proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

N-a ?inut nimeni socoteal? cât timp s-a scurs de când cea mai mare împ?r??ie era cea de sub p?mânt. În aceast? împ?r??ie, nu se ?tiau prea multe despre ce se întâmpl? la suprafa??. Locuitorii din adâncuri, vie?uitoare ca toate vie?uitoarele, oameni ?i animale, nu cuno?teau soarele ?i luna, nu ?tiau c? exist? zi ?i noapte, ci tr?iau a?a cum se poate tr?i sub p?mânt, în întuneric. Ei, dar ca orice împ?r??ie ?i împ?r??ia de sub p?mânt avea un împ?rat. Puternic ?i de temut era Împ?ratul Adâncurilor ?i nimeni nu mi?ca un deget f?r? ca el s? ?tie ?i s? porunceasc?. Cum e o lege a firii ca orice împ?rat s? aib? o împ?r?teas?, când veni vremea ?i acest împ?rat î?i lu? nevast?. Doar c? a?teptar? mult ?i bine ca s? li se nasc? un odor. Tocmai când î?i luar? gândul c? se vor bucura de un mo?tenitor, împ?r?teasa f?cu ce f?cu ?i n?scu un b?iat. Pe cât de mare fu bucuria tuturor la aflarea ve?tii, pe atât de mare fu mâhnirea când îl v?zur?, c?ci pocitanie mai mare decât vl?starul împ?ratului nu se aflase niciodat? în împ?r??ia de sub p?mânt. Iac-a?a! În loc s? aib? p?rul negru ?i lucios cum îl aveau to?i locuitorii împ?r??iei ?i chiar ?i împ?ratul ?i împ?r?teasa, copilul acesta avea p?rul ca aurul ce se scurgea pe pere?ii palatului din adâncuri. În loc s? aib? ochii întuneca?i ca p?mântul ?i puternici ca s? poat? r?zbate bine prin întuneric, feciora?ul avea ochii verzi ca smaraldele pe care le culegeau slujitorii împ?ratului cu lope?ile de sub talpa palatului ?i p?rea s? nu vad? deloc în întuneric, iar pielea lui era atât de alb? c? aproape îi orbea pe to?i cei ce se încumetau s? îl priveasc?. Mâhnit peste m?sur? de isprava împ?r?tesei, Împ?ratul Adâncurilor hot?rî s? nu î?i mai am?rasc? zilele cu vederea acelei pocitanii ?i îl trimise s? tr?iasc? într-una din pe?terile p?r?site de la marginea împ?r??iei. Mai mult, pentru c? împ?r?teasa nu voia în ruptul capului s? se despart? de copil, o alung? din palat ?i î?i lu? alt? împ?r?teas?. Ei, de data aceasta, noua împ?r?teas? îi n?scu deodat? doi feciori neasemui?i, cu p?r negru lucios, ochii ca t?ciunele ?i pielea întunecat? ca p?mântul. Mândru nevoie mare de cei doi copii, împ?ratul uit? de primul s?u n?scut ?i î?i v?zu mai departe de treburile sale ca ?i când acela nici nu ar fi existat vreodat?.
În pe?tera lui, micul prin?, pe care mama lui îl numise Azur, crescu f?r? al?i slujitori decât un bursuc ?i o cârti?? b?trân?, singurele vie?uitoare care nu o p?r?siser? pe împ?r?teas?. Cârti?a devenise c?l?uza lui prin galerii iar bursucul îl ap?ra de pericolele din adâncuri. Înv??? s? se ascund? de alte vie?uitoare, s? î?i foloseasc? mâinile ?i picioarele pentru a se c???ra pe pere?ii pe?terilor ?i a-?i s?pa singur galerii astfel c?, în curând, nu fu vietate mai ager? ?i mai sprinten? decât el în toat? împ?r??ia. Împ?r?teasa nu-i ascunsese adev?rul despre na?terea lui, a?a c?, chiar dac? uneori se apropia de palatul tat?lui s?u sperând s? îl vad? de departe, avea grij? s? se fereasc? de oricine ar fi putut s? îi dea acestuia de veste c? Urâtul P?mântului, cum i se spunea printre slujba?ii împ?ratului, fusese v?zut prin apropierea palatului.
A?a afl? când tat?l s?u c?zu bolnav la pat ?i cei doi fra?i începur? s? se certe pe tronul împ?r??iei. Vrajba duse pân? la r?zboi ?i împ?r??ia din adâncuri fu zguduit? de lupte din ce în ce mai dese ?i mai cumplite. Liliecii trecuser? de partea unui fiu ?i sfâ?iau orice vietate i se împotrivea acestuia, în timp ce, cel?lalt fiu î?i adunase o armat? de roz?toare care sf?râmau cu din?ii orice le st?tea în cale. Îngrozit de ceea ce se petrecea chiar sub ochii lui de?i el înc? nu murise, împ?ratul le porunci celor doi fl?c?i s? i se înf??i?eze.
- V-am chemat aici ca s? v? cer s? înceta?i vrajba!
- Mie mi se cuvine tronul, cutez? st?pânul liliecilor, eu sunt mai rapid ?i to?i liliecii îmi dau ascultare!
- Ba, mie mi se cuvine tronul, se r?sti st?pânul roz?toarelor, eu sunt mai puternic ?i armata mea ajunge în orice cotlon al împ?r??iei.
Împ?ratul se mânie r?u:
- Eu nu am murit înc?! Dac? sunt bolnav nu înseamn? c? nu mai pot s?-mi conduc împ?r??ia.
- Dar nu te po?i nici ridica din pat! Strig? primul fiu rânjind bucuros c? fratele lui îl aproba m?car de aceast? dat?.
- N-ai mai p?r?sit palatul de ceva vreme, iar supu?ii se întreab? deja cine î?i va urma.
- A?i fi în stare s? îmi curma?i ?i zilele pe care le mai am ca s? îmi lua?i tronul? Ochii împ?ratului se întunecar? citind r?spunsul pe fe?ele propriilor fii. Ei, va trebui s? v? pune?i pofta în cui! ?i de ar fi s? m? sting, tronul nu vi se cuvine vou?!
R?cnetele celor doi prin?i stârnir? ecouri prelungi de-a lungul galeriilor. Îl apucar? pe împ?rat de umeri ?i îl ridicar? din pat, gata s? îi frâng? gâtul.
- Ce vrei s? spui?
- Nu sunte?i primii mei n?scu?i! Tronul nu vi se cuvine vou?! To?i supu?ii împ?r??iei ?tiu acest lucru. Nu trebuie decât s? vin? Urâtul P?mântului ?i ei se vor supune lui f?r? s? stea pe gânduri.
- Cine e Urâtul P?mântului? S?ri primul fiu.
- N-am auzit în via?a mea de Urâtul P?mântului! Zise ?i al doilea fiu.
Împ?ratul g?si puterea de a surâde.
- Ave?i un frate mai mare! Nu l-a?i cunoscut pentru c? l-am îndep?rtat de la palat din cauza înf??i??rii lui pocite. N-a?i auzit despre el pentru c? nimeni nu l-a mai v?zut de la na?tere.
- Atunci înseamn? c? s-a sfâr?it pe undeva ?i nu avem a ne teme din cauza lui, spuse cu trufie st?pânul liliecilor.
- Nu am dovada c? n-ar fi supravie?uit prin pe?terile de la hotare.
- Dar nici c? ar fi supravie?uit, îi t?ie împ?ratului vorba st?pânul roz?toarelor.
- A?a e, recunoscu împ?ratul.
Cei doi prin?i f?cur? ce f?cur? ?i îl for?ar? pe împ?rat s? le promit? c? dac? aveau s? vin? cu dovada c? primul n?scut nu mai tr?ia, el avea s? se retrag? de pe tron ?i s? îi lase s? conduc? cum vor dori împ?r??ia din adâncul p?mântului. Dup? plecarea celor doi feciori, împ?ratul îl chem? la sine pe C??elul P?mântului, cel mai bun o?tean al s?u.
- Du-te în Pe?tera Ruginoas?, g?se?te pe Urâtul P?mântului ?i adu-l la mine cu fereal?, s? nu te vad? vreun liliac sau vreo roz?toare!
Plec? o?teanul în mare grab? iar împ?ratul se puse pe a?teptat. A?tept? o zi, a?tept? dou?, iar în a treia zi, C??elul P?mântului se înf??i?? de unul singur la patul de suferin?? al împ?ratului.
- Iart?-m?, st?pâne, Pe?tera Ruginoas? este goal?. Nu sunt semne c? ar fi locuit cineva acolo.
- Acolo am trimis-o pe prima mea împ?r?teas?, suspin? împ?ratul, nu mi-a ascultat nici de data aceasta porunca, a?a cum nu mi-a ascultat-o nici când tr?geam n?dejde s? îmi d?ruiasc? un mo?tenitor. Auzise ea c? Râul Adâncului poate face minuni ?i s-a îmb?iat în el înainte de a r?mâne grea, chiar dac? eu i-am poruncit s? nu o fac?. ?i ce pocitanie de copil mi-a d?ruit! M-a durut sufletul s? m? despart de ea, dar ce puteam face?
C??elul P?mântului nu îndr?zni s?-l contrazic? pe împ?ratul s?u.
- Dac? a? ?tii c? tr?ie?te, dac? a? avea încredere c? fra?ii lui nu-i vor lua zilele… Cine ?tie ce s-a ales de Urâtul P?mântului?!
O?teanul r?mase al?turi de împ?rat pân? ce acesta c?zu într-un somn adânc, r?pus de fierbin?eala bolii, dup? care p?r?si palatul. Trebuia s? dea de urma feciorului de împ?rat! Dac? nu pentru st?pânul adâncurilor, atunci pentru pacea împ?r??iei ?i lini?tea locuitorilor ei. Tr?gea n?dejde c? acel prin?, a?a cum nu sem?na la înf??i?are cu fra?ii lui, nu sem?na nici la apuc?turi. Nici nu-i trecea prin minte c? primul n?scut al împ?ratului tocmai d?dea târcoale palatului, tr?gând cu urechea ici ?i colo la zvonurile care circulau printre locuitorii lui.
Azur afl? c? fra?ii s?i î?i doreau tronul, c? tocmai auziser? c? au un frate ?i c? dac? aduceau împ?ratului dovada c? el nu mai tr?ia, aveau s? î?i împart? împ?r??ia adâncurilor. Nev?zut ?i neauzit de nimeni, se strecur? prin galerii pân? în pe?tera în care tr?ia mama lui. Auzind noile ve?ti, împ?r?teasa începu s? l?crimeze:
- Bietul meu copil, trebuie s? pleci din aceast? împ?r??ie!
- Dar nu vreau s? te p?r?sesc, mam?!
- Atunci, va trebui s? ne mut?m într-un loc în care nimeni s? nu te poat? g?si. Oricât de des am schimba noi pe?terile, tot ne-ar putea afla cineva. Nu ?tiu decât un singur loc din adâncuri în care nu s-ar încumeta nimeni s? mearg?.
- Care ar fi acela?
- Pe?tera prin care curge Râul Adâncului.
Zis ?i f?cut! Prin?ul ?i mama lui, înso?i?i de bursuc ?i de cârti?? p?r?sir? galeriile cunoscute pentru a c?uta acea pe?ter? în care curgea Râul Adâncului. Împ?r?teasa îi spuse fiului s?u c? pe?tera î?i schimba locul odat? pe an ?i c? galeriile ei formau un labirint din care nu puteai s? mai ie?i dac? nu aveai inima curat?. Prin?ul nu se temea de o astfel de pe?ter?, pentru c? nu du?m?nea pe nimeni, nici m?car pe tat?l s?u care îl alungase sau pe fra?ii s?i care îi doreau sfâr?itul. În a treia zi de c?utare, b?trâna cârti?? reu?i s? g?seasc? galeria care s?-i duc? pe to?i în pe?tera Râului Adâncului. Împ?r?teasa recunoscu pe dat? locul în care se îmb?iase înainte de a-l na?te pe fiul s?u. Apa avea culoarea ochilor fiului ei, podeaua de argint pe care curgea râul lucea ca pielea fiului ei iar pere?ii de aur sem?nau leit cu p?rul prin?ului. În acel moment, biata femeie c?zu în genunchi plângând amarnic.
- De ce plângi, mam?? Întreb? Azur.
- Nu mai ?tiu nici eu!
- E a?a de frumos aici! Am s? înot pu?in.
Se scufund? în apa curat? ?i se l?s? purtat de curentul cald pe sub pere?ii str?lucitori ai unui labirint de galerii inundate. La tot pasul, râul scânteia de lumina nestematelor împr??tiate ca un covor multicolor pe fundul lui. Apa îl purt? dintr-o parte în alta mult timp ?i, tocmai pe când se gândea s? se întoarc?, fu împins cu putere în sus ?i ridicat la suprafa??. Azur se trezi într-o lume cu totul nou?, plin? de verdea?? ?i de p?s?ri colorate. Ie?i din ap?, cu privirile furate de lumina uimitoare care domnea peste tot, de c?ldur? ?i de mirosul ame?itor al florilor pres?rate peste tot. Se arunc? în iarba m?t?soas? mai fericit ca niciodat?, râzând din toat? inima. ?i atunci, lâng? el se opri o f?ptur? minunat?, cu cei mai alba?tri ochi pe care el îi v?zuse vreodat?, cel mai ro?u p?r care putea exista prin adâncurile p?mântului ?i cel mai frumos zâmbet care putea exista oriunde.
- Ce e?ti tu?
- Sunt o fat?, bineîn?eles, a?a cum tu e?ti un fl?c?u.
- Eu sunt un prin?, sim?i nevoia s? spun? Azur.
- Iar eu sunt o prin?es?. Tat?l meu e Împ?ratul Florilor. Numele meu este Garofi?a.
Din acea zi, Azur începu s? ias? tot mai des din adâncul p?mântului. Se întâlnea cu Garofi?a ?i se plimbau pe câmpuri, prin p?duri ?i peste tot unde soarele str?lucea aducând culoare ?i bucurie. Iat? c? într-o zi, Garofi?a îl a?tept? chiar lâng? râul care ie?ea de sub p?mânt.
- A? vrea s? cunosc ?i eu împ?r??ia ta!
Azur se codi o vreme, apoi ced? rug?min?ilor fetei. O duse de-a lungul râului pân? în pe?tera minunat? în care tr?ia al?turi de mama lui. V?zând-o pe fat?, împ?r?teasa se lumin? la fa??. Era atât de asem?n?toare cu fiul ei! Ochi deschi?i la culoare, pielea, alb? luminoas?, iar p?rul întrecea orice vis frumos. ?i-ar fi dorit s? vad? ?i împ?ratul cât de bine se potriveau cei doi tineri ?i s? în?eleag? c? prin?ul nu era o pocitanie doar pentru c? nu se n?scuse cu acela?i chip cu care se n??teau locuitorii împ?r??iei de sub p?mânt. Dar împ?ratul nu era acolo s? îi vad?. În schimb, parc? chemat de duhuri ?i tocmai când Prin?esa Florilor îi vizita, din m?runtaiele adâncurilor, drept în fa?a lor ap?ru C??elul P?mântului. Bursucul se repezi la el, gata s? se ia la trânt?, dar împ?r?teasa îl opri de îndat?.
- Ce cau?i în Pe?tera Râului Adâncului?
- Iart?-m? st?pân?, împ?ratul m-a trimis dup? Urâtul P?mântului!
Le povesti despre boala grea a st?pânului s?u, despre ura celor doi prin?i, despre dorin?a lor de a st?pâni împ?r??ia adâncurilor ?i despre pericolul în care se afla nu numai împ?ratul ci ?i împ?r??ia ?i chiar prin?ul întâi n?scut. Azur ascult? cu mare aten?ie tot ce avea de spus o?teanul ?i hot?rî s? plece cu el la c?p?tâiul împ?ratului.
- Poate c? e o capcan?, s?ri bursucul, împ?ratul este cunoscut pentru vicle?ugurile lui!
- Poate îi pare r?u dup? primul s?u fiu, zise Garofi?a, care aflase toat? povestea de la Azur în timpul plimb?rilor lor.
- C? e capcan? sau nu, zise prin?ul, eu trebuie s? îl v?d pe tata m?car ?i o singur? dat?.
- Vin ?i eu cu tine, hot?rî Garofi?a.
- ?i eu, zise împ?r?teasa.
Se preg?tir? deci cu to?ii de drum. În fa?? p??ea C??elul P?mântului al?turi de b?trâna cârti??, îl urmau cei doi tineri, apoi împ?r?teasa, iar la urm?, bursucul înarmat pân? în din?i. Abia ie?ir? din labirintul de galerii al Pe?terii Râului Adâncului, când fur? ataca?i de un stol de lilieci. B?trâna cârti?? le strig? s? treac? mai departe ?i, ea singur?, scurmând gr?bit? pe sub galeria prin care trecuser? prin?ul ?i înso?itorii s?i, reu?i s? pr?v?leasc? la intrare un morman de pietroaie care îi opri pe atacatori. Când credeau c? au trecut cu bine de ce era mai greu, la o r?scruce de galerii se trezir? cu o armat? de roz?toare care blocau orice drum spre palat. Bursucul se al?tur? C??elului P?mântului în fruntea grupului ?i pornir? s? fac? loc prin?ului, prin?esei ?i împ?r?tesei. Ace?tia trecur? repede în galeria eliberat?, l?sându-i în urm? pe cei doi ap?r?tori. Nu mai era mult pân? s? ajung? la palat când calea le fu t?iat? de cei doi prin?i ai adâncurilor.
- Deci tu e?ti Urâtul P?mântului! Zise primul apropiindu-se de Azur cu sabia ridicat?. V?d c? e?ti o pocitanie, râse, cine te-ar urma pe tine din aceast? împ?r??ie?
Întâiul n?scut al Împ?ratului Adâncurilor nu a?tept? ca fratele s?u s? loveasc? ?i, a?a cum îl înv??ase bursucul, se arunc? cu picioarele în fa??, ag??? picioarele fratelui s?u, iar când acesta c?zu pe spate îi lu? sabia. Al doilea frate nu se opri la pove?ti ?i s?ri de îndat? s? se lupte cu Urâtul P?mântului, cu câte un buzdugan în fiecare mân?. Ei, dar Azur era ?i rapid ?i puternic ?i în?elept. Nu f?cu acest al doilea prin? nici trei pa?i c? se ?i trezi pe burt? al?turi de cel?lalt frate, lovit în spate de bumerangul în care transformase Urâtul P?mântului sabia fratelui s?u.
A?a intr? deci în palatul din adâncuri pentru prima dat? Urâtul P?mântului, târând dup? sine pe cei doi fra?i bine lega?i ?i înso?it de împ?r?teas? ?i Prin?esa Florilor. În urma lui, începur? s? se adune din ce în ce mai mul?i supu?i, care, auzind vestea sosirii primului n?scut al împ?ratului, erau curio?i s? vad? cui avea s?-i lase acesta frâiele Împ?r??iei Adâncurilor.
- Ai venit, suspin? împ?ratul când îl v?zu pe Azur înaintând spre patul s?u de suferin??. T?cu apoi dând cu ochii de prima lui împ?r?teas?.
- Am venit ?i trebuia s? o fac mai demult. Nu termin? bine de zis aceste vorbe c? îl ?i lu? pe împ?rat în bra?e, îl scoase din palat ?i îl purt? prin galerii cunoscute numai de el pân? la Râul Adâncului. Înainte ca tat?l s?u s? se împotriveasc?, Azur într? cu el în ap? ?i se l?sar? purta?i de curen?i pân? la suprafa??. Soarele ?i mirosul florilor îl îns?n?to?ir? pe loc pe împ?rat. Privindu-?i fiul la lumina str?lucitoare a zilei, st?pânului adâncurilor i se p?ru c? niciodat? nu mai v?zuse în via?a lui un fl?c?u mai ar?tos. L?crimând, î?i ceru iertare ?i îi oferi tronul Împ?r??iei Adâncurilor. Vezi, îns?, Urâtul P?mântului nu î?i mai dorea s? tr?iasc? în întuneric a?a cum nu î?i dorea nici s? conduc? o împ?r??ie în care vrajba dintre lilieci ?i roz?toare nu se domolise defel. Tot ce î?i dorea era s? se bucure de soare ?i de flori al?turi de Garofi?a. Se cunun? în cele din urm? cu Prin?esa Florilor, iar Împ?ratul Adâncurilor se întoarse în palatul s?u unde î?i pedepsi ceilal?i fii, alungându-i pe amândoi într-o pe?ter? adânc? din care s? nu mai ias? decât atunci când se vor împ?ca, a?a încât s? poat? conduce împreun? ?inutul de sub p?mânt.
Uneori, temutul împ?rat al adâncurilor str?b?tea labirintul de galerii pân? la pe?tera Râului Adâncului unde o întâlnea pe prima lui împ?r?teas? ?i, împreun? cu ea, se l?sau purta?i la suprafa?? pentru a se bucura de soare, de flori ?i de nepo?ii care se zbenguiau n?zdr?vani prin preajma Palatului Florilor unde locuia de-acum Azur, Urâtul P?mântului, Prin?ul Adâncurilor ?i Împ?ratul Florilor.
În Râul Adâncurilor am înotat,
povestea aceasta am aflat
?i n-am s? v? mai spun decât
c? nimeni nu este cu adev?rat urât.