Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Sonia cu accent grav ?i hiat (24)

de Daniela Luminita Teleoaca

Nu este deloc exclus ca neaten?ia – mai exact spus, temperamentul distrat al unui artist medieval-renascentist, altfel de toat? buna-credin?? – s-o fi sc?pat pe Sonia în agonia acestei postmodernit??i sucite, bipolare, aproape schizoid?, iluzorie pân? la fantomatic în inconsisten?a ei agresiv-ridicol?. Este ceea ce, într-un limbaj mai accesibil, desigur f?când supreme concesii etimologice ?i logice, ar putea fi desemnat în termenii unei na?teri. Una mai aparte. Cert? este îns? trezirea ei într-un fel de gr?mad?-gorgan (op?iunea de receptare / decodare v? apar?ine!), de unde i-a trebuit destul de mult timp s? se adune, mai mult sau mai pu?in cu sprijinul exteriorului. P?strase, a?a pentru orice eventualitate, o mostr? din parfumul strict personal (o ?iretenie de-a Evei?!, o f?râm? de memorie afectiv? celebrându-l pe Narcis?!), undeva într-o adâncitur? a epidermei în clavicula dreapt?, exact la jum?tatea distan?ei dintre omoplat ?i stern (gurile-rele spun c? acolo ?i-ar avea sediul feminitatea!). Când cazi sau, mai exact, atunci când e?ti sc?pat (de?i unii pot experimenta ?i un alt tip de sentiment, de pild? cel al tr?d?rii!), ui?i îns? – m?car pe moment – astfel de detalii vitale. Ceva / Cineva – probabil tot un fel de deus ex machina, unul generos, de fapt pe trei sferturi incon?tient – î?i livreaz? câteva indicii. Un pom verde. O nuc? înainte de a ajunge la maturitate. Pas?rea care vine ?i-?i încearc? for?ele imaginative. Vizitiul obosit, disponibil sine die s-o ia înc? o dat? din loc... Îi faci semn. Lui deus ?sta... S? tac?. Ce e mult nu e prea bun (= eficient). Te împiedic? s? aprofundezi. Or, Sonia este o analitic? prin excelen??. S-ar putea lua la întrecere chiar ?i cu visul Universului de a z?misli la nesfâr?it un infinit în alt infinit ?i tot a?a.......∞...∞...∞...∞...∞...∞............. Î?i freci pleoapele ca de o amnezie grea. Înal?i rug?. Inspiri din mireasma aceea ?i iat? c? aproape te po?i considera, fie ?i par?ial, apt? de a supravie?ui în / la gr?mad?. Hiatul te împinge 2,73 cm când la stânga, când la dreapta, abuzând de capacitatea ta adaptiv?. Numai c? un hiat asumat înseamn? monitorizarea ?i reprimarea drastic? a oric?ror reac?ii nelalocul lor: înjur?turi, împu?c?turi, strâmb?turi, plânsul de propria mil? ?.a.m.dep. A?a c? scuturi un picior, îl cau?i pe cel?lalt, î?i reformatezi coloana, întinzi un bra?, cineva se vait? c? a fost atins, ba nu... lovit în toat? regula, iei pu?in oxigen din por?ia comun?, îl asimilezi dup? reguli personale, faci ochii roat? ?i o zbughe?ti într-un loc – crezi tu – cu densitate relativ mai modest? pe cap de postmodernist.
[Între noi fie vorba, nimeni nu ?tie ce va fi f?când artistul cu pricina în absen?a obiectului / subiectului inspirator?! Cum a ar?tat mimica sa în momentul „sc?p?rii”?! Mai interesant ar fi îns? de ?tiut expresia chipului s?u dintr-un moment ulterior, „sc?parea” nefiind foarte probabil con?tientizat? în clipa producerii sale (când visarea trebuie s? fi f?cut aceea?i cas? bun? dintotdeauna cu mai-sus-numitul) ! A?! Nu-i bai! A?a sunt to?i arti?tii! De o spontaneitate înduio??toare! ?i ni?te caraghio?i! Extrem de simpatici! Au toate circumstan?ele atenuante din lume! ?i, totu?i, iat?-l! Pu?in mai greoi decât de obicei, Artistul este într-un moment de reculegere, un gânditor de la Hamangia après la lettre, unul aclimatizat spa?iului galo-celtic (o fi Jean Fouquet, Nicolas Fromet, acel Van Eykul din Avignon, o fi Jean Goujon...?! câte pu?in din to?i ace?tia?!) ?i derulându-?i monologul în absen?a variantei sale feminine, stilizate sau mai pu?in. ?evaletul este f?r? îndoial? iconostasul lui... În?elegi asta dup? expresia perfect ascetic?, plin? de evlavie, ce-i sculpteaz? interiorul... Nu-i de mirare c? eterul este invadat de sunetele angelice ale harpei..., iar – în calitate de simplu muritor – nu te po?i sim?i decât excedat de str?lucirea sufletelor înaripate... Ca oric?rui artist, sensibilitatea exagerat? îi spore?te capacitatea afectiv?, acea inteligen?? a inimii, aprofundându-i în acela?i timp ?i vulnerabilitatea... Artistul f?r? Model este îns? un non-sens, mai ales unul care se simte tr?dat (necon?tientizând... „sc?parea”, în ultim? instan??... sua culpa!) ?i care cu greu ar putea concepe o eventual? reapropiere de... „model”, mai ales de unul a?a de... feminin... la donna mobile... la piùma al vento... Refugiul s?u de moment, mai exact acea autoflagelare atât de necesar? eliber?rii, este... VIDUL pânzei, acel spa?iu nelini?titor complicându-se în angoas? ?i care, m?car uneori, poate constitui spa?iul unor întâlniri cu totul ?i cu totul remarcabile......................].

De fapt, ce are ea în comun cu anti-cosmosul acesta?! Poate un hiat (ca un stigmat) primit la na?tere, la acea na?tere... originar?? O gen? comun? cu toat? aceast? popula?ie (g)organic??! O vin?, mai exact un p?cat comun? Poate un non-conformism care, uneori, mai ?i d? gre?, f?când-o s? deraieze de la calea cea dreapt??! F?r? îndoial? c? „fisura” exist? ea pe undeva, din moment ce dumnealui, Artistul a... TRE-BU-IT s? o piard? pe aici..., unde perspectivele sunt cu totul altele decât cele impuse de regulile rigide, dar armonice ale pânzei, unde oamenii (sau ce-or fi ei mai exact?!) folosesc un limbaj pur denotativ, cli?eizat într-un procent demn de luat în seam? ?i care de-abia de mai reu?e?te s? te fac? s? reac?ionezi minimal la insisten?a maxim?... În consecin??, nu are alternativ?! Trebuie s? supravie?uiasc?! Trebuie s? se adapteze! Împrumutul culorii mediului nu se soldeaz? musai cu acea contopire iremediabil? fatidic? dac? ambientul respectiv este resim?it drept suficient de str?in de c?tre subiectul venit... pu?in... din... afar?..., un fel de extraterestru... Uneori, coabitarea pare a se produce f?r? prea mari tensiuni... Atunci, monotonia mimeaz? un plictis ca de moarte ?i Sonia nu este deloc genul care s? se complac? prea mult în astfel de simulacre existen?iale... Într-un fel, ea este responsabil? de scoaterea în fa?? a contradic?iilor, a incompatibilit??ilor, a inadverten?elor... În arie postmodernist?, totul este un teren minat... Sonia sap? tunele în litere, ridic? un fel de corturi, deseneaz? ?i ajusteaz? sentimente, face prognosticuri..., sper?... E mai stranie de felul ei. Con?tientizându-?i individualitatea, nu este îns? (o) complexat?. Nici o vanitoas?. EA NU POATE FI DECÂT... EA atunci, când, de pild?, apropiindu-se momentul acela... livresc, trebuie s? îndeplineasc? anumite tabieturi-ritualuri. Cum ar fi, de exemplu, contemplarea îndelung? în oglind?. ?i mai exact, Sonia-asta nu se poate apuca de scris decât în momentul în care, îndelung contemplându-se în oglind?, este convins? c? este... frumoas? (o superficial? reac?ie tipic feminin?? un Narcis c?utându-?i sora? un moft? prea mult timp liber sau... ce?!). Frumoas?... în felul acela în care ea în?elege frumuse?ea. O frumuse?e exterioar? care nu exist? prin ea îns??i, ci reflect? îndeaproape caligrafia aceea l?untric?, echilibrul atât de necesar, în?elept, pentru a risca s? scrii despre opusul s?u f?r? minimul risc de a te pr?bu?i tu însu?i într-un virtual negativ pe care ai avut doar inten?ia de a-l descrie... Foarte probabil, frumuse?ea aceasta implic? o anume imunizare la ravagiile clipei, imunizare venit? din con?tientizarea superioar? a adev?ratelor ierarhii.
F?r? doar ?i poate, scrisul (sau un ANUME scris, s? îl numim „scrisul cu majuscul?”) provoac? tr?iri similare celor generate de roller coaster. Asta pentru c? î?i propui s? exi?ti (?i) ALTFEL. Ai, de fapt, nevoie imperioas? (?i) de ALTCEVA. Poate de o adrenalin? sui-generis. Ai trecut ni?te probe, acum musai trebuie s? te încume?i s? accezi la un alt nivel ontologic [Altfel, ce ar fi Via?a dincolo de aceste trepte?! O autonegare prin c?derea în facil ?i în derizoriu]. SENTIMENTUL PAGINII ALBE este, de fapt, urcu?ul acela de la început al trenule?ului, când mai mult ai impresia... nu c? stai pe loc, ci c?, pur ?i simplu, aluneci înapoi. Dar nu oricum! Ci într-o insecuritate maxim?. Cineva te tot trage. Încerc?rile tale de a rezista sunt absolut puerile. Supor?i, între timp, mai multe sugrum?ri, inima împr??tie zgomote... Atunci te încordezi. Î?i spui c? a?a este la început... În curând acomodarea î?i va permite s?-i fii recunosc?tor clipei în care ai decis s? ie?i din confort, din mediocritate. Te încredin?ezi „întâmpl?rii bune”... Mai apoi, dup? ce ai urcat-coborât suficient de mult cât echipe de psihologi, psihiatri ?i de al?i speciali?ti s? se poat? pronun?a f?r? gre? asupra (diz)abilit??ilor tale psiho-comportamentale, în general (in)umane, ajungi într-un oarecare vârf, de fapt, la limita unei pr?p?stii. S-ar putea s? prive?ti disperat la cei de jos, r?ma?i impasibili în fa?a blancului paginii, spectatorii care a?teapt? „produsul” f?r? s? cunoasc? îndeaproape odiseea extenuant?... Este posibil s?-i ferice?ti, s?-i invidiezi, s? scrii mai multe testamente... În sfâr?it, te hot?r??ti s?-?i tr?ie?ti via?a într-o frac?iune de secund?! Din fericire [?], timpul nu este prea generos pentru medita?ii... Când pagina p?rea a-?i rezolva par?ial nuditatea ?i Vârful prindea conturul unei certitudini [dar ce autor nu-?i cere, la un moment dat, drepturile?!], vârtejul î?i zdruncin? toate resorturile ?i te treze?ti aruncat în gol, î?i pierzi numele, explodezi în cosmos, mai apoi, ajungi într-un fel de subsol-infern al paginii ingrate! Unul ?i acela?i cuvânt exprim? atâtea în?elesuri, atât de contradictorii! Totul vine cu „acel ?ip?t”... Oare, ce s-a putut întâmpla?! Cât de grave au fost erorile / inadverten?ele tale astfel încât s?...??!! Te sim?i agresat, abuzat, manipulat, marioneta unui zeu sadic satisf?când [contracost sau gratuit?!] setea de senza?ional sângeros a unui public care nu se mai satur? odat?... Dar în?elegi! În?elegi c? prima pas?re s-a eliberat!! Vezi concret r?m??i?ele unei colivii, ecoul încuietorilor înainte de capitularea complet?... Se instaleaz? un vertij aparte, accentuat paradoxal de traiectoria perfect orizontal? [posibil? incompatibilitate de repere ?i de perspective nou dobândite?!]. Urm?torul urcu? este parc? mai agresiv..., provoc?rile sunt ?i mai obraznice, ca ?i cum pagina ar ?ti c? tu musai trebuie s? fi dobândit o imunitate aparte care s?-?i permit? confrunt?ri aproape letale... Cre?tetul t?u atinge ceva din abstractul viziunilor celeste, dai cap în cap cu Îngerul, te aprinzi la un pol... Iluminarea z?misle?te Povestea, rena?terea în vecin?tatea lui Dumnezeu! Te face s? vrei s? continui... cu orice pre?... Dar Pr?pastia se complic?... De acolo din eter, cu otrava vie în faringe, râvne?ti la existen?a pur terestr?, a?a de banal?, a?a de cert?,... Acolo glasul porne?te cât se poate firesc, sunetele se organizeaz? muzical ?i cuminte, nimic nu se disperseaz?... ?i, iat?, nimeni nu trebuie s? formuleze explica?ii ?tiin?ifice, în orice caz nu prea savante pentru c? vegetalele î?i schimb? brusc genele, devin carnivore, p?mântul forma, prea des oamenii sentimentele... Se întâmpl?, pur ?i simplu! ?i ce poate fi mai frumos decât aceast? întâmplare...?! Sus-sus, în preaînalt, vidul nu este deloc unul static, ci cât se poate de dinamic... O zgâl?âial? î?i deplaseaz? omopla?ii, ochii privesc pre? de câteva secunde din vârful a ceva, pe care nu îl percepi deloc ca f?când parte din tine... Ca s? prind? Sensul, cuvintele te clatin? agresiv, f?r? menajamente, te întorc pe fa?? ?i pe dos, dispun de orizontul t?u, de oxigenul t?u, de compozi?ia ta chimic?, de cultura ta, de nervii t?i, de anatomia ta..., de... destinul t?u! TREBUIE SĂ DAI TOTUL! F?r? s? te temi c? nu ar mai r?mâne decât foarte pu?in din tine, din carnea ta, din sufletul t?u... Acolo, sus-sus, e un fel de agonie... Acolo se face trecerea. Sau alunecarea înapoi. Ca orice moarte amânat?, întoarcerea nu-?i poate fi decât p?guboas?.. A?a c?... DĂ TOTUL! Din nimic se va instaura totul! Sco?i balastul din cuvinte, le aerise?ti, le descân?i, umbli la ADN-ul lor, le pui kerosen... Devii una cu trenule?ul, el este singurul t?u reazem în vid, te ?ii de el..., te ?ii de cuvinte, faci corp comun... nu mai por?i o rochie, cercei cu agate, ochelari de soare,... por?i strig?tele cuvintelor abdicând în Semnifica?ie... Sfâr?itul „cursei” echivaleaz? ac?iunii de umplere VERITABILĂ a unei pagini albe. Nu oricine se poate l?uda cu aceast? etap?. Pentru c? o pagin? nu este deloc plin? dac? este înc?rcat?... concret, material, cu (pseudo)semne care nu au mai înc?put altundeva sau care... Dac? te vei uita cu aten?ie, vei vedea cum vidul respir? monstruos de bolnav în toat? aceast? „înc?rc?tur?”... O pagin? poate s? aib? doar 4 fraze, 200 de cuvinte ?i poate fi cu adev?rat plin?... pentru c? Semnifica?ia cunoa?te legi aparte de ie?ire din laten??... Numai atunci vei putea spune c? nu ai f?cut risip? de h?rtie, dar mai ales de cuvinte, mai ales de timp...


***

[4 septembrie 2016, o dup?-amiaz? mai special?]

SoFia îi face semn cu mânu?a. Tocmai ce a coborât din trenule?..., mai exact din train coaster... Feti?a este fericit?. Exuberant?. De-abia a?teapt? o nou? recidiv?. Nu se satur? niciodat?! Nu se plânge niciodat?! Nu îi este team?... Vrea doar s? experimenteze senza?ii noi. Merge hot?rât? ?i poveste?te. „Mami, acolo sus totul se schimb?... Eu nu credeam când tu îmi spuneai... Chiar exist? îngeri... ?i Dumnezeu avea un obraz dintr-un nor de ciocolat? alb?, ochi str?lucitori-str?lucitori...Vorbea cu Pas?rea... ” Sò-Ni-a o crede pe cuvânt... E doar septembrie ?i cum – în ultima vreme – vara î?i face de cap în plin? toamn?, recidivele cu siguran?? vor fi multe...



Daniela Luminita Teleoaca (Danaia) | Scriitori Români

motto: NIHIL SINE DEO!

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro