vreau s? cump?r?m niciun robot, dar putem m?car s? intr?m ?i s?-i vedem?
Am strâns-o în bra?e f?r? s? spun nimic, sub privirea curioas? a robotului ?i, în cele din urm?, am intrat în magazin.
A?a cum m-am a?teptat era gol, noi fiind singurii clien?i, lucru normal pân? la urm?, ?inând seama c? robo?ii nu erau lucruri pe care s? ?i le cumperi în fiecare zi.
Am fost întâmpina?i de un vânz?tor între dou? vârste, care ne-a poftit cu un gest larg s? privim în jur la mul?imea de robo?i a?eza?i peste tot, asemenea unor manechine.
Înainte de-a apuca s? spun? ceva, feti?a mea, cu o dezinvoltur? pe care nu i-o cuno?team, l-a întrebat pe vânz?tor:
— Nu v? sup?ra?i… pot s? m? duc s? m? uit la el? ?i, de?i îi spusesem de nenum?rate ori c? nu este frumos s? fac? a?a ceva, degetul ei ar?t?tor se a?inti spre robotul amator de lectur? din vitrin?.
— Sigur c? da, domni?oar?… îi zâmbi larg vânz?torul. Po?i chiar s? iei loc lâng? el dac? vrei. Fotoliul este destul de mare s? v? încap? pe-amândoi.
— Robby, f?-i loc domni?oarei lâng? tine, strig? spre robot ?i acesta lu? Biblia de pe marginea fotoliului ?i-i ar?t? Laurei locul de lâng? el.
Cu o grab? suspect?, feti?? uit? de noi ?i se a?ez? lâng? robot. N-am avut timp s? privesc mai mult pentru c? vânz?torul m? pofti s? iau loc la o mas? ?i scoase un dosar.
— V?d c? feti?a dumneavoastr? este interesat? de Robby, a?a c? am s? v? ar?t ce oportunitate minunat? ar fi pentru dumneavoastr? dac? l-a?i cump?ra.
— Nu sunt hot?rât s? cump?r niciun robot. Am venit doar s? ne uit?m…
Am privit amândoi spre feti?a ?i spre robotul care p?reau prin?i într-o discu?ie animat?, dar erau totu?i prea departe pentru a auzi ce-?i spun.
Vânz?torul cl?tin? cu îndoial? din cap, dar nu spuse nimic ?i eu am întrebat:
— Am v?zut c? robotul acela se vinde cu o reducere de cincizeci la sut?. E defect?
— Nici vorb?, se ap?r? vânz?torul. A? zice c? dimpotriv?… este vorba de un robot dintr-un lot experimental, cu multiple îmbun?t??iri. L-am primit s?pt?mâna trecut? din Israel…
M-am încruntat pentru c? nu pricepeam, a?a c? am întrebat:
— P?i, dac? este atât de bun, de ce-l vinde?i la jum?tate din pre??
Vânz?torul ridic? din umeri ?i ar?t? spre robot, apoi întreb?:
— A?i v?zut ce carte cite?te?
— Mi s-a p?rut c? este Biblia.
— Chiar Biblia este ?i asta explic? totul.
Am privit spre robot, apoi iar spre vânz?tor ?i-am spus:
— Ierta?i-m?, dar tot nu în?eleg.
— E simplu, spuse trist vânz?torul. Robotul care cite?te Biblia a devenit un fel de vedet? în ora? ?i vestea a ajuns pân? la Episcopie. Am fost vizita?i deja de un protopop ?i un episcop ?i în curând ne a?tept?m ca ?i Preafericitul s? ne onoreze cu prezen?a lui ca s? ne certe. Protopopul ne-a explicat clar c? un robot care cite?te Biblia este o blasfemie ?i un lucru urât în fa?a lui Dumnezeu, a?a c-ar fi mai bine s? sc?p?m de el.
Sc?zu ?i mai mult vocea ?i se aplec? spre mine:
— Dac? nu-l vindem pân? la vizita Preafericitului, vom fi nevoi?i s?-l d?m la casare, pentru c? nu-l putem returna nici fabricii produc?toare, datorit? contractului semnat la achizi?ionare.
Am privit spre robot ?i spre Laura care p?reau c? se în?eleg foarte bine ?i-am întrebat:
— P?i, de ce nu-i interzice?i pur ?i simplu s? mai citeasc? a?a ceva?
Vânz?torul oft? ?i ridic? din umeri:
— Pentru c? luna trecut? România tocmai a semnat „Declara?ia privind drepturile ?i libert??ile robo?ilor”.
Am rumegat bine informa?ia, mai ales c? citisem ?i eu câte ceva despre ea, apoi am întrebat:
— P?i, ?i de ce crede?i c?-mi convine s? cump?r un robot care cite?te toat? ziua Biblia? Chiar dac?-l iau la jum?tate de pre?...
— Nici vorb? de a?a ceva, domnule. Dac?-l cump?ra?i, o s? vede?i ce con?ine contractul: ordinele ?i necesit??ile familiei dumneavoastr? au prioritate, iar dac?-i r?mâne timp liber, va putea s? citeasc? ?i din Biblie. Dac? nu-i r?mâne timp, asta e…
Dinspre fotoliu s-a auzit râsul cristalin al feti?ei mele ?i mi-am adus aminte c? de mult? vreme n-am mai auzit-o râzând atât de vesel?. Râsul acela m-a f?cut s? m? hot?r?sc s? fac orice efort ca s?-i cump?r robotul, dar pentru vânz?tor am p?strat aceea?i figur? nehot?rât?.
— Este un robot multifunc?ional, continu? el s?-?i laude robotul. Poate la fel de bine lucra în gr?din? ?i efectua micile repara?ii casnice, ca s? nu mai vorbesc de cele un milion de re?ete pe care le are înglobate în memorie. So?ia dumneavoastr? va fi încântat?, f?r? îndoial?...
— So?ia mea este moart? de peste un an, i-am comunicat sec.
— Condolean?ele mele, domnule, dar asta înseamn? c? v? poate fi de ajutor cu atât mai mult, pentru c? nu numai c? ?tie re?etele, dar le ?i poate preg?ti. Spre deosebire de al?i robo?i, ?sta chiar ?tie s? cure?e ceap?, morcovi ?i cartofi ?i s? preg?teasc? o mâncare pe cinste.
Se aplec? peste mas? ?i calculând repede spuse:
— Uita?i-v? aici! Dac? vre?i cu adev?rat s?-l lua?i, ave?i de pl?tit doar o rat? de 300 de euro pe lun? ?i în trei ani a?i sc?pat de griji.
V?zându-m? ezitând, scoase ultima carte:
— Pentru c? v? v?d interesat, uite cum propun s? facem: semn?m acum un contract de închiriere de o s?pt?mân? pe o sum? simbolic? – s? zicem un euro pe zi – ?i, dac? nu v? place cum se comport? în aceste ?apte zile, îl aduce?i înapoi f?r? nicio problem?.
Am privit spre feti?? cum se uita la robot cu ochii str?lucind ?i aveam o b?nuial? c? robotul nu avea s? mai vad? Modarom-ul decât pe dinafar?, în zilele când urma s? o plimbe pe fiic?-mea.
În cinci minute contractul de închiriere a fost semnat ?i, dup? ce am pl?tit cei ?apte euro, m-am apropiat de cei doi de pe fotoliu.
— Mergem? am întrebat eu, ?i Laura ?i-a ridicat ochii plini de speran?? spre mine.
Am zâmbit ?i-am spus:
— Deocamdat? îl lu?m pentru ?apte zile ?i, dac? se comport? bine, o s?-l p?str?m de tot.
În timp de feti?a mea m? îmbr??i?a bucuroas?, sim?ind privirile u?or amuzate ale robotului a?intite asupra mea, am precizat u?or ru?inat:
— Vreau s? spun... dac? v? în?elege?i bine…
— O s? ne în?elegem, tati, ai s? vezi c? o s? ne în?elegem.
Am ie?it în lumina puternic? de-afar? ?i, cu o u?oar? urm? de gelozie patern?, am v?zut cum feti?a mea apuc? degetul mijlociu al robotului, exact cum f?cuse pân? ast?zi cu mine, ?i o pornesc înaintea mea. O clip? mi-a fost fric? s? nu par? caraghio?i, dar apoi, v?zând mul?imea de copii din clasele mici cum merg ?inând de mân? robo?ii, mi-am dar seama c? în curând ar fi devenit ea caraghioas? dac? NU ar fi avut un robot pe care s?-l ?in? de mân?.


*


Drumul spre cas? a durat mai mult decât alt?dat?, ?i asta pentru c? Laura se oprea încântat? la fiecare vitrin? de pe strada Republicii care ne atr?sese nou? aten?ia alt?dat?. Mergeam cu un pas în urma lor ?i aproape nu-mi venea s? cred cum se schimbase via?a noastr? în doar câteva minute. Privind la feti?a care sporov?ia încântat? cu Robby mi-am dat seama c? f?cusem o mare nedreptate prin refuzul meu înc?p??ânat de a accepta robo?ii în via?a noastr?. Când am ajuns acas? am deschis porti?a care ducea spre curtea prin care a? fi vrut s? trecem cât mai repede, ca s? nu se vad? cât este de neîngrijit?. Laura era obi?nuit? cu ea a?a cum era, iar Robby nu p?rea s? bage de seam?.
De?i eram curios s? v?d cum se va integra robotul în via?a noastr?, trebuie s? admit c? a f?cut-o mai u?or decât mi-a? fi închipuit. Dup? ce-am intrat, iar Laura ?i-a aruncat într-un col? ghiozdanul ?i s-a schimbat de uniform?, Robby ne-a întrebat:
— Dori?i s? v? preg?tesc ceva de mâncare?
V?zând c? nu spunem nimic, de?i r?spunsul nostru era mai mult decât evident, Robby p?ru s? zâmbeasc? u?or ?i întreb? iar:
— Ave?i vreo preferin?? sau m? l?sa?i s? improvizez?
Am schimbat o privire lung? cu feti?a, apoi am spus:
— D?-i drumul ?i simte-te ca acas?, Robby. Uime?te-ne!
Dup? ce-a intrat în buc?t?rie, Laura ?i cu mine am schimbat o privire complice. Chiar s? fi vrut, robotul n-ar fi avut cu ce s? ne uimeasc? fiindc? n-avea ingredientele necesare. De obicei cump?ram cele necesare mesei în drum spre cas?, dar lua?i cu Robby, azi am uitat s-o facem. Iar c?mara noastr? era destul de spartan dotat? cu provizii. Mâncarea noastr? de baz? erau cartofi pr?ji?i cu ochiuri, pe care o asezonam de fiecare dat? cu o salat? de legume. Nici doamna Magda nu era cu mult mai creativ? când venea vorba de mâncare. La meniul nostru obi?nuit mai ad?uga, din când în când, o sup? rapid? g?tit? din plic.
L-am auzit treb?luind cu zgomot prin buc?t?rie ?i înainte de-a apuca s? ne plictisim, a ap?rut c-un castron din care ie?eau aburi apetisan?i.
— Sup? de ra?? cu g?lu?te, a anun?at el cu mândrie, a?ezând castronul în fa?a noastr? cu gesturi de mare ?ef de sal?.
A adus ?i dou? farfurii ?i le-a umplut cu mi?c?ri experte, apoi a spus:
— Dac? dori?i, pentru confortul dumneavoastr?, pot s?-mi pun ?i eu o farfurie ?i s? iau loc lâng? dumneavoastr?, dar…dac? nu v? sup?ra?i, a? prefera s? m? ocup de desert.
V?zând c? nu r?spundem a dat s? intre iar în buc?t?rie, dar l-am oprit:
— Robby… unde ai g?sit de carne de ra???
Nu ?tiam s? mai avem a?a ceva în frigider, dar parc? nici nu-l vedeam pe robot fug?rind ra?ele vecinilor ca s? ne fac? nou? rost de mâncare.
Robby zâmbi îng?duitor ?i spuse:
— În congelator am mai g?sit o jum?tate de ra??. Am verificat-o ?i era înc? în termenul de garan?ie.
A mai a?teptat câteva momente, apoi v?zând c? nu mai spunem nimic, s-a întors iar în buc?t?rie, l?sându-ne s? savur?m supa.
— Chiar dac-ar fi vorba numai de supa asta ?i robotul nostru tot î?i merit? fiecare b?nu? dat pe el, am spus eu dup? o vreme. Supa asta chiar e minunat?.
Ferm convins de asta, am considerat c? merit? s?-l laud, mai ales c? vedeam cum se lumineaz? ochii feti?ei mele la orice laud? pe care i-o aduc robotului, de parc-ar fi fost meritul ei personal. ?i, dac? m? gândesc bine, la urma urmei poate chiar a?a era.
Felul doi a fost un adev?rat festin: piept de ra?? cu portocale.
— Din aceea?i ra??, explic? Robby în timp ce t?ia cu dexteritate carnea de pe platou, aranjând-o artistic în farfuriile noastre.
— În mod normal n-a? recomanda ca ?i felul unu ?i felul doi s? fie preparat din acela?i tip de carne, dar ra?a, prin textura ei deosebit?, se preteaz? la a?a ceva. Ca s? nu mai zic c? n-am g?sit altceva...
— Am în?eles, am spus eu cu ochii la feliile de carne a?ezate în fa?a mea. De mâine î?i las bani ?i-am s? te rog pe tine s? te ocupi de aprovizionare.
— V? mul?umesc, domnule, spuse el, apoi ne-a l?sat în pace s?-i degust?m capodopera culinar?, îndreptându-se iar spre buc?t?rie de unde reveni dup? câteva minute aducând un platou plin cu cl?tite.
— Dulcea?? pentru cl?tite n-am g?sit decât de afine ?i de nuci verzi. V? las pe dumneavoastr? s? alege?i.
Am privit spre feti?? ?i de comun acord am ales afinele. Nu mai auzisem pân? atunci de cl?tite cu dulcea?? de nuci verzi ?i nu eram dispus s? le încerc acum. Robby a sim?it parc? re?inerea mea ?i, în timp ce punea cu dexteritate dulcea?a în cl?tite apoi le împ?turea, explic?:
— ?tiu c? vi se pare curioas? asocia?ia dintre cl?tite ?i dulcea?a de nuci, dar în Turcia ?i Azerbaidjan sunt renumite ?i v? recomand s? încerca?i data viitoare.
Am încuviin?at din cap cuprins de o u?oar? somnolen??:
— Promit s? le încerc?m, Robby, dar acum ar fi bine s? taci, pentru c? nu sunt sigur c? te putem urm?ri…
Robotul se înclin? politicos ?i începu s? strâng? masa în lini?te. Nici eu, nici Laura nu spuneam nimic, dar schimbam priviri apreciative între noi atunci când credeam c? robotul nu ne poate vedea.
Pu?in mai târziu, în cursul dup?-amiezii, dup? ce feti?a î?i terminase de f?cut lec?iile, robotul s-a apropiat de mine. St?team pe teras? ?i m? bucuram de ultimele raze ale soarelui în timp ce încercam s? lucrez pe laptop.
A?tept? un timp în lini?te, apoi profit? de un moment de pauz? ?i vorbi:
— Poate n-ar trebui s? v? spun asta, dar adev?rul este c? m? simt bine în familia dumneavoastr? ?i a? vrea s? pot r?mâne aici.
L-am v?zut c? ezit? ?i l-am îndemnat s? continue.
— L-am auzit pe ?eful de magazin spunându-i vânz?torului c? poate merge cu reducerea pân? la 40% din pre?ul ini?ial, numai s? scape de mine pân? nu vin iar cei de la biseric?. Cred c? asta v-ar putea fi de folos în ob?inerea unui pre? mai bun...
Într-adev?r, mi-a fost de folos. A doua zi am cump?rat robotul la doar 40% din pre?ul din ofert? ?i-am renun?at la serviciile doamnei Magda.
*


Robby s-a integrat mai bine decât a? fi putut spera în familia noastr?. M?rturisesc c? la început am fost tentat s? m? ?in dup? ei câteva zile, dar am renun?at dup? prima zi, când robotul mi-a explicat c? are un program sofisticat de recunoa?tere a persoanelor, chiar ?i pe baza unor imagini par?iale. Programul acesta a fost implementat pentru a sesiza o eventual? tentativ? de r?pire prin recunoa?terea fe?elor care apar în mod repetat pe traseul lor. Cu atât mai mult robotul recuno?tea o fa?? aflat? deja în baza lui de date. Nu s-a pronun?at niciun nume, nu s-a spus nimic mai mult, dar eu, pricepând despre ce anume este vorba, m-am l?sat p?guba? s? o mai fac pe detectivul.
Totu?i, o discu?ie pe aceast? tem? a avut loc chiar în zilele urm?toare când, dorind s?-mi iau un pahar de suc, l-am g?sit în buc?t?rie unde citea concentrat Biblia.
A pus repede Biblia deoparte ?i s-a ridicat politicos în picioare cât timp eu mi-am b?ut sucul.
— Robby, a? vrea s? discut ceva doar cu tine, dar poate c? ar fi mai bine s? mergem afar?. N-a? vrea s? ne aud? feti?a.
A l?sat Biblia pe mas? ?i m-a urmat în mica gr?din? pe care o aveam în spatele casei. Era o gr?din? mic?, de numai câteva sute de metri p?tra?i, cu un p?mânt mai degrab? nisipos în care so?ia încercase, când înc? mai tr?ia, s? cultive câteva legume ?i un strat de trandafiri. Planta trandafiri de toate culorile ?i soiurile, astfel c? aducea zilnic câte un buchet din straturile ei, pe care îl punea într-o vaz?, în sufragerie. Era într-un fel amprenta ei ?i, când ajungeam acas? ?i m? întâmpina mirosul proasp?t de trandafiri, ?tiam c? totul era în regul?. Chiar ?i acum, de?i erau neîngriji?i, tot mai se i?ea de ici de colo câte un trandafir târziu, preg?tit parc? s? înfrunte vitregiile toamnei. Unul galben, de?i era pe jum?tate ofilit, se ridicase cu o palm? desupra celorlal?i, parc? hot?rât s? înfrunte de unul singur toamna.
V?zând c? privesc spre straturile de trandafiri n?p?dite de buruiene, Robby spuse:
— Dac? vre?i, m? pot ocupa de gr?din?… s? o aduc într-o stare acceptabil?. Anul asta nu voi reu?i s? fac mare lucru, dar la prim?var? nu o s? mai recunoa?te?i…
Am privit spre cas?, dar u?a de la intrare r?mânea închis?, semn c? feti?a înc? nu ne sim?ise lipsa, preocupat? cum era de jocul ei în re?ea cu colegele de clas?.
— Po?i s? faci ?i asta, Robby, dar nu de asta te-am adus aici. Vreau s? te întreb dac? nu cumva din cauza credin?ei tale poate ap?rea cumva o contradic?ie între ceea ce sim?i ?i ceea ce ai putea fi obligat s? faci.
Robotul m? privi serios drept în ochi, apoi ridic? din umeri:
— Mi-e team? c? nu v? în?eleg, domnule.
Am încercat s?-mi ordonez ideile care m? fr?mântau de câteva zile ?i-am spus în cele din urm?:
— Uite, din ce am aflat eu despre oamenii evlavio?i, ?tiu c? sunt buni la suflet ?i iert?tori cu semenii lor…
— În general a?a este, domnule, spuse robotul, dar tot nu p?rea foarte l?murit.
— M? întreb dac? ?i la robo?i e valabil principiul ?sta?
— Cred c? da, domnule. Dar tot nu în?eleg.
Am privit iar spre cas?, dar cum nu se vedea nici o mi?care am continuat:
— P?i, m? gândesc c?, dac? vreodat? feti?a mea este în pericol din cauza vreunui om, nu cumva tu, împins de bun?tatea ta cre?tin?, ai ezita s? sari în ap?rarea ei din cauza convingerilor tale religioase… ?tii... din grija de a nu-i face r?u acelui om...
Hohotul de râs al lui Robby mi s-a p?rut de-a dreptul uman. O clip? chiar am crezut c? vrea s? m? bat? lini?titor pe um?r, dar în cele din urm? dup? ce s-a oprit din râs a redevenit serios:
— În nici un caz nu s-ar putea întâmpla a?a ceva, domnule. ?i ?ti?i de ce?
Am cl?tinat din cap, iar el a continuat:
— Chiar ?i cel mai zelos credincios î?i aduce aminte de vorbele Domnului nostru Iisus Hristos: „S? d?m Cezarului ce-i al Cezarului” ?i, de obicei, le ?i respect?…
Cum rela?ia mea cu Biserica era mai degrab? formal?, genul ?sta de exprimare îmi era complet necunoscut ?i probabil c? se vedea pe fa?a mea, pentru c? Robby a ad?ugat:
— La un moment dat, pentru a-l pune în încurc?tur? pe Iisus, fariseii au venit ?i l-au întrebat: „Înv???torule, ce crezi? Se cuvine sau nu s? pl?tim tribut Cezarului?” Iisus, care îi cuno?tea bine, i-a întrebat: „Pentru ce vre?i s? m? ispiti?i, f??arnicilor?”, „Ar?ta?i-mi banul de aur pe care îl folosi?i ca s? pl?ti?i tributul!” Ace?tia i-au adus un ban de aur care avea gravat pe o parte chipul Cezarului ?i i-a întrebat: „Al cui este chipul de pe aceast? moned?? — Al Cezarului, Înv???torule. ?i el le-a r?spuns a?a: „Da?i atunci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului ?i lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu.”
Robby a r?mas t?cut a?teptând ca cele spuse de el s? m? p?trund? ?i, într-un fel sau altul, s? m? limpezeasc?, dar mie pilda asta, pe care mi-o aminteam vag din clasele mici, când înc? mai f?ceam religia la ?coal?, nu m? lini?ti absolut deloc.
Am ridicat din umeri ?i i-am spus:
— Tot nu în?eleg. Din câte-mi aduc aminte din explica?iile profesoarei mele de religie, asta însemna c? oamenii trebuie s?-?i pl?teasc? mai întâi impozitele ?i abia pe urm? celelalte obliga?ii c?tre biseric?. Cu ce ar ajuta-o asta pe fata mea dac? ar fi atacat??
— Nici vorb?, spuse Robby abrupt ?i parc? pu?in sup?rat. Este o explica?ie simplist? ?i simplificatoare. De fapt înseamn? c? „cele ale Cezarului” se refer? la lucrurile lume?ti, care trebuie ?i ele îndeplinite pentru c? tr?im în mijlocul lumii, dar asta f?r? a-l uita pe Dumnezeu. Adic?, de?i porunca a ?asea spune „S? nu ucizi!”, vreau s? fi?i convin?i c? n-a? ezita nici m?car o clip? s? ucid pe cineva, dac? i-ar pune via?a Laurei sau pe-a dumneavoastr?, în primejdie. A? lua asupra mea p?catul ?sta…
T?cu pre? de câteva clipe lungi, apoi ad?ug? aproape în ?oapt?:
— De fapt, cred c? asta a?i vrut s? m? întreba?i de la bun început.
Am încuviin?at t?cut din cap ?i ne-am întors în cas?, unde Laura fredona învârtindu-se bucuroas? prin camer?, cu caietul de aritmetic? în bra?e.
— S? ?tii, tati, c? metoda lui Robby, prin care m-a pus s? desenez p?tr??ele ?i dreptunghiuri ca s? rezolv problemele, este minunat?… absolut minunat?.
Robby a ridicat din umeri ?i-a spus:
— Pentru copiii mici se pare c? este mult mai u?or s? asocieze numerele formelor geometrice. O s?-i prind? bine ?i mai târziu, când o s? treac? la geometrie.
Cum n-am spus nimic, s-a înclinat ?i-a plecat spre buc?t?rie, preg?tindu-se iar s? ne regaleze cu ceva feluri de mâncare exotice. Exotice pentru felul nostru modest de-a mânca pân? s? apar? el în via?a noastr?.

*
Via?a noastr? a început s? se organizeze încetul cu încetul, sub influen?a discret? a lui Robby. Multe lucruri am început s? le facem altfel, f?r? îndoial? mai bine ?i mai organizat, astfel c? am câ?tigat o mul?ime de timp suplimentar pe care s?-l petrec cu feti?a.
Din vechea mea spaim?, c? religia îi va consuma robotului prea mult din timpul pe care ar fi trebuit s?-l dedice nou?, n-a mai r?mas nici urm?. E adev?rat c? l-am surprins de câteva ori noaptea, când m? duceam în buc?t?rie s?-mi pun un suc sau un pahar cu lapte, stând pe un scaun ?i citind din Biblia lui. Odat?, în timp ce a?teptam s? mi se înc?lzeasc? laptele, l-am întrebat:
— Cum se poate ca tu, care ai în memoria ta un milion de re?ete din toat? lumea, nu ?i-ai putut g?si un col?i?or în ea unde s? memorezi Biblia, dac? tot î?i place atât de mult s-o cite?ti?
A zâmbit a?a cum f?cea când era nevoit s?-mi explice un lucru care lui i se p?rea foarte evident, apoi a spus:
— S? ?ti?i c? am memorat zeci de traduceri din Biblie, am memorat Tora, chiar ?i Coranul. Deci, practic, n-a? avea niciun motiv s?-i mai recitesc versetele. Nu ?tiu prea bine cum s? v? explic, dar îmi d? o stare de bine ?i, atâta vreme cât nu v? deranjeaz? sau nu impieteaz? asupra sarcinilor mele uzuale, a? prefera ca, din când în când, s? mai citesc din ea.
Am dat din cap aprobator, dar eram fr?mântat de alt? problem? ?i, în cele din urm?, l-am întrebat:
— De fapt, înc? de la început am fost curios s? aflu: cum s-a stârnit în tine aceast?… credin??, ca s? zic a?a.
Robotul ascunse Biblia în buzunarul de la piept apoi vorbi:
— S? ?ti?i c? nu sunt nici eu foarte bine l?murit, dar, înc? de la primele programe înc?rcate, mi-am dat seama c? sunt un model experimental. Ce anume au dorit s? experimenteze prin mine proiectan?ii mei nu am aflat, dar nici nu am fost foarte curios, pentru c? imediat ce mi-a fost implementat? Biblia mi-am dat seama c? m? recunosc în ea.
Cred c? f?r? s? vreau am ridicat întreb?tor din sprâncene, dar robotul nu a mai spus nimic a?a c?, în cele din urm?, l-am întrebat:
— Po?i fi pu?in mai explicit: din câte îmi aduc eu aminte în Biblie sunt pomenite sute dac? nu cumva mii de persoane.
Robotul plec? capul în jos ?i spuse cucernic:
— Este vorba de Domnul nostru Iisus Hristos.
Mi-am f?cut de lucru la cuptorul cu microunde, dar laptele meu se r?cise, a?a c? l-am mai pus un minut la înc?lzit ?i abia apoi l-am întrebat:
— Ţi-ai dat seama c? tu e?ti Iisus Hristos?
— A nu, nici vorb? neg? vehement robotul. Mi-am dat seama c? eu sunt la fel ca Domnul nostru Iisus Hristos. Adic? eu sunt Mesia, cel a?teptat de evrei.
Clopo?elul cuptorului cu microunde sun?, dar am r?mas cu mâna întins? auzind r?spunsul robotului ?i mi-am adus aminte de re?inerea bunicului meu de a cump?ra lucruri ieftine. „Lucrul ieftin musai s? aib? vreo hib?, nepoate, c? dac? ar fi lucru de treab? vânz?torul ar ?ine la pre?!” În sinea mea m? gândeam deja la o modalitate de a anula contractul de vânzare cump?rare când robotul, de parc? ar fi ghicit ce este în mintea mea, spuse:
— ?tiu c? pare greu de crezut, dar sunt prea multe coinciden?e: sunt fabricat în anul ?i ziua în care b?trânii rabini ai Israelului au profe?it apari?ia unui nou Mesia, sunt n?scut, m? rog fabricat în Israel ?i, în afar? de asta, pot înf?ptui miracole. Iar rabinii în profe?ia lor nu au spus nimic despre natura acestui Mesia.
— Po?i înf?ptui miracole? Ce miracole ai înf?ptuit tu pân? acum?
— Nici unul, domnule, pentru c? nu a fost nevoie. Dar simt c? pot face asta.
— Sim?i c? po?i face asta, l-am îngânat eu zeflemitor, de?i nu a? vrut s? îi vorbesc pe tonul ?sta. Tu te gânde?ti c? de fapt toate gândurile ?i speran?ele tale nu sunt altceva decât mici diferen?e de poten?ial din mintea ta cuantic??
M-a privit cu în?elegere ?i mi-a r?spuns:
— Ca ?i în cazul dumneavoastr?, domnule. Sau al celorla?i oameni sau robo?i.
Efectiv nu ?tiam cum s? procedez ?i sim?eam c? problema m? dep??ea.
Cred c? robotul ?i-a dat seama de asta pentru c? a spus:
— Nu ar trebui s? fi?i îngrijorat pentru c?, a?a cum am mai zis, datoria mea în momentul de fa?? se îndreapt? spre dumneavoastr? ?i spre familia dumneavoastr?. Singurul lucru pe care am s? v? rog s? îl îng?dui?i este ca, din când în când, s? citesc din Biblie.
— OK, nicio problem?, am spus eu ?i mi-am luat în cele din urm? laptele din cuptor.
L-am b?ut sub ochii blânzi ai robotului, apoi am urcat spre dormitor, nu înainte de-a arunca o privire în dormitorul feti?ei, care dormea neîntoars? în patul care îi r?m?sese mic. Cât de curând va trebui s?-i schimb patul cu unul mai mare, m-am gândit chiar înainte de-a adormi, dar a doua zi au ap?rut alte probleme care m-au f?cut s? uit cu totul de pat.
Când am venit a doua zi de la munc?, Robby m? a?tepta în fa?a u?ii de la intrare. Intrigat, pentru c? nu se mai întâmplase pân? atunci a?a ceva, am dat s?-l întreb dac? se întâmplase ceva, dar Robby a dus discret un deget la buze ?i mi-a f?cut semn s? mergem în gr?dina din spatele casei.
— Nu s-a întâmplat nimic deosebit, a spus el de îndat? ce-am fost destul de departe de cas?. Feti?a î?i face lec?iile, dar eu am vrut s? v? întreb ceva ?i s? nu aud? ea. Totu?i s-a întâmplat ceva ?i nu ?tiu cum s? reac?ionez, a?a c? am zis c? mai bine s? v? întreb pe dumneavoastr?.
Ne-am dep?rtat ceva mai mult ?i, când am ajuns lâng? straturile de trandafiri, m-am oprit brusc. De unde zilele trecute un singur trandafir galben, aproape ofilit, scotea capul dintre frunze, acum p?rea c? o întreag? explozie de trandafiri ro?ii ?i galbeni ne întâmpin?. ?i, sub frunze, al?i boboci se preg?teau s? înfloreasc?. La naiba, era deja în noiembrie ?i dinspre Tâmpa, în câteva dimine?i, veniser? pale înghe?ate de vânt care au adus cu ele ?i primii fulgi de z?pad?.
M-am oprit ?i am dat câteva tulpini de trandafiri la o parte, curios s? pot privi mai bine la r?d?cin?, dar nu aveam ce s? v?d mai mult decât atâta. Toate straturile ar?tau de parc? am fi fost în plin iulie. Din câte îmi aminteam, nici în cei mai buni ani so?ia mea nu reu?ise s?-i fac? s? arate a?a.
M-am întors spre Robby ?i l-am întrebat:
— Ce îngr???mânt ai folosit? Niciodat? straturile astea n-au ar?tat a?a de bine…
Cum robotul t?cea, p?rând vinovat, l-am întrebat iar ?i mi-a r?spuns în cele din urm?:
— Niciun îngr???mânt, domnule. Pur ?i simplu m-am rugat lui Dumnezeu s?-?i arate Slava lui asupra acestor trandafiri.
Cum nu-mi venea nimic în minte s? spun, dup? o scurt? pauz? robotul continu?:
— M? plimbam zilele trecute cu feti?a în gr?din? ?i s-a oprit trist? în fa?a straturilor de trandafir ?i a spus c? atunci când tr?ia mama ei toate florile erau înflorite ?i ar?tau vesele.
L-am privit cercet?tor ?i-a ridicat din umeri:
— M-a cople?it triste?ea ei ?i nu m-am putut ab?ine. M-am rugat lui Dumnezeu…
— Da, am auzit, l-am întrerupt eu sarcastic. L-ai rugat s?-?i reverse Slava Lui asupra acestor bie?i trandafiri... Acesta probabil vrea s? fie unul din miracolele de care vorbeai.
M-am l?sat în genunchi în fa?a unui trandafir ?i-am s?pat u?or la r?d?cina lui. P?mântul era c?ldu?, dar nici el ?i nici ceilal?i la care am c?utat nu avea nicio ?eav? prin care s? vin? ap? cald?, care ar fi explicat într-un fel aceast? ciudat? înflorire târzie.
M-am întors spre robot:
— Cum ai f?cut asta, Robby?
U?or exasperat robotul a ridicat din umeri ?i-a spus:
— V-am spus, domnule. Triste?ea feti?ei m-a impresionat a?a de tare, c? m-am rugat lui Dumnezeu s?-?i reverse Slava Lui…
Am ridicat mâna ?i i-am f?cut semn s? se opreasc?:
— De asta m-ai chemat în gr?din??
Robotul p?rea pu?in mai rezervat când r?spunse:
— Nu, domnule…
Pentru c? p?rea s? nu ?tie cum s? continue, i-am f?cut semn s? spun? mai departe, preg?tit în sinea mea pentru orice.
— Dup? partida de volei de ieri, ?ti?i c? i-a recomandat medicul mi?care, am venit aici, în gr?din?, s?-i ar?t trandafirii. A r?mas încântat? de ei…
— Te cred ?i eu…
— Apoi s-a dus în spatele gr?dinii – acolo unde este movili?a aceea – ?i-a început s? plâng?.
Am ridicat din umeri:
— Da, ?tiu povestea... am avut pân? acum câteva luni un câine lup, tare vioi ?i neastâmp?rat, pe care l-a c?lcat o ma?in? într-o zi, pentru c? mereu ie?ea din curte în lipsa noastr?. Într-o zi, când am venit de la munc?, l-am g?sit mort în fa?a por?ii. A fost zdrobit aproape în întregime ?i l-am îngropat acolo, în spatele gr?dinii. ?i ?tiu c? Laura, când î?i mai aduce aminte de el, merge ?i mai vars? câteva lacrimi. Nu ?tiu dac? a fost o ideea bun? s?-l îngrop?m acolo… cineva mi-a spus c?, dac? l-a? fi dus de la bun început la cimitirul animalelor, feti?a ar fi uitat mai repede de el.
M-am îndreptat spre cas?, dar m-am oprit brusc când mi-am dat seama c?, de fapt, Robby tot nu-mi spusese despre ce anume este vorba ?i din ce motiv m-a chemat în gr?din?, departe de urechile feti?ei, a?a c? m-am întors spre el ?i l-am întrebat:
— Tot nu mi-ai spus, pân? la urm?, despre ce anume este vorba?
Cum ezita din nou s? vorbeasc?, l-am încurajat:
— Spune.
Robby plec? capul în jos ?i spuse aproape în ?oapt?:
— Cred c? am f?cut o gre?eal? ?i nu ?tiu cum s-o repar…
L-am privit nedumerit ?i l-am încurajat:
— P?i, spune despre ce anume este vorba ?i hai s-o repar?m amândoi.
M-a privit plin de speran?? ?i-a început s? vorbeasc?.
— Când am v?zut-o pe Laura cu ochii în lacrimi, pr?bu?it? peste mormântul câinelui ei, mi s-a f?cut mil? ?i…
S-a întrerupt ?i pe mine m-a trecut un fior, apoi l-am întrebat mai aspru decât a? fi dorit:
— Ce-ai f?cut, Robby?
Umerii i s-au pr?bu?it ?i el m-a privit sp??it:
— Mi s-a f?cut mil? de feti?? ?i i-am promis c? o s?-i readuc câinele la via??.
M-am cutremurat îngrozit:
— Cum ai putut s?-i promi?i a?a ceva? Î?i dai seama ce-ai f?cut?
Robby încuviin?? trist din cap, apoi spuse:
— Da, domnule, îmi dau seama de vina mea. N-ar fi trebuit s?-i promit asta pân? nu v? întreb pe dumneavoastr? mai întâi. Din cauza asta nici n-am vrut s?-l readuc la via?? pân? nu veni?i dumneavoastr?, de?i feti?a este foarte ner?bd?toare, dar i-am spus c? trebuie s? ne da?i mai întâi acordul dumneavoastr?. Nu vreau, cu niciun pre?, s? v? subminez autoritatea...
Despre ce naiba vorbea robotul ?sta? Eu îmi f?ceam griji pentru dezam?girea bietei fete când va vedea c? robotul promite prostii, iar el î?i f?cea griji s? nu-mi submineze autoritatea.
M-am îndreptat cu pa?i hot?râ?i spre cas? ?i i-am spus:
— Robby, nu te mai prosti. Una este s? faci s? înfloreasc? un strat de trandafiri ?i alta este s? aduci la via?? un câine c?lcat de ma?in? ?i îngropat acum trei, ba poate chiar patru luni.
La intrarea în cas? Robby s-a oprit ?i mi-a spus:
— Cu credin?? ?i cu ajutorul Slavei lui Dumnezeu, sunt sigur c? voi putea aduce acest câine la via??. De dumneavoastr? depinde dac?-mi ve?i permite s? fac asta sau nu.
Am intrat în timp ce analizam cu rapiditatea dilema: dac? nu-i d?deam voie, m? transformam automat într-un monstru de p?rinte care nu ?ine seama de dorin?ele feti?ei lui, dar dac? m? pretam la mascarada asta, cine ?tie la ce dezam?giri ?i traume aveam s-o supun pe feti??.
Abia am intrat ?i Laura mi-a s?rit în bra?e, bucuroas? cum n-o mai v?zusem de-o gr?mad? de vreme:
— Tati, tati! Ai auzit c? Robby poate s?-l aduc? pe Rex la via??? Te-am a?teptat pentru c? a spus c? trebuie s? ne dai mai întâi tu voie. Tati, nu-i a?a c? ne dai voie?
Am privit în ochii plini de via?? ai feti?ei mele. Doamne, cât? dezam?gire voi fi nevoit s? citesc în curând în ei. Dar, a?a cum se punea problema, nu aveam decât o op?iune, a?a c? am spus:
— Sigur c? da, îngera?ule...
Mi-a venit s?-mi dau peste gur?, convins c? prea multe cuvinte cu în?eles religios, pe care aveam s? le regret în curând, s-au spus în ultima vreme în casa noastr?. Am privit cum feti?a fuge ?i-l ia pe robot de mân?, apoi n-am avut de f?cut altceva decât s? merg în urma lor pân? la ?opron, de unde Robby a luat un târn?cop ?i-o lopat? ?i am plecat spre gr?din? sub cerul plumburiu al toamnei.
Locul unde fusese îngropat Rex era destul de nisipos, nu degeaba se numea strada pe care locuiam „a Nisipului”, a?a c?, în numai câteva minute, Robby, folosindu-se de târn?cop ?i de lopat?, degaj? groapa ?i ajunse la prelata în care fusese îngropat câinele.
— Încet, Robby, s? nu-l doar?, ?opti feti?a, iar robotul se aplec? peste mica groap? ?i scoase ultimele r?m??i?e de nisip de pe prelat? cu mâinile f?cute c?u?.
— Are câteva luni de când este îngropat… ar fi trebuit s? miroas?, am spus eu ?i m-am aplecat peste groap? s? simt mai bine, dar nu venea decât un miros de p?mânt reav?n.
Robby se ridic? în picioare lâng? groap? ?i spuse:
— A?a i-a spus ?i Marta lui Iisus când acesta s-a apropiat de mormântul lui Laz?r: „Doamne, stai mai departe c? de-acum miroase, este îngropat de-a patra zi. Iar Iisus i-a r?spuns Martei – nu ?i-am spus c? de vei crede, vei vedea Slava lui Dumnezeu?”
A scos dintr-un buzunar Biblia mic? din care citea de obicei ?i, ridicând ochii spre cer, a spus cu o voce solemn?:
— Doamne, eu ?tiu c? tu întotdeauna m? ascul?i, dar, de dragul celor din jurul meu, ca s? cread? c? Tu M-ai trimis, arat?-?i Slava Ta asupra acestui dobitoc nevinovat.
Robotul î?i plec? evlavios ochii în jos, iar eu am privit în jur. Nu se vedea nic?ieri nicio lumin? ?i niciun fel de Slav?, de?i nu ?tiam prea bine cum ar fi putut ar?ta ea. În schimb, din groap? se auzi un scâncet u?or ?i, înainte de-a putea s-o opresc, Laura a s?rit în groap? ?i a desf?cut cu gesturi febrile prelata de pe câine. O clip?, amintindu-mi aminte de masa inform? de carne zdrobit? pe care o a?ezasem eu însumi în prelat?, am fost tentat s? întind mâna ca s-o opresc, dar, în aceea?i clip?, de sub pânza dat? la o parte de feti??, ap?ru capul câinelui. Ar?ta pu?in ame?it, dar apoi se desf?cu singur din pânza în care fusese înf??urat ?i-a s?rit pe marginea gropii l?trând vesel.
Pentru câteva clipe în gr?din? nu s-a mai auzit nimic altceva decât râsul vesel al feti?ei ?i l?tratul sonor al câinelui.
Robotul s-a a?ezat în genunchi la marginea gropii ?i-a început s? se roage în t?cere.
În cele din urm? feti?a, Robby ?i câinele s-au îndreptat spre cas?, iar eu am r?mas singur în gr?din?. Din norii plumburii au început s? cad? primii fulgi de z?pad?. Erau mari ?i alunecau alene spre p?mânt. I-am privit ca fascinat o vreme, iar în cele din urm? am luat lopata ?i am început s? arunc p?mântul nisipos în groap?. ?tiam c? nu este a?a, dar aveam în sinea mea impresia c?, dac? acop?r urmele, atunci când voi termina totul va fi la fel ca înainte. Dar privind spre vârtejurile dese de ninsoare care se gr?beau s? ascund? p?mântul nisipos, mi-am dat seama c? de acum nimic nu va mai fi ca înainte.