Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

cum am ucis un cire?

de ioana negoescu

am inventat un înger ?i l-am a?ezat cu spatele la perete. apoi am scris despre asta ?i îngerul a încetat. peretele a r?mas tot acolo în mine str?lucind.
azi
am ucis un cire?.



Ambulan?ele sunt indecente. Oriunde în lumea asta. Ele sunt agresive ?i url? aruncând în alert? tot aerul, producând tahicardii ?i tahipnee. Da, ??tia sunt termeni medicali pentru b?t?ile rapide de inim? ?i pentru respira?ia întret?iat?.

Trec strada. Apoi nu mai în?eleg nimic. De undeva o ambulan?? pentru mine. Urlând pentru mine. M? trezesc cu tanti Veta strigând s? scuip. Scuip p?mânt. Scuip noroi. E februarie. Mi-e frig. Lumea url?. Ambulan?a url?. În mine e p?mânt de nu ?tiu unde. Mama plânge ?i spune c? nu se poate. ?i eu cred c? nu se poate. Nu mi se poate întâmpla mie. În?eleg c? m-a lovit o ma?in?. E ceva ce se întâmpl? altora. Eu aud chestii din astea la ?tiri. Nici nu m? gândesc prea mult. Nu pot s?-mi mi?c picioarele. Tata tremur?, tata repet? întruna” nu-i bai. nu-i bai. numai s? tr?iasc?”. M? mir c? se pune problema s? nu tr?iesc. De ce a?a, deodat?, s? nu tr?iesc? ?tiu c? mult timp am vrut s? mor. Am scris zilnic în jurnalul meu c? vreau s? se termine, dar nu m-am gândit la asta. De fapt nu m-am gândit cum a? vrea s? se termine. Ambulan?a se pune în mi?care. Url? ca disperata ?i mie mi-e ru?ine c? deranj?m lumea din ora?. E duminic? ?i oamenii se odihnesc. ?tiu sigur c? e duminic?. E februarie ?i duminic?. Mama îmi atinge u?or picioarele. O simt. Îi spun c? m? doare. ”Sim?i? Sim?i?” . Îi spun c? da. Îl prive?te pe tata. Tata plânge de bucurie ?i spune c? va fi bine. Tata e medic. Îl credem cu to?ii. Va fi bine.

Drumul pare nesfâ?it. Nu v?d nimic de pe targ? prin geamurile mate pe care sunt aplicate cruci mari ?i ro?ii, ciudate. Nu pot s? v?d cerul din ambulan??. Le voi spune cu prima ocazie. Pacien?ii pe care-i salva?i, domnilor, au nevoie s? vad? cerul. Apoi, cu targa pe sc?ri. Vreau s? cobor. Pot. Pot. Dar de fapt nu puteam. ?i nimeni nu m? ascult? acum. Mi se taie bluza cu foarfeca. Era bluza mea preferat?. Apoi nu mai ?tiu. E mai bine c? nu ?tiu.

Visez c? alerg. În toate visele alerg. Uneori pot chiar s? zbor pu?in, dar lumea m? trage în jos. Le spun c? pot s? zbor, dar ei îmi spun c? pur ?i simplu nu se cade.

În spital mama doarme la picioarele mele. Mama e ca un câine credincios care plânge pe ascuns. M? simte când m? trezesc. Mi-e team? s? m? trezesc. Îi povestesc visul cu alergatul, cu zborul. Ea începe s? plâng?. Nu în?eleg mare lucru. O s? treac?. M? vindec. Oamenii sunt du?i la spitale ca s? se vindece. Doctorii sunt prietenii tat?lui meu. Totul va fi ca înainte. Ca ?i când nimic nu s-ar fi întâmplat. O s? vezi, mam?, totul va fi la fel.

*


M a?teapt? undeva în alt spital. Au trecut 6 luni. Nu-?i simte picioarele. Viseaz? c? alearg?. Viseaz? c? zboar?. S-a obi?nuit s? nu spun? nim?nui nimic. Prefer? s? tac?. Tace de 6 luni. Mama lui plânge de 6 luni. Tat?l lui nu-l mai prive?te în ochi. M nu are ce s? le spun? f?r? s? par? patetic sau strident. El nu e niciodat? patetic. Chiar ?i chestia asta cu ”te vei face bine” e obositoare. M nu are nimic. E doar foarte obosit.

Acum l-au mutat la cronici. Face gimnastic?. La început i s-a p?rut interesant? ideea. Spera ca nu ?tiu ce speciali?ti s?-l fac? s? mi?te. ”Kinetoterpie” vine de la mi?care, adic? terapie prin mi?care. Cu siguran?? asta înseamn?. Probabil ei ?tiu cum s? fac? treaba asta. Sunt ”kinetoterapeu?i”. Picioarele îl vor asculta. Neîndoielnic a?a vor sta lucrurile. ?i mama se va opri din bocit. Tata îl va privi din nou în ochi. Va pleca pe munte cu Vlad. E sigur c? nu va mai dura mult.

Înc? 6 luni ?i nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. Picioarele nu-l ascult? deloc. ?i mai sunt ?i r?nile astea cu nume ciudat: escare. Un cuvât urât. Pare scary. Adic? e doar ca s?-l sperie. Unele chestii au nume urâte. Curge puroiul din M, dar el nu simte nimic. De fapt curg multe chestii din el. Trupul lui îi este str?in. Era bine când îl sim?ea ca pe o piatr?. Acum îi este un du?man. Are nevoie de tuburi, catetere, de tot felul de lucruri, de un scaun rulant, de ajutor. Mai ales de ajutor ?i de multe pansamente sterile. Permanent miroase a iod ?i a urin?. Nu e trupul lui. Mai e de a?tepat. Cât? Nimeni nu ?tie. ”Dottore, tu le ?tii pe toate. Spune-mi cât mai dureaz? porc?ria asta”. Dottore are ochi blânzi ?i mereu glume?te cu M. E medicul de salon. E tat?l meu. E bunul meu tat?, care vine acas? cu ochii în lacrimi.


Dottore i-a spus s? se întoarc? la ?coal?. C? via?a merge mai departe. Chestii din astea tâmpite. ”Adic?, via?a merge, dar eu, NU!” este ceea ce M îndr?zne?te s?-i strige medicului de salon. ”Nu. Asta e.” Dar hai s? vedem cum e cu via?a asta care, nu ?tim cum ?i nici de ce, merge mai departe. Spre ce? M simte c? adev?rul i-a smuls sufletul, i-a luat aerul. De fapt, nu mai simte nimic. Medicamentele astea nu au nici un rost. Febra e bun?. Moartea e cald?, fierbinte, moarte fierbe cuminte în M, pe când el halucineaz? cu bolovani care vin s?-l striveasc?. Alearg? din calea lor, dar ei îl urmeaz? tot mai mari, uria?i, huruind asurzitor. Invariabil, se treze?te transpirat, dezam?git. Exist? un soi de voluptate în co?mar. Acolo m?car simte groaza. Alearga. Tr?ie?te cu adev?rat doar în cosmar .





*




se întâmpl? s? neg?m pe nea?teptate.
poate asta ar fi o explica?ie pentru fug?. zic poate.
nimic sigur. nimic.


”Pas în doi” filmul. Un film vechi românesc. Cinematograful sanatoriului. Vârstnici mototolind biletele ieftine cu degetele lor artrozice, unii tremurând de Parkinson. Câ?iva tineri în fotolii rulante. Apar?in?torii ca ni?te umbre prelungi, f?r? ochi, f?r? glas, obi?nui?i s? ocupe cât mai pu?in loc, ghemui?i pe jos lâng? spi?ele fotoliilor rulante. Câteva asistente cu bonetele lor albe, apretate, prinse cu agrafe negre din metal de p?rul strans în coc. Murmur. Eu pe un scaun de catifea ro?ie. Filmul e o poveste de dragoste.


Îi simt privirea str?lucind în întuneric. Ochiul ca o m?rgea m? arde. ?tiu cine e. P?rul negru lucios strâns în coad?, fa?a ascu?it? cu o anumit? asprime, atenuat? de u?oara aplecare a capului, ca într-o supu?enie ap?s?toare, îl face imposibil de ignorat. ?tiu cine e. ?tiu c? a renun?at la medicamente, c? le ascunde sub saltea ?i se las? prad? febrelor. ?tiu mai mult decât a? vrea.

E sear?. Filmul e gata. Publicul se îndreapt? spre ie?ire. Asistentele au grij? s? decurg? totul în siguran??. Ele se agit? printre fotoliile rulante ?i cârje ca ni?te fluturi mari, albi, apreta?i. Eu r?mân o clip? în urm?. Îi zâmbesc lui M. ?tie cine sunt. ”Dottore nu a venit ?”m? întreab?. ”Nu, e ocupat, sunt doar eu”. Stau în picioare. M? simt cumplit de înalt?. M m? prive?te oarecum pe sub sprâncene. R?mâne cu b?rbia în piept, ca ?i cum ar fi ap?sat de ceva invizibil. Îi privesc mâinile cu degete lungi frumoase, ca de pianist, manevrând ro?ile scaunului rulant, punându-se în mi?care ca s? m? înso?easc?. Îmi domolesc pa?ii. Încerc s? p?strez ritmul lui. Vorbim despre film. El tremur? pu?in. Poate c? ?i eu tremur. Îmi vine s?-l ajut, s? prind de mânerele cauciucate, dar simt c? ar respinge orice ajutor. Brusc, îmi pare puternic, cu umerii la?i, bra?e puternice. Simte c? îl privesc. Se fâstâce?te pu?in. Suntem amândoi cumplit de tineri.

Liftul. Nu se cuvine s? o iau pe sc?ri. A?tept?m liftul. Glumim de?i fiecare se gânde?te la altceva. Eu sunt terorizat? s? nu fac vreo gaf?. El, nu ?tiu, tremur? imperceptibil, dar eu îl simt. M? invit? în camera lui din sanatoriu. Are un pat special. Multe pansamente. Miroase a iod. M îmi zâmbe?te încurajator . Mama lui îi strig? din baie c? trebuie s? se pun? în pat. Apoi apare. O femeie brunet? extrem de frumoas?, cu o voce pu?in aspr? sau nu ?tiu, poate doar în?sprit?. M? invit? s? stau jos, dar în secunda urm?toare m? informeaz? c? M e bolnav ?i trebuie s? stea în pat. O simt încordat?, deranjat? de prezen?a mea. Refuz s? r?mân, le spun c? trebuie s? plec, dar M îmi arunc? o privire care m? pirone?te. E atâta disperare, dorin??, neputin?? ?i frumuse?e în privirea lui, o simt ca o plas? de p?ianjen str?lucind în jurul meu, ?inându-m? captiv?. Nu pot s? mi?c. Aproape c? nici nu respir. Îmi spune s? m? apropii. Trebuie s?-l ajut s? se transfere în pat. S? se ”transfere”. A?a se cheam? acum dup? accident. Ce accident ? ”Am c?zut dintr-un cire?”, îmi spune zâmbind cumva deta?at de toat? povestea, ca ?i cum nu ar avea nici o importan??. ”Mi-am rupt ?i o coast?”, mai adaug? probabil v?zând c?, de?i lui i se pare o întâmplare din alt? via??, mie îmi suscit? interesul. S?-l ajut s? se pun? în pat. Îmi face un semn discret, evident ca s? nu observe mama lui. Eu habar nu am ce s? fac. Îmi pare atât de fragil acum. Mi-e team? s?-l ating. M? dirijeaz? îns? foarte corect, concis. ”Pune mâna aici, a?a, 1, 2, 3 ?i…” gata. E pe pat. Se întinde. M? roag? s?-i pun picioarele pe pat. E încordat ca un arc. Picioarele se strâng spre el f?r? voia lui. Par ni?te chestii care nu ?in de trupul lui. Sunt grele ?i foarte rigide.

Îmi face semn s? m? a?ez pe pat lâng? el. M? a?ez ascult?toare. Simt c? a? executa orice comand? mi-ar da. Dar el m? roag? de fiecare dat?. Spune ”please, please, please”, de 3 ori, repede, în englez?. Nu ?tiu de ce. Poate pentru c? a?a pare totul dintr-un film. Din ”N?scut pe 4 iulie” sau din altul. Nu mai pare ciudat.

Acum ne privim stânjeni?i. Nu pot s?-i sus?in privirea. M? arde ochiul negru ca o m?rgea. M? pierd. Îi privesc mîinile fr?mântând o ?igar? pe care habar nu am de unde a scos-o ? ”Ai voie s? fumezi ?” Râde. ”Nu se mai pune problema. Oricum maic?-mea url? la mine c? sunt bolnav ?i am avut pl?mânul perforat. Îmi repet? de zeci de ori pe zi c? era s? mor. Iat?, nu am murit. Nu ?tiu de ce naiba nu am murit.” Brusc se înce?o?eaz?. Apoi î?i aprinde ?igara. Îi st? bine fumând. Îmi place s?-l privesc. ?i el observ?. Vede prin mine. Îmi cite?te gândurile. ”Fumezi?”, m? întreab? doar din polite?e, cred. ”Nu. Nu am fumat niciodat?.” ” Ah, nu te las? dottore.” ” Ba da, tata nu-mi interzice nimic. Zice c? e hot?rârea mea ?i e treaba mea ce fac cu trupul meu. Desigur mi-a povestit tot ce se poate despre cancerul de pl?mâni.”Râdem amândoi. ”E un ?mecher!”, mai exclam? M , vizibil cu drag, despre dottore.

A doua zi dup? ?coal? nu mai trec pe acas?, ci plec direct la sanatoriu.Am cu mine câteva poeme scrise pe un caiet dictando. I le duc. Nu cred c? se a?tepta. Îmi promite c? le va citi, de?i îmi m?rturise?te c? ”nu le prea are cu poezia”. Sunt pu?in dezam?git?. De mine. Ce tâmpit?, s?-i duc poemele mele, încerc?rile mele ! Regret gestul, dar e prea târziu. La plecare promit c?-i aduc un roman. Ce ?i-ar dori ? ”Surprinde-m?”, îmi spune la plecare. Îi aduc Marin Sorescu ” Trei din?i din fa??”.
El îmi d? muzic? bun?. Queen. Pink Floyd. Jazz. Îmi poveste?te despre trupe ?i muzica lor. Dup?-amieze întregi se desf??oar? cu noi în camera lui de la sanatoriu. De fiecare dat? mama lui m? avertizeaz? c? b?iatul ei e bolnav, ceea ce m? irit? cumplit. Nici m?car nu e bolnav. E r?nit. E febril. E nefericit. E lovit. E frumos. Dar nu e bolnav.

ioana negoescu (ioanan) | Scriitori Români

motto: in fiecare zi e toamna

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro