Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Sonia cu accent grav ?i hiat (29)

de Daniela Luminita Teleoaca

– B?iatul blond ?i înalt [Mama „uitase” s? adauge... ?i în... S?get?tor... Da’ de unde s? cunoasc? Mama atâtea detalii de... culise?!] avea emo?ii pentru tine!
– Care b?iat? – mimase surpriza cu ingenuitate maxim? Sonia...
– Cum... nu-?i aminte?ti?!
Sonia face un efort. Dou?. Trei... Reu?e?te s?-?i p?streze perplexitatea complet?. Mama continu? aproape intrigat?:
– Era în stânga pe hol, atunci când am ajuns noi...
Sonia renun?? la 10 procente din perplexitate... Încurajat?, Mama detaliaz?:
– ... avea un sacou uni cu butoni aurii [„... de-?i luau ochii”, nu se poate ab?ine Sonia s? nu formuleze l?untric un raport de subordonare consecutiv?], p?rul dat pe spate [„...ca lins de vi?el... sau, nu.., nu.... mai degrab? ca ai no?tri tineri la Paris ce-nva?? la gât cravatei cum...”], o voce groas? [„... ca de bas...”] ?i..., cum a ie?it din sal?, a venit spre mine; a spus cu glasul tremurat de emo?ie [„... care emo?ie?!]: ‘Acum o examineaz? pe fiica dumneavoastr?...’...
– Aaa... – veni Sonia de-acas? – cel care se baricadase într-un cerc de feme...., a pardon,... feminin?!!
– Ce... f?cuseee?!
– Se baricadase, mai exact se autobaricadase... Sonia apas? pe prefix ca pe accelerator... Timpul o ia înainte... Îl vede pe el în pauzele interminabile din anul I. Le vede ?i pe ele, colegele disperate, ultrafardate ?i hiperfum?toare, femele cu instincte imposibil de reprimat [au 18 ani ca ?i ea, hai s? zicem, poate 19-20-22, hai, cel mult, 24..., dar au aman?i de 35-40-50..., „a?a este recomandabil” – se l?udase una...; se pare c? era o criz? acut? de gerovital ?i ocaziile ivite nu puteau fi l?sate s? scape...], gravitând satelitic în câmp magnetic, dup? toate probabilit??ile, foarte masculin... Îl vede ?i în pauzele relativ mai pu?in interminabile din anii II ?i III. Ea, înc? o feti??, înc? mult timp feti?? de-acum înainte, una care nu-?i poart? p?rul desf?cut decât cel mult 2 din cele 5 zile de facultate, cel mai adesea lunea ?i joia! [„A?a m? simt eu mai comod, mai în largul meu” – îi explicase Terezei când aceasta, o alt? bunicu?? grijulie, îi dest?inuise – cu o anumit? p?rere de r?u pentru înc?p??ânarea înver?unat? a Soniei de a-?i prinde p?rul în coad? – cât de frumos i se a?eza podoaba capilar? pe spate dimine?ile când ea o pierdea din priviri de la balcon, tocmai de la etajul VII!] Atunci, în rândurile din fa?? ale amfiteatrului B?lcescu, Hasdeu sau Odobescu, ?tie c? el o prive?te. De undeva... din spate. Îi simte privirea despincându-i trupul l?untric exact pe linia aceea a coloanei vertebrale, centrul echilibrului la vertebrate. Are dureri în toat? regula. ?i furnic?turi. Parestezii ca la carte. Frisoane ?i fierbin?eli care mai de care... „ – .... ?i – o întrebase la un moment dat pe Corina – cum arat? p?rul meu la spate?! Spune-mi, te rog, dac? ceva e în neregul?!” „– .. arat? bine, chiar foarte bine...” – o lini?tea în mod constant cealalt?... ?i Corina avea o privire blând?-blând?, pur?, necontraf?cut?, c?ci, etimologic vorbind, numele ei înseamn? nici mai mult, nici mai pu?in decât... „feti??”. Un exemplu remarcabil de învingere a arbitrariului semnului lingvistic, de proclamare a rela?iei perfect motivate între semnificat ?i semnificant. Nu se ?tie dac?, în astfel de situa?ii, numele este atribuit de (un anume) destin (care premerge numelui, cele ce urmeaz? a se petrece fiind deja de mult timp consemnate într-o anume carte...) sau dac?, dimpotriv?, destinul / referentul (purt?torul de nume) face unele eforturi / concesii etc. pentru a se acomoda numelui respectiv (de fapt, provocarea vine din partea numelui însu?i!) ?i a neutraliza eventuala pr?pastie dintre corpul sonor ?i (i)realitatea evocat? de acesta (este acel nume cu repercusiuni redutabile asupra destinului cuiva!). În primul caz, ar trebui s? c?dem de acord în a admite un anume fatalism. În cel de-al doilea în schimb, se cuvine s? facem loc... liberului-arbitru, dar ?i for?ei cuvântului, cu care chiar c? nu este de glumit!.............. Da,... dar el, el..., cel a?a de blond, cel a?a de înalt, cel a?a de... ?i de.. ?i de... nu se mul?umea niciodat? cu „zona aceea”. Era obsedat de bra?ele ei, mai exact de mâinile ei. Sonia tr?ia adev?rate angoase. Mâinile puteau deveni oricând corpul delict number one. A?a c? ?i le îngrijea cu aten?ie maxim?, cli?eic spus, cu sfin-?e-ni-e. Unghiile trebuiau s? aib? o form? impecabil?. Lacul de unghii, s? fie cât mai omogen. Pielea, catifelat?-catifelat?. ?i înc? acestea erau detalii minore, aproape de suprafa??. Altceva era muuult mai important, ?i anume felul în care acestea EXISTAU. Dependent ?i independent de Sonia. În v?zul unui chirurg necru??tor. Astfel, câteodat? un gest poate fi responsabil de o iluzie optic? nu tocmai favorabil? (pseudo)autorului respectiv. De pild?, mâinile cu degetele încruci?ate ar putea fi teribil de inestetice, de nefeminine, plus c? ar putea tr?da o stare interioar? nu tocmai fericit?. O mân? l?sat? s? atârne pe lâng? scaun, alta lenevind pe pupitru, iar nu ar fi tabloul cel mai suav posibil. Odat? a fost chiar în spatele ei. Exact în spatele ei. Prea masculin, prea sigur de el, prea expansiv, prea orange, prea Calvin Klein Eternity for Men, prea ?i prea... ce mai încoace ?i-ncolo, un soi de stihie, Stihia-în-persoan?! S-a a?ezat cât mai firesc dup? ce o reperase. În stânga, femei. În dreapta, femei... În fa??, în spate... Dar ce vin? avea el, în seria lor [seria 2, c? purtau nume de familie de la M înainte..., iat? un prim sem comun al acestor specii atât de distincte!] nu erau decât vreo 10 exemplare masculine... ?i alea venind cu rândul la cursuri ?i seminarii... Urma?ele Evei, mult mai con?tiincioase, luau cu asalt, mereu neobosite, zidurile ?i spiritul Facult??i de Litere... ?i nu plecau, nu plecau, nu plecau acas?... Nici în alt? parte... Ea a mimat indiferen?a suveran?. A f?cut acea combina?ie de taste. Un fel de Save as. A pus chipul nr. 3, acela de melancolic? dur?, o combina?ie fatal? pentru orice atentator... sau cine poate ?ti?! Mâinile în schimb nu prea au ajutat-o. A început cu un tremurat, accentuat ?i de gândul c? instrumentul de scris pe care se nimerise s? îl aib? în ziua aceea la îndemân? era un pix. Unul alb. Cu dungi negre. Cu vârful aproape bont [... nu ?tie nimeni, dar pixul ?la se asorta impecabil cu puloverul pufos din mohair, în care Sonia îi p?ruse „absolut cochet?” unei feti?e de nici 6 ani! Da, dar atunci era în drum spre (A)cas?! Oamenii nu puteau fi decât buni ?i foarte buni!] Era un start deja ratat! Oricât de îngrijite, de catifelate, de aristocrate, de... ?i de... ar fi fost mâinile, oricât de mult ?i-ar fi impus controlul asupra „existen?ei” acestora, pixul respectiv avea s-o compromit?. I-re-me-di-a-bil! Degetele se inflamaser? instantaneu, iar umfl?tura aceea, la degetul mijlociu, pe care o fac mai to?i posesorii unui scris încordat ?i nervos, în dorin?a pu?in controlabil? de a st?pâni literele ?i conceptele, ocupa centimentri buni din suprafa?a pupitrului. Uite cum s-a l?b?r?at! ?i cum str?luce?te de suspect! O excrescen?? sinistr? demn? de scenariile horror! Organicul se revars?, se revars?, se... Violeaz? spa?iul limitrof. De ce face Corina ochii a?a de mari?! [Dar Corina e o delicat?, este, mai exact, o „fe-ti-??” oricare ar fi realitatea, ea nu va reac?iona! În niciun fel!] ?i Simona, t?i?ul privirii a?a de verde?! [Dar Simona e olteanc?! De la Târgu-Jiu! ?i ar putea riposta înainte chiar de secunda imediat urm?toare...] În realitate, Soniei nu-i pas? propriu-zis de ele! Problema adev?rat? este în spatele ei, la câ?iva centimetri distan?? de ea... Cum ar mai putea un el s? se gândeasc? la o ea cu un astfel de handicap?! Poate doar cu o compasiune ?i o îng?duin?? maxime: „Îmi pare r?u,... sincer r?u pentru tine... E?ti,... e?ti, totu?i, o fat?... bun?..., înainte de toate, e?ti, e?ti... ?efa noastr?, dar ?tii...” În cele dou? ore (de LRC) cât a durat supliciul, Sonia a în?eles dezinteresul lui suveran pentru o persoan? a?a de umil?. Nu a mai sim?it junghiul acela care îi despica fiin?a pe din dou?, în dreptul coloanei. Nici furnic?turile. Nici... nici... nici... Dar ele f?ceau parte intrinsec? din „povestea aceea”..., într-un fel sau altul, „povestea lor”, „a ei ?i a lui”... Avea nevoie ca de aer... De junghi [Ah, ce frumoase sunt... junghiurile!] De despicare... [Nuuu, nuu,... nici nu simt durerea, e, cel mult, ceva metaforic ?i metafizic, deci....!] De parestezie, paraplegie, tetraplegie... pân? la iner?ia maxim? a posedatului [Absoarbe-m? odat? în tine c? m-am plictisit de moarte cu mine-le ?sta..!] În ultim? instan??, se sim?ea tr?dat?... Impasibil, R&V, un fel de rêve (m? rog, poate fi ?i cu majuscul?) fran?uzesc, cu adaosuri ?i înlocuitori (dar cine umbl? a?a de profund la dedesubturi?! Poate doar osoniedasta, dar astea nu sunt chiar a?a de numerose, deci...), s-a îndreptat c?tre o u??-scen?. Începuse deja primul act. Decorul era pe punctul de a se pr?bu?i... – a?a se exprimase o amatoare într-ale gravita?iei satelitice. Demiurgic, r/Rêve-ul a ridicat bolta. A pus vreo câteva ape, relativ minore, 3 santinele apatice de gen ambiguu, un steag, irelevant na?ional, în cre?tetul unui munte de iluzii. La cap?tul celor 2 ore de agonie pentru al?ii, dumnealui adunase f?r? îndoial? suficient? energie cât s? stârneasc? valuri-valuri clientela feminin?, disperat? în g?sirea unui reper, fie el ?i... Avea aceia?i butoni aurii, acela?i ghiul ostentativ, de cel mai prost gust – în opinia Soniei ?i a câtorva zeci de adepte antighiuliste, perfect impar?iale, niciodat? feministe, doar fidele descendente ale voluntarei Eve.
Prototipul perfect al u?ii-scen? este îns? undeva la etajul IV, într-un fel de sal?-mansard? a Facult??ii de Litere. Acolo, t?lpile fac podeaua s? scâr?âie. Lemnul este vechi-vechi. Praful la el acas?. Rânduri-rânduri, studen?i cu instincte de roz?toare livre?ti, se adun?. Când plou?, experimentezi acut, cu sau f?r? vrerea proprie, sentimentul de „ploaie-n luna lui marte”... pu?in... ŕ l’envers... Emo?ia este violent?, neprietenoas? în b?taia ploii pe zborul întors... f?r? pene... ?i miroase a mucegai... A desp?r?iri care, oricum, odat? ?i odat?, se vor produce, chiar dac? acum... chiar dac?... Inima î?i exerseaz? capacit??i supraomene?ti... [„... dac? tahicardia continu?, nu excludem o transgresare cu efecte în ordine extracorporal?!” – se exprimase aproape serios un cardiolog cu alur? de manechin în?epenit] Dar Sonia o lua ?i o înf??a într-un col? nev?zut, îi promitea marea cu sarea, doar o a doua zi perfect lucid?, într-un martie normal f?r? ploaie, cu dâre vii de z?pad? ?i cre?tete sfioase de ghiocei... „E ziua ta, M?micoooo... / În dar ?i-am adus inima...” A?i, ce ?tiu p?pu?arii-??tia, aaa..., pardon, cardiologii ??tia?! Inima nu iese pur ?i simplu din piept, ea are o destina?ie, o ?int? mai mult decât precis?, predeterminat?..., un Sens! ?i, totu?i, Sonia, cu toate circumscrierile ei hiatale ?i accentuale, cu toat? redutabila ei descenden?? din Generalul Bunica-cea-Bun?, nu va uita niciodat? u?a aceea. Special conceput? dup? principiul scenei. Intimidante. La maximum. Acest amvon laic întruchipa, de fapt, un tip aparte de trompe-l’oeil: ie?irea era doar o iluzie, în realitate intrarea f?cându-se-n tromb?. Iar intrarea echivala p?trunderii într-un rol, în Rol mai exact! Desigur, el nu putea decât s? se simt? privit. Sorbit, mai exact. Aclamat. Dorit peste poate. F?r? s? mi?te un deget. Persoana protagonistului suferea hipertrofieri succesive. Tabloul suscita invidia, multiple procese de con?tiin??, complexe periculoase, pân? la fatal, exper?ilor în tehnica basoreliefului. Arta baroc? exacerba detaliul înc?rcat semnificativ: ghiulul ?i butonii împingeau nemilos-sadic privirea-respira?ie a spectatorului m?run?it pe din?untru. Circe ?i p?unul aveau nevoie, o nevoie hipervital?, de spa?iul aferent mai multor câmpuri magnetice... Neputincioas?, Sonia ?i-ar fi dorit s?-l poat? teleghida. M?car par?ial. De pild?, s?-i imprime un minim impuls în direc?ia sc?rilor, s?-i ?ipe în timpane: „A?a ceva nu se face! Sau m?car nu se face la nesfâr?it! Toate au o limit?! Domnule, ia mai mut?-?i dumneata cortul... ?i, poate nu ?i-a spus mama dumitale, dar a?a în plin? u?? sunt curen?i periculo?i... Nu ?tii când te po?i alege cu o nevralgie, cu ceafa în?epenit?, cu mimica ?i ?armu-?i indescriptibil blocate pe vecie într-un tablou dezolant de lamentabil!” Dar Sonia are vocea surd?-surd?. O laringit? cronic? fatal acutizat?. Ţip? în burta unui chit impermeabil. Perfect etan?izat pe disperarea ei. ?i e mic?-mic?, un exemplar liliputanic în toat? regula. Venit din Câmpia Burnazului [S? fie, oare, de vin?,.. forma de relief?!] în plin centru metropolitan, în ravagiile civiliza?iei hiperurbane. Nu are de ales. Se pierde printre pupitre [De ce au pus scaune a?a de joase?! Ce... î?i închipuiau c? aici vin gulliveri ?i al?i mamu?i?]. Încet ?i sigur, se scufund?. Când o vor c?uta, vor identifica, probabil, semnele unui mu?uroi aproximativ. Vor da vina pe furnici, pe ploile-astea care le isterizeaz? constant... Nu are, mai ales, obiceiul fumatului. Nici pe acela al aman?ilor versa?i, domni bine, posesori ai câtorva decenii bune, deci... Are îns? un alt n?rav, poate la fel de prost ?i de periculos..., ?i anume acela de a se îndr?gosti pe nepus? mas?... a?a.... de orice... butoni. În realitate, posed? o mare sl?biciune pentru metalele pre?ioase... Înc? nu a în?eles c? „Nu orice zboar? se m?nânc?” se decripteaz? la figurat, iar nu la propriu...
– [Mama o prive?te amuzat?] Soniaaaa..., iar ?i s-au înecat cor?biile?! La ce te gânde?ti?! Sunt aici! Mama schi?eaz? gestul de a o prinde de mân?... Gestul r?mâne suspendat în aer...
– Mamaaaa, nu era vorba de emo?ie, roste?ti vorbe mari... Oamenii reac?ioneaz? adesea într-un anume fel în virtutea unor instincte elementare, a unor reflexe condi?ionate, a purei obi?nuin?e... [Cine o înv??ase s? vorbeasc? / s? simt? a?a?! Nici ea nu ?tia exact... Poate vreun personaj dintr-o carte?! Poate banala intui?ie, banalul instinct de autop?rare?!... Sau poate?!... Sau poate?!]
– P?rea un b?iat distins ?i... cred c?... te-a cam... pl?cut. Am v?zut cum te privea... [Desigur, orice fat? / femeie se simte flatat? s? i se spun? chestii de genul ?sta, mai ales când „la mijloc” este un june-prim a?a de râvnit, care, s? fim serio?i, nu ?i se înf??i?eaz? la orice pas în cale... Zeii polemizaser?, proferaser?, se c?iser?, închiseser? pe rând câte un ochi, renun?aser? la silabe mediane, finale, chiar ?i ini?iale, se închistaser? în carapace din plumb armat..., r?bufniser?, în sfâr?it... deciseser?... Zarurile fiind aruncate... te-ai nimerit ?i tu printre privilegia?i... privilegiate... Nu rata ocazia! Cine ?tie când o vei mai prinde!]
– Da... ?i mie mi-a pl?cut.................. culoarea p?rului... într-adev?r, o nuan?? care atrage aten?ia... din prima...

Holul este întunecat. Aerul st? s? explodeze. Atâtea emo?ii, atâtea gânduri, atâtea visuri, atâtea spaime ?i firava Speran?? eliberat? de câte o mereu reînnoit? cutie a Pandorei..., toate gr?m?dite într-un tub, un fel de cilindru RMN care nu te-ntreab? de e?ti ori ba claustrofob... ?i intri... S-a sim?it ?i nu s-a sim?it bine în pielea ei în acea zi... la proba oral? la gramatic?...


Daniela Luminita Teleoaca (Danaia) | Scriitori Români

motto: NIHIL SINE DEO!

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro