proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Via?a devine adesea o tem?. Via?a este ‒ destul de probabil ‒ Tema prin defini?ie. Nu po?i risca s? te prind? o zi urm?toare cu ea nef?cut?. Sau, la fel de grav, cu ea prost „rezolvat?”. Altfel, trebuie s? ?tii s? î?i asumi riscurile. Unii aleg s? rezolve temele / Tema din mers. Nu au prea mult chef de programe. Nici vreo înclina?ie / disponibilitate aparte pentru teoretiz?ri. Sau poate c? mizeaz? pe ?ans?. De ce nu?! Dintr-un anume unghi, aceast? miz? este asimilabil?, m?car par?ial, încredin??rii. Ei sunt aproape ferici?i. Grija zilei de mine se reduce la azi-ul atât de concret, de palpabil, de real. [?i, parc?, ?i lui Dumnezeu îi pl?cea asta, nu!? Sau... cu unele... nuan??ri?!] Dimpotriv?, ceilal?i sunt într-o perpetu? rezolvare de teme. Au întotdeauna la îndemân? carne?ele, rezerve, nervi multiplica?i, prognoze ?tiin?ifice, 2 pulsuri, ba chiar ?i minutul în plus recoltat dintr-un excedent sau minus al propriului destin. În realitate, nici ei nu sunt prea înnebuni?i dup? programe, implicit, nici dup? constrângerile acestora. Dar au nevoie vital? de ordine, de certitudine [?i, parc?, ?i lui Dumnezeu îi pl?cea asta, nu!? Sau... cu unele... nuan??ri?!]. Posed? acel sim? înn?scut al geometriei. Lucreaz? cu ipoteze, comit demonstra?ii redutabile, ajung la concluzii aproape infailibile. Toate aceste nevoi intrinsece îi dependizeaz? îns? de programe ?i constrângeri, din care fac un veritabil modus vivendi, un fel de supliciu la cub. Clipa lor (carpe diem) nu exist? niciodat?. Timpul este în mod constant dincolo de prezentul c?rnos. Azi ar rezolva, cel pu?in , un sfert din problemele unei vie?i întregi. Tot ei con?tientizeaz?, mai apoi, c?, în lipsa unor preocup?ri serioase, cât mai solicitante, ulterior s-ar plictisi de moarte. Atunci, fac concesii: se limiteaz? la programul pe o lun?, chiar pe o s?pt?mân?. S-ar putea spune despre ei c? prea pu?in se încredin?eaz?. Dar cine se încumet? s? bage mâna în focul fulgerului c?, dintre ace?tia, se vor distinge, la un moment dat, ateii cei mai înver?una?i?! Ace?tia sunt anxio?ii, ferici?i ?i ei în felul lor. Cu un D/dumnezeu la fel de bine conturat ca ?i în cazul celorlal?i...


***

‒ (cu privirea undeva în podea) ... ?i-apoi, în scurt? vreme, mi-ai lua ?i hiatul...
‒ (v?dit surprins) Ce-a? face....? Ce ?i-a? lua?
‒ (insistent? la culme, aproape dramatic?) Ca s? nu mai vorbim de accent...
‒ (?i mai v?dit surprins, aproape dramatic) Sonia, ce se-ntâmpl? cu tine? Te sim?i bine?!
‒ (imperturbabil(?), milit?re?te) Da, m? simt cât se poate de bine!
‒ (senzual-spiritual, cu voce de bas) ... atunci...??!! Suntem, cumva, la ora de... fonetic?...?!
‒ (categoric?, adic? feminin? în „acel” sens) Nu, suntem la o or? muuult mai important?! (concesiv?... par?ial) Las?, nu-?i bate capul... Eu sunt pu?in mai altfel. Nu am pretins nim?nui s? m? în?eleag?, dar?mite s? m? accepte...
‒ (strig?tor la ceruri de voluntar) Dar eu voiam... eu VREAU s? l?murim... Eu chiar vreau...
‒ (receptiv? ?i concesiv?... m?car par?ial; livresc?) Da, tu vrei s? l?murim. Eu, la rândul meu, î?i explic ceea ce simt..., ceea ce, de fapt, ar putea reprezenta, la un moment dat, stavila principal? în aceast? posibil? „uniune”...
‒ (diplomat, adic? nesuferit) Nu, eu cred c? te complici... Iart?-m?, spui cuvinte mari! Uneori, teoria distruge via?a! Nu crezi c?, înainte de toate, am putea încerca... pur ?i simplu... s? fim?!
‒ (superlativ de „fiin?ial?”, superlativ de... „ea” / egocentric? / posesiv?) Dar eu SUNT, chiar sunt, m-am s?turat de atâta sunt... EU SUNT ALTFEL... Am nevoie de timpul MEU, de fereastra MEA, de aerul MEU, de propriul... nu ?tiu dac? s?-l rostesc... cu minuscul? sau cu majuscul?, cât de lipsit? de pietate a? fi în primul caz, cât de evlavioas? în cel?lalt... de PROPRIUL D/dUMNEZEU..., de un El / el personalizat... ca propriul sânge, ca propriul ADN... ?i nimeni, dar nimeni s? nu se amestece vreodat? în rela?ia asta... („martir?” ?i patetic?, în nuan?e acaju) Hai, ce mai a?tep?i?! F?-m? egoist?, ba nu, monstru de egoism, spune-mi, te implor, spune-mi c? sunt pueril?, r?zgâiat? ?i absurd?, c? am mult prea mult timp la dispozi?ie, c? m? plictisesc îngrozitor ?i atunci îmi... g?sesc de... lucru... Spune, spune m?car ceva din toate astea! Auzi?!
‒ (categoric ?i... sapien?ial; irezistibil în fum transparent de Double Happiness) Uite c? nu spun nimic! Absolut nimic! Ce-ai zice s? afli c? s-ar putea chiar s? te în?eleg... m?car par?ial?
‒ (masochist(?) sau doar cu câteva idei fixe) Nuuu, nu trebuie s?-mi faci pe plac, nu trebuie s? m? impresionezi! Vreau doar s? fii obiectiv, atâta tot...
‒ (disculpându-se) Dar sunt obiectiv...
‒ (negând) Nu, nu prea e?ti...
‒ (însufle?it de captatio benevolentiae, dotat cu îndelung?-r?bdare) Sonia, e cât se poate de firesc s? sim?i ceea ce îmi poveste?ti... Cu to?ii o sim?im... m?car uneori...
‒ (rectificatoare, lucid? pân? la crud?) ... „m?car uneori”... Genial? precizare! Ei, asta ar fi una dintre problemele mele, uneori-ul ?sta se extinde dincolo de teritoriul îndeob?te admis... A?a sunt eu... ?i nu m? scuz, nici nu sunt vreo paranoic? repetând enun?ul ?sta... Pur ?i simplu, îmi asum eul cu toate ale sale... ?i nu vreau ca NIMENI [pronun?? nimeni exact cu sensul „R&V”] s?-?i fac? vreo iluzie sau... altceva...
‒ (detectivistic) În?eleg c? aici e vorba despre CERTITUDINEA AIA ABSOLUTĂ... [roste?te ultima secven?? cu sensul „rara avis” ]
‒ (cvasipotolit?, afirmativ?) Da, cred c? în?elegi mai mult decât foarte exact!
‒ (hiperfilosofic; cu bâlbe pedante) De multe ori, noi, oamenii, trebuie... mai exact este bine, este... necesar s? ne mul?umim cu acele certitudini par?iale...
‒ (c?utând nod în papur?) ... ?i-apoi tu nu-mi po?i cere mie s? m? schimb la 180 de grade, la fel cum nici eu nu o pot face în ceea ce te prive?te...
‒ (suspect de maleabil, tehnicist ?i cli?eic) Am putea „opera” o serie de schimb?ri... de comun acord... nu e chiar a?a de imposibil...
‒ (corectitudinea / onestitatea / noble?ea întruchipat?; spirit cartezian în ordine feminin?) Nu e drept, nu e prea aristocrat s? violezi teritoriul intim al celuilalt ?i s?-i impui, convingeri, conduite... în care tu crezi cu toat? fiin?a ?i fa?? de care cel?lalt are anumite dubii, reticen?e..., poate chiar o aversiune înn?scut?...
‒ (contrariat; însufle?it de principiile logicii) Dar... bine, a?a ar tr?i fiecare izolat...
‒ (aproape sincer?, docil?, dând m??tii o alt? (in)utilitate) ... mi-e team?,... mi-e foarte team?...
‒ (tandru, pentru a II-a oar? irezistibil) De ce ?i-e team??
‒ (feti?? mai mult decât neajutorat?) ... de tot... de tot ce implic? o rela?ie între o ea ?i un el...
‒ (viclean) ... nu în?eleg...
‒ (fals naiv?; consisten?? de fluture) e mai greu de explicat... asta se simte cu sufletul...
‒ (din nou didacticist) A exista în 2 se înva?? în timp...?i... cu... sacrificiu...
‒ (aparent neatent?, sufocat? de reverie)... ?i ce r?mâne... dup??
‒ (viclean) Care... „dup?”?
‒ (pironindu-l) Dup? ce... celor 2 nu le-a mai r?mas cam nimic s?-?i spun?...
‒ (autoritar, aproape masculin, adept al tuturor carpe diem-urilor, poticnindu-se) Te duci prea departe... ?i... ?i cu prezentul cu el... cu el ce faci?... dac? tu i te sustragi...?!
‒ (generoas??!, la???!..., face un semn în eter)
‒ (încurajat de mu?enia interlocutoarei, imediat obligat s?-?i înghit? replica de reac?ia verbal? imprevizibil? a acesteia) BLANC
‒ (bovaric?, dar ?i realist?, aproape irezistibil?) Spune-mi, te rog, pân? unde merg,... pân? unde POT merge concesiile?
‒ (luat ca din oal?) ... concesii?! Parc? vorbeam de prezent...
‒ (neîndur?toare, rectificatoare) TU vorbeai de... prezent!
‒ (holbându-se) BLANC.................................
‒ (deodat?, tandr? ca o dup?-amiaz? de sâmb?t?) ?tii ?i tu cum e cu iubirea..., cu Iubirea... (Euripidian?, eschilian?, sofoclian?) Ce faci, ce faaaci cu... deziluziile,... cu Deziluzia?! [Masca apare, în toat? grandoarea, posedat? de fluture. Nu mai plânge. Hohote?te. Într-un râs apocaliptic. El o împInge, o împInge. Dar ea nu, nuuuu, nu mai are de gând s? scânceasc?... Nici s?-i implore mila. Acolo unde ea este acum, toate acestea sunt, cel pu?in, reac?ii stranii, ridicole. Rânjetul impregneaz?. Albul zidului, t?ceri de piatr?, spaime care mai de care. Î?i desface buc??i mari de epiderm?. Pe fiecare, câte o larv?. Privirea înoat? într-un râu tulbure. Nu mai curge de mult sânge. Cavernele sunt aproape cicatrizate... Masca prive?te dinapoia ei... „Ai fost coleg? cu DanaT?! A murit! -rit, -riit, -iit... În Italia -talia, -taaliiia, -iia, -aaaa... Pe un pat de spital când... ând... -ând... Haa-haaa-haaaa-haaaaaaaaaaaaaaaa”...]
‒ (ridicându-se brusc, aproape speriat, trânte?te pe jos o serviet? vi?inie) Sonia, Soniaaaa, ce-i cu tine?! (îi ia mâinile, ?i-o apropie într-o îmbr??i?are cât o inim?)
‒ (îmbujorat?, trezindu-se; lini?titoare) Cred c? mi se trage de la... accent, foarte probabil ?i de la... hiat.......................................................................................................

‒ Hei, voi aici era?i?! ?i v-am c?utat prin nu ?tiu câte locuri... Gr?bi?i-v?, se fac poze de grup... – rupe complet vraja Simona.
Merg ca doi condamna?i c?tre o osând? aproape comun?. În v?zul celorlal?i sunt, ea, fata de aproape 22 de ani, cu ochii poate mult prea mari ?i adânci?i, el, tân?rul care, la o adic?, ar fi dispus, m?car ?i temporar, s? renun?e la ghiulul ?i butonii atât de orbitori...


În ziua aceea s-a încuiat în camera cu fotoliu verde ?i oglinzi generoase. A f?cut greva foamei, a luminii, a dialogului, a... Era caaaald, îngrozitor de cald... Tereza ?i Costel-Costel nu aveau aparat de aer condi?ionat. Unica modalitate de a face aerul cât de cât respirabil era s? produci curent l?sând geamuri, u?i..., u?i, geamuri... ?i ce mai g?seai pe acolo larg deschise... Sonia – de felul ei foarte certat? cu temperaturile extreme – de data aceasta nu s-a plâns, ba chiar a sim?it o nevoie greu controlabil? de a se supune supliciului...

Se a?ezase atât de aproape de ea... Ea nu l-a putut alunga. Nu a g?sit nici cuvintele, nici gestul, nici privirea, nici sim?irea aceea care s?... Simona le tot furniza indica?ii de fotogenie... Sonia refuza s? zâmbeasc?. R&V era încordat ca un resort... ?i – dup? repro?urile colegei cu aparatul – î?i ?inea nefiresc de aplecat um?rul spre dreapta... De acolo se prindea cel mai bine r?suflarea Ei...

Alunec?... alunec?... E toiul iernii. N?me?i ?i ger. Un anotimp n?uc în crengi dezgolite ?i tânguieli de coteic? la paie. Frigul n?prasnic d? buzna în tine. F?r? nicio etichet?, f?r? pudoare. 2 siluete feminine. Înfofolite ?i plânse. Le v?zuse Sora. Cu ochii ei. O v?zuse ?i Sonia. Pe una dintre ele. Cu o s?pt?mân? înainte. În autobuzul cu care venea de la Bucure?ti. Violeta intrase de tot în geam; ai fi zis c? voia cu orice pre? s? se piard? în contururile fragile, abia perceptibile, desenate în sticla ferestrei. A?a inconsistent?, o umbr?, ?i suferin?a s-ar fi diluat, ar fi devenit cât de cât suportabil?. Avea ochii mici ?i ro?ii ca de rac. Cearc?ne grele, foarte probabil de la insomnia între?inut? cu bun? ?tiin?? (?!), negre?it ?i de la fardurile groase ce-i acopereau fa?a. Vorbea la telefon. Plânsul îi sfârteca vorbele. Î?i sufla necontenit nasul. ?i tot spunea ceva de un anume Gelu... Ce mai, era grav! Grav de toot!
‒ Ce facem? Mergem la mine sau la tine? – întrebase cu jum?tate de glas Lumini?a.
‒ Ai ceva cald de b?ut? – se trezise par?ial Violeta.
‒ G?sim noi ceva, nu-?i face griji...
Cu umeri gârbovi, o luaser? agale pe trotuarul m?rginit de troiene uria?e. Fum s? te îneci. Se însera ?i oamenii reaprindeau focurile. S? reziste la noapte. Un câine r?t?cit z?bovise o vreme pe lâng? Sora. A vrut s?-l ia Acas?. La un moment dat, îl chemase... st?pânul. Sora ?i Sonia se amuzaser? de tabloul celor 2 „osândite”. Sora auzise ceva de o desp?r?ire. O tr?dare. O împ?care imposibil?. O eventual? împ?care mutând inevitabil rela?ia pe teritoriu superminat. Amândurora li s-a p?rut mai mult decât exagerat? suferin?a falselor eroine. A?a de pu?in verosimil?. Sonia a fost rea. Le-a taxat ridicole ?i f?r? sim?ul realit??ii. Ni?te plâng?cioase inconsistente care se compl?ceau în „suferin??”... În loc s? pun? mâna pe carte, î?i pierdeau vremea cu b?ie?ii... A?a le trebuia... Asta pentru c?, din dragoste fie faci Povestea vie?ii tale, fie surs? redutabil? de inspira?ie ?i de cunoa?tere sau ?i una ?i alta, în niciun caz izvorul nenorocirilor proprii. Suferin?a î?i are, desigur, locul ei aparte în via?a omului, dar locul ?sta nu este chiar a?a... oriunde...

?i totu?i... ?i totu?i... cele 2 nu sufereau atât de gratuit... Cu dragostea – se pare – nu era de glumit! A?a se produc revela?iile câteodat? la 40 de grade, într-o camer? blindat? cu verde ?i ape de oglinzi, într-o absen?? total?...

***

Sus?inerea tezei de licen?? a fost ?i nu a fost una pe m?sura a?tept?rilor ei: profesorul coordonator a smuls pur ?i simplu lucrarea de sub ochii curio?i ai unuia dintre membrii comisiei, spunând r?spicat: „Aici avem o lucrare ex-cep-?i-o-na-l?, nu bun?! Tot ce eu, în îndelungata mea experien?? didactic?, am citit mai profund, mai autentic, mai original despre Blaga!” Sonia nu trebuise s? spun? ni-mic, ab-so-lut ni-mic, lucru care îi crease o stare de nervozitate sor? cu nebunia. Ea, care de-abia a?tepta s?-?i depene pasiunea de-a fir a p?r... Da, scrisese, scrisese, ce-i drept, dar cu totul altceva era s? exprime direct, s? împ?rt??easc? celor de fa??... „Felicit?ri, domni?oar?! M? bucur pentru colaborare” – o expediase profesorul din sal?... ?i ie?ise... În rochia galben?-galben?, pe vârful sandalelor albe cu talp? înalt? din plut?, sub clinchetul chihlimbarului... Ca prin vis auzise – pentru a câta oar?? – bomb?nelile colegei mai în vârst? din V?rs?tor, rea de gur? ?i mai nu ?tiu cum: „Bineîn?eles, tot 10 cu felicit?ri!?”. „De data asta, chiar... cu... pu?in... excep?ional... c?ci a?a se cade... ‘geniilor’” – îi retezase Sonia elanul celei care niciodat? nu se putea ab?ine – infantil? (sau cum?!) în invidia-i boln?vicioas? – s? o plaseze sub specie genius......................................................................................
Depaaaaaarte, îl vedea pe el înv?luit în acela?i fum gros-transparent, cu ochi pe jum?tate tri?ti, pe jum?tate str?ini, mustrând-o posesiv ?i tandru: „Sonia, oare, noidoi doar cu inten?iile o s? r?mânem?! Sonia, de ce e?ti a?a de înc?p??ânat??” ?i a durut-o. Chiar a durut-o. Luni în ?ir... Propria înc?p??ânare sau ce va fi fost ea mai exact...