Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Sonia cu accent grav ?i hiat (23)

de Daniela Luminita Teleoaca

Câteodat?, (în)dep?rtarea de sine se instaureaz? cu atâta for??, încât te treze?ti izbit dincolo, martor al propriei ie?iri din eu. Pe retin? ?i se impregneaz? un spectacol personal, mirosind a?a de pregnant a tine,... a un fel de... „nimic”: str?inul neputincios devenit mald?rul de moloz, ?ip?tul surd într-o galaxie a zgomotelor. Experimentezi acut angoasa. Încerci s?-?i aminte?ti cine e?ti ?i, atunci, din preaplinul unui livresc care te domin? pân? la a dispune de tine sau, pur ?i simplu, însp?imântat, exersezi instinctual (în virtutea acelui reflex înn?scut de supravie?uire, al voin?ei oarbe de a fi) scrierea propriului nume (doar el te-a ?inut în via?? pân? acum!). Te descoperi. Nevolnicul des?vâr?it. Pagina absolut virgin? reprezint? f?r? îndoial? una dintre cele mai intimidante realit??i, o provocare redutabil?! Cu o sfor?are uria??, tastezi prima liter?. Nu mai conteaz? dac? este o majuscul? sau o minuscul?... Înfrigurat, o cau?i pe urm?toarea. Tot ce apare îns? este doar un blanc. ?i înc? unul. ?i înc? unul... La o m?sur?toare relativ exact?, ies aproximativ... 3 tab-uri... [│←]
[→│]... Astfel, orice ai face, restul literelor / sunetelor se aranjeaz? la trei tab-uri distan?? de litera / sunetul-locomotiv?. În mod sistematic. Desigur, este una dintre acele comenzi presetate a se actualiza autarhic, aproape fatalist, la un moment calculat cu precizie matematic? ?i pe care nu le po?i anula decât cu pre?ul unei reset?ri. Or, adesea, aceasta din urm? presupune riscuri pe care trebuie s? ?tii dac? e?ti sau nu în stare – mai exact, dac? este sau nu în?elept – s? ?i le asumi. O resetare poate face tabula rasa de fonturi, page-setup-uri, insert-uri, print layout-uri, programe, sisteme, dar mai ales de acele informa?ii genetice, fundamentale în func?ionarea memoriei afective... A?adar, e?ti suficient de puternic / (ne)în?elept s? o iei de la zero sau te mul?ume?ti cu mersul mediocru în discontinuit??ile sale, care, mai devreme sau mai târziu, va sfâr?i foarte probabil la picioarele neantului?! Sau poate exist? un fel de cale de mijloc?! Intri în discontinuitate, ?i-o asumi, a?a cum anterior ?i-ai asumat hiatul ?i... restul... Numele începuse... Ezit? s? continue... Se a?terne lini?te... Inima sparge sternul, deschide una-dou? u?i, ajunge pe balconul imaginar, înghite aerul altcuiva, exist? imaginar... Totu?i, exist?! Dar trei [│←]
[→│]-uri înseamn? ceva pe hârtie / pe ecran / în virtual ?i... pu?in altceva în realitate, în viul acela afectiv atât de vulnerabil... În?elegi c? este nevoie de r?bdare maxim?. De încredere, nu de (auto)discreditare. De în?elepciunea de a nu te respinge, de a nu te renega, ci, dimpotriv?, de a te accepta ?i chiar de a te iubi a?a de imperfect cum e?ti în stadiul acesta... Altfel, ie?irea din sine ar putea fi irevocabil?! Care va s? zic?... numele începuse... Ezit? s? continue... Nu-i nimic! O s?-l repete cu prezen?ele ?i cu absen?ele lui cu tot, o s? înve?e s? ?i-l aproprieze, a?a cum alt?dat? î?i apropriase un anume „accesoriu” vestimentar tipic feminin... dormind cu el noapte de noapte..., oricât de incomod ar fi fost! O s?-?i spun? c? numele ei – a?a cum acesta exist? în momentul de fa?? – nu are nimic prea straniu în golurile sale, c? este doar o „chestiune de obi?nuin??”, c? acomodarea este ceva vital, detaliul acela care uneori (adesea?!) face diferen?a dintre Via?? ?i opusul ei... ?i, da, îl va scrie ori de câte ori va fi nevoie (?i nu doar pentru c? este un temperament livresc!), va pune teancuri-teancuri pagini virgine pe mese, birouri, dulapuri, pere?i, în buzunarele ei ?i ale cunoscu?ilor, pe rafturi, pe crengi sau pe aripi,.... ca blancul s? aib? suficient spa?iu s? r?bufneasc?, s?-?i exprime psihologia / filosofia, frustr?rile, eventualele solu?ion?ri... La urma urmei, nimeni nu se poate dezice, NU TREBUIE SĂ SE DEZICĂ DE PROPRIUL NUME, nici vorb?, deci, de un RESET! Pentru c? NUMELE ESTE UN DESTIN. ESTE O CRUCE... Tot astfel ?i-a asumat ?i hiatul, ?i accentul grav, a?a î?i va asuma ?i cele trei tab-uri sau câte vor fi fiind ele... în realitatea cea mai real?!!


S Ò-NI-A locuie?te ast?zi într-un semicerc (desigur, nu este figura ei geometric?, nici stilistic?... preferat? ?i se prea poate s? nu fi fost niciodat?, dar...)... Dac? este frustrant sau nu, ea ?i cei care au experimentat „starea de semicerc” [pe unde tot umbl? cealalt? jum?tate?!] o ?tiu mai bine. Sincer? s? fie, mai mult împ?rt??e?te „sentimentul înghesuielii”, într-o etap? în care a trebuit, dintr-o con?tiin?? a necesit??ii, mai mult sau mai pu?in... con?tientizat?, s? acorde concesii spa?iului vid în detrimentul (prea)plinului l?untric... Astfel c? nou-n?scute, feti?e, adolescente, femei în toat? firea... sunt nevoite s? coabiteze într-o unic? zon? îngust? semicircular?. Desigur, mult mai comod ar fi fost ca fiecare vârst? s? aib? camera ei, poate chiar un apartament serios, s? existe în continuare pe îndelete, chiar dac? multe dintre ele au r?mas undeva în trecut..., ?i, mai ales, s? nu se deranjeze prea mult una pe cealalt?... S? mearg? pe vârfuri, s? vorbeasc? în ?oapt?, s? nu insiste cu tot felul de... „intruziuni”... [Oare, chiar î?i dore?te cu adev?rat toate acestea?! O fi într-o pas? proast??!] Paradoxal, aceste suprapuneri cronologice nu creeaz? sentimentul totului, acela al apropierii de TINE ca individualitate / personalitate definibil? diacronic, ci, dimpotriv?, pe cel al disolu?iei în diversitate, în neomogenitate... pân? la ruptura definitiv?... Mai ales atunci când prezentul nu pare a fi la în?l?imea unei etape anterioare (sau aceasta este doar percep?ia de moment a subiectului experimentând o nevroz? aparte!?) Aici, angoasa atinge / trebuie s? ating? punctul paroxistic! ?i în?elegerea! În egal? m?sur?! [Adesea, este nevoie s? ajungem în adâncul adâncurilor pentru a vedea ceea ce anterior nu am putut sau am refuzat s? vedem!!]. De pild?, una dintre supremele lec?ii pe care le-ai putea înv??a este aceasta: Ca s? nu fii egoist cu ceilal?i, trebuie s? înve?i în primul rând s? fii generos cu tine însu?i [„Iube?te pe aproapele t?u ca pe tine însu?i”, Matei 22: 39], mai exact cu toate vârstele tale, prin care ai trecut, pe care le traversezi sau care te a?teapt?. Aceast? generozitate, S Ò-NI-A o în?elege în acest moment, într-un miez de septembrie neobi?nuit de cald, ca pe toleran?a / îng?duin?a aceea pozitiv? fa?? de propria persoan?, atât de necesar? pentru a nu c?dea în dezn?dejde ?i în toate cele care decurg de aici...

De fapt, fiecare vârst? are dramele ei... Atunci când le experiment?m, le atribuim dimensiuni catastrofice, suntem revolta?i c? „destinul” nu ne-a putut alege decât pe noi („De ce, tocmai mie??”), c? vom sfâr?i cum nu se poate mai tragic, asta dup? ce vom fi supu?i la una dintre cele mai terifiante agonii... Atunci tr?im singur?tatea în toat? grandoarea ei, între noi ?i restul se interpune acea falie, care ne pierde cuvintele, limba pe care o ?tiam, pe care o vorbisem ?i o scrisesem o via??, leg?turile de rudenie, apartenen?ele, pasiunile ?i voca?ia, simplele hobby-uri, sentimentele ?i resentimentele, numele... ?tim c? drumul este ireversibil, iar, dac? cineva ne-ar striga atunci, într-o pueril? tentativ? de a ne întoarce din cale, l-am urî cu o ur? cât un blestem... asta pentru c? nu ar face decât s? ne prelungeasc? acea ezitare în a trece: agonia. NOI suntem cei care trebuie s? ne strig?m!! ?i, dac? vom fi suficient de puternici cât s? rezist?m pân? la cap?t (iar acest cap?t – în cazul sufletelor tari – nu este nici nebunia, nici moartea!!), vom în?elege c? angoasa experimentat? nu a fost decât o stare privilegiat?, chiar binecuvântat?, binecuvânt?toare!! Pentru c? ea a adus Iluminarea! Vom înv??a atunci, poate, odat? cu preotul Alio?a, c? în?elept este „... s? iubim mai mult via?a decât semnifica?ia ei” (Dostoievski, Fra?ii Karamazov). C? în?elepciunea suprem? este aceea de a ?ti s? te opre?ti la momentul potrivit din specula?iile filosofice, care uneori pot veni în contradic?ie flagrant? cu... credin?a autentic? (cf. „Ferici?i cei ce n-au v?zut ?i au crezut”, Ioan 20:29), acea apropiere intuitiv? de Divinitate, de Sensul pe care Ziditorul l-a asociat f?r? îndoial?... zidirii Sale... Toate acestea vor fi posibile gra?ie iubirii des?vâr?ite, exemplare, ce va permite încredin?area f?r? t?gad? proniei cere?ti.


***

Magdalena este cât se poate de supl?. ?i blond?. Cât se poate de blond?. Poart? p?rul înnebunitor de senzual pe umerii goi, unduindu-i-se ca unei sirene pe spate pân? în dreptul ?oldurilor... Contrar a?tept?rilor, nu are ochii nici verzi, nici alba?tri, ci negri-negri. Pare o f?ptur? neîndur?toare. O zei?? r?zboinic? scandinav?. Chiar o viking? înr?it?. Dac? nu e?ti atent, aproape c? te po?i r?ni în ea. Ce mai atrage îns? imediat aten?ia este perechea de cizme lungi superelegante, mulate pe ni?te gambe de invidiat. Poart? un sarafan café au lait glacé din catifea autentic?, cu poale dantelate perfect scrobite. Bluza ce-i acoper? nudul este absolut irezistibil?. Ro?ie-ro?ie, perfect lipit? de trup, împiedic? vreo 2–3 nasturi s? se încheie. În zone relativ palpitante. Magdalena are locul ei bine definit, un adev?rat jil?, încredin?at prin hot?râri oficiale de necontestat. Nu-?i po?i permite decât, cel mult, s? o contempli... de departe..., preferabil f?r? s? te simt?.... Bunica cea Rea între?ine în mod con?tient aceast? aur?. Magdalena are deja – în ciuda existen?ei sale atât de concrete în clipa de fa?? – prestan?a unui mit. ?i cu miturile nu-i de glumit! Le iei ca atare. C?-?i convin sau nu... ?i mai are Magdalena-asta /-aia o savoare aparte. Cumva în?ep?toare, electrocutant?, un parfum pe care Sonia l-a ?i denumit curând: Garde-tes-distances! Într-o zi îns? – asumându-?i toate riscurile –, a îndr?znit s? o ating?! Desigur, când era absolut convins? c? nu o vede nimeni. În primul rând, Veri?oara, tutorele cu acte în regul? ale sus-numitei. Nu se ?tie exact ce a sim?it, cert este îns? c? nu a mai repetat gestul... ?i-a impus s? în?eleag? faptul c? ambientul con?ine 2 categorii de „obiecte” / „subiecte”: a) unele cu care po?i / trebuie s? intri în contact direct, b) celelalte care musai trebuie s? r?mân? la „stadiul de soclu-scen?”. Chiar ?i a?a, nu-?i poate reprima unele compara?ii... De pild?, Luciana1 este ea frumoas?, dar nu este blond?. Nici a?a de înalt?. Plus c? are v?dite tendin?e de a depune. Pe te miri unde. Sonia nu ?tie cum s?-i mai acopere p?r?ile problematice. A recurs la chirurgie plastic? [merit? s? r?mâi chiar f?r?.. picioare, f?r? posterior, f?r?... în.. astfel de... situa?ii... delicate, nu ai de ales!!], chiar ?i la ajutorul Bunicii celei Bune, posesoare a dou? ma?ini de cusut... Degeaba. Hai s? zicem...: aproape degeaba. În anumite pozi?ii mai ales, câte un col?cel insolent sare n?b?d?ios în ochi. Mai mare ru?inea!! Fat? tân?r?! E de vin? ?i ea, recunoa?te Sonia, cu multele deserturi pe care i le tot serve?te zilnic, precum unei prin?ese simandicoase. A?a cu toate... ?i cu Mariana, ?i cu Adelina, ?i cu Harrieta, Geta, Cristina, Dorina, chiar ?i cu Camelia rusoaica ?i cu Luciana2... Care nu sunt deloc ni?te „doamne irezistibile”, ci, cel mult, ni?te feti?cane acceptabile / tolerabile, c?rora nu le pas? prea mult cum arat?... Înc? nu ?tiu (oare, vor ?ti vreodat??!) s? aib? propriul punct de vedere pe care s? ?i-l sus?in? ferm ?i dezinvolt din fumul unei ?igarete, din datul genelor peste cap, nici m?car din întinderea flegmatic? a degetelor pentru a fi s?rutate. Nu cunosc voluptatea, de?i poart? (cu mici excep?ii) p?rul lung, sâni ?i nume feminine; sunt mai degrab? ni?te asexuate ridicole. La fel de bine pot fi: o baterie, un peisaj naiv, o sticlu?? de cerneal? multicolor?, o num?r?toare con?tiincioas? ?i pueril?.
... ?i mai are Veri?oara ?i un zmeu, unul cu vultur imens (nu cu pisoi le?ina?i) care se înal?? tam-nisam, f?r? vânt, f?r? nimic...
... un maiou, ba nu, dou?, chiar trei f?r? spate (?i ce spate sfid?tor i se înf??i?eaz? Soniei în curtea nesfâr?it? de Acas?!!)...
... o instala?ie electric? tr?snet cu lumân?ri mari, multicolore ?i gra?ioase, care merge chiar f?r? curent electric (a auzit ea, într-o zi, când Veri?oara le spunea Bunicilor) ?i face dintr-un brad mic unul uria?, nu ca a ei (degeaba a cump?rat Tata una dintre cele mai scumpe instala?ii, nu este – obiectiv vorbind – nici pe departe a?a de frumoas? ca a celeilalte, plus c? florile aproape... grase îi provoac? Soniei o stare de grea??),....
... nici mai mult nici mai pu?in decât trei rânduri de escapade la mare pe var?, cu M?tu?a ?i cu Chelie cu Dacia 1300 (nu ca ei, cu tic?itul Moskwicz ro?u, incapabil s? parcurg? mai mult de 2000 de km pe var?), ?i pipi-ul ei original f?cut pe Chelie însu?i într-o noapte la hotel (chiar ?i aceasta, o realitate nu tocmai accesibil? oric?rui muritor de rând!)...
... cuptorul ??r?nesc cu lemne în care Bunica cea Rea coace în mod regulat pâine de cas? ?i pl?cinte care mai de care, cornule?e cu nuc? etc., la nici o arunc?tur? de b?? de dormitorul Veri?oarei. Iar ei, Soniei, ce-i trebuie ei ditamai sufrageria, ditamai oglinda, ditamai fotoliul verde, ditamai bradul etc., când „dincolo” este Paradisul...?! Acolo se strânge de altfel ?i tot neamul pisicesc... de la Gr?sana, Mari, Mitic? ?i, mai ales, Rica, mâ?a care te love?te cu l?bu?a peste fa?? la cea mai mic? suspiciune. Rica este un fel de Magdalen? în ordine pisiceasc?. O mare aristrocrat?. Una r?zboinic?. Impune tuturor respect ?i distan??, a?a cum orice fa?? nobiliar? impune. Celelalte nu au de ales: î?i desf??oar? mi?carea de rota?ie tipic? sateli?ilor. La nesfâr?it! Dotat? de la natur? cu o bl?ni?? lung? ?i pufoas?, alb cu negru, Rica are o coafur? de zile mari, o c?rare perfect aleas? pe mijloc, magistral s?l??luind deasupra ochilor verzi, oblici ?i irezistibili. Must??ile nu ?tii unde se termin? (astea sunt pisicile cele mai bune la casa omului, vorbesc Bunicii)! ... are ?i un acut sim? al igienei personale, nu pierde niciodat? vremea, se perie necontenit.....
... o pereche de cizmuli?e cu talp? mai înalt? ?i cu puf cât încape... c? ?ireturile de-abia de se mai z?resc...
... ?i muuuuuuuuuuuulte altele...


... cine î?i poate închipui toate acele imense declan??ri de energie în forul interior al copil?riei ?i care anun??, în ultim? instan??, „spaima structural? în fa?a lumii” – cum inspirat o numea Kierkegaard –, o anxietate sui-generis care se amplific? în forme specifice pe parcursul vie?ii unui om... ?i care, în ipostaz? predominant pozitiv?, nu poate r?mâne f?r? consecin?e redutabile în plan gnoseologic...?!

Daniela Luminita Teleoaca (Danaia) | Scriitori Români

motto: NIHIL SINE DEO!

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro