proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Din ”Rezerva?ia mor?ii” (fragment dintr-un roman care-?i a?tepta Editura potrivit?) ?i a g?sit-o, la Bucure?ti. Lansarea la Bookfest, 2 iunie 2018. Deja a fost!


În clipa ceea aveam impresia c? ?tiu prin câte v?i trece omul. Omul frumos ?i s?n?tos reu?e?te s? treac? în via?a lui prin ?apte v?i. Unii mai longevivi ajung chiar ?i în valea a zecea. Îns? majoritatea se mul?umesc cu cinci, cu ?apte v?i. Dafin este abia în valea a treia. Ori, dac? m? gândesc mai bine, poate c? e în a patra sau a cincea. Oricum, pân? la cap?t mai are de trecut înc? prin vreo dou?. A?a c? v? invit s? intra?i imaginar în gr?dina lui, s? poposi?i prin toate v?ile pentru a c?l?tori din primele v?i pân? într-a ?aptea, sau pân? în cea, în care dori?i dumneavoastr?.
A?a zicea Autorul... Iar în continuare vorba vine a?a:
- Fraiere, oare ?ie într-adev?r î?i plac aventurile?
- Vorb? s? fie, a zis Dafin relaxat. Întotdeauna mi-au pl?cut aventurile. Îns?, numai cele interesante ?i pl?cute.
- Nu mai spune.
- Ba v? spun c? de mic copil mi-a pl?cut s? fiu ca Tom Sowier, sau un fel de Andrie? cu puteri neobi?nuite, care s? se lupte cu balaurii.
- Deaceea te-a p?lit fulgerul când aveai abia treisprezece ani?
- Probabil. Îns? pân? atunci am zburat singur într-un avion, am avut multe alte peripe?ii ?i n?zbâtii. Dar, nu doresc s? dest?inuiesc, tot ce a fost, fiindc? nu ve-?i citi cartea pân? la cap?t.
Dafin a spus înc? un cuvânt ?i s-a gândit. ”De unde a aflat doamna Nedorita de Oameni toate detaliile din via?a mea? Pare ciudat. Dar nu ?i neverosimil. Poate, din neaten?ie am sc?pat undeva vreo vorb?. Pentru c?, uneori... Eram omul care se dest?inuie?te în pofida faptului c? m-am convins de nenum?rate ori, c? e mai bine s? ?in limba dup? din?i.” Eu n-am renun?at de dragul unui copil Centrul de preg?tire pentru cosmonau?i, ca tat?l lui Emilian. În schimb am ratat alte multe ocazii unice. Da acum oare, ce vrea ea s? afle? Bineîn?eles, ea are anumite întreb?ri. Presupuneam c? prin ceva m? f?cusem vulnerabil ?i i-am trezit anumite nedumeriri. Biet artist. Teatrul vie?ii totu?i este un lucru trist!
- ?i unde zici c? ?i-ar fi întâlnit moartea miticul Orfeu?
- Dac? e s? credem legendelor – la ?icletea, i-a r?spuns f?r? s? ezite doamnei Moartea mai pu?in miticul Dafin, care n-a avut soarta lui Orfeu. Dafin, nu Dafnis.
- În apropierea m?n?stirii, între râpa B?n?ri?ei ?i Valea Satului, mai sus de cascadele formate pe cursul râu?orului rece, complet? doamna Moarte Nedorit? de Oameni.
- Tot pe acolo a fost localizat? ?i o a?ezare geto-dacic?, a zis el.
- Bine drag? Dafin Auriu, îns? de ce n-ai notat toate acestea?
Moartea l-a mai probozit un pic, amintindu-i c? dânsa este ?i cel mai vechi ?i cel mai experimentat ghid în turism ?i, prin urmare, ea ?tie mai mult decât al?ii. Chiar mai mult decât poetul-academician Nicolae Dabija, care a c?zut de pe o piatr? lunecoas? la respectiva m?n?stire rupestr? ?i dup? aceea a scris un roman intitulat ”Tema pentru acas?”.
Dac? cunoa?te prea bine, ceea ce eu abia urmeaz? s? descop?r, de ce m? impune s? merg pe drumuri basarabene, b?t?torite cândva de Mihail Sadoveanu? Ce caut eu la m?n?stirile rupestre, în alte p?r?i cu loca?uri descrise de Eugen Bâzgu sau de Visarion Puiu, terminând cu Petru Buburuz? M? întrebam ?i înghi?eam în sec. Mi-a trebuit s? intru în hor? cu Nedorita de Oameni? Acum conformeaz?-te ?i joac? a?a, cum î?i cere ea. Altfel nu-mi mai v?d publicate cele ”nou? puncte de reper” sau nou? povestiri, iar nou?sprezece nici într-un caz nu reu?esc. Acum mi se cere doar s? culeg informa?ie veridic? pentru nou?sprezece itinerare turistice. Doar atât ?i nici un fel de nou?sprezece povestiri. E un lucru nu prea greu de realizat. Mai ales, a?a cum dore?te domnul Platon. Iar ea este cea, care coordoneaz?. Cotoroan?a, Scorpia ?i Strigoaica Dracului! De-ar ?ti ea ce gândesc, s-ar sup?ra foc ?i mi-ar face r?u. Mai bine s? tac, fiindc? cu gura asta spurcat? n-am nicio ?ans?...
*
În anul 1812 toat? a?ezarea fireasc? a lucrurilor a fost curmat? brusc. Sau a fost abrupt curmat?? Cum e mai corect? Totul s-a întâmplat p?n? la ziua de 16 mai, în casele bine p?zite ale lui Manuc.Dup? sau odat? cu semnarea p?cii de la Bucure?ti Rusia devine proprietara absolut? a Basarabiei. Oare nu alunec prea tare în istoria în care românii dintre Prut ?i Nistru, r?mân la cheremul ?arului? Alunec împins de dorin?a de a spune adev?rul, pentru c? eu nu pot s? mint ca al?ii ?i nici nu doresc s? interpretez gre?it vreun fapt istoric.
Aventura este aventur?, iar faptul, mul?imea faptelor, este cu totul altceva. Asta este cerin?a ?i ea nu-i ultima sau unica. A?a c?, bea aghiasm? ?i mergi mai departe. Pleac? la Tiraspol. Cu doamna Moartea sau f?r? ea. Ba nu. Mai bine cu ea. Cu ea nu vei confunda Focul Iadului de lumina cea adev?rat?. Ca la Spei?a, Tei?a ?i Serghieni, unde doamna mi-a fost de un real folos.
Îns?, pân? a trece podul de fier peste fluviul Nistru, Dafin a trecut în revist? cu doamna Nedorita de Oameni unele biserici rupestre ?i nu numai. Toate au un trecut întunecat.
- Da oare prezentul este mai plin de lumin?? S? las întreb?rile acestea filosofilor, spunea ea.
La Butuceni s-a scos piatr? pentru construc?ii din schituri sau din apropierea lor. În anii cincizeci fostele biserici rupestre devin cariere de piatr?. Schitul lui Bosie, deja pustiu, r?mâne ad?post pentru capre ?i refugiu ciobanilor din lunca P?utului în timpul ploilor de var?. Chilile m?n?stirii ?âpova sunt folosite ca spa?ii de depozitare. Bunurile m?n?stirii sunt furate sau distruse. S-a întâmplat c? o parte din clopote au ajuns în Transnistria, în satul Popenchi. P?rintele stare? ?tef?nescu e deportat f?r? mil? de sovietici împreun? cu alte sute ?i mii de victime nevinovate. Teofil Ioni??, dup? eliberarea Basarabiei în 1941 îndepline?te func?ia de stare? este lichidat de c?l?ii de la securitate. În perioada sovietic?, din care vii tu, c?lug?rii de la Sacaara au fost alunga?i, în m?n?stire amenajându-se un spital. Biserica e folosit? ca depozit, iar capela de iarn? devine club. Dintre toate bisericile rupestre, numai schitul cu hramul ”Sfintei Cruci” de la Japca ?i-a continuat, ?i nu întâmpl?tor, func?ia sacerdotal?. Îns? a fost devastat de câteva ori, icoanele fiindu-i furate, du?umeaua pus? pe foc, iar pristolul ?i iconostasul erau rupte.
- Pare-se ?i pe acestea le-a fixat un autor în cartea sa ”Popas în Valea Adânc?” (2005). Prima vale... Au mai scris ?i al?ii.
- Ai vrut s? vezi ?i schitul lui Bosie?
- L-am v?zut de vreo dou? ori. Am observat c? acolo este ?i o inscrip?ie cioplit? în piatr?.
- ?i ce se men?ioneaz? în inscrip?ia dat??
- Nu ?in minte cuvânt în cuvânt, îns? ?tiu c? Bosie a fost pârc?lab, iar schitul este de pe la 1602, 1603, 1612...
- A func?ionat pân? în anul 1816. Atunci, se presupune c? a fost închis.
- Iar m?n?stirea pe?tera Butuceni?
- O, ea are o istorie mai bogat?. E situat? pe un promontoriu stâncos ?i înalt deasupra râului R?ut în dreptul satului Butuceni, formând un peisaj mirific. O viziteaz? foarte mul?i excursioni?ti. Am fost în ea chiar ?i cu ni?te scriitori contemporani sosi?i de la Bucure?ti, Cluj, Ia?i. Unul era din Macedonia, altul din alt stat european din zona Balcanilor.
- ?tii c? în 1816 l?ca?ul a fost desfiin?at?
- Da, am citit despre asta. Pare-se pentru c? stare?ul era slab de pov??uire ?i era st?pânit de patima b?utului.
Am vrut s? spun ?i a fututului, îns? m-am ab?inut. Ghidul mi-a împuiat capul cu tot felul de informa?ii. Numele lui de familie este Perojoc. Avea ?i o înf??i?are de piftea înflat?. S? nu spun: duc?-i-se pe pustii numele, c? nu merit?. Mitropolitul Gavriil, cred c? B?nulescu Bodoni, a cerut în luna martie, 1816 ca monahii; cinci c?lug?ri ?i trei fra?i de ascultare, s? fie muta?i la schitul Suruceni, ”iar? schitul Pe?tera s? se strice ?i unde a fost biserica s? se astupe cu zidire, ca nimeni ?i nimica s? nu poat? intra înl?untru”.
Totu?i biserica a continuat s? func?ioneze, s?tenii s?pând în stânca calcaroas? o galerie în trepte, f?când posibil accesul dinspre sat. În anul 1890 ridic? o clopotni?? de suprafa??. Îns?, m? scuza?i. Pot fi scrise unele istorii, dar nu ?i pove?ti...
- Dumneata ca ghid în turism trebuie s-o ?tii. M?car a?a cum o cunosc eu, mi-a t?iat vorba doamna Moarte Nedorit? de Oameni.
- O afacere tenebroas?, cum s-a exprimat Honore de Balzac, doar c? ac?iunea, are loc pe malul Nistrului, am mai vrut s? zic pe un ton ironic, îns? p?mântul de sub picioarele ei era tare ?i am preferat s? tac.
Desigur nu era 14 februarie, ci cu totul alt? zi, alt? lun? a anului. Am vrut. Dar am v?zut ochii verzi ?i o gur? mic?. ?i mi-am amintit de Butuceni, un sat cu o biseric? pe dealul încercuit din trei p?r?i de c?tre R?ut, care nu este atât de mare ca Nistru, ca Dun?rea sau alte râuri. Mi-am amintit ?i de pensiunea agroturistic? a domnului Anatol Butnaru. De la Butuceni pân? la rupestra ?âpova este o cale de o or? ?i jum?tate. M?n?stirea-i s?pat? în stânc? la peste 100 metri deasupra albiei fluviului pe malul drept. ”Când ?i de cine a fost înfiin?at acest schit, nu se ?tie”, nota la 1919 arhimandridul Visarion Puiu. Iar o relatare de epoc? aminte?te c? în secolul al XIX –lea la ?âpova se mai g?seau în grija fra?ilor câteva arme de foc din vremea lui ?tefan cel Mare, pere?ii exteriori, din grinzi de stejar, p?strând deschiderile meterezelor pentru tragere. (Gri?cu, Iftodi, 2005).
- Da ce, azi acolo nu mai este nimic?
- A?a este, a?a a fost; în aceast? m?n?stire, de la marginele r?s?ritene ale românit??ii, credincio?ii basarabeni puteau g?si, printre altele, Mineul lunii februarie, tip?rit la Râmnic în anul 1789 sau Evanghelia Preasfin?itului Gavriil ap?rut? la Ia?i în zilele lui Grigore Ion Voievod, toate în limba român?. Ocupa?ia sovietic? din 1940 a însemnat închiderea sfântului l?ca?.
- Da de când a fost înfiin?at??
- Dac? în 1940 s-a început sfâr?itul, apoi conform documenta?iei lacunare se crede c? a fost înfiin?at? în sec. XI-XII. Al doilea complex, biserica ”Sfântul Nicolae” se presupune a fi fost s?pat? în stânc? în veacurile XIV-XV. Cel mai de-al treilea complex, realizat poate între sec. XVII-XVIII cuprindea 18 od?i unite prin coridoare s?pate în stânc?. M?n?stirea a fost redeschis? în 1994, de?i în biserica de piatr? nu se mai sluje?te.
Aici preciz?rile ?i complet?rile privind m?n?stirile rupestre s-au încheiat. Aventura pe care o a?tepta Dafnis s-a terminat ?i ea f?r? ca s? se înceap?. Abia s-a terminat dialogul c? a z?rit o femeie bine f?cut?, de o incompatibil? frumuse?e. O întâlnire nea?teptat? are loc atunci când nu te a?tep?i. ”Ea mi-a amintit de Jasmina, îns? ea nu era cea, pe care am presupus-o. Era altcineva. Care nu m-a întrebat dac? ?tiu cu cine am de a face. Totodat? ea nu ?i-a suflecat rochia ?i nu ?i-a ar?tat oribil ?oldurile.”
La o aruncare de b?? se afla satul Bulboaca, unul dintre cele mai mari sate din raionul Anenii Noi. Aici am întâlnit-o a doua oar? pe Nadia Vizitiu, n?scut? în satul Gura Bâcului. Comoara mea din anii adolescen?ii! Era deja o femeie tân?r? în toat? legea ?i eu eram fl?c?u ?i student la Facultate. Dar asta a fost tare demult. Când am poposit cu doamna Nedorita de Oameni nu i-am mai dat de urma ei. În 1959 lâng? satul Bulboaca a fost g?sit? o comoar? numismatic?, care con?inea ?i trei monede de aur, emise în Prusia la 1587. Comoara noastr? mai de acum încoace avea s? fie fabrica de vin ”Agrovin Bulboaca”, fondat? în 1901, dac? poposeam. Îns? ambii eram du?i cu pluta ?i nu ne-am încumetat s? c?ut?m acolo castelul Mimi. ”Dac? î?i este pofta de un vin Cabernet sau Traminer din Bulboaca, pot s?-?i fac pl?cerea”, a zis ea.
- Numai dac? ai ?i dumneata pl?cerea, a r?spuns Dafin.
- Eu vreau s? aflu dac? cuno?ti istoria ei de peste o sut? de ani.
- În linii generale ?tiu c? fabrica de vinuri ”Bulboaca” (a familiei Mimi, dealtfel), a fost fondat? cu vreo 120 de ani în urm?, dac? nu cu mai mul?i ani. Întemeietorul ei a fost mo?ierul, oenologul – Constantin Mimi. În anul 1901, Constantin Mimi, cel care devine mai târziu ultimul guvernator al Basarabiei, a fondat fabrica pe mo?ia sa de la Bulboaca.
- ?tii de ce se nume?te localitatea asta a?a?
- Conform unei legende, pe râul Bâc, pe vremuri bogat în ape, se formau vârtejuri foarte adânci numite bulboane sau bultoace, de unde s-a luat ?i denumirea satului. Alt? legend? m?rturise?te c? aici s-a înecat o fat?, c?reia p?rin?ii nu i-au permis s? se m?rite cu un fl?c?u pe care-l prefera ea. Pe locul acela, cic?, mult timp dup? aceasta ie?eau bulbuci, care reprezentau sufletul fetei, sau o m?rturie c? dragostea ei a fost mare, îns? ea ?i-a g?sit moartea sub ape în loc ca s? se bucure de via??.
- Cuno?ti câte ceva, îns? aceasta e prea pu?in. S?-mi descrii fabrica a?a cum po?i tu mai bine.
- Ne-am în?eles, am zis eu. Iar acum încotro?
- Cred c? ar fi bine s? mergem la Tighina, ?i-a dat cu p?rerea doamna.
- Dac? crezi c? a?a e mai bine... Am îngânat înc? câteva cuvinte, care nu prea se legau între ele ?i mi-am amintit, c? am degustat cu o anumit? ocazie câteva m?rci înregistrate ale acestei fabrici. Printre ele, bineîn?eles pe primul loc este vinul Bulboaca, apoi Mimi ?i chiar F?t Frumos, Wine House Wise.
S? plec la Tighina ?i la Tiraspol cu doamna Moarte Nedorita de Oameni sau f?r? ea? Singur s? plec este periculos, deaceea voi merge cu ea. Fie ea m?car ?i Moartea din Carpa?i sau de unde vre?i. Bineîn?eles nu voi repeta întâmplarea de zece ani în urm?, cu Maria, Liusea ?i fiica ei minor? Rodica ?i domnul conduc?tor auto BMV-Mercedes. Dac? te aventurezi singur în zona dat?, ri?ti s? fii vânat, s? fii prins ca un iepure. Dac? mai ai colegi, sau prieteni buni, speri c? ei te vor ajuta ?i împreun? ve-?i reu?i. Cu zece ani în urm? am f?cut cuno?tin?? cu un evreu interesant din partea locului, cu Grigori Korzun adic?telea. Atunci am fost cinci in?i: eu, Maria, Liusea, fiica ei ?i ”atacatorul cu BMV” sau Mercedes. Singur am fost doar la Liceul ”Lucian Blaga” din Tiraspol, când f?r? prea mari aventuri am cunoscut-o pe Jasmina ?i pe Georgeta. Unele fantezii din acele momente le-am încadrat perfect într-un volum de S. F. ”Fulgere în tunel”.
În ambele cazuri au existat tangen?e cu atrac?iile turistice. Cu administra?ia local? niciodat? n-am avut nici în clin, nici în mânec?. Nu eu eram persoana care s? fie numit? non – grata. Ba chiar eu eram a?teptat acolo de c?tre ni?te persoane. M-am gândit c? pot fi bine primit ?i acum, ca atunci, câ?iva ani în urm?. Pot fi bine primit ?i acum, dac? îi voi duce lui Grigori Korzun ni?te turi?ti boga?i ?i nu prea zgârci?i
- Ave?i vreo sut? de lei?
- Pe mine m? întreba?i?
- Da ce, s-o întreb pe doamna Moartea?
- N-am în?eles. M? confunda?i cumva cu Moartea sau eu v? sunt... Drept cine m? considera?i?
- Depinde de circumstan?e.
- Unde vre?i s? ajunge?i?
- La Tiraspol bineîn?eles. Am vrut. Dar nu mai doresc.
- De ce?
- Pentru c? nu pot pleca acolo cu dumneavoastr?. Recunosc c? v-am confundat cu cineva. Nu v? sup?ra?i! Pot s?-mi cer iertare, dac? v-am jignit cumva.
Duduia a f?cut ochii mari, ?i-a încruci?at mâinile, privindu-l mirat? pe Dafin. Parc? vroia s? repete rostirea cunoscut? numai de unii: A?a mai zburau ”pulili de pi zd?nii pi zd?nii”. Ca mai apoi s? vin? trenul Mor?ii. Îns? nici un tren nu venea. ?i pân? la Tighina, numit? înc? Bender, Dafin a mers cu un maxi-taxi.
La gar? un tip dormea cu rucsacul sub cap, în loc de pern?, ca Ivan Turbinc? în slujba generalului Creang?. Moartea îi torcea la ureche, îi spunea povestea a noua din O mie ?i una nop?i, îi trimitea vise profetice. Am trecut pe lâng? el pref?cându-m? c? nu-l observ f?r? s? schimb un cuvânt cu cea, care m? înso?ea. Pentru c? pe mine m? înso?ea doamna Moartea, iar lui Moartea îi ?optea o poveste la ureche. Personajele parc? nu s-au dedublat, dar mai ?tii... Imprevizibile sunt c?ile. Mai ales, în iadul de acolo.
Am trecut pe partea cealalt?, dup? gar? ?i am înaintat spre pia??. Iat? o biseric? cu o arhitectur? deosebit?! Prin ce se deosebe?te de restul cl?dirilor nu-mi imaginam ?i nici nu aveam vreo informa?ie. Îns? cum am aflat mai târziu ea era Catedrala Schimbarea la Fa??, un simbol al eliber?rii ora?ului de sub jugul otoman. În 1934 picturile murale interioare au fost f?cute de renumitul plastician moldovean Alexandru Pl?m?deal?. Iat? acum îl voi suna pe Grigori Volovoi. Culeg num?rul, duc receptorul telefonului la ureche. Dup? un mic piuit aud o voce de femeie. S-a recomandat c? este so?ia lui. ”Îns? Gri?a nu este acas?. A plecat de vreo dou? ore din ora? ?i se întoarce abia spre sear?. Iar noi, dac? dorim s? a?tept?m...”
Am spus c? nu mai a?tept?m nimic. Ac?ion?m cum ne-a trece nou? prin cap, c? nu suntem str?ini locului ?i avem destul? experien??. Cum dori?i, a zis ea.
- Iaca ospitalitate în Transnistria!
- Nu-?i face inim? rea. Ne descurc?m noi ?i singuri, acum, pentru c? suntem aici hai s? mergem la cetatea Tighina.
- Ba nu doresc. Mai bine s? mergem la Grigori Korzun, peste Nistru, aproape de stadionul cel nou de fotbal, în Parcani, la muzeul lui în form? de vas mare din sticl? pentru b?uturi alcoolice.
Doamna, care este un ghid experimentat în turism, a acceptat f?r? de vreun cuvânt în plus. Dac? a?a doresc eu, fie precum zic. Ea se l?sa u?or influen?at? de mine ?i aceasta îmi pl?cea. În drumul scurt pân? la Grigori Korzun am început s?-mi dau cu p?rerea despre locurile pe care le cuno?team înc? din anii de studen?ie, iar apoi ?i de lucru în calitate de jurnalist. ”În anii 70-80 ai secolului trecut c?l?toriile cu vaporul pe Nistru erau lucruri fire?ti ?i frumoase. Oamenii se deplasau dintr-o localitate în alta pe artera albastr?, fiindc? a?a era mai ieftin. Segmentul de fluviu pe care de o parte ?i de alta se afl? localit??ile: Camenca, Podoima ?i Podoimi?a, Bursuc, Ra?cov ?i Vadul Ra?cov cu Socola are peisaje f?r? pereche pe o distan?? de 13-17 kilometri. În anii respectivi s-a constatat o anumit? înviorare în toate domeniile activit??ii umane: s-au construit ?coli, case de locuit mai spa?ioase. P?rea c?, în sfâr?it ?i pe aceste locuri cu o magistral? albastr?, de la Clim?u?ii de Jos pân? la Socola, apoi de la Saharna ?i pân? la Ţipova ve?nicia intr? în eternitatea sa fireasc?. Îns? lini?tea aparent? a durat doar vreo dou?zeci de ani. Pentru c? atunci când la Chi?in?u popula?ia b??tina?? a început s?-?i revendice drepurile sale fire?ti la libertate, limb? cu un alfabet firesc limbii române, în satele de pe malul cel?lalt al Nistrului, de la Slobozia Ra?cov ?i pân? la Speia, Ciobruciu ?i mai la vale pân? la Tiraspol ?i dup? el, au început a curje puroaie de oameni sc?pa?i de la închisori, de prin imensa p?dure ruseasc? a Rusiei f?r? de margini ?i chiar din Ucraina vecin?. În sate tam-nisam, ca din senin, ap?reau elemente du?m?noase popula?iei vorbitoare de limba român?, care sem?nau fric? ?i tensiune în sânul popula?iei pa?nice patriarhale prin faptul c? ace?tia erau înarma?i. De fapt ei erau agen?ii ?i trimi?ii Moscovei ca s? provoace un conflict armat la Nistru ?i probabil în toat? republica Moldova pân? la râul Prut.
Dup? proclamarea independen?ei Republicii Moldova fa?? de URSS (1991), aici s-a instaurat regimul terorist ?i separatist de la Tiraspol în frunte cu un lider Igor Smirnov, care sem?na la înf??i?are cu ucig?-l crucea, îns? oamenii pa?nici în care frica era deja b?gat? de zeci de ani, n-au protestat, au t?cut, au r?bdat toate f?r?delegile, nuami ca s? supravie?uieasc?. Azi mai sunt unii oameni în etate care au supravie?uit toate regimurile: cel stalinist ?i sovietic începând cu Nichita Hru?ciov ?i terminând cu Leonid Brejnev, Cernenco, Andropov ?i cânt?rea?a Alla Pugaciova. Apoi ?i regimul lui Igor Smirnov. B?trânii privesc cu nedumerire peste Nistru ?i nu în?eleg aspira?iile oamenilor de pe partea opus?, fiindc? sufletele lor sunt otr?vite de propaganda ruseasc?, care este mai nociv? decât în toate timpurile care au fost. Cândva, cic?, prin aceste locuri era o ap? a?a de rece ?i cristalin?, încât era bun? de b?ut în scopuri terapeutice, ca apa de la Mor?in sau Borjomi. Îns? acum ?i apa din izvoare sau din fântânile oamenilor, este un pic otr?vit? ?i poluat?. Ca ?i via?a omului de aici, care de?i nu-i ca floarea pomului, se scurteaz?, iar cei tineri fug din aceste locuri în cele patru z?ri în c?utartea norocului.”
C?l?toria mea recent? n-a ?inut câteva zile. În prima zi am vizitat ora?ele Tighina ?i Tiraspol, ba chiar ?i m?n?stirea ”Noul Neam?”, iar în a doua - ne-am concentrat pe ”Butylka din Târn?uca, pe Hagimus, Zaim ?i pe ora?ul C?u?eni, m?rturise?te Dafin. El este personajul meu, care este pu?in în conflict cu lumea ?i cu sine înse?i. El este aproape la fel ca mine ?i poveste?te aproape exact ca mine...
„Ne-am descurcat minunat ?i f?r? ajutorul lui Gri?ca Volovoi din vechiul ora? moldovenesc, care la moment nu mai era moldovenesc. Ora?ul dat ?i cetatea a fost pierdut. Cronica lui are numai pagini grele, pagini pline de triste?e.
- De atunci i s-a schimbat ?i numele din Tighina în Bender.
- La 4 noiembrie 1789, dup? victoriile trupelor ruse?ti, conduse de A. V. Suvorov pe malul râului Râmnic, Benderul capituleaz? a doua oar?. ?i înc? pân? la începerea asediului, cetatea s-a predat trupelor ruse?ti, conduse de cneazul G. A. Potiomkin-Tavriceski. Moscalii aveau legile lor nescrise: toate ora?ele cucerite erau l?sate la cheremul solda?ilor trei zile ?i trei nop?i, în timpul c?rora ei ucideau, furau, violau f?r? s? deosebeasc?, care e musulman ?i care e cre?tin. Toate bog??iile din ora? ?i din cetate au fost luate ca prad? de r?zboi. Din arhiva cet??ii moscalii au înc?rcat 4 c?ru?e cu documente ?i le-au trimis la Moscova, unde se p?streaz? ?i azi în ”Arhiva actelor str?vechi”.
- Ce urmeaz? apoi?
- La 24 noiembrie 1806, ru?ii cuceresc a treia oar? ora?ul ?i cetatea Benderului. Garnizoana ruseasc? se instaleaz? în casele ?i c?z?rmile ienicerilor.
- Ce a fost mai departe, cred c? ?ti?i bine. Din 1812 ?i practic pân? ast?zi a urmat acela? refren, ca s? nu spunem altfel.
- Totu?i în anii de pace s-au mai întâmplat ?i lucruri bune...
- Dac? punem în cont ?i construc?ia din 1871 a c?ii ferate Tiraspol-Chi?in?u, cu podul peste Nistru – da. În 1874 a mai fost construit? ?i calea ferat? Bender – Gala?i. Astfel, la sfâr?itul secolului al XIX-lea, începutul sec. XX, Benderul devine unul din principalele centre de industrie ?i cultur? din gubernia Basarabia, parte component? a statului moldovenesc de odinioar? cu vechile lui capitale la Suceava, Ia?i ?i în alte localit??i.
- Au mai fost edificate ?i cl?diri deosebite cum e Catedrala Schimbarea la Fa??. În 1934 picturile interioare au fost f?cute de renumitul plastician moldovean Alexandru Pl?m?deal?, am zis, pare-se a doua sau a treia oar?.
- ?i totu?i cetatea Tighina, a?ezat? pe malul râului Nistru a fost una dintrte cele mai puternice cet??i ale Moldovei.
- De fost, a fost, îns? ea n-a r?mas a Moldovei. Ea chiar a fost esen?ial deteriorat? în timpul r?zboiului ruso-turc din 1768 – 1774. A suferit ?i în timpul r?zboiului ruso-turc din 1806 – 1812.
- Ea n-a avut condi?ii mai bune nici în anii de dup? al Doilea R?zboi Mondial ?i pân? aproape de zilele noastre.
- Mergem s-o vedem!
- Vom merge ?i o vom vizita, dac? vom reu?i.
Am vrut s? v? povestesc aventura cu vizitarea cet??ii Tighina. M? gândesc îns?, dac? face sau nu, s? v? dest?inuiesc totul. Mai bine las pe alt? dat?, ?i pe mai târziu. La alte aventuri ?i întâmpl?ri ciudate la trecerea podului peste Nistru la fel voi reveni alt?dat?. Acum, nici vorb? s? fie, ne gr?bim la minun??ia lui Grigori Korzun.
- Da iat? ?i butylka lui Korzun! Aceasta-i, ori nu, m? întreb? doamna.
- O cunoa?te toat? lumea, cred c? o cuno?ti ?i dumneata, c? doar a?i mai fost pe aici cu alte ocazii?
- Am fost, iar cu tine vin pentru prima dat? aici. Da acum te rog, las?-?i pe alt? dat? filosof?rile tale despre regimul de aici, despre ce mai dore?ti s? poveste?ti ?i fii atent ce ?i cum vorbe?ti, m-a prevenit ea, doamna care-mi era ?i ghid ?i ajutor de n?dejde.
Am în?eles ?i nu este necesar s?-mi ba?i de atâtea ori cuie în cur, am vrut s? spun, îns? i-am f?cut doar un semn cu capul. În fa?a ochilor ne-a ap?rut o poart? de stejar. Una binecunoscut?, pe care am mai v?zut-o cu câ?iva ani în urm? în satul situat pe malul stâng al Nistrului, la 10 km de ora?ul Tiraspol. Ne aflam în satul Târn?uca fondat de coloni?tii ru?i, care la început se numea ”Potcoava mare (Большая подкова), care a cunoscut diferite etape de dezvoltare, fiind populat în mare parte de c?tre moldoveni, ru?i, ucraineni, bulgari, g?g?uzi ?i evrei. Num?rul popula?iei la moment era de aproape cinci mii.
De acolo am ajuns apoi la...
M?n?stirea Noul Neam? care se redeschide în anul 1989, când încep lucr?rile de repara?ie. În anul 1991 se deschide aici Seminarul Monahal ”Sfântul Paisie Velicicovski”, limba de predare fiind limba român?.
În anul 1994 este reparat? clopotni?a. Cel mai mare clopot, dintre cele 12, are greutatea de 8 tone. Îns? datorit? a?ez?rii în zona de ocupa?ie transnistrean?, m?n?stirea a avut de suferit atât în perioada r?zboiului din anul 1992, cât ?i dup? aceasta. Evlampie ne-a ar?tat toiagul de p?storie al ”Sfântului Paisie Vecicikovski” ?i câteva manuscrise ale arhimandritului Andronic Popovici, întemeietorul lavrei, apoi ne-a înso?it prin curtea ei pân? am fost chema?i la o trapez? cu c?lug?rii.
Mul?i dintre ei se uitau ca hipnotiza?i la surorile gemene. Unii chiar î?i f?ceau cruce ?i bolmojeau ceva nedeslu?it. De ce oare? Pentru c? sim?eau ceva. A?a îmi explic eu. Da oare ce p?rere are doamna? Am hot?rât s-? o întreb, f?r? ca s? aud? Evlampie sau altcineva din m?n?stire, îns? n-a fost chip. Tot timpul lâng? mine se afla câte unul, dac? nu Evlampie, apoi vre-un c?lug?r, care tr?gea cu urechea. Mi-a p?rut chiar c? unii dintre ei erau numai ochi ?i urechi, fiind foarte impresiona?i de noi. Ne a?tepau surprize, îns? ele n-au fost, fiindc? Moartea a b?gat frica în to?i. Ne urm?reu ?i se temeau. Probabil c? a?teptau ca s? plec?m. ?i noi le-am îndrept??it a?teptarea. Le-am mul?umit tuturor pentru c?ldura cu care am fost primi?i ?i am anun?at c? plec?m. Mai avem ce vedea ?i în alte p?r?i! N-am spus nici un cuvânt despre inten?ia de a merge la m?n?stirea Hagimus, îns?, pare-se, cineva deja presupunea, c? mai departe noi vom pleca, anume acolo.

***

Dac? stau s? m? gândesc, sesizez c? pe aproape se afl? chiar ?i o colonie penitenciar?, care ca ?i cea de la Br?ne?ti nu este o atrac?ie turistic?, îns? se afl? în cale. Poate acolo exist? tortura sau vreo inscrip?ie funerar? cu litere foarte mici: ”Aici odihne?te fostul comandant” sau ”Встретимся в аду!” (rus?) Adic?, ”Ne vedem în iad!”
- Ai început s? te plictise?ti?
- Înc? nu, a r?spuns Dafin, îns? dac? mai z?bovi?i vreo or?, poate da.
- Atunci la drum!
Îndemnul de a purcede la drum i-a adus aminte lui Dafin de Graham Greene. Mai bine zis de povestirea lui La drum cu m?tu??-mea. Spre deosebire de personajul scriitorului de dincolo, al lui era la începutul secolului XXI, iar în locul m?tu?ii se afla o Moarte tân?r?, una adev?rat?, care, cât ai clipi din ochi, î?i poate crea atâtea clone, câte dore?te, care poate face ?i alte minuni, dar înc? nu le-a f?cut, îns? totul este înainte. Dafin s-a interesat dac? n-a r?mas vreo una în interiorul m?n?stirii. Poate mai bine era, dac? r?mâneau toate dou? sau trei la Tiraspol, fiindc? acolo aveau foarte mult de lucru. Îns? de unde s? afle el adev?rul? Dac? vrea ea, îi spunea, iar dac? vroia îl min?ea. C? ce o cost? pe ea? Nimic.
În timp ce el se c?znea cu aceste întreb?ri ?i afirma?ii una dintre ele, pare-se Mirabela, a început s? turuiasc? istoria apari?iei m?n?stirii cu hramul Sfintelor Mironosi?e Marta ?i Maria.
- Da de ce a fost deschis? anume în anul 1997 cu ajutorul m?n?stirii ”Noul Neam?”, a întrebat-o Dafin.
- Aminte?te-?i bine acest an ?i vei g?si singur r?spunsul,i- a zis ea.
„O, numai asta îmi lipse?te acum! De?i, de pe începutul anului, din anumite motive, pe care le-a cunoscut numai Ion Gon?a, a ap?rut o pauz? în activitatea ziarului ”Luceaf?rul”. Munca ca atare a fost reluat? în luna aprilie. De la Biblioteca Na?ional? am venit cu o constatare ?i o confirmare a unui adev?r. Totodat? în publica?ia „Patria tân?r?” din 26 aprilie am publicat un reportaj care anun?a c? „La Chi?in?u a poposit ?tefan Popa Popa,s.” Iar în „Luceaf?rul” aveam „Un stejar pentru d?inuirea limbii române” (15 aprilie), iar la 17 aprilie întrebam: „De ce lupii au blan??”.
Am avut ?i un interviu scandalos cu Nicolae Bujor pe teme religioase, ?i cred c? mai bine f?ceam, dac? t?ceam ?i nu insistam s? promovez ni?te idei str?ine. Spuneam ?i mai repet înc? odat?: nu-mi pl?cea interviul ?i mai ales, cel care nu-?i aduce nicio satisfac?ie. E r?u de tot când î?i zburd? caii... Iar Eva s?l??luie?te în pisic?. Pisica îns?, nu se afla nic?eri, dup? cum afirma ?i Gabriel Garcia Marquez.”
Iar dintre textele mele mai bune din acel an au fost: „Paiul de care ne ?inem” , „Festival interna?ional de muzic? coral? cu „L?st?rel” (22 mai, 1997). Apoi la 27 mai: „Mar? afar? din spital!”, „Neclintitul Dumitru Mo?pan e totu?i român!” (5 iunie, 1997). Nu-mi face pl?cerea s? reproduc toate titlurile de atunci. Dar le reproduc, totu?i pe unele: „De ce moldovenii tr?iesc r?u”, „Unde-i unul nu-i putere”, „Eliminând disensiunile”, „Um?r la um?r” ?i altele. În acea perioad? am fost ?i în regiunea Kirov, unde tot am publicat ceva în „Kirove?”-ul lor local. Mai pe scurt: „Ca în fosta Uniune” (2 octombrie). ?i tot în octombrie „Lumin? din Tibetul înfloritor.” La 23 decembrie „Miracole în Basarabia victimizat?”, o recenzie la o carte a poetului Grigore Vieru, retip?rit? ?i în România, la Ia?i. La noi, în „Literatura ?i arta” ?i în „Luceaf?rul” despre Elena Alistar.Tot atunci în „Luceaf?rul” întrebam: „În ce ?ar? a venit Toto Cutugno”, fiindc? l-au adus la Chi?in?u ru?ii ?i el credea c? tot publicul de la noi este unul rusesc. Am f?cut efortul de a-mi aminti despre unele publica?ii din acel an, îns? despre m?n?stire niciun cuvânt.
- Adu-?i aminte de preasfin?itul Dorimedont.
- Parc? îmi amintesc ceva, îns? foarte greu.
- Atunci Andrei Cotru?? era un inspector la Seminarul Teologic de la Noul Neam?, m? ajut? ea s? rememorez.
- Da eu habar nu am de acest Andrei Cotru??.
- În timp ce pe voi v? preocupa întrebarera - cine este Dumitru Mo?pan în locul pitoresc ?i fermec?tor, ascuns de ochii lumii, a fost construit? o biseric? cu hramul ”Sfintelor Mironosi?e Marta ?i Maria”, au fost amenajate câteva camere, sau chilii ?i a fost înjghebat?, cum spun unii, o ?coal?, care a fost deschis? în anul urm?tor, în 1998. Ea deveni Seminar Teologic pentru fete.
- Un fel de clon? a Seminarului Teologic din Noul Neam? doar c? pentru fete! Interesant!
- Nu ironiza!
- Dac? asta este ironie, apoi eu sunt Petru C?rare ?i v? mai întreb ceva despre Marta ?i Maria.
- Nu deveni obraznic! Ascult? ce-?i spun: Marta ?i Maria au fost surorile lui Laz?r, cel înviat de Iisus Hristos.
- Dumneata îmi poveste?ti asemenea legende? Nu-mi vine s? cred, îns?... Ascult mai departe.
În casa lui Laz?r poposea adesea Iisus Hristos, în drumul S?u spre Ierusalim sau Galilea. Aceste dou? sfinte femei, surori ale lui Laz?r, prietenul lui Hristos, locuiau în Betania, într-un sat aflat la mic? distan?? de Ierusalim.
- M? n?uci?i cu totul.
- Da tu nu te împotrivi, ci ascult? atent mai departe!
Sprijinit de arhimandritul Dorimedont, care pe atunci era stare? al m?n?stirii ”Noul Neam?” din Chi?cani, ajuns apoi episcop de Edine? ?i Briceni, la 26 mai 1997 deschide un schit al m?n?stirii ”Noul Neam?”. În toamna aceluia?i an, acesta devine m?n?stire, cu hramul ”Sfintele Femei Mironosi?e Marta ?i Maria”. P?rintele Andrei Cotru?? este numit duhovnic al m?n?stirii, iar egumena Eufrosinia, stare?? a ob?tii. Începând cu anul 1999 m?n?stirea este condus? de maica stare?? Marta (Cu?nir). Acum ca?iva ani, ob?tea de maici, sus?inuta de oameni dreptcredincio?i, a pus temelia unei catedrale, pe doua nivele: Biserica Sfintelor Femei Mironosi?e Marta ?i Maria (biserica de vara) ?i Biserica Sfântul Apostol Andrei (biserica de iarna). M?n?stirea se afl? abia la începutul activit??ii sale misionare, într-o zon? v?duvit? de credin?? str?mo?easc?. În fiecare sear?, maicile fac o procesiune, numit? „Drumul Crucii”, în jurul m?n?stirii, cu icoana Acoper?mântul Maicii Domnului, hram purtat de biserica actual?.
- Mi-a?i povestit istorioara acestei m?n?stiri, în care pot fi g?site aproape cincizeci de persoane: maici, ascult?toare, preo?i. ?tii ce vreau s? spun?
- C? v-am plictisit.
- Exact. Deaceea propun ca s? nu poposim ?i noi la aceast? m?n?stire, ci s? plec?m direct la Zaim. Voi dac? vre?i, sta?i pe un timp la m?n?stire, iar eu nu mai vreau.
- Eu am vrut, tu ai vrut. Care e semnifica?ia?
- Semnifica?ia verbului a vrut, vrut? în dialectul vorbit în Serbia sau Macedonia este a iubi, pare-se.
Dafin a ajuns în sfâr?it la o în?elegere cu doamna Moartea ?i clonele ei. Plec?m mai departe. Îns?, pân? atunci doresc s?-l ascult pe un vizitator, sau cum li se mai spune acestora – pelerini, care a fost la M?n?stirea cu mu?cate la ferestre, cum se exprim? el.
*
Cu cât îl ascultam mai mult pe povesta?ul de prin partea locului, cu atât doream mai tare ca eu s? plec mai departe la Zaim sau Popeasca, iar doamna Moartea cu toate clonele ei, sau f?r? ele, s? r?mân? m?car pentru o zi sau ?i pe-o noapte la m?n?stire. Bineîn?eles c? ea va reu?i s? afle lucruri mult mai palpitante din via?a m?n?stirii. Iar eu, le voi reda, dac? dânsa, va dori s?-mi spun? ?i mie câte ceva, m?car ca ?i pelerinul-povesta? care continua s?-mi vorbeasc? în continuare ca o moar? stricat?.
- Notele sau dest?inuirile pelerinului dumitale nu mi-au pl?cut, mi-a m?rturisit doamna Moartea. Nu sunt siropoase ?i nici languroase. Ba chiar par lipsite de via??. Le calific ca pe ni?te note ale unui om mort, a punctat ea.
”Dac? dore?ti, ascult? un crâmpeu dintr-o discu?ie a dou? m?ici de la m?n?stire ?i f? compara?ie. Dânsele au avut o via?? ?i acum au alt? via??. De?i au acceptat mariajul cu divinitatea, au r?mas înc? cu amintirile vii de pân? la via?a lor monahal?. Iat? ce spunea una dintre ele: ”Omul ?la e cu mult sub condi?ia ta!”
- Cu toate acestea, tu te-ai m?ritat cu el, a replicat a doua maic?, mi?când din cap de sus în jos.
- ?i care este diferen?a dintre cazul t?u ?i al meu?
- Eu m-am m?ritat cu el pentru c? am crezut c? are bun?-cre?tere, dar nu era demn nici s?-mi s?rute t?lpile.
- Cu toate acestea ai fost nebun? dup? el o vreme, zise prima dintre ele.
- Nebun? dup? el!, exclam? a doua. Cine ?i-a spus c? am fost nebun? dup? el? N-am fost mai nebun? dup? el decât sunt acum, aici…
Auzindu-le cum vorbesc am f?cut o mutr? prin care am încercat s? le ar?t c? nu-mi pas? de trecutul lor. ?i ele au continuat s?-?i verse ce aveau pe suflet una alteia.
- Singura dat? când am fost nebin? a fost când m-am m?ritat cu el. N-a vrut s? ne cunun?m, iar la nunt? împrumutase costumul de la cineva ca s?-l poarte. Nu mi-a spus nici un cuvânt despre asta, iar omul care i-a dat costumul a venit s? ?i-l ia înapoi într-o zi, când ”frumosul meu” nu era acas?.
- Bun? surpiz? ai avut!
- Î?i imaginezi c? m-a luat prin surprindere?
Dup? buna ziua mi-a spus dup? ce a venit. Am r?mas ca lovit? de un fulger. Un fulger în plin? var?… Dup? ce mi-am revenit l-am întrebat: ”Prin ce îmi dovedi?i c? e costumul dumitale?” El doar a strâns din umeri, apoi a zis: ”D?-mi s?-l îmbrac ?i atunci ai s? vezi.” I l-am dat f?r? ?ov?ial? ?i am izbucnit în plans, iar el mi-a ar?tat o insign? ascuns? dup? guler, care era a lui, apoi a scos din buzunar o legitima?ie cu fotografia lui.
- Vezi aici sunt eu, da nu so?ul t?u. ?i aici tot eu, ?i mi-a ar?tat buletinul lui de identitate ?i alte legitima?ii. M-a întrebat dac? doresc s?-mi lase xerocopia ?i cartea lui de vizit?. Era ca o ra?? mut?, îns? am spars timiditatea ?i t?cere cu întrebarea:
- Mai ave?i ?i alte dovezi?
- Sigur, a zis el ?i a scos o procur?, un fel de în?elegere în scris semnat? de proasp?tul meu so?ior.
Am plans dup? aceea în dup?-amiaz?. Apoi l-am întâlnit de câteva ori pe… ”binef?c?torul” so?ului. Prima dat? când m? duceam la B?l?i s-o v?d pe sora mea ?i s? petrec noaptea la ea. Adoua oar? el era îmbr?cat într-un costum de sear? ?i eu nu-mi puteam lua ochii de la el. De fiecare dat? când m? privea, trebuia s? m? prefac c? m? uit la reclama de deasupra capului s?u. Am fost atât de emo?ionat?, încât atunci când m-am urcat într-un taxi cu el, nici nu mi-am dat seama c? aveam doar vreo dou? luni de c?snicie. Iat? atunci, probabil, c? a fost a doua nebunie. Unicul lucru pe care mi-l spuneam în minte era: ”O via?? ai, nu tr?ie?ti ve?nic”.
- Ei, soro, dup? cum în?eleg eu, ai fost ?i tu bun? buc??ic?!
- Suntem parc? din acela? aluat.
- Ai avut m?car odat? mustrare de con?tiin???
- Da, am avut un pic. Atunci când st?team în picioare, lâng? patul lui, iar el ?edea în capul oaselor, îmbr?cat într-o lingerie b?rb?teasc? de ultim? mod? ?i cu o map? imens? cu fotografii.
- Iat? Frumoasa ?i Bestia… Iar aceasta eu o numesc Singur?tate, La botul calului, Cu mireasa în palm?.
A r?sfoit înc? câteva imagini fotografice, apoi mi-a dat mie s? v?d ?i eu mapa cu fotografii. A f?cut-o cu generozitate, f?r? de nici o emo?ie. Curios lucru, c? printer numeroasele poze str?ine, am descoperit ?i unele poze de ale mele de la nunta noastr?. Eu în rochia mea, iar el, mirele, în costumul lui…
- Interesant crâmpei, n-am ce zice. ?i nicio vorb? despre credin?? sau poc?in???
Doamna Moartea m-a privit ca pe un om c?zut din copac ?i m-a întrebat ironic ceva. Ce anume, nu-mi prea amintesc. Dar, în clipa aceea m-am sim?it ca un om metamorfozat într-un gândac. În unul mic de tot. Bine m?car c? nu m-a întrebat, dac? m? simt bine, sau poate am nevoie de ceva. Fiindc? chiar aveam nevoie…

În timpul când încercam s-o conving pe ghidu?? s? mai stea la m?n?stirea Sfintelor Marta ?i Maria, a ap?rut, ca din senin, un grup de pelerine, care n-au ezitat s? cheltuie câteva sute de lei pentru o excursie. Au procurat serviciul dat la Chi?in?u, în curtea m?n?stirii pe care eu o numesc Ciuflea. Acolo se afl? ?i o libr?rie de carte de religioas? ?i un oficiu pentru organizarea excursiilor. Intrând în discu?ie cu dou? persoane proasp?t sosite, doamna Moartea din nou a devenit atent? la un dialog. Presunpunând c? doamna se va lansa ?i ea discu?ie ?i poate, va accepta s? r?mân? pe loc, eu vroiam s? profit de ocazie ?i s? plec singur la Zaim. Mai ales, c? mi-am g?sit un condrume? vorb?re?.
Da ca s? ajung la Casa Muzeu Alexei Mateevici din satul Zaim, urma s? trec ?i prin C?u?eni. Din aceast? localitate c?ile se bifurcau. Dac? tentativa mea de a sc?pa de înso?itoarea inconfundabil?, capabil? s? fac? ?i surprize ?i s? m? fereasc? de unele primejdii, îmi reu?ea, atunci aventura devenea mai interesant?. Dac? nu…
Totuna voi poposi la Zaim, o localitate veche, situat? în partea de sud-est a raionului C?u?eni la numai vreo ?apte sau opt kilometri dep?rtare de centrul raional.
Satul st? la întret?ietea c?ilor de transport feroviar ?i auto: Tighina – C?inari – Reni – Chi?in?u.
Zaim este bine cunoscut ca sat natal al lui Alexei Mateevici, un poet celebru din Basarabia. A locuit în sat din 1893 pân? în 1897 când a fost înscris de p?rin?i la ?coala teologic? din Chi?in?u. Casa Mateevici este muzeu la înfiin?area c?ruia ?i-a adus obolul un poet contemporan cu numele Ioan G?in?. Iat? cu cine a?i dori s? m? întâlniesc. F?r? de prezen?a bine cunoscutei doamne …
- Te duci la Ioan G?in??
- Da. Doresc s?-l întâlnesc.
- ?i eu, a spus povesta?ul c?ruia Dafin i-a dest?inuit c? în anul 2014 avea impresia c? nu reu?e?te s? fac? m?car un pas înainte dup? ce a editat o carte.
- Am r?mas la Fulgere în tunel, din 2012. Fulgerele sau fulgerul era, numai c? nu în tunel.
Apropo, despre titlu. Cuvântul fulger din titlu figureaz? în mai multe romane. P. G. Wodehouse, n?scut în 1881 are un roman Fulger în plin? var? (1929). Se spune c? lui Thacheray, ducîndu-se într-o noapte la culcare, i-a venit dintr-o dat? în minte titlul romanului s?u Bîlciul de?ert?ciunilor, drept pentru care a s?rit din pat ?i a alergat în jurul camerei de ?apte ori, strigând cât îl ?inea gura. În chip straniu, exact a?a am f?cut ?i eu când m-am gândit la Fulger în plin? var?. (Wodehouse). Eu m? aflam la B?l?i, cu Dumitru Crudu ?i cu Anatol Moraru într-un bar. Când am ajuns la concluzia c? trebuie s?-mi botez cartea Fulgere în tunel, am avut ?i eu o exaltare de bucurie. I-am mul?umit lui Anatol Moraru pentru sugestie ?i am ras cu cei de acolo o halb? de bere ?i vreo dou? pahare de vin spumos, fiindc? nu prea era ?ampanie de Cricova, sau poate a fost, dar nu-mi mai amintesc.
Dou? roamne cu acela? titlu, m?rturise?te P. G. Wodehouse, au fost publicate în Anglia, alte trei în Statele Unite. (Iat? de ce cartea mea Fulgere în tunel n-a fost primit?, n-a fost achizi?ionat? de Biblioteca Congresului, meditam eu). Cu toate acestea la fel ca ?i Wodehouse, îmi exprim speran?a modest? c? povestea mea poate cândva va fi considerat? ?i ea demn? de a fi inclus? pe lista Celor mai Bune C?r?i intitulate Fulgere în tunel, al?turi de Fulger în Plin? Var?. Ce s? mai zic? În august sau în noiembrie? C? este nefast? ultim? lun? de toamn?, ca ?i luna decembrie? În cele din urm? m-am dezl?n?uit ?i eu ?i la rândul meu i-am m?rturisit: ”La sfâr?itul anului 2011 am avut o aventur? la Muzeul Na?ional de Istorie ?i Arheologie despre care, probabil, voi nota cândva:
- Am venit la lucru într-o vreme nefast?, cum s-a exprimat un coleg de Facultate, ?intuit la pat de o boal? incurabil? la vârsta lui de peste cincizeci de ani. Aveam ?i eu vreo cincizeci ?i trei. Ion Gur?u – 54. ?i era ultima lun? de toamn?…
Apoi a venit ?i luna decembrie, 2011. Toate foarte bune, numai de la prima vedere. Locul de munc? era într-un birou bine luminat, la etajul de sus al unei cl?diri istorice din centrul capitalei pe strada 31 august 1989 vis-ŕ-vis de Biblioteca Na?ional?, blocul B sau 2, în care ?i-a f?cut studiile poetul Alexei Mateevici.”
La Biblioteca Na?ional? am început s? lucrez în prim?vara anului 2001 de la 19 aprilie. Am lucrat în perioada lunilor aprilie ?i mai. În cea mai frumoas? perioad? a anului. Dar când au dat c?ldurile de var?, când s-a copt cirea?a am plecat. N-am rezistat. Sau mai bine spus mi-au dat papucii, iar eu n-am cutezat s? scriu biblidioteca mea ca Mihail Vaculovski. Nu mi-a p?rut suficient de interesant cazul din anul 2001.
În cazul al doilea, la Muzeul Na?ional de Istorie a fost cu totul alt? poveste. Iar la mijloc a stat motivul cu aceea?i blestemat? carte de munc?, pe care mie Aliona Mocealov de la firma de turism ”Everest” mi-a b?gat-o în safeul ei. A?a ?i n-am în?eles din ce considerente.
Dup? prima s?pt?mân? de lucru la Muzeu, specialista de la sec?ia resurse umane cu ochi de broasc? m? re?ine, m? cheam? în biroul ei ?i m? întreab?:
- Mi-a?i adus cartea de munc??
- Înc? nu. Da nu v? deranja?i. C? dup? ce se întoarce Aliona din Egipt am s-o aduc. Cartea se afl? în safeu. Iar ?efa-i în Egipt, îi explicam eu. Se întoarce peste ?apte zile, c? n-a pleact ca s? r?mân? acolo cu arabii ?i c?milile lor.
- Încerca?i s-o g?si?i la telefon ?i spune?ii...
- Am sunat de mai multe ori, dar nu r?spunde.
- Pân? vinera viitoare s? v?d cartea de munc? pe masa mea.
- Bine, am în?eles, doamn?.
- Ei dac? a?i în?eles, la munc?. Ba mai sta?i un minut. Ave?i diploma de absolvire a Facult??ii de jurnalistic?, certificatul de ghid în turism, copii ale buletinului de identitate, a poli?ei de asigurare obligatorie de asisten?? medical?, a certificatului de atribuire a codului persoanl de asigur?ri CPAS. Vreau s? le v?d în original. Le ave?i?
- Da. Pot s? le ar?t.
Func?ionara le-a cercetat cu aten?ie dac? sunt veritabile, de parc? ar fi avut ni?te bancnote false în fa?a ochilor ei de broasc?. În cele din urm? m-a sl?bit din privirile ei ?i a spus pe un ton mai lini?tit:
- S? mai trece?i pe la mine, dac? ve?i avea întreb?ri.
- Am s? trec neap?rat, vreau s? citesc Regulamentul Intern ?i atribu?iile de serviciu.
- Bine. V? a?tept luni.
35. (Un dac, un lupt?tor...)
Am lucrat sâmb?ta. A fost o zi mohorât?, îns? au venit mai mul?i vizitatori decât în cursul s?pt?mâmii. Majoritatea erau elevi de la diferite ?coli, gimnazii ?i chiar de la un Liceu binecunoscut din Buiucanii capitalei. Am avut-o ca coleg? de lucru pe o tip? cu mutra acr?, o rusoaic? care nici în ruptul capului nu vroia s? vorbeasc? în limba român?. Ba chiar, mi se p?rea c? are o alergie de la ea. Doamna Nadia, purta ni?te pantaloni suri care îi plesneau pe buci. Eu nu-i acordam prea mare aten?ie. Ba chiar preferam s? tac, decât s?-mi scarpin limba aiurea cu o femeie gr?su??, aproape de vârsta pension?rii cu ni?te sprâncene scurte, ca de porc. Atât timp cât nu zicea nimic ?i î?i c?uta de trteab?, citea, scria, vorbea la telefon nu m? deranja. Îns? când m-a întrebat din ce an sunt, m-am fâsticit. Adic? cum?
- Din ce an te-ai n?scut?
- Din 1958.
- Care –va s? zic?, suntem aproape de-o seam?. Eu îs din 1960. Da cum de ai venit s? lucrezi la noi?
- A?a s-a întâmplat c? am g?sit avizul. Am sunat primul, m-am prezentat doamnei Aurelia, vicedirectorului ?i...
- Da ?tii c? urmeaz? s? sus?ii un examen dup? o lun? de zile?
- C? pân? acum câte examene am sus?inut, cred c?-l voi da ?i pe acesta cu bine.
Ea a râs sarcastic, satisf?cut? de r?spuns, ori cine ?tie? Apoi a ad?ugat:
- Ai s? te obi?nuie?ti repede cu noul lucru, aici e bine, doar c?, salariile sunt a?a de mici, încât...
- Încât nu-?i ajunge de-o pâine cu unt, ci doar co o ceap? degerat?, am zis eu ?i deaceea pleac? poe?ii. Iat? c? nu demult ?i prozatorul Victor Dumbr?veanu s-a dus la Cel de Sus.
Apoi doamna a continuat s? iscodeasc? ?i s? întrebe. Ca un securist sovietic. A ajuns ?i la colegii de facultate. Dafin i-a m?rturisit c? a fost coleg cu Ion Diviza, Igor Grosu, Viorel Cibotaru, Val. Butnaru, Nicolae Roibu ?i o vreme foarte scurt? cu Valentin B?trânac.
- Ăsta... care este so?ul Olg?i Ciolacu, a interpretei de muzic??
- Da. ?i el fost rud? cu Elena Strâmbeanu.
- Care Strâmbeanu? Eu n-o cunosc.
- A lucrat prezentatoare la televiziune. Era cea mai bun?.
- Aceea care a stat la închisoare pentru c? ?i-a omorât amantul?
- Amantul care o ?antaja ?i nu-i d?dea pace s? tr?iasc?, i-am luat eu ap?rarea, iar Valentin a ajutat-o, ca b?rbat tân?r ?i voinic.
- Las? c? am auzit eu câte ceva despre istoria asta, a zis doamna Nadia.
Dac? este de la istorie cum s? nu ?tie, m-am gândit eu. Apoi ?i ora?ul Chi?in?u este ca un sat mare în care oamenii se cuno?teau unii de al?ii, nu ca acum, când nu ?tii ce soi de oameni sunt vecinii t?i de scar? sau de etaj. Parc? prea multe n-am discutat cu doamna Nadia, îns? ea din pu?inul pe care l-a aflat a reu?it s?-?i fac? o impresie, s? trag? ni?te concluzii. Nu eram eu ca Andrei Vartic: un dac, un lupt?tor, un patriot, îns? încercam s? fiu.
36. (Muzeul)
Ziua de 1 decembrie 2011. Am ajuns cu 10-15 minute înainte de program. Aveam o dispozi?ie bun? de s?rb?toare. Ajungând la locul de munc?, am dat nas în nas cu un gardian public în haine negre de la ”Servicii de paz? MAI”. Avea o mutr? de ”bondog” , mai bine zis de câine de ras?, care dac? te mu?c?... El vorbea cu cineva la telefon într-un jargon îngrozitor. Dup? fiecare verb folosea câte o înjur?tur? în limba rus? ?i nu mai contenea cu ”bleaha-muha” ?i suka.
- Muz?ul sî dischidi mai târziu.
- Da, dar eu n-am venit în vizit?, lucrez aici.
- Legitima?ia! Ave?i vre-un document?
- N-am nicio legitima?ie. Nu mi-au dat c? sunt angajat abia de vreo s?pt?mân?-dou?.
- Nu ai? Nu treci. A?tep?i pân? vine cineva, care confirm? c? tu lucrezi aici. Pân? atunci ie?i afar?!
N-am avut încotro. Am fost nevoit s? a?tept pân? a venit domni?oara de la casa cu vânzarea biletelor. Am ascultat cât de ”frumos” vorbe?te garddianul de la intrare, care mi-a barat calea în muzeu. A venit ?i ghidu?a îmbr?cat? într-o rochie ro?ie ?i care sem?na cu o vrabie ro?ie uria?? gata s? întind? aripile.
- A, dumneata e?ti noul nostru coleg? Da-?ii voie s? treac?. E din sec?ia rela?ii cu publicul. Va fi în curând ?i ghid prin muzeu. Da, deocamdat? s? stea acolo în biroul de la etaj ?i s? înve?e istoria. C? aici avem o institu?ie foarte serioas?. E principalul Muzeu de Istorie din republic?...
Cuvintele ei îmi ?iueau în urechi, m? în?epau în inim?. ?i asta la 1 decembrie. Anul 2011, când Nicolae Dabija a ?inut un discurs spunând aproape ca Mircea Snegur, primul pre?edinte: ”S? ne ?inem cu neamul”. Pe la ora unsprezece ?i un sfert m-a sunat Aliona.
- Alo, Aura?, tu e?ti? A?a m? numea ea, când se pref?cea c? este bun? cu mine.
- Da eu sunt, te-am c?utat.
- Am citit mesajele tale pe telefonul meu. ?tii c? eu abia m-am întors din Egipt, unde a fost a?a de bine... Da tu unde e?ti?
- La lucru, m-am angajat la Muzeul Na?ional de Istorie. Muzeogarf în sec?ia rela?ii cu publicul. Îmi pare r?u s?-?i spun c? vreau s? plec de la firma ta. Mi-ar fi mai pl?cut s? lucrez la Muzeu. Mai ales, acum, în prag de iarn?, când tu nu prea ai clien?i la firm?, iar excursii nici atâta. Iat? de ce te-am sunat. Po?i s?-mi dai cartea de munc??
- Nu acum, a spus Aliona cu glasul stins ?i a închis.
Am r?mas tr?snit. Trebuia s? m? gândesc c? m? pot a?tepta la una ca asta de la dânsa ?i s?-mi retarag la timp cartea de munc?... În clipa urm?toare am auzit vocea pi?ig?iat? ?i fumat? a Nadiei.
- Vai de mine, da tu, ?i-ai prins o lent? tricolor? la costumul t?u gri. Nu se poate. Suntem o institu?ie serioas? în care nu se face politic?. ?i nimeni nu poart? asemenea atribute, chiar dac? este 1 decembrie.
- Da de ce? Pentru c? azi este doar Ziua Na?ional? a României sau e ?i a Moldovei?
- Întreba?i-o pe doamna Aurelia de ce, mi-a spus ea f?r? a da un r?spuns clar, fiindc? pe dânsa a întrebat-o printre altele nu pe alta. În fine, am spus un mul?umeasc sec ?i am întrebat ca un copil:
- Pot s? merg la veceu?
- E la subsol. E ?i pentru vizitatori ?i pentru noi. Dac? observa?i acolo jos, la u??, un grup de elevi de la o ?coal? rus?, s?-mi spune?i s? vin ca s?-i iau eu. Îi voi înso?i prin muzeu!
- Da eu pot s? asist la excursia dumneavoastr??
- Se poate, numai c? nu da?i întreb?ri. Fa?? de dân?ii. Tot ce v? intereseaz?, sau v? deranjeaz? – mai târziu. Între patru ochi, numai noi doi, aici, în birou, a spus ea. Între timp apare doamna Ludmila. V?paia cea ro?ie. Nu ?tiu când, dar ?i-a schimbat vestimenta?ia. Era îmbr?cat? deja într-un costum na?ional din care ?â?neau, ca doi rechini, ?â?ele ei mari. ”S? m? anun?a?i când vine urm?torul grup de elevi!” a zis ea.
Îmi amintesc c? la Muzeul dat în perioada de iarn?, trebuia s? ajung la lucru la ora zece. Nu era r?u pentru vremea dat?. Mai dormi un pic, î?i faci cafeaua sau ceaiul în lini?te, po?i s? verifici e-mailul, dac? a?tep?i ceva urgent, ?i mânânc ceva. În compara?ie cu serviciul care se începe de diminea?? tare, când n-ai nici un apetit ?i pleci la lucru cu noaptea în cap, imediat dup? ce te speli pe fa??, z?u c? e mult mai bine. În sfâr?it am g?sit un loc de lucru bun. Se poate munci ?i aici, chiar ?i cu un salariu mizerabil. Numai de-ar în?elege acest lucru Aliona. De ce oare nu-mi r?spunde la telefon?
1 demembrie în anul 2011 a fost joi. Bradul de Cr?ciun deja era instalat ?i seara urma s? fie inaugurat. A doua zi, când abia venisem la muzeu, doamna ”v?paie ro?ie” da poate ?i ”MOARTEA Ro?ie” m? salut? ?i m? privi oarecum suspicios. Peste un sfert de or?, doamna de la resurse umane, m-a chemat la o discu?ie f?cându-le ?i mai atente pe colege. De fapt vroia s? afle de ce nu pot s?-i aduc cartea de munc?. Mare b?taie de cap cu cartea asta. M? suspecta c? ridic salariu din firma de turism sau ce naiba? Cartea de vizit? Paula Erizanu, o tân?r? era altceva... Cartea mea ?i ”ultima carte a AIE ?i a liberalilor”. Cât de tare erau încurcate atunci lucrurile în Chi?in?ul de pe Bâcul mic? La B?l?ata, un sat din raionul Criuleni era un ”muzeu” ascuns de ochii lumii. ”Muzeul comunismului”. Despre aceasta relata ”Timpul” care avea o pagin? înteag? dedicat? acestui sat ?i nici un rând despre Muzeul Na?ional de Istorie. Poate c? trebuia s? fac de dracul în patru ca s? public ceva, s? laud administra?ia Muzeului? S? spun c? pe parcursul anului curent aici au fost organizate atâtea ?i atâtea expozi?ii. Ceva era la mijloc. Cheia succesului îmi ruginise pu?in ?i n-o puteam folosi. Era totu?i o vreme tulbur?. Alegerea pre?edintelui R. Moldova era preconizat? pentru 16 decembrie. Aceasta s-a terminat cu un e?ec. Pentru viitorul pre?edinte, poate, înc? nu, îns? pentru mine - aflarea mea în continuare la muzeu atârna de un fir de a??.

***

- De multe ori omul se în?al?, crede una, îns? de fapt este cu totul alta. A?a poate fi ?i cu comoara dumneavoastr?, replic? Ion G?in?, un personaj nu inventat, ci destul de firesc, viu în carne ?i oase.
- Ba nu, a zis Dafin. Comoara mea este undeva pe malul m?rii.
- Înc? un ”Kafka pe malul m?rii” zise ca pentru sine Ion ?i se uit? cu aten?ie la Dafin. Are ?i el ceva comun cu personajul lui Murakami. ?i Dafin a confirmat cu un aer al unui ultimo romantic.
- Pe malul m?rii trebuie s? fie comoara ?i pe un deal înalt numit muntele Carmel.
- Este un munte men?ionat în Scrierile Sfinte, a spus cu evlavie Ion G?in?.
- Da, a?a trebuie s? fie. Muzeul ”A. Mateevici” se afl? pe strada Pietre vechi. Da unde o fi comoara mea de pe muntele Carmel? Sub ce pietre sau sub care zid?
Dafin înc? din tinere?e alese s? fie aventurier la fel ca personajele c?r?ilor pe care le citise. A vrut s? fie ca Tom Soyer al lui Mark Twain, ca un c?pitan de cincisprezece ani. Nu v?zuse Oceanul Atlantic ?i nici Oceanul Pacific. N-a ajuns m?car în Andaluzia ?i nici la Piramide, ca b?iatul cu numele Santiago din Alchimistul lui Paulo Coelho. ”Exist? un limbaj care se afl? dincolo de cuvinte, îns? eu nu mi-am dat st?ruin?a s?-l în?eleg”, reflect? Dafin în timpul când poetul Ion G?in? începu s? vorbeasc? de poezie ?i de religie. Ascultând vorbele poetului Dafin, totu?i îl rug? s? schimbe tema.
- De ce, nu este interesant?
- Este, dare u v? rog s?-mi istorisi?i o legend despre biserica de la C?u?eni. Despre cea veche.
- Dori?i s? v? spun vreo legend despre aceea cum în timpul domina?iei t?t?re?ti localnicii au construit o biseric? ortodox? jum?tate în p?mânt, jum?tate de asupra lui.
- Da, desigur!
- Legenda dat? o ?tie toat? lumea de la noi, o cunosc chiar ?i elevii din clasele primare, a zis dumnealui.
- În ea nu se vorbe?te ca despre fiul diacului din satul Morozeni, Dumitra? Curc?, c?petenie de ho?i prin Codrii Orheiului. Acesta ucigând ?i pr?dând odat? ni?te drume?i, un mo? b?trân ?i o b?trânic?, cic? a aflat apoi cu groaz? c? victimile lui erau chiar p?rin?ii care l-au crescut. Ros de remu?c?ri se f?cu apoi c?lug?r.
- Legenda bisericii cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului” din C?u?eni are alt? alur?. Precum e ?i cl?direa un pic rotund? ?i pe jum?tate îngropat? în p?mânt. Este pictat? al fresco, în interior unde sunt reprezentate fapte ale unor sfin?i ?i soarta osândi?ilor. Este unica biseric? veche din Basarabia, care are picture murale, a men?ionat Ion G?in?, a?teptând s? vad? reac?ia lui Dafin.
- Desigur este unica, pentru c? cele mai célèbre picturi murale se afl? în m?n?stirile din Moldova Veche, adic? de peste Prut: la M?n?stirea Vorone?, la Humor ?i în altele. M?n?stirea Humor este înfrumu?esat? cu picturi murale ale unui artist plastic, zugavului Foma din anul 1535 ?i m?n?stirea este un monument de mo?tenire cultural? UNESCO, a spus Dafin cu mândrie.
- Într-adev?r acolo, noi avem ni?te comori adev?rate, reflect? Ion G?in?.
- În mun?ii Carpa?i ?i departe de Marea cea Mare!
Dafin ?i-a spus fraza dat? ?i din nou ?i-a amintit despre prevenirea pe care i-a f?cut-o cineva: ”Tu neap?rat trebuie s? g?se?ti o comoar?!” Pe muntele Carmel, lâng? Marea cea Mare. Iar ea, pe semen este Marea Mediteran?…
A?adar, la C?u?eni, în fa?a bisericii cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului”, nu mai înalt? decât un c?l?re?, care st? pe un cal, Dafin ?i-a adus aminte despre un sfat dat lui cândva tare demult. De aici lucrurile începeau s? capete alt? întors?tur?, începeau s? fie de alt? valoare.
Dafin i-a m?rturisit poetului Ion G?in? c? din tinere?e ?i pân? în ziua în care a ajuns, a avut foarte multe vise. A visat s? vad? chiar ?i muntele Fudziama, fie m?car ?i de pe coasta de sud a insulei Sahalin.Îns?, a ratat ?ansele. În anul 1993 a sosit la Chi?in?u o japonez? tân?r? ?i înalt?. Era chiar prea tân?r?. Nu înplinise nici cincisprezece ani! Pe dânsa el urma s-o conduc? pân? pe insula Sahalin. S-au g?sit atunci ?i bani pentru drum. Urma doar s? accepte s? mearg? cu ea pân? la Moscova, apoi cu trenul prin toat? Rusia pân? la marea care desparte continental de insul?.
Poetul Ioan G?in? îl asculta pe Dafin ?i-i vorbi: ”Nu renun?a niciodat? de la visurile tale. Urmeaz?-?i ferm calea ?i semnele ?i vei vedea în realitate ceea ce visezi.”
- Dumneavoastr? ave?i dreptate. Îmi pare c? de pea cum se va începe realizarea unui nou vis.
- Doamne ajut?!
- Faptul c? m? aflu acum aici, c? am v?zut înc? odat? cu ochii proprii biserica veche din C?u?eni, cât ?i sfin?ii picta?i în pere?ii ei, este déjŕ un semn. Cred c? voi prinde un nou val ?i îmi voi vedea realizate unele vise.
- Crede drag? Dafin Auriu, crede, a vrut s? strige poetul, dar n-a strigat, ci numai a spus un Doamne ajut?-L pe Dafin.
Iar peste câteva minute s-au desp?r?it. Poetul a r?mas la Zaim, iar Dafin a plecat, totu?i, la Carahasani. ”Când î?i dore?ti un lucru, tot Universul conspir? la realizarea dorin?ei”, îi spusese poetul Ion G?in? la desp?r?ire.
”El mi-a vorbit ca un adev?rat rege b?trân,” a mai reflectat Dafin entuziasmat.

Satul Carahasani este a?ezat pe cursul inferior al Nistrului. Se învecnieaz? cu Antone?ti la est. În vremurile antice regiunea în care se afl? localitatea era locuit? de c?tre ge?i. Despre aceast? popula?ie a scris, la începutul erei noastre, marele geograf al antichit??ii Strabon. Îns? numele actual vine de prin anii 1700 când un oarecare Hasan, adic? Hasanul cel Negru, a venit cu înc? vreo câteva familii de turci ?i a pus st?pânire pe un c?tun mic care exista. Se mai spune c?, cic?, în preajma satului dat, au fost g?site ?i ni?te comori valoroase cu monede ?i cu diferite obiecte romane. Acestea, probabil, au ajuns în muzeul de istorie ?i arheologie.
Pentru unii turi?ti fabrica de vinuri din Carahasani este o adev?rat? comoar?, dar nu ?i pentru Dafin. Deaceea, el a plecat la Chi?in?u f?r? s? mai z?boveasc? m?car vreo or? în plus. Abia, când a ajuns acas?, ?i-a amintit despre doamna care îl iube?te înc? din fraged? pruncie. Nu este mare pagub?. A veni ea ?i singur?, medita el, f?r? s? ?tie c? a avut-o mereu în preajm?. El a fost gata s? mearg? ?i la Purcari, pe drumurile pe care le cunoscuse, îns? n-a mers. Pentru c? traseul turistic nu era visul lui. Îl vor descrie al?ii, iar el va merge mai departe ?i în alt? parte. Dar cum ?i când? C? el nu avea suficient de mul?i bani. Ba chiar nu avea nici pentru a intra într-un restaurant ?i a lua acolo o mas?. Cum poate atunci s? ajung? pe muntele Carmel? Poetul ?i profesorul cu numele Ion G?in? i-a spus lui, c? muntele dat se afl? în statul Israel. Dac?, nu-l în?eal? memoria.
Luna august culmina cu o s?rb?toare. La ea au participat numero?i oaspe?i sosi?i din diferite jude?e ale României, cât ?i oaspe?i din alte ??ri. Din Israel nu era niciunul.
- Vreau s?-?i istorisesc ceva despre vise, spuse Poetul.
Era a doua oar? când Dafin sta de vorb? cu omul pe care l-a întâlnit ?i la ascultat la Zaim ?i la C?u?eni. Era în timpul când Dafin vroia s? lase totul balt? ?i s? plece în c?utarea comoarei lui.
- Da tu e?ti sigur c? o vei g?si, îl întreb? Poetul.
- Nu prea. Îns? exist? un proverb care zice: Tot ce se întâmpl? o dat?, poate s? nu se mai întâmple niciodat?. Dar tot ce se întâmpl? de dou? ori, se va întâmpla cu siguran?? ?i a treia oar?”.
- M? bucur pentru tine Dafin, a spus Poetul.
- ?i eu m? bucur, pentru c? v-am întâlnit a doua oar? în aceast? lun?. Poate acum îmi vei spune care este povestea despre vise?
- Sunt mai multe, f?cu Poetul. Dar am s?-?i spun doar despre una, din Roma antic?, de pe timpul împ?ratului Tiberiu. Tu, poate c? o ?tii?
- Nu, chiar nu o ?tiu, recunoscu Dafin.
- Ascult? deci...
Un cet??ean foarte stimat ?i bun la inim? avea doi b?ie?i. Unul era militar, ?i când a fost înrolat în armat?, a fost trimis în cele mai îndep?rtate regiuni ale imperiului, undeva aproape de Marea Moart?. Cel?lalt fiu era poet ?i versurile lui erau cunoscute în Roma. Într-o noapte, b?trânul tat? avu un vis. Se f?cea c?-i ap?ruse un înger în cale, care i-a m?rturisit c? vorbele în?elepte ale unui dintre fiii lui vor fi cunoscute ?i repetate în toat? lumea de c?tre genera?iile viitoare. B?trânul se trezi în al noulea cer de bucurie. Îngerul îi dezv?luise un lucru pe care orice p?rinte ar fi fost mândru s?-l cunoasc?.
Apoi dup? aceea, b?trânul muri. A?a cum el se purtase corect ?i drept toat? via?a lui, se duse drept în rai ?i acolo se întâlni cu îngerul, care i-a ap?rut în vis.
„Atunci când mi-ai prevestit în vis soarta unui fiu, am sim?it c? toate str?daniile mele n-au fost în zadar. Nu pot cere acum nimic pentru mine de la tine pentru c? sunt mândru s? v?d faima de care se bucur? cineva pe care l-am crescut ?i l-am educat. Dar, mi-ar pl?cea s? v?d cum sunt rostite în viitorul dep?rtat cuvintele fiului meu.”
Îngerul l-a proiectat, mai bine zis, la teleportat u?or pe b?trân în viitorul dep?rtat. ?i spre uimirea sa b?trânul a v?zut în jurul lui mii de oameni care vorbeau o alt? limb? decât latina clasic?. Ba ?i mai mult – limba pe care o auzea i se p?rea ciudat?. Se întrist? ?i începu s? l?crimeze ca un copil. Pentru c? nu prea în?elegea despre ce se vorbe?te, l-a întrebat pe înger: „Care dintre poeziile fiului meu sunt recitate de oameni?”
Îngerul se apropie de b?trân ?i declar?: „Versurile fiului t?u, poet latin, au fost populare la Roma doar în timpul vie?ii împ?ratului Tiberiu. Îns? dup? sfâr?itul domina?iei lui Tiberiu toate versurile lui au fost date uit?rii, iar cuvintele rostite de oamenii din acest timp, sunt ale fiului care s-a dus la armat?.”
B?trânul nu-l credea pe înger ?i îi cerea explica?ii. Îngerul îl vorbi: „Cel?lalt fiu s-a dus într-un loc dep?rtat de Roma ?i a devenit centurion. El era un om bun la suflet ?i într-o sear? unul dintre sclavii pe care îi avea s-a îmboln?vit grav ?i tr?gea s? moar?. Fiul t?u a auzit vorbindu-se despre un rabin care vindeca bolnavii ?i a plecat în c?utarea acelui om. Pe drum, a descoperit c? omul pe care-l caut? era Fiul lui Dumnezeu. A mai întâlnit ?i al?i oameni care fusese vindeca?i de el, ?i-a însu?it înv???turile aceluia ?i chiar dac? era centurion roman, s-a convertit la credin?a lui. Într-o diminea?? a ajuns aproape de Rabin. I-a povestit c? avea un rob bolnav. Dup? ce l-a ascultat Rabinul s-a oferit s? mearg? pân? la el acas?. Dar centurionul era om cu credin??, ?i privind adânc în ochii Rabinului, a în?eles c? se afla în fa?a Fiului Domnului ?i atunci to?i cei care-l înconjurau s-au ridicat în picioare.”
„Cuvintele fiului t?u din armat?, îi spuse îngerul b?trânului, sunt cele pe care el i le-a spus Rabinului în acel moment, ?i care niciodat? nu au fost uitate. Acestea spun: „Doamne, eu nu sunt demn s?-mi calci pragul, dar spune numai un cuvânt ?i robul meu va fi t?m?duit.”
Poetul de azi Ion G?in?, cu fa?a radioas? de preot evlavios a ad?ugat: „Ei, acum, vede?i c? indiferent ce face, orice om de pe acest P?mânt joac? un rol important în Istoria lumii. ?i fire?te, omul nu ?tie acest lucru.”
Dafin zâmbi ?i men?ion?:
- Noi, cu p?rere de r?u, nu ne gândim c? via?a fiec?rui om poate s? fie foarte important?. Indiferent de starea lui social? ?i de locul pe care îl ocup?.
- A?a este. Foarte pu?ini oameni în?eleg aceasta, mai ales sunt foarte pu?ini printre cei, care ajung s? de?in? o anumit? func?ie ?i au o stare social? mai înalt? sau cei care posede mai mul?i bani decât al?ii.
- Suntem, cu alte cuvinte, într-un stadiu de dezvoltare nu mai bun decât cel de pân? la Hristos sau dup? El, reflect? Dafin. În foarte interesante vremuri am ajuns, n-ai ce zice!
- Vremurile într-adev?r sunt tulburi ?i de o mare criz?. Nu vezi ce lucruri urâte se întâmpl?: oamenii s-au îmbog??it peste noapte din diferite furturi ?i au s?r?cit cu duhul. S?raca ?ar? în care ho?ul este ales ?i pus în capul mesei...
- S?raci sunt to?i oamenii care nu-l au pe Dumnezeu!
Ambii au mai vorbit de una de alta, ca dup? o zi de s?rb?toare, apoi s-au desp?r?it. Ion G?in? s-a întors la discipolii lui ?i la ba?tina sa ?i a lui Alexei Mateevici, iar Dafin a r?mas s? meditze despre comoar?.
„Via?a mea depinde de comoar?! O voi g?si, voi reu?i în via??, nu o voi g?si... Oare ce va fi, dac? nu reu?esc?
- O s? mori tr?indu-?i în van veacul! A auzit fraza dat? de parc? o voce de înger i-a stigat. Apoi aceea?i voce a continuat: E mult mai bine s? mori cu sufletul împ?cat. A?a c?, f?-?i griji ?i persevereaz?...
- Încep s? în?eleg ?i eu sensul vie?ii ?i al mor?ii.
- În general, moartea face ca oamenii s? devin? mai sensibili fa?? de via??.
- Pe bune, trebuia s? ajung la C?u?eni, unde s?-l întâlnesc pe poetul de acolo, s? vorebesc cu el, f?r? prezen?a doamnei, care m? iube?te ca o m?tu??, înc? din fa??, ca s? în?eleg mai bine sensul vie?ii ?i al mor?ii. Bun? lec?ie am avut. ?i Slav? Domnului c? mi-a fost dat? la timp.
39. (Frumoasa)
Dup? ce s-a întors la Chi?in?u ?i a stat câteva zile s? mediteze, Dafin a în?eles c? el nu-?i poate realiza destinul. C?utarea de comori este dificil? ?i nu întotdeauna se încununeaz? cu secces. Dafin nu întâlne?te obstacole prin de?ertul Sahara, ca p?storul andaluz pe nume Santiago, al lui Paulo Coelho, care î?i p?r?se?te casa din Spania, aventurându-se în Africa de Nord în c?utarea unei comori îngropate în Piramide. Plecând undeva pe aproape ?i întorcându-se ba dintr-o localitate, ba din alta cu unele atrac?ii turistice, demne de vizitat, Dafin trece printr-o criz?, pentru c? comoara lui nu poate fi aflat? decât înl?untrul lui.
Toate cele aflate de el sunt doar ni?te trepte ale eternului îndemn de a ne urma visurile ?i de a ne asculta inima. Da pân? unde-l va duce inima lui? Pân? la care vis?
Ajuns la o r?scruce de drumuri el caut? încotro s? mearg? mai departe. Fiindc? de va urma calea la dreapta va nimeri în Vatra din str?buni aleas?, cu multe sfinte m?n?stiri. La stânga va descoperi bijuterii arhitectonice medievale. Dar unde este comoara lui? Asta, deocamdat? nimeni nu ?tie. Deaceea el va merge ?i va merge, tot mai departe. Pân? dincolo de ploaie ?i dincolo de Marea cea Mare. Îns? pân? acolo mai are o salb? de m?n?stiri. Altul s-ar plictisi, îns? Dafin nu trebuie s? cad? prad?. Altfel doamna care-l iube?te ?i care-l urm?re?te, îl va pedepsi. Poate prea devreme sau când adev?rata aventur? abia de începe.
Satul Frumoasa din raionul C?l?ra?i cu nimic nu-l atr?gea pe Dafin. Chiar dac? acolo este o m?n?stire „a?ezat? pe o colin? înclinat?, înconjurat? din toate p?r?ile de dealuri împ?durite ?i cu vedere deschis? spre miaz?-zi, de unde se v?d frumoasele coaste cu dumbr?vi ?i gr?dini bogate din valea Ichelului”, dup? cum scria la 1919 arhimandritul Visarion Puiu. El î?i imagin? cum pe locul unde st? ast?zi m?n?stirea, înainte era o p?dure mare ?i deas? de stejar, iar în inima ei o poian? numit? Frumu?ica. Ce vis bizar! Cu haiduci sau cu o?teni frân?i de oboseal? dup? o lupt? prin codrii Orheiului. Îns? nimic din acest vis. Exist? doar prima atestate documentar? a m?n?stirii care dateaz? cu 10 iunie 1807.
Pe 9 mai 1839 dintr-o lovitur? de fulger era s? ard? toat? biserica de acolo, care a fost din lemn. Îns? n-a ars în totalitate. Cu toate acestea, dup? incident, c?lug?rii au hot?rât s? construiasc? o biseric? din piatr?. Zis ?i f?cut. Dar n-a fost chiar a?a. Apoi veni r?zboiul ruso-turc din anii 1877-1878. Atunci la m?n?stire au fost ad?posti?i circa 300 solda?i ru?i r?ni?i în lupte. De la ei, probabil s-a luat ?i Valea Rusului, un mic s?tuc. Pentru c? a?a era obiceiul ru?ilor, unde poposeau acolo unii din ei r?mâneau ?i nu-?i mai aminteau de ba?tina lor, nu-i apuca dorul de mama Rusie. Cam de pe atunci, din acea perioad? m?n?stirea ia numele de Frumoasa în loc de Frumu?ica.
Pe Dafin nu-l pasiona istoria m?n?stirii. Ei c?uta s? g?seasc? în ea o comoar?, care nu exista. Nu-l impresiona nici faptul c? în iunie 1918 la m?n?stire a poposit pentru câteva zile marele clasic al literaturii române Mihail Sadoveanu, care a l?sat în scris o frumoas? amintire despre aceste locuri. „G?seam la Frumoasa sufletul curat al Ţ?rii. Îl g?seam neîntinat, moldovenesc, ca pân? la 1812, armonizat cu cel piesagiu unic a?a de sistins, a?a de p?trunz?tor, plin de durerile ?i amintirile trecutului.” Dup? ani frumo?i au urmat ani mai tri?ti pentru c? în perioada sovietic? m?n?stirea a g?zduit mai multe institu?ii civile precum ar fi un internat pentru copii orfani (1946-1965), o ?coal? pentru copii aliena?i mintal (1986-1994). Abia în septembrie 1994 cu str?duin?a ieromonahului Vasile Ciobanu, duhovnicul m?n?stirii R?ciula, m?n?stirea Frumoasa a fost redeschis? ca m?n?stire de c?lug?ri, iar la 27 decembrie 2005 aceasta a fost reorganizat? în a?ez?mânt pentru maici. Dafin n-a cutezat s? f?c? un drum pân? la aceast? m?n?stire Frumoas?, pentru c? mau sunt câteva mai aproape, una e chiar în inima Chi?in?ului, iar alta e la Durle?ti, într-un or??el de lâng? capital?. Îns? nu se încumet? s? plece nici la una ?i nici la alta, ci se apuc? s? fac? ordine în l?zile cu ziare ?i reviste din mai mul?i ani adunate la un loc. Printre publica?iile periodice mai g?sea ?i câte o carte uitat? cândva. I-a ap?rut în fa?a ochilor ?i o carte cu trei crai: Efim, Ion ?i Gheorghe. R?sfoind-o descoperi c? Ion Diviza ?i ceilal?i doi crai ?i-au pus autografe pentru un confrate de condei la 31 august 2010. Ce repede trece timpul! Degrab? vor fi cinci ani trecu?i de atunci. Dafin a început s-o r?sfoiasc? cu interes, fiind surprins de efectul impervizibilului unor epigrame. El chiar reciti de dou? ori epigrama: „Pe drumul mult visat...”, secven?? din prima c?s?torie” ?i îl apuc? râsul. Mai ales dup? ce reu?i s? citeasc? „De-ale mariajului”: De dou? ori m-am însurat:/ E?ec total, doar jale-n cas?;/ Întâia soa?? m-a l?sat / ?i-acum, a doua, nu m? las?.” S-a delectat ?i cu epigrama „Gând de?tept”: Uite ce descoperire/ Am f?cut acum pe loc:/ Banii n-aduc fericire.../ Dar nici lipsa lor – noroc.
Am?r?ciunea epigramistului Ion Diviza, determinat? de lipsa de fermiate, de hot?râre a contemporanilor, la abordarea idealului na?ional, care const? în înf?ptuirea Unirii, o sim?i ?i Dafin în acel moment. Ce s? fac? acum el? S? caute potcoave de cai mor?i pe la m?n?stirile basarabene sau s? mearg? în nordul Ţ?rii Moldova între albastrul de Vorone? ?i culorile naturii? A auzit c? faimoasei m?n?stiri (de Vorone?) i se mai spune ?i „Capela Sixtin?” a Orientului. Sunt foarte celebre ?i celelalte m?n?stiri pictate aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO cu fresce exterioare realizate în sec. XV-XVI. Iar cele de aici, ap?rute ca ciupercile dup? ploaie, începeau s?-i trezeasc? un mic dezgust.

Dafin îl citea de Franz Kafka a doua sau a treia oar?. Avea o traducere din limba german? cu Metamorfoza ?i alte povestiri. Se l?s? captivat de „Colonia penitenciar?”, dup? care adormi ?i se trezi c? el a devenit o victim? a unui sistem opresiv. Persoanele pe care le vedea se ar?tau disperate, fiind convinse c? s-au b?gat ca sfin?ii nevinova?i în groapa cu lei. I se contura un scenariu al unor evenimente din luna aprilie. O mare de oameni tineri scandau lozinici pa?nice. Era prim?vara ?i p?rea c? sunt declamate ni?te poezii de-a lui Nichita St?nescu, da poate ?i de-a lui Adrian P?unescu. La început totul era bine, îns? de pe la amiaz? spectacolul risca s? devin? apocaliptic. În jurul a dou? edificii, trombe groase de fum se ridicau, fiind v?zute aproape din întregul ora?, iar jos, în cur?ile institu?iilor câteva ruguri, între?inute de protestatari, mistuiau tot ce se putea arde.
Dafin la un moment dat le-a cerut ofi?erilor s?-i ar?te originalul Declara?iei de independen??. Dar din acel moment comportarea lor s-a schimbat radical. Imediat au devenit brutali, ba chiar l-au ?i condus pe sus spre u?a de ie?ire din Palatul Preziden?ial, care ar?ta ca dup? bombardamentul de la 11 septembrie 1973, ziua loviturii militare de stat din ora?ul Santiago. Iar la 7 aprilie 2009 aveau loc violen?e în centrul Chi?in?ului, unde peste 30 de mii de persoane, sus?in?tori ai opozi?iei au ie?it pe str?zi ca s? conteste victoria comuni?tilor la alegeri, scandând „Vrem alegeri repetate” ?i „Jos comuni?tii”. Liderii PLDM, PL ?i AMN sus?ineau c? alegerile au fost fraudate, cerând organizarea unui nou scrutin. Unii manifestan?i au p?truns în incinta cl?dirii Parlamentului, al?ii în cea a Pre?edin?iei ?i le-au incendiat. În Pre?edin?ie, datorit? pasivit??ii suspecte a for?elor de ordine, manifestan?ii au p?truns for?ând u?a ?i stricând geamurile cabinetelor de unde au sustras documente importante de stat (care au fost mai târziu arse), mobilier ?i computerele Aparatului Pre?edintelui. În Parlament, manifestan?ii au ocupat câteva birouri, iar în celelalte se baricadaser? poli?i?tii. Persoanele care au p?truns în cl?direa Parlamentului au aruncat în strad? o parte din mobilier ?i i-au dat foc. Poli?ia din capital? a intervenit, utilizând tunuri de ap? ?i gaze lacrimogene. În replic?, protestatarii au r?spuns ac?iunii poli?iei printr-un „bombardament” cu pietre.
De unde aceste imagini în capul lui, mai ales, de unde asocierile cu evenimentele din Santiago! Nu-?i d?dea sama, pentru c? dup? ele au urmat alte vedenii ?i mai bizare. Dafin l-a v?zut pe c?l?u de la mic? distan?? în uniform? kaki ?i cu cizme, trecând spre biroul s?u înso?it de câ?iva militari care îi asigurau paza împrun? cu doi civili. În timpul acelei viziuni instantatee a sim?it cum pielea i se face ca de g?in?. Iar c?l?ul a trecut atât de aproape de el, f?r? s?-l priveasc?, încât Dafin a auzit cât se poate de clar ce a spus temutul. „Pe femei nu trebuie s? le crezi nici când spun adev?rul”. Nu era clar ce are una cu alta, îns? imediat el a v?zut-o pe doamna Moartea gesticulând ?i vorbind ceva cu cineva fa?a c?ruia nu i se deslu?ea, fiindc? î?i ar?ta mereu ceafa. Apoi, parc? tot ea, i-a ?optit lui Dafin o parol? pentru pasul urm?tor. A în?eles c? imediat urma s? plece de acolo ?i s? a?tepte în restaurantul Katmandu de lâng? Teatrul de Oper? ?i Balet. Restaurantul era mai degrab? o parte exotic? dintr-o colib? mare acoperit cu stuf în inima capitalei moldave.
„Am ajuns acolo cu o mic? întârziere, deoarece a fost greu s? trec prin marea de oameni care s-au dezl?n?uit ?i aruncau cu furie cu pietre aduse în rucsacuri. Pe marginile trotuarelor unele grupuri de tineri se luau la înc?ierare cu deta?amentele de cade?i aduse acolo s? men?in? ordinea public?. ?i peste tot erau cameromani care filmau cadre documentare de la eveniment. Aproape de cinematogarful „Patria” câteva ma?ini ale poli?iei încercau s?-i risipeasc? pe unii manifestan?i, punând pe ei furtunuri cu ap?.”
Sub emo?ia caleidoscopului de evenimente imprevizibile Dafin s-a a?ezat pe un taburet în fa?a barului ?i a început s? citeasc?, mai bine zis, s? r?sciteasc? Metamorfoza, a?a cum îi ceruse doamna, care l-a ajutat s? ajung? la destina?ie, adic? în restaurant, unde el urma s? a?tepte ca s? se apropie de el cineva, absolut necunoscut, care s?-l întrebe: „V? pasioneaz? Kafka?” Iar el urma s? afirme c? da! Apoi s?-i spun? necunoscutului: „Îmi place Kafka, pentru c? persoanjele lui sunt ni?te victime care tr?iesc o dram? greu de imaginat.”
- Dac? a?a crezi dumneata, atunci pleac? din acest restaurant cât nu este târziu. Ori vrei s? te metamorfozezi într-un gândac?
- De ce în gândac?
- Pentru ca tu, boule s? te po?i urca într-un automobil f?r? s? fii observat, avea s? spun? în cele din urm? necunoscutul ?i a?a Dafin s? în?eleag? c? dânsul este persoana trimis? pentru a-l salva de la o eventual? arestare.
„El te va a?tepata apoi într-un automobil, care te va scoate din zona conflictului ?i te va duce într-un apartament conspirativ, dar nu la tine acas?”, i-a mai spus doamna, care avea grij? de el. Dafuin citise metamorfoza aproape pe jum?tate, când cineva a venit pe la spatele lui ?i l-a lovit u?or cu cotul în rinichi.

Dafin a s?rit ca ars ?i a început s? mi?te cu picioarele ca ?i personajul care s-a metamorfozat într-un gândac. Apoi l-a privit pe necunoscut cu suspiciune. Era un b?rbat de vreo patruzeci de ani, greoi ?i cu umeri masivi, care s-a îndreptat încet spre toalet?. „Dac? m? duc dup? el, m? va chisa acolo ca pe un gândac, s-a gândit Dafin ?i imediat ?i-a amintit de celebra fraz? a pre?edintelui rus Putin. «Mы станем мочить их в своих сартирах». În limba român?: noi îi vom chisa chiar ?i în tualetele lor. Fraza însp?imânt?toare îi suna în urechi. Deaceea Dafin doar s-a uitat un timp spre toalet?, f?r? a se mi?ca din loc. Peste vreo câteva minute, s? fi fost dou? sau trei, tipul a revenit de la toalet? ?i l-a atins la fel ca ?i prima dat?. Chipul tipului era oribil. Avea un nas ca la o conopid?, buze groase ?i strâncene dese.
- Buna, i-a spus el. Cum î?i merge?
- Bine, foarte bine, a replicat Dafin, pref?cându-se indiferent ?i binevoitor în acela? timp
Tipul s-a a?ezat ?i el în fa?a barului. ?i f?r? a se sinchisi i-a vorbit familiar:
- Î?i aminte?ti de mine?
Dafin nu g?sea cuvântul potrivit, nu ?tia ce s? spun? ?i î?i încorda memoria, a?teptând ca tipul s?-?i aminteasc? parola ?i s?-i spun? ceeea ce a?tepta el. Dar nimic nu se întâmpla. Tipul continua s? stea lâng? Dafin, privindu-l din ce în ce mai sfid?tor. În cele din urm? a zis s?-i fac? o cinste.
- Desigur, cu mare pl?cere.
- Vreau doar o ?uic? ?i o cafea!
- Se face!
Dafin a comandat dou? ?uici ?i dou? ce?cu?e cu cafea, îns? chelnerul a pus pe tejghea doar una.
- Am cerut dou? ?uici ?i dou? cafele.
- S? am iertate, n-am auzit clar vorbele dumitale, a spus chelnerul. A?tepta?i doar un minut.
- Da de ce nu acum?
- Bine, acum, a zis chelnerul ?i a disp?rut f?r? s? se întoarc?.
Tipul i-a pus o mân? grea pe um?rul lui Dafin ?i i-a zis:
- Mi se pare c? nu-?i aminte?ti de mine, a?a-i?
- A?a este.
?i el a scos dintr-un buzunar o bucat? de ziar îng?lbenit?, mototolit? ?i i-a pus-o în fa?a ochilor.
- Vezi? Ăsta-s eu!
Tipul era un fost campion de box. A început s? strige ceva destul de tare încât toate privirile din acel local bizar, îns? nu gol, s-au întors spre ei doi. Atunci Dafin l-a apucat de încheietura de boxer ?i l-a strâns cu mâinile lui de muncitor, pe care le-a mo?tenit de la un bunic de-al lui. Tipul n-a ripostat.
„Am avut noroc c? tipul s-a lini?tit spre mirarea mea. Am pl?tit în grab? ?uica pe care a?a ?i n-am b?ut-o ?i am dat s? ie? gr?bit din „Katmandu”. Cu primul taxi am plecat de acolo pân? acas?. În u?? aveam un mesaj de la un necunoscut. Era scris necaligarfic pe o foaie de caiet: „Du-te în p...da m?tii!” Dafin a în?eles c? este urm?rit chiar ?i acas? ?i n-a mai deschis u?a, ci s-a furi?at în coridorul care ducea în sus spre acoperi?ul blocului cu unsprezece etaje. Printr-un labiriund cunoscut numai de el, a ajuns pe acoperi?ul plat. Acolo a ie?it din labirint ca din pu?c?. Când a privit mai atent a v?zut în lumina palid? a lunii silueta unei femei. Era doamna care l-a pov??uit sau Moartea? Era ea, îmbr?cat? într-o rochie lung? ?i ro?ie.
- Am fugit de dracul ?i aici am dat peste mama dracului, a vrut s? spun? el ironic, îns? în acel moment s-a trezit definitiv din somnul cu vise ciudate, despre ni?te evenimente de odinioar?, care au avut loc pe diferite emisfere ale p?mântului ?i pe diferite meridiane. Îl mai emo?iona întâlnirea cu un boxer nebun în restaurantul, care nu mai exist? acolo, unde a fost odinioar?.
Era timpul ca s? mediteze, ce s? fac? mai departe: s? mearg? unde credea c? este necesar, sau s? lase balt? totul pân?-i va veni ideea salvatoare. ?i-a zis c? noaptea este periculoas? pentru a?a fel medit?ri, deaceea a r?mas privind la televizor un film de Hitchcock.
Într-un târziu s-a apucat s? mediteze despre bine ?i despre r?u, despre lupta dintre bine ?i r?u. Despre o poveste veche de când lumea. Aceast? tem? era tratat? în înv???tura magului persan Zoroastru, ”Magul c?l?tor în stele” este venerat în nuvela ”S?rmanul Dionis”. Dafin se vedea pe sine în locul personajului lui Eminescu. Gândurile rele îi erau succedate de gândurile bune. ”Probabil voi avea necesitatea de a l?muri ce este binele suprem ?i ce este R?ul. Pân? aici cale eu am întâlnit nu doar locuri demne de v?zut, ci ?i oameni. Oameni cu Dumnezeu în suflet ?i oameni venino?i, pizma?i, desfrâna?i ?i f??arnici. Mai pe scurt am dat ?i de r?ul infernal ?i voi fi nevoit s? aleg cu cine merg mai departe.”
Totodat? nu pot s? uit, c? într-o scriere veche româneasc?, se spune despre for?ele negre redate prin ni?te cioc?nitori, care zboar? din pom în pom, scobind lemnul ?i ascultând cu urechea. Dac? alf? c? lemnul este tare ?i vârtos, cioc?nitoarea fuge de la dânsul, iar unde afl? lemn slab ?i g?unos, ea tot scobe?te în el ?i chiar s?l??lue?te într-însul, acolo î?i scoate puii. A?a ?i diavolul, adic? Necuratul, N?luca, Moartea, Bestia, c? multe sinonime mai are limba asta - umbl? din om în om, cercetând cu vicle?ug ?i dac? g?se?te om slab, s?l??luie?te într-însul, iar dac?-l g?se?te rugându-se sau f?când milostenie ?i alte lucruri bune, ca s? nu zic sfinte, fuge cât mai repede, pentru c? nu-i place.
În satul P?une?ti cândva era o fat?, care în timpul verii p??tea mioarele în locul ciobanului ajuns la adânci b?trâne?e. Într-o zi ea îl întâlni pe un drac, care îi ie?i în cale. Acela o iscodi s? vad? dac? g?se?te în ea un loc slab. Fata se dovedi nu prea sigur? pe sine. V?zându-l cum surâdea într-un fel ironic, cu buzele un pic ?uguiate de parc? sugea un muc de ?igar?, ea izbucni în râs.
- De unde te-ai luat ?i tu în acest defileu, întreb? fata ironic.
- Din Mama Dracului, i-a r?spuns el.
- ?i cum o cheam??
- Unii îi spuneau: Bestie, al?ii Scorpie, Gorgona, Vidma, S?t?ni?a.
- Ce nume ciudate!
- Aste-a-s flori la ureche. Ea era numit? în unele cazuri ?i Strigoaic? ?i Spurcata Harpie sau Satana Ro?ie.
- Ei, nu mai spune, chicoti fata.
Apoi zise: decât a-i tr?nc?ni ca o cioc?nitoare mai bine mi-ai ajuta s? ?in mielul acesta. ?i-i arunc? un mielu? în bra?e.
Dr?cu?orul i-l lu?, surprins de fapta nes?buit? ?i o ajut? s?-l duc?, cum a zis ea.
- Totu?i cine e?ti? Întreb? ea.
- Sunt un c?l?tor f?r? Dumnezeu ?i fac numai rele pe lume.
- Da acum de ce faci binele?
- Care bine, se mir? dracul.
- Îmi duci mielul în bra?e. Mi se rupeau mâinile de oboseal? ?i greutate. Noroc de tine...
El o privi pe ea, apoi puiul de oaie ?i râse cu poft?:
- Prima dat? întâlnesc dou? mioare. Una mic? ?i alta mare. Pe tine, întâmpl?tor nu cumva te cheam? Miori?a?
- Nu, eu sunt Olea, da b?trânul meu tat? m? dezmiard? Oli?a.
- Oli?a ?i Oi?a, frumos sun?, n-am ce zice.
Dracul mai vorbi pu?in cu ea apoi disp?ru. Când Olea observ? lipsa lui peste deal ni?te nori se încâlceau cu stelele. O lun? nou? ie?a ?i intra dup? nori. Din câ?iva nori începu s? cad? pic?turi mari cu ap? în iarba din lunca verde. Cineva nev?zut îi ?optea: pot s?-?i spun ce-ai s? visezi desear?.
A visat exact ce a auzit.
Când a ie?it a doua zi cu cele câteva oi?e în lunca cea verde, el, dr?cu?orul, o a?tepta acolo. Îi veni în întâmpinare ?i o întreb?: ai visat puiul cocostârc sau de crocodil?
- Da, a recunoscut ea. Îns? n-am ?tiut c? e un pui de crocodil. Credeam c? e o ?opârl? mare.
Fata nu v?zuse niciodat? crocodili.
- Vai! A exclamat ea bucuroas? ?i l-a luat în bra?e, ca pe un mielu?. Dar în clipa când l-a strâns la piept, puiul de crocodil a deschis larg gura, vrând s-o înha?e, ?i ea se trezi din somn.
Visul s-a întrerupt. Îns? ea continua s? simt? frica. Dracul râdea de ea. Proasta n-a în?eles mesajul visului. Prin urmare pot s? ”cioc?nesc” mai departe, fiindc? biata fat? nu se împotrive?te deloc. Dracul îns? nu se gr?bi. El reap?ru în alt? zi la ora când se cr?pase de zi. Avea un alt chip. Ochii nu mai sclipeau ca t?cunele aprins, râsul destr?b?lat îi pierise, trufia de odinioar? i se topise ca o z?pad? c?zut? prim?vara dup? primele zile de aprilie. I-a vorbit cu glas sc?zut cu un fel de respect deosebit. I-a spus cuvinte frumoase, m?gulitoare pân? când, ea a zis:
- Vreau s? te rog s? intri cu mine în biseric?.
- Pentru ce?
- Ca s? vorbim cu preotul.
- Despre ce?
- Despre cununie. Vreau s? m? în?elegi...
- Nu, a r?spuns ea, nu a zis ?i el, îns? apoi ambii au cedat.
Fata a încercat s? vorbeasc? cu preotul. F?r? a ocoli subiectul i-a spus verde în ochi c? vrea s? fie cununat?, doar c? în tain?. E cineva pe care-l iubesc ?i el m? iube?te...
În?eleg?tor, slujitorul i-a spus s? vin? în loca?, îns? s? mai a?tepte pu?in pân? termin? de adunat ni?te fân. Preotul se temea s? nu dea ploile peste el, c?ci vremea era a ploaie.
Olea s-a înviorat la fa??. Apoi s-a f?cut galben? ca gutuia. Îl v?zu pe iubitul ei drac în pragul bisericii din lemn. El era de nerecunoscut. Se omenise ?i sem?na cu cei pe care-i cuno?tea dânsa...
Dar când ambii p??ir? pragul bisericii din lemn, cerul porni s? bubuie din senin. Se l?s? întunericul ?i sfin?ii din icoane tres?rir? speria?i. Clopotul începu s? bat? singur. Bezna se înte?i, candelabrul prinse a zorn?i ca salcâmul în toamn? când i-s p?staile coapte ?i bate un vânt nu prea tare.
Fata îl apucar? pe drac de mân?. El îns? f?cu un gest pentru a se smulge, dar ea îl ?inea strâns, mai mult de fric?, decât din bun? credin??. Atunci, cic?, se întâmpl? ceva imprevizibil. Se auzi un tr?snet puternic ?i cerul se lumin? pe-o clip?. Vreo zece fulgere lovir? în turla de lemn a bisericii ?i lemnul lu? foc imediat. O flac?r? uria?? se ridic? din toate p?r?ile. N?uci?i de zgomot ?i de para focului ceresc ambii îngenunchiar?, mai întâi fata, apoi ?i dracul pref?cut în b?rbat tân?r ?i frumos. Dar chiar în clipa aceea pornir? s? cad? peste ei grinzi grele.
Au vrut s? ?â?neasc? printre p?l?l?ile focului, îns? u?a grea de lemn s-a izbit singur? cu zgomot înaintea lor. Iar cineva nev?zut a ap?sat pe încuietoarea de fier ?i biserica se transform? pentru ambii într-o capcan? nea?teptat?. Buc??i din acoperi?ul aprins c?deau de sus s?-i striveasc?, cum ar spune preotul Dabija da ?i scriitorul poetul tradus în câteva limbi. Ploaia se n?pusti peste biserica în fl?c?ri. Atunci, se desf?cu în unul dintre pere?ii de bârne un gemule?, o ferestruic? f?r? z?brele. Prin ea fumul din?untru d?du n?val? afar? dorind ?i el s? se salveze. B?rbatul se nimeri lâng? geam. F?r? prea mare efort ar fi putut s?ri ?i s-ar fi salvat. El îns? porni s? caute fata pe care o g?si aproape incon?tient?. Cu ambele mâini o în?f?c?, o purt? în bra?e printre grinzile în c?dere ?i o împinse cu toat? puterea afar? prin gemule?ul deschis. Abia trupul ei lunec? dincolo, c? în clipa urm?toare întreaga construc?ie se pr?bu?i cu zgomot peste salvatorul acelei tinere.
Un ?ip?t lung ?i un gr?h?it disperat se auzi pân? departe în cer.
Când preotul sosi cu tot satul s? sting? incendiul, din bisericu?? nu r?mase decât o movil? de bârne mocninde.
Se apropie de fata buim?cit? ?i o strânse la pieptul lui. O privi drept în ochi ?i spuse mai mult ca pentru sine:
- Mi-au ars toate icoanele. Tu copila mea e?ti singura care mi-a r?mas. S? te ocroteasc? Dumnezeu ?i s? nu mai faci prostii. S? nu te potrive?ti Necuratului în vecii vecilor. Pentru c? el îi încearc? ca cioc?nitoarea pe cei slabi de fire ?i se ?ine de ei, pân? îi face s?-i cad? în plasa Tartorului - Ucig?-l Crucea.
Scena dat? coinicde aproape sut? la sut? cu una dintr-un roman de-al poetului-academician Nicolae Dabija. Pentru c? ?i dumnealui are un roman...
Îns? aici a fost un pui de crocodil, sau o ”cioc?nitoare” ?i un aligator, o ?opârl? mare, pe care am întâlnit-o ?i eu pe un traseu turistic nev?zut. Iar Dafin a cules legenda de la unul dintre b?trânii satului ?i de la un om, care mai credea în asemenea pove?ti. Zicea lumea c? el în tinere?e a vizionat mai des cinematograful,?i a v?zut filme moldovene?ti ?i române?ti, nu doar de cele ruse?ti, ca al?ii...
Ba chiar, el, povestitorul, se l?uda c? a v?zut filmul ”Omul merge dup? soare” sau copilul...
Iar Dafin i se l?uda, c? ?i el a v?zut: ”Poenele ro?ii”, ”L?utarii”, ”Povârni?ul” ?i ”Ultima lun? de toamn?”. A v?zut ?i ”Ultimul haiduc”, care într-adev?r era un ho? ?i un bandit sau o Satan? Ro?ie. Dar asta a în?eles-o mai târziu, când l-a g?sit Nedorita de Oameni, ?i când singur a pornit pe urmele lui Manuc, mergând ?i el, într-un fel - dup? soare. Ca un c?l?tor cu experien??, ?i ca un nou ULISSE în secolul XXI.