Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

De haram a fost...

de Dumitru Sava

Tare mult? în?elepciune trebuie s? fi adunat neamul acesta al nostru în proverbele sale…?i toat?, rodul unor întâmpl?ri cândva demult tr?ite!
S? fi avut vreo opt - zece ani, nu mai ?in minte în ce clas? eram la ?coal?, când, într-o diminea??, nenea Mitu, frate-miu, a b?gat de seam? cum eu m? strecuram pe gemule?ul dinspre p?tulul cu porumb în pr?v?lia lui nea Marin C?lin. Era aproape fl?c?iandru, da’ tare greu îl sculai din pat. Mai mereu îl apuca prânzul în izmene! Abia atunci ?i-a dat seama de unde aveam eu, mereu, gloan?e pentru pistol. Toat? ziulica tr?geam în plutele din z?voi. Parc? era poligon, nu altceva. De aia lumea ne ?i poreclise, pe cei patru fra?i, „ nen?ii lui mo? Dobre” - bunicul dinspre tat?, care ne cre?tea de când r?m?seser?m orfani de amândoi p?rin?ii.
Descoperisem intrarea aia cu vreo dou? luni mai înainte. ?i cam o dat? ori de dou? ori pe s?pt?mân?, cum începea s? mijeasc? de ziu?, pân? s? se trezeasc? b?canul ?i ai lui, vecinul nostru, intram, tr?geam tijgheaua ?i luam un pumn de m?run?i?, cât s? nu se bage de seam?. T?iam cu cu?itul o buc??ic? dintr-un calup de salam, mai rupeam din ?ir câ?iva covrigi pe care îi vâram în sân, un pumn de bomboane ?i tule-o pe unde venisem. Eu dormeam în pat cu ?l b?trân, la capul cel?lalt, ?i pân? se scula el s? dea la p?s?ri ?i la animale eu îmi luasem micul dejun sub z?bl?ul cu care ne înveleam, vara de ?ân?ari ?i iarna de frig.
Banii îi p?stram într-o ulcic? în scorbura de la nucul din fundul gr?dinii. Când aveam nevoie, m? duceam, priveam în toate p?r?ile s? nu fiu v?zut, dezlegam batista ?i luam cât credeam eu de cuviin??. Nea Marin abia m? a?tepta. De fiecare dat? îmi zicea:
- M?i, nepoate, iar ai dat iama prin pensia de veteran a lui mo? Dobre? Da’ mai bine s-o iei tu decât s?-l pricopseasc? pe popa.
M? b?nuia, dar ho? cârciumarul! Nu m-ar fi spus, ca s? nu m? piard? de client. Cum intram, ?tia ce trebuie s?-mi dea – dou? buzunare de gloan?e pentru pistolul ?la turcesc, cump?rat tot de la el, zece covrigi în?ira?i pe o sârm? ?i câteva buc??ele de rahat înf??urate într-un col? de jurnal. Tr?gea cu palma banii pu?i pe tejghea direct în sertar. Nu-i num?ra niciodat?! În sinea lui, probabil, se gândea c? î?i face ?i un pui de poman? cu mine.
Venise toamna ?i se apropia bâlciul de la Titu. Frate-miu Mitu, mare vulpe, nu a sc?pat o vorbuli??. Zile întregi m-a urm?rit s? afle locul unde p?strez comoara, dar f?r? succes. Nu s-a l?sat îns? p?guba?. Într-un final a urzit planul prin care s?-mi intre pe sub piele ?i s? m? u?ureze de parale. De obicei, eu fiind cel mic nu m? prea b?ga în seam?. Privirile începuse s?-i cam fie atrase, mai ales, de fete. Subit i s-a iscat, îns?, un interes special pentru mine. O dat?, de dou? ori pe zi alegea o plut? ?i f?ceam întrecere, care oche?te mai bine. Avea grij? s? piard? mai mereu. M? chema lâng? el ?i, cu spatele lipi?i de plut?, scotea punga cu tutun, pachetul cu foi?e ?i rotunjam câte-o ?igar?. Dar cea mai mare bucurie era c? îmi d?dea, apoi, amnarul s? mi-o aprind singur. Puf?iam, nu ?tiam înc? s? trag în piept, dar important ca un om mare, privind cu îngrijorare norii de pe cer. Ca ?i cum a? fi avut grâul secerat, c?r?mida pe arie ori trifoiul cosit. Cine mai era ca mine!
În ziua bâlciului, s-a trezit mai de vreme ?i a început s? ung? hamurile, a ?es?lat caii ?i a scos de sub ?opron dricul ?la nou pe care îl luam numai la ocazii. De bucurie nici nu am mai mâncat, am înh?mat împreun? caii la c?ru??, le-a pus zurg?l?ii pe dup? cap ?i a a?ezat o velin?? ro?ie, din zestrea mamei ?esut? la r?zboi, peste leag?nul din fa??. Apoi, mi-a f?cut semn s? m? urc lâng? el. Abia am ie?it din ograd? c? ne-am ?i apucat s? ne prepar?m câte o ?igar?! Mi-am pus-o în col?ul gurii ?i, mândru nevoie mare, am pornit-o c?tre târg. Pe drum ne mai f?ceau cu mâna ba unul ba altul, da’ n-am mai luat pe nimeni.
Lume mult? în bâlci, c?ru?? lâng? c?ru??! ?i la umbra fiec?reia, pe p?turi frumos colorate, dup? ce-?i cheltuiser? banii ?i cu picioarele rupte de cât colindaser? ori obosi?i de tumultul târgului, grupuri de oameni cu copii mai mari ori mai mici înfulecau, de-?i l?sa gura ap?, din puii frip?i ?i cozonacii adu?i de acas?. Comediile se învârteau în draci, iar fanfarele î?i sp?rgeau urechile. Abia a?teptam s? învârt la “roata norocului”, s? m? dau pe c?lu?ei pân? oi ame?i, s? tremur pentru vie?ile motocicli?tilor de la “zidul mor?ii” s? m? hlizesc la porcul cu gheare de urs ?i omul cu falc? de taur de la intrarea prin culoarul cu oglinzi al circului, s? beau brag? ?i s? m?nânc turt? dulce pân? oi plesni.
Dup? ce, cu mare greutate, am g?sit un loc pe câmp mai la margine ?i am deh?mat caii, ne-am a?ezat ?i noi la umbr? pe velin?? s? stabilim planul. Nenea Mitu, ca de obicei, a scos tutunul ?i foi?a ?i rezima?i de roat? ne-am me?terit câte o ?igar?. Dup? ce mi-a aprins-o de la iasc? zice c?tre mine:
- M?i, N?ic?, cum facem? Unul din noi trebuie s? r?mân?, neap?rat, la c?ru?? s? nu ne fure caii c? ne omoar? “?l b?trân”! Tu cum zici… Ar fi bine s? dau, mai întâi, eu o rait? s? v?d despre ce e vorba… ?i apoi te duci tu ?i stai cât oi vrea. C? eu sunt cam obosit, abia a?tept s? trag un pui de somn aici la umbr?, sub c?ru??. Uite, î?i mai las de-o ?igar? ?i amnarul!
Era a?a cam pe la prânz ?i bucuros c? îmi las? amnarul îi zic îndatoritor:
- P?i, atunci, du-te tu, nene! Am timp berechet pân? disear?…
Dup? ce îmi l?s? în palm?, cât iei în dou? degete, tutun ?i amnarul începu s? se foiasc? încurcat.
– M?i, N?ic? nici nu te-am întrebat… Tu cum stai cu banii? Toat? vara ai vândut pepeni la gar?… Trebuie s? fi adunat tu ceva!
- Io, nene? Ia uite?
?i, fudul nevoie mare, scot flo?mo?tocul de bani din sân.
- Uauuu, ce comoar?! P?i… d?-mi, m?, ?i mie cu împrumut! C? eu nu am nicio para chioar?. Poate g?sesc ?i niscai tutun de ?la bun…
Cople?it de importan?? ?i furnicat de atingerea amnarului, îi întind, nep?s?tor, batista cu bani.
- Ia-o, nene Mite, c? am aici cât pentru un vi?el!
I-a luat ?i dus a fost! A trecut o or?, au trecut dou?… trei. Îmi ghior??iau ma?ele de foame, ardea soarele amiezii ?i mi-era sete de nu-mi ajungea o gârl?. Târziu spre sear?, se golise târgul ?i începuse s? se întunece… Îl v?d c? venea ?i el agale, puf?nind dintr-o ?igar?.
– Bine, m?, nene Mite, nu mai veneai, m?? M-ai l?sat aici s? mor de foame ?i de sete… În lumea asta nici n-am avut unde s? m? u?urez.
- M? întâlni cu aia mic? a lu’ Doidan… De, a?a e cu fetele… Uite c? nici nu b?gai de seam? când trecu vremea! Ce am mai putut s? scap de ea?
- Hai, m?, c? se termin? bâlciul… Nici nu se mai aud famfarele, a plecat lumea… S-o fi terminat ?i turta dulce… D?-mi ?i mie ni?te bani s? dau ?i eu o rait? prin târg!
- P?i… de unde, N?ic?? Nu mai am nicio le?caie. Am dat-o pe aia în cimedie… I-am luat… Mai bine ?ine colea de h??uri ?i hai s? mergem acas?, c? ?i mie mi-e o foame de lup! Plecar?m ca pro?tii ?i nu luar?m nimic de mâncare. Ai v?zut lumea…
Ce s? mai fac, m-am urcat lâng? el în c?ru?? ?i d?i bice. Bâlciul, cu toate minun??iile ?i visele mele de un an de zile, r?mânea în urm?… Se l?sa r?coare, înghe?a transpira?ia pe mine ?i începusem s? cam tremur. S? m? mai înc?lzesc ?i s? mai uit de foame ?i de sete îi zic înciudat:
- Barem… Mai d?-mi ?i mie de-o ?igar?!
- ?tii ce? Ia d? încoace amnarul… ?i s? nu te mai prind, de azi înainte, c? mai bagi ?igar? în gur?!
- Pân? când, m?? Pân? la anu’… Când oi mai pr?si, iar niscai gologani…
- B?, io atât am zis! ?i… vezi c? dai de dracu’!
Ce era s? mai fac? Am întins mâna spre traista cu gr?un?e a calului, am mai adunat din ea câteva boabe de ov?z ?i, t?cut, am început s? le mestec… Nici pân? azi nu i-am mul?umit c? m? ajutase s? încep s? m? de?tept.

Dumitru Sava (Dafinul) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro