proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Mereu acela?i vis: mergeam pe o paji?te plin? de flori, îmbr?cat? în pijama. C?lcam prin iarba înalt? ?i moale. În dep?rtare se z?reau câteva dealuri înconjurate de copaci, iar pe cer alunecau grupuri de nori zdren?ui?i. Se f?cea diminea??. Vântul îmi aducea în n?ri mirosul p?mântului umed de rou?, pe când m? apropiam de un pârâu ce curgea printre ierburi, un pârâu traversat de-un pode? miniatural, îmbinat din buc??i de scândur? negeluit?.
De cele mai multe ori îngenuncheam, îmi suflecam pantalonii de pijama ?i încercam s? cufund mâinile în apa rece îns?, de aceast? dat?, m-am pomenit s?rind pe cel?lalt mal ?i rupând-o la fug? prin iarb?, c?tre copacii de la poalele dealurilor, brusc încredin?at? c? acolo se afla ceea ce c?utasem toat? via?a, r?spunsul tuturor problemelor, ecua?ia ce l?murea sensul unei existen?e inutile – convins? c? în acel loc era fericirea ?i puterea mea, sigur? c? acolo m? a?tepta ceea ce dorisem mereu; alergam f?r? s? privesc în jur, pierdut?, disperat?, m? împiedicam de r?d?cinile ierburilor, c?lcam peste tufi?uri, alergam cu pumnii strân?i ?i r?suflarea t?iat?, alergam, alergam – ?i chiar atunci, lâng? trunchiurile copacilor, pe o buturug?…




„E o prostie, m-am gândit orbec?ind în jur, a?a ceva e imposibil. Nu dorm… Sunt la birou, în baie.” Cu ochii deschi?i, dar f?r? s? v?d nimic, am pip?it peretele ?i am g?sit în cele din urm? sulul de hârtie igienic?. Imaginile s-au m?rit, au crescut pân? la dimensiuni dureroase; s-au succedat rapid, au devenit pentru o secund? clare, aproape transparente, apoi s-au deformat, amestecate într-un glob de scânteieri care mi-a explodat înapoia pleoapelor. Am reu?it s? rup o bucat? de hârtie, m-am ?ters între picioare, apoi am c?zut ame?it? pe spate, rezemat? de bazinul veceului, cu coapsele desf?cute. Toat? pielea începuse s? m? usture ?i umerii îmi erau asalta?i de junghiuri fierbin?i. „Doamne… Doamne-dumnezeule…” Un timp am r?mas cu palmele la piept. Mici boabe de transpira?ie, formate la r?d?cina p?rului, începuser? s? alunece pe frunte ?i s? curg? pe lâng? sprâncene. Întreg corpul îmi tremura, aveam mu?chii contracta?i ?i îmi încle?tasem atât de tare din?ii, încât îi auzeam scrâ?nind.
„Trebuie s? beau ceva.”
Ultimele r?m??i?e ale imaginilor, dizlocate în sute de stelu?e portocalii mi-au în?epat orbitele - transformate apoi în minuscule ace incandescente care s-au concentrat toate deasupra sprâncenelor în dou? puncte de durere intens?. Am l?sat capul pe spate. „Dumnezeule, nu pot s? cred c? se întâmpl? din nou, m-am gândit, în timp ce încercam s? ridic bra?ele, tocmai azi din toate zilele. A început s? devin? ridicol. Nu e normal.” Cu mîinile la frunte am început s? masez u?or pielea, în vreme ce închideam ?i deschideam ochii. U?a cabinei veceului a devenit clar?, cu vopseaua ei mâzgâlit? pe alocuri cu pixul, apoi pl?cile de faian??, alb?strui sub lumina impersonal? a neoanelor, pe urm? coapsele mele desf?cute deasupra vasului de toalet?, pe când roteam ochii ?i începeam s? clipesc rar, c?utând s? m? obi?nuiesc iar??i cu realitatea rece a b?ii.
Câteva frânturi de imagini insistau s? r?mân? prinse pe la col?ul pleoapelor - resturile unor instantanee inofensive acum, ce se topir? curând, integrate în contururile obiectelor din jur. „E vineri dup?-amiaz?, mi-am zis, în timp ce m? sileam s?-mi fac corpul s? stea drept, e vineri dup?-amiaz?, mai e mai pu?in de-o or? pân? la sfâr?itul programului, iar disear? ai timpul t?u special cu Bobby Ti. Trebuie s? te aduni, s? te lini?te?ti. N-ai adormit, e?ti la firm?…” Mi-am ap?sat înc? o dat? tare-tare fruntea, repetând cuvintele în minte de câteva ori, tot mai repede ?i mai repede, ca pe-o incanta?ie, apoi am tras adânc aer în piept ?i mi-am dezlipit spatele de bazinul veceului. M? sim?eam epuizat?, moale ?i murdar?, de parc? sc?pasem dintr-o încle?tare care-mi solicitase toate resursele.
Era a treia oar? în ultima lun? când se întâmpla s? retr?iesc atât de intens o parte a visului avut cu o sear? înainte, dar niciodat? imaginile nu se închegaser? într-un film atât de real, de veridic, încât s? ajung? s?-mi provoace dureri fizice. Prima oar? pusesem totul pe seama surmenajului, f?r? s? m? gândesc prea mult la asta, îns? acum eram mai sigur? ca oricând c? totul era cauzat numai de oboseal? ?i stres; trebuia s? încerc s? dorm mai mult, poate s? reduc un pic ?i din num?rul paharelor pe care obi?nuiam s? le beau seara.
„Haide fat?, haide, mi-am zis. Mi?c?.”
Am întârziat o clip? cu palmele pe coapse, apoi m-am întins dup? o alt? bucat? de hârtie igienic?. Înc? îmi sim?eam mu?chii încorda?i ?i rigizi, dar inima se lini?tise; r?m?seser? doar acele dou? puncte incandescente de deasupra sprâncenelor, îns? ?i acolo durerea devenise deja difuz?, suportabil?. Am mototolit hârtia ?i-am aruncat-o la co?, apoi m-am ridicat, mi-am s?ltat încet chilo?ii ?i, dup? ce mi-am aranjat hainele, am tras apa ?i-am ie?it s? m? sp?l. În timp ce deschideam robinetele, m-am uitat la ceas. St?team în baie de aproape dou?zeci de minute. „Nu e minunat?” Oricum, nu mai avea importan??.
Deasupra mea unul dintre neoane a bâzâit. A clipit, s-a stins, apoi s-a aprins cu un zgomot slab ?i-a început s? zumz?ie, acompaniat de duduitul motoarelor unor camioane ce se auzeau trecând pe lâng? cl?dire ?i f?ceau pere?ii s? vibreze u?or.
Am terminat cu sp?latul, mi-am tamponat cu ap? rece obrajii ?i fruntea, pe urm? m-am întins dup? prosop. „Ok, e?ti bine. Totul e-n regul?. E doar oboseala.” Oglinda de deasupra chiuvetei mi-a surprins o clip? imaginea, dar am evitat s-o privesc, convins? c? mi-a? fi f?cut doar r?u. De fapt, în ultima perioad? renun?asem de tot s? m? mai uit în oglind? în timpul programului de lucru. Era ciudat, îns? de-o bucat? de vreme sim?eam c? fiecare or? scurs? la birou m? diminua, m? epuiza, îmi r?pea ceva vital, de neînlocuit, m? devora fizic ?i-mi era team? ca, într-o bun? zi, dac? a? fi cedat tenta?iei ?i-a? fi privit imaginea din oglind?, a? fi v?zut doar un chip buh?it, plin de umfl?turi ?i pustule, cu un nas cu n?rile cr?pate deasupra buzelor retrase deasupra din?ilor ?i ni?te ochi usca?i în orbitele pe jum?tate acoperite de pielea c?zut?, flasc? a frun?ii. ?tiam c? era o prostie, dar nu m? puteam ab?ine. M-am ?ters, apoi am trecut mâinile prin p?rul sârmos, mai mult ca s?-l împing din ochi decât s? încerc s?-l aranjez cumva – oricum nu st?tea în nici un fel – ?i-am ie?it pe coridor.
Era lini?te ?i pustiu. Se auzeau numai tocurile mele cum p?c?neau u?or pe parchet. Poc-poc, poc-poc…
„Poate a plecat totu?i.”
Dup? câ?iva pa?i, am f?cut la dreapta. Am coborât câteva trepte ?i m-am oprit în fa?a u?ii unui birou al?turi de care erau aranjate mai multe ghivece cu plante ornamentale. Erau urâte de obicei, dar azi ar?tau mai r?u ca oricând. În clipa-n care puneam mâna pe clan??, am deslu?it ni?te pa?i gr?bi?i la etaj, apoi o înjur?tur? morm?it? ?i iar??i pa?ii, ?i mai gr?bi?i. I-am recunoscut ?i am a?teptat resemnat?, preg?tit? s? deschid u?a.
- Patricia? Patricia, tu e?ti? A?teapt? o clip?.
?efa a ap?rut dup? câteva secunde în capul sc?rilor, agitând în mân? ni?te hârtii. Respira greu, cu gura deschis? ?i p?rea furioas?. Îndat? ce m-a v?zut, a ridicat bra?ele, a f?cut câteva gesturi pripite, a coborât ?i m-a apucat de încheietur?. Era o ro?cat? micu?? ?i nervoas?, cu p?rul scurt, machiat? strident; fiind vineri, purta unul dintre costumele sale gri în dungi, pantofi negri ?i bluz? alb? cu revere lungi. O secund? a p?rut c? vrea s? se sprijine de mine ca s?-?i recapete suflul, dar apoi a f?cut un gest brusc, a în?l?at capul ?i-a ridicat hârtiile c?tre mine, fluturându-le încolo ?i încoace.
- Patricia, a zis ea, te c?utam. Am fost aici ?i mai devreme. Te-am ?i sunat, unde ai fost?
- Eram la baie, ?efa. Îmi cer scuze.
- La baie. Te-am c?utat ?i acum dou?zeci de minute. Ai stat la baie dou?zeci de minute? Dou?zeci de minute?
- Da, îmi pare r?u. Nu m? sim?eam prea bine. Puteam…
Mi-a retezat vorbele cu un gest.
- Nu conteaz?. Voiam doar s? ?tiu dac? ai reu?it s? ajungi la banc?. Linia de credit expir?.
- Da, ?i m-am întors pu?in mai devreme. Condi?iile sunt îns? mult mai rele decât anul trecut. Ne-au m?rit dobânda ?i comisioanele.
?efa ?i-a ?uguiat buzele ?i a ridicat bra?ele. Mi?ca mereu din mâini atunci când nu te a?teptai ?i f?r? leg?tur? cu ceea ce spunea, de parc? ar fi încercat s? apuce ceva ce-i sc?pa mereu.
- Deci, dup? atâ?ia ani, ne fac asta. Dup? atâ?ia ani. S? ?tii c? m-am s?turat. Cred c? ar trebui s? mergem la alt? banc? - mutam pur ?i simplu linia în alt? parte.
- ?ti?i doar c? au fost anul trecut b?nci care ne-au f?cut oferte mult mai bune.
- Da, a?a-i.
- Am nevoie s? semna?i o balan?? ?i-un bilan? s? merg s?-mi fac? dup? ele ofertele. Dac? le rezolva?i azi, de luni o pot lua la picior. Linia expir? peste o lun?, deci avem exact atât timp s? ne mut?m.
- Bun, bravo. Deci nu-i nicio problem? dac? l?sam totul pentru s?pt?mâna viitoare.
- Nu, b?nuiesc c? nu e.
- R?mâne a?a. Nu am chef s? m? mai gândesc la asta acum.
- Bine, cum dori?i.
A p?rut brusc mai lini?tit?. Fruntea i s-a încre?it, în timp ce hârtiile din mâna ei tremurau, ?i-a f?cut un gest scurt în aer, ca ?i cum ?i-ar fi purtat degetele peste ceva ce-o calma. S-a uitat apoi la mine ?i-a zâmbit, cu buzele trandafirii întredeschise. Fa?a îi era foarte alb? în lumina care venea pe fereastra din stânga biroului, ?i-n vreme ce o ascultam ?i ap?sam clan?a, i-am privit sprâncenele negre, ochii da?i din bel?ug cu rimel, pome?ii aproape ro?ii. Se întâmplase odat? s-o v?d nemachiat?, la ea acas?; avea chipul ?ters, sp?lacit, lipsit de personalitate ?i întotdeauna m? gândisem amuzat? c? folosea cât de mult machiaj putea tocmai pentru a-?i sublinia tr?s?turile în încercarea de a ar?ta cât mai uman. A?a cum st?tea în lumina ferestrei, cu corpul strâmb ?i mâna ridicat?-n aer mi-a fost, nu ?tiu de ce, un pic mil? de ea, îns? imediat m-am gândit la mine ?i m-am sim?it vinovat? ?i pu?in invidioas?.
- În regul?, a zis în cele din urm?, s? te ?ii de capul lor, n-am nevoie de nepl?ceri în perioada asta. M? sâcâie destul ?efii de la Malakyt. Acuma plec, c? mi-au venit nepo?ii acas?, mititeii, ?i abia a?tept s?-i v?d. Weekend pl?cut, Patricia. Mai vorbim luni.
- Mul?umesc la fel, doamn?. ?i o sear? lini?tit?.
- La fel ?i ?ie.
- Da, doamn?…
?efa a f?cut înc? un gest pripit, de parc? ar fi vrut s? împing? pe cineva, apoi s-a îndep?rtat, cu fundul micu? tres?ltând sub fusta gri cu dungi. Pa?ii i s-au stins repede pe hol ?i, dup? o vreme, s-a auzit o u?? trântit? la parter.
Am întârziat înc? o clip? cu mâna pe clan??, pe urm? am ap?sat-o de tot ?i-am intrat în birou, cu ochii la ceasul de lâng? fereastr?. Cinci f?r? cinci. Durerea de cap se dusese aproape, m? sim?eam mult mai bine. Ceea ce se petrecuse la baie p?rea acum îndep?rtat ?i un pic str?in, de parc? totul se întâmplase altcuiva. M-am a?ezat pe scaun. Din spatele calculatorului ei, Lidia, colega de birou, ?i-a în?l?at privirea, mi-a zâmbit scurt, apoi s-a aplecat iar??i deasupra tastelor, cu buzele strânse ?i ochii miji?i. I-am zâmbit ?i eu ?i mi-am l?sat palmele peste hârtiile care acopereau biroul, cu privirea în monitor. Câteva minute am reu?it s? m? concentrez, treaba începuse s? mearg?, îns? era greu s? r?mân lini?tit?. M? tot foiam pe scaun ?i priveam ceasul de lâng? fereastr?. Limbile înaintau cu o încetineal? exasperant?; auzeam fiecare b?taie a secundarului, în pofida muzicii l?sate-n surdin? care venea dinspre calculatorul Lidiei. Dup? o vreme, literele ?i cifrele de pe ecran au început s? devin? tulburi, s-au amestecat; coloanele au intrat unele-n altele, au împletit curioase p?trate ?i romburi în interiorul c?rora sumele dansau în cercuri concentrice, lovite unele de altele ?i apoi au explodat în mici nebuloase deraiate pe trasee spasmodice.
Dup? ce m-am chinuit în zadar s? în?eleg unul dintre rezultate ?i s?-i g?sesc provenien?a, am renun?at s?-mi mai bat capul. M-am l?sat moale în scaun, cu fruntea în palme ?i m-am pref?cut c? studiez câteva hârtii din teancul a?ezat în fa??. 1…2…3…secundarul scrâ?nea ?i huruia ca un ciocan care lovea într-o bucat? de fier. Am b?ut cu regret o gur? din cana cu ceai pus? în dreapta, apoi am rotit un pic capul ?i, cu o hârtie între degete am început s? privesc pe fereastr?, printre crengile teiului de afar? care-o acopereau pe jum?tate.
Se sfâr?ea o nou? zi torid?, de iulie. Dincolo de depozitele din incinta firmei se vedeau acoperi?urile vilelor tremurând în soare ?i mai departe, sc?ldate într-o str?lucire galben-ro?iatic? cu iriza?ii albe, turlele catedralei din centru, cu vârfurile prinse de poalele unor nori ferfeni?i?i ce alunecau lent c?tre nordul ora?ului. Câteva vr?bii ciripeau pe pervaz; î?i luau zborul c?tre ramurile teiului, apoi reveneau ?i zburau iar??i, într-un iure? de vocifer?ri ?i flutur?ri de aripi. Soarele îmi b?tea în ochi ?i-mi înc?lzea fa?a; brusc am avut impresia c? timpul încremene?te în jurul meu ?i m? izoleaz? într-o g?oace moale ?i c?ldu??, în vreme ce-?i vedea nestingherit de treab? dincolo de mine; împingea în continuare secundarul ceasului, antrena degetele Lidiei ce p?c?neau aproape insesizabil pe taste, parc? în ritmul muzicii, m? p?r?sea într-un cocon confortabil ?i anesteziant, m? l?sa în urm? ca pe-un organism bolnav pe care se s?turase s?-l tolereze, de vreme ce nu aducea nici un beneficiu bunei sale func?ion?ri. Totul se mi?ca mai repede f?r? mine. Am tres?rit ?i hârtia pe care-o ?ineam s-a mototolit în pumn.
Era cinci ?i dou?zeci ?i cinci. Am închis programele, am strâns hârtiile ?i le-am b?gat în sertar, apoi l-am încuiat ?i m-am l?sat pe spate, scâr?âind sp?tarul scaunului.
- Mai stai? am întrebat-o pe Lidia, care-?i mi?ca încet capul în ritmul muzicii ?i zâmbea cu un col? al gurii. Mie îmi ajunge pe azi. Oricum mai am pu?in ?i termin.
Lidia ?i-a ?ters buzele.
- Înc? vreo jum?tate de or? cred, a zis f?r? s? ridice ochii, ies s? iau masa în ora? pe la ?ase. Po?i s? te duci, nu-i nicio problem?, închid eu. Dac? totu?i vrei s? r?mâi înc? un pic, te pot repezi pân? acas?.
M-am ridicat repede ?i mi-am îmbr?cat sacoul. Începuse iar??i s? m? doar? capul.
- E-n regul?, am refuzat, simt nevoia s? merg, s?-mi limpezesc gândurile. S?pt?mâna asta m-a stors de puteri. Avocatul ?la nu-i în toate min?ile. Ar trebui s?-?i schimbe calmantele sau ceva. Lidia n-a r?spuns, ?i-a l?rgit numai zâmbetul ?i-a continuat s?-?i mi?te imperceptibil capul. Am vrut s? mai zic ceva, apoi m-am oprit pentru c? aveam impresia c? vorbisem deja prea mult ?i m-am sim?it u?or ridicol, dar mi-am f?cut repede de lucru încheindu-mi nasturii sacoului ?i petrecându-mi peste um?r cureaua po?etei mele uria?e ?i informe, cu cataramele zgâriate, în timp ce verificam dac? l?sasem totul în ordine pe birou.
Lidia se mi?c? ?i d?du muzica un pic mai tare.
a younger guuuuyy…
Melodia care se auzea îmi p?rea cunoscut? ?i-mi pl?cea întrucâtva, îns? nu ?tiam dac? o ascultasem înainte, ori pur ?i simplu sem?na cu multe altele, a?a c? am privit înc? o dat? pe fereastr?, la turlele str?lucitoare ale catedralei, mi-am îndreptat fusta ?i m-am dus la u??. Nu mai voiam s? a?tept nici un minut. Deja sim?eam fluturi în stomac ori de câte ori m? gândeam la drumul pe care-l aveam de f?cut pân? acas? ?i-n fa?a ochilor îmi ap?rea tot mai clar chipul ori zâmbetul larg al lui Bobby Ti pe când î?i ridica mâna ?i-?i trecea, cu gestul s?u specific, ieftin, degetele prin p?rul blond, l?sând întotdeauna, cu pricepere, s?-i cad? pe frunte dou?-trei ?uvi?e rebele ce-i accentuau culoarea ochilor ?i curba seduc?toare a sprâncenelor. Îmi era dor de apartamentul meu, de muzica mea, de timpul meu.
Po?eta aluneca mereu de pe um?r. Una din catarame nu se închisese ?i atârna, dar nu i-am dat importan??.
- Patricia? s-a auzit glasul Lidiei. S?ltase un pic capul desupra monitorului ?i ridicase un pix între degete. S? fii cuminte, auzi Patricia? Fluturii mei s-au agitat în stomac, strân?i într-un ghem frem?t?tor ?i vibrant care ?i-a trimis apoi reverbera?iile c?tre coaste.
- Nicio grij?, nicio grij?, am zis, chinuindu-m? s? zâmbesc, ?tiu ce fac –, apoi am ie?it, închizând u?a. Tranc. ?i gata. Lucram la firma asta de peste cinci ani, astea erau cuvintele pe care mi le spunea ritualic, ca pe-un cod secret, de obicei, la sfâr?it de s?pt?mân?, îns? nu m? obi?nuisem niciodat? cu ele ?i mereu credeam c? ascundeau ceva ce-mi sc?pa ?i reu?eau astfel s?-mi strice un pic cheful în clipele dinaintea plec?rii. Din fericire, asta nu dura mult; ?tiam c? eram doar paranoic?; cei de la birou considerau probabil c? sunt doar o femeie discret? ?i re?inut? în a discuta am?nuntele vie?ii personale – probabil din cauza unor necazuri din trecut, cum se întâmpla de cele mai multe ori – iar eu, pe de alt? parte, m? comportam destul de firesc ca s? fiu sigur? c? nu m? tr?dez ?i c? nimeni nu b?nuia ceea ce se petrecea cu adev?rat în via?a mea.
Am r?suflat adânc. „Gata. Ai sc?pat.”
Fluturii se desprindeau, unul câte unul, din ghemul adunat în stomac, atingeau cu aripile partea de jos a pântecului ?i-mi trimiteau în vintre fiori calzi, plini de furnic?turi calmante. Capul îmi zumz?ia u?or, pl?cut acum, iar visul r?m?sese departe, o amintire inofensiv? ?i decolorat? între pere?ii albi, reali, ai holului. Deci primii pa?i. 1, 2, 3… M-am desprins de u??. Ace?ti întâi pa?i m? calmau instantaneu, de fiecare dat?. Era unul din jocurile mele preferate, un joc bun ?i util, de care aveam întotdeauna nevoie ca s?-mi revin, s? reg?sesc resorturile în jurul c?rora gravitam 4, 5, 6… -, ner?bdarea cu care a?teptam declicul, de?i se întâmpla în mod firesc, f?r? s? m? dea peste cap, amestecat? cu anticiparea drumului pân? acas? ?i pân?-n momentul în care aveam s? pun mâna pe clan?a u?ii apartamentului ?i s? bag cheia-n broasc?, îmi creau o stare deosebit?, de distan?? ?i în?elegere, de revan?? împ?ciuitoare, totul construit pe o bizar?, de?i resemnat?, luciditate orgolioas?. Ajunsesem aproape de scara care ducea la parter.
De acolo, mai aveam doar s? str?bat holul, s? trec pe lâng? biroul secretarei, probabil închis deja la ora asta, ceea ce m? scutea s-o mai salut ?i s? pierd vremea pe acolo câteva minute discutând nimicuri, apoi s? deschid u?ile duble ?i s? ies în curte, lâng? depozite, de unde începea, de obicei, momentul cel mai greu. 8, 9, 10… Po?eta îmi tot aluneca de pe um?r.
Am ridicat-o ?i-am coborât primele trepte.
?tiam exact câ?i pa?i urma s? fac pân? la poart?. Îi num?rasem de sute de ori, devenise ceva instinctiv 11, 12, 13…, era fluidul care-mi rechema corpul ?i mintea la via??, fluidul care punea în mi?care adev?ratele angrenaje ce-mi între?ineau existen?a, dincolo de manifest?rile ei superficiale reflectate la lucru în timpul orelor lungi la birou, unde aveam nevoie de o altfel de luciditate - din care lipsea îns? acel ceva vital care m? însufle?ea îndat? ce r?mâneam singur?, cu gândurile mele. Nu m? sim?eam protejat?, nu era un mecanism de ap?rare neap?rat, nici o carapace de protec?ie, era doar mul?umirea dat? de adev?rurile mele care deveniser? imuabile. Mi se p?rea totu?i c? m? mi?c greu ?i c? m? clatin pe picioare. Pe când mergeam pe hol, chipul lui Bobby Ti a str?lucit scurt înaintea mea, aureolat de lumin?, t?iat în diagonal? de rânjetul s?u superficial ?i asta m-a însufle?it – am deschis u?ile ?i-am ie?it din cl?dire. Pasul 16, pasul 17. M-am oprit o clip? s? respir, cu ochii închi?i. Sunt Femeia cu fluturi, Ultima care se a?az?, Cea care se preg?te?te. Fiorii calzi din partea de jos a pântecului se transformaser? în mici ace de ghea?? ce în?epau pielea ?i m? f?ceau s? m? încordez f?r? s? vreau. Po?eta aluneca de pe um?r, atârna greu, ag??at? de bra? ?i-mi venea s-o las acolo. Trecuse mult timp de când nu m? mai sim?isem atât de istovit?, de stoars? de puteri ?i, pentru întâia oar?, primele senza?ii care anun?au declicul, întârziau s? apar?. Aveam mai mult ca niciodat? nevoie de un pahar. Încet, am deschis ochii.
Ma?ina ?efei, un BMW negru, era în parcare, protejat de umbra cl?dirii birourilor ?i lâng? ea o dubi?? albastr? pe care n-o mai v?zusem, cu u?ile din spate lovite ?i cu vopseaua s?rit?, iar mai încolo, smartul ro?u al Lidiei. Femeia care p?r?se?te umbra, Cea care p??e?te dreapt?, Femeia care nu vrea s? fie nimeni acolo 19, 20, 21… Dinspre depozite se auzeau râsete. Înc? un pas ?i m-am trezit în plin soare.
Mirosea puternic a vopsea ?i-a asfalt încins. Era atât de cald încât am sim?it c? subsuorile mi se umezesc instantaneu; „s? pitreeeeac?…?i atunci”, sâsâia cineva ?i hohotele de râs se auzeau tot mai clar ?i mai aproape, pe când ocoleam cl?direa ?i-o luam pe lâng? straturile de trandafiri de sub ferestre, c?tre poarta înalt? al c?rei grilaj albastru, aflat în soare, p?rea s? sufere acum deform?ri stranii; „atuncia…aa..”, sâsâia vocea, r?gu?it?, sâcâitoare.
Rezema?i de un motostivuitor tras lâng? u?ile depozitului cu materiale de construc?ie, cinci sau ?ase muncitori în salopete fumau ?i vorbeau cu glas tare. Î?i roteau capetele ?i-?i pocneau cu zgomot palmele. Cel aflat în mijloc p?rea s? le povesteasc? ceva celorlal?i ?i to?i îl ascultau aten?i câteva clipe înainte de a izbucni în hohote de râs, l?sa?i moi pe picioare ?i cu vocile r?sunând spart în perimetrul cur?ii, parc? strivite de c?ldur? ?i totu?i ireal de sonore în aerul încins. Acele de ghea?? mi se topeau în m?runtaie, curgeau în p?râia?e c?lâi pe sub piele, spre coapse ?i de acolo în genunchi, adunate în mici ciucuri cleio?i care-mi stânjeneau mersul ?i a?a împleticit ?i cl?tinat.
Am fixat poarta, pe urm? am traversat curtea. Tr?geam cu coada ochiului spre muncitori; unul dintre ei, înalt ?i blond, cu ?apca în mân? ?i-o ?igar? între buze, îmi amintea oarecum de Bobby Ti, mai ales datorit? felului în care-?i mi?ca mâinile ?i-a rânjetului încremenit în col?ul gurii – chipul mânjit de unsoare ?i transpira?ie str?lucea palid sub ?uvi?ele p?rului care-i acoperea aproape de tot ochii. Avea bretelele salopetei l?sate ?i pieptul dezgolit ?i î?i tot lovea ?apca de-un picior, cu un gest relaxat.
Era uimitor s? consta?i c? ceva ce credeai c? ?tii bine putea fi atât de real ?i atât de aproape. Un fior mi-a cutremurat trupul, în timp ce m? cl?tinam, strivit? de c?ldura asfixiant?. Femeia care nu îndr?zne?te, Prima care pleac? ochii, Ultima pas?re a nop?ii. Râsetele se potoliser?. Cel care povestea, vorbea acum cu glas sc?zut ?i b?tea rar cu palma pe tabla motostivuitorului, ca pentru a sublinia un anumit lucru. Mai aveam doar câ?iva pa?i. Încurcasem un pic num?r?toarea, mergeam repede, mai repede decât îmi permiteau picioarele, cu gâtul întins înainte ?i f?lcile încle?tate, sim?indu-m? neîndemânatic?, gras? ?i ridicol? în hainele care m? stânjeneau, lipite de piele. Sudoarea începuse s?-mi curg? de la subsuori. Pic?turi iritante se prelingeau din scobitura axilelor în jos, pe coaste, îmbibate în materialul c?m??ii, sub sacoul sub?ire. De acum ajunsesem în dreptul grupului de muncitori. Un b?rbat mic ?i rotund, cu fa?a ro?ie, a rotit capul c?tre mine ?i m-a salutat vag, „s?r..nna”, dar ceilal?i nu au schi?at nici un gest, cu chipuri destinse ?i nep?s?toare. Imediat ce-am trecut îns? de ei, vocea ?i-a reluat sâsâitul enervant, s-au auzit câteva râsete în?bu?ite, pe urm? ni?te ?oc?ituri din buze, mm?oc, mm?oc, mm?oc iubita, ?i apoi cu to?ii au pufnit în râs.
Mi-am vârât capul între umeri ?i-am încle?tat din?ii. 111, 112, 113, aproape ajunsesem la poart?. Hohotele de râs îmi ardeau ceafa. Picurii de transpira?ie îmi înghe?aser? pe coaste. Portarul, un b?trânel negricios cu p?rul alb, m-a v?zut, a înclinat capul ?i-a ridicat mâna în semn de salut.
I-am r?spuns dând din cap, apoi am ie?it în strad? ?i-am continuat s? num?r, incon?tient, înc? vreo câ?iva metri, în timp ce ocoleam o ma?in? tras? pe bordur? ?i încercam s? p??esc peste gropile pline de mizerie din trotuar. 125, 126, 127, Femeia care ridic? în sfâr?it ochii. Deja consisten?a aerului se schimbase, respiram mai bine, f?lcile mi se descle?taser? ?i, f?r? voie, încetinisem pasul. Corpul meu î?i reg?sea încet echilibrul, se relaxa, redescoperea mediul în care redevenea el însu?i, eliberat de privirile ap?s?toare care ajunseser? s?-l recunoasc?. Un camion a trecut claxonând pe ?osea.
Tot ce se întâmplase în ultima s?pt?mân? ?i mai ales în ultimele ore ale zilei, problemele cu avocatul, cu distribuitorii ?i vânz?toarele din magazin, râsetele ?i privirile, discu?iile cu ?efa ori cu Lidia, telefoanele, drumurile stânjenitoare la prim?rie ori la trezorerie înso?it? de ?oferul firmei, un individ vulgar ?i zeflemist, se roteau acum într-un amalgam maroniu ?i inodor, din care foarte rar mai ?â?nea clar vreun crâmpei periculos de imagine sau vreo vorb? care înc? putea strica ceva – totul amestecat repede, strivit ?i evacuat de mecanismul meu secret, declan?at de num?r?toare – totul mi se ?tergea din minte, fiecare pas pe care-l f?ceam spre cas? era ca o u?a deschis? spre ceea ce însemnam eu de fapt, eliberat? de constrângerile nocive de la birou ?i de prezen?a oamenilor pe care eram nevoit? s?-i tolerez. M? îngrijora pu?in faptul c? declicul, cum obi?nuiam s?-i spun, se produsese un pic mai târziu ca de obicei – trecusem de pod ?i de magazinele cu produse electrocasnice, pe care mi le fixasem incon?tient drept hotare ?i m? sim?eam mai obosit? ca oricând -, mul?umit? totu?i de fiecare pas f?cut, ?tiind c? pân? luni nu aveam s? mai însemn nimic pentru nimeni. Eram în sfâr?it liber?.
Am r?mas o secund? la umbra unui tei crescut pe trotuar ?i-am încercat s? m? adun.
Un grup de oameni b?rba?i-femei-copii-bot-de-câine url?tori, au trecut pe lâng? mine – vorbeau tare ?i miroseau a transpira?ie. Imaginile mi se ?tergeau una câte una din minte. Lucrul ?sta nu fusese niciodat? rezultatul unui efort con?tient, ori al autodisciplinei. Era doar o cerin?? a fiin?ei mele, ceva organic ?i vital ce se manifestase în diferite forme aproape pe întreg parcursul existen?ei mele, înc? din timpul liceului când începusem s?-mi pun întreb?ri cu privire la anumite lucruri. Grupul trecuse mai departe, se îndep?rta. „Hai Patricia.”
Sub tei c?ldura cre?tea înebunitoare, îmi ap?sa pe umeri ca un v?l greu ?i jilav.