proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

La plimbare cu Clara

de Sergiu Some?an


Dormeam de vreo trei ore când am fost trezit? brutal de soldatul Timy Slade, care m? împungea cu un b??, rânjind indecent la mine printre gratiile cu?tii. Rânjetul lui - ?i al altora ca el - m? f?cea ca în ultimul timp s? prefer s? dorm în cu?c?.
Am dat la o parte capul Clarei, care se odihnea pe abdomenul meu, ?i m-am ridicat în picioare:
— Ce vrei? l-am întrebat pe soldat ?i trebuie s? recunosc c? nu aveam cea mai blând? voce din lume.
Soldatul salut? reglementar ?i spuse dintr-o suflare:
— Sergent Amber Blood, c?pitanul solicit? urgent prezen?a dumneavoastr? în biroul lui.
Mi-am luat vestonul pe mine ?i am bomb?nit în timp ce ie?eam din cu?c?:
— C?pitanul acesta al t?u ?tie c? m-am întors din misiune acum trei ore?
— Nu ?tiu, sergent, r?spunse soldatul ?i privi precaut spre Clara, care parc? ar fi vrut s? vin? cu mine.
— R?mâi aici, Clara! O s? î?i spun despre ce-i vorba când m? întorc.
Am pornit-o al?turi de soldat pe aleea care ducea spre cortul comandantului, c?pitanul Tom Spruer. ?tia, bineîn?eles, când m? întorsesem din misiune ?i probabil c? intervenise ceva foarte urgent dac? a trimis dup? mine. În ciuda gradului, nu era deloc un ofi?er scor?os sau cu care s? nu po?i sta de vorb?.
Dup? ce am trecut de aghiotantul lui, un locotenent cu adev?rat scor?os, am intrat în desp?r?itura cortului care îi ?ine loc de birou. Am salutat ?i am privit în jur, dar nu am v?zut nimic deosebit. Pe monitorul de mare rezolu?ie din spatele lui era o por?iune de jungl? care îmi p?rea cunoscut?. C?pitanul v?zu privirea mea ?i m? întreb?:
— Recuno?ti locul, sergent?
M-am apropiat mai mult ?i abia atunci am recunoscut ruinele hotelului Royal, un hotel care în urm? cu numai câ?iva ani era perfect func?ional ?i care oferea turi?tilor cam tot ce î?i puteau dori. Acum dou? s?pt?mâni, când am fost ultima dat? în patrulare pe acolo, am g?sit doar un cârd g?l?gios de maimu?e care au fugit speriate când ne-au v?zut. Hotelul avusese ini?ial dou? etaje, din care mai r?m?sese acum doar unul ?i acela g?urit de obuze ?i cu pere?ii care abia se mai ?ineau. Avuseser? loc, ca peste tot în regiune, o serie întreag? de lupte între cele dou? fac?iuni rivale care î?i disputau domina?ia regiuni în care se descoperiser? rezerve importante de kimberlit. Luptele au încetat ca prin minune când s-a observat c? în toate co?urile vulcanice pline de kimberlit, diamantele, pe care sperau prospectorii s? le g?seasc?, erau în cantitate mult prea neînsemnat? pentru a merita o cât de mic? investi?ie. Luptele au mai continuat o vreme sporadic, apoi regiunea a fost în cele din urm? abandonat? ?i militarii au plecat spre alte zone, ceva mai bogate în resurse. Noi r?m?sesem pe loc din motive umanitare pentru c?, uneori, mai aveau loc adev?rate m?celuri atunci când r?zboinici apar?inând triburilor hutu ajungeau într-o localitate tutsi ?i invers.
Cum superiorul meu a?tepta, totu?i, un r?spuns de la mine, i-am zis f?r? chef:
— Hotel Royal, domnule c?pitan. ?i, dac? îmi permite?i s? raportez, m-am întors cu plutonul din misiunea de patrulare programat? acum trei ore.
— ?tiu asta, sergent. Dar, dac? ai s? arunci o privire pe panoul cu distribuiri, plutonul t?u este singurul disponibil.
Pe biroul lui mare fuseser? aduse dou? ce?ti de cafea din care ie?eau aburi. În spatele biroului, chiar lâng? monitorul de mare rezolu?ie, era un panou pe care erau afi?ate de obicei plutoanele aflate la dispozi?ia c?pitanului. Un singur jeton era afi?at: plutonul 3 TR. ?i, din nefericire, plutonul 3 TR era chiar plutonul condus de mine.
Am c?scat ostentativ, chiar dac? ?tiam c? astfel de apropouri nu ?ineau în fa?a c?pitanului ?i am întrebat:
— ?i ce e a?a de important c? nu mai putea a?tepta câteva ore?
Nu mi-a r?spuns, doar a schimbat imaginea de pe monitor cu una în infraro?u, ob?inut? prin satelit. Într-una din camerele hotelului se puteau vedea câteva umbre mici, ghemuite una în alta, iar în alt? camer? trei siluete albe p?reau c? stau în jurul unei mese. Afar?, la intrare, se mai z?rea o umbr? care dup? mi?c?ri p?rea s? patruleze.
— Tipul care conduce opera?iunea este Pierre Lacoste. Am impresia c? l-ai mai întâlnit.
Mi-am pip?it obrazul stâng, acolo unde mai sim?eam urma loviturii pe care o primisem în urm? cu câteva luni de la nemernicul ?la.
Un zâmbet crispat mi-a ap?rut pe buze ?i c?pitanul spuse gr?bit:
— F?r? r?zbun?ri inutile, te rog. Doar eliberezi copii ?i-i imobilizezi pe nemernici. De restul am eu grij?.
Am încuviin?at ascult?toare din cap. Acum c? ?tiam despre cine este vorba, nu a? fi vrut pentru nimic în lume s? ratez misiunea asta. C?pitanul s-a l?sat p?c?lit de mutra mea sp??it?, pentru c? m-a întrebat grijuliu:
— De ce ai nevoie ca s? po?i pleca la drum?
— O can? de cafea îmi ajunge, domnule c?pitan.
— M-am gândit eu, spuse el ?i întinse spre mine una din ce?tile aburinde de pe birou. Am preparat dou? ca s? fiu sigur. ?i fetele tale?
Am dat din umeri savurând cafeaua, apoi am r?spuns:
— Fetele mele au nevoie doar de ac?iune. Uneori am impresia c? nu ?tiu altceva decât s? alerge.
Tot pe fug? am b?ut ?i eu cafeaua, apoi am întrebat:
— De cât timp dispunem?
C?pitanul privi harta ?i aprecie:
—Aproximativ dou? ore. Din câte ?tiu, în spatele hotelului înc? mai exist? o pist? de p?mânt b?t?torit pe care poate ateriza un avion de mici dimensiuni. Avionul a plecat acum o jum?tate de or? de pe aeroportul din Moguntu, a?a c? ar trebui s? ajung? la hotel în cel mult dou? ore.
Am sorbit ultima gur? de cafea din cea?c?, am salutat ?i am plecat. Opera?iunea chiar ar fi fost una de rutin? dac? nu ar fi fost implicat tic?losul de Pierre Lacoste. ?i poate motivul pentru care tic?losul ?inea copii prizonieri. Dup? ce traficul cu diamante ?i cu droguri a pierdut teren, nemernicii au observat c? o inim? de negru bate la fel de bine în corpul unui alb ca ?i în corpul unui negru. Iar un ficat, sau un rinichi, func?ioneaz? perfect indiferent în ce corp se afl?, totul era s? faci rost de ele. A?a au ap?rut ?i au proliferat trafican?ii de organe, care adunau copii ?i tineri din locurile unde tocmai se încheiaser? conflictele ?i erau o mul?ime de orfani de care nu se interesa nimeni dac? disp?reau. Nu era prima dat? când aveam de-a face cu asemenea oameni ?i ura mea fa?? de ei nu a sc?zut nici m?car cu o f?râm?.
Când am ajuns lâng? cu?c? Clara forn?ia nemul?umit? ?i, de?i o cuno?team atât de bine, nu eram sigur? de motivul nemul?umirii ei. Putea fi sup?rat? ?i din pricin? c? o l?sasem singur?, dar putea fi la fel de bine nemul?umit? ?i de prezen?a agasant? a soldatului Timy Slade, care ?tia s? fie uneori mai sâcâitor ca o mânc?rime în cur. Împ?r?iser? ei ceva în lipsa mea pentru c?, din când în când, Clara îl privea scurt ?i î?i accentua forn?itul.
— Am impresia c? te place, i-am spus soldatului mângâind-o printre gratii pe Clara. Vrei s?-?i aranjez o partid? de sex cu ea?
Se înec? încercând s? r?spund?, a?a c? i-am luat vorba din gur?:
— ?tiu c? ai prefera una cu mine dar eu a? vrea s? o faci cu ea mai întâi ?i, dac? mai r?mâne ceva din tine, dup? aia m? sacrific ?i eu.
Între timp î?i revenise pentru c? mi-a r?spuns cu un u?or tupeu:
— V? l?uda?i degeaba cu mon?trii dumneavoastr?. Am citit, la c?pitan în birou, set?rile lor. Nu pot ataca solda?i din aceea?i tab?r?, ?i î?i atinse cu infatuare petli?ele de pe guler unde avea un cip de recunoa?tere de tip prieten-du?man. Nu poate ataca copii, nu poate ataca b?rba?i din rasa alb? ?i nici femei.
Am mângâiat-o iar pe Clara, care a?tepta r?bd?toare sfâr?itul discu?iei noastre ?i i-am zâmbit soldatului:
— Acum, eu ce s? zic? Mutr? de copila? ai, soldat din tab?ra prieten? e?ti, iar când te speli e?ti destul de alb, a?a c? hai ?i d?-mi o palm? s? vedem cât o s? te ajute set?rile Clarei.
Rânji tentat de idee, privind cu îndoial? la Clara.
— Cu Clara în cu?c? ?i promit s? nu te raportez.
În ochi îi ap?ru o str?lucire stranie. Mai f?cu un pas spre mine ?i ridic? mâna. Înainte de a-?i finaliza gestul Clara rupse barele groase de metal ale cu?tii cu aceea?i u?urin?? cu care a? fi rupt eu o pânz? de p?ianjen ?i botul ei plin de din?i se opri la câ?iva centimetri de mâna soldatului, oprit? fiind doar de palma mea.
Timy Slade se albi la fa??. Cred c? s-a sc?pat ?i pe el pentru c? aerul ?i-a schimbat brusc mirosul, dar eu nu l-am mai b?gat în seam? pentru c? am intrat în cu?c? s? îmi mobilizez „fetele”.
„Fetele” mele erau trei Tiranosaurus Rex, femele, nu doar ceva mai mari decât cele care tr?iser? cu peste 65 de milioane de ani în urm?, dar în mod sigur „îmbun?t??ite” fa?? de originalele din ale c?ror r?m??i?e microscopice de ADN fuseser? clonate.
Nu ?tiu precis ce le fusese implantat ?i nici cum, dar ascultau în totalitate de mine. Erau câteva ordine standard cu care fuseser? înzestrate, dar erau capabile s? înve?e ?i, atunci când eram libere, nu exista pl?cere mai mare decât s? patrul?m împreun? prin jungl?, sim?indu-m? la ad?post de orice primejdie ?i încercând s? înv???m lucruri noi. Uneori m? credeam iar feti?a de zece ani care se plimba, urmat? de c??elu?a mea Husky, prin p?durea din spatele casei.
Atât doar c? acum c??elu?a era înlocuit? de trei femele T. Rex ?i, în loc s? prindem ?obolani, eram nevoit? s? le las s?-?i vâneze o parte din hrana zilnic?. Dar ast?zi nu era nevoie de a?a ceva: erau s?tule ?i dornice de ac?iune, a?a c? le-am fixat armele pe ?ei, mi-am luat motocicleta Gravi din garaj ?i am plecat spre hotelul Royal.
— Hai pu?toaicelor! le-am spus eu celor din plutonul meu ?i cei câ?iva solda?i care m-au auzit precis au crezut c? sunt într-o ureche.
Dar cum altfel ai putea considera pe cineva care alint? cu diminutivul de pu?toaice trei namile de cinci metri în?l?ime ?i aproape zece tone fiecare? Pe de alt? parte, cum ai putea r?mâne cu min?ile întregi cât? vreme, noapte de noapte, Clara î?i culca pe mine capul ei masiv ca pentru a se asigura c? nu plec de lâng? ele. Probabil c? ?easta ei are peste o ton? în greutate, dar cred c? îl ?ine încordat pentru c? abia îl simt. ?i acum înc? tot e bine, dar la început au avut lupte acerbe între ele pentru aceast? „onoare” ?i am avut câteva nop?i în care n-am dormit aproape deloc din cauza din?ilor care se încle?tau, uneori la numai câ?iva centimetri de fa?a mea. În unele nop?i am fost sigur? c? vor lua fiecare câte o halc? consistent? din mine pentru pentru a tran?a definitiv aceast? disput? ?i a încheia, o dat? pentru totdeauna, problema. Totu?i, dup? vreo s?pt?mâna, Clara ?i-a impus suprema?ia, de?i nu era nici pe departe cea mai mare dintre ele. Linda ?i Lidia p?reau resemnate, îns? nu ?tiam precis cât timp va dura aceast? ierarhie ?i când Linda î?i va revendica locul de lâng? mine. Psihologii armatei se d?deau peste cap s? afle de ce întâmpl? a?a ?i nu altfel ?i de ce aceast? forma?ie d?dea cele mai bune rezultate. Din câte ?tiam, mai erau numai vreo opt plutoane TR în toat? armata ?i toate erau folosite în special în zonele de conflict din jungl?, pentru c? ?sta era mediul în care dinozaurii de tipul ?sta se adaptau cel mai bine. La început s-a încercat cu masculi dar, pe lâng? faptul c? erau mai instabili în comportare, dimorfismul sexual ac?ionase de data asta în defavoarea lor ?i p?reau de-a dreptul pitici pe lâng? o femel? bine dezvoltat?.
— Hai la drum, pu?toaicelor! le-am spus înc? o dat? ?i mi-am ridicat motocicleta Gravi de la sol, în a?a fel încât s? fiu cam la în?l?imea ochilor lor.
Ca de obicei, Clara ?i-a luat locul în fa?? iar eu am fost flancat? de Linda ?i de Lidia. Dup? multele ore de patrul?ri prin jungl? am ajuns la concluzia c? asta este cea mai bun? forma?ie de mar?. Clara nu numai c? avea câteva pl?ci osoase mai groase decât celelalte - laboran?ii sc?paser? probabil ceva mai mult ADN de Stegozaur în eprubeta în care au fabricat-o - dar avea ?i sim?urile mai dezvoltate decât celelalte dou?. Cu ea în frunte eram siguri c? va depista din timp orice ambuscad?, iar pe de alt? parte câteva gloan?e nu p?reau s? fac? cine ?tie ce stric?ciuni plato?ei ei osoase. Când am întâlnit-o prima oar? pe Clara chiar c? era o pu?toaic? dup? vârsta tiranozaurilor.
— Sergent, am impresia c? te place, mi-a spus laborantul care mi-a prezentat-o.
Era o glum?, bineîn?eles, pentru c? amândoi ?tiam c?, undeva în adâncurile creierului ei, Clara avea implementate datele mele ?i alte câteva instruc?iuni care o f?ceau mai u?or de controlat. Dar laborantul ?inea s?-?i fac? num?rul pân? la cap?t, a?a c? ad?ug?:
— Uite, am impresia c? î?i zâmbe?te…
Când zâmbetul respectiv este produs de un bot de peste un metru lungime, dotat? cu vreo 60 de din?i, dintre care unii de 30 de centimetri lungime, f?r? sup?rare, dar zâmbetul sem?na mai mult a rânjet. ?i, cu toate acestea, f?r? urm? de îndoial?, creatura din fa?a mea se bucura v?zându-m? ?i am avut o clip? impresia c?, dac? ar fi fost dup? capul ei, ar fi venit pe lâng? mine, s? se gudure asemenea unui câine imens. Pleca mereu capul într-o parte ?i f?cea o mul?ime de mici mi?c?ri care îmi p?reau teribil de cunoscute.
— Am impresia c? se comport? ca un câine, i-am spuse eu laborantului.
— P?i, da... recunoscu acesta cu jum?tate de gur?. Pentru a-l aduce pu?in mai aproape de modul nostru de în?elegere, i-au fost ad?ugate ?i câteva gene de câine.
Am privit-o lung pe Clara cum scâncea de dorin?a de a veni lâng? mine ?i am întrebat cuprins? de îndoial?:
— Ce fel de câine?
Laborantul ezitase înainte de a r?spunde, dar în cele din urm? a oftat ?i a spus:
— Husky siberian.
— ADN de Husky siberian la un dinozaur care urmeaz? s? fie folosit pentru luptele din jungl??
— Nu a fost ideea mea, se ap?r? laborantul ridicând mâniile defensiv. A fost ordin de sus. De ce ar fi asta o problem??
— În copil?rie am avut o femel? de Husky siberian ?i mi-a mâncat zilele cu înc?p??ânarea ei.
— Mda, este posibil, recunoscu parc? f?r? voia lui laborantul. Clara, ca ?i celelalte dou? femele din pluton, uneori au tendin?a s? fie cam independente. Dar dac? a?i avut un Husky, cel pu?in ?ti?i cum s? le lua?i.
Nu am mai spus nimic. Poate genele de Husky din pu?toaicele mele existau tocmai datorit? faptului c? cineva îmi citise foarte bine biografia, a?a c? nu mai aveam ce face ?i, oricum, faptul era deja consumat.
Am b?tut cu palma în picior ?i pu?inele gene de Husky siberian din imensa femel? de Tiranosaurus Rex au pus în mi?care cele zece tone de mu?chi, oase ?i bun?voin?? ?i au venit s? se gudure pe lâng? mine. Exact a?a f?cea ?i Bella mea, în vremea când eu eram o adolescent?. Toat? numai zâmbet ?i bun?voin?? pân? î?i prindea sl?biciune, apoi devenea, pe neobservate, din animal de companie, animal dominant. Cum înv??ase s? cear? mâncare într-un mod care îmi rupea inima, în mai pu?in de un an ajunsese obez?, astfel c? doctorul veterinar mi-a recomandat cu insisten?? cel pu?in o or? de plimbare în parc cu ea. St?tea r?bd?toare s?-i prind lesa, dar apoi se trântea pe covor ?i refuza s? se ridice de jos. Sunt convins? c? numai pentru a m? l?muri mai bine înv??ase ?i un simulacru de limbaj astfel c? spunea aproape inteligibil: „No Amber, nooo”, tânguindu-se astfel f?r? încetare, pân? renun?am la ideea plimb?rii. Dup? ce cedam mofturile ei m? privea inocent? ?i îmi rupea inima încercând s? îmi spun? în felul ei:”I love you, Amber”. Mama spunea c? doar mi se pare, dar eu eram sigur? c? exact a?a spune.
Am zâmbit nostalgic, amintindu-mi de aceast? prim? întâlnire cu Clara ?i m-am întors cu gândurile la misiune. Ruinele hotelului Royal erau numai la 20 de kilometri de baz?. Am reglat viteza motocicletei la 40 de kilometri pe or?, estimând c? vom ajunge la ?int? în cel mult o jum?tate de or?. Cam asta era ?i viteza propice pentru fetele mele dar, la o adic?, pentru timp scurt, î?i puteau dubla viteza. Acum nu era cazul ?i am ajuns, a?a cum am estimat, în ceva mai pu?in de o jum?tate de or? în fa?a hotelului.
La cursurile de preg?tire tactic? am înv??at o mul?ime de teorie ?i uneori am f?cut chiar instruc?ie intensiv? pe teren. Am înv??at despre preg?tirea ?i evitarea unei ambuscade ?i chiar despre ie?irea la creast?, numai c? nu prea g?seai creste în jungl?, de dup? care s? ie?i conform manualului, la fel cum procedam pe dealurile din Texas unde f?cusem cursul de preg?tire. Dar la toate lec?iile ni se preda obsesiv c? niciodat?, dar niciodat?, s? nu folosim ?i s? nu ne baz?m pe for?a brut?, ori eu tocmai a?a procedam în ultima vreme. În loc s? folosesc mintea ?i tacticile înv??ate, mizam întotdeauna pe for?a brut?. Cea mai pur? for?? brut? ?i nu îl v?d pe cel care nu ar fi procedat ca mine, având în subordine trei namile numai mu?chi ?i mai ascult?toare decât ni?te câini de vân?toare. La fel am procedat ?i acum ?i am ajuns cu cei trei dinozauri, trop?ind de se scutura p?mântul, în fa?a hotelului în ruin?.
Omul de paz?, care patrula pe peronul hotelului, s-a f?cut nev?zut în interiorul hotelului ca dus de vânt când ne-a z?rit.
Am cerut informa?ii de la baz? ?i soldatul Stimm, care era operator la centru de comunica?ii, îmi vorbi scurt:
— Am identificat pân? acum ?apte copii închi?i în camera din spate, iar cei patru care îi p?zeau se îndreapt? spre ie?ire. Aten?ie, chiar acum ies to?i patru!
Se pare c? îi sim?ise ?i Clara pentru c? se a?ez? protectiv? între mine ?i ie?irea din hotel. Primul a ie?it Pierre Lacoste, urmat de ceilal?i trei tovar??i ai lui. To?i erau înarma?i cu arme de asalt AKM-47, faimoasele automate Kala?nicov modernizate, cu înc?rc?toare de tip sector de câte 30 de cartu?e fiecare. Dup? cum le ?ineau de lejer, p?reau obi?nui?i s? le foloseasc?, dar nu asta m? deranja, ci mutrele lor degajate ?i zâmbitoare. Nu a?a ar fi trebuit s? se comporte ni?te oameni când se trezesc în fa?? cu trei Tiranosaurus Rex, fie ei ?i terori?ti.
Cel mai zâmbitor dintre to?i p?rea a fi Pierre Lacoste, care se apropie de Clara f?r? fric?, o ocoli ?i se pro??pi în fa?a mea.
— Ei, uite c? ne întâlnim iar, p?pu?ic?!
Am oprit motorul motocicletei ?i am coborât din ?a. Clara forn?ia în spatele lui, dar omul dovedea o st?pânire de sine remarcabil? pentru c? nu întoarse capul, chiar ?i când îi sim?i r?suflarea în ceaf?.
— Ar trebui s? fii mai atent cu dinozaurul ?la, l-am aten?ionat eu. Devine cam nervoas? când stai a?a aproape de mine.
Hohoti din toat? inima ?i î?i atinse petli?ele de pe guler, pe care numai atunci le-am observat.
— De ce s? fiu atent? întreb? el ?i p?rea sincer uimit. Am aflat tot ce se poate despre animalele tale de companie, din surs? sigur?, ?i începu s? enumere pe degete:
— Unu, nu pot fi atacat de ele pentru c? m? percep ca pe un prieten datorit? cipului din petli?e, doi, sunt alb ?i nu ?tiu ce i-a?i f?cut, dar l-a?i programat s? nu atace albii ?i trei… ezit? o clip? apoi f?cu din mân?. Mai era ceva, dar z?u dac? nu îmi ajung cele dou? motive.
Ţinea automatul neglijent ?i, din câte am putut observa, avea piedica tras?. Am folosit ?i eu pe vremuri un astfel de automat ?i îmi aminteam c? piedica era o pârghie care trecea de la blocat mai întâi în pozi?ia de foc cu foc ?i abia apoi în pozi?ia de foc automat, pozi?ie de care îmi era mie fric?.
Ca s?-i distrag aten?ia, l-am privit în ochi ?i l-am întrebat:
— Despre comenzile directe nu ai auzit nimic?
Hohoti iar??i, dovad? c? fusese bine informat, a?a c? am spus pe ton de comand?:
— Clara, ucide-l!
Clara a întors capul spre mine ?i a forn?it nemul?umit?, ca ?i cum mi-ar fi spus: „tu nu vezi c? nu se poate?”
Pentru o clip? Pierre Lacoste tres?ri, dar apoi, v?zând c? nu se întâmpl? nimic, î?i înte?i hohotul care deveni de- dreptul sarcastic. Se întoarse spre tovar??ii lui:
— S? mergem, b?ie?i! S? ne vedem de treab?, fiindc? fioro?ii dinozauri se pare c? nu sunt decât ni?te biete pisicu?e.
Ce nu ?tia nici Pierre Lacoste ?i nici superiorii mei era c?, în lungile ore de patrulare prin jungl? doar eu ?i fetele mele, am avut o mul?ime de timp la dispozi?ie s? tot experimentez rela?ia mele cu ele. ?i s? caut o mul?ime de mijloace de a le dep??i limit?rile ?i set?rile. Nu a fost greu s? g?sesc o cale, ci a fost mai greu s? g?sesc un cuvânt care s? declan?eze ceea ce voiam eu. Un cuvânt care s? nu fie prea folosit în limbajul uzual al armatei, ca s? nu fiu tentat? s? îl folosesc din gre?eal?. Dup? îndelungi c?ut?ri, gândindu-m? la vi?a dur? din armat?, pân? la urm? l-am g?sit, a?a c? am privit spre Clara ?i am spus:
— Clara, DELICAT!.
Clara m-a privit uimit?, cu o u?oar? ezitare pentru c? era prima dat? când foloseam comanda în condi?ii reale, dar sunt sigur c? ar fi reac?ionat fulger?tor dac? ar fi fost vreo primejdie.
— DELICAT Clara! DELICAT! am repetat eu ?i atunci Clara a întors capul spre Pierre Lacoste ?i delicat, într-adev?r foarte delicat, i-a prins capul cu gura ei înzestrat? din bel?ug cu o mul?ime de din?i, a strâns puternic, apoi i l-a r?sucit ?i eu am auzit clar cum vertebrele cervicale au trosnit ?i Clara a r?mas cu capul în gur?. Un timp mâna lui Pierre Lacoste a bâjbâit dup? piedica automatului, apoi a c?zut moale pe lâng? corp, iar dup? numai câteva clipe a fost urmat? ?i de trupul lui care zvâcnea spasmodic.
Clara a r?mas cu capul banditului în gur? ?i m? privea întreb?toare. Mi s-a p?rut chiar c? aud un fel de „Mâh?” pe care l-am perceput ca ?i cum ar fi vrut s? spun?: ”?i acum eu ce fac cu el?„
Am b?tut-o pe gât încurajatoare, încercând s? nu o ating în locurile în care era p?tat? de sânge, ?i i-am spus:
— Ce „mâh”? E trofeul t?u, po?i s?-l m?nânci.
Nu a a?teptat un alt îndemn ?i, în curând, trosnetele craniului vechiului meu du?man s-au f?cut auzite pân? la tovar??ii lui de f?r?delegi ai lui Pierre Lacoste, care priveau albi la fa?? ?i încremeni?i de spaim? când la trupul fostului ?ef, care înc? se mai zb?tea convulsiv, când la Clara care p?rea de-a dreptul încântat? de festinul ei.
Am ocolit-o ?i m-am îndreptat spre ceilal?i bandi?i:
— Dup? cum a?i v?zut, ?eful vostru nu prea a avut dreptate cu ceea ce ?tia el despre dinozauri, a?a c? l?sa?i armele jos u?or, ca s? nu v? ar?t ?i ce alte talente mai au.
Am fost cam neglijent? venind în fa?a lor nepreg?tit?, ie?ind dezinvolt? de dup? corpul protector al Clarei dar, a?a cum am b?nuit, nici unul nu se gândea la vreun gest necugetat. Pentru prima dat? am v?zut cu adev?rat ce înseamn? s? tremuri ca o frunz? în b?taia vântului. Au ezitat nu pentru c? ar fi vrut s? m? atace, ci pur ?i simplu pentru c? tremurau prea tare ?i nu î?i mai coordonau bine mi?c?rile.
Dup? ce a terminat de mestecat capul lui Pierre Lacoste, Clara a scuipat spre ei ?apca fostului lor ?ef, cam la fel cum scuip? un copil un sâmbure de cirea??. Clara avea un sim? al umorului deosebit, dar ciracii lui Pierre Lacoste nu p?reau în stare s?-l aprecieze la adev?rata lui valoare, pentru c? au trântit de-a valma armele la p?mânt ?i, la semnul meu, s-au aruncat pe jos.
De?i nu erau prev?zute în regulament, aveam în coburii motocicletei dou? perechi de c?tu?e ?i le-am folosit pentru doi dintre tic?lo?i. Pentru al treilea am folosit un cablu pentru a-l imobiliza. Nu p?reau dornici s? fac? cine ?tie acte de vitejie, dar am fost nevoit? s?-i avertizez:
— Acum o s? sta?i aici, cumin?i, pân? vin colegii mei s? v? preia. V? sf?tuiesc prietene?te s? nu v? mi?ca?i din loc ?i mai ales s? nu încerca?i s? evada?i. Dac? pornesc cu fetele mele în urm?rirea voastr?, în mod sigur nu o s? le mai pot st?pâni, a?a c? o s? v? culeag? capetele din fug?. A?i în?eles?
Din pozi?ia aceea chinuit? au aprobat repede din cap ?i aveam toate motivele s?-i cred. Am ridicat cele patru arme de asalt de jos ?i le-am pus în coburii motocicletei, apoi am privit spre cele trei femele de Tiranosaurus Rex care a?teptau r?bd?toare. Le-am f?cut semn s? a?tepte pentru c? mai aveam ceva de f?cut. Am scos automatul care apar?inuse lui Piere Lacoste ?i m-am apropiat de Clara.
— Închide ochii, frumoaso, pentru c? trebuie s?-?i preg?tesc o scuz?.
Ca ?i cum ar fi în?eles ce-i spun, a închis r?bd?toare ochii pentru c? mai jucasem de câteva ori aceea?i scenet?. Am dat piedica pe foc automat, am armat ?i am tras trei gloan?e piezi?, spre plato?a frontal? a dinozaurului. Clara nici m?car nu a clipit, iar gloan?ele au rico?at ?i s-au pierdut undeva spre adâncurile junglei.
Cum toate trei m? priveau fix, le-am zâmbit de?i în sinea mea eram u?or îngre?o?at?. În mod normal nu le l?sam s? fac? asta, dar din când în când era bine s? le las s?-?i fac? de cap, pentru coeziunea plutonului. ?i mai voiam ca cei trei bandi?i întin?i pe jos s? vad? ce risc? în cazul în care se vor mai ocupa vreodat? cu traficul de copii.
— Bine fetelor, e al vostru! Dar s? nu v? certa?i pentru el.
Nu se certau. În primul rând pentru c? nu erau fl?mânde, dar mai ales pentru c? scumpa mea Clara ?tia s?-?i impun? cu str??nicie disciplina de conduc?toare a grupului.
Am intrat în cl?direa p?r?ginit? pref?cându-m? c? nu aud trosnetul înfior?tor al oaselor de la festinul dinozaurilor mei ?i am c?utat camera unde erau închi?i copii. Trei feti?e ?i patru b?ie?ei, dintre care cel mai mare nu avea mai mult de 12 ani, st?teau arunca?i într-un pat cu baldachin, care fusese, pe vremuri, culmea luxului pe aceste meleaguri.
Au tres?rit speria?i când m-au v?zut intrând, dar s-au mai lini?tit pu?in când au v?zut c? intr? o femeie în uniform?.
— Salut pu?time, am spus eu cât de calm? am putut, de?i pu?in probabil s? cunoasc? suficient de mult? englez? cât s? m? în?eleag?. Am venit s? v? eliberez.
Nu ?tiu dac? pricepeau ceva din ce am spus sau a fost doar tonul blând, dar pe fe?ele lor au ap?rut mici zâmbete timide.
Le-am f?cut semn cu mâna:
— Hai, s? mergem!
Gestul universal a fost în?eles de to?i, pentru c? s-au strâns în jurul meu la fel cum se strâng puii în jurul unei clo?ti. Pentru o clip? m-au înduio?at, dar nu aveam deloc timp pentru a?a ceva. Am pornit spre ie?ire ?i le-am f?cut semn s? a?tepte pân? când m-am convins c? dinozauri au terminat de cur??at locul. Din omul plin de tupeu, care fusese Piere Lacoste, mai r?m?seser? câtva haine pline de sânge, dar nu îmi f?ceam griji pentru ele. To?i cei din unitatea militar? cuno?teau obiceiurile fetelor mele.
La început copii au fost pu?in speria?i de dinozauri, dar între copii ?i animale se creeaz? un fel de leg?tur? care ne este inaccesibil? nou? adul?ilor, mai ales când animalele sunt dinozauri programa?i genetic s? iubeasc? copii. Dup? ce s-au obi?nuit cu ei, am pus câte doi copii pe fiecare dinozaur, în câte o ?a improvizat?, le-am ar?tat de ce curele s? se ?in?, iar pe cel mai mare dintre copii l-am luat cu mine, pe motociclet?.
Am pornit înapoi spre tab?r? cu numai 20 de kilometri pe or?, iar pe la jum?tatea distan?ei ne-am întâlnit cu cei trimi?i ca for?? de înt?rire. Am oprit, le-am dat cheile de la c?tu?e, le-am explicat unde îi pot g?si pe bandi?i ?i am ascultat sp??it? dojenile locotenentului care conducea forma?ia, despre Conven?iile interna?ionale care interziceau înc?tu?area prizonierilor de r?zboi.
Era un ofi?er tinerel, proasp?t ie?it de pe b?ncile Academiei Militare, ?i mai avea pu?in ?i f?cea apoplexie din cauza asta. Dup? ce ?i-a epuizat argumentele, am spus într-o parte, ca ?i cum m-a? fi adresat Clarei:
— Îmi cer scuze, Clara. Ai avut dreptate. Mai bine te l?sam s?-i m?nânci pe to?i ?i sc?pam de tevatura asta.
Am salutat ?i m-am îndep?rtat, înainte s? aud ce avea s? îmi r?spund? locotenentul. A? fi dat solda pe o lun? numai s?-i v?d reac?ia când va ajunge lâng? hainele însângerate ale lui Piere Lacoste.
Ajuns? la baz?, am dus copii la infirmerie ca s? li se fac? un control am?nun?it, apoi am dus dinozaurii în cu?c?. Pe urm? am început s? scriu raportul, cea mai nesuferit? parte a unei misiuni. Pentru c? nu puteam spune adev?rul, trebuia s? încerc s? mint de fiecare dat? la fel, lucru mai greu ca misiunea îns??i, pentru c? mereu eram tentat? s? adaug zorzoane stilistice.
În sfâr?it, tocmai când i-am dat o form? cât de cât acceptabil?, am fost chemat? la raport. Când am intrat soldatul Stimm, care era în anticamer?, mi-a f?cut semn s? intru ?i a ad?ugat cunoscutul semn c? ?efii vor s?-mi ia gâtul.
Am luat o mutr? sp??it? ?i am intrat. „Hopa, mi-am spus eu, parc-ar fi constituit? o întreag? Curte Mar?ial? aici”.
C?pitanul era a?ezat comod pe fotoliul din spatele biroului, iar lâng? el, în picioare, era tân?rul locotenent cu o figur? radioas?. Probabil c? terminase de pârât ?i acum a?tepta ca eu s? fiu biciuit? pe catarg, sau cam a?a ceva. O s? fie pu?in dezam?git.
Lâng? peretele din stânga erau alinia?i cei trei prizonieri, p?zi?i de doi solda?i din Poli?ia Militar? care st?teau cu mâinile pe tocurile pistolului, de?i la cât de timora?i erau cei trei, nu prea se vedea rostul poli?i?tilor.
C?pitanul Stimson, un veteran al misiunilor de pace, m? privi blajin, f?r? s? se ridice din fotoliu.
— Felicit?ri, sergent, pentru îndeplinirea misiunii f?r? pierderi.
Tu?i ca pentru a-?i drege vocea ?i ad?ug?:
— Totu?i, exist? unele plângeri la modul în care ?i-ai îndeplinit misiunea.
Am luat o mutr? ofensat?:
— Plângeri, domnule? Nu cred c-ar fi cazul. Copii care au fost lua?i ostateci au fost elibera?i f?r? nici o ran?, eu sunt bine mersi, iar cei trei dinozauri, cu valoarea de inventar de 42 de milioane fiecare, au fost adu?i teferi ?i nev?t?ma?i, chiar dac? ?eful bandi?ilor a tras trei focuri într-unul din ei. Norocul nostru a fost c? l-a lovit razant, în plato?a frontal?, ?i astfel gloan?ele au rico?at.
— Minte, domnule c?pitan! Minte cu neru?inare! interveni locotenentul. Din spusele prizonerilor, se pare c?…
C?pitanul îl opri cu un gest:
— Ţi-a dat cineva cuvântul, domnule locotenent?
Dup? ce locotenentul a plecat sp??it capul, c?pitanul s-a întors spre mine:
— Exist? unele indicii c? cele trei focuri au fost trase de dumneata, sergent. Cel pu?in a?a spun cei trei de acolo, ar?t? c?pitanul spre prizonieri. Ba mai mult, se pare c? te-ai folosit de autoritatea pe care o ai asupra dinozaurilor pentru a-i comanda unuia dintre ei s?-l ucid? pe conduc?torul grupului. Ce ai de spus?
— El a tras primul, domnule c?pitan, dinozaurul doar s-a ap?rat.
Locotenentul vru s? mai spun? ceva, dar sub privirea încruntat? a c?pitanului î?i înghi?i vorbele.
— ?i totu?i, înregistr?rile arat? altceva. Ce putem face în acest caz?
Am privit spre cei trei prizonieri care îl urm?reau cu ochii plini de speran?? pe c?pitan ?i la poli?i?tii militari din spatele lor care abia î?i ascundeau zâmbetul. Lâng? c?pitan, locotenentul jubila, a?a c? am privit la el s? v?d cum îi cade fa?a când am spus pe tonul cel mai serios:
— ?tergem înregistr?rile, domnule c?pitan. Soldatul Stimm mi-a promis c?, dac? m? culc o dat? cu el, m? ajut? oricând în aceast? privin??.
Pe cât de consternat era locotenentul, pe atât de calm primi solu?ia c?pitanul, dar avea totu?i o obiec?ie:
— ?i cu martorii ce facem? Sper c? nu ai de gând s? te culci ?i cu prizonierii, numai ca s? le ob?ii t?cerea?
Am f?cut o fa?? dezam?git? ?i i-am r?spuns:
— Nu cred c? e cazul s? ajung târfa batalionului numai pentru atâta lucru. Se poate rezolva ?i altfel.
— Cum? întreb? c?pitanul f?cându-se c? nu vede grimasele locotenentului de lâng? el.
— E simplu, am r?spuns eu. Dup? fiecare misiune, pe dinozaurii mei îi apuc? o foame teribil?. Câte un prizonier la fiecare ?i am scuti contribuabilul cu plata hranei pe ziua de azi.
C?pitanul medit? câteva secunde, apoi aprob? u?or din capul c?runt.
— Da, mi se pare o solu?ie mul?umitoare pentru toat? lumea, zise el ?i f?cu semn spre poli?i?tii militari.
Ace?tia i-au scos pe prizonieri afar? din cort ?i când unul dintre ei încerc? s? spun? ceva, primi un pat de arm? peste spate, f?cându-l s? tac? ?i se împiedice pân? la ie?ire.
Dup? ce prizonierii ?i paznici lor ie?ir?, locotenentul f?cu câ?iva pa?i ?i se pro??pi în fa?a c?pitanului:
— Domnule c?pitan, v? rog s?-mi permite?i s? v? spun c? protestez hot?rât împotriva modului în care s-a rezolvat acest caz. Reglement?rile Conven?iei de la Geneva ne interzic un asemenea comportament.
C?pitanul îl privi calm ?i spuse:
— P?i, protesteaz?, domnule locotenent. Sergent, vino aici, lâng? mine, s? ne uit?m la un locotenent cum protesteaz?.
Nu m-am dus, dar din col?ul meu am privit curioas? la c?pitan, s? v?d cum îl va pune cu botul pe labe pe acest produs pur al West Point-ului.
Cum locotenentul nu mai spunea nimic, c?pitanul începu s? vorbeasc?:
— Domnule locotenent, hai s?-?i explic pu?in cum st? treaba pe-aici. De când ai venit tot a?tept prilejul ?sta, dar misiunile s-au succedat într-un ritm atât de rapid, încât n-am avut vremea s-o fac. ?i apoi am tot a?teptat s? v?d cum te adaptezi…
Se ridic? din fotoliu ?i se duse în fa?a locotenentului, împungându-l cu degetul în piept, spunând ap?sat:
— E?ti al treilea locotenent pe care îl am în doi ani. ?i ?tii de ce?
La semnul negativ al locotenentului, c?pitanul continu?:
— Pentru c? tinerii ofi?eri dinaintea dumitale au uitat c? reglement?rile Conven?iei de la Geneva se aplic? doar pe o raz? de o mie, hai cel mult dou? mii de kilometrii, în jurul Genevei. Aici este jungl? ?i se aplic? legile junglei. Primul locotenent a sfâr?it mâncat de un ?ef al unui trib local, care a crezul c? puterile locotenentului vor trece astfel în oasele lui b?trâne. Iar al doilea a murit…
Se întoarse spre mine ?i m? întreb?:
— Pân? la urm?, cum a murit locotenentul Haig?
— Împrejur?rile sunt neclare, domnule c?pitan, dar oamenii dânsului au spus c? a crezut în asigur?rile de încet?rile a focului date de un traficat de copii ?i a plecat s? negocieze cu ei. Avea un steag alb în mân? când a fost ciuruit. Eram ?i eu prin apropiere când s-a întâmplat ?i i-am propus s? ia m?car un dinozaur ?i s? se apropie de bandi?i la ad?postul acestuia. Nu a vrut.
— Ai auzit, domnule locotenent, ce te a?teapt? dac? nu te adaptezi junglei?
De?i nu p?rea foarte convins, locotenentul plec? fruntea ?i spuse dup? o vreme:
— Am s? încerc, domnule c?pitan, dar totu?i... cei trei prizonieri… mi de pare de o cruzime f?r? margini…
Hohotul de râs al c?pitanului îl f?cu s? se opreasc?:
— Locotenente, spuse acesta, în jungl? nu este bine s? crezi tot ce auzi. Prizonierii au fost du?i în cortul-închisoare ?i a?teapt? acolo s? fie transfera?i la Nedine, unde vor fi judeca?i ?i încarcera?i. Pentru c? aici ne lipse?te teribil distrac?ia, uneori mai improviz?m ?i noi. Liber!
Locotenentul salut? regulamentar ?i, aruncându-mi o privire urât?, p?r?si înc?perea.
Partea de cort care era amenajat? ca biroul al c?pitanului avea aer condi?ionat ?i era o pl?cere s? întârzii în r?coarea lui dup? c?ldura de afar?, dar mi-am dat seama c? trebuie s? plec ?i eu.
Am privit la c?pitan care se a?ezase iar în fotoliu, masându-?i spatele. Dac? fa?? de ceilal?i se mai ascundea, fa?? de mine î?i permitea s?-?i arate sl?biciunea.
Îmi prinse privirea ?i zâmbi slab:
— Dac? ar fi existat dinozaurii în unitatea mea atunci când am fost împu?cat, fii sigur? c? m-a? fi folosit de unul dintre ei ?i acum a? fi avut spatele întreg. Ce crezi de noul nostru locotenent?
Am cl?tinat din cap, apoi am spus:
— Sta?i lini?tit, domnule c?pitan. Cred c? tipul ?sta se va adapta.
— Sper s? ai dreptate, murmur? el ?i îmi f?cu semn c? pot s? plec.
În por?iunea de cort care servea drept anticamer? soldatul Stimm, dup? ce privi s? se asigure c? u?a spre c?pitan este bine închis?, îmi f?cu semn s? m? apropii de el.
— Sergent, îmi spuse el în ?oapt?, poate c? nu este treaba mea, dar am aflat de la unul ?i de la altul c? soldatului Timy Slade îi cam place s? v? chinuie dinozaurii.
L-am privit curioas? ?i l-am întrebat:
— Nu crezi c-ar fi cam greu s? chinui un dinozaur de zece tone, chiar dac? este închis în cu?c??
Soldatul Stimm cl?tin? din cap:
— Nu ?i dac? este vorba de un pistol cu ?ocuri electrice.
L-am privit f?r? s? îmi cred urechilor, apoi am ie?it ca o furtun? din camer? ?i am luat-o la fug? spre ?arcul dinozaurilor. De câteva ori mi s-a p?rut c? v?d pe jos electrozi cu cârlige, folosite la pistoalele cu laser, dar nu le-am dat nici o importan??. Am intrat f?r? s? le bag în seam? pe cele trei fete al mele ?i am început s? caut pe jos. Nu a durat mai mult de câteva minute ?i am g?sit prima pereche de electrozi, apoi altele ?i altele. Era c?lcate în picioare de dinozauri ?i aproape f?cute una cu p?mântul, dar se puteau recunoa?te cu u?urin?? despre ce anume este vorba.
„Tic?losul!” mi-am spus eu ?i-am strâns electrozii în mân?, hot?rât? s? m? duc s?-i ar?t c?pitanului, dar pe la jum?tatea drumului m-am oprit. „Fat?, ai trei dinozauri pe mân? ?i tu vrei s?-l pâr??ti pe tic?los c?pitanului?” Am aruncat electrozii ?i m-am întors în ?arc. Le-am cercetat pe cele trei fete al mele, dar ele p?reau ca întotdeauna în form?.
Mi-am luat motocicleta Gravi de la garaj, apoi am deschis u?a ?arcului ?i am invitat dinozaurii afar?. La poart? am spus doar c? plec în patrulare ?i paznicul mi-a f?cut semn cu mâna. În fiecare zi aveam programat? o patrulare ?i de obicei alegeam un traseu aleatoriu, pentru c? m? feream s? devin prea previzibil? ?i s? cad astfel în vreo capcan? întins? de mul?imea de du?mani pe care ni-i f?cusem prin jur în cei doi ani de când eram aloca?i unit??ii. Poate c? dinozaurii mei ar fi rezistat unei grenade reactive folosit? de rebeli. De obicei aveau AG-7 portabile, dar am auzit c? unii ?i-au f?cut rost ?i de AG-9, care sigur c? mi-ar fi terminat feti?ele.
Dup? ce m-am dep?rat cam un kilometru de unitate, am luat-o prin jungl? spre Lacul Tbongo. Lacul Tbongo avea renumele de lac bântuit pentru c?, în urm? cu vreo dou? sute de ani, peste o mie de sclavi ?i-ai pierdut via?a în apele lui ?i, atât triburile hutu, cât ?i cele tutsi, preferau s? stea cât mai departe de el. Totu?i, solda?ilor din tab?r? nu le-a luat mult timp s? afle c? soiul ciudat de biban care tr?ia în el avea gustul cu mult mai bun decât oricare din felurile preparate de buc?tarul batalionului. Cu o undi?? improvizat?, cei care aveau un program mai lejer, î?i f?ceau drum pân? pe malurile lui, îmbun?t??indu-?i meniul cu o gustoas? saramur? de biban. Nu eram amatoare de a?a ceva, dar auzisem nenum?rate discu?ii ?i nu de pu?ine ori, în patrul?rile cu plutonul meu de dinozauri, întâlneam ba un soldat, ba altul, încercându-?i norocul. ?i, din câte mi se p?rea, am v?zut chiar înainte de a m? prezenta la raport silueta îndep?rtat? a soldatului Timy Slade ie?ind pe la punctul de control. ?i chiar dac? încerca s? o ascund?, i-am v?zut clar undi?ele, a?a c? mi-a fost u?or s?-mi dau seama încotro se îndreapt?. Plecase pe jos pentru c? lacul se afla la numai ?ase kilometri dep?rtare ?i, chiar dac? i-ar fi fost mai u?or cu o motociclet? gravi, acestea se eliberau numai pe baz? de semn?tur?, pentru misiuni importante, ?i cu greu ar fi putut motiva c? prepararea unei saramuri de biban era o misiune important?.
De data asta i-am f?cut semn Clarei s? m? lase pe mine prima ?i, cu o u?oar? pufnitur? de nemul?umire, în cele din urm? s-a conformat, iar eu am accelerat Gravi-motocicleta pân? pe la 20 de kilometri pe or?, vitez? la care era suficient de silen?ioas? ca s? m? pot apropia în lini?te de lac.
Pe Timy Slade nu-l ?tiam a?a de lacom: în?irase de-a lungul lacului nu mai pu?in de cinci undi?e, iar într-un vas cu ap? avea deja prin?i vreo trei-patru bibani destul de mari. Auzisem ceva vorbe despre Timy Slade, dar îmi trecuser? pe lâng? ureche. Profitând de serviciul lui lejer de la intenden??, se ocupa cu pescuitul mai mult decât ar fi fost cazul ?i î?i vindea surplusul de pe?ti solda?ilor din tab?r?.
Ei bine, din prada de azi nu avea s? vând? nimic, deoarece Clara neprotocolar? ca de obicei, r?sturn? g?leata ?i înghi?i cei câ?iva pe?ti cu mi?c?ri rapide, pe ner?suflate.
— Hei! protest? soldatul. Ţine-?i monstrul în les?! Mi-a halit tot ce-am pescuit azi.
Am coborât de pe motocicleta lâng? el ?i i-am spus:
— Po?i s? raportezi c?pitanului dac? nu-?i convine.
Timy Slade zâmbi strâmb ?i spuse:
— ?tii bine c? nu te pot raporta. Dar am eu ac ?i de cojocul monstrului.
Cu o mi?care brusc? a scos pistolul cu electro?ocuri din buzunar ?i apoi totul s-a desf??urat prea repede ca s? mai pot reac?iona. Clara, cu o vitez? pe care nu i-o b?nuiam, a mai f?cut un pas spre soldat ?i a pus gheara enorm? pe el, imobilizându-l. În general se spune c? tiranosaurii nu pot sta într-un singur picior, dar Clara se descurca bini?or. St?tea într-un picior, iar cu cel?lalt îl imobiliza pe Timy Slade. Nu st?tea prea comod ?i mi se p?rea c? este într-un echilibru precar ?i, din când în când, se sprijinea ?i pe piciorul al doilea pentru c? soldatul se înro?ise la fa?? ?i încerca s? se elibereze.
— I-a?i monstrul de pe mine, gâfâi el. Doar ?tii bine c? nu poate s?-mi fac? nici un r?u.
Clara întoarse ?i ea capul spre mine ?i gâlgâi ceva confuz. Dinozaurii nu aveau gâtul înzestrat cu corzi vocale, la fel ca cele mai multe dintre animale, dar uneori, exact ca acum, mi se p?rea c? dinozaurii mei încearc? s? treac? cumva peste acest impediment, modulându-?i sunetele într-un mod aproape inteligibil.
Aproape m-a f?cut s? uit de soldat ?i am ascultat atent?:
— Gli-cat, mi s-a p?rut c? spune ?i, v?zând c? nu în?eleg, scoase sup?rat? unul din r?getele care însp?imântau pe oricine le auzea, cale de kilometri întregi, numai c? de data asta era modulat într-un mod însp?imânt?tor: GLLLIIII- KAAAT!
Se apropie ?i Linda ?i, împingându-m? u?or cu capul ei imens, spuse ceva mai inteligibil:
— Delikat!
Apoi, aplecându-?i capul într-o parte, repet? aproape cu duio?ie:
— Delikat!
Parc? înv??ând de la Linda, Clara repet? ?i ea, de data asta mai clar:
— Delikat!
Timy Slade se zvârcoli neputincios sub greutatea piciorului imens al Clarei. La un moment dat chiar reu?i s? se elibereze pe jum?tate, dar Clara îl prinse iar cu piciorul prev?zut cu gheare imense, f?r? s? î?i dezlipeasc? ochii de la mine.
— Delikat, spuse iar Clara ?i am sim?it un fel de ner?bdare în r?getul ei.
— Spune-i s?-mi dea drumul, gemu Timy Slade, dar eu deja nu-l mai auzeam, cutremurat? de ceea ce tocmai se întâmpla.
Dinozaurii voiau s?-l ucid? pe Timy Slade, dar nu puteau s-o fac? datorit? condi?ion?rii ?i-mi spuneau mie s? le eliberez de angajament.
Am privit spre soldat ?i parc? în trans? am spus:
— Delikat, Clara! Si înainte de a termina de vorbit, dinozaurul îi d?du drumul lui Timy Slade care se ridic? gr?bit în picioare. Mi-am întors ochii înainte de a vedea cum Clara îi reteaz? capul soldatului, astfel c? am auzit numai zgomotul înfior?tor al oaselor zdrobite.
De data asta n-au mai a?teptat comanda mea ?i au început toate trei s?-l m?nânce. Nu o f?ceau deloc lacom, ci încet, privindu-se una pe alta ca într-un ritual ciudat.
Dup? ce-au terminat, am luat hainele pline de sânge, arma, g?leata în care fuseser? pe?tii ?i ce-am mai g?sit pe acolo, le-am legat toate la un loc ?i, urcându-m? pe motocicleta Gravi, am mers pân? aproape de mijlocul lacului ?i am aruncat coletul în ap?. În timp ce priveam cum se scufundau în apele lini?tite ale lacului ce mai r?m?sese din cel ce fusese un afurisit de soldat, îmi d?deam seama c? trecusem un prag ?i c? de acum nu mai puteam da înapoi: abia acum devenisem cu adev?rat complice la crima f?cut? de dinozaurii mei.
Am plecat mai departe în patrulare, pentru c? a? fi dat de b?nuit dac? m-a? fi întors prea devreme în tab?r? ?i tot drumul am condus absent? motocicleta, obsedat? de o singur? întrebare: oare cum ar fi reac?ionat dinozaurii mei dac? a? fi refuzat s? le dau ordinul s?-l ucid? pe Timy Slade?