proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Ca o victorie asupra negurilor, invent?m/ reinvent?m jocuri cu blajinii no?tri. Reu?im uneori s?-i p?str?m cu gândul ?i mai ales cu acea privire interioar? de care uit?m adesea, la pieptul nostru, cu întreaga lor lumin? ?i c?ldur? pe care sigur o p?streaz? în pumnul uria? de iubire care este inima existen?ei.
Cu via?a în pumni îi privesc ?i îi întreb ce s? fac acum cu ea, când singur?tatea sparge cadrele fericirii încercând s?-mi ridice în privirile uimite bucuria, ca pe o floare de nuf?r alb neîmbobocit înc?, doar gândit de creierul din inima în care tot mai mult m? reg?sesc cu toat? emo?ia, cu toat? sensibilitatea pe care o acuz pe nedrept c? devine inutil? într-o lume a noroiului ridicat la rang de cer.

Deschid fil? cu fil? cartea în care nu v?d nimic.
V?d totul dincolo de cuvintele a?ternute cu migal? de alt suflet de alt spirit încins aflat pe drumul colbuit al emo?iilor lui intens rânduite de mâna Domnului. Somnoroas?, scot cle?tii din fiecare nod de timp chiar dac? ?tiu c? el nu exist? mi-l las reper între a fi ?i a pleca ve?niciei rug, apoi întorc privirea c?tre mine ?i-mi ard una câte una aripile false. Am ridicat pontoane de iluzii iar pe?tii zbur?tori le traverseaz? atent l?sând metafora esen?ei lor pe fiecare dal? din pietrele alc?tuite din cuvinte tr?ite sau nu.
M? redescop?r fir cu fir, alg? a unui prezent în care nu dorm, doar m? trezesc continuu privindu-m? cum agit steaguri mici pe care cineva a scris ilizibil toate poemele, toat? proza pe care încerc s? o a?tern poetic sau nu, pe filele mersului înainte.
Victor m? a?teapt? mereu între nadir ?i zenit râzând sub coiful lui ascu?it. Pare c? tot ceea ce gesticulez cu bra?ele, cu întregul corp fizic seam?n? cu mi?c?rile p?pu?ii din lemn pe care el cu aten?ie o dezmembreaz? uneori în fa?a mea ca s?-mi arate mecanismele propriei gândiri. Eronat? sau nu se amestec? toate într-un lan? infinit de finit ?i când reu?esc s? con?tientizez totul m? umfl? râsul plânsul ?i pe mine.
Victor acum nu râde. Se gânde?te cum ar fi fost via?a noastr? dac? firele fragede de via?? ar fi continuat s? creasc?. Îi este dor de ei, de puii lui care au plecat gr?bi?i înapoi, la locul acela râvnit de mul?i, la stânga Tat?lui. Victor ?tie c? ei au venit doar s?-l trezeasc?, s?-l mângâie f?r? bra?e apoi s?-i scuture ?i ultimul fir de romantism absurd, abstract, inventat, reinventat, ca apoi s?-l lase singur s? cearn? al?turi de mine totul, s? ordoneze toate erorile ca pe o armat? nedisciplinat? ?i s? continuie o lupt? imaginar? cu sinele.
- Arunc?-mi un cerc, Victor! Îi strig eu înainte s? ajung la cap?tul pontonului de gânduri.
El îmi arunc? o sfer? de lumin? pe care cu greu reu?esc s? o cuprind acum, când în mine frica de singur?tate rena?te din adâncuri cople?indu-i bucuria de a fi.
- Puteai s? m? ier?i azi. Tocmai azi ?i-ai g?sit s? fii iar aspru cu mine!
- Ce ?tii tu ce-i aceea iertare, Anna?
- P?i nu ?tiu decât c? dac? voi ajunge vreodat? s? iert, voi resim?i totul ca pe un du? binef?c?tor de energie interioar?. Exterior nu ?tiu ce va fi. Probabil c? totul va veni deodat? ca o velin?? c?zut? din ceruri risipind în mine lini?tea ?i bucuria eliber?rii. Cu alte cuvinte, nu m? a?tept ca în via?? fiind s? pot ierta. Este o lec?ie uria?? ?i dens?. Îi aud pe to?i spunând ce este iertarea. Totu?i simt c? dincolo de limitele cuvântului iertare, a verbului ”a ierta”, st? ceva mult mai puternic decât toate tr?irile omene?ti la un loc. M? cople?e?te gândul la iertare. ?i când simt asta, prin fa?a ochilor mei trec toate fiin?ele pe care le-am iubit ?i c?rora le-am gre?it într-un fel sau altul, iar ele au t?cut ?i m-au mângâiat cu privirea, apoi au plecat l?sându-m? aparent singur?. Totu?i de câte ori îmi este greu interior/exterior, le simt prezen?a, le simt bra?ele blânde în jurul meu, le simt palmele pe umeri ?i parc? totul devine brusc mai u?or. E ca un flash de bine rev?rsat mereu asupra mea, pe care înainte îl respingeam, speriat? fiind de ceea ce declan?a în mine. Acum ?i mental las totul s? curg? prin mine, pentru c? simt cum mintea se limpeze?te, sufletul î?i a?terne culcu? în inima p?mântului care sunt ?i ra?iunea prinde coordonatele corecte ale drumului din acel moment.
- Las? teoriile, Anna. Tu spune-mi câteva din pove?tile pe care le-ai tr?it ?i chiar dac? le ?tiu, am r?bdarea s? le rev?d, s? le analiz?m împreun?.
- Bine Victor. Uite c? te ascult ?i le spun. Î?i aduci aminte când am vrut s? fixez bradul de Cr?ciun la mama? Eram prins? în o mie de treburi ?i obosisem deja. M? concentram greu, a sunat acel prieten s? ne vedem c? avea s?-mi dea ceva important. Am dat s? plec, pentru c? nu îmi ie?ea treaba cu fixatul nici dup? o or? de chin cu suportul acela defect. Am ajuns în holul p?rin?ilor mei, aproape de u?? ?i am sim?it dou? bra?e puternice, pe umeri a?ternute. Glasul lui tata s-a auzit foarte puternic ?i mi-a spus: Ani, nu pleci! Ani, îl faci acum! Acum! ?i m-a împins u?or c?tre sufragerie, dup? ce i-am r?spuns cu glas tare: Da, tata, îl fac acum. Era în primul an dup? plecarea dumnealui la Domnul. M-am întors la suport, l-am luat calm? ?i tot ceea ce nu reu?isem s? fac într-o or?, am f?cut în zece minute. Din clipa în care am sim?it bra?ele lui tata pe umeri, parc? toat? oboseala s-a adunat într-un punct din creier, apoi a disp?rut f?r? urm?, l?sând loc unei clarit??i ciudat de intense în gândire. Parc? vedeam fiecare mi?care pe care trebuia s? o fac, o ordine a fiec?rei mi?c?ri. Am urmat totul f?r? s? m? bâlbâi, am f?cut ordine cu mi?c?ri aparent calculate ?i am plecat la întâlnire. Acum a?tept s?-mi spui ?i mie ce a fost acea încercare/solu?ionare... Dar între timp voi mai povesti.
Tr?ia Andrei, Teodor nu se n?scuse înc? ?i seara, pe la ora opt, puiul meu mi-a spus cam a?a: Ade, Mam! U-te a buc?, a faci bibi apte a noce. Ebuie, Mam! Ebuie! ?i a început s? ?oc?ie ?i s? mestece a sete ?i foame ?i a c?scat îndelung, apoi a râs. I-am r?spuns prompt: Da, Andrei, da, merge mama la buc?t?rie ?i î?i face biberonul de lapte c? ?i-e sete ?i foame ?i somn cât casa...
M-am dus la buc?t?rie, am rezolvat cu biberonul cu lapte ?i am pornit c?tre camera mea ?i a lui Andru?ca. Când s? trec spre al doilea hol, am sim?it c? m-am lovit de ceva, de fapt de cineva de statura bunicii mele dinspre tat? ?i i-am spus: Pardon, Omama! Dumneaei m-a mângâiat pe frunte ?i am mers mai departe spre camer?. Dup? ce i-am dat biberonul lui Andru?ca, m-am întins în pat a?teptând s? termine b?iatul de mâncat laptele ?i am a?ipit. În fa?a mea, deasupra plapumei (era noiembrie spre decembrie), a ap?rut bunica îmbr?cat? în alb complet ?i a început s?-mi vorbeasc? cu glasul dumneaei prea cunoscut ?i drag mie, cald ?i blând, t?m?duitor ?i alin?tor: ”Ani, stai lini?tit? c? va fi bine.Tu vei scrie la un moment dat ?i scrisul te va salva de la moarte, te va echilibra, te va ajuta s? te reg?se?ti.” Îmi spusese ceva similar ?i când tr?ia, dar acum... Am întrebat-o pe bunica: Când va fi asta, Omama, c? eu acum n-am vreme de scris. ”Vei vedea tu când va fi.” Nu mi-a spus nimic despre ceea ce va urma cu plecarea b?ie?ilor la Domnul ?i toate cele necazuri pe care le-am îndurat în timp. M-a cuprins în lumina dumneaei ca într-o îmbr??i?are extrem de vie. Am mai stat a?ipit? o vreme, apoi l-am auzit pe Andru?ca ?i m-am ridicat s?-l iau în bra?e s? eructeze, s?-l alint ?i s?-l adorm.
Alte întâlniri le-am avut cu Andrei, apoi cu amândoi b?ie?ii, dup? ce au plecat la Domnul.
În primele 40 de zile dup? plecarea lui Andrei la Domnul, am avut câteva vise puternice cu el. Primul se desf??ura undeva, la munte, unde era o cas? cu un pridvor uria?. Din pridvor pân? la un copac uria?, care m? fascina, era fixat? o sfoar? groas? lung?, de care erau aninate banane, multe multe banane. Eu cu Andrei în bra?e priveam la acel copac ?i la bananele acelea frumoase ?i coapte ?i la un moment dat, Andrei a ridicat capul de pe um?rul meu ?i a vorbit legat, a?a cum nu putuse vorbi niciodat?: "Mama, s? iei trei banane de aici ?i s? le dai la trei copila?i: unul va fi a?a cum a fost eu în via??, bolnav, altul va fi nen?scut, altul va fi un tân?r s?rac, plin de bun sim? ?i de o c?ldur? a inimii uria??.
Dup? ce a vorbit Andrei, de undeva de departe a ap?rut un domn cam de ?aizeci de ani, îmbr?cat în alb, care mi-a spus s? i-l a?ez pe Andrei în bra?e, c? el va avea grij? de copil. A?a am f?cut dup? ce l-am s?rutat pe Andrei în col?ul ochilor ?i în col?ul guri?ei, a?a cum f?ceam când plecam de acas? cu vreo treab? ?i a?a cum îl alintam mereu. Erau acolo to?i membrii familiei, dar activi am fost numai eu ?i Andrei în scena respectiv? din vis. Copacul avea trei trunchiuri groase care porneau din aceea?i baz?. Frunzele lui erau toate noi ?i ce m-a uimit în acel vis a fost faptul c? frunzele erau ?i de tei dar ?i de plante medicinale care nu cresc sub form? de copac: ment?, cimbri?or de p?dure ?i altele, toate parfumate, de o prospe?ime pe care o întâlne?ti numai în cerurile care se deschid pas cu pas inimii tale...
A doua zi am plecat s? cump?r lapte pentru Teodor de la cineva care venea mereu cu lapte proasp?t în col?ul magazinului din apropiere. Înainte s? ajung la acel domn cu laptele, m-am oprit la un magazin de brânzeturi ?i lactate, cum mai erau înc? la acea vreme ?i am cump?rat ?ase banane. Trei urmau s? le dau a?a cum primisem sfat de la Andrei în vis. Una i-am d?ruit-o doamnei care vindea ?i care mi-a spus c? este îns?rcinat?. A doua i-am d?ruit-o omului cu laptele care avea un b?ie?el cu dizabilit??i ?i pe a treia i-am d?ruit-o unui tân?r a?a cum îl descrisese Andrei în vis. Tân?rul a trecut pe lâng? mine ?i m-a privit senin în ochi. Avea chip de înger. Am sim?it cur??enia lui interioar?. Am plecat spre cas? fericit? c? am împlinit voia lui Andrei.
Al doilea vis cu Andrei se petrecea la spital, într-un salon ATI foarte mare în care vedeam undeva, în col?ul din dreapta, pe un pat, pe Teodor. Andrei sc?pase de toate tuburile care-l legau la aparate, de masca de oxigen pus? aiurea în ultimele lui clipe de via?? ?i st?tea în fund la marginea patului, a?a cum nu putuse s? stea cât a tr?it, ca un copil normal. Avea fa?a alb? rozie ?i zâmbea. M-am a?ezat lâng? el, l-am cuprins în bra?e ?i el m-a s?rutat zdrav?n pe gât cu atâta dor încât mi-au dat lacrimile ?i în vis. Am început s? vorbim. Glasul lui era parc? maturizat, de?i râsul lui era la fel de copil?resc, sunetul lui sem?na cu un clinchet de clopo?ei. Mi-a ar?tat spre Teodor schi?ând o mi?care ?i cu capul ?i mi-a spus s? am grij? de el pân? când se vor revedea. Am tres?rit când a spus asta, dar n-am comentat. El a sim?it întrebarea mea ?i s-a întristat o clip?. Nu vroiam s? stric momentul, a?a c? l-am întrebat ce face acolo, atât de departe de mine, cum este, cum îi este. Nu a vrut s?-mi spun? nimic. ?tia c? ?tiu cum este de când fusesem în com? dup? na?terea lui Teodor. În schimb mi-a spus c? vrea s? ne juc?m ?i s? ne leg?n?m picioarele pân? când voi sim?i atingerea unei ape limpezi. Am pornit leg?narea ?i m-am trezit al?turi de el pe un ponton care parc? nu era din lemn ci din iarb?, mu?chi proasp?t. Am privit cu el r?s?ritul pân? când am auzit ca prin vis vocea lui Teodor care se trezea.
Al treilea vis cu Andrei se petrecea în dormitorul p?rin?ilor. Am intrat în dormitor ?i Andrei, îmbr?cat complet în alb întindea bra?ele c?tre mine s?-l iau la piept. L-a ridicat mama de pe pat ?i m-a întrebat mirat? de ce l-am îmbr?cat complet în alb. ?tia c? eu îl îmbr?cam mereu în albastru de diferite nuan?e, galben, verde p?dure sau verde pastelat deschis. I-am spus c? nu eu l-am îmbr?cat a?a. A dat din cap ?i a în?eles. A vorbit mult cu amândou?, apoi a disp?rut brusc. M-am trezit ?i am plâns ca un copil.
Alt vis a fost chiar în preajma celor patruzeci de zile de la plecarea lui la Domnul. Era pe patul din dormitorul de acas? de la mine. Dormea ?i de?i i se mi?ca pieptul u?or, totu?i paloarea fe?ei îmi spunea c? nu este viu. Deodat? a întors capul spre mine când am intrat în camer?. Fusesem s?-I fac de mâncare, eram cu un castron în mân? în vis. A deschis ochii, mi-a zâmbit ?i o clip? s-a însufle?it, dup? care a întors capul spre stânga, a mai respirat odat? ?i a plecat iar. Era îmbr?cat tot în alb.
Alt?dat?, la un an dup? plecarea lui Teodor la Domnul, terminasem toate treburile pentru s?rb?torile de iarn? ?i m-am întins o clip? pe pat c? eram fript? de oboseal?. I-am v?zut pe ei venind spre mine pe o alee cu dale din piatr? râzând, ?inându-se de mân?. S-au apropiat ?i le-am v?zut fe?ele vopsite mai ales în jurul gurii ca la clovni. Nu aveau coifuri pe cap cum ai tu, Victore. Cât au stat cu mine ?i au glumit, nu ?i-au desprins mânu?ele. De altfel, în toate visele în care mi-au ap?rut amândoi se ?ineau de mân?. Mai mereu Andrei ap?rea în stânga imaginii din vis, iar Teodor în dreapta. Le-am spus s?-?i ?tearg? chipurile c? nu le st? bine a?a ?i c? mie îmi este dor de fe?ele lor curate, luminoase, blânde. Au întors o clip? capul în urm? ?i a disp?rut vopseaua aceea. Teodor era absent mereu din conversa?ie. Vorbea întruna c?tre cer, privea cerul ?i râdea. Parc? se înstr?inase complet de mine ?i de fiecare dat? când îmi ap?rea în vis a?a îl sim?eam ?i durea foarte tare. Andrei îns? îmi vorbea de parc? ne continuam acea comunicare t?cut? din timpul vie?ii. Vorbea ?i-mi transmitea ?i ceea ce parc? ar fi vrut s?-mi transmit? Teodor.
I-am întrebat dac? sunt bucuro?i acolo, împreun? ?i mai ales ce voi putea face eu mai departe singur?, în pustiul p?mântului f?r? iubirea lor uria??. Andrei mi-a ar?tat cerul din acel vis ?i parc? a deschis un contur al unei inimi uria?e. Inima era alb?. Am întins mâna s? o ating ?i în clipa aceea a disp?rut ?i m-am trezit.
Tata mi-a ap?rut într-un vis în care se afla ca într-o curte interioar? deschis? cerului, plin? de b?nci de piatr? ca ni?te paturi, îmbr?cat în alb. Privea spre mine ?i ironic, dar mai ales plin de c?ldur? ?i tandre?e. M? înv?luia cu privirea dumnealui. M-a chemat aproape ?i a început s?-mi vorbeasc?. Unde înainte era ca o rumoare în fundal, când a început tata s? vorbeasc?, to?i au devenit ca ni?te statui. Numai noi doi eram activi. Am avut impresia c? tata era în?eleptul locului, pentru c? to?i îl priveau plini de respect ?i foarte prezen?i în statica lor din acea clip?.
Tata mi-a vorbit despre multe din cele ale vie?ii. Nu am re?inut prea multe lucruri cu partea ra?ional? a fiin?ei mele, dar am sim?it profund înc?rc?tura informa?iilor, pentru c? dup? acest vis am început s? gândesc altfel. Parc? am început s?-mi folosesc altfel creierul, s? m? concentrez altfel ?i îmi reveneau zilnic din memoria îndep?rtat?, informa?ii peste care trecusem ca gâsca prin ap?. Erau fragmente de fraze, de spuse ale tat?lui meu în diferite momente ale vie?ii, în anumite situa?ii în care trebuia s? descâlceasc? probleme de diferite naturi. B?nuiesc c? ceea ce mi-a spus atunci s-a adunat frumos în subcon?tient, pentru a se rev?rsa atunci când le voi accesa având nevoie de ele anume pentru scânteile de timp ale încerc?rilor la care voi fi supus?.
(...)

******
- Dup? atâtea pove?ti pe care mi le-ai relatat, Anna, î?i pot spune c? eu îi percep pe cei pleca?i ca pe ni?te forme de gând care chiar dac? în planul superior sunt mereu vii, pe p?mânt r?mân vii datorit? gândurilor celor care i-au iubit. Cum gândul ?tii ?i tu c? este o form? de energie cu o for?? greu de descris, la fel ?i ei sunt extrem de puternici ?i cu atât mai puternici devin fiind alimenta?i de for?a iubirii celor r?ma?i pe p?mânt. De asta sim?i atât de puternic prezen?a tat?lui t?u. Sigur cât a tr?it nu ai reu?it niciodat? s? cuprinzi infinitul iubirii lui pentru tine, sau al iubirii tale pentru el. La fel este ?i cu iubirea pentru bunica ta, mama tat?lui t?u sau cu iubirea b?ie?ilor t?i pentru tine, sau a ta pentru ei.
- Victor, tata m-a uimit mereu cu for?a dumnealui mental?, cu for?a iubirii lui pentru mama, pentru noi puii lui, pentru mama sa, pentru to?i cei din familie, cu for?a de concentrare, cu for?a fizic?. Pentru mine a fost mereu un uria? ?i nu mi-am închipuit niciodat? c? voi putea comunica atât de intens cu dumnealui dup? ce va pleca la Domnul, ve?niciei flac?r? mereu vie.
- În?eleg, Anna, dar vreau s? mai adaug la ce am spus faptul c? toate percep?iile fizice sau suflete?ti, sau mentale pe care le ai în prezen?a tat?lui t?u, sau a bunicii sau a b?ie?ilor, sunt de fapt forme de gând din întregul care este fiin?a tat?lui t?u, sau a bunicii, sau a fiec?ruia dintre b?ie?i. Ai sim?it vreodat? fric? atunci când tat?l t?u ?i-a a?ternut mâinile pe umeri sau când ai sim?it c? î?i cre?te acuitatea vizual?, sau c? prinzi o for?? inexplicabil mai mare când ai ceva de realizat?
- Nu, Victor. Niciodat?. M-am obi?nuit s? comunic firesc cu fiecare dintre cei pleca?i. De exemplu, Andrei este foarte puternic dar extrem de blând. Bunica este de o ging??ie infinit?, Teodor îmi pare foarte repezit, pu?in mai brutal, dar a?a era ?i când tr?ia. În schimb, Teodor când îmi apare, aduce cu sine o lumin? pe care mi-e greu s? o descriu în cuvinte ca intensitate, for?? de cuprindere a fiec?rei celule a organismului meu. Este ca un declic puternic al mentalului, inimii ?i întregului meu corp fizic.
Bunica, atunci când îmi apare -spun apare ca percep?ie aproape palpabil? - îmi stimuleaz? foarte mult inima, mintea, mersul pe apele iubirii, a mângâierii. Andrei este complex. Tata îns? le cuprinde pe toate ?i m? simt absorbit? în energia cu care m? ?i învele?te, m? ?i încarc?.
- Anna, regânde?te totul ?i p?streaz? o singur? imagine: cea a unei forme de gând din care radiaz? infinite alte forme mai mici de gând cu intensit??i diferite, care te învelesc ?i în acela?i timp te încarc? pentru diferitele direc?ii în care ac?ionezi în via??. ?i nu uita s? p?strezi cât mai mult starea de medita?ie. Nu for?a, las? s? curg? firesc totul, a?a cum la?i s? treac? prin tine energia divin? într-un tratament sau autotratament, pân? când sim?i c? rezervorul s-a golit ?i este necesar s? faci o pauz? pentru ca el s? se reîmprosp?teze ?i s? se umple cu izvoarele informa?ionale ale existen?ei. Va mai dura mult pân? când vei reu?i s? prive?ti infinit mai clar toate acestea, ca s? le po?i a?terne în file. Ai r?bdare ?i tr?ie?te-i intens pe fiecare. ?tiu c? vei reu?i. Nu e?ti singur?. Î?i sunt aproape, mai ironic, mai blând... î?i sunt aproape.
- S?-mi spui sincer, Victore, te rog, dac? nu cumva am transformat durerea pierderilor celor dragi într-o form? de putere interioar?, sau doar încerc s? exteriorizez pentru a m? cunoa?te mai bine cu fiecare pas pe care-l fac de când singur?tatea sparge geamuri în jurul meu cu bile de foc l?untric...

Anne Marie Bejliu, 13 august 2016