Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Adoris si Kromia(40)

de Viorel Darie


Adoris si Kromia(40)


Ziua se îndrepta spre asfin?it. Deasupra malurilor din port cu aripile scânteind trecu în zbor lin un pesc?ru? pierzându-se în largul m?rii. Soarele se a?ez? tremurând pe creasta înv?p?iat? a orizontului ro?u ?i se scufund? în adâncul apelor.

Înainte de l?sarea întunericului, cerul deveni purpuriu-deschis. Pesc?ru?ul cu aripile albe reveni de pe mare ?i zbur? deasupra cet??ii, apoi d?du un larg ocol zidurilor, planând peste colinele de deasupra ??rmului.

Un paznic b?trân din cetate v?zu zborul pesc?ru?ului ?i î?i zise c? era un semn bun. ?i totu?i situa?ia cet??ii era disperat?: ajutoarele nu soseau, nici de pe mare, nici de pe uscat; iar for?a ap?r?rii din cetate sc?zuse îngrijor?tor, încât abia se mai putea n?d?jdui c? se va mai rezista dou?-trei zile, iar asta numai în situa?ia în care per?ilor nu le va trece prin cap s? atace viguros.

Înc? o noapte cobora peste cetate, cufundând în bezn? atât pe asediatori cât ?i pe asedia?i. Numai siluetele negre ale cor?biilor du?mane se distingeau stranii, clipocind pe întunecatele valuri.

În cetate num?rul ap?r?torilor sc?zu atât de mult, încât au mai r?mas aproape numai lupt?torii de pe ziduri ?i doar câteva str?ji ?i câ?iva paznici în fa?a por?ilor ?i u?ilor. Nu numai luptele îi obosiser? pe to?i ap?r?torii, dar ?i veghea nesfâr?it? la care erau supu?i zi ?i noapte. Erau pu?ini ap?r?tori în cetate. ?i totu?i, cei r?ma?i erau dârzi, iscusi?i în lupt? ?i devota?i regelui lor.

Unul dintre ace?ti osta?i destoinici era ?i Liton, c?ruia i se încredin?ase s? vegheze noaptea acea parte a zidului care se termina în mare.

Liton î?i luase în primire postul înc? de la l?sarea amurgului ?i, în toiul nop?ii, continu? s? scruteze cu aceea?i agerime orice mi?care, orice umbr? de pe ??rm ?i de pe mare. Avea o lance ?i un arc gata preg?tite s? le foloseasc? la ivirea primului du?man care ar cuteza s? se furi?eze spre cetate.

Toat? seara stâncile ?i pietrele asupra c?rora veghea Liton r?m?seser? neclintite. Doar vuietul ve?nic al valurilor m?rii se auzea necontenit, adormitor. Dar iat? c?, la un moment dat, lâng? o stânc? col?uroas? aproape de malul m?rii o umbr? p?ru c? se furi?eaz?!

Lui Liton nu-i veni s? cread?: deschise ochii mari ?i începu s? urm?reasc? umbra aceea, cu inima zb?tându-i-se de emo?ie. Dup? o a?teptare destul de lung? umbra f?cu un salt ?i disp?ru din nou. Liton î?i trase mai la îndemân? lancea ?i potrivi o s?geat? în arc preg?tindu-se s? ?inteasc? de îndat? ce umbra avea s?-?i fac? din nou apari?ia. Nu dur? mult ?i umbra reap?ru. Dintr-odat? s?geata din arcul lui Liton porni ?uierând, în timp ce umbra se mi?ca în dosul unei stânci. Mi?carea umbrei fusese îns? atât de neprev?zut? ?i de rapid? c? Liton trase aproape la întâmplare iar s?geata nimeri în stânc?. Umbra continua s? se ascund? în spatele stâncii, acolo unde s?geata lui Liton n-o putea ajunge.

Liton îns? era un osta? încercat ?i nu-?i p?r?si postul s? se aventureze în c?utarea insolitului invadator, ci pândi mai departe orice mi?care, cu o nou? s?geat? preg?tit? în arc. ?i cum st?tea în a?teptare cu arcul întins, i se p?ru c? deslu?e?te un glas ?optit dinspre stânca dup? care se ascunsese umbra. Ascult? încordat mai departe. Iar dup? câteva clipe glasul acela se auzi din nou:

- Las?-m? s? intru în cetate! Aduc ve?ti!

Lui Liton îi trebui ceva vreme s? se dumireasc?. Apoi rosti, tot în ?oapt?:
- Cine e?ti tu?!
- Sunt Enea, solul regelui din Rodos, veni r?spunsul, ?optit ?i de data asta dintr-acela?i loc.

Lui Liton, întâmplarea îi p?ru de-a dreptul ciudat?, a?a c? strig?, de data asta cu glas puternic, necunoscutului din întuneric:

- Stai pe loc! Nu mi?ca!

Apoi scoase un fluierat u?or ?i de pe coama zidului ap?rur? dou? str?ji cu armele gata preg?tite.

- Ce s-a întâmplat? cerur? ei l?muriri în ?oapt?.
- Privi?i acolo, dup? stânca aceea! le f?cu semn Liton. E cineva care zice c?-i un sol venit din insula Rodos...
- S? ias? la vedere! ziser? cele dou? str?ji care se apropiar?.
- Las?-te prins! îi strig? Liton.

Încrez?tor, omul de dup? stânc? ie?i la vedere, lep?dându-?i armele ?i apropiindu-se de zid. Protejat de cei doi str?jeri Liton coborî câteva trepte de pe zid ?i îl leg? de mâini pe necunoscut cu o frânghie. Apoi îi ridic? armele ?i porni în spatele lui s?-l conduc? c?tre cei doi str?jeri de pe zid.

- Unul dintre noi va merge cu el în cetate, împreun? cu tine, Liton!
- Vino cu noi! îi zise unul dintre solda?i solului necunoscut. Tu, Liton, hai cu mine!
Solul necunoscut, urmat de Liton ?i de tovar??ul s?u, coborâr? creasta zidului ?i se pierdur? în întunericul aleii din cetate.

În?elegând despre ce era vorba c?petenia str?jilor hot?rî ca solul s?-l urmeze pân? la foi?orul în care Meneus se odihnea. B?trânul comandant s?ri ca ars imediat ce auzi nea?teptata veste. Se gr?bi de îndat? s?-l descoase pe misteriosul sol:

- Cine e?ti ?i de unde vii?

La lumina opai?ului care pâlpâia în odaie solul, un individ mic de statur? îns? bine legat la trup, cu o barb? neagr? ?i scurt? ?i cu ochi vioi, p?ru netulburat de prezen?a celor de fa?? ?i r?spunse ferm:

- Sunt Enea, cârmaci pe una din cor?biile din Rodos. Regele Craton m-a trimis la voi ca sol cu o veste important? pentru regele Agatos.

Meneus, neîncrez?tor dup? cum îi era felul, îl întrerupse, zicându-i:

- Stai, stai! U?urel! Întâi convinge-m? c? spui adev?rul!

Solul necunoscut nu se a?teptase la o astfel de piedic?, a?a c? începu s? se apere contrariat:

- Cum? Nu m? crede?i? V? jur... pe zeul Poseidon, pe via?a mea!

Meneus îns? îl lu? cu bini?orul:

- Nu! Nu a?a, fr??ioare! A?a jur? ?i tr?d?torii. Vrem o dovad? palpabil?, în?elegi?

Necunoscutul, iritat de piedicile nea?teptate ce i se puneau, începu s? devin? nelini?tit. Apoi se încumet? s? spun?:

- Nu am ce doved? s? v? aduc. Dar, chiar dac? nu demult am luptat împotriva voastr? totu?i, nu v? suntem du?mani. Am aflat de la ni?te refugia?i de-ai vo?tri c? un bun prieten de-al regelui nostru Craton, pe numele lui Adoris, despre care noi am ?tiut c? a murit în b?t?lia cu voi, ar tr?i în cetatea voastr?...

- Adoris ai spus?! exclam? Meneus, înseninându-se la auzul acestui nume. Stai un pic! Chiar îl cuno?ti pe Adoris?...

Meneus f?cu semn unei str?ji s?-l caute pe Adoris, în timp ce el continu? s?-l descoase pe Enea, pretinsul sol din Rodos.

Dar Adoris, care era de veghe în noaptea aceea, sosi imediat, cu ochii obosi?i de lungile nop?i de nesomn.

- Ce s-a întâmplat? zise el nelini?tit.
- Iat? de ce te-am chemat din post la ora asta! îi zise Meneus, cu gravitate. Acest individ pretinde c? te cunoa?te ?i zice c? e un sol care vine din insula Rodos...

Adoris îndrept? privirile spre necunoscut care la rândul s?u îl studia cu ochi mari ?i lacomi.

- Adoris! Tu e?ti, copilule? Tr?ie?ti? izbucni cu bucurie în suflet necunoscut acela care avea înc? mâinile legate la spate.
- Iar tu e?ti Enea, cârmaciul, nu-i a?a?! exclam?, la fel de bucuros, Adoris.
- Dup? cum vezi, dragul meu! zise însufle?it Enea.

- Cum de ai venit a?a, în miez de noapte? îl întreb? Adoris p?truns înc? de emo?ie dar ?i bucuros c? î?i vede o cuno?tin?? veche din Rodos.

- Ehe, b?iete! Numai noaptea mai po?i ajunge aici, a?a se pare! îi r?spunse Enea. Am aflat ?i noi de asediul per?ilor ?i am adus ve?ti însemnate...

- Ce ve?ti? Spune degrab?! zise Adoris, foarte ner?bd?tor s? le afle cât mai repede.

Interveni îns? Meneus, care porunci s?-i fie dezlegate mâinile solului. Apoi zise:

- De vreme ce ve?tile tale, Enea, sunt atât de importante pentru cetatea noastr?, merit? s? le relatezi direct în fa?a regelui!
- Chiar a?a am porunc? s? ?i fac! Adic? s?-mi rostesc solia în fa?a regelui vostru, zise Enea.

Regele Agatos, în?tiin?at de Meneus, d?du porunc? s?-i fie înf??i?at numaidecât solul din Rodos. Enea, înso?it de Meneus, Adoris ?i de str?ji se înf??i?ar? de îndat? în fa?a regelui în palatul acestuia.

- Enea zici c? te cheam?? îl întreb? regele pe necunoscut. Bun venit în cetatea mea, din p?cate, asediat?, dup? cum vezi.
- Întocmai, prea luminate rege al Atalyei! îi r?spunse acesta, înclinându-se cuviincios.

- S?-?i auzim solia! îl îndemn? regele, ?i el ner?bd?tor s? afle nout??i din afara grani?elor ??rii sale despre care nu mai ?tiuse de mult? vreme.

- Pream?rite rege al Atalyei! S?-mi fie iertat? intrarea în cetate în toiul nop?ii, precum un ho?, dar altfel nu puteam ajunge, c?ci cetatea e înconjurat? din toate p?r?ile de o?tirile du?mane... Regele Craton din Rodos m-a trimis s? te înduplec s? binevoie?ti a face astfel încât s?-l putem r?scump?ra pe Adoris, în schimbul multor daruri. Regele nostru dore?te nespus de mult s?-?i recupereze prietenul s?u drag!...

Regele Agatos a în?eles pe dat? mesajul. Se încrunt? îns? la chip ?i zise solului, cu asprime în glas:

- A?a solie-mi trimite Craton? Aur ne trebuie în clipele acestea disperate pe care le tr?im noi? Vre?i s?-mi lipsi?i cetatea, tocmai acum, de sprijinul celui mai devotat ap?r?tor al ei?

Învinuirile c?deau grele, ca un tr?snet, pe capul lui Enea care nu mai ?tia ce s? mai r?spund?. Când regele t?cu, el cutez? s? l?mureasc? gândurile st?pânului care l-a trimis aici:

- Te implor, sl?vite ?i prealuminate rege, s? nu te mânii pe tân?rul rege Craton, nici pe solul s?u. Când am plecat din Rodos ?tiam c? sunte?i în r?zboi cu per?ii dar nu ?tiam c? sunte?i asedia?i. ?i apoi, nu ?tiam nimic clar despre Adoris, decât c? tr?ia la curtea domniei voastre. Aflaser?m câte ceva despre invazia per?ilor, dar abia când am întâlnit cor?bii cu refugia?i fugind spre apus atunci ne-am dat seama de amploarea invaziei. Cor?biile cu care am venit cu greu s-au putut apropia de ??rm...

Spusele lui Enea avuser? darul de al mai lini?ti pe rege care i se adres? mai pu?in nervos:

- În?eleg str?dania voastr?! Doar c? împrejur?rile sunt atât de nefaste, c? numai printr-o minune mai rezist?m câteva zile...
Enea în?elesese bine necazurile regelui Agatos, a?a c? se decise s?-i dest?inuie tot ce-i zisese la plecare Craton:

- Îmi cer iertare, prea luminate rege, c? nu rostisem de la început tot ce mi-a poruncit regele meu. C?ci st?pânul meu mi-a mai spus: dac? regele Agatos ?i cetatea sa se afl? în mare primejdie atunci cele dou? cor?bii cu care am venit s? sar? de îndat? în ajutor, cu tot ce va putea, cu hran?, solda?i ?i arme. De altfel regele Craton v? mai informeaz? c?, de?i nu ?tie înc? propor?iile dezastrului în urma invaziei per?ilor, ?tie bine c? cetatea Atalyei este în primejdie ?i au fost trimise de pe mun?i mesaje prin focuri de noapte care s? de-a de ?tire celorlalte insule ?i pe continent. Apoi, dac? îi vom spune c? va fi nevoie, el însu?i cu armata sa va veni în ajutor...

- Astea sunt cuvintele lui Craton? s?ri încântat regele Agatos, nemaiputând s?-?i st?pâneasc? emo?iile.
- Da, a?a a zis regele Craton s? v? spun! Vrem s? ?tim deci cum am putea s? v? fim de folos! se gr?bi Enea s?-?i termine mesajul, sim?ind cum a intrat imediat în gra?iile regelui Agatos.

Regele, din ce în ce mai animat, zise dup? câteva clipe de cugetare:

- Da, sun? prea frumos mesajul de la regele t?u ?i-i mul?umim tare mult pentru aceste vorbe. Dar acest ajutor vine prea târziu pentru noi. Nu mai e timp s? a?tept?m ajutoare de nic?ieri. ?i atunci am un alt plan!

- Ce plan, m?ria ta? Îl putem auzi ?i noi? i se adresar? cei de fa??, v?dit curio?i.

- O s? vi-l spun de îndat?! continu? regele s?-?i exprime gândurile. Am putea folosi cele dou? cor?bii din Rodos ca s? fugim pe mare... ?i a?a, dup? câte se pare, nu mai putem ap?ra cetatea. Iar dac? fugim, am putea salva m?car ni?te suflete nevinovate, evitând deznod?mântul tragic de a c?dea în batjocura p?gânilor!
Vorbele sale i-au l?sat pe unii cu privirile înfl?c?rate de tenta?ia unei posibile evad?ri. Dar Enea interveni ?i spuse:

- Dar cor?biile noastre sunt pline de provizii! Ar trebui mai întâi s? le desc?rc?m! zise Enea, din ce în ce mai devotat cauzei celor asedia?i. Am ?i eu o p?rere despre planul ?sta al vostru...
- Ai o p?rere? S-auzim! se-nvoi regele.
- S-auzim! S-auzim! exclamar? ?i ceilal?i.

- Cor?biile noastre nu pot intra în portul cet??ii f?r? s? fie v?zute de per?i. Dar s-ar putea ajunge la ele, acolo unde se afl? acum ascunse, într-un golf întunecat nu departe de aici, aproape de ??rm. Dac? v-a?i putea strecura nev?zu?i pân? acolo, a?i fi ca ?i salva?i!

- Grozav? idee! exclam? Meneus. Dar cum poate trece un ora? întreg pe sub nasul str?jilor persane f?r? s? fie m?car sim?it dac? nu v?zut?

- Ce zici, Enea, de asta? îl întreb? regele cuprins de aceea?i nedumerire.

- Pe aceea?i cale pe care am venit ?i eu în noaptea asta! r?spunse Enea f?r? ?ov?ire.

- Adic? pe acolo unde zidul se îmbin? cu marea! preciz? Meneus c?tre rege.

- Întocmai! zise Enea. Se pare c? str?jile per?ilor nu vegheaz? atât de atent împrejurimile, mai ales acel loc uitat, unde se îmbin? ??rmul cu marea. ?i-au a?ezat corturile mai departe de ??rm, iar de pe cor?biile lor nu se vede prea bine ce se întâmpl? pe mal...

- Da, are dreptate! Se pare c? pe-acolo ne-am putea refugia noaptea! rosti regele însufle?it de cele auzite.

- Totu?i, noaptea nu se poate face nimic! î?i exprim? p?rerea Meneus. Închipui?i-v?, cum am putea s? ne strecur?m printre str?jile per?ilor f?r? s? fim v?zu?i? Dac? se isc? cumva zarv?, ?ipete, zgomote sau mai ?tiu eu ce întâmplare nefericit? se petrece?

- A?a este! Dar? s? l?s?m treaba asta pentru noaptea de mâine ca s? ne preg?tim mai serios? întreb? regele asisten?a.
- A?a e cel mai bine! zise ?i Enea care aproape c? se preg?tea de plecare. Acum îns?, când o s? m? întorc la cor?biile noastre, voi avea grij? s? cercetez din nou felul în care str?jile per?ilor î?i vegheaz? posturile. Iar mâine sear?, de cum se va întuneca, voi fi prezent iar??i aici.

- Pleci, Enea? interveni Adoris. Aveam s? te întreb o groaz? de lucruri!...

- Ai dreptate! Pân? în zori mai e mult! zise ?i Meneus.

(va urma)

Viorel Darie (vioreldarie) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro