proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

SERGIU SOME?AN

Pisica ?i c?pc?unul




NOTA AUTORULUI

Ceea ce urmeaz? este o oper? de fic?iune. Toate personajele principale sunt imaginare. Fiindc? ac?iunea este plasat? pe fundalul istoric al zilelor noastre, cititorul s ar putea s? recunoasc? unele personalit??i care au jucat un rol important în ultimii ani. Speran?a mea este c? niciuna dintre aceste personalit??i n a fost pus? într o lumin? neconform? realit??ii.


Prolog

Lini?tea dimine?ii de 24 octombrie 2014 a fost spart? în ??nd?ri de glasurile însp?imântate a dou? feti?e. Mergând spre ?coal?, pe strada Sforii din Bra?ov, una din cele mai înguste stradele din Europa, feti?ele au dat peste cadavrul unei fete care le bloca calea. Poate c? nu s-ar fi însp?imântat atât de tare, dac? pe gâtul fetei nu ar fi v?zut semnul inconfundabil al mu?c?turii unui vampir.
Brigada Omucideri din cadrul Poli?iei Bra?ov se mobilizeaz?, dar pu?in?tatea probelor, cât ?i ciud??enia celor existente, îi fac pe poli?i?ti s? bat? pasul pe loc. La locul crimei a fost g?sit doar un graffiti cu un semn ciudat ?i o pâlnie din lemn.
Pâlnia era confec?ionat? din lemn de sânger, un tip de lemn destul de rar, un arbore folosit în multe ritualuri magice.
În urma investiga?iilor personale ale celui mai tân?r membru al brig?zii, subinspectorul D?ciulescu Alina, este identificat un posibil suspect. Acesta cump?rase de pe Ebay o bucat? de lemn de sânger exact de dimensiunile lemnului folosit de uciga? pentru confec?ionarea pâlniei. Suspectul este arestat ?i, în timp ce mass-media este anun?at? despre prinderea criminalului care însp?imântase întreg ora?ul, pe strada Sforii, exact în acela?i loc unde a fost comis? prima crim?, mai este g?sit un cadavru. Dând dovad? de o ingeniozitate ie?it? din comun, criminalul lovise din nou, de data asta în plin? zi. Cele dou? fete ucise aveau în comun faptul c? în timpul vie?ii fuseser? virgine, cât ?i faptul c? au fost ucise în acela?i loc de pe strada Sforii. Pentru c? unul dintre poli?i?ti, Comisarul Brumaru, de curând întors de la un curs FBI despre criminali în serie, este convins c? uciga?ul va lovi din nou, se solicit? ajutorul unui trio de detectivi pu?in mai aparte din Bucure?ti.
În ciuda prezen?ei lor ?i în ciuda supravegherii continue a str?zii, criminalul ucide ?i a treia oar?, tot o fat? virgin?, punând astfel pe jar întreaga conducere a Poli?iei din Bra?ov.
În cele din urm? el este identificat datorit? colabor?rii dintre cele dou? echipe ?i mai ales datorit? calit??ilor aproape supranaturale de care dau dovad?, în momentele hot?râtoare, detectivii din Bucure?ti. Criminalul este în final prins, dar r?mâne nel?murit? comportarea complet imprevizibil? a celor trei detectivi ?i mai ales a abilit??ilor deosebite de care ace?tia dau dovad?.



Capitolul 1

Agen?ia de detectivi Condorul are probleme


Dup? moartea Vampirului ?i încheierea formalit??ilor legate de aceasta detectivii nu mai aveau niciun motiv s? mai întârzie în Bra?ov, a?a c? s-au întors la sediul agen?iei. ( Not? de subsol – Vampirul era un criminal care chiar se credea vampir ?i a ucis trei fete virgine în Bra?ov. A fost încol?it ?i for?at s? se sinucid? de Brigada Omucideri din Bra?ov cu ajutorul detectivilor de la Agen?ia de detectivi Condorul. Aceste întâmpl?ri sunt pe larg descrise în romanul „Vampirul de pe strada Sforii” ap?rut în anul 2015 la editura DATAGROUP).
În drumul spre Bucure?ti, cei trei detectivi au fost mai t?cu?i ca de obicei. În fa?? erau Pisica ?i Malamutul, care se pref?ceau foarte interesa?i de drum, iar Spiridon st?tea, ursuz ?i încruntat, pe bancheta din spate.
Când în cele din urm? au ajuns la sediul agen?iei de detectivi, secretara zâmbitoare din hol i-a anun?at c? domnul Marcu ?i chestorul Nistorescu erau deja în sala de ?edin?e ?i îi a?teptau.
Dup? ce i-a salutat, misteriosul domn Marcu i-a poftit s? ia loc în jurul mesei, iar Malamutul, privind la chestorul Nistorescu care se ocupa de filtrul de cafea, coment? neprotocolar, ca de obicei:
— Am dat de dracu’ dac? am ajuns s? ne serveasc? un chestor cafelele.
Se întoarse spre Spiridon ?i spre Pisic? ?i ad?ug? cu voce sc?zut?:
— Cred c? vor s? ne împu?te, de asta ne trateaz? rege?te înainte.
Chestorul le a?ez? cafelele în fa??, privi f?r? s? spun? nimic la Crucea de Fier prins? în pieptul Malamutului ?i, în cele din urm?, lu? ?i el loc.
— De ce s? v? împu?c?m? se mir? cu voce blajin? domnul Marcu. Dimpotriv?, dac? am avea posibilitatea, v-am da câte o medalie, de?i v?d c? unii ?i-au procurat-o singuri.
Malamutul î?i mângâie ostentativ Crucea de Fier ?i nu spuse nimic. (Not? de subsol – este vorba despre medalia primit? de detectivul numit Malamut de la un b?trân veteran de r?zboi datorit? faptului c? l-a g?sit pe uciga?ul nepoatei acestuia. Întâmplare din romanul sus-men?ionat.)
Chestorul Nistorescu tu?i u?or ca s?-?i dreag? vocea ?i spuse:
— V-a?i descurcat minunat… totu?i pe viitor poate c? nu ar strica pu?in? re?inere.
Spiridon, care se uita încruntat în cea?ca de cafea f?r? s? bea, se ridic? cât era de mare în picioare:
— Vreau s? v? spun c? pe viitor - dac? va exista un viitor al acestei echipe, acest viitor va fi f?r? mine.
Împinse cea?ca de cafea spre centrul mesei ca ?i cum, cu acest gest, s-ar fi deta?at de toate ?i se întoarse s? plece, dep?rtându-se de scaun.
— Dragul meu prieten, exclam? chestorul de-a dreptul mirat. Dar ce te-a sup?rat în halul ?sta? Nu am colaborat noi bine pân? acum? Nu ai câ?tigat destul, încât s?-?i po?i rezolva toate problemele?
Spiridon îl privi încruntat:
— Ba da. Am colaborat, am câ?tigat, mi-am pl?tit facturile restante, dar acum ajunge. M-am s?turat s? umblu prin ?ar? s? rezolv cazuri pe care nu le în?eleg, s? d?râm ziduri ?i s? asist zi de zi la certurile interminabile dintre cei doi colaboratori ai mei pe care, în orice moment, m? a?tept s?-i aud mieunând ?i l?trând în plin? strad?.
— Nu am face noi a?a ceva, spuse aparent serios Malamutul, dar se vedea c? se distra teribil în sinea lui.
Pisica nu spuse nimic, dar scutur? ?i ea din cap ca ?i cum ar fi spus c? a?a ceva ar fi imposibil s? se întâmple.
— Dar dac? v-am explica despre ce anume este vorba? întreb? cu voce moale domnul Marcu ?i to?i au privit spre el.
Vocea lui abia s-a auzit în înc?pere ?i se vedea c? era obi?nuit s? atrag? aten?ia prin ceea ce spunea ?i nu prin ton, pentru c? Spiridon s-a apropiat iar de scaun, înc? înainte de a-?i da seama ce face.
— Nu cred c? este bine, se împotrivi chestorul Nistorescu alarmat. Sunt prea multe interese în joc ca s? putem da acum c?r?ile pe fa??.
Spiridon se uita când la unul când la altul ?i în cele din urm? spuse:
— Dac? g?sesc explica?ia satisf?c?toare, atunci am s? r?mân… cu anumite condi?ii, bineîn?eles.
Domnul Marcu aprob? u?or din cap ?i mai sorbi o gur? de cafea, ca ?i cum s-ar fi preg?tit pentru o lung? diserta?ie. În loc de asta spuse:
— Explica?ia este simpl? ?i v? pot l?muri în numai câteva cuvinte.
Ar?t? spre cafeaua care aburea în cea?c?:
— Servi?i, v? rog, cu încredere. Domnul chestor face într-adev?r o cafea minunat?.
Dup? ce l-a v?zut pe Spiridon a?ezat pe scaun, a început s? povesteasc? cu o voce u?or persuasiv?.
— Chiar înainte de 1989, Ceau?escu era hot?rât s? construiasc? „omul nou”. Cel pu?in a?a se l?uda pe la toate plenarele ?i conferin?ele partidului. To?i ?i-au închipuit c?, prin „omul nou”, el în?elege un om harnic, obedient ?i care nu pune întreb?ri, ci doar lucreaz? cu spor la îndeplinirea cincinalului, înainte de termen, ?i aplaud?, plin de entuziasm, cuvânt?rile conduc?torului iubit.
V?zând c? le-a captat tuturor aten?ia, continu? dup? ce lu? o gur? de cafea:
— De fapt, dup? cum am aflat ceva mai târziu, el se referea ?i la asta, dar ?i la cu totul altceva. Voia, într-adev?r, s? ob?in? un om nou, dar din punct de vedere genetic. A g?sit un biolog suficient de ciudat, încât s? fie dezavuat chiar ?i în Uniunea Sovietic?, mai ales dup? venirea lui Mihail Gorbaciov la putere, ?i l-a adus în România. Sosirea lui, la fel ca toate informa?iile legate de el, au fost înconjurate de cel mai mare secret. Se b?nuie?te c? acest biolog a avut unele leg?turi cu KGB-ul, leg?turi la care nu a renun?at cu adev?rat niciodat?. ?i se mai b?nuie?te c? ar fi fost un nepot de-al lui Miciurin ?i c? avea ambi?ia s? fac? cu oamenii exact ce f?cuse bunicul lui cu pomii fructiferi, adic? s?-i încruci?eze în moduri controlate strict de el.
— P?i, oamenii se încruci?eaz? între ei tot timpul. Ce nevoie mai era de el ?i de experien?ele lui? întreb? Spiridon.
Marcu zâmbi u?or înainte de a r?spunde, ?tiind dinainte c? spusele lui aveau s?-l uimeasc?.
— Anatoli Miciurin al nostru - o s?-i spunem tot Miciurin, de?i nimeni nu ?tia cum se numea cu adev?rat, pentru c? ?i-a schimbat de prea multe ori identitatea - nu dorea s? încruci?eze oamenii între ei, ci cu diferite animale. De?i în anul 1985 nu se ?tiau prea multe despre manipularea genetic?, el reu?ise cumva s? fac? acest transfer de la animale la oameni, în diferite propor?ii.
F?cu o pauz? ?i Spiridon privi spre cei doi subalterni ai lui, care îi întoarser? privirea zâmbind.
— V?d c? a?i început s? în?elege?i, continu? domnul Marcu. Ceau?escu a creat o unitate special?, sub protec?ia ?colii de Securitate de la Bran, ?i, aducându-i copii de la orfelinatul din Sighetul Marma?iei, l-a l?sat pe Miciurin s?-?i desf??oare experien?ele, sub paz? sever?, într-o loca?ie strict secret?. Tot ce ?tim este c? ar fi existat un laborator într-un bunc?r subteran în apropierea Branului, dar locul exact nu l-a aflat nimeni. F?cu o pauz?, încercând s?-?i adune gândurile înainte de a continua.
— Pe Anatoli Miciurin îl interesa prea pu?in s?-i creeze lui Ceau?escu omul nou, cât s? î?i fac? el, în lini?te, experien?ele lui ciudate. Copiii îi erau adu?i atunci când aveau numai câ?iva ani ?i, dup? ce erau supu?i procedurilor inventate de acest savant, se transformau într-un amestec dintre om ?i animalul de la care provenea materialul genetic, în decurs de câ?iva ani. S-au folosit tot felul de animale, ba chiar ?i materialul genetic prelevat de la cadavrul vampirului g?sit sub pavajul str?zii Sforii ?i care a stârnit atâta panic? printre cei care ?tiau povestea. La finalul experien?elor, din câte am putut afla noi, era suficient? o singur? doz? din mixajul preparat ca s? se produc? schimb?rile dorite. Spre deosebire de primele experien?e, preparatul final producea schimb?rile în doar dou?, trei zile ?i, pe deasupra, ?tergea complet subiectului amintirile existente înainte de injectare. Creierul copiilor devenea un soi de „tabula rasa” pe care apoi se putea înscrie orice informa?ie se dorea. Tot în acest mod li se putea inocula copiilor o nou? identitate.
F?cu o pauz?, consult? câteva hârtii din dosarul aflat în fa?a lui, apoi continu?:
— Interesul era ca înf??i?area fizic? s? nu fie foarte mult schimbat?, ci ca noul om rezultat s? î?i p?streze înf??i?area uman?, dar s? fie înzestrat cu toate abilit??ile animalului, eventual mult îmbun?t??ite. Ca s? existe totu?i un control, s-a decis ca aceste abilit??i s? fie declan?ate în totalitate doar atunci când subiectul va lua o substan?? de activare. S-a ales pentru asta dimextrozina, un compus complex ?i care, pe atunci, era extrem de greu de ob?inut. Adic? gelulele rubinii pe care ?i le-a dat chestorul ?i le ai dumneata acum în buzunar, ar?t? el spre Spiridon.
Ridic? din umeri a neputin??:
— Între timp chimia a f?cut progrese ?i s-a g?sit o alt? cale de sintez? a acestei substan?e, extrem de ieftin?. Ba, pe deasupra, s-a descoperit c? este numai bun? de folosit ca agent de accelerare a coacerii ?i, în acela?i timp, un perfect agent de conservare pentru citrice.
Spiridon cânt?rea cele auzite ?i, pe de o parte, parc? nu-i venea s? cread?, dar, pe de alt? parte, î?i d?dea seama c? a?a se explic? o mul?ime de lucruri, dac? nu cumva chiar toate. Privi lung la Malamut ?i la Pisic?, apoi întreb?:
— ?i câ?i copii au suferit aceste modific?ri genetice?
Marcu privi ?i el spre cei doi:
— Nu ?tim foarte sigur, dar b?nuim c? între dou?zeci ?i treizeci de copii au fost supu?i acestor experien?e. Care, dac? primesc o doz? suficient? de dimextrozin?, ne a?tept?m în orice moment s?-?i arate abilit??ile lor de animale pe str?zile Bra?ovului. Ca s? nu mai vorbim ?i de un posibil vampir.
— Dar de ce crede?i c? tocmai la Bra?ov i-am putea întâlni? întreb? Spiridon.
— Fiindc?, dup? anul 1989, cei care p?zeau bunc?rul l-au p?r?sit împreun? cu Miciurin ?i au venit în Bra?ov. În Bra?ov, unde au murit împu?ca?i în acele zile 76 de oameni ?i s-au tras peste 300.000 de cartu?e. Putem presupune c? cei din echipa lui Miciurin ?i-au g?sit sfâr?itul, pentru c? aveau o înf??i?are destul de dubioas? ca s? poat? fi confunda?i la o adic? cu eventualii terori?ti c?uta?i pe atunci de toat? lumea. Despre proiect aflasem, înainte de 1989, numai cinci persoane ?i niciuna dintre ele nu era implicat? în mod direct. Una dintre aceste persoane a decedat între timp, deci am mai r?mas doar eu ?i chestorul Nistorescu ?i doi speciali?ti care au fost implica?i în aceast? poveste exact ca ?i noi, adic? f?r? s? vrea.
Înainte de a pleca spre Bra?ov, Miciurin ?i oamenii din paz? au eliberat copiii, au distrus toate documentele ?i au aruncat bunc?rul în aer astfel c?, în prezent, nu mai ?tim nimic despre localizarea lui. Din când în când mai apare câte un fragment de informa?ie pe care, dup? ce-l corobor?m cu ce mai avem, o s? vi-l aducem la cuno?tin??.
Se opri ca pentru a-?i c?uta cele mai potrivite cuvinte, apoi continu?:
— Cei care ?tiam despre ce este vorba am încercat s? ajungem la Bra?ov, dar am reu?it s? recuper?m doar trei copii, cei doi aici de fa?? - ar?t? el spre Malamut ?i spre Pisic? - ?i înc? unul, pe care nu îl putem scoate prea mult în lume pentru c? seam?n? din ce în ce mai mult cu o goril?.
Spiridon r?mase t?cut minute în ?ir, încercând s? asimileze informa?iile aflate. Pe de o parte parc? se a?tepta la ele, pe de alt? parte erau de-a dreptul n?ucitoare.
— Bine, ?i atunci cu al c?rui animal a fost încruci?at ADN-ul meu? întreb? el în cele din urm?.
Pisica îl privi dintr-o parte ?i spuse cu un zâmbet mali?ios:
— În mod sigur nu al unei silfide. ?i probabil nici al unei gazele…
— Ce e aia silfid?? întreb? curios Malamutul.
— Nu e ceva despre care un câine din rasa Malamut s? fi auzit, îl tachin? Pisica.
— Vre?i s? v? opri?i odat? ?i s?-mi spune?i ce naiba sunt?
Malamutul îl privi comp?timitor:
— Eu credeam c? este evident.
— Nu este, ?i vreau ca cineva s?-mi spun? chiar acum.
De data asta privise spre partea de mas? în care erau Marcu ?i fostul lui coleg de ?coal?.
Chestorul Nistorescu plec? ochii în jos ?i spuse aproape ?optit:
— Este vorba de ADN de elefant. Mai precis elefantul african, ?i anume Loxodonta Africana. Este cel mai mare animal terestru ?i cel mai inteligent.
Spiridon era consternat:
— Elefant... mai precis elefant african. Mul?umesc mult! ?i eu care m? tot întrebam de ce câ?tig an de an în greutate.
Malamutul ridic? mâinile dezolat:
— ?efule, eu credeam c? te-ai prins de mult? vreme. Am tot b?tut apropoul ?i te-am numit când elefant, când pachiderm de câte ori am avut ocazia.
— Credeam c? e un fel mai colorat de a te exprima. Auzi la ei, elefant! Bine c? nu mi-a crescut vreo tromp?.
Se ridic? ?i c?ut? din ochi o oglind?, dar, nefiind niciuna în înc?pere, se duse la vitrina în care se p?strau actele ?i se privi în luciul sticlei, pip?indu-?i nasul.
— ?efule, trebuie s? vezi ?i partea bun? a lucrurilor, încerc? Malamutul s?-l îmbuneze. Gânde?te-te ce u?or ai d?râmat zidurile alea masive.
— Ca s? nu mai vorbim de faptul c? vei tr?i o sut? de ani, încerc? s? îndulceasc? vestea Pisica.
Spiridon privi urât spre ea:
— ?i de ce crezi c? a? fi încântat de faptul c? voi putea s? d?râm ziduri vreme de o sut? de ani?
Domnul Marcu, care t?cuse în tot acest timp, urm?rind atent replicile celor din fa?a lui, se v?zu dator s? intervin?:
— Domnule Spiridon… de fapt nu este vorba atât de puterea fizic?, cât mai ales de inteligen?? ?i puterea de procesare. Cred c? pe asta s-a mizat mai mult atunci când s-a f?cut acest mixaj. Dac? ve?i lua o pastil?, sau dou?, de dimextrozin?, pe lâng? puterea fizic?, ve?i c?p?ta ?i o capacitate de analiz? ie?it? din comun. Prin combinarea inteligen?ei omului ?i a elefantului ve?i ob?ine o nou? perspectiv? asupra oric?rei probleme ?i un ra?ionament aparte – un soi de gândire lateral? care abia în ultimii ani se studiaz? cu adev?rat.
— A? vrea s? o v?d ?i pe asta! spuse Spiridon ?i, înainte ca cineva s?-l poat? opri, scoase un flacon ?i lu? dou? gelule rubinii.
Ridic? ochii spre tavan ?i î?i încruci?? mâinile peste pântecul proeminent, a?teptând.
Chestorul Nistorescu se uit? la cei din jurul mesei cum îl priveau ?i profit? de momentul de t?cere ca s? strecoare câteva vorbe:
— Nu ?tiu dac? ai observat, dar, în tot acest timp, de?i câ?tigai an de an în greutate, te bucurai de o s?n?tate perfect?, iar analizele curente erau tot timpul în parametri normali. Ba mai mult, poate ?i-au spus doctorii care te-au consultat: tu nu e?ti obez, ci doar bine f?cut. În ?esuturile tale nu este pic de gr?sime, ci doar…
Spiridon ridic? mâna ca s?-l opreasc? ?i spuse:
— Acum nu ?tiu sigur dac? este efectul pastilelor, dar am senza?ia vag? c? îmi ascunde?i ceva.
Vorbise cu vechiul lui coleg, dar privirea îi era a?intit? spre dosarul pe care domnul Marcu îl avea în fa??.
Se aplec? peste mas? ?i puse un deget gros pe o hârtie îng?lbenit? al c?rei col? ie?ea pu?in în afar? de sub colile albe de hârtie.
— De trei ori a?i scos hârtia aceea îng?lbenit? la iveal? ?i tot de trei ori a?i pus-o înapoi în dosar, în cursul discu?iei. Poate este cazul s? ne spune?i ce scrie în ea.
Domnul Marcu zâmbi parc? vinovat, apoi scoase foaia veche de hârtie ?i le-o ar?t?:
— Am primit, foarte recent, aceast? informa?ie ?i a? fi vrut s? o verific?m mai întâi, dar cu cine o pot verifica mai bine decât cu voi? întreb? el ?i se vedea c? întrebarea era mai mult retoric?.
Ţinând foaia în mân?, continu?:
— Miciurin avea tot timpul cu el o cutie în care am presupus c? avea e?antioane cu diferite tipuri de ADN. O parte din eticheta lipit? în interior a ajuns pân? la noi. Mototolit?, udat? de ploi, pe alocuri ?tears?, dar ceva tot se mai poate descifra.
Puse hârtia îng?lbenit? într-o pung? de plastic, o închise ?i r?mase cu ochii pironi?i pe ea, f?r? s? scoat? un cuvânt.
— Ne explica?i odat? despre ce anume este vorba în ea? izbucni în cele din urm? Malamutul.
Domnul Marcu întinse f?r? niciun cuvânt hârtia spre ei ca s? o cerceteze.
— E în ruse?te, spuse dezam?git Malamutul dup? ce privi fugar pe foaia de hârtie.
— Parc? ar fi ni?te nume, f?cu Spiridon dup? ce privi hârtia pe care umezeala întinsese ?i f?cuse aproape ilizibile literele chirilice, scrise cu cerneal? ro?ie. Cam zece nume…
Domnul Marcu recuper? hârtia ?i spuse:
— Din cât? rus? mai ?tiu eu ?i din câte au descifrat speciali?tii, aici a fost într-adev?r o list? cu nume. Patru dintre ele se mai pot citi destul de bine ?i, chiar dac? au fost mai multe, restul nu mai pot fi descifrate decât fragmentar.
Spiridon privi ?int? la el:
— Deci vorbim acum de ADN uman ?i nu despre ADN prelevat de la animale.
Domnul Marcu plec? t?cut capul, iar chestorul Nistorescu complet?:
— Se pare c?, spre sfâr?itul lui 1989, Miciurin a început s? adauge în mixajele pe care le prepara ?i p?r?i de ADN uman. Totul pentru a experimenta sau poate pentru c? aflase deja o cale de a stabili exact propor?iile pentru a ob?ine ce voia.
Spiridon oft? adânc ?i spuse grav:
— Se pare c? Miciurin ?sta al vostru a fost cu adev?rat tipul savantului nebun.
În ciuda celor dou? pastile de dimextrozin? nu observ? privirile schimbate de cei din jurul mesei, pentru c? era prea ocupat s? examineze hârtia.
— Primul nume, din câte îmi mai aduc eu aminte de literele chirilice pe care le mai ?tiu, ar putea fi Nina Kul… nu se vede bine mai departe.
— Este vorba de Nina Kulagina, preciz? domnul Marcu.
— Perfect, spuse Malamutul. Am aflat cum o chema, dar cine era ?i ce f?cea aceast? Kulagina?
Domnul Marcu ridic? dezolat din umeri:
— Prea multe lucruri sigure despre ea nu s-au putut afla din cauza secretomaniei care înv?luia orice experien?? parapsihologic? din fosta Uniune Sovietic? ?i, mai ales, din cauza faptului c? orice astfel de fenomen era susceptibil de a fi folosit în scopuri militare. Dar, din câte se ?tie, Nina Kulagina avea abilit??i deosebite în domeniul telechineziei…
— Adic? putea mi?ca obiectele cu puterea gândului, complet? Spiridon v?zând figura nedumerit? a Malamutului.
— A?a este, aprob? domnul Marcu. Într-una dintre cele mai secrete experien?e, Nina Kulagina a reu?it s? opreasc? prin puterea gândului inima unui porc, de la o distan?? de cincizeci de metri.
V?zând privirile perplexe ale celor din jurul mesei, preciz?:
— Îngrozi?i de rezultate, cercet?torii au oprit experimentele de acest gen sau, cel pu?in, nu am mai aflat noi nimic.
Spiridon cl?tin? din capul s?u mare ?i concluzion?:
— Frumoase perspective ne a?teapt? la Bra?ov: un om care ne poate opri inima doar cu o privire.
Oft? adânc, apoi ar?t? iar spre hârtie:
— ?i ceilal?i cine sunt?
— Alt nume de pe list? este Zoia Ivanovna, protagonista unei minuni care a avut loc în anul 1956, în or??elul Samara, din Uniunea Sovietic?. A fost f?cut ?i un film de succes dup? acest caz. Se pare c?, în luna decembrie a anului 1956, în timpul s?rb?torilor de iarn?, aceast? tân?r?, sup?rat? c? prietenul ei a fost re?inut la munc?, a dat jos de pe perete icoana sfântului Nicolae ?i a dansat cu ea. A fost pedepsit? de sfânt ?i a r?mas în?epenit? 128 de zile f?r? s? m?nânce ?i f?r? s? bea ap?. Dup? aceast? perioad? ?i-a revenit ?i a c?p?tat puteri vindec?toare, dar a fost ascuns? de autorit??ile comuniste într-un sanatoriu de boli mintale.
— ?i de unde f?cea rost Miciurin ?sta de ADN-ul acestor oameni?
De data asta r?spunse chestorul Nistorescu:
— Dac? presupusele lui leg?turi cu fostul KGB sunt reale, aspectul ?sta nu ar trebui s? fie o problem?. Problema ar fi urm?toarele dou? nume de pe list?: Uri Geller ?i… Iosif Vissarionovici Stalin.
Privi calm spre fe?ele consternate din jurul mesei, apoi ad?ug?:
— Pe list? mai erau înc? ?ase nume, cel pu?in, a?a c? situa?ia nu este deloc îmbucur?toare. Nu ?tim cine sunt, dar dac? sunt de calibrul primilor patru, nu st?m deloc pe roze. A?tept de la dumneavoastr? idei ?i propuneri. Va trebui s?-i g?sim pe ace?ti copii ?i s? vedem ce putem face pentru ei. Acum trebuie s? fie adul?i, în jur de 30-35 de ani, ?i este bine s? fim lâng? ei atunci când se vor activa aceste… cum s? le zic? Talente, abilit??i. Oricum, va trebui s? g?sim o cale s?-i integr?m. ?i este mai bine s?-i g?sim noi, înaintea altora.
— Care altora? întreb? Spiridon.
Domnul Marcu ridic? dezolat din umeri:
— Nu ?tim nimic sigur, dar putem presupune c? to?i cei care au lucrat cu Miciurin au murit în vâltoarea evenimentelor din Bra?ovul anului 1989. Dar dac? nu au murit? Dac? s-au dus în Est sau în Vest, s?-?i vând? secretele?
Privi spre ceilal?i ?i, v?zându-le ochii m?ri?i de curiozitate, continu?:
— Imagina?i-v? numai c?, în zbuciumata Rusie de azi, s-ar r?spândi zvonul c? undeva exist? un om viu, în carne ?i oase, ob?inut din ADN-ul lui Stalin. Dup? ochii mari pe care îi face?i, în?eleg c? a?i priceput ce s-ar întâmpla în acest caz.
În înc?pere se a?ternu o t?cere mormântal? ?i fiecare încerca s? ?i-l închipuie pe Iosif Vissarionovici Stalin plimbându-se, cu musta?a lui impun?toare, pe strada Republicii din Bra?ov.
Oftând, chestorul Nistorescu sparse în cele din urm? t?cerea:
— Cândva am prev?zut c? o astfel de posibilitate ar putea s? apar?, a?a c? am preg?tit un plan de urgen??.
Captând aten?ia tuturor continu?:
— Ţinând seama c? dimextrozina nu este toxic? ?i c? nu are niciun efect asupra unor oameni obi?nui?i, ne-am gândit c? am putea s-o ad?ug?m în re?eaua de ap? potabil?, astfel încât s? for??m apari?ia celor pe care s-au f?cut experien?ele.
— Stai a?a! îl opri Spiridon. E?ti sigur c? nu are efecte adverse asupra oamenilor?
— În cadrul experien?elor f?cute de Miciurin s-a dat unui om obi?nuit s? bea o jum?tate de litru de dimextrozin?. A f?cut o diaree moderat?, care a trecut de la sine dup? numai o zi.
Spiridon î?i cuprinse tâmplele în palme ?i le mas? cu putere, apoi întreb?:
— ?i crede?i c? putem face fa?? la 20-30 de oameni, despre care nu ?tim ce puteri ?i gânduri ar putea c?p?ta prin ingerarea dimextrozinei?
Domnul Marcu ?i chestorul Nistorescu au f?cut un schimb de priviri ?i au ridicat amândoi din umeri:
— Nu ne putem gândi la alt? solu?ie, spuse în cele din urm? chestorul Nistorescu. Ai alt? idee? întreb? el.
— P?i, s? vedem, spuse gânditor Spiridon. Ave?i un plan la scar? mare al Bra?ovului?
Domnul Marcu se ridic? ?i se duse spre dulapul cu documente, de unde reveni cu o hart? la scar? mare a Bra?ovului.
O desf??ur? pe mas?, în fa?a lor, ?i spuse:
— O avem preg?tit? înc? de când am aflat de Miciurin. Este actualizat? la zi.
Spiridon nu-l mai asculta, ci privea concentrat harta.
— Uite-aici! ar?t? el un cartier al Bra?ovului. Cartierul Valea Cet??ii, numit ?i R?c?d?u. Este suficient de izolat fa?? de restul Bra?ovului ?i, probabil, are ?i alimentarea cu ap? separat?.
Înconjur? cu un marker cartierul ?i ad?ug?:
— Pe de alt? parte, este situat în partea opus? a locului în care se afl? Branul, a?a c? putem presupune c?, dac? s-au îndreptat spre Bra?ov, doar câ?iva din cei 30 de copii au ajuns în acest cartier. Copiii str?zii - pentru c? mai mult ca sigur asta au ajuns copiii de la Bran - se stabilesc, de obicei, pe lâng? g?ri ?i pie?e, nu în cartiere izolate, deci nu ar trebui s? avem probleme deosebite în R?c?d?u.
Ceilal?i priveau ?int? harta, iar chestorul Nistorescu spuse:
— Da, asta este o treab? ce se poate face. Imediat dup? s?rb?torile de iarn?, trecem R?c?d?ul pe dimextrozin?. Dar asta înseamn? ca voi s? fi?i deja acolo, s? preîntâmpina?i orice problem?. Am s? v? fac rezervare tot la pensiunea Crizantema. Cred c? v-a?i obi?nuit deja cu locul.
S-au desp?r?it, nu înainte de a-?i ura cuvenitele felicit?ri care se spun cu ocazia sfâr?itului de an. În ciuda cuvintelor festive, atmosfera era mai degrab? sumbr? ?i Spiridon avea o vag? b?nuial? c? nu atât umbra lui Stalin, care ap?sa asupra lor, era cea care îi îngrijora, cât celelalte ?ase nume care nu se mai puteau citi pe list?.









Capitolul 2

Crima din Lodea

Pân? la urm? groaznica crim? din Lodea s-a dovedit, în final, a fi un banal omor prin impruden??, dar ca Brigada Omucideri s? scoat? adev?rul de la pu?inii martori, a durat nu mai pu?in de trei zile. B?rbatul de peste ?aptezeci de ani a fost g?sit mort pe una din str?du?ele ce m?rgineau unicul complex comercial din Lodea, un or??el aflat la vreo dou?zeci de kilometri de Bra?ov.
În Lodea nu mai fusese înregistrat? o crim? de peste dou?zeci de ani ?i, chiar dac? muntenii care îl locuiau erau oameni aprigi la mânie, de obicei î?i rezolvau conflictele cu pumnii ?i picioarele ?i, numai rar de tot, apelau la câte o bât? mo?tenit? de la str?bunii lor ciobani.
De aceea, atunci când a convocat echipa criminalist? pentru a se deplasa la locul crimei, comisarul-?ef Vasile Câmpeanu era foarte sceptic. Mai fusese solicitat ?i alt?dat? la crime care erau cu totul altceva, dar f?cute s? par? drept crime din diferite motive. Principalul martor al crimei era o femeie în vârst? de peste optzeci de ani, care nu mai vedea prea bine, dar sus?inea sus ?i tare c? doi oameni l-au atacat pe bietul b?trân ?i l-au lovit cu bâtele. A v?zut toat? scena de la geamul ei ?i, cu toate c? locul nu era luminat, ea era ferm convins? c? a?a s-a întâmplat. St?tea pân? noaptea târziu la geam, pentru c? nu putea dormi de g?l?gia pe care o f?ceau be?ivii cartierului care se certau uneori ?i câte o jum?tate de noapte pentru motive numai de ei ?tiute, împiedicând-o pe ea în acest fel s? doarm?.
Doctorul Rizescu era pe de alt? parte ferm în concluzii: moartea se datora unei unice lovituri la cap, pe care victima o c?p?tase în c?dere. Dac? fusese împins sau nu de cineva, asta urmau s? afle membrii echipei omucideri. B?trâna de optzeci de ani era ?i ea ferm? în ceea ce afirma, ba chiar a dat ?i o declara?ie în acest sens.
Dup? câteva zile de c?utat în stânga ?i-n dreapta, lucrurile au p?rut în cele din urm? s? se l?mureasc?: b?trâna doamn? ?i-a petrecut toat? noaptea cu pricina la un nepot de-al ei, aflat în cealalt? parte a ora?ului. S-a v?dit c? nu st?tea prea bine nici cu ochii ?i nici cu memoria. Apoi au ap?rut ?i trei martori care, cam f?r? voie, au recunoscut c? au asistat la a?a-zisa crim?. Era vorba de doi oameni ai str?zii, care î?i petreceau timpul cer?ind pe lâng? complexul comercial. Ace?tia obi?nuiau s?-?i cumpere apoi câte o sticl? de b?utur? ieftin?, din care beau pân? târziu în câte o scar? de bloc sau deasupra unei guri de canal care le oferea pu?in? c?ldur?. Erau prieteni de când se ?tiau ?i, tot de când se ?tiau aveau un joc al lor, pe care cei din jur nu îl în?elegeau prea bine: atunci când în sticl? mai r?mâneau numai câ?iva stropi de b?utur?, se pref?ceau c? se ceart? ?i se împingeau ca s? ajung? la ultimele pic?turi din pre?iosul lichid. În seara cu pricina lucrurile nu s-au petrecut altfel. Atât c? peste zi fusese cald, z?pada se topise ?i odat? cu venirea serii a înghe?at ?i s-a transformat în polei. Polei care i-a fost fatal unuia din b?trânii boschetari: din brânciul pe care i l-a dat b?trânul lui prieten, a alunecat ?i a dat cu capul de bordur?, ?i a murit pe loc.
Comisarul Ovidiu Brumaru confirm? faptele. Reu?ise s? preleveze de pe sticla pentru care se certau cei doi b?trâni dou? rânduri clare de amprente, a?a c? Pascu Vasile, cum se numea b?trânul prieten al victimei, fu dat în urm?rire. Lucru destul de greu pentru c? b?trânul nu avea un domiciliu stabil, iar singurele rude erau plecate de ani buni în str?in?tate. A început o c?utare febril? ?i, într-un târziu, a fost g?sit cu totul întâmpl?tor, dup? câteva zile de c?ut?ri intense, în beciul unei mori p?r?site aflat? undeva în afara localit??ii.
La întâlnirea de analiz? a cazului comisarul-?ef privi la inspectorul-?ef Brumaru cum preg?tea pu?inele probe ale cazului pentru procuror ?i în cele din urm? spuse:
— Crima asta, care nu a fost crim?, parc? mi-a stârnit cheful pentru ceva mai complicat, care s? ne pun? cu adev?rat talentele la lucru.
Inspectorul D?ciulescu Alina f?cu o grimas?:
— Ave?i grij? ce v? dori?i, domnule comisar-?ef! Ieri m-am întâlnit în Pia?a Sfatului cu domnul Radu Diaconu. P?rea c? se plimb? f?r? scop, dar privea atent cu ochii în toate p?r?ile. Ca de obicei.
— Cine naiba este Radu Diaconu? întreb? comisarul-?ef încercând s?-?i aminteasc?.
— Unul din detectivii din Bucure?ti. Colegii lui îi spuneau Malamutul. Dac? v? aduce?i aminte, într-un final am ajuns ?i noi s?-i spunem a?a.
Câmpeanu î?i mas? fruntea gânditor, privind fix la Alina.
— Ce naiba ar putea c?uta Malamutul în Bra?ov?
— Nu ?tiu, dar din câte mi-a spus este înso?it de ?eful lor, domnul Spiridon, ?i de Pisica. Locuiesc tot la pensiunea Crizantema.
— Îmi aduc aminte de ea. Este cea care a împu?cat Vampirul în um?r.
Comisarul Ovidiu Brumaru terminase de aranjat probele ?i se întoarse spre ei:
— Poate c? au venit pur ?i simplu la schiat.
Comisarul-?ef scutur? din cap:
— Se vede c? nu e?ti din ora?. În perioada asta a anului, imediat dup? s?rb?torile de iarn?, locurile de cazare sunt la fel de ieftine în Poian? ca ?i în ora?. Dac? ar fi venit pentru schiat, precis s-ar fi cazat direct în Poian?.
Tân?ra se pref?cu preocupat? de un pix c?ruia îi s?rise arcul, apoi spuse gânditoare:
— ?ti?i ce mi s-a p?rut interesant?
V?zând c? a captat aten?ia tuturor ad?ug?:
— A spus c?, dac? cumva se întâmpl? ceva mai ciudat, acum ?tim unde s?-i g?sim.
— Ce naiba ar putea s? se întâmple a?a de ciudat, încât s? avem nevoie de ajutorul lor? întreb? comisarul, dar niciunul dintre cei prezen?i nu i-au r?spuns pentru c? întrebarea lui nu p?rea s? a?tepte un r?spuns.
Dup? evenimentele de la sfâr?itul anului trecut când, f?r? îndoial?, echipa de detectivi sosit? de la Bucure?ti a fost de un real folos, comisarul-?ef Câmpeanu a fost felicitat, inspectorul principal Ovidiu Brumaru a fost avansat comisar, iar - spre marea ei bucurie - subinspectorul D?ciulescu Alina a fost ?i ea avansat?, înainte de termen, la gradul de inspector, sc?pând astfel de glumele colegilor. Echipa criminalistic? a fost p?strat?, dar redus? la numai cinci membri, urmând ca acest efectiv s? poat? fi suplimentat în orice moment, dac? împrejur?rile o cereau. Bineîn?eles c? au discutat ?i despre cei trei detectivi. Mai ales despre Spiridon, a c?rui performan?? referitoare la modul cum a d?râmat zidul ?i la care au fost cu to?ii martori, nu ?i-o puteau explica în niciun fel. Pân? la urm? au ajuns la concluzia c?, probabil, era vorba despre un stimulent nou ?i cei de la agen?ia de detectivi au f?cut cumva rost de el pe sub mân?. Nu doreau s? discute prea mult pe aceast? tem?, mai cu seam? c?, una peste alta, toate se aranjaser? destul de bine pentru ei.
Comisarul Brumarul îl lu? pe inspectorul Budeanu s?-l ajute s? duc? probele ?i, pentru c? cel de-al cincilea membru al echipei - inspectorul Vladimir Cr?ciun - lipsea, comisarul-?ef îi spuse Alinei:
— Din câte am v?zut, fata asta c?reia îi spuneau Pisica avea un pic de simpatie pentru tine.
— A?a mi s-a p?rut ?i mie, recunoscu cu o jum?tate de gur? inspectorul.
— Departe de mine gândul s? te pun s?-i spionezi, dar n-ar strica s? te duci pe la pensiunea unde s-au cazat ?i s? o invi?i la schi ?i s-o tragi pu?in de limb?.
— Nu ?tiu s? schiez, spuse subinspectorul D?ciulescu Alina cu un zâmbet vinovat.
— Atunci cheam-o într-un bar, la un film sau unde v? duce?i voi, fetele de vârsta asta, când ie?i?i în ora?. Am o presim?ire nepl?cut? în leg?tur? cu prezen?a lor aici.
Tân?ra fat? accept? în cele din urm?, dar se vedea pe fa?a ei c? nu o f?cea cu drag? inim?.



Capitolul 3

Sfântul din R?c?d?u



Anton Vl?d?reanu se trezi mai devreme decât în alte dimine?i, de?i nu ar fi putut spune de ce. De când se pensionase, cu ani buni în urm?, nu i se mai întâmplase a?a ceva. R?mase în pat câteva minute lungi, încercând s?-?i dea seama ce anume l-a trezit. Nu era miercuri, deci nu era ma?ina de gunoi, cea care îl trezea cu noaptea în cap din cauza malaxorului vechi ?i zgomotos al ma?inii, sau muncitorii de la salubritate care trânteau de p?mânt, cu o pl?cere sadic?, tomberoanele goale. ?i totu?i era cinci diminea?a, cu aproape o or? mai devreme decât se trezea el de obicei, iar lumina dimine?ii abia î?i strecura primele raze prin geamul de la dormitor, acoperit cu o perdea veche de când lumea ?i decolorat? de soare. Nu îl durea nimic, de?i se a?tepta de la o zi la alta s?-l apuce ?i pe el bolile de care se plângeau cei care se pensionaser? odat? cu el.
Îi mai întâlnea ocazional, sâmb?ta sau duminica, în parcul de lâng? fosta uzin?. Nu f?ceau nimic altceva, între dou? partide de table sau de ?ah, decât s? se plâng? unul altuia de bolile pe care le aveau. Nu de pu?ine ori f?cea gre?eli inten?ionate ca s? încheie mai repede o partid? de ?ah ?i s? plece înainte de a-i veni rândul s?-?i povesteasc? via?a sau durerile pe care ar fi trebuit s? le aib? ?i nu le avea. Pleca gr?bit ?i parc? ru?inat pentru starea de s?n?tate pe care o afi?a la cei ?aptezeci de ani împlini?i. Se uita uneori la fiecare în parte, atunci când nu se sim?ea observat, ?i nu-i venea s? cread? c? timpul trecuse a?a de crud peste ei, l?sând urme atât de vizibile. Cu cei mai mul?i dintre ei lucrase în aceea?i sec?ie ?i, zeci de ani, îi v?zuse zilnic, a?a c? schimb?rile imperceptibile de care sufereau nu p?reau atât de flagrante pe vremea când se întâlneau mai des. Dar dup? ce s-au pensionat cu to?ii, i-a întâlnit mai rar ?i schimb?rile pe care le observa la ei de la o întâlnire la alta i se p?reau de-a dreptul catastrofale. Mai ales prim?vara, dup? ce nu mai ie?iser? în parc luni în ?ir, abia îi mai recuno?tea. B?rba?i bine, pe care i-a invidiat, în tain?, toat? via?a pentru succesul lor la femei, ap?reau prim?vara p??ind greoi, sprijini?i în baston, iar surâsul lor, alt?dat? atât de cuceritor, era de-abia o amintire. Pielea de pe fa?? l?sat?, ridurile ?i p?rul r?rit, petele maronii care se întindeau pe mâinile ?i fe?ele lor l-au f?cut în cele din urm? s? renun?e la întâlnirile din parc. Nu c? la el nu ar fi fost prezente semnele b?trâne?ii, dar parc? nu erau a?a de multe, parc? nu f?cea atât de mult caz de ele ?i, oricum, nu le vedea decât arareori, când trecea prin fa?a oglinzii.
Ce l-a îndep?rtat cu totul de ei a fost faptul c? în ultimul timp nu mai suporta sfaturile lor în leg?tur? cu pensia lui mic?orat?, de parc? ar fi fost to?i mari avoca?i, nu frezori sau strungari pensionari, la fel ca ?i el. Adev?rul era c?, dup? controlul care a avut loc acum vreo trei ani la Casa de Pensii, numai lui i-a fost mic?orat? pensia. Motivul era unul extrem de simplu, pentru cei care efectuaser? controlul: aproape jum?tate din anii în care cotizase nu erau de g?sit ?i pace. Ceruse l?muriri, dup? ce î?i v?zuse pensia înjum?t??it?, ?i aflase c? to?i anii în care figurase ca lucrând la Sec?ia Special? nu mai ap?reau nic?ieri. Uneori î?i mai amintea ca acum ziua în care inginerul acela militar venise, înso?it de ?eful sec?iei, în atelierul de strung?rie.
— V? rog s? re?ine?i c? îl vreau pe cel mai bun om pe care îl ave?i, precizase militarul cu un ton care nu admitea replic?.
Nu a fost nevoie s? întrebe care era acela, deoarece toate privirile din atelier s-au întors ca la o comand? spre el. Mul?i l-au invidiat pentru c? mergea la un salariu mai mare, dar uite c?, dup? ani de zile, blestemele ?i invidia lor l-au ajuns din urm?. Sec?ia Special? unde a fost transferat avea un regim special, militarizat, ?i toate documentele erau, mai mult sau mai pu?in, secrete. Cine ?tie ce or fi avut de ascuns cei de la Sec?ia Special?, destul c? dup? ani de zile în care nu s-a întâmplat nimic în cele din urm? actele care îi dovedeau vechimea au fost pierdute, distruse ?i nimeni nu mai ?tia nimic de ele. Se putea face reconstituirea vechimii dup? declara?iile a doi martori, dar uite c? cei doi sau trei oameni pe care îi cuno?tea din Sec?ie nu mai erau de g?sit, iar când s-a dus la locul unde fusese, pe vremuri, fosta Sec?ie Special?, n-a mai g?sit acolo decât câmpul ?i câ?iva excavatori?ti care s?pau funda?ia unor viitoare blocuri. Bani s? angajeze un avocat nu avea, a?a c? îi mul?umea lui Dumnezeu c? nu trebuia s? dea din pensia înjum?t??it? pe la doctori. Dac? o cheltuia cu grij?, îi ajungea ?i pensia lui ciuntit?. Dup? ce pl?tea gazul, apa, curentul ?i între?inerea, mai r?mânea cu destui bani, din care î?i putea cump?ra câte ceva de mâncare. Nu-i r?mânea nici m?car un b?nu? s? î?i pun? deoparte, pentru zile mai grele sau pentru un avocat, a?a cum pl?nuise dup? ce i se mic?orase pensia.
S-a angajat atunci îngrijitor la o asocia?ie de locatari, s? aib? grij? de tomberoanele de gunoi, pentru c? oamenii aruncau mereu gunoaiele pe lâng? containere. Pu?ina mândrie care îi mai r?m?sese îl f?cuse s? aleag? o asocia?ie de proprietari tocmai în partea cealalt? a ora?ului, ca s? fie sigur c? nu îl întâlne?te niciun cunoscut. ?i totu?i, chiar în prima lun? de lucru, îl întâlnise la gunoaie pe un fost frezor de la sec?ia lui. De vreo trei ori s-au salutat ?i au vorbit numai banalit??i, apoi fostul lui coleg de sec?ie n-a mai putut r?bda ?i a r?bufnit:
— Ai v?zut ce-ai p??it dac? ai vrut s?-i faci bomb? atomic? lui Ceau?escu!?
A r?mas pur ?i simplu blocat ?i a fost nevoie de înc? dou?, trei întâlniri ca s? afle tot adev?rul. Dup? plecarea lui de la sec?ia de strung?rie, cazul lui a fost dezb?tut pe toate p?r?ile de fo?tii lui tovar??i de munc?, mai ales c? Sec?ia Special? era localizat? în afara ora?ului ?i era p?zit? zi ?i noapte de solda?i. Unul dintre ei, care auzise câte ceva, a venit cu ideea c? acolo se fabricau, în cel mai strict secret, componente pentru centrala nuclear? de la Cernavod? ?i, bineîn?eles, piese pentru bomba atomic? a lui Ceau?escu, de care se vorbea mereu la Europa Liber?. Nici n-a fost nevoie de mai mult, mai ales c?, atunci când se întâlneau cu Anton ?i-l întrebau ce face, acesta, cu gândul la teancul de hârtii pe care le semnase, era nevoit s? fie foarte evaziv pentru a sc?pa de întreb?rile lor. Adev?rul era c? nici el nu ?tia la ce urmau s? fie folosite piesele pe care le strunjea: primea cotele pieselor ?i termenele de predare ?i încerca s? respecte cu sfin?enie ?i unele, ?i altele, motiv pentru care toat? lumea era mul?umit? de el.
Totu?i, un episod l-a pus pe gânduri când, într-o diminea??, a fost anun?at c? trebuie s? mearg? la un laborator specializat, în vederea unor analize. Unele dintre piesele la care lucra se întorceau, uneori, cu u?oare urme de radioactivitate ?i era mai bine s? fie precau?i ?i s? evite orice pericol. A fost transportat cu o ma?in? cu geamurile vopsite ?i, dup? câ?iva kilometri de drum accidentat, au ajuns la un laborator unde un medic ciudat, cu un u?or accent rus, i-a f?cut o mul?ime de analize. Medicul a p?rut mul?umit de rezultate, dar preventiv i-a fost f?cut? ?i o injec?ie. „Numai preventiv, drag? tovar??e” l-a lini?tit medicul cu accentul lui ciudat, pe care nu l-a mai v?zut niciodat?. Cum, dup? numai câteva ore, locul unde i-a fost f?cut? injec?ia a c?p?tat o u?oar? culoare ro?ie, o vreme a fost îngrijorat, dar, pentru c? a doua zi nu mai avea nimic, dup? un timp a uitat cu totul de episodul cu pricina.
Chiar ?i Veronica, so?ia lui, fusese mul?umit? de noul lui salariu, dar tot nu se putea ab?ine ?i îl mai tr?gea din când în când de limb?. Exact cu trei zile înainte s? moar? în explozia din sec?ia de Turn?torie, îl întrebase din nou despre munca lui ?i el i-a explicat cât a putut el mai bine c? strunje?te tot un fel de arbori coti?i, ca ?i înainte, doar c? nu mai face munc? de serie, ci numai prototipuri, care veneau înapoi deteriorate ca de foc sau de explozii ?i el trebuia s? fac? altele, pu?in mai mari sau mai mici, dup? cum primea cotele de la inginerii militari. Biata Veronica murise f?r? s? fie l?murit? ?i f?r? s? fie convins? c? nu îi ascunde adev?rul. Copii nu avuseser?, de?i au fost ani întregi pe la doctori atât el, cât ?i ea. Chiar în noaptea cu pricina î?i schimbase tura cu o coleg? de la Turn?torie pentru a fi liber? a doua zi, s? mearg? la un pop? s?-i citeasc?. Nu a mai apucat ?i, în timp ce conducea pe ultimul drum sicriul de zinc, sigilat, în care se odihnea ce mai r?m?sese din ea, el nu se putea gândi decât la dorin?a ei de a avea copii.
Gândul la Veronica îl f?cu s?-?i dea seama imediat de ce se trezise: în cas? mirosea a scor?i?oar?. F?r? îndoial?, în toat? casa se sim?ea un puternic miros de scor?i?oar? ?i se ridic? gr?bit, ca ?i cum l-ar fi împins cineva de la spate. Se duse drept în buc?t?rie ?i deschise u?a, dar mirosul nu era mai puternic acolo, ca în restul apartamentului. O clip? se a?teptase s? vad? masa plin? de cornule?e cu scor?i?oar?, a?a cum numai Veronica le ?tia prepara. Pu?in dezam?git, porni curios prin apartament s? identifice sursa mirosului, dar nu p?rea s? fie în nicio parte mai puternic decât în alta. Intr? în sufragerie ?i deschise larg geamurile cu gândul s? aeriseasc?. În ciuda aerului proasp?t al dimine?ii, mirosul parc? se înte?i.
„Dac? ar mai tr?i biata Veronica, ar spune c? miroase a smirn? ?i t?mâie“, gândi el cu triste?e, „?i precis ar mai da o fug? la biseric?”.
Se opri între cele dou? geamuri din sufragerie, unde avea pus? o oglind? mare, ?i se privi pe îndelete, pentru prima dat? dup? mult timp. P?rul i se r?rise ?i lui, iar fa?a i se stafidise. Acolo unde alt?dat? erau mu?chi ?i piele întins?, acum nu mai avea decât piele scofâlcit? ?i c?zut?.
„Poftim, Veronico, acum am ajuns s? sem?n cu unul din sfin?ii de pe icoanele tale” se gândi el privind peretele plin cu icoane, l?sate în urm? de so?ia lui. Dup? moartea ei nu se îndurase s? le dea jos, cu toate c? nu era deloc religios. Ba chiar a aprins de câteva ori, mai mult în amintirea ei decât a sfin?ilor care îl priveau încrunta?i, candela a?ezat? la loc de cinste. O aprinse ?i acum, privind în treac?t la sfântul din icoana de deasupra candelei: era sfântul Nicolae ?i îi trecu prin minte c?, dac? ar fi avut ?i un pic de barb?, ar fi ar?tat exact ca sfântul.
„De acum pot s? m? duc iar lini?tit în parc“, î?i spuse el, uimit de câte transform?ri observase dintr-odat?, ?i intr? în baie s? se spele ?i s? se b?rbiereasc?, pentru c?, dac? cheliei nu avea ce s?-i fac?, începutul de barb? putea s?-l dea jos f?r? probleme.
Chiar dac? munca lui la containerele de gunoi era nenormat? – „vii când vrei, pleci când vrei, dar pe lâng? gunoi s? fie tot timpul cur??enie lun?“, îi spusese administratorul asocia?iei care îl angajase –, î?i preg?tea drumul spre locul de munc? la fel de atent ca atunci când lucra la uzin? sau la Sec?ia Special?. Pe drum, cum era nevoit s? ia troleibuzul pân? în cap?tul cel?lalt al ora?ului, încerca s? se îmbrace cât mai bine, ca s? nu atrag? aten?ia asupra lui, iar atunci când ajungea la containere se schimba în salopet?.
L?s? geamurile de la sufragerie larg deschise, cu gândul c? poate se va aerisi pân? când se va întoarce de la munc?. Locuia la etajul trei, a?a c? nu risca s?-l lase al?ii, mai nevoia?i ca el, f?r? pu?inele lucruri din apartament. Afar? era cald pentru luna ianuarie, era frumos ?i oameni tineri se gr?beau pe lâng? el, care la lucru, care la ?coal?. Sta?ia troleibuzului era numai la vreo trei str?zi distan?? de blocul în care locuia ?i, dac? troleibuzele ar fi circulat ceva mai regulat ar fi fost tare bine. Mai ales iarna, când a?tepta câte un sfert de ceas interminabil s? apar? cutia veche ?i z?ng?nitoare a troleibuzului, tare grea i se mai p?rea a?teptarea. Nu c? în?untru ar fi fost cu mult mai cald, dar m?car nu b?tea vântul. Vara, nu era nici frigul ?i nici vântul problema, ci aglomera?ia ?i c?ldura. P?rea c? toat? lumea are de mers undeva diminea?a, cu troleibuzul, ?i de multe ori abia, abia î?i g?sea un loc pentru jum?tatea de or? cât avea s?-l zguduie troleibuzul de-a lungul ora?ului.
Nici în diminea?a asta nu a fost altfel ?i, dup? ce urc?, a fost mul?umit c? a g?sit un loc chiar lâng? u??. Dup? ce se a?ez?, î?i prinse în bra?e saco?a ?i dup? numai câteva minute sim?i iar mirosul de scor?i?oar?. Sau poate de t?mâie… ?i nu l-a sim?it numai el, pentru c? cineva, cu vreo trei locuri mai în fa??, întreb? plin de n?duf:
— Cine naiba s-a parfumat a?a de tare în aglomera?ia asta?
Nu r?spunse nimeni, dar to?i au început s? trag? ostentativ aer pe nas, încercând s? depisteze sursa mirosului. P?rea s? vin? de peste tot ?i de nic?ieri, a?a c? în cele din urm? au abandonat c?utarea. Dup? o vreme, o femeie de lâng? el a tras concluzia:
— Bine m?car c? miroase frumos! Acum câteva zile s-a urcat unul lâng? mine care mirosea a tomberon.
Un cor de voci aprobatoare a încheiat episodul ?i troleibuzul ?i-a continuat drumul z?ng?nitor. Pe la a treia sau a patra sta?ie s-a urcat o femeie cu un copil de vreo ?ase-?apte ani care era atât de palid, încât Anton se ridic? ?i-i ced? locul.
— Mul?umesc, spuse femeia cu glas stins, apoi continu?, parc? jenându-se de cei din jur. Are boala copiilor ?i, dup? cum se arat?, în curând s-ar putea s? aib? o criz?.
Copilul nu p?rea foarte con?tient de ce se întâmpl? în jurul lui ?i închidea mereu ochii, dar nici când îi avea deschi?i nu p?rea s? vad? multe. Erau ni?te ochi goi, iar Anton î?i aminti c? v?zuse o pereche la fel, cu mul?i ani în urm?, la un coleg de serviciu, care suferea de aceea?i boal?. Fusese lâng? el odat? chiar când îl apucase criza ?i, spre ru?inea lui, se îndep?rtase gr?bit, oripilat de ochii aceia goi, în care nu se putea citi nimic, de gemetele necontrolate ale omului, care î?i mu?case limba ?i se sc?pase pe el pân? s? apuce cineva s?-i dea vreun ajutor. Când copilul de lâng? el începu s? tremure ?i s?-?i dea ochii peste cap, femeia ?opti vinovat?:
— Ast?zi nu i-am dat carbamazepina, c? îl duc s?-i fac analizele ?i mi-a zis doctorul s? nu-i dau pastilele.
Anton nu a auzit nicio voce care s?-i ?opteasc? s? ajute copilul, a?a cum i s-a p?rut dup? ce totul a trecut, dar, sim?indu-se poate vinovat de vechea întâmplare, a spus cu o voce hot?rât?:
— Trebuie s?-i facem loc aici, între scaune, s? se întind?.
Când pe copil l-a apucat criza cu adev?rat, era deja întins între scaune, pe o bluz? de salopet? pe care Anton o scosese la timp din saco??. I-a pus un pantof sub cap ca s? nu se loveasc? din cauza spasmelor, a scos o batist? din buzunar ?i a ?ters spumele de la gura copilului, apoi i-a a?ezat între din?i tocul de piele al ochelarilor. Dup? o vreme, f?r? s? ?tie de ce, s-a aplecat peste copil ?i i-a prins capul în mâini, masându-l u?or, ?i încetul cu încetul copilul s-a lini?tit.
— Asta a fost scurt?, a spus femeia u?urat?. De obicei are câte dou? crize pe zi ?i ?in mult mai mult.
Dup? numai câteva minute copilul deschise ochii mari ?i limpezi precum cle?tarul ?i î?i fix? privirea asupra lui Anton.
— Mul?umesc, ?opti el stins ?i asta fu cea mai mare r?splat? pentru Anton.
Îi mul?umi ?i femeia, apoi, la urm?toarea sta?ie, mama ?i copilul coborâr?. Mult? vreme Anton privi pe geam ?i v?zu cum copilul îi face semne largi cu mâna. Ar fi vrut s?-i r?spund?, dar se sim?ea oarecum în aten?ia celor din jurul s?u ?i chiar nu voia asta. Î?i puse înapoi salopeta în saco?? ?i coborî cu o sta?ie mai repede. Voia s? mearg? pe jos ca s?-?i limpezeasc? mintea. ?i s? se gândeasc? la întâmplarea tocmai încheiat?. Nu-i pl?ceau spitalele, bolnavii ?i nici bolile ?i î?i aduse iar aminte de fostul lui coleg ?i de graba cu care se îndep?rtase de el. Îi fusese mil? ?i atunci, dar dezgustul sau poate c? numai dorin?a de a nu fi implicat, îl f?cuse s? se îndep?rteze, l?sându-i pe al?ii, mai pricepu?i, s?-l ajute. Ast?zi a fost cu totul altceva: ast?zi el se sim?ea priceput ?i nu i-a mai fost sil? nici de spuma care îi ie?ea copilului din gur? ?i nici de scrâ?netul teribil al din?ilor.
Ajunse între blocurile de ale c?ror gunoaie avea grij? ?i descuie mica gheret? unde î?i ?inea lope?ile. Se schimb? în salopete, apoi lu? lopata ?i începu s? încarce gunoaiele aruncate peste noapte pe lâng? containere. La una din ?edin?ele ?inute cu to?i administratorii de asocia?ii, care foloseau acela?i loc pentru gunoaie, s-a crezut c? se poate renun?a la serviciile lui.
— De ce s?-i d?m o gr?mad? de bani unui om s? pun? gunoaiele în containere când, cu pu?in? educa?ie civic?, fiecare locatar ar putea s? le a?eze direct unde trebuie?
A fost concediat ?i cutiile po?tale ale blocurilor din jur s-au umplut de flutura?i chemând la responsabilitate civic?. Peste trei zile l-au rechemat, pentru c? locatarii se sim?eau acum îndrept??i?i s? lupte, în felul lor, împotriva sistemului ?i l?sau absolut toate gunoaiele lâng? containere. I-au m?rit pu?in salariul ?i i-au pl?tit abonamentul la troleibuz pentru c? lumea se obi?nuise cu el ?i, în curând, totul a reintrat în normal. Î?i f?cuse ?i vreo câ?iva prieteni: dou? mâ?e, care p?reau a fi de ras? dup? blana m?t?soas? pe care o aveau ?i dup? ochii alba?tri, dar mai ales dup? mofturile pe care le f?ceau când venea vorba de mâncare. R?scolea câte o or? întreag? prin containere pân? s? g?seasc? ceva s? le convin?. Într-o vreme ajunsese s? le cumpere câte o conserv?, dou? cu mâncare pentru pisici, numai s? nu le mai vad? cum îl privesc cu un repro? ascuns în ochii lor de un albastru glacial. ?i chiar ?i atunci se sim?ea ca un servitor admis, dup? multe str?duin?e, s? serveasc? masa unor prin?ese de neam înalt. În timp ce le punea mâncarea în farfurii, mul?umea cerului c? erau castrate, altfel nu ?tia cum s-ar fi descurcat cu o liot? întreag? de pisoia?i cu mofturi princiare.
Erau ?i vreo trei câini prin preajma containerelor, dar cu ei era cu totul alt? treab?: p?rea c? nu aveau nevoie decât de pu?in ap? ?i mângâieri dup? urechi cât mai multe, pentru c? mâncare p?reau capabili s?-?i g?seasc? singuri.
De vreo câteva luni se mai aciuase pe lâng? el un ?ig?nu? la vreo zece-doisprezece ani. A venit la început s?-?i încerce norocul la cer?it, dar Anton a început s? râd?.
— P?i, la unul ca mine ?i-ai g?sit s? ceri de poman?? De unde s?-?i dau, m? copile, c? prin buzunarele mele bate vântul!
A doua zi, v?zându-l c? insist?, l-a întrebat:
— Dac? tot nu mergi la ?coal?, de ce nu încerci s? câ?tigi tu singur ni?te bani, în loc s? stai cu mâna întins?? E?ti destul de mare… lumea o s?-?i mai dea câte ceva de mil? un an, doi, cât mai e?ti mic, dar dup? ce cre?ti nimeni n-o s? se mai uite la tine ?i nu o s?-?i mai dea nimic.
L-a înv??at s? strâng? doze goale de aluminiu, au improvizat o mic? pres?, le turteau, apoi copilul le cioc?nea cu un mic baros ?i le ducea la un centru de colectare a metalelor. Aluminiul din doze era pl?tit destul de pu?in: la un kilogram abia primea doi lei, dar, cum lumea din cartier bea destul de mult? bere, în fiecare zi se adunau câteva sute de doze. L-a înv??at s? aleag? cuprul din aparatele electrocasnice aruncate, care era pl?tit ceva mai bine, ?i încetul cu încetul pu?tiul a prins un pic de cheag. Erau zile în care câ?tiga ?i zece-dou?zeci de lei. Într-una din zilele bune s-a întors parc? sp?sit de la centrul de colectare ?i a spus:
— M-am întâlnit la centrul de colectare ?i cu al?ii copii care duc doze de aluminiu. Ei spun c?-i dau omului de la gunoaie jum?tate din bani… Dac? trebuie, î?i dau ?i eu jum?tate, numai s? m? mai la?i aici.
Anton a ridicat din umeri:
— M? Stelic?, dac? nu ?i-am cerut pân? acum, n-o s?-?i cer nici de aici înainte. M? bucur c? mai am ?i eu cu cine sta de vorb? cât e ziua de lung?. Numai s? ai grij? ce faci cu banii… ajut?-?i familia sau pune-i deoparte, pentru c? va veni o vreme când lumea poate n-o s? mai aib? nevoie de aluminiul din doze.
În ziua aceea, gândindu-se la întâmpl?rile de peste zi, nu prea a avut timp de Stelic?, dar acesta p?rea s? ?tie când s? tac? ?i când s? vorbeasc?, pentru c? toat? ziua a cioc?nit îndârjit la dozele de aluminiu ?i a adunat aproape zece kilograme.
Dup?-amiaz?, când s? plece spre cas?, Anton s-a sp?lat la robinetul din gheret? ?i iar i s-a p?rut c? simte mirosul de scor?i?oar?. A cercetat cu aten?ie saco?a în care î?i ?inea lucrurile, dar nu a g?sit nimic suspect. I-a dat-o ?i lui Stelic? s? o miroas?.
— Nu miroase saco?a, îl contrazise copilul. Mata miro?i, nea Antoane. Te-ai dat cu parfum. Ai vreo întâlnire? întreb? copilul râzând ?i se feri de lovitura pe care Anton se pref?cu c? vrea s? i-o dea, în joac?.










Capitolul 4

Un c?pc?un în dep?rtare


Când Vasile Tudorache se vis? prima dat? pe treapta de la intrarea g?rii din Bra?ov, nu i se p?ru nimic ciudat în asta. Nu mai fusese prin gar? de vreo cinci, ?ase ani, de când î?i condusese ni?te rude la tren. Dar, într-un fel, era con?tient c? era doar un vis, a?a c? i se p?rea normal s? poat? fi oriunde, fiindc? era doar un vis, nu? Mai pu?in firesc i se p?ru s? descopere c? st?tea a?ezat pe o treapt?, pe un carton, undeva pe lâng? intrarea în gar?, sprijinit comod de unul dintre stâlpii cl?dirii. Al?turi o femeie vindea covrigi calzi ?i, dup? modul în care se uita la el din când în când, cu o privire u?or complice, se vedea treaba c? era obi?nuit? cu el acolo. Dup? ce urm?ri ce se întâmpl? în jurul lui, obi?nuindu-se cu locul, î?i coborî privirea ?i, spre uimirea lui, v?zu c? are la picioare un suport din lemn, ca un sc?unel mai mic, iar al?turi o cutie plin? cu creme de pantofi ?i perii de toate felurile. Nu apuc? s? se gândeasc? mai bine la asta, pentru c? un pantof se ?i ivi pe sc?unelul din fa?a lui, iar mâinile începur? s? i se mi?te parc? f?r? s? vrea cu o dexteritate pe care nu ?i-o ?tia. Abia când termin? de lustruit pantofii ridic? privirea ?i v?zu c? de fapt î?i cuno?tea foarte bine clientul, era un avocat din vecini, pe care îl mai întâlnea uneori, când ducea gunoiul, ?i care tocmai îi arunca o bancnot? în cutie. Avocatul se uit? la el u?or dispre?uitor ?i îi spuse din mers, în timp ce se îndep?rta:
— Am auzit c? e?ti ?omer, dar chiar nu ai g?sit altceva de lucru? Asta mi se pare degradant pentru preg?tirea dumitale.
Abia dup? ce d?du col?ul, Vasile se dezmetici, dar, cum nu mai avea cui s?-i r?spund?, î?i strânse înciudat cutia cu creme ?i perii ?i se preg?ti s? plece.
— Gata pe ziua de azi? întreb? femeia cu covrigeii, cu un glas cântat, ?i îi întinse un covrig cald.
— Gata, spuse el, parc? dintr-odat? obosit. La cum lucrez eu, îmi ajunge câte un client pe zi.
Lu? de la femeie covrigul c?ldu? ?i, când se preg?ti s? mu?te din el, se trezi brusc. Câteva momente visul p?ru atât de real, încât mai c?ut? o vreme prin a?ternuturi covrigul, apoi realiz? c? totul fusese doar un vis, a?a c? î?i începu ritualul din fiecare diminea??, c?p?tat de când era ?omer. Se sp?l?, se îmbr?c? ?i se aranj? ?i, cu toate c? nu prea avea gunoi în g?leat?, mai puse câteva ziare vechi în ea, ca s? par? plin?, ?i porni s? duc? gunoiul, cu speran?a secret? c? se va întâlni cu avocatul, de?i î?i d?dea seama de absurdul situa?iei. Chiar dac? avea s?-l întâlneasc?, avea s?-l salute la fel ca ieri sau ca în alte dimine?i, c? doar nu avea s? se certe cu bietul om numai din cauz? c? acesta îi f?cuse un repro? într-un vis. Totu?i, gândindu-se mai bine, î?i aduse aminte c? avocatul chiar îl întrebase ceva cu o zi înainte, dar oricât î?i fr?mânt? mintea, nu î?i putu aduce aminte despre ce anume vorbiser?. Probabil c? banalit??ile pe care le schimb? oamenii între ei în mod obi?nuit, dar avu impresia c? mai fusese ceva, a?a, ca un început de ceart?, lucru care îl f?cuse s? se uite lung dup? el atunci când s-au desp?r?it.
„O s?-mi aduc eu aminte pân? la urm?, dac? chiar o i fost ceva important“, morm?i el ?i goli g?leata într-unul dintre containerele în?irate de-a lungul unui zid, apoi trase pu?in de timp, doar, doar se va ivi în cele din urm? ?i avocatul, dar acesta nu-?i f?cu apari?ia. Se preg?ti într-un târziu s? duc? g?leata înapoi în apartament, când v?zu o femeie venind ?i ea tot cu o g?leat? cu gunoi. Din câte i se p?rea, aceasta locuia pe aceea?i scar? cu avocatul, a?a c? o întreb?:
— Bun? ziua! Avocatul ?la care locuie?te pe scar? cu dumneavoastr?… nu l-a?i v?zut cumva azi?
Femeia cl?tin? din cap, în timp ce î?i golea g?leata în container. Apoi p?ru s?-?i aminteasc?:
— Aaa, vorbi?i de domnul Angelescu? Nu, nu l-am v?zut… de fapt nu l-am mai v?zut de vreo câteva zile. Da’ de ce întreba?i de el? Vre?i s? divor?a?i?
So?ia lui era plecat? de vreo trei, patru ani în Italia, la munc?, ?i vecinii din cartier au aflat cu câteva luni înaintea lui c? ea ?i-a g?sit pe cineva acolo ?i c? nu se mai întoarce în ?ar?.
— Nu, nici vorb?, r?spunse el oarecum înciudat. Dar l-am visat azi-noapte… Se f?cea c? îi lustruiam pantofi, r?spunse el cu un ton pe care ?i-l voia nep?s?tor.
— Dac? îi spune?i asta, precis o s? v? ia mai ieftin la proces. C? am auzit c? este tare scump. Dar, din câte am auzit, m?car nu pierde niciun proces, a?a c? omul poate chiar î?i merit? banii. Poate c? o bag? la p?r?sire de domiciliu pe so?ia dumneavoastr? ?i v? r?mâne dumneavoastr? apartamentul.
În timp ce st?teau de vorb?, se auzi sirena unei salv?ri ?i, dup? numai câteva minute, ma?ina opri exact în fa?a blocului unde locuia avocatul.
— Oare ce s-o fi întâmplat? se întreb? femeia ?i î?i puse mâna la gur?. Hai, s? vedem!
Nu mai a?tept? s? vin? ?i Vasile dup? ea, ci o porni cu pa?i gr?bi?i spre ambulan??, ?i începu s? întrebe în stânga ?i în dreapta astfel c?, pân? ajunse ?i el, era deja la curent cu toat? întâmplarea.
Ambulan?a venise chiar la avocat, care telefonase cu numai câteva minute în urm? anun?ând c? se simte foarte r?u. Femeia ?tia de mai mult? vreme despre el c? este bolnav cu inima ?i c? doctorii i-au interzis de ani buni s? mai pledeze pe motiv c? este o ocupa?ie prea stresant? pentru boala lui, dar avocatul nu se îndura s? se pensioneze. În numai câteva minute brancardierii au ie?it din bloc cu targa acoperit?, ?i to?i au în?eles c? salvarea a ajuns prea târziu.
Dup? plecarea ma?inii, majoritatea celor aduna?i acolo au r?mas s? întoarc? moartea avocatului pe toate p?r?ile, iar Vasile, înc? impresionat de coinciden??, se întoarse s? plece, când se auzi strigat de femeia cu care st?tuse de vorb? mai devreme.
— Domnule Tudorache… v? rog eu s? nu m? visa?i la noapte! Sau, dac? tot m? visa?i, s? nu îmi face?i pantofii.
?i, în ciuda atmosferei încordate, toat? lumea începu s? râd?, de?i habar nu aveau de ce, iar femeia se apuc? s? le povesteasc? despre visul lui.
Abia când se îndep?rt? suficient ca s? nu mai aud? râsetele celor r?ma?i în urm? încerc? s? rememoreze visul, dar nu i se p?ru c? ar fi fost nimic în el care s? anun?e moartea iminent? a avocatului.
— O simpl? coinciden??, î?i spuse el ?i, dup? ce l?s? g?leata de gunoi în cas?, porni iar prin ora?, pe la firmele care aveau afi?ate locuri de munc? vacante.
La fel ca în ultimele zile, nu g?si nimic, doar promisiuni vagi: „O s? v? sun?m noi, dac? se ive?te ceva!“ îi spuneau to?i cei de la resurse umane. Se sim?ea inutil ?i aproape b?trân, de?i de curând abia împlinise 33 de ani.
Pe drumul de întoarcere î?i cump?r? ceva de mâncare ?i, când intr? pe strada principal? a cartierului în care locuia, avu senza?ia c? toat? lumea se uit? ciudat la el.
„Proasta aia de femeie, o fi spus la tot cartierul c? l-am visat pe avocat înainte s? moar?“, se gândi el ?i dup? ce intr? în apartament trânti u?a, parc? pu?in mai tare decât ar fi vrut.
Î?i preg?ti o mas? frugal?, apoi se a?ez? la televizor ?i urm?ri f?r? niciun chef o comedie clasic?. C?ut? în frigider ?i g?si un lichior de nuci, vechi de vreo trei luni. Mirosea cam ciudat, dar, din câte î?i aducea aminte, a?a mirosea ?i când îi fusese oferit cadou, cu cine ?tie ce ocazie. B?u dou? pahare mari, unul dup? altul, cu gândul s? se ame?easc? ?i s? nu mai viseze pe nimeni în noaptea urm?toare.


Capitolul 5

Cum se na?te un c?pc?un



Dormi mai adânc ca niciodat?. Se trezi spre diminea??, cu gura uscat? de sete. Un timp cochet? cu gândul s? se întoarc? pe partea cealalt? ?i s?-?i continue somnul. Era sigur c? setea i se tr?gea de la paharele de lichior dulce-am?rui, pe care le b?use mai mult for?at ?i, cum nu prea era obi?nuit cu b?utura, se pare c? avea efecte ciudate asupra lui. Pân? la urm? nu mai rezist?, se d?du jos din pat, cl?tinându-se, ?i b?u pe ner?suflate o can? mare de ap?.
„Bine, m?car a?a nu o s? mai visez pe nimeni“, î?i spuse el cu o urm? de satisfac?ie ?i se pr?bu?i înapoi în pat. Dup? câteva minute o porni pe jos spre gar? ?i abia când ajunse lâng? treptele pe care îl a?teptau cartonul ?i cutia cu perii ?i creme, î?i d?du seama c? iar viseaz?.
— Ai întârziat azi, îl aten?ion? femeia cu covrigeii.
Vasile cl?tin? din cap obosit.
— Am b?ut cam mult asear?, spuse el sp?sit.
Dar se feri s?-i spun? c? era vorba de numai dou? pahare de lichior. Chiar ?i în vis î?i d?dea seama c? dou? pahare de b?utur? nu e o cantitate care s? pun? la p?mânt un b?rbat ca el.
— Se vede, spuse femeia, comp?timitoare, ?i îi întinse un covrigel cald.
În vis se f?cea c? vremea trecea pu?in mai repede decât în realitate, a?a c? nu se mir? când v?zu c? soarele era la un moment dat sus pe cer ?i c? pe lâng? el au început s? treac? tot mai multe perechi de pantofi, dar nimeni nu p?rea dispus s? se opreasc? la el. „Poate am norocul s? nu se opreasc? nimeni azi la mine“, î?i spuse el ?i chiar atunci un pantof vi?iniu, de dam?, poposi pe suportul din fa?a lui. Când ridic? ochii nu fu prea surprins s-o vad? pe vecina de ieri, care îl privea cu repro?.
— ?i doar te-am rugat ieri s? nu-mi faci pantofii, spuse ea plin? de obid?.
Vasile c?ut? în cutia cu creme ?i r?sufl? u?urat.
— Oricum nu am crem? vi?inie, a?a c? o s?-i ?terg doar cu o cârp?.
Femeia aprob? din cap f?r? s? mai spun? nimic ?i, dup? ce Vasile termin? de cur??at pantofii, urc? treptele spre gar?, ?inând în mân? un bilet de tren.
— Crezi c? ajut?? întreb? femeia cu covrigeii ?i Vasile ridic? doar din umeri.
Cât a depins de el, a f?cut, î?i spuse, chiar ?i când se trezi în patul lui, mai târziu ca de obicei. Mai b?u o can? de ap?, apoi se preg?ti iar de patrularea zilnic? pe la firmele din ora?. Tot f?r? succes, la fel ca în fiecare zi, a?a c? atunci când reveni spre cas?, î?i num?r? m?run?i?ul din buzunar cu mai mult? grij? decât de obicei. Dac? vor mai urma câteva zile asem?n?toare va trebui s? accepte de lucru chiar ?i cu ziua. Dar asta ar fi însemnat pentru el cu adev?rat o degradare. Se întreb? la un moment dat într-o doar? dac? nu ar trebui s? ia de bun visul cu gara. În fond, ar scoate probabil atât cât s?-?i asigure existen?a.
„Mâine o s? m? duc pân? în gar? s? v?d ce ?i cum“, î?i spuse el f?r? prea mult? convingere ?i intr? în micul magazin alimentar din cartier, s?-?i cumpere un pateu ?i o pâine.
Vânz?toarea de la chio?c era o feti?can? vesel?, de vreo dou?zeci de ani, care mereu glumea cu el, dar care acum îl privea cu ochii plini de spaim?, dar ?i de o curiozitate nedisimulat?.
Îi d?du pâinea ?i pateul, dup? care, învingându-?i spaima, întreb? cu glasul întret?iat:
— Nea Vasile, azi-noapte ai visat pe cineva?
De?i era doar cu zece ani mai în vârst? ca ea, fata îi zicea de mult? vreme „nene“, poate a?a, ca un fel de compromis, c? doar nu era s?-i zic? „domnule“ unui ?omer care mai lua pe datorie din când în când.
— Vecina aia a ta are gura cam bogat?, nu? Dar am visat-o azi-noapte ?i i-am ?ters de praf pantofii, a?a, ca s? se înve?e minte alt? dat? s? mai vorbeasc? prostii, spuse el vesel, încercând s? o dea pe glum?.
Loredana, a?a o chema pe fat?, dup? cum scria cu litere de tipar pe eticheta de pe pieptul ei bogat, chicoti ?i, profitând de faptul c? erau numai ei doi în magazin, îi spuse:
— Pe mine, dac? vrei, po?i s? m? visezi, dar te rog s? nu m? visezi c? îmi faci pantofii. Mai bine visezi c? îmi faci altceva, ?opti ea ?i, privind înc? o dat? spre u??, s? se asigure c? nu vine cineva, îi lu? o mân? ?i i-o lipi de unul dintre sânii ei tari.
— A?a ceva, de exemplu, spuse fata ?i îi puse în punga cu pâinea ?i pateul înc? o ciocolat? ?i o sticl? de vin. Asta-i din partea firmei, spuse ea zâmbind ?i î?i mu?c? buzele provocator. Poate trec disear? pe la dumneata s? bem un pahar ?i s? mai st?m de vorb?.
Vasile ie?i buim?cit din micul magazin. De când se aflase c? nevast?-sa nu mai vine din Italia, devenise destul de atr?g?tor pentru femeile din cartier ?i asta în ciuda faptului c? era ?omer, cel pu?in a?a îi spuneau vecinele lui. ?i poate c? nu atât pentru o leg?tur? permanent?, cât mai ales pentru câte o aventur? ocazional? ?i numai firea lui molcom? a f?cut ca micul lui apartament s? nu se transforme într-un adev?rat bordel.
Ajuns acas?, mânc? trei felii de pâine cu pateu, gândindu-se c?, la cât? vâlv? se stârnise acum în jurul lui, ar fi putut lua orice pe datorie de la micul chio?c. Numai c? ajutorul de ?omaj venea tot mai târziu ?i curând avea s? se termine ?i ?la, iar dac? Vasile ura ceva, ura s? r?mân? dator. Alt?dat? mai ie?ea dup?-amiaza în parc, mai schimba o vorb?, mai juca o partid? de ?ah, dar ast?zi chiar c? nu avea niciun chef, cu tot soarele care str?lucea pe cer.
Se dezbr?c?, apoi privi apatic la ?tiri, pe urm? la filmele dup?-amiezii, ?i era gata s? a?ipeasc? la un documentar de pe Discovery, când se auzi soneria la u??. Se ridic? s? r?spund? ?i, cum întârzie s? opreasc? sonorul de la televizor, pe lâng? sonerie cineva începu s? bat? cu putere în u??.
— Vin, vin, spuse el, tr?gându-?i din mers o pereche de pantaloni ?i, când deschise u?a, v?zu o Loredan? palid? ?i emo?ionat?, care a?tepta cu o saco?? în bra?e.
P?ru incapabil? s? spun? ceva câteva clipe lungi, apoi îl întreb? mu?cându-?i buzele:
— Nu m? pofte?ti s? intru?
— Scuze, f?cu încurcat Vasile, dar s? ?tii, la mine este cam deranj. M? preg?team de culcare ?i chiar nu m? a?teptam la vizite la ora asta. Am crezut c? glume?ti când ai zis c? o s? vii… nu c? nu ai fi binevenit?, ad?ug? el, v?zând cum ochii ei se întunec?.
Îi f?cu loc s? treac? ?i o urm?ri t?cut cum intr? în buc?t?rie ?i puse saco?a pe mas?, dup? ce împinse la o parte farfuriile murdare r?mase acolo de câteva zile. G?si o cârp?, ?terse firimiturile de pâine, apoi începu s? scoat? una dup? alta bun?t??ile din saco??.
Dup? ce termin?, se întoarse spre Vasile ?i se apropie de el, mu?cându-?i buzele ca ?i cum ar fi fr?mântat-o o întrebare.
— Spune, o încuraj? el. Care-i problema?
— Pot r?mâne aici noaptea asta? întreb? ea, privind ru?inat? în jos.
Se apropie ?i mai mult de el, aproape atingându-l, apoi ?opti iar:
— Pot?
Vasile desf?cu larg bra?ele, ar?tând în jur.
— Po?i, bineîn?eles c? po?i, numai c? nu pricep ce te-a apucat a?a, dintr-odat?. C? doar nu te-oi fi îndr?gostit brusc de mine.
Profitând c? el era cu bra?ele desf?cute, se apropie ?i mai mult de el ?i-l lu? brusc în bra?e, ?i Vasile deveni con?tient de trupul tân?r care se împingea în el. Gura ei cu buzele ro?ii ca focul se ridic? spre fa?a lui ?i, înainte s?-?i dea seama ce se întâmpl?, îl s?rut?. Nici nu î?i d?du seama cum au ajuns în dormitor ?i cum s-a desf??urat totul, de?i avu clar la un moment dat senza?ia c? era folosit ?i manevrat.
Dup? ce totul s-a terminat ?i au început s? respire iar normal, Vasile se întoarse spre ea.
— ?i acum spune-mi! De ce vrei s? r?mâi noaptea asta aici? Te-ai certat cu p?rin?ii?
Loredana î?i trase un col? al cearceafului peste fa?? ?i ?opti de sub el:
— Nu spun!
— Va trebui s? spui pân? la urm?, a?a c? mai bine f?-o mai devreme decât mai târziu, spuse el ?i trase cearceaful de pe ea.
De?i nu era nici vorb? de amenin?are în vocea lui, fata f?cu ochii mari ?i spuse repede:
— A murit tanti Mia. A c?lcat-o o ma?in? azi dup?-amiaz? ?i a murit în drum spre spital.
— Cine este tanti Mia? întreb? el, dar î?i d?du seama chiar în timp ce punea întrebarea. Femeia pe care am visat-o eu azi-noapte, spuse el, ?i acum era mai mult o constatare decât o întrebare.
Fata încuviin?? doar din cap, t?cut?, dar el tot nu era l?murit.
— Bun, ?i asta tot nu explic? de ce vrei tu s? dormi aici dac? a murit femeia aia. Ce leg?tur? are una cu alta?
Fata oft?, apoi spuse:
— Pân? acum, pe to?i cei cu care ai vorbit mai mult ziua, în noaptea urm?toare i-ai visat c? le f?ceai pantofi. ?i numai o zi mai târziu au murit.
Î?i strânse iar cearceaful sub b?rbie, iar ochii i se umezir?.
— Eu nu vreau s? mor, chiar nu vreau s? mor. Sunt prea tân?r? ca s? mor… Mai bine te ?in treaz toat? noaptea, ca s? fiu sigur? c? nu mai visezi pe nimeni… sau cel pu?in nu pe mine.
V?zând îndoiala de pe fa?a lui, lep?d? de tot cearceaful ?i se ridic? în picioare în pat, ar?tându-se în toat? splendoarea celor dou?zeci de ani.
— Nea Vasile, mie de mult? vreme îmi place de tine, dar nu am avut ocazia s?-?i spun pân? acum, începu ea s? vorbeasc? precipitat. Acum nu-mi mai pas? ce zice lumea…
Vasile o l?s? s? vorbeasc?, apoi cl?tin? din cap f?r? s? spun? nimic, lu? un prosop ?i plec? s? fac? un du?. La sfâr?it d?du drumul la ap? rece, cu gândul s?-?i limpezeasc? mintea: prea multe se întâmplaser? în prea pu?in timp.
O l?s? apoi pe Loredana s? fac? du? ?i se duse în buc?t?rie, privind la pachetele întinse de fat? pe toat? masa. Pe când se uita la o sticl? de vin din cele aduse de Loredana, un gând n?stru?nic îi trecu prin minte: avea impresia c? este c?pc?unul cartierului, c?ruia locuitorii îi aduceau ca jertf? bucate alese, b?uturi fine ?i chiar ?i o fecioar?. „M? rog,“, recunoscu în sinea lui, „fecioara e mai mult nimfoman? decât fecioar?, dar totu?i, pân? la un punct, paralela se poate p?stra“. Toate astea pentru a-i potoli furia, probabil. Atât c? el nu se sim?ea deloc furios, ci doar nedumerit. În mod sigur era doar o simpl? coinciden?? în faptul c? el viseaz? pe cineva care moare a doua zi. Sau poate c? dezvoltase o sensibilitate aparte ?i putea depista cu o zi înainte persoanele care urmau s? moar?. Î?i aducea aminte c? citise în adolescen?? despre un vr?jitor sau ?aman care î?i dezvoltase un a?a-numit miros al mor?ii, depistându-i din timp pe cei ce urmau s? moar?, dar nu î?i putu aminti nici în ruptul capului despre ce carte era vorba.
Între timp Loredana ie?ise de la du? ?i se plimba mai mult goal? prin fa?a lui, zâmbindu-i din când în când provocator, f?cându-l s? se întrebe dac? nu cumva asta era o tactic?: s?-l ?in? tot timpul excitat, în a?a fel ca s? uite de preocup?rile lui morbide.
Deschise frigiderul ?i începu s? a?eze din bun?t??ile aduse de ea, care – subcon?tientul lui nu putea uita asta – erau toate menite s?-i mute gândul de la visele cu pantofi.
Pân? la urm? s-au culcat, de?i numai somn nu a fost acela: dormind, fata avea tendin?a s?-i trag? capul între sânii ei, probabil ca s? fie sigur? c? n-are timp de vise proste?ti.
Diminea?a nu ?i-a adus aminte nici de câte ori au f?cut dragoste ?i nici dac? a a?ipit vreun pic. Oricum îl usturau ochii de nesomn, a?a c?, dup? ce Loredana a plecat la chio?cul ei, a l?sat jaluzelele ?i a adormit aproape instantaneu. S-a trezit pu?in dup? ora prânzului, f?r? s? se simt? cu mult mai odihnit, ?i, aproape frânt, ?i-a f?cut un sendvi? cu ce a g?sit prin frigider, fiindc? nu a g?sit în el puteri s?-?i înc?lzeasc? ceva. Dup? ce a mâncat cu noduri sendvi?ul, a încercat s?-?i aminteasc? dac? a visat ceva. Nimic! Nada! O foaie de hârtie mare, alb?, pres?rat? ici ?i colo cu sâni tari ?i mu?chi fesieri rotunzi ?i bine reliefa?i.
Dup? ce a ie?it din cas? s-a sim?it dator s? intre ?i pe la magazinul fetei s? o vad? ?i s? mai vorbeasc? cu ea. Mai erau câ?iva clien?i, dar s-au risipit ca du?i de vânt când l-au v?zut.
— Ei, cum este? l-a întrebat fata, cu ochi str?lucitori. Ai mai visat ceva?
— Nimic, po?i s? stai lini?tit?. De?i am adormit dup? ce ai plecat tu, tot nu am visat nimic. Am dormit ca frânt, de parc? am t?iat lemne, spuse el ?i sim?i cum ro?e?te pu?in.
— Ei, nu chiar lemne, ci numai ni?te lemni?oare, spuse ea ?optit ?i îi lu? mâna ?i ?i-o puse iar pe sân. ?i nu le-ai t?iat, ci numai le-ai strâns, spuse ea zâmbind.
Cineva vru s? intre în magazin, dar, v?zând scena prin geam, se precipit? înapoi, încât era gata s? cad? pe sc?ri.
— Disear? vin iar, spuse fata cu un amestec de amenin?are ?i de promisiune. ?i vreau tot de ?ase ori, ca ?i azi-noapte.
„De ?ase ori într-o noapte“, î?i ?opti Vasile în timp ce cobora sc?rile. „Doar s? mai chem vreo dou? ajutoare…“
Se îndrept? ca în vis spre micul parc dintre blocuri, fiindc? azi nu se sim?ea în stare s? hoin?reasc? în c?utarea unor iluzorii locuri de munc?.
Se a?ez? la o mas? de ?ah liber?, dar nu g?si pe nimeni s? joace cu el, pân? când fostul lui profesor de matematic? îl l?muri:
— Dr?gu??, azi nu ai s? g?se?ti pe nimeni dispus s? ri?te o partid? de ?ah cu dumneata. Dac? te bate… poate te superi ?i cine ?tie ce idei î?i mai vin, dup? cum vorbe?te lumea. Dac? se las? b?tut, iar nu este bine, c? î?i vin alte idei… Mai bine renun?? azi la ?ah. Cu atât mai mult c? am auzit c? ai alte preocup?ri, mai lume?ti.
Pre?edintele asocia?iei de locatari, un om care nu îl putuse suferi niciodat? pe Vasile, de?i nu ar fi putut spune de ce, pufni zgomotos.
— De ?ase ori pe noapte, auzi la el. Dac? o fi ?i adev?rat, atunci chiar c-a devenit nepericulos. Mâncat bine, b?ut bine, dr?g?lit bine, cui s?-i mai ard? de lustruit pantofi?
?i un hohot de râs general îi înso?i vorbele.
Vasile a?tept? s? se fac? lini?te, apoi se ridic? de la mas? ?i, când trecu pe lâng? pre?edinte, îl întreb? scurt:
— Te m?nânc?, ai?
?i îl privi pe om doar atât cât s? vad? cum devine alb ca varul la fa??, apoi plec? t?cut, urm?rit de privirile tuturor.
O lu? pe jos pân? în centrul ora?ului, unde nu îl cuno?tea nimeni ?i se putea plimba lini?tit, f?r? s? se simt? urm?rit de privirile tuturor. B?u o cafea la o teras?, mai pierdu un timp vremea pe strada comercial?, apoi vrând, nevrând, se întoarse spre cas? ?i imediat cum intr? în cartier sim?i atmosfera oarecum ostil? de care era înconjurat. Dac? era z?rit din vreme, era ocolit, dar dac? era v?zut prea târziu pentru a mai fi evitat, era salutat de b?rba?i ?i femei de care nu-?i aducea aminte s?-l fi salutat pân? atunci. O f?ceau neutru, cu privirile plecate ?i preocupa?i de lucruri m?runte: priveau la ceas, î?i verificau con?inutul buzunarelor sau î?i num?rau cu grij? m?run?i?ul: orice, numai s? nu fie nevoi?i s?-i întâlneasc? ochii.
Ajuns acas?, î?i prepar? o sup? rapid? dintr-un plic adus de Loredana, apoi se trânti în fotoliu, urm?rind cu ochii aproape închi?i ?tirile. De?i era normal s? nu se vorbeasc? despre el ?i despre „talentul“ lui, parc? se sim?i pu?in dezam?git.
„Mai e timp“, gândi el ?i alunec? într-un somn adânc ?i f?r? vise, din care îl trezi peste vreo or? soneria.
Era Loredana, care de data asta avea dou? saco?e cu ea: c?pc?unul cartierului trebuia hr?nit ?i nu s-ar fi mirat deloc s? aud? c? fata, cu spiritul ei întreprinz?tor, f?cea o chet? de la to?i cei care c?lcau pragul micului magazin alimentar, pentru a asigura astfel lini?tea tuturor.
E adev?rat c? toate apartamentele din cartier erau cam la fel, astfel c? fata se adapt? cu u?urin?? la micul lui apartament, de parc? ar fi locuit acolo de când lumea. Pe lâng? asta, Vasile nu se putu ab?ine s? nu observe c? fata era sprinten? ?i h?rnicu??, astfel c? în mai pu?in de o or? cur??? lun? în buc?t?rie ?i dinspre aragaz începu în curând s? miroas? a mâncare adev?rat?.
Dup? ce au terminat de mâncat, s-au a?ezat la televizor ?i, sim?ind cum Loredana se cuib?re?te în bra?ele lui, aproape c? începea s? regrete anii pe care ?i i-a petrecut singur în a?teptarea unei femei pe care o b?nuise de la bun început c? pleac? pentru a nu se mai întoarce niciodat?. Nu apuc? s? adânceasc? prea mult ideea, c? se auzi soneria. Fata se strecur? din bra?ele lui ca o zvârlug? ?i-i spuse:
— Stai lini?tit, c? m? duc eu s? v?d cine este.
Din holul de la intrare s-a auzit sunetul în?bu?it al vocilor, apoi Loredana a strigat tare, ca s? se aud?:
— Te caut? un poli?ist… Ce fac, îi dau drumul?
Vasile r?mase un timp blocat, dar apoi, rememorând ultimele zile, î?i spuse c? era firesc ca întâmpl?rile din cartier s? ajung? pân? la urm? ?i la urechile poli?iei.
— Da, pofte?te-l în?untru, spuse el ?i î?i aranj? cât de cât hainele, de care Loredana, în scurtul r?gaz cât au stat la televizor, începuse s? trag?.
La u?? a?tepta un poli?ist în uniform? care îi p?rea vag cunoscut: probabil c? era sectoristul cartierului, dar, cum nu avusese pân? acum probleme cu poli?ia, era normal s? nu îl cunoasc? prea bine.
— S? tr?i?i! spuse acesta cu voce sonor?. Agent Postolache m? numesc ?i am venit la dumneavoastr? pentru a rezolva o mic? problem?. La Poli?ie este înregistrat? o reclama?ie pe numele dumneavoastr? ?i, cum tot am avut drum prin cartier, m-am gândit c? o putem rezolva direct, ca s? nu v? mai deranj?m cu o invita?ie la sec?ie pentru o declara?ie în acest sens.
Cum Loredana eliberase deja masa din buc?t?rie, Vasile l-a poftit pe agent acolo. Agentul, în ciuda faptului c? voia s? par? calm ?i sigur pe el, se vedea c? era u?or timorat. Scoase din map?, cu mâini care tremurau u?or, o foaie de hârtie pe care erau scrise vreo cinci, ?ase rânduri, nu mai multe.
— Spune?i, f?cu Vasile ?i privi mai atent foaia de hârtie, dar agentul o trase discret spre el, astfel c? nu putu distinge semn?tura.
— Ei bine, f?cu agentul Postolache, încurcat, sunte?i reclamat pentru faptul c? dac? cineva v? sup?r? în cursul zilei, în cursul nop?ii îl visa?i într-o anumit? postur? care ulterior îi produce moartea.
— Cine a putut s? scrie prostia asta? întreb? Loredana revoltat? ?i întinse mâna s? apuce foaia, dar agentul fu mai rapid decât ea ?i puse hârtia înapoi în map?.
— Nu avem voie s? ar?t?m…, începu agentul s? vorbeasc?, dar Loredana îl întrerupse brusc.
— Nu z?u, spuse ea, prinzându-l pe Vasile de dup? talie cu un bra? posesiv. ?i atunci, b?rbatul meu la cine o s? se gândeasc? la noapte? La ?la care l-a reclamat, pe care nu îl cunoa?te, sau la dumneata, care stai aici ca o momâie ?i nu vrei s?-i ar??i o am?rât? de reclama?ie?
Un timp, niciunul dintre ei nu a mai spus nimic ?i, în timp ce întrebarea fetei plutea în aer, Vasile a v?zut cum pe fruntea ?i pe buza de sus a agentului au ap?rut brusc broboane de transpira?ie. Aproape c? i se f?cu mil? de el când v?zu cum începe s? tremure ?i cum, parc? f?r? s? vrea, scoase reclama?ia din map?.
Loredana i-o smulse din mân? ?i o citi cu ochi lacomi.
— Eram sigur?! spuse ea cu n?duf. E scârba aia de pre?edinte de asocia?ie.
Îi înapoie hârtia agentului ?i se întoarse spre Vasile, cu ochii scânteind.
— Popescu Nicolae se nume?te… ?i la noapte chiar te rog s?-l visezi. A?a, ca s? se înve?e minte! Dar ce î?i închipuie el?
Poli?istul se ridic? în picioare cât era el de înalt, dar se vedea c? tremura, era palid la fa??, p?rea cu totul dep??it de situa?ie. Î?i închise mapa ?i spuse cu glas stins:
— Un pahar cu ap?, v? rog, dac? se poate…
Dup? ce b?u cu înghi?ituri mari, se îndrept? cu pa?i pe care ?i-i voia hot?râ?i spre ie?ire, de unde se mai întoarse înc? o dat? spre Vasile.
— A?i v?zut c? noi nu… vreau s? zic am avut toat? bun?voin?a, dar reclama?iile au num?r de înregistrare ?i trebuie rezolvate într-un fel sau altul.
Vasile d?du s? spun? ceva, dar Loredana îi lu? iar vorba din gur?:
— Du-te lini?tit, c? nu are nimeni nimic cu dumneata. Iar cei care nu au loc de noi, o s? vad? ei…
Agentul salut? u?urat ?i Loredana închise furioas? u?a dup? el, apoi se întoarse spre Vasile.
— Hai în pat. Ast?zi e?ti la regim: o singur? dat?, cel mult de dou? ori, apoi te rog s? te culci ?i s?-l visezi pe nesim?itul ?la.
A doua zi de diminea??, când s-a trezit, Loredana era întoars? spre el ?i îl privea cu ochii sclipind de curiozitate.
— Ei, cum e? L-ai visat?
Da, îl visase, ?i când i-a spus asta fetei a ob?inut o explozie de bucurie din partea ei ?i înc? o scurt? partid? de sex înainte de a pleca la lucru.
Când a ie?it pe u?? l-a s?rutat radioas? ?i i-a spus:
— Abia a?tept s?-l întâlnesc pe bo?orogul acela libidinos ?i s?-i spun c? l-ai visat. Ieri a venit pe la mine pe la chio?c ?i a început s? fac? mi?to de mine… nici nu pot s? zic ce cuvinte urâte a folosit. S?-l mai v?d acum ce zice!
?i a fugit iute pe sc?ri înainte de-a apuca el s?-i mai zic? ceva.
Vasile a r?mas toat? ziua în cas?, fiindc? nu avea chef s? ias? ?i s? înfrunte privirile speriate sau ostile ale oamenilor. Se uit? câteva ore la televizor, f?r? s? fie atent la emisiuni. Nu avea chef de nimeni ?i începea s? se întrebe dac? fusese o idee bun? s? o primeasc? pe Loredana în cas?. Via?a lui o lua oricum razna, ?i f?r? s? mai pun? ea paie pe foc. Tocmai se gândea la o metod? delicat? de a-i face vânt din via?a sa, când sun? telefonul.
Ridic? precaut receptorul, de parc? s-ar fi a?teptat la cine ?tie ce ve?ti proaste. Era Loredana, care deborda de fericire.
— Gata, s-a rezolvat! spuse ea vesel? ?i Vasile avu nevoie de câteva clipe ca s?-?i dea seama la ce se referea fata.
C?ut? pe pip?ite un taburet pe care îl ?tia lâng? telefon ?i se a?ez? bâjbâind. Respir? de câteva ori adânc, încercând s?-?i revin?, apoi întreb? cu glas stins:
— Cum s-a întâmplat?
De la cel?lalt cap?t al firului se auzir? câteva voci, apoi fata îi r?spunse:
— Acum a venit cineva ?i mi-a adus vestea: cic? s-a aruncat de pe blocul turn. A l?sat ?i un bilet c? se sinucide pentru c? nu mai poate suporta tensiunea ?i c? se a?teapt? s? moar? din moment în moment din cauz? c? l-ai visat tu.
Vasile analiz? un moment informa?ia, apoi spuse:
— Asta nu este bine, nu este bine deloc. Iar o s? am probleme cu poli?ia.
— Ba este bine, spuse Loredana, calm?. Bile?elul este la mine. Prietenul nostru, ?tii tu cine, mi l-a adus. A spus c? este posibil ca pre?edintele s? aib? lips? în gestiune ?i de asta s? se fi sinucis. Cel pu?in asta o s? fie varianta oficial?. ?i… las? asta, am o surpriz? mare pentru tine când vin acas?.
Vru s? întrebe despre ce este vorba, dar parc? Loredana ar fi ghicit ce are de gând, pentru c? spuse repede:
— Nu m? întreba, pentru c? nu am de gând s?-?i spun. Dar atâta s? ?tii: c? este o surpriz? foarte pl?cut?.
Ros de curiozitate, dar ?i de pu?in? team?, fiindc? nu era prea sigur c? avea acelea?i motive de bucurie ca tân?ra fat?, a?tept? cu ner?bdare s? treac? timpul, astfel c?, atunci când aceasta sun? la u??, el era deja cu mâna pe clan?? s?-i deschid?.
Cum iar era înc?rcat? ca un brad de Cr?ciun, o ajut? s? pun? plasele ?i pachetele pe masa din buc?t?rie, a?teptând ve?tile. Mai întâi fata îi d?du biletul pre?edintelui de asocia?ie, apoi, dup? ce el îl citi, îl lu? înapoi ?i îi d?du foc deasupra chiuvetei. L?s? s? curg? apa peste cenu?a biletul, se asigur? c? nu a r?mas nicio urm? ?i abia apoi se întoarse spre Vasile.
— A?a m-a înv??at s? fac ?tii tu cine. A zis c? este mai bine a?a… Dar vestea cea bun? nu este asta, ci…
Cu gesturi de prestidigitator scoase dintr-o plas? o cutie p?tr??oas? de carton, care avea într-o parte o fant?.
Cum Vasile nu pricepea, Loredana lu? un cu?it ?i desf?cu cu dexteritate capacul ?i o mul?ime de plicuri c?zur? pe mas?.
Vasile f?cu ochii mari ?i lu? unul la întâmplare; în?untru erau cinci hârtii de o sut?, aproape cât ?omajul lui pe o lun?, ?i un bilet – „Pentru domnul Vasile, mult? s?n?tate din partea lui Alexandru P?un.“
Mai lu? un plic ?i în el g?si de data asta ?apte hârtii de o sut? ?i un bilet asem?n?tor, tot din partea unui om pe care nu îl cuno?tea.
— Ce-i asta? întreb? el pierdut. Ce naiba se întâmpl?, Loredana?
— Nimic, f?cu fata, inocent?. Oamenii vor s? se asigure c? sunt în rela?ii bune cu tine. La început au venit câ?iva de diminea?? ?i se tot chinuiau s?-mi bage plicuri în buzunarul de la piept. Ei, atunci când mi-am dat seama c? vor fi mai multe, am lipit o cutie de carton ?i le-am spus s? le pun? acolo. Hai s?-i num?r?m.
De num?rat, i-a num?rat numai Loredana, pentru c? el era prea buim?cit ca s? o poat? ajuta; a privit la fat? cum a?eza fi?ic dup? fi?ic. A cl?tinat nemul?umit? din cap când a g?sit un plic cu numai dou? sute în el, apoi, într-un târziu, a f?cut totalul ?i Vasile a r?mas ?ocat când a auzit suma. Oare chiar atât de speriat? de el era lumea din cartier?
— Parc? a? num?ra darul de nunt?, se bucur? Loredana. De?i nu ?tiu dac? atunci când o s? m? m?rit o s? strâng un asemenea dar de nunt?. Poate numai dac? m? iei tu de nevast?…, arunc? ea ??galnic, dar îi privi atent ochii ca s? vad? cum reac?ioneaz?.
Vasile se pref?cu preocupat de unul dintre bile?ele, ca s? nu fie nevoit s?-i r?spund?, mai ales c? lui i se p?rea c? plicurile seam?n? mai pu?in a dar de nunt?, cât a acatist ciudat ?i p?gân.




Capitolul 6

Un sfânt cu probleme

Au trecut câteva zile cu Anton aerisindu-?i zilnic micul apartament diminea?a, încercând s? scape de mirosul de mirodenii, iar cât era ziua de lung? înc?rca gunoaie în containere sau cioc?nea doze de bere ca s?-l ajute pe Stelic?. Într-una din zile, tocmai se preg?tea s? plece spre cas? când v?zu c? se apropie de ghereta lui pre?edintele de asocia?ie, ?i Stelic? se f?cu nev?zut în spatele gheretei ?tiind c? nu este foarte bine v?zut de conducerea asocia?iei.
Abia când pre?edintele se mai apropie, v?zu c? este înso?it de o femeie ?i de un copil care îi p?reau cunoscu?i. Când se mai apropiar? î?i d?du seama c? erau femeia ?i copilul din troleibuz, de acum câteva zile. „Oare ce s-o fi întâmplat?“ se întreb? îngrijorat ?i ie?i în întâmpinarea lor.
— Domnule Vl?d?reanu, începu pre?edintele, abrupt, a?a cum îi st?tea în obicei, doamna te caut? de câteva zile dintr-un motiv pe care nu l-am în?eles prea bine. Nici nu te cuno?tea dup? nume, a aflat de la ni?te cunoscu?i doar unde lucrezi. Sper c? nu sunt probleme.
Femeia, care î?i strângea sub bra? copilul, se întoarse repede spre omul de lâng? ea.
— Nu, nici vorb?, domnule drag?. Voiam doar s?-l g?sesc pe domnul… Vl?d?reanu, s?-i mul?umesc c? mi-a vindecat b?iatul.
Buzele pre?edintelui se strânser? pân? ajunser? ca o linie sub?ire ?i f?cu un gest cu mâna ca ?i cum ar fi expediat toat? problema spre containerele de gunoi.
— ?i, te rog, f?r? misticisme ?i vindec?ri miraculoase în asocia?ia mea… altfel voi fi nevoit s? m? dispensez de serviciile dumitale.
?i se dep?rt? gr?bit.
Femeia se apropie de Anton ?i vru s?-i apuce mâna dreapt? ?i s? i-o s?rute, dar el îl auzi pe Stelic? chicotind printre containere ?i ?i-o smuci ca ars? de foc.
Cu ochii în lacrimi, femeia începu s? vorbeasc?:
— Nici nu ?tiu cum s? v? mul?umesc pentru binele pe care ni l-a?i f?cut. De când l-a?i atins atunci pe cap pe Mih?i??, nu a mai avut nicio criz?. ?i nici medicamente nu i-am mai dat… toate analizele i-au ie?it curate. Doctorii s-au mirat ?i nu ?tiu ce s? cread?. Spun c? a?a ceva n-au mai pomenit.
Se scotoci în buzunar ?i scoase un fi?ic de bani, pe care i-l întinse lui Anton.
— Noi nu prea mai avem bani acum, c? am cheltuit o gr?mad? cu boala copilului, dar am împrumutat ca s? ne putem revan?a într-un fel.
Anton r?m?sese încremenit, apoi împinse înapoi mâna femeii.
— Doamn?, eu nu i-am f?cut nimic copilului dumneavoastr?. I-am masat pu?in fruntea ca s?-i treac? ame?eala. Poate c? este o coinciden??… Copilul este tân?r, organismul lui este rezistent, o fi învins în cele din urm? boala singur.
Privi spre copilul care se uita la el cu ochii mari ?i, f?r? s? vrea, îl mângâie iar pe cap, f?cându-l s? zâmbeasc?.
Se întoarse iar spre femeie.
— V? rog s? nu mai spune?i la nimeni a?a ceva. Vede?i ce ?efi ciuda?i am! Vre?i s? m? dea afar??
— Cum vre?i dumneavoastr?, domnule Vl?d?reanu, spuse femeia ?optit. Dar nu v? sup?ra?i c? v? spun… nu ar trebui s? sta?i aici, printre gunoaie, dac? ave?i darul acesta. Ar trebui s? vindeca?i lumea.
— Nici vorb? de a?a ceva! se împotrivi Anton. A fost o simpl? coinciden??.
?i privi printre containerele de gunoi, de unde Stelic? nu mai chicotea, ci îl privea cu ochii mari.
Femeia d?du s? plece, dar se întoarse ?i îi spuse ridicând din umeri:
— Spune?i ce vre?i, dar pe mine nu m? p?c?li?i… nu vede?i c? ?i aici, înconjurat de gunoaie, totul în jurul dumneavoastr? miroase a smirn? ?i a t?mâie?
?i plec? tr?gând dup? ea copilul, care tot întorcea capul spre Anton, pân? au trecut amândoi de col?ul blocului ?i nu s-au mai v?zut.
„A scor?i?oar? miroase, femeie, nu a smirn?!“ spuse el ?optit în urma lor, dar acum î?i d?du seama c? mirosul din preajma lui era mai greu ?i mai persistent decât cel de scor?i?oar?. Cum Stelic? considerase c? este mai bine s? plece f?r? s?-i spun? nimic, î?i lu? ?i el saco?a ?i plec? acas?.
Abia intrat în apartament, închise geamurile, convins ?i el pân? la urm? c? mirosul vine din el. F?cu o baie fierbinte ?i se frec? îndelung cu cel mai aspru burete pe care îl g?si, apoi se ?terse bine cu un prosop nou, pe care îl cump?rase de curând. Se înf??ur? cu el ?i intr? în dormitor s? se îmbrace, când sim?i un fulger prin ceaf?.
„Ce poate s? fie asta?“ apuc? el s? se întrebe când î?i sim?i din?ii cl?n??nind, apoi v?zu patul urcând spre el cu vitez? ?i totul în jur se scufund? în întuneric.
Când se trezi, prin geamul de la dormitor se strecurau ultimele raze ale soarelui înainte de a apune, iar el se sim?ea sl?bit a?a cum nu se sim?ise nici atunci când avusese o grip? sever?, cu mul?i ani în urm?. Probabil c? s-a pr?bu?it mai întâi în pat, de unde s-a rostogolit apoi pe covor, unde se vedea o pat? mare. La gur? avea urme de sânge, probabil de când se mu?case de buze, a?a c? se deplas? cu greutate în baie ?i se sperie de chipul cadaveric care îl privi din oglind?.
„A fost apa prea cald?“, î?i spuse el, apoi, dup? ce cur??? de bine, de r?u, merse în dormitor, se culc? ?i adormi brusc, având, ca niciodat?, un somn greu ?i f?r? vise.
Ajuns a doua zi la munc?, primul lucru a fost s?-i explice lui Stelic? s?-?i ?in? gura dac? vrea s?-l mai p?streze pe lâng? el. Copilul avea o limb? ascu?it? ?i o minte brici, iar întâmpl?rile zilei de ieri în mod normal i-ar fi furnizat un subiect, pe marginea c?ruia s? discute zile întregi. De parc? ar fi priceput despre ce este vorba, copilul a t?cut îndârjit toat? ziua, cioc?nind cu spor o gr?mad? bunicic? de doze de bere. Le-a l?sat deoparte abia spre dup?-amiaz? ?i aproape se f?cuse ora de plecare când cineva a adus cu un c?rucior o canapea destul de bun?, cu gând s? o arunce pentru c?, a?a spunea, î?i luase alta. Avea doar câteva arcuri rupte ?i Stelic?, care cine ?tie pe ce pat dormea acas?, a fost foarte interesat de ea. A încercat mai întâi s? împing? cu o rang? arcurile rupte înapoi sub pânz?, apoi a încercat s? le lege cu o sârm? g?sit? prin apropiere.
Anton nu ?i-a dat seama ce se întâmpl? pân? când nu l-a auzit pe Stelic? ?ipând. A l?sat repede din mân? lopata cu care înc?rca ultimele gunoaie ?i s-a repezit spre copil. Una dintre sârmele pe care le folosise ca s? lege arcurile era rupt?, iar arcul eliberat a ?â?nit ?i s-a înfipt în bra?ul sub?irel al copilului, l?sând o urm? sângerie pe pielea tuciurie. Când a privit spre rana b?iatului ?i-a dat seama c? este mai grav? decât a crezut la prima vedere: arcul, când a zvâcnit s? se elibereze, luase ?i o bucat? bun? din pielea ?i carnea de pe bra?. Stelic? avea fa?a cenu?ie ?i abia se mai ?inea pe picioare, încât cu greu a reu?it s?-l trag? lâng? robinet ?i s?-i spele rana.
— Trebuie s? te ducem la spital s?-?i coas? rana, Stelic?, i-a spus Anton dup? ce a cur??at rana ?i a v?zut cât de adânc? este. Altfel o s? te infectezi ?i cine ?tie ce mai po?i p??i. Nu te uita, c? eu o s? încerc s?-?i potrivesc pielea peste ran? ?i s? te leg cu ceva, apoi am s? chem Salvarea.
— Nu vreau la spital, nea Anton, ?opti Stelic? cu glas stins. Mi-e fric? de spital! Nu vreau acolo, c? o s?-mi taie mâna.
?i Anton î?i aminti c?, odat?, copilul îi povestise de un vecin de-al lui care tot a?a se lovise la mân?, iar doctorii, când rana s-a infectat, nici una, nici alta, i-au t?iat direct bra?ul în loc s? încerce s? i-l vindece.
În timp ce vorbeau, mâinile lui Anton se mi?cau parc? singure ?i a?ezau cu grij? pielea peste ran?.
Mirosul de scor?i?oar? sau ce o fi fost se sim?i dintr-odat? mai puternic ?i copilul suspin?:
— Parc? nu m? mai doare a?a de tare. Poate c? îmi trece dac? m? pansezi f?r? s? m? mai duci la spital.
Anton cl?tin? din cap neîncrez?tor, dar când î?i lu? mâna de pe ran? sângele nu mai ?â?nea ?i pielea p?rea destul de bine prins?. F?r? s? vrea, mai mângâie pu?in bra?ul tuciuriu, ap?sând ?i masând, ?i sim?i o c?ldur? ciudat? irizând din ran?. Puse iar bra?ul sub ?uvoiul de ap? ?i cur??? tot sângele din jurul r?nii, ca s? vad? mai bine. O linie albicioas? pu?in mai groas? ca o a?? era tot ce mai r?m?sese din rana urât? de acum câteva minute. D?du drumul bra?ului, apoi se ?terse de ap? pe mâini ?i privi încruntat spre locul unde fusese rana.
— Cred c? nu a fost a?a de grav? cum mi s-a p?rut la început, spuse el cu un început de team? în voce.
Pip?i linia sub?ire unde fusese rana ?i continu?:
— ?i ai mare noroc c? e?ti bun de carne. Uite ce repede ?i s-a închis.
Stelic? îl privea cu ochii mari, ca ?i cum ar fi vrut s? spun? ceva, dar el îl opri.
— S? nu spui la nimeni nimic, auzi?
?i l?s? cele câteva gr?mezi de gunoi care mai erau pe jos printre containere, se îmbr?c? gr?bit ?i plec? spre sta?ia de troleibuz ca dus de vânt.
A ajuns acas? f?r? s?-l mai opreasc? nimeni pe drum ?i, abia intrat în apartament, se dezbr?c?, dar evit? s? mai fac? baie, ca s? nu ini?ieze de la c?ldura apei o nou? criz? de epilepsie. Preventiv, se a?ez? în pat ?i lu? o carte s? citeasc?. Apuc? s? r?zbat? cu greu prin vreo dou? pagini, pentru c? nu-i st?tea gândul la citit, când se sim?i luat de frisoane ?i î?i auzi iar din?ii cl?n??nind. Când se trezi peste câtva timp î?i d?du seama c? se sc?pase pe el ?i udase patul, iar el era plin de sânge. Se târî cu greu pân? în baie, s? estimeze dezastrele. Spre uimirea lui, de data asta nu-?i mu?case nici buzele ?i nici limba. Abia când ridic? bra?ul v?zu c? avea o ran? destul de adânc? ?i care înc? sângera abundent.
„Fi-?i-ar canapeaua de râs, Stelic?“, morm?i el înciudat. „Ai sc?pat tu, dar uite c? m-a t?iat pe mine.“ De?i nu î?i amintea în ruptul capului când anume se t?iase. Probabil c? în timp ce îl doftoricea pe copil atinsese ?i el din gre?eal? cap?tul ascu?it al arcului o?elit.
„Va trebui s? am mai mult? grij? alt? dat?“, gândi el dup? ce î?i obloji de bine, de r?u rana. „Mai ales c? nici nu am carnea a?a de bun? ca ?ig?nu?ul“, oft? el, v?zând c? rana r?mâne deschis? ?i a fost nevoie s? o lege strâns cu un bandaj, ca s?-i ?in? marginile lipite ?i s? opreasc? sângerarea. Încerc? s? m?nânce ceva, dar nu putu înghi?i nimic, a?a c? se puse pe c?utat ?i pân? la urm? g?si într-un dulap o fa?? de mas? veche, din mu?ama, pe care o a?ez? pe pat, sub cear?af, dup? ce schimb? a?ternuturile. Nu ?tia s? fie predispus la atacuri de epilepsie ?i înainte de culcare c?ut? în bibliotec? ?i citi capitolul despre epilepsie dintr-o carte medical? pe care o cump?rase pe vremuri so?ia lui. Afl? astfel c? epilepsia este o dereglare a sistemului nervos care produce desc?rc?ri bru?te ?i intense de activitate electric? în creier, manifestându-se clinic prin convulsii care afecteaz? controlul vorbirii, al vederii sau chiar al st?rii de con?tien??. De?i epilepsia este uneori urmarea altor boli, de cele mai multe ori cauza este necunoscut?.
„Poate c? exista în stare latent? în mine ?i s-a declan?at de la b?iatul ?la pe care l-am întâlnit în troleibuz“, se gândi el înainte de culcare. „Nu-i nimic, bine c? i-a trecut copila?ului. Eu m? voi descurca ?i cu asta cât mai am de tr?it!“ apuc? el s?-?i mai spun? înainte de a se cufunda iar în somnul greu ?i cleios.
A doua zi, primul lucru pe care îl f?cu atunci când ajunse la lucru fu s? controleze rana lui Stelic?, dar abia-abia dac? se mai vedea ceva ?i numai dac? ?tiai unde s? te ui?i. Acas?, înainte de a pleca, î?i schimbase bandajul ?i v?zuse c? rana tot nu avea de gând s? se prind?, a?a c? trebuia s? dea cât de curând o fug? la spital, s? fie cusut. Încerc? s? lucreze ?i s? nu ?in? seama de durerea tot mai sâcâitoare din bra?, dar mai ales încerc? s? o ascund? de Stelic?, fiindc? nu avea deloc chef de eventualele lui întreb?ri. De data asta f?cu un efort suplimentar ?i termin? cur??enia în jurul containerelor la timp, ca s? nu g?seasc? niciunul din conducerea asocia?iei vreun motiv de nemul?umire.
La plecare, când ajunse în sta?ie ?i se amestec? cu lumea care a?tepta troleibuzul, avu iar o senza?ie de c?ldur?, a?a c? se uit? dup? o banc?, s? se a?eze. G?si un loc sub copertina de plastic, la ad?post de razele înc? puternice ale soarelui. Chiar în spatele sta?iei era un ?antier ?i gardul care îl desp?r?ea de strad? era mai mult simbolic, astfel c? o mul?ime de materiale ?i de?euri erau împr??tiate pe trotuar, printre c?l?torii care a?teptau în sta?ie.
„Ar trebui s? le spun? cineva s? strâng? tablele astea de aici“, gândi el, amintindu-?i de accidentul de ieri, dar chiar atunci troleibuzul intr? z?ng?nind ca de obicei în sta?ie.
Toat? lumea se buluci la u?i, de?i nu era nici pe departe aglomera?ia de diminea??. I se p?ru c? aude un ?ip?t de copil, cineva strig? cu o voce exasperat?: „Dar urc?-te odat?, mototoalo!“, apoi u?ile se închiser? ?i troleibuzul porni. Abia apoi v?zu c? în fa?a lui era o feti?? de vreo doisprezece-treisprezece ani, ?inut? de mân? de o femeie corpolent? care p?rea a fi mama ei ?i care era alb? la fa?? ca varul.
— Acum ce mai ai? se r?sti la biata feti??, care o privea cu ochii în lacrimi. Spune odat?! se r?sti iar mama, iar feti?a ridic? doar piciorul.
— M-am t?iat într-o tabl? când m-ai tras de mân?.
— Of, doamne, numai necazuri îmi faci! începu mama ei s? ?ipe, dar se opri ca lovit? când a v?zut rana de la genunchiul feti?ei: pielea era desprins? de pe tot genunchiul copilului ?i dedesubt se vedea, însângerat, osul rotulei.
Femeia ridic? ochii spre Anton, vru s? spun? ceva, apoi d?du ochii peste cap ?i se l?s? moale cu toat? suta ei de kilograme pe podeaua troleibuzului, iar lumea începu s? ?ipe, repezindu-se spre ea s? o ajute. Pe feti?? nu o mai b?ga nimeni în seam?, a?a c? Anton o a?ez? pe un scaun ?i începu s?-i a?eze pielea peste rotul?.
— Am nevoie de o batist?, spuse el ?i vreo dou? batiste ap?rur? imediat, semn c? nu toat? lumea era preocupat? de le?inul mamei.
Desf?cu una dintre ele, care p?rea mai mare ?i mai curat?, ?i leg? bine rana, apoi ?inu strâns piciorul fetei care îl privea uimit?.
Încerc? s?-i zâmbeasc? ?i-i spuse:
— Ţine doar batista legat? ?i pân? mâine î?i promit c? n-o s? mai ai nimic.
De fapt rana fetei era deja vindecat?, din câte putuse vedea, ?i ceruse batista ca s? lege ?i s? acopere rana ce se închisese ca s? nu mai observe nimeni asta. Între timp î?i revenise ?i mama suficient de mult ca s?-i mai spun? câteva cuvinte aspre feti?ei, care îl privea pe Anton cu ochii mari, ca ?i cum ar fi încercat s?-i spun? ceva.
— Nu m? mai doare, îi ?opti ea lui Anton, dar acesta î?i recuper? geanta ?i coborî la prima sta?ie, înainte s? apuce lumea s?-?i pun? întreb?ri.
Lu? un taxi pân? acas? ?i, de cum ajunse, se trânti pe pat, a?teptând s? vad? ce o s? se mai întâmple. Cam la aceea?i or? ca ?i ieri veni criza de epilepsie. ?i, tot ca ieri, se trezi sfâr?it de puteri ?i plin de sânge.
De data asta sângera de la genunchi ?i când v?zu pielea dat? la o parte de pe rotul? nu mai avu nicio îndoial?. Se pans? cum putu ?i, pentru a nu-?i alarma vecinii, nu sun? la salvare, ci chem? un taxi ?i plec? la spital.





Capitolul 7

Sfânt f?r? voie

Îi explic? medicului de la Urgen?? c? s-a lovit în sta?ia troleibuzului de vizavi de ?antier ?i promise c? va depune o sesizare pentru a evita ca ?i al?i oameni s? de accidenteze.
— Totu?i, dup? atâtea ore, nu v?d niciun semn de coagulare, de?i niciun vas de sânge nu este lezat, spuse medicul de gard? dup? ce îl examin?. Cred c? ave?i o deficien?? sever? de vitamina K, a?a c? am s? v? fac o doz? chiar acum, odat? cu serul antitetanos, ?i am s? v? prescriu ?i o re?et? pentru a fi mai sigur. Mâine, v? rog s? veni?i la control ca s? vedem cum evolueaz? r?nile.
O asistent? toalet? r?nile ?i se preg?tea s? le coas? când în camera de gard? intr? un medic mai în vârst?, c?ruia i se citea oboseala pe fa??. Dup? respectul pe care i-l acordar? cei doi, se vedea c? este unul dintre medicii importan?i ai spitalului.
— Am plecat ?i eu acas?, Dane, i se adres? el medicului de gard?. Pacientul de la trei este stabil acum. Dac? sunt ceva probleme nu ezita s? m? suni, te rog, indiferent de or?.
Doctorul de gard? d?du din cap, iar medicul mai în vârst? se preg?tea s? plece când ochii îi c?zur? pe rana de la genunchiul lui Anton, pe care asistenta tocmai se preg?tea s? o coas?. F?cu un gest s? o opreasc? ?i î?i puse ochelarii studiind cu aten?ie rana.
— Interesant, spuse el în ?oapt?, ia s? vedem noi ce avem aici.
Se întoarse spre asistent?, care îl privea respectuoas?.
— I-a?i f?cut anestezie local??
— Da, domnule doctor Niculescu, confirm? asistenta.
— ?i la genunchi, ?i la bra??
Asistenta confirm? din nou ?i doctorul privi iar, mai atent, cele dou? r?ni.
— Înseamn? c? mai poate a?tepta câteva minute pân? i le coasem. Du-l, te rog, la mine în cabinet, apoi vino ?i dumneata, i se adres? el asistentei.
Anton fu transportat cu un c?rucior pân? la cabinetul doctorului Niculescu, în ciuda asigur?rilor lui c? se poate deplasa perfect ?i singur.
Când au ajuns în cabinet, doctorul c?ut? într-un dulap ?i scoase o lup? mare, cu care examin? pe îndelete r?nile, apoi îl privi atent pe Anton.
— Rana asta de la bra? tot ast?zi ai c?p?tat-o?
Anton oft? din greu, apoi spuse:
— Ieri, domnule doctor. Dar speram s? se vindece ?i s? nu mai fie nevoie s? vin la spital. Nu-mi place în spital.
— Nici mie, încerc? doctorul o glum?, dar eu aici lucrez.
Încheie examinarea ?i ad?ug?, în timp ce asistenta cosea cu dexteritate r?nile:
— Cu r?nile dumitale este o problem?. Va trebui s?-?i recolt?m ?i ni?te sânge pentru un set complet de analize. Ceva nu este deloc în regul? ?i nu cred c? este vorba numai de o lips? a factorului coagulant. R?nile astea sunt prea ciudate. Tai ?i vindec tot felul de r?ni de aproape o jum?tate de veac, dar asemenea r?ni înc? nu am întâlnit.
Dup? ce asistenta termin? de cusut r?nile ?i recolt? sângele necesar pentru analize, doctorul îi f?cu semn c? poate s? plece.
Dup? ie?irea asistentei, doctorul îl invit? s? se a?eze comod pe unul dintre fotoliile din camer?, iar el se a?ez? pe cel?lalt.
— Ei, ?i acum, c? am r?mas numai noi doi, poate c? ar fi cazul s?-mi spune?i adev?rul, stimate domnule Vl?d?reanu.
— Adev?rul, domnule doctor, începu Anton cu greu s? vorbeasc?, este c? nu o s? m? crede?i.
Se opri ?i încerc? s? î?i a?eze gândurile în a?a fel încât s? i le expun? cât mai clar doctorului.
— Nu v?d ce-ai putea s?-mi spui ?i s? nu pot crede, drag? domnule Vl?d?reanu. Fiindc? r?nile dumitale nu au fost f?cute nici de tabl? ?i nici de arc. Parc? au fost f?cute cumva din interior spre în afar?, ?i asta nu pot s? în?eleg.
V?zându-l c? ezit? în continuare, ad?ug?, încercând s? destind? atmosfera:
— S? ?tii c? ?i lumea noastr? este plin? de mici mituri urbane, unele aproape adev?rate, iar altele nici m?car pe aproape. Nu mai departe de zilele trecute am fost chemat s? repar instrumentul unui tân?r mire care, în noaptea nun?ii, s-a trezit cu mu?c?turi pe penis, de?i ei erau ni?te tineri inocen?i de la ?ar?, care s-au jurat c? nu auziser? în via?a lor de sex oral. Când a fost examinat? mireasa, a fost g?sit? cu ceea ce, în termeni de specialitate, se nume?te vagina edentata, adic? vagin cu din?i. Unul din miturile medicale, despre care credeam c? ?in mai degrab? de fobiile masculine decât de realitate, s-a dovedit c? exist?. E adev?rat c? nu erau chiar ni?te din?i, ci doar o concre?iune osoas? care, în momente de stres, se putea strânge asemenea unor din?i. A?a c?, dup? ce am v?zut un vagin cu din?i, orice mi-ai spune, nu m? po?i uimi, drag? domnule.
Anton zâmbi aproape f?r? s? vrea, apoi îi spuse doctorului dintr-o suflare tot ce i s-a întâmplat, începând cu ziua în care a sim?it prima dat? mirosul de t?mâie ?i scor?i?oar? ?i pân? la întâmplarea de azi din troleibuz.
— Deci de asta am sim?it eu mirosul de t?mâie când m-am apropiat de dumneata. De?i un preot b?trân mi-a spus odat?, demult, când am fost la muntele Athos, c? nu tot ce miroase a smirn? ?i t?mâie este înger ?i nu tot ce miroase a pucioas? este diavol.
— Sunt sigur de asta, confirm? Anton, pentru c? nu sunt deloc o persoan? religioas?.
?i privi cum doctorul ia din dulapul cu instrumente un bisturiu mic.
— Dup? cum am spus, te cred, dar, cum sunt o fire cartezian?, nu te superi dac? am s? fac o mic? experien??, s? v?d ?i eu cum se manifest? acest fenomen.
Î?i ap?s? u?or lama bisturiului pe antebra? ?i crest? o ran? pu?in adânc?, de doi, trei centimetri lungime. Apoi puse bisturiul jos ?i se apropie de Anton.
— Nu c? nu a? crede, spuse el, dar a? vrea s? v?d cum se întâmpl?.
Anton nu avea nevoie s? fie îndemnat, pentru c? de când v?zuse sângele pe mâna doctorului sim?ise u?oare furnic?turi în palme ?i aproape involuntar prinse bra?ul care i se oferea. În timp ce masa rana î?i aminti de dorin?a aproape de neînfrânt pe care o sim?ise mai devreme la Urgen??. Cât a?tepta s? coboare medicul de gard?, fusese adus? victima unui accident de circula?ie, cu fractur? deschis? la bra?ul drept. F?r? s? vrea, s-a ridicat de pe banca unde a?tepta ?i a f?cut doi pa?i spre r?nit, gata s?-i pun? mâna pe ran?. Numai sosirea medicului de gard? l-a f?cut s? dea înapoi ?i s? se întrebe câte r?ni mai putea suporta corpul lui obosit.
Pentru c? rana era mic?, avu nevoie de numai câteva secunde ca s? o închid? complet. Doctorul î?i sp?l? îndelung mâna, apoi lu? lupa, aprinse o lamp? puternic? ?i î?i examin? pe îndelete bra?ul. Veni apoi lâng? Anton ?i-i d?du lupa s? priveasc? ?i el: pe locul unde fusese t?ietura se vedea doar o urm? albicioas?, sub?ire cât o a??, care se resorbea v?zând cu ochii.
Doctorul Niculescu oft? din greu.
— Departe de mine s? spun c? în?eleg, m?car în parte, un asemenea fenomen. Dar, dac? aceast? manifestare va putea fi studiat? ?i folosit? de om, asta înseamn? c? meseria de doctor nu va mai avea foarte mare c?utare. Noroc c? ies la pensie anul viitor, zâmbi el trist.
Anton cl?tin? neîncrez?tor din cap.
— Chiar dac? se va afla cum anume se produce acest fenomen, m? îndoiesc c? va deveni foarte repede reproductibil. Mai ales dac? r?nile sau bolile trebuie neap?rat s? se transfere asupra cuiva.
Doctorul î?i plimb? privirea peste ?irul lung de c?r?i, de parc? ar fi încercat s? afle acolo un r?spuns. Când î?i d?du seama c? nu poate g?si nimic în c?r?i, se ridic? ?i spuse:
— E târziu, a?a c? haide?i s? v? duc eu acas?. Am s? v? rog s? trece?i mâine pe aici s? vedem dac? analizele ne vor l?muri într-un fel sau altul. Oricum, v? sf?tuiesc s? sta?i departe de r?ni?i ?i de bolnavi în tot acest timp. Ave?i organismul destul de sl?bit ?i nu se ?tie câte r?ni mai poate suporta.
Au plecat cu ma?ina doctorului ?i, pe drum, în timp ce conducea, îi sim?ea privirea cum i se oprea din când în când asupra lui, ca ?i cum ar fi c?utat s? se l?mureasc? ce-i atât de deosebit la el.
Când au ajuns în parcarea blocului în care locuia Anton, doctorul a oprit motorul ?i s-a întors cu totul spre el.
— Acum câ?iva ani am fost într-o excursie în Tibet, unde am v?zut un fenomen oarecum asem?n?tor. Dar, cum nu am avut ocazia s?-l verific, am tr?it tot timpul cu impresia c? este doar o form? oarecare de truc magic. ?i tot atunci un b?trân lama tibetan mi-a spus câteva cuvinte care m-au urm?rit foarte mult? vreme: „Tigrul ?i privighetoarea nu vor neap?rat s? ne însp?imânte sau s? ne încânte atunci când î?i sfâ?ie prada sau î?i cânt? trilurile. Tigrul vrea s? se hr?neasc?, iar privighetoarea s? î?i g?seasc? perechea. C? noi g?sim motive de spaim? sau de încântare în ac?iunile tigrului ?i ale privighetorii, asta este cu totul alt? poveste.“
T?cu câteva minute, privind în întunericul de afar?, apoi spuse:
— M? întreb, a?adar, dac? nu cumva vindec?rile astea nu sunt de fapt cu totul ?i cu totul altceva decât ceea ce vedem noi.
Porni motorul ma?inii ?i îi d?du o carte de vizit?, apoi î?i lu? r?mas-bun, iar Anton coborî în întunericul rece al nop?ii ?i urc? greoi spre apartamentul lui, chinuit de dureri, semn c? îi treceau efectele anesteziei.
Adormi greu, dar a doua zi se înc?p??ân? s? mearg? la lucru, pentru c? nu ar fi suportat s? fie singur acas? cu gândurile lui.
Când ajunse la containere, î?i lu? lopata aproape cu u?urare ?i înc?rc? gunoaiele aruncate peste noapte, scrâ?nind din din?i ?i încercând s? nu bage în seam? durerea care îl s?geta în bra? ?i în genunchi.
Luat cu treaba, nici nu a sim?it cum a trecut ziua. Chiar ?i Stelic?, de?i vorb?re? de felul lui, parc? îi în?elegea nevoia de t?cere ?i î?i vedea t?cut de dozele lui. Era foarte cald ?i lumea umbla îmbr?cat? sub?ire, ba unii mai curajo?i erau chiar numai în tricouri cu mânec? scurt?.
Când ajunse în sta?ia de troleibuz, v?zu ?i tabla în care se lovise feti?a. Era tot acolo, al?turi de altele la fel de ascu?ite, gata s? mai r?neasc? pe cineva, a?a c? î?i propuse chiar a doua zi s? fac? o sesizare sau chiar o vizit? pe ?antier, s? caute un ?ef care s? în?eleag? despre ce este vorba ?i s? ia m?suri. Cl?direa la care se lucra se în?l?a vertical, la numai câ?iva metri de trotuar, ?i putea c?dea ceva oricând, de sus, în capul pietonilor. Încerca s?-?i formuleze în minte o asemenea sesizare, când auzi o voce sub?iric? lâng? el.
— Dânsul este.
?i când întoarse capul v?zu lâng? el pe feti?a de ieri, ?inut? de mân?, de data asta, de o tân?r? în pantaloni mula?i ?i cu un tricou sub?ire peste care purta o geac? descheiat?. Înainte de a apuca s? spun? ceva, î?i imagin? iar scena de mul?umire ?i încerc? s? se fac? pierdut printre c?l?torii care a?teptau în sta?ie. Dup? cât de mult sem?nau cele dou?, în mod sigur erau surori, ?i nu putu s? nu observe cât de dr?gu?? ?i cochet? era sora mai mare. Tricoul scurt l?sa s? i se vad? buricul, în care avea prins un inel argintiu, dar nu st?tu s? priveasc? mai mult, pentru c? nu avea chef s? i se s?rute iar mâna.
— A?teapt?! se auzi strigatul fetei mai mari, dar el m?ri pasul, s?tul de mul?umiri.
— A?teapt?, sau chem poli?ia, se auzi din nou în spatele lui.
?i de data asta se opri ca lovit. La orice se a?tepta, numai la asta nu.
Cu pa?i mari, cele dou? fete au ajuns lâng? el. Cea mai mare se a?ez? cu mâinile în ?olduri în fa?a lui.
— Voiam s? cunosc ?i eu pedofilul care îmi pip?ie cu neru?inare sora, profitând de neaten?ia oamenilor.
Anton r?mase de-a dreptul perplex ?i f?cu ochii mari, a?a c? fata continu?:
— Sunt student? în ultimul an la Medicin?, a?a c? pe mine nu m? po?i p?c?li cu astfel de tertipuri ieftine, ?ap b?trân ce e?ti!
Ridic? rochi?a feti?ei ?i-i ar?t? picioarele.
— Uite aici, nicio ran? pe niciunul dintre ele. ?tiu cum ai procedat ?i am s? m? duc la Poli?ie, s? te reclam. Ai avut o pung? cu sânge pe care ai spart-o pe genunchiul surorii mele, pentru c? a ajuns acas? plin? de sânge, dar nici urm? de ran?. Ai f?cut asta ca s? ai motiv s? o mângâi.
— Iuliana, dar am fost r?nit?, mi se vedea osul de la genunchi cum se mi?c?, ?opti feti?a cu ochii în lacrimi.
— Andreea, tu s? taci, c? te-a prostit ?i pe tine, ?i pe mama, ca s? te poat? pip?i pe îndelete.
Feti?a se smuci din mâna surorii ei ?i se repezi în bra?ele lui Anton, ?optind printre sughi?uri de plâns:
— Eu i-am spus cum a fost, dar nu m? crede.
Stupefiat?, Iuliana d?du s? se repead? s?-?i recupereze sora, dar chiar atunci de sus, de pe cl?direa în construc?ie, se auzi un zgomot vibrant urmat de câteva ?ipete gâtuite. Cablul unei macarale care ridica o bucat? uria?? de tabl? se rupsese ?i tabla o pornise vibrând la vale. Mai întâi c?zuse vertical spre sta?ia troleibuzului, apoi se lovi de ceva, se r?suci brusc într-un incredibil zbor orizontal ?i zbur? fâ?âind periculos, ca o pas?re a mor?ii, spre Iuliana, o t?ie în talie, chiar sub bra?ele înc? în ?olduri, ca pe o simpl? foaie de hârtie ?i se opri z?ng?nind într-o pubel? de gunoi. O clip?, p?ru c? nimic nu s-a întâmplat, apoi Anton v?zu cum Iuliana întinse bra?ele spre el, tot cu gândul s? o recupereze pe cea mic?, dar apoi partea de sus se desprinse ?i alunec? spre spate, cu o clip? înaintea picioarelor ?i a mijlocului. Împins? de tabla care o t?iase, c?zuse pe spate, iar acum p?rea c? se odihne?te, atât doar c? între cele dou? p?r?i ale corpului erau cam cinci centimetri distan?? una de alta. Mai întâi începu s? ?ipe sora ei mai mic?, apoi ?ipetele se înmul?ir?, când oamenii din sta?ie se apropiar?.
Andreea îl strânse cu putere pe Anton, strigându-i chiar în ureche:
— Salveaz-o, te rog! Numai tu po?i s? o faci.
— Biata copil?, spuse cineva, înc? nu î?i d? seama c? sora ei este pierdut?.
Altcineva voia s? caute o lumânare, dar Anton se apropie tremurând de fata c?zut?. În ochii Iulianei mai pâlpâia parc? o u?oar? urm? de în?elegere ?i îi fix?, a?a stin?i cum erau, asupra lui. Buzele ei, din care culoarea fugise, se deschiser? în încercarea de a spune ceva, iar Anton se apropie ?i mai mult ?i auzi o ?oapt? ca o p?rere:
— Ajut?-m?!
Sângele, care pân? atunci înc? nu începuse s? curg?, s-a pornit dintr-odat? s? ?â?neasc? ?i Anton se aplec? ?i o prinse de mâini. Trase cu putere pân? când cele dou? jum?t??i ale corpului se unir?, apoi începu s? maseze t?ietura. Mai trase înc? o dat? de mâini, apoi încet o r?suci pe burt? ?i continu? s? o ating? cu mâinile de-a lungul t?ieturii. În jurul lui lumea t?cea, iar de undeva din dep?rtare se auzea deja sunetul Salv?rii. Pân? când a ajuns ambulan?a, Iuliana î?i revenise destul de mult încât s? se ridice în picioare sprijinit? de sora ei mai mic?. Îi c?ut? ochii, dar Anton se f?cu pierdut în mul?ime ?i lu? primul taxi: întârziase ?i voia s? ajung? acas? înainte de criz?.
Când a ajuns acas?, a încuiat u?a de la intrarea în apartament ca ?i cum ar fi vrut s? r?mân? singur pentru vecie. Cu toate c? cel mai bine ar fi fost s? o lase deschis? „ca s? nu fie nevoi?i s? sparg? u?a, atunci când o s? m? caute“, gândi el înainte de a se pr?v?li în pat. De?i poate c? ar fi trebuit s? se duc? direct la spital, dar era convins c? nici acolo nu prea aveau ce s?-i fac?. Exist? un echilibru în lumea asta ?i niciun spital din lume nu îl poate înc?lca. Îl sun? totu?i pe doctorul Niculescu, c?ruia îi povesti în câteva cuvinte ce i s-a întâmplat, apoi se a?ez? în pat, în a?teptarea crizei de epilepsie. Sau a doctorului… sau a ceea ce avea s? se întâmple, de?i nici el nu ?tia cum s? denumeasc? ceea ce se va întâmpla cu el.





Capitolul 8

Câ?iva faguri de miere

Cosmin Ardeleanu î?i puse din reflex mâna la ochi când ie?i din cas?. Iarna era spre sfâr?ite, dar prim?vara p?rea c? î?i intrase pe deplin în drepturi ?i, în câte o zi ca asta, soarele str?lucea cu putere pe cer. De câteva zile observase c? îl sup?ra lumina puternic?. Nu suficient de mult încât s?-l fac? s? se gândeasc? la o boal?, dar se gândea tot mai serios s?-?i pun? o pereche de ochelari de soare. Î?i cump?r? pân? la urm? o pereche, numai c? a renun?at la idee atunci când s-a v?zut într-o oglind?, cum îi st?tea cu ei, chiar dac? a încercat mai multe modele. Toate îi veneau la fel. Avea capul mare ?i rotund, iar o pereche de ochelari, fie ei ?i de firm?, nu îmbun?t??eau foarte mult aspectul. Oricum îi purta, capul lui p?rea tot o minge de fotbal cu ochelari ?i, v?zând câteva priviri piezi?e la cei pe lâng? care trecea, i-a aruncat în primul co? de gunoi. Avea o constitu?ie masiv? ?i nu de pu?ine ori observase c? oamenii îi f?ceau loc gr?bi?i, cu toate c? nu se ?tia om violent ?i nu avusese nicio alterca?ie în via?a lui. ?i tot de câteva zile observase c? nu-i pl?ceau mul?imile ?i f?cea tot posibilul s? le evite. ?i, dac? la început mul?ime însemnau zeci de oameni, în ultimul timp nu suporta s? fie mai mult de doi, trei oameni în preajma lui. Strânse din f?lci, c?utând ni?te str?zi l?turalnice, ?i porni spre Pia?a Dacia, preg?tindu-se suflete?te pentru nenum?ra?ii oameni pe care avea s?-i întâlneasc? acolo. Ar fi vrut s? poat? rezolva altfel ceea ce avea de f?cut, dar nea Tomescu din F?g?ra? era singurul apicultor care îi putea aduce faguri de albine.
În drumul spre pia?? trecu pe lâng? un bar unde un grup de tineri î?i f?ceau veacul. Erau cu numai câ?iva ani mai tineri ca el, dar p?reau mult mai blaza?i ?i, mai ales, ve?nic în criz? de bani. Îl mai v?zuser? de câteva ori trecând t?cut pe lâng? ei, dar ceva din masivitatea lui, ori privirea posomorât?, i-au f?cut s?-l lase în pace. Dar de data asta se p?rea c? ajunseser? la fundul sacului, pentru c? unul dintre ei, cel care p?rea a fi conduc?torul grupului, i se a?ez? ostentativ în fa??:
— Hei, ?efule, nu ne dai ?i nou? câte o ?igar?? ?i ar?t? cu un gest larg spre cei din spatele lui, ca pentru a sublinia faptul c? nu era singur ?i, la o adic?, puteau deveni periculo?i.
Cosmin privi un timp lung la cel care îi bloca drumul ca ?i cum nu ar fi în?eles ce vrea. În cele din urm? ridic? din umeri ?i morm?i scurt:
— Nu fumez.
Cum cel din fa?a lui tot nu se d?du la o parte, se v?zu nevoit s? explice:
— Dac? nu fumez, nu am nici ?ig?ri…
Fu rândul celui din fa?a lui s? ridice din umeri:
— M-am gândit ?i la aceast? posibilitate. Ce-ar fi s? ne dai atunci o sut? de lei ?i ne ocup?m noi de cump?ratul lor…
Un timp Cosmin îl privi încruntat, ca ?i cum n-ar fi priceput despre ce este vorba. Apoi din gâtlej îi r?sun? un morm?it prelung ?i f?cu un pas în fa??: îl prinse pe cel din fa?a lui de un bra? ?i îi f?cu vânt spre grupul de tineri care a?teptau amuza?i al?turi. ?eful se izbi de doi dintre ei, doborându-i la p?mânt, iar lor li se p?ru c? acesta zboar? de-a dreptul printre ei, oprindu-se abia la câ?iva metri de ei, într-un arbust de tuia.
Primul impuls a fost s? se repead? spre el, s?-i dea o lec?ie, apoi în mintea lor s-a petrecut o scurt? rememorare a ultimelor secunde ?i instinctul c?p?tat pe str?zi i-a f?cut s?-i culeag? pe cei doi c?zu?i ?i s? se îndep?rteze cât mai repede. ?eful, dup? ce ?i-a v?zut izbitura atenuat? în mod miraculos de arbustul de tuia, a mijit u?or ochii, a m?surat distan?a parcurs? de el în zbor ?i i s-a p?rut mai în?elept s? fac? pe mortul. Se pare c? a adoptat cea mai bun? tactic? posibil?, deoarece Cosmin ?i-a aruncat în treac?t ochii spre el ?i a morm?it sup?rat:
— Dac? nu fumez nu am nici ?ig?ri…
Nu a mai privit nicio clip? dup? cei care au fugit, ci doar ?i-a continuat cu pa?i egali drumul spre pia??. Rev?zu în mintea lui cele întâmplate. De câteva zile i se p?rea c? se întâmpl? lucruri ciudate cu el.
Când ajunse lâng? pia??, strânse din umeri ?i din gâtlej îi ie?i un morm?it nemul?umit: ast?zi era mai mult? lume ca de obicei. Plec? capul ?i p?trunse în lumea pestri?? ?i zgomotoas? din pia??. Vânz?torul pe care îl c?uta avea taraba chiar lâng? intrare ?i, când îl z?ri, îi f?cu semn cu mâna.
— Am crezut c? nu mai ajungi azi, domnule Ardeleanu, îi spuse apicultorul cu un zâmbet larg pe fa??.
De câteva luni, de când îl cuno?tea, tân?rul arhitect îi era client fidel ?i nu se uita niciodat? la pre? de când îi povestise despre fagurii artificiali pe care îi foloseau al?i apicultori ?i despre mierea ob?inut? din zah?r.
— Ei, cum s? nu vin dac? am promis, morm?i Cosmin ?i privi spre saco?a preg?tit? de vânz?tor. Sunt zece kilograme acolo?
— Zece kilograme, cum am promis, domnu’ arhitect. Chiar un pic mai mult, a?a ca pentru dumneavoastr?. Din partea firmei, zâmbi el în timp ce num?ra atent banii.
Fagurii erau împacheta?i profesionist, a?a c? tân?rul ridic? punga ?i spuse:
— Mul?umesc, atunci. Ne vedem s?pt?mâna viitoare! ?i se îndep?rt? cu pa?i mari, în timp de apicultorul privea lung în urma lui.
Arhitectul era un cump?r?tor statornic care, în fiecare joi dup?-amiaza, se înfiin?a ca s?-?i ia cele zece kilograme de faguri cu miere. Un timp a fost tentat s?-l întrebe ce face cu atâta miere, apoi spiritul de comerciant l-a f?cut s?-?i pun? lac?t la gur?, mai ales c? afacerea mergea atât de bine. În urm? cu vreo dou? luni, când ?i-a terminat fagurii, a cump?rat o matri??, cear? de albine avea destul? ?i a început s? confec?ioneze faguri, pe care îi umplea apoi cu miere. Dup? ce a livrat primul lot astfel contraf?cut, a stat un timp ca pe ghimpi a?teptând ca tân?rul arhitect s? observe falsificarea ?i s?-i repro?eze ceva. V?zând c? acesta nu spune nimic, ?i-a mai domolit temerile. În sinea lui nici nu i se p?rea c? face o cine ?tie ce mare nedreptate: în fond ceara din care confec?iona fagurii era natural?, iar mierea cu care umplea alveolele, cu atât mai mult. ?i de altfel tân?rul client nu mai p?rea deloc dispus la confesiuni în ultimul timp. De unde la început tot mai povestea câte ceva, de la o vreme era tot mai posac ?i mai închis în el.
Cosmin Ardeleanu nu î?i f?cea probleme din cauza apicultorului: el deja se gândea la întâlnirea de la miezul nop?ii.









Capitolul 9

Un c?pc?un furios

Au trecut câteva zile de o monotonie exasperant?. Vasile tot nu sim?ea nevoia s? ias? din cas?, iar Loredana aducea cutii tot mai pline de plicuri cu bani. Singurul lucru bun în toat? afacerea asta era c? acum putea s?-?i comande zilnic câte o pizza Prosciutto Speciale. Ba în unele zile, când se r?sf??a, î?i comanda chiar câte dou?.
V?zuse toate filmele ?i telenovelele programelor de televiziune ?i uneori i se p?rea c? este unul dintre personajele neverosimile din filme. Avea totu?i impresia c?, de?i cele mai multe dintre telenovele se terminau cu happy-end, filmul lui nu se va termina deloc a?a. Impresia asta i s-a înt?rit într-o sear?, atunci când Loredana a venit acas? mai îmbujorat? ca de obicei. Nu s-a mai apucat s? numere banii, ca pân? atunci, ci cu gesturi misterioase a scos un plic mare, din carton alb-g?lbui, ?i din el a scos un teanc impresionant de euro, împreun? cu fotografia unui b?rbat.
Îi flutur? banii prin fa?? ?i îi ar?t? fotografia.
— Zece mii de euro acum ?i zece mii dup? ce îl visezi pe b?rbatul acesta.
Vasile r?mase perplex, apoi izbucni:
— Stai pu?in, fat? drag?… ce crezi tu c? sunt? Un uciga? profesionist, cu sânge rece?
Loredana cl?tin? din cap neîndur?toare.
— Prea pu?in conteaz? cum ai sângele, atâta vreme cât rezolvi problema. Mai ales c?, dac? clientul este mul?umit, a promis c? ne mai aduce pe urm? ?i alte fotografii.
Vasile ridic? din umeri neputincios.
— Nu te pot ajuta aici, ?i gata! Nu sunt un uciga?, orice ar crede lumea despre mine… au fost simple coinciden?e ?i sunt sigur c? pân? la urm? se vor l?muri. Mâine s? faci bine s?-i duci banii înapoi.
Pân? la urm? fu nevoit s? se culce cu fotografia bietului om în mân?, convins de insisten?ele ?i de lacrimile fetei.
„Trebuie s? ne facem ?i noi un rost, c? doar nu o s? r?mân toat? via?a vânz?toare la chio?cul ?la nenorocit!“
Nu reu?i mult? vreme s? adoarm? ?i, în cele din urm?, se ridic? din pat ?i se duse în buc?t?rie. Deschise frigiderul cu un gest mecanic, dar nimic din ce era pe rafturile lui nu îi f?cea cu ochiul. Opri caloriferul pentru c? i se p?ru prea cald în apartament, apoi î?i lu? un pahar de ap? de la robinet. De?i nu î?i explica de ce, în ultimul timp apa de la robinet i se p?rea mai bun? decât orice b?utur?. B?u ?i acum cu sete, apoi se opri ascultând: undeva se auzea un zgomot ciudat, pe care oricât se chinui, nu reu?i s?-l localizeze. Închise ochii ?i ascult? mai atent, iar în cele din urm? trebui s? se dea b?tut: zgomotul venea de peste tot ?i p?rea s? pulseze în ritmul inimii lui. O clip? se sim?i îngrijorat, temându-se s? nu fac? un puseu de hipertensiune de la emo?iile din ultimele zile, dar apoi se lini?ti pentru c? senza?ia era prea pl?cut?. Mai b?u un pahar de ap? ?i, dup? câteva minute, auzi un trosnet u?or care p?rea c? vine din ceaf?. Se scutur? u?or înfiorat ?i se privi în oglinda de deasupra chiuvetei. Se trase înapoi însp?imântat: din oglind? îl privea un necunoscut care mai avea doar vag tr?s?turile lui. Smocuri de p?r îi încadrau fa?a ?i ochii îi erau injecta?i ?i adânci?i în orbite. Fa?a îi era ro?ie, iar deasupra orbitelor îi ap?ruser? un fel de excrescen?e osoase. În ciuda acestor transform?ri, nu se sim?ea deloc nelini?tit, ca ?i cum le-ar fi a?teptat cumva s? vin?, de?i nu era con?tient de ele. Se sim?ea plin de energie ?i, înainte de a-?i da seama ce face, deschise geamul ?i scoase un urlet prelung care reverber? cu ecou prin cartierul adormit. Din dep?rtare îi r?spunser? câ?iva câini, dar al doilea urlet îi f?cu s? tac?.
Spre marginea cartierului, pe lâng? containerele de gunoi se vedeau lumini de ma?ini ?i se auzeau voci încântate ?i claxoane de ma?ini: era vorba de circul nocturn pe care ur?ii gunoieri îl ofereau celor care le d?deau de mâncare. Cândva va trebui s? fac? ordine ?i acolo, î?i spuse moroc?nos ?i închise geamul. Mai b?u un pahar de ap?, apoi se duse în dormitor, evitând s? se priveasc? în oglinda de pe hol: i se p?rea c? ochii îi c?p?taser? o str?lucire ro?iatic?, neomeneasc?.
Ajuns în dormitor, v?zu fotografia celui pe care trebuia s?-l viseze ?i un rictus u?or îi strâmb? buzele. O lu? în mân? ?i o privi concentrat pân? când i se p?ru c? din cartonul lucios iese o dâr? de fum ca atunci când, copil fiind, ardea hârtiile cu o lup? în lumina soarelui.
Oft? adânc ?i o trezi pe Loredana care îl privi nedumerit? ?i somnoroas?:
— Ce s-a întâmplat cu tine? Te-ai umflat groaznic la fa??.
— Las? tu asta, îi r?spunse el cu o voce r?gu?it? pe care nu ?i-o recuno?tea. Cum afli c? a murit cel pe care urma s?-l visez?
Loredana scutur? din cap ca pentru a-?i alunga apele somnului, apoi c?ut? în plic ?i îi ar?t? un num?r de telefon:
— Dup? ce l-ai fi visat, trebuia s? dau un telefon la num?rul ?sta, pentru a-mi confirma c? a murit.
Vasile ar?t? spre hârtie.
— În regul?, atunci. D? telefonul!
Loredana nu ?tia dac? s? se bucure sau s? fie îngrijorat?, dar lu? ascult?toare telefonul ?i form? num?rul.
Dup? ce vorbi scurt ?i oarecum codificat, ascult? un timp f?r? s? spun? nimic, apoi acoperi telefonul cu mâna ?i se întoarse spre Vasile:
— Spune c? jucau c?r?i la clubul „Rothmans” ?i dintr-odat?, acum vreo zece minute, omului din fotografie i-a explodat capul, a c?zut jos ?i a murit. Ce s?-i spun?
— S? aduc? restul de bani! spuse sec Vasile.
Loredana vorbi iar la telefon, apoi spuse:
— Trebuie neap?rat acum? Nu se poate mâine diminea???
Vasile scutur? încrâncenat din cap:
— Acum sau altfel va urma el la rând!
Dup? ce vorbi cu cel?lalt, fata puse telefonul jos ?i privi îngrijorat? spre Vasile.
— Într-un sfert de or? aduce banii. Dar, spune-mi, ce s-a întâmplat cu tine? E?ti schimbat cu totul.
Vasile ridic? din umeri f?r? s?-i r?spund? ?i au r?mas amândoi într-o t?cere posac?, pân? când cineva a sunat la u?? ?i, atunci când fata a deschis-o, o mân? a introdus un plic ?i pe scar? s-au auzit pa?i gr?bi?i, îndep?rtându-se.
— Acum po?i s? te culci, i-a spus Vasile cu o voce aspr? pe care nu o recuno?teau niciunul dintre ei. Dar înainte s? te culci, acoper? toate oglinzile din cas? cu prosoape sau ziare.
Loredana nu mai întreb? de ce ?i în câteva minute acoperi cele trei oglinzi din cas? cu ziare lipite cu scotch, apoi se culc? nedumerit?.










Capitolul 10

Cu detectivii la plimbare

Se înserase bine când inspectorul D?ciulescu Alina ajunse la pensiunea Crizantema, dar nu î?i f?cea probleme pentru asta, deoarece a?a se în?elesese cu Pisica, mai devreme, la telefon. Spre surpriza ei, toat? echipa de detectivi era adunat? în sufrageria domnului Spiridon ?i to?i erau hot?râ?i s? le înso?easc? pe fete.
Malamutul zâmbi mali?ios:
— Sunt sigur c? v-a?i programat o petrecere pe cinste, a?a, ca între fete, dar da?i-ne voie s? v? stric?m petrecerea: ?i noi ne plictisim la fel de mult ca ?i Pisica.
Alina sim?i c? ro?e?te ?i spuse gr?bit?:
— Nici vorb? de petrecere. Voiam doar s?-i ar?t spectacolul nostru de sezon: ur?ii din R?c?d?u. Au ie?it mai repede din hibernare, sunt fl?mânzi, a?a c? sunt foarte blânzi dac? le d? cineva de mâncare. S-au adaptat ?i ei situa?iei, spuse Alina trist?: alt?dat? când erau fl?mânzi atacau, iar acum fac giumbu?lucuri. Vin turi?ti din toat? ?ara ca s?-i vad?… Dar ies ceva mai târziu, doar aproape de miezul nop?ii.
— Suntem invita?ii t?i, spuse Spiridon cu vocea lui baritonal? ?i o privi cu simpatie. ?i-a?a ne plictiseam pe aici…
Tân?ra fat? sim?i c? acum ar fi momentul s? pun? o întrebare despre rostul lor în Bra?ov, dar i se p?rea c? este prea repede ?i prefer? s? mai a?tepte.
— P?i, dac? spectacolul are loc numai la miezul nop?ii, eu unul zic c? avem timp s? lu?m o cin? pe cinste. Malamu?ii nu refuz? niciodat? o mas? bun?, indiferent de or?, încheie el senten?ios, f?când-o pe Pisic? s? ridice exasperat? din mâini.
Doar Petric? declin? oferta ?i, pretextând c? mai are ceva de lucru la microbuz, o ?terse t?cut din sufragerie:
— ?i cina? strig? Malamutul în urma lui.
— O s? iau un sendvi? de la buc?t?rie, spuse Petric?. Prea mult timp din via?? ne petrecem mâncând.
Dup? ce u?a s-a închis, Spiridon oft? dezolat:
— Cred c? la mine s-a referit, dar ce pot s? fac dac? îmi este tot timpul foame?
Malamutul zâmbi în?eleg?tor:
— ?efule, dac? ai nevoie vreodat? de un um?r pe care s? plângi, la mine ai s? g?se?ti întotdeauna în?elegere. M?car noi nu mânc?m degeaba, ca restul lumii…
Restul serii a trecut apoi în mod pl?cut, cu replici spumoase, c?rora Alina nu le percepea în întregime sensul uneori, dar asculta cu aten?ie, a?teptând momentul potrivit ca s?-?i strecoare întrebarea.
Spre sfâr?itul cinei Malamutul se întoarse cu totul spre Pisic? ?i o întreb?:
— Poate sunt eu prea curios, dar tu ai vreo pl?cere în via??? De mâncat v?d c? nu prea m?nânci. Cu b?utura sau drogurile nici atât. B?rba?ii nu te intereseaz?, altfel ai fi b?tut vreun apropou pân? acum unui b?rbat bine, ca mine. Iar dac? î?i pl?ceau fetele, precis ai fi f?cut pân? acum o curte îndr?cit? unui exemplar atât de reu?it ca domni?oara inspector.
Alina sim?i c? ro?e?te din nou, lucru care îl f?cu pe Malamut s? râd? în hohote, iar pe Spiridon s? zâmbeasc? stânjenit. Numai Pisica îl privi fix pe Malamut, cânt?rindu-l parc? din priviri, înainte s?-i r?spund?:
—Sper c? asta este o întrebare pur retoric?. Doar ?tii foarte bine c? singura mea pl?cere adev?rat? este s? nec?jesc c??ei, iar alta este s?-mi împlinesc curiozit??ile ca orice pisic? care se respect?. A, ?i pe lâng? asta, dac? se poate, s? rezolv ?i cazurile pe care soarta ni le scoate în cale.
Spiridon împinse delicat farfuria ?i spuse criptic:
— Ai grij?, Pisico, ce î?i dore?ti. S-ar putea ca în zilele urm?toare via?a s?-?i dea la cazuri de rezolvat, câte s? nu po?i duce.
To?i trei detectivii au schimbat priviri pe deasupra mesei ?i Alina a sim?it c? era foarte aproape s? descopere ceva important.


*

Petrecerea era în toi când au ajuns lâng? containerele de gunoi din cartierul R?c?d?u. Taxiuri cu turi?ti ?i multe ma?ini, cu numere de Bucure?ti, erau pozi?ionate în a?a fel ca, la lumina farurilor, s? se vad? mai bine locul unde veneau ur?ii de obicei, s? primeasc? de mâncare.
De ani de zile ur?ii gunoieri din cartierul Valea Cet??ii constituiau spaima autorit??ilor locale ?i încântarea turi?tilor ?i a c?l?torilor prin Bra?ov. Autorit??ile erau prinse la mijloc, între solicit?rile cet??enilor din cartier, s? se fac? ceva în privin?a ur?ilor care deveneau cu fiecare an tot mai curajo?i, putând fi întâlni?i în ultimul timp plimbându-se pe str?zile m?rgina?e ale cartierului, ?i între organiza?iile care ap?rau drepturile animalelor ?i care solicitau un tratament adecvat pentru aceste animale. O vreme li s-a cump?rat, din magazinele ora?ului, ciocolat? ?i dulciuri recent expirate care erau duse în adâncul p?durii, dar, dup? ce epuizau stocurile de bun?t??i, ur?ii reveneau cu înc?p??ânare s?-?i sus?in? spectacolul nocturn. Unii presupuneau, ?i poate c? nu erau prea departe de adev?r, c? ?i ur?ilor le pl?cea s? interac?ioneze cu oamenii. Nu erau violen?i ?i parc? b?nuiau în sufletul lor de animal c? bun?voin?a aduc?torilor de hran? era dat? de faptul c? se comportau frumos. A f?cut înconjurul re?elelor de socializare poza unui b?rbat care s-a fotografiat în timp ce d?dea de mâncare unui urs direct din gur?. Cei mai curajo?i, sau mai obraznici, dintre spectatori mai primeau câte o scatoalc? sau o zgârietur? când dep??eau anumite limite, dar r?nile, minore de altfel, erau trecute sub t?cere, ca nu cumva spectacolul s? ia sfâr?it.
Alina, sim?indu-se oarecum gazd?, dup? ce au g?sit cu greu un loc de parcare, i-a condus pân? aproape de locul unde ap?reau de obicei ur?ii. În timp de a?teptau, din dep?rtare s-a auzit un urlet care s-a repetat de câteva ori, dar to?i s-au pus de acord c? sigur nu era produs de ur?i.
„Vreun tâmpit, care se proste?te!” a fost concluzia unanim? a celor ce a?teptau ?i urletul îndep?rtat a fost repede uitat pentru c?, dinspre liziera p?durii, ?i-au f?cut apari?ia ur?ii. Ca în fiecare sear?, prima a fost Stela, cu cei doi pui ai ei, ?i apari?ia ei a fost întâmpinat? cu chiote ?i aplauze de încurajare. Cei trei detectivi nu-?i puteau reveni din uimire, de?i fuseser? oarecum preveni?i de spectacol, din relat?rile Alinei. Ţipetele care ar fi îndep?rtat orice animal s?lbatic, ?i cu-atât mai mult un animal solitar ca ursul, aveau asupra lor un efect exact invers pentru c?, dinspre p?dure, ca la o comand? au ap?rut imediat mai mul?i ur?i.
Numai Spiridon p?rea s? accepte situa?ia cu calm ?i, dup? ce a privit un timp t?cut la spectacol, a comentat:
— Ur?ii asociaz? bâlciul, strig?tele ?i g?l?gia cu mâncarea, deci ei vin unde ?tiu c? este rost de mâncare. ?i cum probabil c? nu au fost agresa?i niciodat? aici, nu se simt în pericol, a?a c? se complac în aceast? tentativ? grosolan? de dresaj.
La pu?in timp dup? ce au ajuns to?i ur?ii la locul unde li se pusese din timp mâncare, a ap?rut ?i prima problem?. Unul dintre puii Stelei, în încercarea de a g?si ceva mai bun de mâncare, s-a coco?at pe marginea unui container de gunoi ?i a c?zut în?untru, mârâind speriat. Stela a încercat un timp s?-l scoat? singur?, apoi, dup? câteva încerc?ri nereu?ite, s-a îndreptat spre oameni, morm?ind înceti?or.
Unul dintre spectatori avea o scar? pliabil? în portbagaj ?i, f?cându-?i curaj, a trecut pe lâng? ursoaica care îl înso?ea lini?tit?, a introdus scara u?oar?, de aluminiu, în container ?i, în numai câteva clipe, ursule?ul a fost afar?, lâng? mama lui. Momentul a fost aplaudat îndelung ?i fotografiat de nenum?rate ori, iar cei doi protagoni?ti au fost r?spl?ti?i cu noi ofrande de mâncare.
Trecuse bine de miezul nop?ii ?i se preg?teau cu to?ii de plecare, mai ales c? ur?ii p?reau de acum s?tui ?i nu mai puteau fi ademeni?i cu niciun fel de trufandale. Parc? pe furi?, dinspre o alee lateral?, î?i f?cu apari?ia un b?rbat îndesat care ducea cu el o saco?? destul de grea. Dac? nu ar fi privit direct în direc?ia aceea, probabil c? Pisica nici nu l-ar fi v?zut, dar a?a a privit uimit? la om cum se pierde, f?r? nicio re?inere, în mijlocul ur?ilor r?ma?i.
— Sta?i, a spus ea încet. Privi?i acolo! i-a îndemnat ea pe prietenii ei.
Majoritatea ma?inilor plecaser? ?i r?m?seser? pu?ine faruri care s? lumineze containerele, dar chiar ?i a?a se putea vedea cum omul scoate din saco?? ceva ce p?rea pe placul tuturor ur?ilor, pentru c? s-au întors din drum chiar ?i cei care tocmai plecaser?.
Pisica, având vederea mai bun?, se apropie câ?iva pa?i, apoi le spuse celorlal?i:
— Le d? miere! Faguri de miere.
Un b?rbat din preajm? confirm?:
— Ăsta este Ursarul ?i le aduce faguri de miere în fiecare joi. Se amestec? cu ei, de parc? ar fi de-al lor, mai coment? omul înainte de a se dep?rta.
Pisica ?i Malamutul au schimbat o privire, iar Spiridon a f?cut câ?iva pa?i într-o parte ?i i-a spus lui Petric? s? aduc? furgoneta. I-a explicat în câteva cuvinte unde trebuie s? ajung?, apoi s-a întors lâng? ceilal?i.
— Cum facem s?-l re?inem pân? vine Petric? cu furgoneta? întreb? Spiridon f?când-o pe Alina s? ciuleasc? urechile.
Malamutul î?i mu?c? buzele gânditor:
— M? duc eu s? stau de vorb? cu el.
— Nu e bine, spuse Pisica. Ur?ii nu au o rela?ie foarte bun? cu câinii. Doar ?tii asta!
Înainte de a apuca cineva s? o opreasc?, f?cu câ?iva pa?i în direc?ia ur?ilor f?cându-i pe cei mai mul?i dintre ei s? se opreasc? din mâncat ?i s? o priveasc?. Pisica se opri ?i scoase câteva sunete joase, care p?rea un amestec de morm?it de urs cu un tors de pisic?, iar ur?ii î?i continuar? masa. Pisica mai f?cu câ?iva pa?i felini, dar de data asta niciun urs nu ridic? ochii spre ea.
— Ai grij?, strig? unul dintre spectatori, par ei blânzi, dar, la o adic?, dac? îi superi, te pot r?ni.
Pisica nu p?ru s?-l fi auzit ?i mai f?cu câ?iva pa?i. Ur?ii terminaser? între timp fagurii de miere ?i acum se îndep?rtau, doar Stela, cu cei doi ursule?i, mai r?m?seser? lâng? cel numit Ursarul. Ursule?ii î?i g?siser? de joac? cu un bidon de plastic, pe care îl aruncau de la unul la altul, iar ursoaica întinse bra?ele spre b?rbat, ca ?i cum l-ar fi chemat. F?r? nicio ezitare, Ursarul se strânse la pieptul ei ?i, dac? ar fi fost pu?in mai întuneric, toat? lumea ar fi putut crede c? este doar un pui de urs ceva mai mare, pentru c? totul, din mi?c?rile lui, îl f?cea s? semene cu un urs.
Pisica mai f?cu câ?iva pa?i, sco?ând sunete ce p?reau s? lini?teasc? ursoaica pentru c? aceasta nu reac?ion? în niciun fel când li se al?tur? ?i ea. Un turist întârziat f?cu la repezeal? câteva fotografii, apoi se retrase ?i el chemat de ceilal?i prieteni ai lui.
Ursule?ii ?i-au pierdut r?bdarea dup? o vreme ?i au început s? trag? de ursoaica b?trân? care, cu v?dit? p?rere de r?u, i-a abandonat pe Pisic? ?i pe Ursarul ?i s-au pierdut to?i trei în întunericul p?durii. O clip? b?rbatul p?ru c? vrea s? se ia dup? ei, dar glasul lini?titor al Pisicii îl opri.
— Stai aici, Ursache! R?mâi cu mine ?i ai s? vezi c? o s? fie bine. ?tiu ce se întâmpl? ?i crede-m? c? o s? am grij? de tine. Ai r?bdare pu?in ?i o s? te duc acolo unde o s? fii bine îngrijit ?i lumea o s? aib? grij? de tine.
Pentru Ursar nu p?reau atât de importante cuvintele, cât tonul ?i, mai ales, morm?itul adânc, gutural, al Pisicii care rezonau cu ceva din el, cu ceva ce a?tepta de mult, a?a c? î?i l?s? capul mare pe um?rul delicat al Pisicii ?i p?ru gata s? adoarm?.
Dup? ce Petric? sosi cu microbuzul ?i îl parc? cât mai aproape de containere, Ursarul nu se împotrivi deloc atunci când Pisica îl ridic? de jos ?i îl conduse spre microbuz. Nu se împotrivi nici când îi f?cu o injec?ie ?i se întinse cuminte pe cele trei scaune din microbuz care fuseser? trase în mijlocul ma?inii, pentru a se face din ele o canapea confortabil?.
— Du-l în Bucure?ti, la Centrul de Primiri, îi spuse Pisica lui Petric? ?i, dup? ce ma?ina plec?, se întoarse spre cei trei, dar evit? s? se uite în direc?ia inspectorului D?ciulescu Alina, care o privea cu ochii mari.
Cum se sim?ea în continuare urm?rit? de privirea întreb?toarea a fetei, în cele din urm? spuse:
— Mai târziu, Alina. Î?i promit c? în cele din urm? se vor l?muri toate, dar acum chiar nu pot s?-?i spun nimic. Te rog doar s? ai încredere în mine.
Alina vru s? r?spund? ceva, dar chiar în acel moment îi sun? telefonul. Se trase câ?iva pa?i mai la o parte, ca s? poat? r?spunde, dar, pe m?sur? ce asculta, se apropie iar de cei trei detectivi ?i în cele din urm? se întrerupse din vorbit ca s?-i întrebe:
— Domnul comisar-?ef Câmpeanu m-a solicitat la o crim? care a avut loc chiar aici, la câteva str?zi dep?rtare. Când a auzit c? suntem împreun?, m-a rugat s? v? întreb dac? nu a?i vrea s? veni?i cu mine. Se pare c? este o crim? mai ciudat?.
Dup? ce s-au privit scurt, Spiridon a fost primul care a r?spuns, parc? un pic prea repede:
— Cu pl?cere, cu cea mai mare pl?cere.
În timp ce se urcau cu to?ii în ma?in?, Malamutul nu se mai putu ab?ine ?i întreb?:
— A spus cumva ?i despre ce este vorba?
Puse ma?ina în mi?care, apoi se întoarse spre Alina:
— Adic? prin ce fel este aceast? crim? mai ciudat? fa?? de altele?
Alina ridic? din umeri:
— Nu ?tiu decât c? este ciudat?. De obicei nici nu ne spune mai multe la telefon pentru c? oricând poate trage cu urechea un ziarist când vorbe?te. Nu era singur pentru c? se auzeau mai multe voci care discutau în jurul lui…








Capitolul 11

Moartea unui sfânt

Alina i-a spus Malamutului pe unde s? conduc? ?i, în mai pu?in de cinci minute, au ajuns la un bloc cochet, cu patru etaje ?i trei sc?ri. La una din intr?ri erau aduna?i câ?iva oameni, dintre cei care simt orice eveniment mai aparte, indiferent la ce or? se întâmpl?, chiar dac? era trecut ca ?i acum de miezul nop?ii. O panglic? cu „Trecerea interzis?”, p?zit? de doi poli?i?ti în uniform?, oprea trecerea ?i Alina, care nu era în uniform?, a fost nevoit? s? se legitimeze pentru a putea trece dincolo, împreun? cu cei trei detectivi.
La intrarea în scara blocului au fost întâmpina?i de comisarul-?ef Câmpeanu, care i-a tras pu?in într-o parte, pe una din b?ncile care m?rgineau aleea care ducea spre u?a de la intrare.
Dup? ce s-au salutat iar, comisarul-?ef a privit precaut în jur ?i a spus mai mult în ?oapt?:
— O crim? dat? dracului! Dintre cele despre care înve?i la primul curs de Criminologie c? este imposibil s? se întâmple.
To?i au f?cut ochii mari ?i Câmpeanu, dup? ce se asigur? înc? o dat? c? nu erau asculta?i, continu?:
— Pe scurt, este vorba despre o crim? comis? într-un apartament perfect închis.
Alina zâmbi inocent? ?i sesiz? imediat punctul slab al problemei:
— Atunci poate c? nu a fost vorba despre o crim?! Poate a fost o sinucidere.
— Da! f?cu exasperat Câmpeanu. Un om s-a t?iat în dou? jum?t??i, în zona ombilical?, numai a?a, ca s? ne creeze nou? probleme. Ar fi cea mai ciudat? cale de sinucidere pe care am întâlnit-o pân? acum.
Malamutul interveni ?i el:
— Atunci poate c? a fost t?iat de cineva care a reu?it cumva s? dea impresia de camer? închis? pe din?untru.
— De fapt…, începu comisarul-?ef s? explice, dar se opri exasperat:
— Nu ar fi mai bine s? m? l?sa?i voi s? v? spun totul, de la început? Mai ales c? nici nu avem prea mult timp la dispozi?ie. Doctorul Rizescu este sus, în apartament, unde examineaz? cadavrul ?i poate coborî în orice moment.
Privi în jurul lor ?i, v?zându-i pe to?i preg?ti?i s?-l asculte, continu?:
— În seara asta, doctorul chirurg Lucian Niculescu a vrut s?-l viziteze pe domnul Anton Vl?d?reanu, pe care îl tratase cu o zi înainte. În cursul zilei l-a a?teptat la spital pentru o consulta?ie, dar, cum nu a venit, s-a gândit c? pacientul ar putea avea probleme ?i s-a hot?rât s?-l caute acas?. Cum nu r?spundea nimeni la u??, ?i-a f?cut griji ?i a sunat la urgen?e ?i, în scurt timp, a sosit o echip? de interven?ii ?i câ?iva pompieri care au spart u?a.
Se întoarse spre Malamut ?i preciz?:
— U?a era încuiat?, lan?ul de siguran?? era pus, a?a c? au fost nevoi?i s?-l taie, iar victima locuia la etajul trei, f?r? niciun pom prin preajm?, care ar fi facilitat intrarea unui prezumtiv criminal.
Se uit? la oamenii care st?teau t?cu?i dincolo de banda de protec?ie a Poli?iei ?i i se p?ru c? unii dintre ei au aprins lumân?ri. Scutur? din cap ?i continu?.
— Pentru c? doctorul Niculescu îl cuno?tea bine pe patologul nostru, doctorul Rizescu, când au v?zut ce au g?sit în apartament, l-a sunat direct pe acesta, care ne-a anun?at apoi ?i pe noi.
Privi spre intrarea în bloc, apoi spuse:
— Apartamentul este destul de mic, a?a c? nu am r?mas ?i eu cu ei, s?-i încurc. La locul crimei sunt acum doar doctorul Rizescu ?i comisarul Brumaru, s? vad? ce poate g?si…
R?mase cu ochii pierdu?i în gol. Dup? câteva momente le explic?:
— Când termin?, va trebui s? merge?i ?i voi s? vede?i, dar, crede?i-m?, a?a ceva nu a?i mai v?zut!
La privirile mirate ale celor din jurul lui preciz?:
— Am mai v?zut cadavre la via?a mea, dar a?a ceva niciodat?. ?i sunt sigur c? nici voi, se adres? el detectivilor.
Respir? de câteva ori s?-?i revin?, apoi le descrise scena care îl impresionase atât de mult:
— Imagina?i-v? un pat pe care este culcat un b?trân îmbr?cat în pijamale. În apartament becurile sunt mici, din cele de tip economic, ?i deasupra patului este aprins? o candel? care arunc? o lumin? pâlpâitoare în jur. La lumina ei, omul din pat seam?n? exagerat de mult cu sfântul din icoana de deasupra patului. Cred c? era vorba de Sfântul Nicolae. Omul avea fa?a lini?tit?, de parc? ar fi murit în somn, numai c?…
Se poticni ?i r?sufl? adânc de câteva ori înainte de a continua:
— În dreptul mijlocului avea pijamaua ridicat? ?i se vedea c? avea corpul sec?ionat perfect în dou? jum?t??i, dep?rtate cam la cinci centimetri una de alta. Nu se vedea nicio urm? de sânge ?i nicio urm? de violen??…
F?cu o pauz? ?i ridic? ochii acolo unde ceilal?i au presupus c? se afl? apartamentul victimei. La geam se z?rea o lumin? slab?, str?puns? din când în când de fulgerele bli?ului, când Brumaru f?cea fotografii.
— ?i, colac peste pup?z?, în tot apartamentul nu e nicio urm? de mirosul fetid la care te-ai a?tepta de la un asemenea cadavru… Se poticni din nou, apoi continu? în ?oapt?, ca ?i cum ar fi vrut ca ceilal?i s? nu îi aud? foarte clar spusele. Peste tot mirosea a smirn? ?i t?mâie…
Cei trei detectivi ?i subalterna lui îl privir? suspicio?i, iar în cele din urm? Alina întreb?:
— ?efule, poate c? e?ti doar surmenat. Cât mai ai pân? la pensie?
— ?apte luni, r?spunse automat comisarul-?ef, dar s? m? ia naiba dac?, dup? ce rezolv?m ?i cazul ?sta, nu m? pensionez anticipat. Nu mai suport s? am de-a face cu vampiri, sfin?i ?i cine ?tie ce o s? mai apar?, dac? mai întârzii mult pe aici.
F?cu ochii roat? ?i, z?rind privirile lor circumspecte, spuse:
— ?tiu c? nu m? crede?i, dar a?tepta?i pân? ajunge?i în apartament sau, ?i mai bine, întreba?i-l pe el, ar?t? spre doctorul Rizescu care tocmai ie?ea din bloc.
Când doctorul se apropie de ei, comisarul-?ef se ridic? ?i îi ie?i în întâmpinare. Se opri când v?zu privirea posomorât? a patologului, care nu prea îndemna la conversa?ie, dar în cele din urm? î?i învinse re?inerea ?i întreb?:
— Spune-le, doctore, a ce miroase în apartament?
Rizescu ridic? o privire obosit? spre ei, apoi zâmbi trist:
— A scor?i?oar? miroase, domnule comisar, a scor?i?oar? ?i nu a smirn? sau t?mâie cum î?i place dumitale s? crezi. Cineva, poate chiar victima, a turnat litri întregi de esen?? de scor?i?oar? prin tot apartamentul, iar acum comisarul vostru caut? peste tot s? g?seasc? sursa mirosului.
V?zând figura dezam?git? a vechiului lui prieten, ridic? din umeri dezolat:
— ?tiu c? tu ai fi vrut s? spun c? miroase a smirn? ?i t?mâie, îns? sunt nevoit s? spun scor?i?oar?, pentru c? altfel cred c? a? înnebuni.
Oft? lung ?i privi în jur:
— ?ti?i c? nu fumez, dar acum z?u c? a? vrea o ?igar?. Putem g?si una pe-aici?
În cele din urm? a g?sit una la agen?ii care p?zeau perimetrul ?i, dup? ce o aprinse cu mâna tremurând, le spuse:
— ?ti?i ce v? zic, de obicei, în stadiul ?sta al investiga?iei: am s? v? pot spune mai multe dup? autopsie. Ei bine, nici acum ?i nici dup? autopsie nu o s? v? pot spune mai multe, pentru c? nu am mai întâlnit a?a ceva. Nu numai eu, dar niciunul dintre cei care scriu tratate de medicin? legal?.
Mai trase un fum de ?igar?, se înec? ?i tu?i, iar dup? ce î?i reveni ad?ug?:
— Rana este recent? ?i curat?, dar în mod curios nu pare f?cut? cu un bisturiu sau cu un alt obiect ascu?it. Cele dou? jum?t??i de corp parc? s-ar fi desprins de la sine… E ceva pur ?i simplu incredibil…
Stinse ?igara fumat? numai pe jum?tate ?i o arunc? într-un co? de gunoi, apoi întreb?:
— De ce nu urca?i voi pân? sus, s? vede?i cu ochii vo?tri? Comisarul Brumaru o fi terminat între timp de fotografiat ?i strâns probe.
Au urcat to?i patru, cu comisarul-?ef în frunte, ?i, dup? ce au salutat agentul de la intrare, au p?truns în apartamentul aflat parc? în semiîntuneric, chiar dac? avea toate becurile aprinse.
Comisarul Brumaru terminase într-adev?r ?i, când au intrat ei, tocmai î?i a?eza ultimele pungi cu probe în cutie.
Comisarul-?ef se opri în u?a dormitorului ?i înainte s? intre trase adânc aer în piept, apoi se întoarse victorios spre cei patru din urma lui:
— Ei? Fi?i sinceri acum ?i spune?i-mi a ce miroase?
Cum niciunul dintre ei nu r?spunse, intr? triumf?tor în dormitor, iar comisarul Brumaru risc? un r?spuns:
— Miroase a moa?te de sfânt.
V?zând privirile lor nedumerite ad?ug?:
— Când eram copil, una din m?tu?ile mele mai bisericoase m-a dus odat? s? v?d moa?tele unui sfânt. Mirosul era exact la fel.
S-au apropiat cu to?ii de pat ?i, de?i st?teau înghesui?i, niciunul dintre ei nu spuse nimic pentru c? erau prea absorbi?i de cercetarea cadavrului. De fapt, de cele dou? jum?t??i de cadavru, pentru c? doctorul Rizescu, în încercarea de a vedea mai bine, dep?rtase între ele buc??ile, astfel c? acum t?ietura se putea vedea perfect. Pentru c? doctorul Niculescu spusese c? a vorbit cu victima în cursul dup? amiezii, decesul nu putea s? se fi produs mai devreme de ora dou?zeci. Asta însemna cinci-?ase ore, dar r?nile ar?tau ca ?i cum ar fi avut o vechime de ani de zile. Comisarul Brumaru aprinse o lamp? portabil? ?i le întinse o lup? mare, ca s? se poat? uita mai bine: cele dou? t?ieturi erau perfect cicatrizate ?i to?i au avut senza?ia c? r?nile parc? a?a trebuiau s? fie. Mai mult decât atât, în momentul în care s-au aplecat, pe rând, asupra victimei, n?rile le-au fost invadate de un miros puternic de mirodenii. ?i dac? alte mirosuri nu le puteau distinge foarte u?or, cel de t?mâie era pregnant, de parc? tocmai ar fi trecut un preot, cu c?delni?a aprins?, pe lâng? ei.
— S? mergem, atunci, spuse comisarul-?ef. S? a?tept?m concluziile doctorului patolog, de?i, dup? cum a?i auzit, nici dup? autopsie nu o s? ne poat? spune mai multe.
În timp ce Alina chema brancardierii în apartament, comisarul Brumaru le atrase aten?ia:
— Sigila?i cât mai bine sacul, s? nu r?zbat? prea mult mirosul, altfel ne vom trezi în curând cu un pelerinaj la sfântul… C?ut? pe un bile?el numele victimei ?i complet?: …la sfântul Vl?d?reanu.
Comisarul-?ef privi lung în urma lor ?i le strig? chiar când s? ias?:
— ?i, pentru numele lui Dumnezeu, spune-le tuturor s? nu scape niciun cuvânt presei sau familiei. Alina, du-te cu ei ?i asigur?-te c? totul este în regul?.
— Asta cu familia o s? fie ceva mai greu de respectat, spuse Spiridon, pentru c? fiecare dintre ei cum vor ajunge acas? numai despre asta vor vorbi.
Comisarul-?ef nu putu s?-i r?spund?, pentru c? exact atunci îi sun? telefonul.
— Acum ce mai e? întreb? el în surdin? în timp ce se preg?tea s? r?spund?.
Dup? ce vorbi câteva minute, se întoarse zâmbind amar spre ceilal?i:
— Copii, nu sparge?i ga?ca! Mai este nevoie de noi în noaptea asta.
La privirile întreb?toare ale celorlal?i, r?spunse oftând:
— Se pare c? asta este noaptea cadavrelor ciudate. La numai câteva str?zi distan?? de aici, la clubul Rothmans, unui b?rbat i-a explodat capul, în timp ce juca c?r?i.
Îi l?s? pe cei trei detectivi ?i pe comisarul Brumaru s? priveasc? uimi?i unul la altul, iar el se duse la fereastr? ?i, dup? ce o deschise, o c?ut? din ochi pe Alina.
— Domni?oar? inspector, strig? el de la geam, caut?-l pe doctorul Rizescu ?i spune-i s? ne a?tepte.
Inspectorul D?ciulescu Alina, care st?tea de vorb? cu un agent, r?spunse cu un sonor: Am în?eles s? tr?i?i! ?i plec? ca din pu?c? spre doctorul Rizescu, care tocmai se preg?tea s? se urce în ma?ina care urma s? transporte cadavrul la morg?.
Spiridon ?i ceilal?i doi detectivi au r?mas mai în spate ?i când a prins un moment favorabil le-a spus:
— Cred c? aici este vorba de ADN-ul Zoiei Ivanovna, sfânta din Samara. Dup? ce a murit trupul ei nu s-a descompus, iar moa?tele i-au fost p?strate pentru c? aveau darul de a face minuni.
Agentul care o abordase pe inspectorul D?ciulescu Alina era agentul Postolache, cel care fusese acas? la Vasile Tudorache. Se perpelise câteva zile, dar, în cele din urm?, în seara asta, dup? ce auzise cu numai câteva minute în urm? de omul mort la clubul Rothmans, a sim?it c? nu mai poate p?stra t?cerea. Mai ales c? omul care comandase crima se l?udase ?i la prieteni cu isprava sa. A profitat de faptul c? a v?zut-o pe tân?ra inspector D?ciulescu Alina, pe care o cuno?tea din vedere, ca s?-i spun? pe scurt ce se întâmplase.
Dup? ce l-a adus pe doctorul Rizescu înapoi, Alina i-a spus agentului:
— A?teapt? aici, pân? coboar? comisarul-?ef Câmpeanu. O s? fie foarte interesat de povestea ta.
Agentul privi în sus, spre apartamentul la ferestrele c?ruia se vedeau mi?cându-se umbrele celor din?untru.
— Oare ce o s? mi se întâmple? întreb? aproape ?optit agentul.
Alina ar fi vrut s?-l încurajeze, dar nu se sim?ea deloc îndemnat? la asta: nici m?car nu se putea gândi c? cineva ar fi putut distruge sau înstr?ina probele unui posibil caz de crim?.
— Nu ?tiu, r?spunse ea ?i se str?dui ca vocea s? nu-i sune prea dispre?uitoare. Eu nu am f?cut niciodat? a?a ceva, ca s? ?tiu.
Agentul î?i mu?c? buzele, apoi ad?ug? chiar în timp ce grupul celor din apartament cobora sc?rile:
— Mi-a fost fric?, spuse el înainte ca grupul s? ajung? lâng? ei. ?i înc? îmi mai este fric? s? nu m? viseze, dac? afl? c? v-am spus…
— Prostii! spuse mai dur decât ar fi vrut Alina ?i ie?i în întâmpinarea grupului.
Vru s? spun? ceva despre cele aflate de la agent, dar comisarul-?ef îi lu? vorba din gur?:
— Noaptea asta parc? este noaptea vârcolacilor, Alina, a?a c? nu vreau s? aud nimic.
Se apropie mai mult de ea ?i, privind în jur s? nu fie auzit de vreun ziarist, continu?.
— Ne deplas?m cu to?ii la o nou? crim?. S? sper?m c? este ultima pe noaptea asta!
Vru s? se îndep?rteze cu pa?i repezi, dar inspectorul D?ciulescu Alina f?cu ce nu mai f?cuse în toat? cariera: îl prinse de bra? ?i îl opri.
La privirea lui consternat?, se apropie ?i îi ?opti la ureche:
— Va trebui s?-l lu?m cu noi ?i pe agentul Sorin Postolache. Are o poveste foarte interesant? de spus.
Comisarul-?ef ridic? exasperat din umeri ?i spuse gr?bit:
— Indiferent ce are de spus, cred c? mai poate a?tepta. Ne a?teapt? un cadavru c?ruia tocmai i-a explodat capul, dac? am în?eles eu bine.
— Chiar despre asta este vorba, domnule comisar-?ef. Povestea lui cred c? explic? totul.
Comisarul-?ef se opri ?i privi scurt spre agentul care a?tepta, aproape în pozi?ie de drep?i, lâng? ei ?i în cele din urm? spuse:
— Bine, ia-l cu noi în ma?in?. Sper s? merite…
Imediat dup? ce au urcat, comisarul-?ef îl înghionti pe agentul care se a?ezase în fa??, lâng? ?ofer.
— Spune, acum, ce ai de zis. ?i gr?be?te-te s? termini pân? ajungem la locul crimei.
Agentul aprob? t?cut fr?mântându-?i buzele, apoi, chiar când comisarul-?ef se preg?tea s?-l mai înghionteasc? o dat?, începu cu glas stins:
— Permite?i s? raportez… ?i în numai câteva cuvinte î?i spuse povestea.
Cam în cinci minute au ajuns în dreptul clubului Rotary, dar comisarul-?ef tot nu se gr?bea s? coboare, gândindu-se la cele auzite de la agent.
— Sper c? ?i-a dat m?car prin cap s? faci o copie dup? biletul sinuciga?ului.
Agentul se scotoci în buzunarul vestei ?i scoase o foaie de hârtie ?i i-o întinse comisarului-?ef care, dup? ce o citi, i-o înmân? Alinei:
— P?streaz?-o tu pân? când vom avea nevoie de ea.
Deschise portiera, dar înc? nu coborî pentru c? înc? se mai gândea la cele auzite.
— Auzi, îl întreb? el în cele din urm? pe agent, e?ti sigur despre cele petrecute aici, la clubul Rotary?
— Da, domnule comisar-?ef. Informatorul care mi-a comunicat vestea este un om de toat? încrederea.
În cele din urm? coborâr? cu to?ii ?i p?trunser? dincolo de banda galben?, care interzicea accesul.
Doctorul Rizescu a fost condus înainte, spre locul crimei, iar comisarul-?ef s-a oprit la biroul de recep?ie, unde îi a?tepta directorul clubului, galben ca ceara.
— Ia spune, domnule Codreanu, ce s-a mai întâmplat iar, în selectul dumitale club?
Chiar dac? cuvintele p?reau în regul?, directorului nu îi sc?p? u?oara nuan?? peiorativ? din glasul comisarului-?ef, a?a c? ridic? palmele neajutorat în sus:
— Z?u c? nu ?tiu ce se întâmpl? cu lumea din vremurile de azi, domnule comisar-?ef. Parc? a înnebunit, z?u a?a… doar ne cunoa?tem de atâta timp ?i ?ti?i c? sunt un om corect, care colaboreaz? cu autorit??ile ?i care nu creeaz? probleme.
Ofi?erul îl privi circumspect ?i îl l?s? s? vorbeasc?: într-adev?r, omul nu crea probleme, chiar dac? se mai întâmplau lucruri în clubul lui, la care s-a mai închis ochii uneori. Motivul era simplu ca lumina zilei: se câ?tiga mai mult dac? se f?ceau uitate câteva partide clandestine de poker, dar se afla câte ceva despre dealerii de droguri.
— Bine, las? trecutul acolo unde este, îl întrerupse în cele din urm? comisarul-?ef, ?i spune mai bine ce s-a întâmplat în seara asta, aici.
Directorul ar?t? cu mâna în direc?ia în care disp?ruse doctorul Rizescu ?i spuse:
— ?ase clien?i vechi au dorit s? închirieze Sala Albastr? în seara asta, pentru o petrecere privat?... Se întrerupse ?i privi încurcat în jur, dar cei trei detectivi, comisarul-?ef, comisarul Brumaru ?i inspectorul D?ciulescu Alina erau cu ochii a?inti?i asupra lui, a?teptând s? continue.
Oft? ?i spuse în cele din urm?:
— Cum au cerut s? nu fie deranja?i, am presupus c? urmau s? joace c?r?i… uneori se mai întâmpl?, dar nu pe mize mari, ca s? fie probleme ulterior…
— Las? asta, scutur? comisarul-?ef din mân?, spune ce s-a întâmplat mai departe.
— Totul decurgea normal ?i în lini?te. De câteva ori au sunat ?i au mai cerut cafele ?i b?uturi, apoi, dintr-odat?, s-au auzit ?ipete ?i to?i au n?v?lit pe u?? afar?. Erau murdari pe fe?e ?i pe haine cu un fel de mâzg? ?i abia când am intrat în camer? am v?zut despre ce anume era vorba: unul dintre ei era c?zut peste masa de joc ?i nu mai avea cap. Ceea ce era împr??tiat pe pere?i ?i pe hainele ?i fe?ele celor care au fugit afar? era de fapt sânge ?i buc??i din creierul lui.
To?i îl privir? cu îndoial? ?i comisarul-?ef întreb?:
— Înainte de a n?v?li pe u??, afar?, juc?torii de c?r?i, s-a auzit vreo detun?tur?, ceva care ar fi putut s? fie o împu?c?tur??
Directorul cl?tin? vehement din cap:
— Nimic, niciun sunet! Nimic pân? când au început s? ?ipe.
Comisarul-?ef î?i mu?c? buzele gânditor, dar voia s? mai afle ceva înainte de-a vedea locul crimei:
— Cei cinci juc?tori de c?r?i care au r?mas sunt pe aici, pe undeva?
— Da, a confirmat directorul. Le-am pus la dispozi?ie Salonul Ro?u, le-am dus b?uturi ?i cafele ?i le-am spus c? este mai potrivit ?i spre binele lor s? a?tepte s? vin? autorit??ile ?i s? declare ce au v?zut.
— Altceva? întreb? comisarul-?ef ?i privi p?trunz?tor spre director.
Acesta î?i feri privirea, a?a c? ofi?erul spuse.
— Mai bine vorbe?te acum pentru c?, dac? afl?m noi mai târziu, nu-?i va fi prea bine.
— A?a este, aprob? în sil? directorul ?i continu?: unul dintre ei, Fabian Danielescu, m-a rugat s?-i g?sesc un comisionar, s? trimit? un plic la adresa asta.
Le întinse un bile?el ?i, când v?zu adresa, Alina spuse:
— E aceea?i adres? de care ne povestea agentul Postolache.
Comisarul-?ef o privi t?cut, apoi se întoarse spre director:
— Ce era în plic?
— Era sigilat, dar…
Directorul privi nehot?rât în jur, dar în cele din urm? spuse ?optit:
— L-am desf?cut pentru c? ?tiam c? pot avea probleme dac? nu colaborez, mai ales în caz de crim?…
— Bine, bine, îi scurt? pledoaria comisarul-?ef. Spune odat?! Ce era în plic?
— Zece mii de euro, în bancnote de câte o sut?.
To?i amu?ir?, numai Malamutul fluier? scurt, iar când îl privir? ridic? nevinovat din umeri:
— Mi se pare o sum? mare, atâta tot, se scuz? el ?i Pisica vru s?-i r?spund? ceva, dar se opri la timp pentru c? tocmai atunci îl v?zur? pe doctorul Rizescu apropiindu-se de ei. P??ea gârbovit ?i p?rea mai b?trân cu zece ani, decât în urm? cu o or?.
— Cum este, b?trâne prieten? îl întreb? comisarul-?ef ?i, în prima clip? când doctorul ridic? ochii spre el, p?ru c? nu îl recunoa?te, apoi scutur? din cap ?i spuse:
— Groaznic, cum s? fie? A?a ceva nu am mai întâlnit niciodat?, dar parc? am mai folosit cuvintele astea în noaptea asta. Z?u c? nu este vina mea c? m? repet!
Privi în jur c?utând din priviri ceva ?i în cele din urm? spuse:
— Mai da?i-mi o ?igar? ?i da?i-mi voie s? m? citez: nici acum, ?i nici dup? autopsie, nu o s? v? pot spune mai multe, pentru c? înc? nu am mai întâlnit a?a ceva.
Dup? ce primi o ?igar? de la directorul clubului ?i o aprinse, ar?t? spre camera din care tocmai ie?ise:
— ?ti?i ce se spune, c? o imagine face mai mult decât o mie de cuvinte, a?a c? ce rost are s? v? povestesc, mai bine merge?i ?i vede?i. Ave?i grij? numai pe ce c?lca?i, mai spuse el în urma lor.
Au intrat precau?i în Salonul Albastru ?i s-au în?irat to?i pe lâng? peretele de la u??. Salonul Albastru avea vreo patruzeci de metri p?tra?i, dar p?rea mai mare datorit? oglinzilor încastrate în pere?i. Albastrul în care erau zugr?vi?i pere?ii era un albastru pal ?i, din loc în loc, se puteau vedea pe ei buc??i din ceea ce, cu pu?in? vreme în urm?, fusese creierul unui om. La fel de multe erau ?i pe tavan, ?i pe oglinzi, dar, în ciuda avertismentelor doctorului, pe podea nu se prea vedeau, ca ?i cum toat? puterea exploziei ar fi fost dirijat? în sus ?i în lateral.
Corpul juc?torului era cu spatele spre u?? ?i, cum era c?zut peste mas?, au fost nevoi?i s? se apropie ca s? vad? c?, într-adev?r, capul îi lipsea. Fâ?ii de carne însângerat? ?i câteva oase r?m?seser? acolo unde fusese odat? gâtul omului.
Malamutul fluier? a uimire ?i coment?:
— Mai bine solicitau de la bun început Salonul Ro?u, poate c? scena nu ar fi fost atât de macabr?.
Nimeni nu a r?spuns ?i au mai petrecut câteva minute privind în t?cere, apoi comisarul-?ef a spus:
— E clar, aici nu mai avem ce vedea. S?-l l?s?m pe comisarul Brumaru s? fac? fotografii ?i s? culeag? probele, iar noi s? mergem s? ne organiz?m. Avem mult? treab? pentru restul nop?ii ?i vom începe cu interogatorul celor care au participat la partida de poker.




Capitolul 12

O zi plin?

Procurorul Virgil Aldulescu a preluat toate cele trei cazuri pentru c?, în mod firesc, p?reau toate interconectate. Dup? ce a avut în mân? dosarele, s-a prezentat la judec?torul de serviciu pentru eliberarea mandatelor de arestare. Întâmplarea a f?cut ca judec?tor de serviciu s? fie Adriana Husariu, temut? de to?i pentru severitatea cu care verifica dosarele. Colac peste pup?z?, de câteva zile aflase c? b?iatul ei mai mare a hot?rât c?, pentru el ?i familia lui, este mai bine dac? r?mân to?i definitiv în Germania. Unul dintre colegii ei, cam de aceea?i vârst? cu ea ?i care î?i putea permite asta, turnase gaz peste foc ?i îi spusese: „P?i, la ce te a?teptai, Adriana, drag?? Îl dai pe copil la sec?ia de limb? german? înc? de la gr?dini?? ?i acum te miri c? pleac? dincolo?” Faptul c? prietenul ei avea dreptate nu îi f?cea deloc hopul mai u?or de trecut ?i to?i se fereau, pe cât puteau de mult, din calea ei.
Când procurorul îi puse, timid, dosarele pe mas?, judec?toarea le privi crunt:
— Trei mandate de arestare, domnule procuror? De ce nu zece, ca s? ?tim o treab??
Aplombul procurorului p?rea l?sat undeva la u?? ?i abia dup? ce î?i drese vocea încerc? s? r?spund?, dar judec?toarea ridic? o mân?, f?cându-i semn s? se opreasc? ?i lu? un dosar din teancul din fa?a ei.
Întâmpl?tor sau nu, primul era dosarul în care era solicitat mandatul de arestare pentru Fabian Danielescu, cel care comandase crima de la Clubul Rothmans. Chiar deasupra, în dosar, era declara?ia Loredanei Marinescu, a lui Fabian Danielescu, urmat? de câteva poze color cu victima, sau cât mai r?m?sese din ea. Judec?toarea le privi atent, apoi ridic? ochii din dosar ?i îl privi aspru pe procuror:
— Sper c? asta nu este vreun fel de glum? proast?, domnule procuror. Nu a?i prelucrat în niciun fel fotografiile?
— Doamne, cum pute?i crede a?a ceva, doamn? judec?tor?
Judec?toarea împinse dosarul spre el, întrebând:
— ?i atunci, unde-i capul victimei?
Procurorul încerc? s?-?i disimuleze satisfac?ia când r?spunse:
— Pe pere?i ?i pe tavanul clubului, doamn? judec?toare. Mai sunt câteva fotografii la sfâr?itul dosarului…
Dup? ce parcurse, mai calm? de data asta, dosarul pân? la sfâr?it, semn? mandatul de arestare, atât pentru Fabian Danielescu, cât ?i pentru Loredana Marinescu. La dosarul lui Vasile Tudorache ezit? îndelung, apoi întreb?:
— Deci dumneata presupui c? acest om a cauzat, de la distan??, într-un mod în care nu îl po?i preciza, moartea victimei de la Clubul Rothmans?
Procurorul înghi?i în sec ?i, în cele din urm?, î?i g?si curaj ?i privi în ochii severi ai judec?toarei.
— Da, doamn? judec?tor.
Judec?toarea mai r?sfoi înc? o dat? dosarul ?i flutur? cele dou? declara?ii ?i copia dup? scrisoarea de adio a administratorului de bloc.
— Pentru dou? declara?ii ?i o copie dup? o scrisoare a unui sinuciga?, dumneata vrei s? arestezi un om pentru c? a comis o crim??
— Da, doamn? judec?tor.
— Dar nu ?tii cum a comis crima?
— Nu, doamn? judec?tor, spuse aproape în ?oapt? procurorul.
Judec?toarea îi întinse dosarul ?i îi spuse sec:
— Atunci afl?, domnule procuror, ?i abia pe urm? vino la mine!
Procurorul Virgil Aldulescu ?i-a luat cele trei dosare ?i mandatele de arestare ?i a ie?it plouat din birou, gândindu-se cum s? rezolve problema. Pentru c?, f?r? îndoial?, Vasile Tudorache era vinovatul ?i l?sarea lui în libertate reprezenta un real pericol public.
Era bucuros pentru faptul c? ob?inuse arestarea preventiv? m?car pentru cei doi, pentru c? era convins c?, în urma interogatoriului lor, va putea g?si în cele din urm? ?i probele pe care le solicita judec?toarea. ?i mai era un gând ascuns, care îl f?cuse s? nu insiste foarte mult cu cel de al treilea dosar: nu era foarte sigur c? se vor g?si amatori s? se duc? ?i s?-l aresteze pe cel c?reia Loredana Marinescu îi spunea, cu team?, C?pc?unul.

*

A ajuns la arestul Poli?iei la timp ca s? participe la interogatorul fetei. Comisarul-?ef i-a l?sat ?i de data asta pe comisarul Brumaru ?i pe inspectorul D?ciulescu Alina s? interogheze fata, iar el se mul?umea s? priveasc? totul din spatele geamului oglind?.
— Ţinând seama de importan?a cazului, am dat ordin s? se filmeze interogatoriul, ca s?-l putem analiza la nevoie, îi spuse comisarul-?ef procurorului când îl v?zu venind. Dori?i s? participa?i ?i dumneavoastr??
— Nu, nici vorb?, r?spunse el, oamenii dumitale v?d c? se descurc? foarte bine.
Îi comunic? în câteva cuvinte insuccesul în ceea ce prive?te mandatul de arestare în cazul pentru C?pc?un, apoi se al?tur? ?i el celor care se uitau la interogatoriu.
Arunc? o privire posomorât? spre cei trei detectivi care st?teau pe scaune, lâng? perete, ?i, de?i p?rea c? nu îi convine foarte mult prezen?a lor, sim?ea instinctiv c? va avea nevoie de ei în rezolvarea cazului, a?a c? îi accept? în mod tacit.
Dup? ce ascult? înc? o dat? expunerea fetei, privind-o cum scrie de zor declara?ia procurorului îi veni o idee ?i se întoarse spre comisarul-?ef:
— V? rog s? o ruga?i pe subalterna dumneavoastr? s? o întrebe pe inculpat? dac? acest a?a numit C?pc?un are un num?r de telefon la care poate fi contactat.
În timp de comisarul-?ef lua leg?tura cu Alina, Spiridon se ridic? de pe scaun ?i se apropie de procuror:
— Crede?i c? este bine s? lu?m leg?tura cu el?
Procurorul îl privi rece ?i spuse:
— Va trebui s? o facem pân? la urm?, nu? M?car cât s?-i comunic?m despre faptul c? exist? un mandat de arestare pe numele lui.
— Dar nu exist?.
— Nu exist? ÎNCĂ… Mâine va fi alt judec?tor care, în mod sigur, îmi va semna mandatul.
Spiridon cl?tin? din capul lui mare ?i în cele din urm? îl întreb?:
— ?i cine crede?i c? îl va aresta? Dup? faima pe care ?i-a creat-o, se vor g?si foarte greu amatori pentru treaba asta.
Era exact problema la care se gândise ?i el mai devreme, dar nu putea l?sa s? se vad? asta, a?a c? r?spunse sec:
— Vom apela, dac? este nevoie, la Tudor Ghervase, comandantul trupei de interven?ie, dar numai dup? ce vom ob?ine mandatul de arestare.
Ar?t? spre agentul Sorin Postolache, care st?tea ghemuit pe un scaun, lâng? perete, pentru cazul în care va mai fi nevoie de el:
— Asta în afar? de cazul în care tân?rul agent de acolo nu se va oferi voluntar s? ne aresteze C?pc?unul, ca s? i se mai ierte din p?cate.
Tân?rul agent nu spuse nimic, dar se ghemui ?i mai tare pe scaunul pe care st?tea.
Dup? ce primi num?rul de telefon de la comisarul-?ef, procurorul puse s? i se aduc? un telefon fix prev?zut cu difuzor ?i ceru s? se fac? lini?te. Poate c? voia s? le arate tuturor cât de bine ?tie s? ?in? sub control un infractor de teapa celui ce î?i spunea C?pc?unul.
Dup? ce sun? de câteva ori în gol, într-un sfâr?it r?spunse o voce cavernoas?, u?or batjocoritoare.
— Alo, Vasile Tudorache la telefon. Cine naiba m? deranjeaz? la ora asta?
Procurorul privi la ceas: era aproape ora unsprezece, a?a c? nu i se p?rea deloc o or? nepotrivit?. Î?i drese vocea ?i spuse cât de sobru putu:
— Domnule Vasile Tudorache, procurorul Virgil Aldulescu v? deranjeaz?. Vreau s? v? comunic c? exist? un mandat de arestare pe numele dumneavoastr?.
Hohotul de râs fu atât de puternic încât reverber? prelung în înc?perea mic?. Dup? ce râsul se potoli, aceea?i voce, de data asta mult mai batjocoritoare, spuse:
— P?i, ?i ce mai a?tep?i, procurorule? Trimite poli?i?tii s? m? aresteze. Sau vino personal, dac? ai cojones.
Procurorul r?mase cu receptorul la ureche, incapabil s? mai scoat? vreun cuvânt. De obicei, cei anun?a?i c? urmeaz? s? fie aresta?i se comportau cu totul altfel, nu ca acest… C?pc?un. Începea s? regrete ideea de a pune convorbirea pe difuzor, dar nu avu timp s? blocheze sunetul pentru c? vocea de la cel?lalt cap?t al firului întreb?:
— S? în?eleg deci c? cineva m-a dat în gât? Precis c? e curvuli?a aia mic? de Loredana.
Procurorul p?ru s?-?i fi rec?p?tat aplombul pentru c? r?spunse sec:
— Nu v? putem da am?nunte din dosar. V? comunic? doar atât: exist? un mandat de arestare pe numele dumneavoastr? ?i ar fi mai bine s? v? prezenta?i la sediul Poli?iei pentru a nu…
C?pc?unul nu p?ru s? aud? ce spunea pentru c? îl întrerupse brusc, cu aceea?i voce r?gu?it?:
— Nu-i nevoie de nicio confirmare, pentru c? sunt sigur de asta. Fata este, cumva, pe lâng? voi acum?
— Da, confirm? procurorul înainte de vedea cum Spiridon îi f?cea semne disperate s? nege.
— Ei, atunci privi?i bine la ea, dar feri?i-v? dac? vre?i s? nu v? murd?ri?i pe haine.
Înainte de a apuca cineva s? spun? ceva, v?zur? prin geamul oglind? cum Loredana se apuc? dintr-odat? cu mâinile de cap, se ridic? brusc de la mas? ?i apoi capul îi explod? într-o jerb? de sânge, oase ?i creier.
Comisarul Brumaru ?i inspectorul D?ciulescu au mai apucat doar s?-?i duc? mâinile la fa??, în încercarea de a-?i feri ochii, dar în afar? de asta au fost împro?ca?i peste tot cu buc??i m?runte din capul fetei.
To?i au r?mas împietri?i în timp ce cei doi poli?i?tii din camera de interogatoriu încercau f?r? succes s? se ?tearg? pe fa?? ?i pe haine cu ?erve?elele pe care le-au scos din buzunar.
— Interesant? priveli?te, nu? întreb? vocea batjocoritoare, apoi continu?: Tân?rul poli?ist care m-a vizitat într-o sear? este ?i el pe acolo?
— Nu le-am spus nimic! ?ip? agentul Sorin Postolache de lâng? perete, dar din telefon nu se auzi decât acela?i râs ?i vocea sarcastic?:
— Muta?i-v? ?i de lâng? el ?i, crede?i-m? pe cuvânt, c? a?a vor p??i to?i care m? sup?r?.
Tân?rul agent mai apuc? s? ?ipe scurt înainte s?-i explodeze craniul în aceea?i mas? inform? de oase ?i creier.
— Gata, ajunge! V? credem, îng?im? stins, în receptor, procurorul.
— Ajunge când vreau eu, nu când îmi spui dumneata, se auzi vocea r?gu?it? din receptor.
Dup? o clip? de t?cere, vocea întreb? iar:
— Ave?i un televizor prin preajm??
Procurorul f?cu ochii roat? pân? când d?du cu ochii de televizorul prins pe perete.
— Da, r?spunse el stins.
— Ei, atunci comuta?i pe postul local, ordon? vocea.
Spiridon c?ut? telecomanda ?i, dup? ce o ?terse de sânge, comut? pe postul local.
— Gata, confirm? cu acela?i glas stins procurorul.
— Hai s? vedem dac? ne uit?m la acela?i program, spuse C?pc?unul. Este vorba de o emisiune cu trei invita?i… Moderatoarea este o umfl??ic? îmbr?cat? într-o rochie ro?ie ?ip?toare, iar invita?ii sunt doi b?rba?i ?i o tân?r? domni?oar? sl?bu??, îmbr?cat? în rochie albastr?.
— A?a este, confirm? procurorul.
— Bine atunci, domnule procuror, hai s? vedem pe cine alegi pentru experien?a noastr?. Pe care din cei patru de la televizor îl alegi s? moar?. Vreau s? v? ar?t o demonstra?ie…
— Crede?i-m?, nu este nevoie, v? credem, suspin? procurorul ?i se gândi ce bine ar fi fost s? fie de fa?? ?i judec?toarea Adriana Husariu ?i s? fie ea cea nevoit? s? aleag?.
— Dac? nu alegi pe nimeni, vor muri to?i patru, spuse dup? un timp vocea pe un ton egal. A?a c? hot?r??te-te mai repede.
— Doamna în ro?u, spuse procurorul ?optind ?i câteva clipe mai târziu capul moderatoarei explod?, asemenea unei fântâni arteziene, într-o jerb? ro?ie.
Hohotul de râs din receptor îl f?cu pe procuror s? se ghemuiasc? ca lovit de bici.
— Ei, acum suntem în aceea?i g?leat?, domnule procuror. Eu sunt cel care ucid, dar dumneata, la fel ca juc?torul de c?r?i de la clubul Rothmans, ai comandat o crim?. Ce-ai s? faci acum? Ai s? te arestezi singur?
To?i din înc?pere priveau consterna?i la procuror, care î?i mu?ca neputincios mâna.
— Pot s? te scap cumva de vina asta, domnule procuror. Cum ai spus c? te nume?ti? Virgil Aldulescu. Precis g?sesc undeva o fotografie de-a dumitale pe internet: nici nu am nevoie de mai mult ca s?-?i aduc lini?tea sufleteasc? mult dorit?, hohoti C?pc?unul.
Procurorul tres?ri brusc ?i ie?i din trans?:
— S?-i opreasc? cineva internetul ?i curentul! Repede, v? rog!
— Nici s? nu te gânde?ti, procurorule. Am un laptop ?i o conexiune anonim? la internet, dar nu trebuie s? m? iei în serios. Am glumit, omule, chiar e?ti un interlocutor dr?gu?.
Din receptor se auzi un fo?net de hârtie ?i apoi C?pc?unul spuse:
— De fapt, chiar ?i f?r? internet, cred c? m-a? distra bine. Fata asta mi-a adus o mul?ime de reviste înainte s? m? tr?deze. Majoritatea lor sunt reviste de scandal, doar cu fotografiile maneli?tilor ?i altor arti?ti de aceea?i teap?. Dac? m? mai enerva?i mult, în câteva minute trimit în neant toat? floarea artistic? a ??rii… lucru care nici nu ar fi a?a de r?u, la urma urmei, dac? ?inem seama de felul în care cânt?.
Procurorul înc? î?i c?uta cuvintele, când u?a se deschise ?i domnul Marcu, urmat de chestorul Nistorescu, p?trunser? în înc?pere. Domnul Marcu privi scurt la dezastrul din înc?pere, f?cu câ?iva pa?i precau?i pân? ajunse lâng? procuror, îi lu? receptorul din mân? ?i îl puse în furc?, apoi spuse cu voce calm?:
— Gata, ajunge cât v-a?i distrat. De aici încolo prelu?m noi.



Capitolul 13

Experien?e


Dup? ce încheie discu?ia cu procurorul, C?pc?unul, deoarece chiar ?i când era singur se gândea la el ca fiind C?pc?unul ?i nu ca la Vasile Tudorache, încerc? iar s? se priveasc? scurt în oglind?, curios fiind de noile transform?ri pe care le sim?ea c? se petreceau cu el. Abia ridic? marginea prosopului ?i î?i sim?i capul cuprins de o durere atroce, imediat cum î?i z?ri ochii. Era convins c? era numai o chestiune de timp ?i de antrenament pân? când î?i va putea controla aceast? nou? putere. ?i la fel de mult era convins c?, dac? va continua s? ucid? la fel de haotic, în curând autorit??ile vor sesiza c? a trecut un prag nepermis ?i îl vor distruge, f?r? s? mai ?in? seama de pierderile colaterale cauzate de aceasta. Dar sim?ea c? mai era cale lung? pân? acolo, a?a c? înc? mai avea timp de experimente. Nu ?tia prea bine ce se întâmpla cu el, dar sim?ea nevoia s? ucid? ?i, înainte de a-?i putea controla în vreun fel sau altul impulsul, se apropie de geam, privind afar? în c?utare de victime. Acoperi?urile blocurilor din jur se vedeau limpede ?i pe ele nu se z?rea nici urm? de lunetist, dar era con?tient c? ace?tia nu vor întârzia mult s? apar?, dac? î?i va pune planurile în aplicare.
Blocul în care locuia avea patru etaje ?i era format din opt sc?ri: ?ase în linie, iar cele dou? de la capete, perpendicular pe ele, formând litera „U”, cu bra?ele verticale formate din câte o singur? scar?. Se forma astfel un fel de curte interioar?, în care unii ?efi de scar? mai gospodari montaser? b?nci de lemn, printre care plantaser? tot soiul de plante ornamentale ?i flori. Din câte î?i putea da seama, cartierul î?i ducea via?a lini?tit? mai departe, f?r? s? fie afectat într-un fel sau altul de întâmpl?rile de peste noapte.
Avu un surâs r?u pe fa??, un surâs venit de undeva din str?fundurile fiin?ei lui noi, pe care înc? nu ?i-o putea controla în întregime. Prea mult? lini?te se pare c? nu-i pria C?pc?unului, a?a c? se apropie mai mult de geam ?i se preg?ti de ac?iune. Ideal ar fi fost ca prin curtea blocului, care se prelungea cu o mic? parcare, s? treac? acum câ?iva dintre cei care într-un moment sau altul îl tracasaser? pe Vasile Tudorache, dar, dup? câteva minute bune în care nu trecu nimeni cunoscut, î?i fix? aten?ia asupra unei femei care se certa cu alta, pentru un motiv pe care nu ?i-l putea imagina pentru c? erau prea departe ?i nu se auzea ce spun, chiar ?i cu geamul deschis.
Nu cronometr? timpul trecut între momentul în care ?i-a fixat aten?ia asupra ei ?i clipa în care capul i-a explodat într-o jerb? de sânge ?i oase, dar în mod sigur nu au fost mai mult de dou?zeci de secunde. Pentru cea de a doua a avut nevoie de mai pu?in de zece secunde ?i cam tot atât a trecut pân? când un pu?ti, abia ie?it din adolescen?? ?i care v?zuse prea multe filme de r?zboi, le-a v?zut. Ţip?tul lui s-a auzit îns? clar, str?b?tând distan?a:
— Un lunetist! Ascunde?i-v?! Trage un lunetist!
În toat? curtea blocului nu erau mai mult de zece persoane, care au reac?ionat la ?ip?tului tân?rului: mai întâi au privit la cele dou? corpuri pr?bu?ite, apoi au început s?-?i caute ascunz?tori în cele mai nepotrivite locuri. Pu?tiul s-a ascuns, de exemplu, dup? o banc? unde un lunetist l-ar fi putut ochi u?or, prin sp?tarul ei f?cut din ?evi de metal.
Ad?postul oferit de ?evile de metal nu l-a ajutat prea mult pentru c? în curând ?i-a împr??tiat creierii pe banca lucioas? de metal, urmat în curând de to?i cei care nu au avut precau?ia s? ias? din raza lui vizual?. Doi câini care s-au apropiat de trupul tân?rului au avut aceea?i soart?, apoi s-a oprit. Tensiunea insuportabil? care îl chinuise cu numai câteva minute înainte se domolise ?i acum putea s? judece la rece. Putea ucide pe oricine, cu o sigur? condi?ie: s?-i z?reasc? fie ?i pentru o singur? clip? fa?a.
În dep?rtare pe coasta muntelui se z?reau siluetele unor oameni, dar oricât î?i fix? aten?ia asupra lor nu li se întâmpl? nimic. Î?i for?? la maximum ochii, dar nu ob?inu niciun rezultat palpabil. În cele din urm? cu ochii împ?ienjeni?i renun??, dar chiar atunci î?i aduse aminte de un binoclu pe care îl cump?rase cu ani în urm? când fusese într-o excursie. Era mai mult o juc?rie pentru copii ?i când în cele din urm? îl g?si î?i d?du seama c? nu m?re?te cine ?tie ce. Dar se pare c? era suficient pentru c? în cele din urm? cei de pe coasta muntelui sfâr?ir? ?i ei în acela?i mod ca ?i cei din fa?a blocului.
Mai b?u câteva c?ni de ap?, apoi se întinse s? se odihneasc?, dar noua putere c?p?tat? nu îi d?dea ghes la odihn?, a?a c? se ridic? ?i porni televizorul. Buton? canalele pân? când g?si o emisiune în direct ca s? poat? urm?ri pe viu rezultatele. De data asta privi cu ochii miji?i la invitatul pe care îl alese ?i cumva încerc? s? transmit? un altfel de gând spre el. Trecu destul de mult timp pân? când cel vizat începu s? dea semne de nelini?te ?i în cele din urm? se apuc? de partea stâng? a pieptului ?i se l?s? moale pe canapeaua din studio. În primele clipe nu observ? nimeni nimic, dup? care începur? to?i s? se agite ?i mai apuc? s? vad? un medic care îi acorda primul ajutor înainte ca emisiunea s? se întrerup? ?i s? se comute pe publicitate.
C?pc?unul zâmbi satisf?cut, de?i nu sim?ise aceea?i satisfac?ie ca atunci când vedea artezienele celor uci?i ?â?nind. Dar, la o adic?, atunci când lucrurile se vor înr?ut??i se va mul?umi ?i cu atât.
Închise televizorul ?i lu? un teanc de reviste l?sat de Loredana: avea o zi lung? în fa?a lui; putea s? tot experimenteze.






Capitolul 14

Capcan? pentru C?pc?un

Centrul de comand? a fost înfiin?at la Deta?amentul nr.1 de pompieri Bra?ov situat pe strada Mihai Viteazu la num?rul 11. La început s-a inten?ionat ca acest centru s? fie în cadrul Deta?amentului nr. 2 Bra?ov, de pe strada Carpa?ilor, care era situat cu vreo doi kilometri mai aproape de cartierul Valea Cet??ii, dar s-a renun?at la idee când s-a constatat c? remizele pentru ma?ini, unde ar fi urmat s? fie instalat? aparatura de control, aveau u?ile cu acces direct în strad?. ?i dup? cum a constatat domnul Marcu în cadrul comisiei care a ales aceast? loca?ie, între strada Mihai Viteazu ?i cartierul Valea Cet??ii se afla muntele Tâmpa, a?a c? pân? descopereau cum anume î?i transmite comenzile mortale C?pc?unul, era în?elept s? se lase pu?in? distan?? ?i un obstacol natural între ei.
Au fost golite patru remize de pompieri, iar ma?inile au fost trimise împreun? cu oamenii care le deserveau la Deta?amentul nr. 2.
Comandantul Deta?amentului nr.1, colonelul Dobri?oiu, încerc? s?-l abordeze pe generalul cu cele mai multe stele pe care îl v?zu prin curte:
— În?eleg c? sunt ordine de sus, domnule general, se plânse el, dar vreau s? v? spun c? toat? activitatea mi-a fost dat? peste cap. S? ne fereasc? dumnezeu de dou?, trei incendii simultane în Bra?ov c? suntem complet descoperi?i.
Generalul C?rbunescu, cel pe care îl abordase colonelul, întâmpl?tor era chiar ?eful statului-major care comanda opera?iunea, îl privi în treac?t pe colonel ca ?i cum nu ar fi auzit întrebarea, apoi î?i arunc? ochii spre strad?:
— C? tot veni vorba, domnule colonel, caut? undeva ni?te panouri ?i obtureaz? vederea celor din strad? spre curtea deta?amentului.
Privi la autoturismele care erau parcate chiar lâng? poart?:
— Ma?inile astea sunt ale personalului?
— Cele mai multe dintre ele da, domnule general, dar sunt unele ?i ale riveranilor. Dup? cum vede?i pe partea cealalt? a str?zii nu prea este loc de parcare ?i uneori mai închidem ?i noi ochii pentru c?…
Generalul d?du ner?bd?tor din mân? ?i îl întrerupse:
— În trei ore vreau parcarea liber? ?i ma?inile parcate pe marginea str?zii s? dispar?. La noapte vor ajunge aici zece tancuri ?i cum nu au loc în curte le vom pune în parcare.
— Bine, dar…
— Executarea, colonele, spuse scurt generalul ?i se gr?bi spre remizele în care fusese instalat centrul de comand?.
O mul?ime de tehnicieni tocmai terminau de tras firele, iar în cap?tul mai îndep?rtat al înc?perii fuseser? prinse pe perete uria?e ecrane care luminau fosforescent. În fa?a lor o mas? solid? tocmai era consolidat? ?i câ?iva solda?i puneau scaune în fa?a ei.
— Cât mai dureaz?, domnule maior, întreb? generalul C?rbunescu pe un ofi?er tân?r care coordona echipa de tehnicieni.
— Un minut, domnule general. Cât s?-?i schimbe pozi?ia ma?ina în care sunt pilo?ii dronelor ?i noi am terminat.
Maiorul f?cu rapid câteva reglaje de pe laptopul pe care îl avea pe mas? ?i mai întâi unul dintre ecrane, apoi ?i celelalte se luminar? ?i ap?rur? imaginile unor blocuri în dep?rtare.
Maiorul ridic? un microfon de pe mas? ?i spuse:
— Încet, ridic? înc? pu?in Vulturul doi… A?a este bine. Fixeaz?-l acolo.
Din unghiuri diferite se vedea acum un bloc cu opt sc?ri ?i patru etaje, iar în mica parcare ?i pia?et? din fa?? se z?reau mai multe corpuri c?zute. Toate aveau în comun faptul c? erau f?r? cap. La marginea parc?rii se vedeau ?i doi câini de talie mare tot f?r? cap ?i ei.
— Experimenteaz?, spuse Spiridon care împreun? cu ceilal?i doi detectivi luaser? loc pe scaune f?r? s? fie invita?i de nimeni.
?eful de stat-major privi încruntat la ei ?i spuse:
— A? dori ca to?i cei str?ini de acest caz s? p?r?seasc? centrul de comand?. Este în curs de desf??urare o opera?iune militar? ?i nu putem s? ne permitem ingerin?e str?ine.
Detectivii nu se mi?car? ?i privir? în continuare ecranele, iar domnul Marcu interveni împ?ciuitor:
— Hai s? nu ne cert?m pentru fleacuri, domnule general. Ei sunt consultan?ii no?tri civili ?i poate salvarea noastr? în cazul în care d?m gre?.
Generalul C?rbunescu morm?i nemul?umit ?i lu? ?i el loc la masa pe care era întins? o hart?, la scar? mare, a cartierului Valea Cet??ii.
Înconjur? cu un marker ro?u blocul în care locuia cel numit C?pc?unul ?i se adres? celor din jurul lui:
— Avem nevoie de câte trei tancuri situate aici, aici ?i aici, iar mâine diminea??, la o or? fixat?, vor deschide focul spre acest apartament.
Adjunctul lui se încrunt? nedumerit:
— Nu-s cam multe tancuri pentru un singur apartament, domnule general?
Generalul C?rbunescu privi spre domnul Marcu ?i spuse ca ?i cum nu ar fi crezut în aceast? ipotez?:
— Consultan?ii no?tri civili aici de fa?? spun c? apartamentul trebuie distrus din prima salv? împreun? cu locatarul lui, altfel nu vom avea a doua ?ans?.
— Am în?eles, domnule general. Batalionul 814 din Turda tocmai a încheiat ieri o aplica?ie la poligonul de la Câr?i?oara, lâng? Sibiu, iar acum sunt în mentenan??. Sunt sigur c? am putea preg?ti dou? plutoane de tancuri pentru a fi gata de drum în câteva ore, iar în cursul nop?ii ar ajunge aici.
?eful de stat-major se gândi apoi aprob?:
— În regul?, d? te rog ordinele necesare ?i în ?ase ore le vreau aici în parcare, echipate cu sabo?i de cauciuc pentru mers prin ora?. ?i cu cinci proiectile brizante fiecare. Dac? nu au la ele muni?ie s? opreasc? la depozitul din F?g?ra? s? ia.
Adjunctul se preg?ti s? plece s? dea ordinele necesare când domnul Marcu îl opri:
— Numai pu?in te rog… am putea afla ce tip de tancuri sunt în poligon?
— Conteaz? asta a?a de mult? întreb? adjunctul în timp ce î?i consult? hârtiile din mân?.
Domnul Marcu zâmbi u?or:
— S-ar putea s? fie diferen?a dintre via?? ?i moarte la o adic?.
Dup? ce g?si ce c?uta adjunctul r?spunse u?or nervos:
— Sunt tancuri T55, dar v? asigur c? puterea de foc este exact la fel ca ?i a celorlalte tancuri pe care le avem în dotare.
Domnul Marcu zâmbi împ?ciuitor ?i spuse:
— Sunt sigur de asta, domnule colonel, dar a? prefera s? aducem de undeva tancuri Bizon, mai precis TR85-M1.
Colonelul ridic? exasperat mâinile ?i spuse:
— Când este atâta grab? z?u dac? este cazul s? facem acum pe patrio?ii. Or fi Bizonii moderniza?i, dar v? asigur c? ?i T55 sunt la fel de bune în acest caz.
S-au întors amândoi spre ?eful de stat-major ca pentru a arbitra disputa, iar acesta ridic? din umeri ?i îi spuse domnului Marcu:
— Dac? îmi dai un singur motiv s? aduc Bizoni în locul tancurilor T55, fii sigur c? voi fi primul care te va sus?ine.
— Blindajul, domnule general. Nimic altceva decât blindajul.
Adjunctul vru s? protesteze, dar, v?zând c? fa?a generalului se lumineaz? a în?elegere, prefer? s? tac?.
— M? rog, accept? în sil? ?eful de stat-major. Credeam c? informa?ia asta este strict secret?, dar dac? v?d c? toat? lumea o ?tie, g?se?te undeva, domnule colonel, dou? plutoane de Bizoni.
Adjunctul plec? nedumerit s? g?seasc? tancuri de tip Bizon, iar generalul se apropie de domnul Marcu ?i îl întreb? cu voce sc?zut?:
— De unde anume ave?i informa?ia asta? Am fost asigurat c? este atât de secret?, încât numai vreo cinci oameni ?tiu despre ce anume e vorba.
— A?a este, domnule general. În mod oficial numai cinci ?tiu despre ea. ?i al ?aselea, care se întâmpl? s? fiu eu. Asta pentru c? sunt chiar cel care a f?cut rost de prima mostr? din acest tip de blindaj. Cam greu puteam s? o aduc f?r? s? ?tiu despre ce anume este vorba, nu?
Generalul încuviin?? din cap, apoi, dup? ce se convinse c? nu sunt auzi?i ?i de altcineva, întreb?:
— ?i totu?i despre ce material anume este vorba în acest nou tip de blindaj? Cei care ne-au f?cut informarea au fost foarte evazivi, de?i din câte am v?zut când a fost montat p?rea mai degrab? un soi de pâsl? decât cine ?tie ce mare scofal?.
Dup? ce se asigur? la rândul s?u c? nu îi putea auzi nimeni, domnul Marcu spuse:
— Evaziv voi fi ?i eu, domnule general, ?i asta în primul rând pentru c? ?i informa?iile despre organit, a?a se nume?te noul material, sunt foarte evazive ?i contradictorii. Wilhelm Reich, un savant austriac, discipol al celebrului Sigmund Freud, s-a refugiat la începutul celui de-al Doilea R?zboi Mondial în America unde a început s? studieze o nou? form? de energie, numit? de el energie orgonic?. Din cauza faptului c? a asociat aceast? energie cu energia declan?at? la om în timpul orgasmului, a fost repede incriminat ?i exclus din lumea ?tiin?ific? într-o Americ? atât de puritan? cum erau Statele Unite la ie?irea din cel de al Doilea R?zboi Mondial. A fost acuzat, arestat, apoi a murit în împrejur?ri nu prea clare, iar cercet?rile lui au p?rut c? intr? într-un con de umbr?. ?i toate astea pân? când s-a observat c? energia orgonic?, într-un mod tare necontrolabil ?i imprevizibil chiar exist? ?i se manifest? în cele mai nea?teptate moduri. Lucru care, bineîn?eles, a stârnit interesul atât al serviciilor secrete vestice cât ?i a celor estice, ceea ce a relansat cercet?rile pe aceast? tem?.
Ar?t? spre ecranele mari pe care vedeau imaginile transmise din fa?a blocului unde locuia C?pc?unul:
— Avem toate motivele s? credem c? individul c?ruia îi spunem noi C?pc?unul folose?te cumva acest tip de energie ?i n?d?jduim c? blindajele Bizonilor îi vor ap?ra pe tanchi?ti de ac?iunile lui.
Cum pe monitoare nu se mai vedea mare lucru cei trei detectivi s-au ridicat de la mas? ?i Spiridon i-a spus domnului Marcu:
— V?d c? domnul general se descurc? foarte bine, a?a c? noi ne retragem la pensiune s? ne odihnim ?i s? fim preg?ti?i pentru atacul final. ?ti?i unde s? ne g?si?i dac? ave?i nevoie de noi.
— Bine face?i, m?car unii dintre noi s? fie odihni?i ?i cu mintea limpede, coment? neutru domnul Marcu.
?eful de stat-major îi urm?ri din ochi evident u?urat: nu îi pl?cea în niciun fel imixtiunea civililor în munca lui ?i în afar? de asta avea atât de rar ocazia s? se implice direct în ac?iune încât era o adev?rat? pl?cere s? arate subalternilor c? înc? nu a ruginit a?a cum speculau unii dintre ei. Mai r?mânea e drept domnul Marcu pe capul lui, dar p?rea ceva mai rezonabil ?i în afar? de asta mai colaborase ?i alt?dat? cu el ?i se dovedea destul de maleabil ?i dispus la compromisuri.
Dup? plecarea detectivilor s-au adus cafele ?i dup? ce le-au b?ut s-au aplecat cu for?e proaspete peste harta cartierului. Dup? ce au studiat-o iar, îndelung, generalul C?rbunescu s-a întors spre domnul Marcu:
— În general ezit s? cer p?rerea unui civil despre desf??urarea unei opera?iuni militare, dar ?inând seama de preg?tirea dumneavoastr? ?i mai ales de insolitul situa?iei vreau s? v? întreb: crede?i c? proced?m bine?
Domnul Marcu plimb? palma peste hart? ca ?i cum ar fi vrut s? simt? cu propria lui mân? amplasarea tancurilor pe teren ?i în cele din urm? spuse:
— Nu v?d, în situa?ia dat?, ce am putea face mai mult. Trebuie s? respect?m planul de lupt? ?i s? sper?m c? vom reu?i s?-l distrugem din prima salv? pentru c? altfel…
— Altfel, domnule Marcu? întreb? generalul.
— Altfel vom avea probleme, pentru c? pe acest om pe care îl numim noi C?pc?un se pare c? tot ce nu îl distruge îl face mai puternic. ?i atunci va trebui s? apel?m la cei trei detectivi ?i asta tare nu îmi place pentru c?, de?i sunt de partea noastr?, uneori am impresia c? sunt la fel de instabili în comportament ca ?i C?pc?unul.
— Civili, ce s? faci, spuse sarcastic generalul, apoi continu?. Sper c? nu vom fi nevoi?i s? apel?m la ei pentru c? avem preg?tite ?i câteva planuri alternative dac? tancurile dau gre?. S? nu uit?m c? în Bra?ov avem situat? o unitate de rachete pe care o putem folosi la o adic?. În câteva minute dup? ce dau ordinul blocul în care este C?pc?unul poate fi transformat în ruine ?i asta f?r? ca racheti?tii s? se expun? nici m?car o secund?.
— A?a este, domnule general, dar s? nu uit?m c? a?i folosit expresia „blocul poate fi transformat în ruine”. Cine ne asigur? c? printre aceste ruine un C?pc?un furios ?i dornic de r?zbunare nu a supravie?uit? Asta ca s? nu mai spun de nenum?ratele victime colaterale care se mai g?sesc înc? în bloc ?i în împrejurimi.
— Mda, asta cam a?a este, trebui s? admit? generalul. De când am închis cordonul militar în jurul cartierului nu mai intr? nimeni nici dinspre ora?, nici dinspre Tâmpa sau p?dure, iar to?i cei care ies sunt caza?i deocamdat? în ?coli ?i sf?tui?i s?-?i contacteze rudele ?i cuno?tin?ele din cartier ?i s? le sf?tuiasc? s? ias? ferindu-se strict de a trece pe lâng? blocul C?pc?unului.
— Asta este bine, spuse domnul Marcu. Dar ce rezultate concrete avem?
— Destul de slabe, trebui s? recunoasc? generalul. Cred c? trupurile din parcarea blocului nu prea îi încurajeaz? pe oameni s? fac? pasul hot?râtor, de?i în curând vor r?mâne f?r? alimente. S? sper?m c? mâine diminea?? totul se va sfâr?i.
— S? sper?m, spuse ?i domnul Marcu ?i privi la adjunctul generalului care cu o min? preocupat? intr? ?i se post? în fa?a ?efului de stat-major.
— Permite?i s? raportez, domnule general, spuse acesta ?i dup? ce c?p?t? permisiunea continu?:
— Cele dou? plutoane de tancuri de tip Bizon TR85-M1 au fost înc?rcate pe trailere la batalionul de tancuri 631 Oituz ?i au pornit deja spre Bra?ov. Estim?m c? în cel mult cinci ore vor ajunge în parcarea din fa?a pompierilor. De la depozitul militar din F?g?ra? a pornit spre Bra?ov un camion cu proiectilele brizante necesare. În cel mult o or? va ajunge ?i el aici, iar proiectilele vor fi desc?rcate în curtea Centrului de pompieri pân? când vor ajunge tancurile ?i vor fi transferate.
— A?i v?zut? se întoarse generalul triumf?tor spre domnul Marcu. Totul decurge conform planului ?i mâine diminea?? totul va fi doar o amintire urât?, inclusiv C?pc?unul.
— S? dea Domnul s? mearg? totul a?a de u?or cum a?i pl?nuit, spuse sceptic domnul Marcu ?i se întoarse spre colonel care mai voia s? mai spun? ceva.
Acesta, dup? ce v?zu c? toate privirile sunt a?intite spre el, continu?:
— Juri?tii no?tri înc? nu au g?sit o modalitate de a declara starea mar?ial? într-un singur cartier, dar înc? mai caut?… se pare c? este o sc?pare legislativ?.
— Dup? ce vor vedea mormanele de cadavre din cartier sunt sigur c? vor g?si ei o bre?? în lege, morm?i generalul, apoi întreb?:
— Cum st?m cu costumele de protec?ie?
— Au ajuns deja, domnule general, iar geni?tii sunt la intrarea în cartier ?i se echipeaz?. Au cu ei ?i c?rucioare folosite de obicei pentru c?rat bombe ?i în câteva ore vor elibera parcarea de cadavre.
Domnul Marcu deveni dintr-odat? atent:
— Sta?i pu?in, despre ce costume este vorba?
?eful de stat-major ?i adjunctul s?u schimbar? priviri complice ?i în cele din urm? generalul spuse mândru:
— În cadrul colabor?rii interarme am primit de la for?ele NATO ultimele modele de costume de protec?ie folosite pentru dezamorsarea bombelor ?i chiar a dispozitivelor nucleare. Pe lâng? o mul?ime de facilit??i de comunicare au ?i tot fel de protec?ii ?i blindaje încorporate…
— Dar nu ?i orgonit, spuse domnul Marcu.
Generalul ridic? din mâini neajutorat:
— Nu din câte ?tim noi, nu.
— Atunci le poart? degeaba, domnule general, spuse serios domnul Marcu. La fel de bine s-ar putea duce în costume de baie. Înc? nu ?tim cum anume ac?ioneaz? la distan?? C?pc?unul. Se pare c? este nevoie s? vad? fa?a celui atacat, dar asta este numai o presupunere. M?car vizorul costumului este opac, are vreun sistem indirect de transmitere a imaginii?
?eful de stat-major privi spre adjunctul s?u care spuse:
— S-a considerat c? nu este necesar? o asemenea complica?ie…
În remiza uria?? se l?s? lini?tea, apoi domnul Marcu spuse încet în a?a fel încât s? fie auzi?i numai de cei doi:
— În cazul ?sta oamenii ?ia sunt ca ?i mor?i. Pute?i de pe acum s? le salva?i via?a anulând misiunea.
— În niciun caz, spuse generalul. Oamenii ace?tia sunt dintre cei mai buni pe care îi avem ?i au participat la misiuni mult mai periculoase în Afganistan ?i în Irak deci ?tiu la ce s? se a?tepte.
În timpul ce discutau pe unul dintre monitoare ap?rur? doi b?rba?i în costume masive de protec?ie care împingeau un c?rucior în fa?a lor. Înaintau încet ?i, curând, în raza vizual? mai ap?ru un grup care înainta la fel de precaut spre locul unde se aflau cadavrele.
To?i din remiz? urm?reau în t?cere strania procesiune ?i a?teptau cu ochii ?int? pe monitoare s? vad? ce se va întâmpla. Primul grup ajunse lâng? primul cadavru ?i cu greu, din cauza m?nu?ilor groase, reu?ir? s?-l încarce pe c?rucior.
— Ave?i comunicare direct? cu ei? întreb? domnul Marcu.
— Nu direct?, r?spunse adjunctul, ci numai prin intermediul maistrului militar care îi coordoneaz?.
— S? le transmit? atunci pe cât posibil s? ac?ioneze cu spatele spre blocul C?pc?unului. Asta presupunând c? acesta are nevoie s? le vad? fa?a ca s?-i poat? ataca.
În timp ce adjunctul transmitea ordinele, urm?reau în continuare desf??urarea evenimentelor. Se pare c? efortul depus pentru înc?rcarea cadavrului fusese destul de mare pentru c? amândoi oamenii se opriser? ca s? se odihneasc?. Au trecut câteva minute bune cu oamenii r?ma?i în aceea?i pozi?ie u?or nefireasc?, sprijini?i de c?rucior, pân? s?-?i dea seama c? ceva nu este în regul?.
Adjunctul comut? pe difuzor leg?tura cu maistrul militar care coordona ac?iunea ?i se auzi r?suflarea precipitat? a omului:
— Domnule colonel, am pierdut leg?tura cu prima echip?… cred c? sunt mor?i.
Domnul Marcu f?cu un semn c?tre adjunct ?i acesta, prea consternat pentru a se împotrivi, îi întinse microfonul:
— S-a auzit vreun zgomot înainte de a pierde leg?tura cu ei?
Maistrul militar era ?i el prea impresionat pentru a obiecta la schimbarea interlocutorului ?i r?spunse automat:
— Da, s-a auzit un zgomot ca ?i cum cineva ar fi spart un balon cu ap? foarte aproape de microfon. A?a ca un plesc?it…
Domnul Marcu, acoperi microfonul cu palma ?i se întoarse spre cei doi ofi?eri:
— Dup? cum am presupus, C?pc?unul a g?sit o modalitate de a str?punge protec?ia costumelor ?i de a le exploda capetele.
?eful de stat-major oft? din greu:
— ?i ce-i de f?cut?
— S? vedem, spuse domnul Marcu ?i activ? microfonul, apoi spuse:
— Domnule maistru, mai ai leg?tura cu echipa a doua?
— Da, r?spunse într-un târziu maistrul.
Pe un ecran se vedea cum cei din echipa a doua, f?r? s?-?i dea seama ce anume se întâmplase cu camarazii lor, se apropiau de un cadavru.
— Comunic?-le urgent c? misiunea se anuleaz?. S? abandoneze c?ruciorul acolo unde se afl? ?i s? vin? spre ie?irea din cartier cât de repede pot, dar tot timpul cu spatele spre bloc. ?i, pentru numele lui Dumnezeu, s? nu priveasc? deloc în urm?!
Urmar? câteva minute de t?cere cât? vreme maistrul retransmitea ordinele, apoi, când reveni, avu un râs amar.
— Ce s-a întâmplat? întreb? domnul Marcu.
— Unul din subalternii mei cunoa?te bine Biblia, pentru c? a spus c? sper? c? nu se va transforma ?i el în stan? de sare ca Sara, so?ia lui Lot, dac? încalc? interdic?ia.
— S? cread? ce vrea, numai s? nu se întoarc? spre C?pc?un, spuse domnul Marcu ?i urm?ri în continuare cum cei doi oameni se retr?geau cât de repede puteau spre ie?irea din cartier. Cât se putea de repede era doar un mod de a spune, pentru c? erau împiedica?i de rigiditatea costumelor.
Atunci când ac?ionau normal pentru dezamorsarea bombelor, speciali?tii erau transporta?i cât mai aproape de bomb? cu ma?ini de teren tocmai pentru a-i feri de efortul de merge pe jos o distan?? prea mare.
Mai aveau doar câ?iva metri, când unul dintre ei se opri ?i împins de curiozitate privi în urm?. Chiar cu rezolu?ia slab? a camerei de pe dron?, tot se z?ri la unul dintre geamurile blocului o str?lucire ca ?i cum soarele s-ar fi reflectat în ceva.
— Spune-i s? nu priveasc? în urm? ?i s? nu se opreasc?! strig? domnul Marcu în microfon, dar chiar în acel moment v?zur? cum omul se poticni ?i se înclin? într-o pozi?ie nefireasc?.
Cel?lalt pirotehnist ie?i din imagine, dar primul r?mase în aceea?i pozi?ie aplecat pe jum?tate, ca ?i cum ar vrut s? se întind? la p?mânt.
Domnul Marcu puse t?cut microfonul jos, apoi spuse:
— Cred c? numai rigiditatea costumului îl mai ?ine s? nu cad? - ?i cei doi ofi?eri îl aprobar? t?cu?i.
În remiza în care era Centrul de comand? se l?s? o t?cere adânc? ?i to?i încercau s? în?eleag? cele v?zute.
Dup? un timp domnul Marcu se ridic? ?i se întinse, apoi spuse:
— M? duc s? m? întind pu?in pentru c? în curând vom avea nevoie de toate for?ele pentru confruntarea final?. V? rog s? trimite?i tanchi?tii când vin s? se culce ?i ei ?i odihni?i-v? ?i dumneavoastr? cu rândul.
La plecare se apropie de cei doi ?i spuse foarte încet, ca s? nu aud? ceilal?i din Centrul de comand?:
— ?i, v? rog, f?r? ini?iative de ultim moment. Avem un plan care pare bun, a?a c? hai s? ne ?inem de el dac? nu vrem s? mai pierdem oameni în zadar.




Capitolul 15

Preg?tiri de tain?

Pe cei trei detectivi îi a?tepta la pensiune chestorul Nistorescu, care a considerat c? este mai sigur s? nu se implice direct în opera?iune, considerând c? patru civili puneau destul? presiune pe un biet general obi?nuit s? se descurce de obicei f?r? intru?i prin preajm?.
— Ei bine, cum este? întreb? el de cum îi v?zu.
Chestorul Nistorescu închiriase tot un apartament, a?a c? au hot?rât s? ia masa la el ?i s?-l pun? la curent cu ceea ce v?zuser?. Unul dintre motivele ascunse pentru care st?teau la aceast? pensiune era, pe lâng? prietenia veche care îl lega pe patron de chestor, ?i faptul c?, la cerere, se servea masa în camere, astfel c? puteau discuta în voie, f?r? s? atrag? aten?ia altor consumatori.
În timp ce li se servea masa, Spiridon l-a pus scurt la curent:
— Militarii sunt eficien?i, dar cam rigizi în gândire ?i e clar c? nu sunt f?cu?i pentru a?a ceva. Vor da gre? mai devreme sau mai târziu, a?a c? va trebui s? preg?tim un plan de rezerv?.
Dup? ce chelnerul a plecat, a fost chemat ?i Petric?, care, f?r? s? arunce nici m?car o privire mesei bogate, a me?terit ceva la televizorul prins pe perete ?i l-a întrebat pe Malamut.
— Nu prea am semnal, cât de aproape de pupitrul de comand? ai plantat dispozitivul?
— Chiar sub mas?, dragul meu, chiar sub mas?.
— Atunci s? sper?m c? masa nu este metalic? în întregime pentru c?, în acest caz, va trebui s? te întorci ?i s? spui c? ?i-ai uitat ceva ca s?-l pozi?ionezi în alt? parte…
Malamutul se strâmb?, dar chiar în acel moment ecranul se lumin? ?i pe el ap?ru imaginea transmis? de cele dou? drone ale armatei, pe dou? jum?t??i separate de ecran.
— Ei, atunci hai s? mânc?m! De acum m?car îl avem sub ochi pe general, spuse chestorul.
Tocmai terminau când, în josul ecranului, au ap?rut pirotehni?tii îmbr?ca?i în costumele lor masive.
— Doamne, oamenii ?ia vor muri! Ce naiba fac acolo? întreb? consternat Spiridon.
— ?i domnul Marcu de ce nu face nimic? întreb? ?i Malamutul.
Chestorul cl?tin? nedumerit din cap:
— Cred c? este dep??it de situa?ie, sau pur ?i simplu militarii au vrut s?-?i impun? punctul de vedere, f?r? s? ?in? seama de consecin?e ?i de posibilele pierderi.
Au asistat neputincio?i la moartea pirotehni?tilor, apoi au sunat dup? chelner s? vin? s? strâng? masa, pe urm? s-au mutat în apartamentul lui Spiridon, care era pu?in mai mare.
Spiridon a scos flaconul cu pastile în fa?a lor, a luat dou?, apoi a spus:
— S? sper?m c? m? vor ajuta s? g?sesc o cale pentru a ie?i din aceast? încurc?tur? fiindc?, s? nu uit?m, tot dou? pastile din astea ne-au adus în situa?ia de fa??.
Malamutul p?rea nedumerit, a?a c? îl întreb?:
— Cum a?a? Eu unul nu v?d leg?tura.
Spiridon ridic? sup?rat din umeri:
— Cum nu vezi leg?tura? Ai uitat c? planul ?sta minunat, de a alimenta cartierele Bra?ovului, pe rând, cu dimextrozin? a fost al meu? ?i c? mi-a venit ideea exact dup? ce luasem dou? minun??ii rubinii din astea?
— Nu ar trebui s? te sim?i vinovat, spuse chestorul împ?ciuitor. În situa?ia dat?, era cea mai bun? solu?ie. Ia imagineaz?-?i cum ar fi fost dac? am fi alimentat cu dimextrozin? întreg Bra?ovul, dac? numai un cartier ne-a creat atâtea probleme? M?car acum suntem preg?ti?i s? o rezolv?m, într-un fel sau altul… Înc? nu ?tiu cum, dar sunt sigur c? vei g?si ?i de data asta o solu?ie.
Spiridon se apropie de flipchart ?i începu s? deseneze ?i to?i îl urm?reau cu aten?ie, fiindc? a?a începuse ?i rezolvarea cazului Vampirul.
— Mai da?i-mi o dat? copiile dup? interogatoriul Loredanei, prietena C?pc?unului. Am impresia c? este acolo o informa?ie pe care am omis-o.
Dup? ce i-au dat vraful de hârtii pe care îl primiser? de la Poli?ie, ceilal?i s-au retras într-un col?, discutând în ?oapt? ?i l?sându-l s? le studieze. Dup? graba pe care au dovedit-o când i-au dus copiile dup? interogatoriile fetei, se vedea c? a?teptau de la el într-un fel sau altul o rezolvare.
Timpul trecea, iar dinspre Spiridon se auzeau numai morm?ituri din care nu se în?elegea nimic. Din când în când se ridica ?i mai f?cea câte un desen pe flipchart, dup? care se întorcea la hârtii.
Dup? o or? ?i ceva se ridic? bucuros ?i se apropie înc? o dat? de flipchart:
— Cred c? am g?sit solu?ia, de?i z?u c? nu ?tiu cum o vom aplica.
Cei doi detectivi ?i chestorul ridicar? curio?i privirile ?i îl privir? pe Spiridon desenând, destul de stângaci, o cutie de pizza pe foaia lucioas?. Pentru a-?i suplini lipsa de talent, scrise pe cutie, cu litere mari, PIZZA, s? fie sigur c? o recunosc to?i ?i apoi se uit? triumf?tor spre ei, parc? a?teptând aplauze.
V?zând c? niciunul dintre ei nu reac?ioneaz?, b?tu cu markerul în cutia de pizza desenat? ?i-i întreb?:
— Ei? ?tie careva cum vom proceda?
Într-un târziu Pisica îndr?zni:
— Cred c? am în?eles: îi livr?m o pizza ?i când ajungem cu ea acolo i-o trântim în fa??, în loc s? i-o punem frumos în mân?.
În ciuda atmosferei încordate, gluma f?cut? de Pisic? destinse atmosfera ?i to?i izbucnir? în râs.
Dup? ce râsetele s-au potolit, Spiridon complet?:
— În principiu ai dreptate, Pisico… dar numai pe jum?tate.
— Dumneavoastr? chiar vre?i s?-i livr?m o pizza? întreb? consternat? Pisica.
Spiridon nu r?spunse, ci doar înclin? afirmativ din capul lui mare.
Pisica pufni dispre?uitoare ?i întreb?:
— ?i cine, m? rog, o s? fac? prostia asta?
Toate privirile se întoarser? ca la comand? spre ea ?i, în cele din urm?, Spiridon r?spunse:
— La o astfel de întrebare se r?spunde de obicei: cine-ntreab?, ?la e!
V?zând strâmb?tura de pe fa?a Pisicii, Spiridon spuse:
— Dac? m? l?sa?i s? v? explic, o s? vede?i c? totul este cât se poate de simplu.
Se apropie de teancul de hârtii, ridic? una ?i le-o ar?t?:
— Prietena lui, Loredana, a spus în vreo trei rânduri c? Vasile Tudorache ador? pur ?i simplu pizza Prosciutto Speciale, pe care o coace o singur? pizzerie din Bra?ov, la un pre? destul de piperat. Iar primul lucru pe care l-a f?cut, dup? ce a avut acces la bani, a fost s?-?i comande Prosciutto Speciale, de câteva ori pe zi. Ei, cu speran?a c? ?i C?pc?unul a mo?tenit gusturile lui Vasile Tudorache, vom încerca s?-i livr?m pizza lui preferat?, cu totul ?i cu totul special?.
— Ei, a?a începe s?-mi plac?, coment? Malamutul. Îi otr?vim pizza… sau îi punem o bomb? în ea?
La privirea dojenitoare a lui Spiridon, Pisica încerc? s?-l domoleasc?:
— Taci, omule, ?i las?-l s? vorbeasc?!
Spiridon îi mul?umi din priviri ?i continu?:
— Coroborând aceast? informa?ie cu faptul c? Vasile Tudorache a pus-o pe Loredana s? acopere toate oglinzile din apartament chiar în timp ce avea loc transformarea lui în C?pc?un, avem ?i rezolvarea problemei.
Urmar? câteva clipe de t?cere întrerupt?, de data asta, de Malamut:
— Am în?eles, spuse el, de?i nu p?rea foarte convins de asta. Pân? hale?te C?pc?unul pizza, Pisica va înl?tura ziarele de pe oglinzi…
— E?ti pe aproape, Malamutule, doar cu o mic? modificare…
Urm?rit de privirile tuturor se apropie iar de flipchart ?i începu s? deseneze, dar, dându-?i seama c? subiectul este prea complex pentru talentul lui, se întoarse spre ei:
— Mai bine v? explic, pentru c? e greu de desenat. S? presupunem c? Petric? va me?teri cutia de pizza în a?a fel încât s?-i ata?eze o tav? grea, în partea de jos, lustruit? suficient de bine încât s? joace rolul unei oglinzi. Dac? Pisica, în loc s?-i serveasc? pizza, va ridica tava pentru ca monstrul nostru s? se vad? în toat? splendoarea, sunt convins c? va fi impresionat suficient timp cât s?-i dea Pisicii timp s? ac?ioneze.
Desen? un interior de bloc, cu interiorul sc?rii eviden?iat, apoi, consultând planurile blocului, spuse:
— C?pc?unul locuie?te la etajul patru din câte ?tim noi, iar intervalul dintre o balustrad? ?i alta este de un metru. M? gândesc ca dac?, profitând de momentul de stupoare al C?pc?unului, Pisica l-ar lovi, s? spunem, în testicule, acesta s-ar apleca, iar ea l-ar apuca de p?rul care i-a crescut mult în ultimele zile ?i i-ar da un brânci peste balustrad?, totul s-ar termina perfect. B?nuiesc c? nici m?car un c?pc?un nu ar supravie?ui unei c?deri de la etajul patru, pe o suprafa?? de beton...
Un timp ceilal?i au r?mas t?cu?i, apoi Pisica întreb?:
— Într-adev?r, planul pare perfect, dar am o singur? nedumerire: de ce eu ?i nu el? ar?t? ea spre Malamut.
Spiridon oft? greu ?i întoarse laptopul spre ei:
— Dup? cum vede?i, unul din atuurile Pizzeriei Adela este c? livrarea la domiciliu se face de c?tre tinere fete îmbr?cate în uniforme roz, care le confer? o înf??i?are inocent?. Am foarte mare încredere în talentele Malamutului de a-?i schimba înf??i?area, dar nu cred c? i s-ar potrivi niciuna din rochi?ele pe care Pizzeria Adela le are în garderob?. Poate doar Petric? s-ar mai potrivi, dar am în?eles c? el are cu totul alte talente…
— A?a este, spuse în cele din urm? Pisica, Petric? are cu totul alte talente, mai degrab? tehnice, pe care am s? m? duc chiar acum s? le pun în valoare.
Ie?i din apartament înainte ca cineva s? apuce s? o întrebe ceva, iar Malamutul spuse privind la u?a închis?:
— Între noi fie vorba, cred c? a? fi preferat s? m? duc eu, dar îmi dau seama c? nu se poate…
Chestorul Nistorescu aprob? ?i el, f?r? pl?cere:
— Sunt sigur c? te-ai fi descurcat mai bine, dar î?i dai seama cum ar fi reac?ionat C?pc?unul dac? în locul unei fete tinere ?i delicate, s-ar trezi în fa?? cu o mas? de mu?chi ca a ta? Sunt convins c? nu ?i-ar permite s? te apropii foarte mult.
V?zând fe?ele înnegurate ale celorlal?i continu?:
—Nu uita?i c? acesta este doar un plan de rezerv?. S? sper?m c? tancurile armatei vor reu?i s?-l termine, f?r? ajutorul nostru.
Un murmur de aprobare îi înso?i vorbele, dar fiecare se gândea, în sinea lui, c? foarte curând planul lor secundar este posibil s? devin? singurul plan viabil.









Capitolul 16

Zece tancuri pentru Bra?ov

Proiectilele brizante de la depozitul din F?g?ra? au ajuns în cursul serii ?i camionul în care au sosit a fost parcat în curtea Centrului de Pompieri, în a?teptarea tancurilor. Cei patruzeci de tanchi?ti, care formau echipajele, au sosit înaintea tancurilor ?i au fost încartirui?i în dormitoarele libere ale Centrului Militar de pe strada Lung?. Trailerele cu tancuri au ajuns pe la ora trei diminea?a ?i tehnicienii de la între?inere au început imediat s? roiasc? în jurul lor. Au fost desc?rcate, alimentate, muni?ia a fost înc?rcat? în rastele ?i, pe la ora cinci diminea?a, au fost adu?i ?i tanchi?tii pentru instruire.
În sala mare, puternic luminat?, era afi?at? pe un perete o hart? la scar? mare a cartierului Valea Cet??ii, iar adjunctul ?efului de stat-major le-a explicat pe îndelete ce aveau de f?cut:
— Nu uita?i c? este posibil s? nu ave?i ocazia s? trage?i o a doua salv?, deci este imperios necesar s? nimeri?i ?inta din prima salv?, a încheiat el pe cel mai serios ton posibil.
Tanchi?tii au aprobat ?i ei din cap la fel de serio?i, dar pe furi? au schimbat priviri conspirative: majoritatea erau veterani care participaser? la misiuni de r?zboi în afara ??rii ?i acolo chiar nu puteau gre?i pentru c?, dup? prima lovitur?, dac? ratau ?inta, o grenad? reactiv? se îndrepta spre ei.
?i-au notat pozi?ia apartamentului pe care trebuiau s?-l distrug?, apoi au ie?it în noaptea rece ?i au pornit imensele ma?ini de r?zboi.
De?i erau considerate tancuri de m?rime medie dup? normativele NATO, Bizonii române?ti aveau o lungime de zece metri cu tot cu ?eav?, o greutate de cincizeci de tone ?i o l??ime de aproape trei metri ?i jum?tate. Pentru c? distan?a în mar? între ele a fost stabilit? la treizeci de metri, coloana de tancuri se întindea pe mai bine de patru sute de metri ?i, cu toate c? viteza era de numai 20 de kilometri pe or?, iar motoarele func?ionau la minimum de putere, duduitul lor ritmat se transmitea prin sol, asemenea unui cutremur îndep?rtat. La geamurile blocurilor care m?rgineau bulevardul era plin de oameni care fotografiau ?i filmau de zor insolitul eveniment. Din câte î?i aminteau, cei care priveau acum de la geamuri nu v?zuser? pân? atunci niciodat? tancuri pe str?zile Bra?ovului.
Comandantul forma?iei de lupt?, maiorul Vladimir Berceanu, se afla în primul tanc ?i privea nelini?tit, din capacul ridicat al turelei, la mul?imea de oameni care urm?reau de la balcoane coloana de tancuri. ?tia c? în zona aceasta nu erau în pericol direct, dar întâmpl?rile din anii petrecu?i pe câmpurile de lupt?, când putea porni spre tancul lui o grenad? reactiv? de la orice balcon sau geam, erau greu de ?ters din memorie. Intr? în zona de interdic?ie ?i oft? u?urat, apoi î?i conduse tancurile spre punctul de afluire. Dup? ce s-a asigurat c? toate tancurile au ajuns cu bine, a închis capacul turelei, a dat ordin prin sta?ia radio s? se sting? farurile ?i s? se deplaseze numai cu aparatura de vedere pe timp de noapte pân? la locurile programate din timp pentru fiecare tanc.
La ora cinci ?i zece minute raport? Centrului de Comand? c? fiecare tanc din subordinea lui se afla pe pozi?ie ?i ?inta era fixat?.
— Bine, se auzi din c??ti vocea ?efului de stat-major. A?tepta?i pe pozi?ii ?i trage?i numai la ordinul meu.
— Am în?eles, domnule general. Tragem numai la ordinul dumneavoastr?, r?spunse maiorul ?i ap?s? mai bine c??tile pe urechi, în a?teptarea comenzii de declan?are a focului, a?ezându-se mai bine în scaunul incomod.
Era pentru prima dat? când avea ceva mai mult timp s? reflecteze la ciud??enia acestei misiuni. C? ac?iunea era condus? de însu?i ?eful de stat-major mai în?elegea, în fond omul voia ?i el s? simt? pu?in gustul ac?iunii, nu putea în schimb pricepe nici în ruptul capului ce se afla în apartamentul pe care tocmai se preg?teau s?-l distrug?.
În schimb, generalul C?rbunescu radia de bucurie ?i se întoarse spre ceilal?i cu microfonul în mân?:
— Ei, acum va vedea ?i domnul C?pc?un ce înseamn? o salv? format? din nou? obuze percutante. Crede?i-m?, am v?zut cum ac?ioneaz? unul singur ?i este de-a dreptul înfrico??tor.
Se adresa mai mult celor trei detectivi care reveniser? de la pensiune ?i care din nu se ?tie ce motiv, nu prea p?reau impresiona?i de aerul lui belicos. Ba mai mult, cel mai gras dintre ei, c?ruia ceilal?i îi spuneau Spiridon ?i p?reau s?-i acorde un respect deosebit, ridic? mâna ca la ?coal? ?i o flutur? ostentativ în aer.
Generalul se strâmb? nemul?umit, ca ?i cum gestul i-ar fi luat ceva din momentul lui de glorie.
— Spune, te rog, despre ce este vorba, dar s? fii scurt. Oamenii mei a?teapt? pe pozi?ii.
— Am în?eles, domnule general. Voi fi foarte scurt. M? gândeam, dac? tot avem num?rul de telefon al C?pc?unului, nu ar fi indicat ca, înainte de a deschide focul, s? ne asigur?m c? acesta înc? se mai afl? în apartamentul în care ve?i trage?
Generalul nu avu nevoie mai mult de câteva clipe ca s?-?i dea seama c? Spiridon avea dreptate ?i ordon? unui tehnician:
— Adu-mi, te rog, un telefon.
Apoi se întoarse spre Spiridon:
— Dumneata ai perfect? dreptate ?i regret c? nu mi-a trecut mie prin cap ideea asta.
Spiridon accept? mul?umirile cu un zâmbet absent. Sim?ea c? ceva foarte important, legat de telefoane, a fost omis. Ar fi vrut s? mai ia o pastil? ?i s? se retrag? într-un col? lini?tit, s? se poat? gândi la problem?, dar î?i d?dea seama c? acum nu era momentul potrivit.
Încet, generalul form? num?rul la telefonul adus de tehnician, citindu-l de pe o foaie de hârtie adus? de adjunctul lui.
Dup? ce sun? de câteva ori în gol, o voce r?gu?it?, ?i plin? de veselie, r?spunse:
— Alo! Cine naiba m? deranjeaz? la ora asta barbar??
O clip? generalul r?mase blocat. Nu era obi?nuit s? i se vorbeasc? pe tonul ?sta. Î?i reveni imediat ?i întreb?:
— Domnul Vasile Tudorache?
De la cel?lalt cap?t al firului se auzi un morm?it nemul?umit ?i vocea confirm?:
— M? rog, se poate spune ?i a?a, dar am auzit c? oamenii m-au numit C?pc?unul ?i parc? am început s? m? obi?nuiesc cu noul meu nume, a?a c? hai s? r?mânem la C?pc?unul. Despre ce este vorba?
Generalul î?i revenise suficient de mult încât s?-i comunice cu voce ferm?:
— Exist? un mandat de arestare pe numele dumneavoastr?, a?a c?, pentru a evita pierderile colaterale, e de preferat s? v? preda?i dumneavoastr?.
— Domnule… uite-acum îmi dau seama c? nici nu v-a?i prezentat.
În ciuda semnelor disperate pe care i le f?ceau atât Spiridon, cât ?i domnul Marcu, ofi?erul se prezent? în mod automat.
— General-locotenent C?rbunescu Ion, ?ef de stat-major interarme.
— M? bucur de cuno?tin??, domnule general. M? gândeam c?, dac? exist? un mandat de arestare, poate c? ar trebui s? vin? cineva s? m? aresteze. Zorn?ind din c?tu?e, cu o mul?ime de televiziuni care s? transmit? ?tirea în direct. Parc? a?a se procedeaz? în ultimul timp, nu?
Generalul tu?i încurcat, acoperind în acest timp cu mâna microfonul receptorului, apoi, când î?i reveni, spuse:
— Exist? unele impedimente, a?a c? ar fi mai bine, a?a cum am spus, s? v? preda?i singur…
De dincolo nu se auzi un timp decât o respira?ie grea, ca ?i cum C?pc?unul ar fi fost preocupat de altceva.
— Alo, spuse generalul în receptor ?i C?pc?unul r?spunse dup? un timp:
— Sunt aici, doar c? m? întrebam de ce naiba vorbesc cu un general de armat? ?i nu cu un poli?ist? Auzisem eu ceva mai devreme, a?a ca un zgomot surd, prin preajm?. Sper c? n-a?i adus cumva tancuri!
Generalul nu apuc? s? r?spund?. pentru c? de la cel?lalt cap?t al firului se auzi un râs batjocoritor:
— În acest caz pute?i s? v? face?i testamentul, domnule ?ef de stat-major. Sunt convins c-o s? g?sesc fotografia dumneavoastr? undeva ?i am s? v? fac s? regreta?i aceast? impertinen??.
Generalul r?mase blocat din nou ?i privi la receptorul telefonic, ca ?i cum s-ar fi a?teptat ca din el s? ias? un ?arpe, apoi îl duse iar la ureche ?i spuse batjocoritor:
— Nu prea cred.
Activ? microfonul care îi f?cea leg?tura cu cele dou? plutoane de tancuri ?i comand? scurt:
— Foc!
Dup? o secund? dinspre cartierul Valea Cet??ii veni un zgomot surd, ca un huiet îndep?rtat, iar pe fa?a generalului se întinse un zâmbet larg. Din receptorul telefonului se auzi un vaier, urmat de acela?i zgomot de explozie ?i de ziduri d?râmate.
— Ei, s-a terminat ?i cu domnul C?pc?un ?i în acela?i timp ?i cu problema noastr?.
To?i din sal? au aclamat zgomotos, numai grupul detectivilor st?tea rezervat.
— Ce-i, domnilor, nu v? bucur? victoria noastr?? întreb? ?eful de stat-major dând cu ochii de figurile lor preocupate.
Spiridon r?spunse în numele tuturor, cl?tinând neîncrez?tor din capul mare:
— Am s? m? bucur, domnule general, doar atunci când am s? v?d cu ochii mei corpul C?pc?unului f?cut buc??ele.
Scoase apoi flaconul din buzunar ?i lu? dou? pastile rubinii, f?r? s? se mai fereasc? de nimeni, ?i le înghi?i f?r? ap?.
— Nu mai dureaz? mult pân? atunci, domnule Spiridon. În curând vom trimite ?i infanteria s? verifice.
Vru s? mai spun? ceva, dar chiar atunci aten?ia le fu atras? de o mi?care pe un monitor. Unul dintre tancuri, ?i dup? indicativ se vedea c? este al comandantului, se puse în mi?care ?i, ocolind cadavrele din parcare, se apropie de blocul în care se vedea la ultimul etaj apartamentul complet distrus.
— V? rog s?-i comanda?i s? se opreasc?, se ridic? Spiridon de pe scaun, apropiindu-se de general.
— Dac? omul nostru este mort, ce rost mai au atâtea precau?ii? întreb? dispre?uitor generalul.
To?i ochii erau fixa?i pe tancul comandantului care se mai apropie câ?iva zeci de metri, apoi se opri. Capacul turelei se deschise ?i maiorul Vladimir Berceanu î?i scoase pe jum?tate corpul din turel?. Dup? ce se r?suci în toate p?r?ile, aten?ia lui se fix? asupra apartamentului distrus.
— Domnule general, raportez! se auzi vocea lui din difuzor. Ţint? distrus? în întregime ?i, dac? îmi permite?i o p?rere personal?, nu v?d cum ar fi putut supravie?ui cineva unei asemenea lovituri.
Pentru c? imaginea sosea instantaneu, mai întâi s-a v?zut pe monitoare cum capul bravului maior se face buc??ele ?i abia apoi s-a auzit plesc?itul îngrozitor al sângelui care se împr??tie, transmis de microfonul sta?iei de bord.
O clip? mai târziu se auzi din microfon o voce precipitat?:
— Domnule general, comandantul nostru a fost doborât. Repet, comandantul a fost doborât. Aici ochitorul de pe tancul comandant, indicativ 14E18. Suspect?m c? a fost ac?iunea unui lunetist izolat, care l-a împu?cat în cap.
Pentru c? ?eful de stat-major a r?mas încremenit, Spiridon i-a luat delicat microfonul din mân? ?i a ordonat:
— Aten?ie, ochitor! Dac? este posibil, trage corpul comandantului în tanc, închide capacul turelei f?r? s? te expui ?i d? comand? pentru toate celelalte tancuri s? se adune la locul de afluire.
Spiridon nu se prezentase, dar cum ordinele erau de bun-sim?, ochitorul r?spunse scurt:
— Am în?eles, domnule, trag în turel? corpul comandantului, închid capacul ?i ordon forma?iei de tancuri adunarea la locul de afluire.
Generalul ar fi vrut s? protesteze pentru faptul c? i-a fost luat microfonul de la care tocmai conducea o opera?iune militar? de c?tre un civil, dar în mintea lui se strecur? gândul c?, deoarece C?pc?unul nu este mort, în cele din urm? ?i-ar putea pune în aplicare amenin?area rostit? cu pu?in timp în urm?. Privi la fel de absent cum receptorul telefonului îi este luat din mân? ?i nu p?rea s? fie foarte con?tient c? din receptor se auzea o voce. Spiridon duse receptorul la ureche, f?r? ca nimeni s? se împotriveasc?, apoi spuse:
— Alo, este cineva acolo?
Cum telefonul r?m?sese comutat pe difuzor, toat? lumea din apropiere putu auzi râsul sarcastic, care p?rea s? umple toat? înc?perea.
— Este, cum s? nu fie! Sper c? n-a?i desf?cut ?ampania pentru c? mai ave?i de a?teptat pentru asta. Dar cu cine vorbesc? Nu mai este generalul la telefon?
— Nu, nu mai este generalul, r?spunse calm Spiridon. Domnul general este re?inut momentan cu alte treburi.
Hohotul de râs se auzi iar, apoi vocea spuse:
— P?i, din dou? una: ori a le?inat, ori a plecat s?-?i scrie testamentul. Cu cine am onoarea acum?
— M? numesc Spiridon Breazu, sunt de meserie negociator pentru cazurile de criz? ?i v? rog s? nu pierde?i timpul c?utându-m? în reviste sau pe internet. Chiar dac? am rezolvat multe cazuri, numele meu, ?i cu atât mai mult fotografia, nu apare pe nic?ieri.
De dincolo se auzi un morm?it dezaprobator, iar în cele din urm? vocea C?pc?unului se auzi vesel?:
— Sunt curios, ce v? gândi?i c? a?i putea negocia cu mine? Ce crede?i c? a?i putea s?-mi oferi?i?
— Orice dori?i, în limite rezonabile.
— Limite rezonabile… Ce în?elege?i prin limite rezonabile?
— Destul de multe, ?inând seama c? tocmai ne-a?i dovedit aptitudinile dumneavoastr? deosebite.
Mârâitul din difuzor se transform? într-un morm?it aprobator ?i C?pc?unul spuse:
— Discu?ia începe s? devin? interesant?, numai c? pierde din vedere esen?ialul.
— S? auzim, spuse Spiridon ?i se întoarse repede spre ?eful de stat-major pentru c? i se p?ruse c? vrea s? spun? ceva. Îi f?cu semn s? tac? punându-?i un deget la buze ?i se f?cu c? nu observ? c? Malamutul se d?du mai aproape de el. Nu voia s? se gândeasc? ce s-ar putea întâmpla dac? generalul ar fi scos vreun cuvânt, pentru c? trebuia s? se concentreze asupra dialogului, dar, dup? figura încruntat? pe care o avea Malamutul, ofi?erului nu i-ar fi fost deloc moale dac? ar fi înc?lcat interdic?ia.
— Pleca?i, probabil, de la presupunerea c? eu a? dori s? plec undeva în lini?te ?i pace ?i tot ce îmi doresc este s? pun mâna pe o sum? consistent? de bani ?i pe un avion cu care s? plec…
— Cam a?a ceva, recunoscu Spiridon.
— Ei bine, treaba nu st? deloc a?a, spuse C?pc?unul. Nu vreau s? plec! Vreau s? r?mân pe loc ?i s? ucid cât mai mult? lume. Pentru mine a ucide a devenit ceva tot atât de necesar, cum este pentru dumneata s? respiri, nu ?tiu dac? m? po?i în?elege. Chiar dac? ?tiu la ce consecin?e va duce asta: în cele din urm? ve?i sacrifica cu totul cartierul, sau chiar ora?ul, ?i ve?i lansa o bomb? de vreo ton?, dou?, în locul unde b?nui?i c? m? aflu. ?tiu c? Armata Român? nu are a?a ceva în dotare, dar prietenii din NATO probabil abia a?teapt? s? experimenteze a?a ceva.
Spiridon cl?tin? din capul mare ?i privi la fe?ele consternate din jur, apoi spuse:
— Cred c? sunt printre pu?inii oameni din lume care te poate în?elege… ?i tot printre pu?inii care au ?i o solu?ie.
— I-auzi! se auzi vocea C?pc?unului urmat? de un chicotit. Adic? eu, care m? cunosc cel mai bine, nu am g?sit nicio solu?ie, ?i ai g?sit dumneata una?
— Da, încuviin?? Spiridon. Am o solu?ie ?i înc? una bun? pentru toat? lumea.
— S? o auzim, spuse de-a dreptul curios C?pc?unul.
Dup? o pauz? de câteva secunde, Spiridon spuse în receptor:
— Numai o clip?, trebuie s? fac pu?in? ordine pe-aici…
Se întoarse spre general ?i spre ceilal?i militari ?i spuse tare:
— Domnilor, v? rog s? p?r?si?i cu to?ii înc?perea, pentru a putea desf??ura negocierile în lini?te.
— Dar nu este posibil! se revolt? generalul. Aceasta este o opera?iune militar? în curs de desf??urare ?i nu este permis nim?nui…
— A fost o opera?iune militar? pân? când ai dat chix, generale. Dac? tot ai gre?it, las?-i pe al?ii s? se ocupe de problem?. Eu voi încerca s? salvez o mul?ime de vie?i, printre altele ?i pe a dumitale. ?i nu m? mai ?ine de vorb? pentru c?, poate chiar în acest moment, C?pc?unul î?i caut? pe internet fotografia ?i ?tii c? are nevoie doar de atât ca s? te fac? fântân? artezian?.
La semnul ?efului de stat-major se ridicar? to?i s? plece, dar Spiridon le f?cu semn celor doi detectivi ?i domnului Marcu s? r?mân? pe loc.
Dup? ce ultimul militar p?r?si remiza, Spiridon lu? iar receptorul.
— Omule, s? ?tii c? sunt impresionat, spuse C?pc?unul. S? dai afar? un general din propriul lui Centru de comand?, chiar c? este ceva. Încep s? cap?t încredere în propunerea ta, a?a c? d?-i drumul.
— Te rog s? nu te gr?be?ti ?i s? o cânt?re?ti cu grij?. S-ar putea s? fie singura alternativ? viabil?, cu pierderi minime.
Din difuzor se auzi un mârâit de ner?bdare ?i C?pc?unul izbucni:
— Las?-m? pe mine s? apreciez asta. Vreau s? aud odat? propunerea aia!
Spiridon ezit? câteva clipe, ca ?i cum ?i-ar fi formulat mai întâi în gând ce avea de spus, con?tient c? nu va avea a doua ?ans?.
— Probabil c? ?tii deja c?, în anumite comunit??i din Orientul Îndep?rtat, mai exist? înc? a?a numita institu?ie a c?pc?unului local, care execut? tot felul de sarcini utile pentru comunitate, cum ar fi ap?rarea de du?mani sau, pur ?i simplu, pentru c? a?a cere legenda local?. Drept ofrand? pentru serviciile aduse, c?pc?unii locali, care uneori se mai numesc acolo ?i dragoni, primesc tineri ?i tinere, la intervale regulate, cu care el poate face ce vrea. Cu cât comunitatea este mai mare, cu atât num?rul de tineri ?i tinere cre?te… ca s? nu mai vorbim de prizonierii de r?zboi, condamna?ii la moarte ?i alte asemenea oportunit??i.
De la cap?tul cel?lalt al firului nu se auzea niciun zgomot ?i Spiridon continu?:
— De ce în loc s? fii vânat, hulit ?i, în cele din urm?, ucis, s? nu fii mai bine admirat, respectat, adorat ?i cu o rezerv? nelimitat? de oameni la dispozi?ie pentru a-?i satisface micile pofte? Atunci când natura creeaz? câte un exemplar ca dumneata, fii sigur c? îi ofer? ?i posibilitatea de a supravie?ui. Poate legenda Minotaurului ?i a altor creaturi asem?n?toare au la baz? câte un sâmbure de adev?r…
T?cerea din difuzor se adâncea ?i to?i au fost convin?i c? Spiridon a dat gre?.
— Cine e?ti dumneata, domnule Spiridon? se auzi în cele din urm? vocea aproape ?optit? a C?pc?unului.
Pe fa?a lui Spiridon se l??i un zâmbet larg, dar nimic din veselia lui nu se reflect? în glas, atunci când r?spunse. Dimpotriv?, vocea era serioas? ?i sobr? pentru c? acum urma ceea ce era mai greu.
— Doar o fiin?? care te în?elege perfect ?i î?i în?elege foarte bine nevoile. Uite, de exemplu, ?tiu sigur c? sufletul î?i tânje?te acum dup? o pizza Prosciutto Speciale magnific?…
— M-ai ghicit, omule! se auzi râsul vesel al C?pc?unului. Comand? repede o Prosciutto Speciale ?i, dup? ce o m?nânc, promit s? m? gândesc la o cale sigur? de a ajunge în Extremul Orient. Cât mai sigur? pentru mine...
— Am în?eles ?i m? voi gândi ?i eu la o cale mul?umitoare pentru toat? lumea. Nu ?tiu dac? la pizzeria Adela au aprins cuptoarele, dar am s?-i gr?besc cât de tare pot. Voi suna chiar înainte ca ma?ina cu pizza s? ajung?…
Dup? o pauz?, privi spre Pisic?, care îl asculta cu toat? aten?ia, apoi f?cu o strâmb?tur? ?i continu? în receptor:
— O s? m? asigur c? pizza va fi servit? de cea mai nostim? fat? pe care o au acolo… ?i s? r?mân? numai între noi, dar po?i s? o p?strezi bonus pân? la plecare.
Un râs gros se auzi din difuzor, apoi C?pc?unul puse receptorul în furc?.
Spiridon se întoarse spre detectivi ?i ridic? nevinovat din umeri:
— Î?i dai seama, Pisico, c? am fost nevoit s? spun asta…
Chiar dac? pricepea foarte bine cum st?tea treaba, Pisica tot nu p?rea foarte încântat?:
— Auzi la el! Bonus! Vrea, urâtul naibii, s? primeasc? ?i bonus. S? vezi ce bonus în cap o s?-i trag când îl v?d...
Malamutul era mai calm ?i observ?:
— Cred c? asta era ?i ideea ?efului: s? te enerveze ?i mai mult, ca s? fii în form? pentru momentul când o s? dai ochii cu el. Acum haide la pizzerie s?-i trezim, s? le spunem s? încing? cuptoarele ?i s?-?i g?sim o uniform?.
— Poate g?sim totu?i una care s? ?i se potriveasc? ?ie, îl tachin? ea ?i au ie?it înghiontindu-se.
Domnul Marcu roti ochii prin sala goal?, cu o figur? gânditoare, iar în cele din urm? întreb?:
— ?i, totu?i, cum a sc?pat cu via?? C?pc?unul? Doar chiar înainte s? se trag? salva de pe tancuri, generalul a vorbit la telefon cu el. Un telefon fix, s? re?inem asta.
Spiridon zâmbi sub?ire ?i r?spunse:
— Dac? a?i fi citit la fel de atent ca ?i mine biografia C?pc?unului, v-a?i fi dat seama imediat: a lucrat aproape doi ani ca tehnician la liniile telefonice.
— ?i ce-i cu asta? întreb? domnul Marcu, tot nedumerit.
— Asta înseamn? c? ?tie cum se cableaz? liniile pentru telefoane ?i i-a fost u?or s? schimbe firele într-o cutie de distribu?ie, în a?a fel ca telefonul lui s? fie conectat, undeva, într-un apartament de pe alt? scar?, ales din timp. Majoritatea au r?mas goale dup? ce a fost ini?iat? evacuarea. ?i putea ajunge pe ce scar? voia prin subsolul comun al blocului.
Domnul Marcu scutur? gânditor din cap ?i murmur?:
— Uite ce înseamn? o pastil? luat? la timp… Cred c? ar trebui s? iau ?i eu una, m?car în situa?ii de criz?.
Spiridon recuno?tea o glum? bun?, a?a c? râse în hohote, poate ?i ca s? se mai elibereze dup? stresul convorbirii tocmai încheiate.
— Hai, s? plec?m ?i s? ne ocup?m de planul B ?i s? red?m înc?perea asta militarilor.









Capitolul 17

Sfâr?itul unui c?pc?un

Domnul Marcu privea gânditor la Pisic?. Ar?ta exact ca o tân?r? vânz?toare de la Pizzeria Adela. A?teptau în curtea interioar? a pizzeriei s? se încing? cuptoarele ?i to?i se bucurau de intimitatea micii ascunz?tori pentru c?, dac? ar fi a?teptat în strad?, precis ar fi atras aten?ia mul?imii de reporteri care se foiau peste tot prin ora?, mai ales dup? ce au fost trase salvele de pe tancuri. Asta cu atât mai mult cu cât nu fusese furnizat niciun comunicat oficial, care s? l?mureasc? situa?ia cât de cât.
— Gata! spuse patroana ie?ind prin u?a din dos a pizzeriei. Cuptoarele sunt încinse ?i punem la copt pizza comandat? de dumneavoastr? în cinci minute.
— V? mul?umim pentru cooperare, doamna Adela, spuse Spiridon galant ca de obicei. Gestul dumneavoastr? amabil nu va fi uitat…
Patroana cl?tin? nehot?rât? din cap:
— Sper numai ca folosirea uniformei ?i a pizzei f?cut? de noi s? nu aduc? vreun prejudiciu renumelui pizzeriei…
Spiridon se apropie de patroan?, îi lu? delicat mâna ?i i-o s?rut?:
— Din punctul ?sta de vedere, eu zic s? sta?i lini?tit?. Când se va afla c? pizzeria dumneavoastr? a avut o contribu?ie atât de însemnat? la salvarea ora?ului, sunt sigur c? vânz?rile vor urca pân? la cer. În locul dumneavoastr?, m-a? gândi unde s? mai construiesc dou?, trei cuptoare pentru a face fa?? cererii.
Îi mai s?rut? o dat? mâna ?i o împinse delicat spre intrarea în pizzerie.
Dup? ce se întoarse la grupul care a?tepta lâng? ma?in? domnul Marcu, mai pragmatic, spuse:
— Asta în cazul în care nu va fi pus? s? semneze atâtea acte referitoare la înc?lcarea secretului, încât îi va fi fric? s? vorbeasc? ?i când este singur?.
Privi cu îndoial? la cei din fa?a lui ?i ad?ug?:
— Bineîn?eles, numai în cazul în care planul nostru reu?e?te…
— ?i dac? nu? întreb? Pisica. Eu voi r?mâne pe post de „bonus” al C?pc?unului?
Domnul Marcu ridic? cu triste?e din umeri:
— Nu pentru mult? vreme, crede-m?! Din informa?iile pe care le am, exist? preg?tit? o bomb? nuclear? tactic?, de 15 kilotone, înc?rcat? pe un avion care a?teapt? cu motoarele pornite pe un aeroport nu foarte departe de aici. Am primit-o cadou de la alia?i când au auzit ce se întâmpl?…
Printre cei de fa?? trecu un fior, iar domnul Marcu continu?:
— Iar în cazul în care avionul d? într-un fel sau altul gre?, s? presupunem c?, prin talentele lui, C?pc?unul îl face pe pilot s? devin? indisponibil, în marea Adriatic? se pozi?ioneaz? chiar acum un submarin nuclear american, înarmat cu rachete Tomahawk. Cel pu?in una are în mod sigur focos nuclear.
— Se pare c? nimeni nu îl vrea pe acest C?pc?un în via??, spuse gânditoare Pisica. A?a c? ar fi bine s? reu?esc, într-un fel sau altul.
— Da, a?a ar fi cel mai bine, spuse ?i Malamutul mai gânditor ca de obicei.
Mai a?tept? câteva minute nelini?tit, apoi se trase mai într-o parte ?i îl sun? pe doctorul Rizescu:
— Domnule doctor, nu ?tiu dac? v? mai aminti?i de mine, dar a? avea nevoie de un mic serviciu.
Dup? o scurt? ezitare, doctorul spuse:
— Sper s? nu fie ceva prea ciudat pentru c?, sincer s? fiu, de la dumneavoastr? ?i prietenii dumneavoastr? m? a?tept la orice.
— Nici vorb?, domnule doctor, nici vorb?. Voiam doar s? v? întreb dac? ave?i acolo un cuptor, un incinerator în care arde?i resturile de natur? organic??
Doctorul p?str? t?cerea câteva clipe, apoi r?spunse:
— Avem a?a ceva aici, dar este numai pentru buc??i mici… În niciun caz nu se poate incinera un cadavru întreg.
— Un cadavru nu încape, am în?eles. Dar capul unui cadavru ar înc?pea?
— În mod sigur un cap ar înc?pea, dar nu ?tiu la ce v-ar folosi asta pentru c?…
— Domnule doctor, v? rog s? nu m? întreba?i nimic acum, dar încinge?i bine cuptorul. Ajung la dumneavoastr? în cel mult o or?.
Doctorul vru s? mai întrebe ceva, dar Malamutul închise telefonul ?i se întoarse la ceilal?i.
Dup? ce le-a fost înmânat? cutia cu pizza, Pisica a a?ezat-o cu grij? pe tava preg?tit? de Petric?, apoi s-a urcat pe locul ?oferului, iar Malamutul s-a strecurat în locul din spate al furgonetei ?i s-a culcat pe spate.
— Mai verific? o dat? comunica?iile, i-a spus Spiridon grijuliu, iar Pisica se strânse u?or de unul din cercei.
În casca purtat? în ureche de Malamut se auzi un p?c?nit scurt, iar acesta confirm?:
— Am auzit tare ?i clar.
Pisica îi readuse aminte:
— Un clic ca s? cobori din ma?in?, iar la dou? intri preg?tit, pe scar?.
— Am în?eles, s? tr?i?i! spuse Malamutul glumind, iar ma?ina a ie?it în strad? neb?gat? în seam? de nimeni.
Spiridon ?i domnul Marcu au privit lung în urma lor, apoi primul a spus:
— S? mergem ?i noi la Centrul de comand?, m?car s? vedem ce se întâmpl? ?i s?-i dau telefon C?pc?unului c? îi este servit? ultima pizza.
— M?car de-ar fi ultima, spuse domnul Marcu ?i s-au urcat gr?bi?i în ma?in?.
Când au ajuns la Centrul de comand? au v?zut pe monitoare c? ma?ina pizzeriei era oprit? la punctul de control de la intrarea în cartier ?i soldatul de la bariera mobil? discuta în contradictoriu cu Pisica.
— Ce s-a întâmplat? întreb? domnul Marcu.
— Solda?ii de la barier? au primit ordin s? lase s? treac? ma?ina pizzeriei, dar unul dintre ei l-a g?sit pitit în spate, printre cutii, pe omul dumneavoastr? ?i nu ?tie ce s? fac?.
Domnul Marcu privi sup?rat spre ?eful de stat-major:
— Cum ce s? fac?? S? fac? ce a fost instruit s? fac?! ?i asta cât mai repede, pân? nu stârnim b?nuieli. Era vorba s?-i dea drumul, nu s?-i controleze.
Între timp Spiridon recuper? de la maiorul cu transmisiunile telefonul fix ?i, înainte de a forma num?rul, le spuse tuturor:
— ?i acum lini?te, v? rog!
C?pc?unul r?spunse dup? ce telefonul sun? de câteva ori, prelung.
— Am crezut c? m-ai uitat cu totul, domnule Spiridon, spuse el dup? ce îi recunoscu glasul.
— Iar eu am crezut c? rela?ia noastr? a pornit, totu?i, pe baz? de încredere reciproc?. Ma?ina pizzeriei este la punctul de control de la intrarea în cartier ?i, din minut în minut, ar trebui s? apar? în raza ta vizual?.
Dup? câteva minute de t?cere, C?pc?unul spuse:
— O v?d acum. Se poate comunica cu ma?ina?
— Da, confirm? Spiridon. Prin sta?ia de radio de pe ma?in?.
— OK, spuse C?pc?unul, s? vin? atunci la scara G ?i s? urce la ultimul etaj.
Pe monitoare se v?zu cum ma?ina pizzeriei se îndrept? spre penultima scar? a blocului cu opt sc?ri, apoi, dup? ce opri, v?zur? silueta fragil? a Pisicii coborând ?i preg?tindu-se s? intre.
— Sper c? fata asta nu este cablat?, î?i ar?t? îngrijorarea C?pc?unul.
— Nu este, r?spunse repede Spiridon. La urma urmei nu ai decât s-o perchezi?ionezi dup? ce ajunge.
— La cum arat?, o s?-mi fac? o pl?cere deosebit?, spuse încântat C?pc?unul. Gata acum, o s? vorbim mai târziu! M? duc s?-mi întâmpin musafira.
Pisica p?trunse cu grij? în scar? ?i privi atent? în jur, dar scara blocului se înf??i?a exact cum îi fusese ar?tat pe planurile blocului, a?a c? a început s? urce încet. Avea de urcat patru etaje ?i, de?i era într-o form? fizic? perfect?, voia s?-?i p?streze for?ele pentru înfruntarea final?.
Sc?rile blocului erau construite cu geamuri largi, prin care lumina soarelui de diminea?? p?trundea cu putere. La un moment dat, când ajunse la etajul trei, Pisica î?i d?du seama c? sc?rile se cutremur? u?or, iar lumina soarelui se întunec? ?i o voce bubuitoare se auzi deasupra ei:
— Hai odat?, c? mor de poft?! Mirosul de la pizza aia m? înnebune?te! continu? vocea bubuitoare.
„?i nici tu nu m? la?i chiar rece” gândi C?pc?unul când o v?zu pe tân?ra fat? ap?rând pe palierul etajului patru.
A?a cum fusese sf?tuit?, Pisica se apropie de C?pc?un cu ochii pleca?i pe cutia de pizza, care avea pus? deasupra chitan?a, dar chiar ?i a?a era con?tient? de m?rimea colosal? a celui din fa?a ei.
— Va trebui s? îmi semna?i pe chitan??, de primire, spuse ea cu o voce pierit?.
— O s? semn?m ?i chitan?a, nechez? C?pc?unul cu o voce bubuitoare ?i o s? facem chiar mult mai multe lucruri decât î?i închipui, dar mai întâi s? mânc?m aceast? delicioas? pizza, c? m? înnebune?te mirosul.
„S? vezi ce o s? te înnebuneasc? asta” gândi Pisica ?i, ajuns? în fa?a lui, ridic? tava, cu partea de jos argintat? ?i lustruit? oglind? de Petric?, în dreptul ochilor lui.
O clip?, C?pc?unul d?du cu ochii de noua lui înf??i?are ?i cu sclipirea neîndur?toare a ochilor lui, care parc? ardeau. Sim?ea instinctiv c? nu e bine s?-i priveasc? pentru c? înc? nu î?i putea controla în totalitate puterile ?i ar putea s?-?i fac? r?u chiar lui însu?i. Închise ochii, dar dintr-un instinct al pericolului, întinse mâna s? arunce tava ?i atunci sim?i genunchiul osos al Pisicii lovindu-l între picioare. Înnebunit de durere, se aplec? în fa??.
Pisica privi masa enorm? a C?pc?unului aplecat? ?i se bucur? c? au conceput ?i o variant? B a planului B, pentru c? se îndoia c? ar putea s? arunce peste scar? trupul butuc?nos din fa?a ei. Ridic?, a?adar, de mânere tava de pe care pizza alunecase pe podea ?i, încercând s?-?i aminteasc? între ce vertebre cervicale citise c? este mai bine s? loveasc?, trânti cu putere marginea t?vii în ceafa C?pc?unului.
Malamutul îi explicase c? ar fi bine s? termine dintr-o singur? lovitur?, dar nu b?nuia ce gât gros are C?pc?unul, a?a c? lama de cu?it sudat? t?vii de Petric? abia dac? sec?ion? jum?tate din gâtul enorm. Dar nici în buc?t?ria pensiunii nu reu?ise s? desprind? dintr-o singur? lovitur?, de prima dat?, capul de porc pe care se antrena. F?r? s? ezite, con?tient? c? î?i joac? ultima carte, ridic? iar tava ?i mai lovi o dat?, de data asta mai puternic, ?i capul uria? se desprinse, în sfâr?it, c?zând la picioarele ei. Ap?s? de dou? ori cercelul, apoi apuc? de p?r capul imens al C?pc?unului ?i îl arunc? dincolo de balustrad?. Un zgomot oribil, un plesc?it de pung? cu ap? care se sparge, înso?i c?derea.
Auzi pa?ii Malamutului la parter ?i se aplec? s? se uite la el.
— Ţi-am trimis o pizza, c??el! strig? ea sfâr?it?, dar bucuroas? c? totul s-a terminat.
— Mul?umesc, Pisicu?o! se auzi de jos glasul înfundat al Malamutului, numai c? pizza asta a ta nu pare foarte coapt?. Coboar? repede s? o ducem la cuptor.
De?i tremura din toate încheieturile, atât de efortul depus, cât ?i de emo?ie, Pisica se gr?bi cât putu de repede ?i îl v?zu pe Malamut cum prinde ?i el de p?r capul enorm al C?pc?unului ?i îl introduce într-un sac verde de pânz?.
V?zând-o cum tremur?, o prinse u?or de mân? ?i o ajut? s? ajung? la ma?in?.
— Po?i conduce? întreb? el.
Pisica b?u pu?in? ap? din bidonul pe care îl avea în ma?in? ?i încuviin?? u?or din cap.
— Atunci condu cât de repede po?i la doctorul Rizescu. I-am zis s? aprind? cuptorul când am plecat de la pizzerie.
Au trecut cu ma?ina pe la punctul de control f?r? s? mai fie opri?i, în fond interdic?ia era numai pentru cei care voiau s? intre, ?i au ajuns la morg? în mai pu?in de zece minute, coborând în subsolul unde doctorul î?i avea cuptorul.
Malamutul ?inea strâns, în bra?e, sacul de pânz? verde ?i doctorul Rizescu îl întreb?:
— Pot vedea m?car ce este în?untru?
Malamutul privi lung la sacul care p?rea c? are o via?? a lui proprie ?i r?spunse:
— Hai s? ne gândim c? în?untru este capul Gorgonei ?i c? nici dup? moarte nu ?i-a pierdut cu totul puterea de a face r?u. Deschide?i mai bine cuptorul, f?r? s? pune?i alte întreb?ri.
Doctorul privi cu îndoial? sacul voluminos ?i, p?rându-i-se c? vede o mi?care în?untrul lui, deschise gr?bit cuptorul ?i folosindu-se de m?nu?ile de azbest, scoase tava cuptorului.
— Pune-l aici! îi ar?t? el tava, apoi a?ez? bine sacul ?i împinse tava cuptorului în fl?c?rile furioase, folosindu-se de mâner.
Au privit cu to?ii la zbaterea furioas? a fl?c?rilor ce cuprindeau fl?mânde sacul. La un moment dat li s-a p?rut c? acesta se mi?c?, dar doctorul i-a lini?tit:
— E numai efectul gazelor care se dilat? ?i î?i fac loc s? ias?.
Malamutul cl?tin? din cap cu îndoial?, iar Pisica spuse:
— A?a s? fie, doctore, cum spui dumneata. Nu au plecat de acolo pân? când sacul, împreun? cu tot ce era în el, a fost transformat în cenu??.
Dup? ce a stins focul, doctorul Rizescu a privit cenu?a de pe tav? ?i i-a întrebat pe cei doi:
— Cu cenu?a ce fac? Ave?i nevoie de ea sau o pot arunca?
Malamutul ?i Pisica s-au privit gânditori, apoi b?rbatul a spus:
— Cred c? o pute?i arunca f?r? nicio problem?.
Chiar când s? plece la u?a subsolului ?i-au f?cut apari?ia domnul Marcu, Spiridon ?i chestorul Nistorescu, pe care îl recuperaser? de la pensiune.
Domnul Marcu ?i-a dat seama dintr-o privire de cele întâmplate ?i încuviin?? t?cut din cap.
— Se pare c? aceasta era cea mai bun? solu?ie, dar acum ar fi bine s? plec?m spre Bucure?ti pentru c? aici se vor încinge spiritele în curând, mai ales când cei de la Armat? vor vedea c? trofeul lor este f?r? cap.
Chestorul ?i domnul Marcu s-au urcat în Volvo, iar detectivii în microbuzul adus de Petric? chiar lâng? Morg? ?i au plecat spre Bucure?ti, ca urm?ri?i de stafia unui C?pc?un.





Capitolul 18

Cine e?ti dumneata, domnule Spiridon?


Dup? ce au ajuns to?i la sediul agen?iei de detectivi, primul lucru pe care l-a f?cut chestorul Nistorescu a fost s? se apuce de f?cut cafea. La privirile amuzate ale celorlal?i, a dat din umeri ?i a continuat. Abia dup? ce le-a servit cafelele, a explicat:
— Crede?i-m?, m-am sim?it atât de pu?in implicat în aceast? treab? ?i în rezolvarea ei, încât m?car acum, la sfâr?it, vreau s? m? fac ?i eu util.
Domnul Marcu explic? dup? ce gust? din cafea, de?i to?i în?elegeau motivele:
— Dragul meu, cred c? î?i dai seama c? trebuia s? menaj?m sensibilit??ile celor de la Armat?. Oricum nu le-a convenit când ne-am amestecat în treaba lor, deci exact tu mai lipseai pe acolo.
— Îmi dau seama, dar tot m-am sim?it inutil o bun? parte din timp, mai ales dup? ce am aflat ce a f?cut Pisica…
Fata ridic? modest din umeri ?i se vedea pe fa?a ei c? era marcat? de cele petrecute cu pu?in? vreme în urm? la Bra?ov ?i c? ar fi preferat s? tac?, dar chestorul insist?:
— ?i, totu?i, sunt curios s? aflu cum de v-a venit ideea de a-l decapita pe C?pc?un ?i de a-i arde capul?
F?cu o pauz?, privi cercet?tor la cei trei detectivi ?i continu?:
— Nu c? ar fi fost o idee rea, dar vreau s? ?tiu cum de v-a trecut a?a ceva prin minte?
Malamutul ar?t? spre Spiridon, care ridicase nevinovat ochii în tavan, dar p?rea de-a dreptul încântat c? se afl? în centrul aten?iei.
— S? fiu sincer, spuse Malamutul, ?eful nostru a c?p?tat în ultimul timp o putere de procesare uimitoare ?i, uite a?a, a ajuns la concluzia c? a?a ar fi cel mai bine pentru to?i. Asta pentru c? Miciurin c?uta în ultima perioad? o solu?ie pentru regenerarea subiec?ilor în cazul r?nirii.
— Ei bine, t?ierea capului pare o ran? destul de serioas? ca nu mai fac? posibil? nicio regenerare, spuse chestorul.
— ?tim, r?spunse Pisica, dar nu am vrut s? risc?m. Cel pu?in Spiridon a?a ne-a sf?tuit.
To?i din jurul mesei au t?cut ?i au privit fix la Spiridon. Tot chestorul fu cel care întreb?, în timp ce domnul Marcu p?stra o t?cere misterioas?, ca ?i cum ar fi cunoscut deja r?spunsurile.
— Ei bine, drag? Spiridon, ce ne po?i spune în plus fa?? de ceea ce ?tim? Poate c?…
Spiridon coborî ochii din tavan ?i ridic? o mân? f?cându-i semn s? tac?.
— Mai întâi s? mai iau dou? pastilu?e ?i pe urm? o s? v? r?spund.
Cu gesturi tacticoase scoase flaconul, îl scutur? spre chestor ca acesta s? vad? c? mai sunt numai câteva pastile ?i c? ar fi cazul s?-i reînnoiasc? provizia apoi, dup? ce le înghi?i, a?tept? câteva secunde ?i nu începu s? vorbeasc? decât atunci când sim?i c? ?i-au f?cut efectul.
— C? tot veni vorba de puterea de procesare, a? vrea s? îmi l?muri?i câteva lucruri care nu prea se leag?…
To?i îl priveau curio?i, iar el continu?, adresându-se mai mult chestorului:
— Dac? to?i copiii au fost adu?i în bunc?rul subteran de care vorbea?i, la vârsta de trei, patru ani, înseamn? c? ar trebui s? aib? acum cam în jur de 30, cel mult 35 de ani. Exact ca ei, ar?t? el spre Malamut ?i spre Pisic?.
— Ai dreptate, dar tot nu pricep unde vrei s? ajungi, spuse precaut chestorul.
— P?i, întrebarea mea este simpl?: ce caut eu în toat? aceast? ecua?ie? întreb? el. Am în?eles c? Anton Vl?d?reanu a fost dus în laboratorul lui Miciurin pentru c? acesta voia s? modifice ?i subiec?i adul?i. Cu rezultatul pe care îl cunoa?tem, dar r?mâne întrebarea: cine sunt eu?
Chestorul zâmbi pu?in vinovat:
— Eu cred c? deja b?nuie?ti.
Spiridon privi încruntat spre el.
— Nu, nu b?nuiesc deloc.
— Tu e?ti Miciurin.
Mâna lui Spiridon se încle?t? în jurul c?nii de por?elan, care se sparse cu un trosnet sec.
— Nu m? face?i s? m? folosesc de for?a pe care tocmai am c?p?tat-o.
Chestorul cl?tin? dezolat din cap.
— Decât s? te folose?ti de for?a fizic?, mai bine te-ai folosi de briciul lui Occam care spune c? nu este necesar s? …
— Mul?umesc, îl întrerupse Spiridon, ?tiu ce spune briciul lui Occam, atât c? nu îmi convine ce prostii spune briciul ?sta.
F?cu o pauz? lung? ca s? se ?tearg? pe mâini de cafea cu un ?erve?el umed pe care i-l întinsese t?cut? Pisica. Apoi spuse:
— B?nuiesc c? ai o explica?ie pentru asta.
Chestorul înclin? din cap:
— Am, bineîn?eles, dar nu ?tiu dac? o s?-?i convin?.
— Tu spune-o doar ?i pe urm? v?d eu dac? o cred sau nu.
— Anatoli Miciurin, spre deosebire de imaginea savantului distrat, era foarte atent la evolu?ia politic? din România acelor ani. A observat îngrijorat degradarea situa?iei politice ?i ?i-a luat m?suri de siguran?? din vreme. ?i-a preg?tit, în secret, o nou? identitate, întâmpl?tor pe numele de Spiridon Breazu ?i, dup? ce a eliberat copiii din bunc?r ?i a aruncat în aer instala?iile ?i ce mai r?m?sese pe acolo, ?i-a injectat o doz? din noul lui preparat. Am avut marele noroc c? l-am întâlnit eu primul în acele zile, când mai sem?na înc? pu?in cu vechiul Miciurin, ale c?rui fotografii le aveam. Am asistat uimit la transformarea, în doar trei zile, a lui Anatoli Miciurin în Spiridon Breazu ?i am fost al?turi de el suficient timp ca s?-i ?optesc despre ceea ce urmau s? devin? ulterior vechi amintiri. Nu uita c? mintea ta era în acele vremuri o tabula rasa, a?a c? a fost u?or ca s?-?i picur, rând pe rând, aceste amintiri, care nu existau de fapt. Ţi-am vorbit despre prieteni ?i colegi care nu existau, dar pe care, dac? îi sunai, r?spundea un agent al domnului Marcu. Dac? î?i mai aduci aminte, a fost o vreme în care ne întâlneam aproape zilnic, iar dup? ce te-ai stabilizat, ?i-am g?sit un serviciu suficient de stresant ca s? te ?in? ocupat ?i s? te împiedice s?-?i pui prea multe întreb?ri. Eu am ie?it discret din via?a ta, îns? ai fost atent monitorizat în tot acest timp, a?teptând un prilej s? te putem reactiva.
Spiridon îl asculta cu aten?ie, dar se vedea pe fa?a lui c? se gânde?te ?i la altceva, încercând s?-?i sondeze adâncurile memoriei. Se putea deduce, dup? figura dezam?git?, c? acolo nu g?sise nimic care s?-i fie pe plac.
— Cum ?i în ce fel s? m? reactiva?i? întreb? Spiridon.
Chestorul ar?t? spre Marcu.
— Domnu Marcu este cel care a monitorizat ce a mai r?mas din proiect, dup? ce to?i participan?ii la el au disp?rut, a?a c? are mai multe am?nunte.
— Inten?ia noastr?, a început Marcu s? vorbeasc?, a fost s? demar?m, încet ?i calm, acest proiect, pentru a nu stârni o reac?ie negativ? din partea dumneavoastr?. Din nefericire, evenimentele s-au precipitat din cauza apari?iei acestui fals vampir de pe strada Sforii, astfel c? a fost necesar s? v? implic?m mai devreme decât inten?ionam, pentru c? nu puteam ?ti dac? nu era vorba cumva despre cel modificat de Miciurin. Urma s? discut?m pe îndelete ?i s? depist?m împreun? o solu?ie pentru a-i g?si pe ceilal?i copii asupra c?rora s-a aplicat acest tratament.
— A? vrea s? v? pot ajuta, dar chiar nu îmi pot aminti nimic despre aceast? perioad?, se ar?t? Spiridon dezolat. Nici m?car nu m? pot sim?i vinovat decât, a?a, prin efort pur intelectual, dar nimic pornit din suflet.
— Nici nu ne a?tept?m la asta, îl lini?ti Marcu. M? gândeam c? împreun? vom g?si o solu?ie, pentru c? presupunem c? acei copii au r?mas ulterior în zona Bra?ovului. Aveau cu to?ii sub zece ani atunci când au fost elibera?i, aveau unele abilit??i ie?ite din comun chiar ?i f?r? s? ia dimextrozin?, a?a c? este pu?in probabil s? nu fi supravie?uit. Unii poate au ajuns copii ai str?zii, al?ii poate au fost interna?i în centre pentru minori sau au fost înfia?i. Oricum, la ora actual?, to?i sunt adul?i ?i pot deveni periculo?i dac? primesc accidental o doz? suficient? de dimextrozin?, a?a c? este mai bine s?-i g?sim noi primii.
— Eu am propus, ini?ial, ca în apa din municipiul Bra?ov s? se introduc? o cantitate controlat? de dimextrozin? ?i s? monitoriz?m atent popula?ia Bra?ovului în tot acest timp, spuse nu foarte convins chestorul.
— De fapt, interveni Spiridon, cred c? trebuie s? continu?m alimentarea cu dimextrozin? pe cartiere. Este posibil s? putem gestiona situa?ia, dac? avem de-a face numai cu câte un cartier, pe rând.
Sim?ind c? to?i ochii din înc?pere îl urm?reau, Spiridon continu?:
— În paralel, trebuie s? încerc?m s? depist?m loca?ia bunc?rului. Sunt sigur c?, în ciuda faptului c? a fost aruncat în aer ?i incendiat, se mai pot g?si urme care s? ne conduc? la fo?ti subiec?i ai experimentelor.
Marcu ridic? dezolat din umeri:
— Am f?cut tot ce este posibil. Am r?scolit toate arhivele, dar nu am g?sit nicio urm?.
— M? gândesc la alt? cale, spuse Spiridon.
— P?i, spune atunci, s? o auzim! izbucni chestorul.
Spiridon ar?t? spre Malamut:
— Atunci când am c?l?torit spre Bran, în urm?rirea vampirului nostru, Malamutul conducea cu toat? viteza, dar chiar ?i a?a am avut o u?oar? senza?ie de deja vu, la un moment dat. Viteza era prea mare ?i altele erau priorit??ile atunci, dar sunt sigur c?, dac? am reface c?l?toria în lini?te, am putea g?si m?car o vag? amintire a locului unde am tr?it atâ?ia ani.
— Asta este o idee bun?, mai ales c? a devenit o prioritate de câteva zile, spuse Marcu.
— De ce?
Marcu oft? u?or:
— Doamna Magda, fosta secretar? a chestorului Nistorescu, a fost g?sit? moart? în apartamentul ei, zilele trecute. Aparent a fost vorba de un jaf nereu?it, în care intru?ii au fost surprin?i asupra faptului, au intrat în panic? ?i au suprimat-o. „Aparent” am spus, pentru c? de fapt a fost suprimat? pentru a nu-i depista leg?tura c?ruia îi comunica toate mi?c?rile din biroul chestorului Nistorescu.
— ?i nu a?i putut afla nimic?
— Ei, câte ceva tot am aflat. Este vorba de colonelul KGB Vladimir Tupolev, fost ?ef de sec?ie care, dup? desfiin?area KGB-ului, a hot?rât s? lucreze pe cont propriu. Este ferm hot?rât s?-i g?seasc? pe copiii care au fost supu?i experimentelor. Nu ?tim înc? de ce, dar sunt sigur c? îi va folosi în scopuri nu tocmai ortodoxe, mai ales dac? ?inem seama de reputa?ia lui. V? da?i seama ce s-ar fi întâmplat dac? ar fi reu?it s? pun? mâna pe C?pc?un ?i s? cad? la o în?elegere cu el?
— ?i atunci, ce ne r?mâne de f?cut? întreb? Spiridon.
— Un singur lucru: s?-i g?sim pe copiii de la Bran înaintea lui, spuse domnul Marcu.
— ?i s? continu?m între timp alimentarea secven?ial? a cartierelor Bra?ovului cu dimextrozin?, ad?ug? chestorul. Cu ce cartier propune?i s? continu?m?
Toate privirile s-au îndreptat spre Spiridon, con?tien?i de faptul c? el a fost cel care ?i-a petrecut cel mai mult timp studiind h?r?ile Bra?ovului.
Spiridon î?i plec? capul, ?i-l mas? îndelung, apoi spuse:
— Propun cartierul Noua. Este destul de mic ?i suficient de izolat ca s?-l putem pune în carantin? la nevoie.
Toat? lumea a fost de acord ?i chestorul a plecat s? dea ordinele necesare. Au omis un singur lucru: în cartierul Noua se g?sea ?i gr?dina zoologic? a ora?ului, care se alimenta cu ap? tot din re?eaua ora?ului.