proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

[„Marinic? (Uimitor!! ?i la catalog tot... Marinic?, la fel ca în alintul celor de acas?! Pu?in stranii aceste „prelungiri”... diminutivale! Pu?in...), fii rezonabil, uite, deja m? calci pe un vârf de deget, în curând ?i pe nervi! Marinic?, ce ai spune tu dac? am lua o distan?? ca la carte ?i ne-am angaja de ambele p?r?i s? o respect?m?!”]
Sonia ?ip?, ?ip?, ?ip??? în gând cât poate de tare! Disloc? mai multe suprafe?e compacte. ?terge ?i adaug? litere. Mut? decoruri. Scene. Acte. Abrog? momentul de fa??. Instituie atemporalul. Posibilitatea sustragerii. Se isc?le?te impersonal. Respir? impersonal. Exist? impersonal. Doar-doar... Numai c? unii,... unii fie au urechile înfundate, fie sunt în stare de trans?, fie mimeaz? o surzenie aparte... [„Marinic?, m?i Marinic? tu ai, cumva, probleme cu timpanele?!”]... Dar Marinic? nu a auzit ?ip?tul, cum s? se prind? de sms-ul unei priviri feminine, nu tocmai languroase?! Pentru el, ce a început trebuie musai s? continue, s? continue,... s? continue..., ?i dac? se poate ?i dac? nu se poate,... undeva pân? la... nesfâr?it... „Ma-ri-ni-c?????????!” – se enerveaz? ea în gând, pe silabe ?i cu ecou. Ca din gre?eal?, î?i scap? cotul stâng în abdomenul robust. „De data asta, chiar c?...” El o prive?te zâmbind proste?te. Gale? pân? la disolu?ie. De bun? seam?, vrea s? îl provoace! Fata asta începe s?-i plac? din ce în ce mai mult... „Nic?!” – îi scurteaz? ea numele într-o tentativ? de a-i potoli avântul... pân? la conjunc?ie: „C?!!! Asta e chiar neru?inare!” Ochii celuilalt se fac ?i mai alba?tri. Disponibilit??ile, infinite. Mâinile calde-calde scot aburi din coapse. Ca dintr-un fier de c?lcat. ?i miroase cel pu?in ciudat. A trupuri mult-prea-lipite. Încinse. Iar ei nu-i plac cuvintele compuse. Niciodat? nu i-au pl?cut. [Opteaz?, uneori / mai mereu?, pentru hiat. Alege de bun? voie, chiar dac? ?i „sp?rtura asta” e adesea greu de ?inut în frâu] Prea mult? înghesuial?. Literele mai c? se asfixiaz?. „V? rog, pune?i e-ul mai la dreapta..., nu,.. nuu..., pu?in mai înclinat spre exterior, îîîîî....a?a... perfect, perfect... Acum concentra?i-v?: comut?m centrul. Unu, doi, trei ?iiii... Aproximativ bine!” Aerul d? n?val?. Lev?n?ic? 100%. Sau... ce prefera?i? Obrajii se coloreaz? firesc. Inimile se a?az? la loc. Unde?! În sternul din vis sau din... realitate?! Boxele sparg vidul. Luminile extenueaz? retina. Degete se înghesuie......
« Oh! Karol! I Am But a Fool
Darling I Love You
Though You Treat Me Cruel
You Hurt Me And You Make Me Cry
But If You Leave Me
I Will Surely Diediediediedieeeeee… »……..

[„Da, da asta s-o crezi tu : « die » pe naiba! Nu se moare a?a de u?or! B?rba?ii ??tia!! Eiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii ! Dar asta ce mai e ?”]. O clip? î?i pierde echilibrul. B?iatul se las? cu toat? greutatea peste respira?ia ei. Niciodat? podeaua nu a fost a?a de aproape! Pistolul în inima tâmplei! „Pân? aici ?i-a fost!” Înghite-înghite-înghite… Mai multe mormane. Spa?ii anacronice. Incompatibilit??i structurale majore. Secunde ireconciliabile. Are. Da, chiar are. Indigestie. Grea?? ?i palpita?ii. Dedublare cu diplopie. Grad I. Halucina?ii... cu... majuscule fosforescente?! Aproape sigur, o patologie de cabinet psihiatric... Heeeei, hai s? nu exager?m: o anxietate minor? spre medie... Bate-bate. În / La ce po?i bate?! În / La ni?te por?i. În / La ni?te u?i... Iar, când niciuna dintre acestea nu-?i este la îndemân?, cu minimul exerci?iu de imagina?ie le po?i accesa: www.tueslibre./vive./toimême... Évrika! – îi ?ii hangul lui Arhimede... Degetele sub?iri ?i prelungi tasteaz?. Destituie. Restituie. Instituie. Rezolv?. In(di)gestii. Grea?? ?i palpita?ii. Dedublare. ?i restul... Se scutur? ?i… fugeee… fugeeeeee… El îi prinde o margine. De rochie. Cu doar un buric de deget ?i o vocal? semideschis?. C?pc?unul o ?ine captiv?. Cu privirea. ?i cre?te-cre?te-cre?teeeee... →→→→→→→→→→→→..... Invadeaz? spa?iul Soniei. Ea devine. Un accesoriu. Nu, s? nu-?i fac? iluzii! Absolut deloc! De data aceasta, este vorba despre un accesoriu pu?in atipic, conceptul / referentul neacoperind ca la carte defini?ia lexicografic? (sau aceasta din urm? va trebui s? fie pu?in scuturat?, aclimatizat?... realit??ii extralingvistice?!). Întreba?i-l pe Marinic?; el, cu-de-la-sine-putere, a intervenit în lexicoane, a ?ters epitetele „secundar”, „anex” ?i „incidental”; l-a p?strat îns? cu sfin?enie pe... „complementar”. ?tie el ce ?tie! De acest „accesoriu” feminin, Marinic?-cel-f?r?-de-fric? nu se poate debarasa în ruptul capului…...... Altfel cum se explic?....

« Darling There Will Never Be
Another
'Cause I Love You So
Don't Ever Leave Me
Say You'll Never Go
I Will Always Want You For My Sweet Hearthearthearttttttt...... »

[„... ?i, Marinic?, mai ?tii când m? rugai stând într-un sfert de genunchi s? te ajut s? nu r?mâi corijent la francez?... ?i la botanic?,... mai ales la matematic??! Aproape c? îmi vorbeai cu « Dvs. »! Iar eu te-am ajutat. Aproape de fiecare dat?. I-am ajutat ?i pe al?ii, ce-i drept... Dar timpul a trecut – c? asta ?tie, se pare, s? fac? el cel mai bine – ?i, în loc s? instituie distan?ele, v?d c? a decretat „marea apropiere”... Nu, te rog, nu mi-o lua în nume de mai pu?in bun / bine... P?i ce, M?marinic?, ce ?tii tu?! C? eu sunt – pardon, am fost – olimpic? nu pe jude?,... pe ?ar?, c? eu am cochetat 2 ani cu Medicina ?i am înv??at nu glum?, c? am fost ?ef? de promo?ie ?i-ntr-ale bacalaureatului,... c? una,... Violeta, f?cea pe ea noaptea (le spunea maic?-sa alor mei) de inim?-rea, c? nu putea s? ?in? pasul cu mine,..., c? eu nu am pierdut vremea, nu am t?iat nici m?car o singur? frunz? la câini, nici la alte lighioane,... c? m? preg?tesc pentru Litere,... c? o sa intru printre primii 5, dac? nu chiar prima, c?????.... ?i c????... ?i c????..... P?i se poate M?marinic?m??????!!] – ?i, dac? vrei s? ?tii, asta e prima mea „escapad?” într-o... discotec?, în puterea nop?ii!!”. De fapt, ultima replic? a fost unica rostit? de Sonia cu voce tare...
– „Este prima, nu ?i ultima!!” – devenise el autoritar... „Te rog mult s?-mi accep?i invita?ia pentru sâmb?ta viitoare! De fapt, dac? m? gândesc bine, nici nu-mi trece prin cap s? accept un refuz!” O prive?te direct în fa??, mai mult decât sigur pe masculinitatea lui blond-albastr? [„Vezi c? abuzezi de verbul a accepta! De a refuza nu ai auzit dumneata?!”]...
– „Nu ?tiu – vine ?i replica în realitatea imediat? a Soniei – m? mai gândesc... Programul meu este foarte înc?rcat ?i... nu sunt ifose pe capul meu când spun asta... În septembrie încep examenele la facultate ?i nu vreau s-o dau în bar?” – ?i-a adecvat ea plastic limbajul la interlocutor...
– „Dac? vrei, pot s? vin s? te iau ?i de acas?..., pentru mine nu ar fi deloc o problem?, nu se face gaur?-n cer...” [„Da, M?marinic?m??, ?tiu, m?, c? tu ai cu 4 luni, 3 s?pt?mâni ?i 5 zile (la ore nu m? bag!) mai mult decât mine, c? ai f?cut deja 18 ani ?i c? ai t?i s-au gr?bit s? te pricopseasc? luându-?i o Dacie verde, dar... mie, ?tii, M?marinic??, tot ro?ul îmi place..., iar despre gusturi... toat? lumea cunoa?te... ce se spune. M?marinic??m??: DE GUSTIBUS NON EST DISPUTANDUM! ZDRANGngngngngngnîgînîgînîgîîîîîî..., M?marinic?m???!!]
– „E?ti dr?gu?... R?mâne de v?zut...”
– „Sonia – se trezi el aproape ?ipându-i numele ?i smucind-o irezistibil de mân? – ai v?zut, aici vine lume bun?, nu ai de ce s? te temi sau s?...” [„Da, a?a e..., M?marinic?m???... P?i... vine fata popii, nepoata dasc?lului, vara veterinarului, vin cele 3 fiice de împ?r..., a, pardon, de director, o veni ?i a primarului ?i Dumnezeu ?tie ce alte fe?e luminate...?!]
– Nu, nu e asta... – min?i Sonia cu ingenuitate maxim?... Ţi-am spus deja... În realitate, eu sunt doar ÎN TRECERE pe aici, a fost o curiozitate... ce-i drept, am mers ?i de gura Surorii mele, în sfâr?it, eu sunt doar ÎN TRECERE... pe aici” [„Las?-m?, naibii, odat?-n pace, te ?ii scai de mine, chiar nu pricepi c? nu e cazul s?....?!]
– ... atunci??!! – deveni el ner?bd?tor... Sonia purta în acea noapte... accidental? o fust? pe care Sora o calificase drept demodat? – nici lung?, nici scurt?, te faci de râs cu ea!! – una cu buline albe infime pe un fond de triplu voal negru... O fust? predestinat? a nu avea zile prea multe... Într-o zi mai pu?in bun?, programul ma?inii de sp?lat o luase razna. Razna de tot. Spre disperarea Mamei, care ?tia c?, printre haine, se afla ?i fusta cu pricina... Rufele nu au avut de ales: stupefiate ?i resemnate, s-au supus consecutiv ?i aproape la nesfâr?it unicelor 2 opera?ii pe care ma?ina mai era în stare s? le execute: stors / uscat / stors / uscat... pân? când Tata – enervat – smulsese cablul cu priz? cu tot... Fusta care lua foc acum pe coapsele Soniei de bun? seam? c?-?i anticipa destinul, unul cu mult mai concret, mai palpabil decât ceea ce se derula aici cu încetinitorul, în t?râmul ce?os al prezentului iluzoriu..
– ... mmmmm... o s?-?i scriu un mic... r?va? – se pomeni Sonia articulând un con?inut cu totul ?i cu totul nea?teptat, în primul rând pentru ea îns??i. Nu, nu face ochii a?a de mari... Nu e nimic neobi?nuit, nicio mare scofal? [„... ba bine c? nu.. ar fi bomba mileniului!!”]... O s?-?i spun acolo ce am hot?rât... ?tii, mie, adesea, îmi este mai greu s? m? exprim... la fa?a locului, mult mai u?or o fac în / prin scris... A?a sunt eu.. mai...
– .... mai timid? – se repezi din nou cel cu prenume diminutivat... inclusiv „la catalog”....
[„Euuuu, timid????!!?? Ei, afl? c? e?ti primul care mi-o spune! Asta-i bun?!! Eu pot fi oricum, pot fi ciudat?, pot fi complex?, pot fi plin? de „chestii inedite”, pot fi a?a... când... ?i altfel... atunci când..., dar... timid??????!!”]
– ... mmmda, nu este exclus... o s? mai lucrez la capitolul ?sta... [Cine ?tie?! Chiar oi fi... ti-mi-d?, dar... nu-mi place / mi-e team? s?... recunosc?! Atunci a? avea de lucrat ?i la capitolul: „onestitatea FAŢĂ DE PROPRIA PERSOANĂ”. F?r? îndoial? c? aceasta constituie sau trebuie s? constituie o calitate fundamental? pe care un om cu majuscul? ?i-o asum? / trebuie s? ?i-o asume ca atare]


Nimeni nu poate spune cât ?i dac? Marinic? a a?teptat acel r?va?... Din acea noapte nu s-au rev?zut decât – cu totul ?i cu totul accidental – când Sonia era deja anul III la Litere... El i-a cedat locul în autobuzul care ducea direct Acas?????... I-a spus ceremonios: „E?ti cea mai curajoas? fat? pe care am cunoscut-o vreodat?! Cinste ?ie!” [„?i..., Marinic?-Marinic?, ia spune tu, cu timiditatea-aia cum r?mâne?!”] Dar nici Marinic? nu b?tuse pasul pe loc.. Purta o verighet? aurie lat? de care era mândru nevoie mare... Mai ales c? a?tepta ?i „primul copil”... „Noaptea aceea” se pierduse de mult... sau e(ra) doar un fel de a spune?! În viteza automobilului, amintirile r?mâneau franjuri-franjuri în stâlpii de telegraf... Pe portative electrice se a?ezau feminin de estetic ?iruri de vr?bii cert?re?e... Glasul lor se strecura tiptil dincolo, în paginile de jurnal... Totu?i, Amintirile sunt „condamnate” s? fieeeee....