proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Adoris si Kromia(43)


Odat? cu l?sarea serii, inima regelui, ca ?i a celor care se preg?tiser? de evadare, pâlpâia de emo?ie. Oare Enea va reveni la ora stabilit??

Agatos nu ?tia înc? prea bine cum trebuie s? procedeze ca supu?ii s?i s? se strecoare în afara cet??ii f?r? s? fie v?zu?i ?i f?r? a se demasca în vreun fel. Riscul ca str?jile per?ilor s?-i observe pe cei care se refugiaz? era nespus de mare. ?i apoi mai era ?i pericolul ca cineva s? dea în vileag totul printr-un zgomot necontrolat. Copiii, de pild?, sau femeile, puteau s? se sperie de ceva, s? ?ipe, s? atrag? involuntar aten?ia str?jilor du?mane.

Cu toate aceste posibile riscuri, ele trebuiau acceptate c?ci nu exista alt? cale de ales. Numai calea riscului le r?m?sese. În acest scop regele gândi ca ie?irea din cetate s? se fac? în grupuri mici, în cea mai des?vâr?it? lini?te, cu gura ?i limba bine ferecate, sub îndrumarea unor c?l?uze de isprav? care, printre altele, trebuia s? aib? grij? ca totul s? decurg? în deplin? securitate.

Dup? l?sarea întunericului peste ora? a sosit un ajutor nesperat: cea?a. Se f?cu o cea?? deas?, care umplu totul de negur?, de nu se vedea nici la câ?iva pa?i. Numai rareori, când cea?a se mai r?rea ici-colo, pe cer se mai vedea câte o stea, dintre cele mai str?lucitoare.

- Da! zise regele c?tre Meneus, Poseidon ne sprijin? din plin! Totu?i, va fi cumplit de greu s? urm?m drumul în afara zidurilor cet??ii pe un astfel de întuneric!...
- M? voi str?dui s? rânduiesc din loc în loc c?l?uze care s? ?tie am?nun?it drumul ce-l vom str?bate când vom trece de zid, promise Meneus.

A?teptarea deveni lung? ?i ap?s?toare. Oare de ce întârzia Enea? Trebuia s? vin?, c?ci era o ocazie perfect? ca s? se refugieze în plin? cea?? ?i întuneric!

Când aproape î?i pierduser? speran?a, iat? c? str?jile ap?rur? în palat aducându-l pe Enea. Chipul regelui se însenin? v?zându-l.

- Cum merg treburile, neînfricatule Enea? îl întreb?.
- Fie ca voia zeilor ?i a m?riei tale s? se împlineasc? întocmai! Toate sunt a?a cum am discutat noaptea trecut?! r?spunse Enea, bucuros de felul prietenos în care i-a vorbit regele.

- Înseamn? c? acum suntem a?tepta?i în golf de cor?biile voastre?
- Întocmai, cor?biile v? a?teapt? nu departe de aici...
- Cum e drumul prin cea?a de afar?? mai întreb? Agatos.
- Cea?a ne va ajuta! r?spunse Enea. Totu?i va fi greu pentru copii ?i femei.

Regele îl întreb? pe Meneus dac? au fost orânduite c?l?uze de încredere de-a lungul traseului de trecere a zidului. Aflând de la acesta c? totul a fost îndeplinit întocmai, regele dezv?lui primul lucru de f?cut, potrivit planului s?u:

- Socot înainte de toate c? trebuie s? scoatem din cetate ?i s?-i îmbarc?m mai întâi pe cei r?ni?i!
- Se în?elege! consim?i Meneus.
- Atunci purcede?i chiar acuma! porunci regele. De vrei, înso?e?te-i tu, Enea, drept c?l?uz? principal?!...

Meneus ?i Enea plecar? s? îndeplineasc? porunca regelui.

Trecu destul timp pân? ce Meneus ?i Enea revenir?, cu fe?ele voioase.

- Luminate rege, a mers de minune totul pân? aici! îi vesti Meneus.
- A?i reu?it?! Ah, mul?umescu-?i, Poseidon, zeu atotputernic, c? ?ii cu noi! exclam? regele. Ce se aude în tab?ra advers??

- Per?ii dorm lini?ti?i în corturile lor. Nici n-au observat c? le-au disp?rut cele dou? str?ji de lâng? ??rm!
- Aha! Bine a?i f?cut! rosti regele. Acum tu, Enea, întoarce-te la cor?bii ?i vegheaz? ca îmbarcarea s? se fac? în lini?te.
- Plec chiar acum, m?ria ta! Îns?, v? implor, nu z?bovi?i prea mult! zise Enea ?i se pierdu în bezna ce?ii din afara palatului.

Sosi clipa hot?râtoare când regele Agatos ?i familia sa trebuiau s? p?r?seasc? cetatea. Adoris, chemat de rege, l?s? doar vreo cincizeci de o?teni s? p?zeasc? zidul, a?a cum i se porunci, ?i veni s? îndeplineasc? dispozi?iile regelui.

- Ceva nou pe ziduri? îl întreb? regele.
- Întuneric bezn?! r?spunse Adoris. Nu se ude niciun zgomot.

Regele îl trimise pe Adoris în locuin?a vistiernicului s?u, zicându-i:

- Treze?te-l pe vistiernic ?i spune-i s? ia zece o?teni, cât mai zdraveni ?i s? scoat? din cetate câ?iva saci cu galbeni, dintre cei de aur! Hai, du-te repede!
- Am plecat! r?spunse Adoris ie?ind pe dat?.
În salonul regelui, luminat de un mic opai?, intr? Meneus care anun?? c? rânduise modul în care se vor retrage o?tenii de pe ziduri.

Agatos era mul?umit, a?a c?-i porunci din nou:

- Treze?te în tain? sfetnicii mei ?i spune-le s? se preg?teasc? de plecare cu familiile lor.

Meneus chem? câte doi o?teni din garda cet??ii ?i le încredin?? misiunea de a c?l?uzi familiile, pân? vor ajunge dincolo de ziduri.

Între timp, se întoarse Adoris ?i zise:

- A fost îndeplinit? voia m?riei tale!
- Grozav! Chiar ne surâde ?ansa, a?a se pare, nu? rosti Agatos din ce în ce mai fericit, v?zând c? se poate totu?i trece pe lâng? paza du?manilor. C?p?tând ?i mai mult? încredere, lu? hot?rârea cea mare:

- Adoris, a sosit clipa s? plec?m ?i noi! Te rog s? ai grij? de fiicele mele, s? nu li se întâmple ceva când vom trece zidul. Ele trebuie s? ajung? pe corabie ?i s? fug? cu orice pre?, chiar ?i în situa?ia în care noi ceilal?i am fi prin?i. Ai în?eles?

- Am în?eles, m?ria ta! Îmi voi da ?i via?a ca ele s? ajung? tefere pe corabie, r?spunse Adoris, impulsionat de devotamentul pe care îl sim?ea în inim? pentru Kromia.
Agatos porunci s? fie trezi?i cei ai lui ?i slujitorii ?i s? fie de îndat? gata de plecare. Regele îi mai spuse lui Adoris:
- Te rog s? fii cât mai aproape de noi ?i s? ne c?l?uze?ti.
- Fii f?r? team?! Cunosc drumul ?i voi fi al?turi de to?i cei ai t?i.

Saloanele regelui devenir? cuprinse de o forfot? neobi?nuit? la acel ceas din noapte. Adunându-i pe ai lui în jurul s?u, mai mult pe întuneric decât pe lumin?, regele îi pov??ui s? fie cu b?gare de seam? ?i s? nu care cumva s? scoat? vreo vorb? sau s? fac? vreun zgomot.

Kromia, apropiindu-se de Adoris în salonul regelui îi zise:
- Plec?m chiar acum, Adoris?
- Da, frumoasa mea! Vom pleca chiar acum! Te rog s? fii lini?tit? ?i s? nu te sperii de întuneric.

N-a mai durat mult pân? când regele ?i to?i cei de lâng? el au fost gata de plecare. Au stins aproape toate luminile, apoi au p?r?sit palatul.

Afar? era un întuneric des?vâr?it, încât nu se z?reau nici la câ?iva pa?i palidele lumini, ici-colo, de prin casele din cetate. Nu se vedea nici m?car pe unde p??eai a?a c?, pentru a merge pe alei, pe lâng? copaci ?i ziduri, trebuia neap?rat s? fii îndrumat de c?l?uze care ?tiau toate obstacolele din drum sau, pur ?i simplu, s? te ?ii de ziduri, copaci sau pietre.

Pe potecile care se apropiau de ??rm cea?a era la fel de deas?, dar pân? acolo ochii se obi?nuiser? cu întunericul ?i mai puteau deslu?i câte ceva în jur. Pe întregul parcurs c?l?uzele puse de Meneus îndrumau atent pa?ii refugia?ilor din cetate, rostindu-le totodat? ?i ?oapte de încurajare.

Adoris, care primise porunc? s? vegheze cu str??nicie asupra fiicelor regelui pe tot parcursul anevoiosului drum, era atent la fiecare pas ?i preg?tit de orice înfruntare în orice clip?. Lâng? el, Kromia era înfiorat? de team? ?i de r?coarea întunericului. Adoris o înve?mânt? cu mantaua sa ca s? o protejeze de frigul nop?ii. De?i el ?tia drumul chiar ?i pe întuneric, totu?i prezen?a c?l?uzelor ?i îndrum?rile lor se dovedi a fi tare de folos!

P??eau to?i cu inimile cât un purice, zvâcnind de emo?ie, de team? s? nu stârneasc? vreun zgomot care s? se aud? în tab?ra per?ilor ce trebuia s? fie pe undeva pe aproape. Foarte aproape în urma lor, veneau regele ?i regina, înso?i?i îndeaproape de str?ji ?i în fa?a ?i în spatele lor.

Drumul parcurs era ?i mai anevoios datorit? întunericului, a stâncilor ?i a pietrelor pe care le ocoleau, dar mai ales datorit? spaimei de a nu da de b?nuit în tab?ra du?man?.

Merser? prin cea?a adânc? pân? când auzir? aproape clipocitul valurilor m?rii. Atunci deslu?ir? ceva ca o umbr? înalt? ?i întunecat?. Era zidul cet??ii. C?lcând pe prundi?ul ??rmului se apropiar? de zid ?i începur? s? urce câteva trepte întunecoase ?i reci s?pate în zid. Apoi coborîr? la fel de anevoie dincolo de zid. Aici cea?a parc? se risipise dintr-odat?. Abia acum puteau s? respire aerul proasp?t de pe malul m?rii.

Între timp începu s? adie o briz? u?oar? dinspre uscat. Pe cer începur? s? r?sar? stelele. Iat? c? lâng? mal z?rir? câteva b?rci ?i dinspre ele ap?rur? înaintea lor Meneus ?i Enea.

Adoris, v?zându-se în afara cet??ii al?turi de Kromia pe care continua înc? s?-i ofere protec?ie, sim?ind c? lungul co?mar al asediului r?mâne în urm? ?i c? reu?ita este aproape, nu se mai putu ab?ine ?i o cuprinse în bra?e nespus de fericit:

- Kromia! Suntem salva?i!
- Da, suntem salva?i! spuse ?i ea v?dit surprins? de nea?teptata izbucnire de bucurie a iubitului ei. Nici nu-mi vine a crede!

B?rcile care urmau s?-l duc? la cor?bii pe rege ?i pe ai lui a?teptau cu vâslele preg?tite. Adoris o ajut? pe Kromia s? urce într-una din b?rci. Dar nici nu apuc? barca s? se îndep?rteze de mal, când Kromia exclam? cu disperare în glas:

- Adoris, dar copiii? Unde sunt copiii?!...
- Copiii? se nelini?ti dintr-odat? Adoris, tres?rind speriat ?i privind în jur. Nu v?d copiii nic?ieri!
- Am uitat de bie?ii copii! Cum de-am putut s?-i uit?m? zise Kromia, cu ochii în lacrimi.

Într-adev?r, Adoris ?i Kromia, atât de preocupa?i de preg?tirea retragerii ?i de drumul spre libertate, uitaser? de cei doi copii. Ace?tia r?maser? dormind în c?m?ru?a lor din palat.

- M? voi întoarce s?-i caut! zise cu hot?râre în glas Adoris, preg?tindu-se s? sar? din barc? în ap? ca s? ajung? înapoi la ??rm.
- Nu te duce singur! zise Kromia speriat? de perspectiva de a-l ?ti întorcându-se în primejdia din cetate. Merg ?i eu cu tine!

- Nu, Kromia! Nici nu te gândi s? faci una ca asta! M? voi descurca ?i singur. Voi pleca?i cât mai repede la corabie.
- Are dreptate! interveni regele. Va merge doar el, iar noi îl vom a?tepta aici, aproape de mal.
- Ah, dragul meu Adoris! Ai grij? s? nu ?i se întâmple ceva! spuse din toat? fiin?a Kromia.

Adoris se pierdu în întuneric, îndreptându-se spre cetate. Timpul trecea ap?s?tor de încet în a?teptarea întoarcerii sale. Abia într-un târziu ap?ru o siluet? de undeva din întunericul malului. Era el, ?inând la piept, în fiecare bra?, câte un copil. B?ie?elul cel mic dormea, feti?a st?tea lipit? ?i zgribulit? la pieptul lui Adoris.

Kromia exalt? de bucurie v?zându-l revenind teaf?r ?i cu cei doi copii în bra?e. Nici nu a?tept? bine ca barca în care se afla s? ating? malul ?i s?ri din ea cu picioarele în ap?, repezindu-se s?-i îmbr??i?eze pe cei doi copii salva?i, dar ?i pe mult adoratul ei erou.

- Dragul meu Adoris, nici nu ?tii cât? bucurie mi-ai f?cut! Te iubesc! zise ea cu elan, luând copii din bra?ele lui ?i a?ezându-i cu grij? în barc?.

De-abia acum se puteau socoti salva?i! Cor?biile care îi a?teptau se vedeau impun?toare nu departe, t?inuite în golful mic deasupra c?ruia umbreau cu siluetele lor negre un pâlc de pini.

Odat? cu destr?marea ce?ii trecerea zidului devenise mai u?oar?. Ultimii refugia?i sosir? ?i ei ?i fuseser? îmbarca?i.

Regele cu ai lui urcar? deja pe cor?bii. Iar Meneus, care r?m?sese pe mal, a trimis porunc? printr-o c?l?uz?, c? acum puteau veni ?i cei r?ma?i în templul lui Poseidon. O?tenii care se mai aflau pe ziduri primir? ?i ei ordin s? coboare ?i s? vin? la cor?bii, dar ?i s?-i îndrume pe ceilal?i ?i s? vegheze trecerea micilor grupuri spre cor?bii. Nu era timp îndeajuns ca fugarii s? treac? pe la casele lor ?i s?-?i ia unele lucruri cu ei. Ar fi fost cu risc prea mare ?i un timp pierdut. Cea?a deja începea s? dispar? de peste tot, iar drumurile începeau s? se lumineze.

Ca printr-o adev?rat? minune nimic nu tulbur? trecerea refugia?ilor peste zidul cet??ii. Cetele t?cute ap?reau din întuneric, însp?imântate, dar la cap?tul drumului bucuria fiec?ruia era maxim?. Cei sosi?i erau transporta?i de îndat? cu b?rcile la cor?bii.

De la o vreme îns? cele dou? cor?bii, ticsite de lume, devenir? neînc?p?toare pentru noile cete de refugia?i. Pentru ultimele grupuri care sosir? ?i nu mai aveau loc în cor?bii, Meneus, care îi întâmpina, scotea câte un pumn de galbeni din sacii pe care cei zece o?teni îi aduseser? din vistierie ?i-l d?ruia fiec?rui refugiat în parte, rostindu-le câteva vorbe a?a cum îi poruncise chiar regele Agatos personal:

- Fiindc? nu mai este niciun pic de loc pe cor?bii, regele vostru v? porunce?te s? o lua?i pe ??rm ca s? v? îndep?rta?i de du?mani. El v? d?ruie?te acest aur ca s? ave?i pentru nevoile voastre cât timp ve?i fi refugia?i, departe de casele voastre. Pleca?i cât mai repede, împr??tia?i-v? prin p?duri ?i mun?i, c?uta?i-v? un ad?post. Nu va trece mult timp ?i regele vostru se va întoarce s? v? ocârmuiasc? din nou!

Per?ii nu sesizar? fuga locuitorilor din ora?ul Atalya nici când trecur? ultimele cete de refugia?i. Planul de ie?ire din încercuire reu?ise de minune!

Meneus urc? în ultima barc?, înso?it de ultimul o?tean care c?l?uzea evadarea.

- St?pâne! Totu?i au mai r?mas în cetate cei închi?i în temni??! zise o?teanul c?tre mai marele cet??ii.
- De ei se vor îngriji per?ii, când vor n?v?li în cetate! r?spunse Meneus, cu tâlc, socotind c? o orânduial? mai bun? nici c? se putea în privin?a celor din temni??.

(va urma)