Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Sonia cu accent grav ?i hiat (34)

de Daniela Luminita Teleoaca

A trecut ?i noaptea asta. Prea repede, prea greu?! Dac? i-a fost cald? Frig?! Mai degrab? i-a fost team?. Da, team?! Câteodat?, teama se infiltreaz? cu totul nejustificat. Mai exact nefiresc. Dar, când trebuie s? dormi pe o canapea strâns? cu o plapum? groas? ?i mare cât toate zilele peste tine [Oh, Bunic?, de ce nu te-ai îndurat?! Nu puteai ?i tu s? anticipezi?! Tu... ?i intui?ia ta cu... majuscul?!], mai ales când trebuie s? te asiguri c? nu intr? nimeni peste tine s? te... verifice [... ia s? vedem noi... – molf?ieli ?i scrâ?neli, detectivistic – ie tuoate la luocu’ lor sau...?! îhî câhî îhî... parc?...] ?i, în sfâr?it, te încume?i s? „furi” cele 4 scaune tapi?ate de... sub masa din sufrageria-sanctuar... ca s? supline?ti cealalt? jum?tate a canapelei, pe care diminea?a, cât mai la prima or?, musai trebuie s? le a?ezi la loc, exact a?a cum erau, niciun milimetru mai la stânga, nici un altul mai în afara mesei..., atunci teama – devenit? angoas? în toat? regula – este la ea acas?. Cam a?a arat? un pat a?ternut de... Victori?a! Baba cu un profund cult al Obiectului. Care nu are nicio icoan? în cas?. Nicio candel?! În schimb, are canapele. Unele care nu se întind. Cum... adic?... nu se întind?! P?i uite-a?a! P?i... cum a?a?! Adic?... sunt concepute dup? un alt tipar..., nu dup? cel clasic..., pe care îl cunoa?te ?i-l aplic? toat? lumea?! P?i.. asta chiar nu se poate ?ti... e nevoie de timp, de îndemânare ?i de îndelung?-r?bdare s? po?i studia... cazul... Cert este c? nu se întind, nu se desfac... ?i apoi baba-în-persoan? a dormit o via?? de (ne)om în acela?i registru: „ne-des-f?-cut”! [A?a e decent, pân? la urma urmei!] ?i azi e septuangenar? spre octo... Cum a?a?! P?i... tot a?a... [Ridicat din umeri] Mai mult, baba s-a a?ezat, în v?zul luminii ?i al constern?rii audien?ei, de mai multe ori s? le fac?... Ce s? le fac??! P?i... proba! Ce... prob??! Proba.. fezabilit??ii, cum ce prob??! [Alt ridicat din umeri] Adic?: te chirce?ti... nuuu, nu a?a... mult mai conving?tor... nu trebuie s? r?mân? din tine decât o parte (doar mai trebuie s? adaugi ?i o ditamai plapuma!)... bine, alege stânga, se pare c? este mai pu?in dezvoltat?... te autosugestionezi... eeeiii, nu a?a! Asta nu e autosugestie! Hai, deschide-?i interiorul! Cu încredere! Cu for??! Cu motiva?ie! Ia poftim o mân?. De vedere slab? [F?-te c? nu vezi, nici la distan??, nici la apropiere) ... ?ine... ?ine ?i o lips?. De minte. Cât încape [Da, perfect, ai în?eles, d?, hai d?, d? domne odat? în mintea copiilor, hai,... bine...bine... d? în mintea celorlal?i]... a?a, las?-te... las?-te cu un minuscul dram de încredere... Cum pe dreapta...?! P?i hot?râser?m c? de-acum e?ti pe o parte... a?a... pe stânga... las?-te pe stânga... u?or... u?or... canapeaua este mai sensibil? decât delicate?ea îns??i... Perfect! Nuuuuuu!! Ce faaaci?!! Nu mi?ca! Odat? (trans)pus în aceast? pozi?ie, încremene?ti, în?elegi tu??!! Încremene?ti! M? rog... ai voie la maximum 2 mi?c?ri pe noapte, asta dac? noaptea dep??e?te 8 ore, altfel, una singur?... ?i ar fi de dorit ca mi?carea s? se execute în gând... de cât mai multe ori posibil, dac? nu mereu... O-BIEC-TE-LE SE U-ZEA-ZĂ! Se u-zea-z?, în?elegi dumneata?! Iar cu asta nu-i de glumit! Cu ce ne mai bucur?m privirea?! [Nu ave?i niciun sim? iestetic! Mie-mi place frumuosu’! D? mic? mi-a pl?cut frumuosu’! ?î mereu dân nimic am f?cut ceva! Da’, dân câte v?z io, tineretu’n ziua d? azi s? culc? p-o ureche, ce-i mai trebuie frumuos?!] Cu ce ne mai omorâm timpul ?sta interminabil?! Ce mai l?s?m urma?ilor?! Arcuri rupte?! Textile izinite, sc?mo?ate?! Victori?a este, de altfel, posesoarea unei colec?ii impresionante de obiecte de când lumea ?i p?mântul, conservate ca la carte mai dihai decât într-un muzeu. Nu tu urm? de praf, nu tu urm? de culoare ?tears?, nu tu urm? de trecere a vreunui timp! Ea îns??i se fere?te s? z?boveasc? prea mult pe un scaun. Sau pe un col? de canapea... Da’ ce,... în picioare nu se poate sta?! Uite-a?a cu piciorul ei în parantez? cu tot! Un model demn de urmat! Numai c? iele ie cam airiene ?î d?stul d? iguiste, casc? uochii a?a ca pisica-n c?lindar, parc? le-ar vuorbi p? limbi str?ine! [?i Sonia care credea c? Victori?a era paralel? cu conceptul... Necunoscute c?ile, deci...] Da’ nu ie nimica, s?-nva?? iele cu vremea! [le trece Victori?a la persoana a III-a, îndep?rtându-?i-le instinctual din sanctuarul intim] C? nimeni nu s? n?scu înv??at! Hai c? ie fete d? treab?... R?u cu r?u, da’ mai r?u f?r? d? r?u... ?i se consola.
Cel mai r?u este îns? când baba iese intempestiv, dup? miezul nop?ii, cuprins? fiind de foame n?prasnic?. Atunci d? iama-n frigider. ?i scoate. Multe. O crati??. O oal?. Vreo 2-3 pachete. Le car? pe rând... ?ontâc-?ontâc!! Z?bove?te zeci de minute la buc?t?rie... Se aude mai apoi un c?scat prelung-prelung... ?ontâc-?ontâc, baba uit? de orice etichet? ?i-?i pierde subit sim?ul estetic, pocne?te u?a de-?i sar toate acoperi?urile. Se pierde într-un sfor?it gros cât o uitare. În prima noapte-experiment, Sonia s-a speriat îngrozitor. Nu în?elegea ce se întâmpl?. A v?zut o umbr? g?unoas?. Una foarte insistent?. Care nu renun?a cu una cu dou?. Atunci nu g?sise înc? solu?ia canapelei-scaun..., deci nu din cauza asta se temuse... Pur ?i simplu, se afla în fa?a... necunoscutului, a unuia cu legi greu decodabile, greu inteligibile. C?ci, dup? toate aparen?ele, nevoile babei capsomane dep??eau orice nevoi fire?ti... Mai apoi, lucrurile s-au complicat: situa?iile absurde genereaz? solu?ii ingenioase, dar ?i gradul de risc aferent... De fapt, Ana, cealalt? exilat?, într-un dormitor cu caloriferul defect [Las?, ie?ti tân?r?, ai sângilu’ fierbinte, te bagi în plapom? ?î te-nc?lze?ti... nu te mai smiuorc?i atâta...! ?i Ana se conformase: nu se mai smiorc?ise!], fusese cu ideea: „Sonia, ?tii ce-a? face în locul t?u?” Cealalt? o privise cu neîncredere... „A? lua scaunele ?i le-a? pune în... completarea canapelei... Sonia, nu te vede nimeni... M?car încearc?...” – insistase Ana v?zând c? neîncederea persista pe fa?a tovar??ei sale într-ale înduratului... Dup? o s?pt?mân? de ezit?ri ?i de nop?i chinuite, pierdute mai ales s?-?i recupereze învelitoarea de pe covor ?i sufocându-se mai apoi într-un exces de zel de a înc?pea ?i ea ?i plapuma în limitele acelei suprafe?e înguste, Sonia s?vâr?ise actul... cu jum?t??i de gesturi pân? reconstituise o canapea sui-generis, cu sp?tare ?i de o parte ?i de alta... Dar scaunele erau tare dr?gu?e, pufoase ?i solide... nici prin gând nu le trecuse s? se r?zvr?teasc? vreo clip?... De-ar fi fost doar scaunele! Fata adormise cu tahicardie. Visase toat? noaptea o bab? contrariat? punându-?i mâinile-n cap, multe ceasuri la c?p?tâi... s? se dea de ceasul mor?ii: „P?i, ce f?cu?i bambina?! A?a ne fuse vorba? [Care... „vorb?”? – o întrebase Sonia în gând] Eiii, s? ?tii c? a?a ceva nu mi s-a mai întâmplat!!!” Se f?cuse gaur?-n cer ?i baba se d?dea cu fundul de p?mânt... sufrageria aluneca-aluneca... mai apoi se prinsese de un nor... Plutea! Era liber?????!!
U?a sufrageriei are un geam transparent... Asta poate fi de bine, dar ?i de... mai pu?in bine! La o adic?, prin u?a str?vezie, po?i identifica în timp util eventuale siluete, te po?i repezi la scaune s? le vâri sub mas?... Pe de alt? parte, acela?i geam poate deveni inamicul t?u, când, de cealalt? parte, cineva se holbeaz? ?i vrea cu orice chip s? identifice o mi?care nelalocul ei, chiar ?i atunci când aceasta nu exist?... În tot supliciul care a durat aproape un an (ulterior, Ana plecând, dormitorul s-a eliberat ?i Sonia a ocupat locul celeilalte, din fericire caloriferul cu pricina revenindu-?i ca prin minune, asta dac? nu cumva b?boiul însu?i va fi intermediat... „minunea” respectiv?), Sonia nu fusese prins? decât o singur? dat? în flagrant delict. În diminea?a aceea de duminic? în plin? iarn?, când Sonia omisese c?, acolo, în grani?ele acelui apartament, duminica nu exista în realitate, c? era doar o alt? zi a s?pt?mânii... ?i, chiar dac? încercai s? te autoiluzionezi c? lucrurile ar sta m?car pu?in altfel, în acest sens încumetându-te, de pild?, s? faci o pl?cint? cu mere ?i scor?i?oar?, ca s? schimbi aerul aseptic cu unul de... acas?, nu puteai decât s? dai gre?, în?elegând în final c? unele lucruri / unii oameni nu se schimb? niciodat?. La fel ca în visul-co?mar, baba f?cuse ochii mari cât cepele; î?i reprimase îns? pornirea de a se da cu fundul de p?mânt, amintindu-?i subit c? era ziua „marii întâlniri”, iar ea nu putea rata toate detaliile acelea aproape vitale (pentru o plictisit? de moarte ?i indiscret? la culme ca ea) din pricina unor scaune suplinind ingrat o jum?tate lips? de canapea. „?i la ce or? pleci?!” – o iscodise pe Sonia. Aaaaaa, de-abia la 12??!! Adic?, ce?! O s? stea pe capul ei înc? 3 ore? ?i-apoi era bolnav de ner?bd?toare s? afle... s? afle cu lux de am?nunte tot ce avea s? se întâmple: ce flori îi va aduce, dac? îi va s?ruta mâna sau o va s?ruta doar pe obraz, dac? îi va oferi bra?ul, unde o va invita... Avea bani îndeajuns s? o duc? într-un loc de Doamne-ajut? sau o s-o plimbe a?a aiurea pe str?zi interminabile ?i acum, pe gerul ?sta, nu ar fi fost o idee tocmai bun?, gerul e el s?n?tos, dar cu m?sur?... ?i mai ales, da, mai ales... cum aveau s? se despart? seara..? Dac? avea s-o invite ?i data viitoare...?! ?i avea s? vin? cu automobilul personal sau a?a ca un...?!
‒ Bine, dar nu m? duc s? m?... c?s?toresc cu el... – aproape se disculpase Sonia... E o simpl? întâlnire, nimic mai mult... Plus c? nu am nici dispozi?ia cea mai spectaculoas? pentru un rendez-vous...
‒ ... hai, hai... nu mai face mofturi – i-o retezase b?boiul... a?a zice?i toate, când d-abia a?tepta?i s? v? s?ruta?i, s? v?...
‒ ... s? ne ce...?! – s?rise „obraznic?” ?i Sonia, omi?ând complet c? fusese „absolvit?” de p?catul canapelei... înn?dite cu de la sine putere...
‒ Hai nu te sup?ra... – ad?ugase formal Victori?a ?i se repezise la u?a ce da în balcon... O lovise de perete cu toat? for?a în timp ce decretase „aerisirea general?”, la ‒15 grade! Fugi?i care pe unde pute?i! De pild?, la baie ar fi o solu?ie! Poate ?i la buc?t?rie! Poate înl?untrul vostru, probabil a?i fi cel mai în siguran??! Ana str?bate temerar? holul. Ea este deja imun? la ravagiile minusgradelor... „Te-a? chema la mine” – se înduio?ase Sonia de mai multe ori... Tot ea con?tientizase fantomaticul acelui ... ‛la mineʼ. Care... ‛la mineʼ?! Aici, nici mâna, nici privirea, nici..., nici... nu mai sunt... ‛la tineʼ... Toate sunt amanetate... în schimbul..., chiar în schimbul a ce?! „Stai lini?tit?, Sonia! N-o s? dureze o ve?nicie iarna! De fapt, chiar m-am obi?nuit... ?tii, ?evile sunt calde...!” ?i o împinsese în dormitorul blestemat s? se conving? ea îns??i cât de calde erau ?evile, cât de uman respira ea în înc?perea respectiv?... ?i, da, iarna avea s? se duc? naibii odat? ?i-odat?, mai mult s?pt?mâna viitoare avea s? creasc? temperatura la ‒10 grade! A?a c?... s? nu g?sim nod în papur? doar pentru c? nu avem ce face sau doar pentru c? am fost educate acas? mult prea.. „simandicoase”...

Este soare. Soare cu din?i. ?i-a pus blugii în carouri mula?i în partea de sus ?i evaza?i jos. Puloverul mov pal din mohair cro?etat cu care f?cuse furori la o sal? de lectur?. O e?arf? din m?tase, aceea?i nuan??. Pelerina grena cu tren? ?i ?al ata?at. M?nu?i cu puf mirosind a Bvlgari. Ana se oferise s?-i împrumute sutienul ei de firm?. Pe Sonia o amuzase teribil „detaliul”: „Dar ce e-n capul fetei ?steia?! Ce treab? ar putea avea... sutienul?! Mai ales pe gerul ?sta?!”. Se limitase la a-i spune: „Nu, mul?umesc!” „Poate... data viitoare...” – ad?ugase imediat, aproape mecanic... Cealalt? o luase în serios. O privise complice. Tare simpatic? Ana asta! De?i cam naiv? pentru gusturile unora! A ie?it pe porti??. Cu capul descoperit ?i inima la galop. Baba se pierduse undeva prin vecini. Cineva o salut?. Vecina cu amandinele ?i coafura cu calot?. Îi zâmbe?te. Are picioarele reci-reci. O incon?tien?? atipic?. Nu s-a mai întâlnit niciodat? cu cineva... „intermediat”. Cu cineva despre care habar nu are cum arat?, cât de sub?ire / groas? îi este vocea, cât de corect vorbe?te gramatical, cât de flegmatic sau coleric este... Dar a fost o provocare. Pe care a acceptat-o. De dragul experiment?rii, în ultim? instan??, de dragul cunoa?terii. Sau poate c? s-a încrezut în accidental, în accidentele... destinului. Cert este c? nu a stat prea mult pe gânduri. ?i, totu?i, ?tie câte ceva despre „acest el”. Are... 34 de ani (iar ea... doar 23... neîmplini?i), este absolvent de Istorie ?i student în ultimul an la Drept. (Nu e deloc exclus ca detaliul ultim s? fi cânt?rit ceva în decizia ei, ?i ea cândva aspirant? la o carier? de jurist, în visul copil?resc de a epura spa?iul public ?i, mai ales, intim, de fe?ele schimonosite ale avoca?ilor diavolului). ?i mai e înc? ceva... Este... S?get?tor! Unul de decembrie. Unul destul de hot?rât; îi spusese... intermediat: ne vedem duminic?, la ora 12, 30 în fa?a Facult??ii de Arhitectur?. F?r? niciun fel de nuan??. Ea, care întârzie de regul? la orice fel de rendez-vous-uri, de data aceasta ?i-a impus s? fie punctual?. A ajuns doar cu un minut ?i 37 de secunde dup? ora stabilit?... oarecum de comun acord. A ajuns. A trecut pe lâng? el. O dat?. Ba nu. De 2 ori. Ar fi f?cut-o ?i a treia oar? de nu s-ar fi trezit acostat? de chipul unui eschimos b?rbos cu ochii alba?tri-alba?tri ?i tâmplele destul de c?runte. O voce mai mult sub?ire îi zgâriase respira?ia în dreptul hiatului accentual.
‒ Sonia!(?) – o chemase el mai mult autoritar decât interogativ.
‒ Ovidiu????????!!!!!!! – î?i amintise ea subit c? ?tia ?i cum îl cheam?.
El o s?rutase zgomotos pe ambii obraji. F?r? nicio re?inere. De parc? s-ar fi cunoscut de nu ?tiu când. ?i-a sim?it buzele inerte pe obrajii celuilalt. La final a încercat s? mimeze un gest similar gestului interlocutorului, dar nu i-a ie?it decât un tremur bâlbâit, pe care oricine l-ar fi asimilat timidit??ii. I-a pus în fa?? un buchet de garoafe („Florile s?racului, flori care se duc la mort, flori de...” – s-a pomenit Sonia cu o voce venit? de undeva din preajma ei...) ca pe un mare trofeu! Ea a îng?imat un „Mul?umesc” f?r? semn de exclamare ?i a ad?ugat formal un „Nu trebuia!!!”, mai mult decât categoric. El nu a dezarmat. Contrar aparen?elor, f?r? îndoial? c? era o fat? sfioas?, poate mult prea sfioas?. De aceea nu putea decât s? o cuprind? de dup? umeri ?i s?-i deschid? drum în z?pezi spre... Ci?migiu, profitând de alunecu? pentru a o ?ine cât mai lipit? de el (Na, poftim, Victori?a, bucur?-te! Nu to?i sunt specii pervertite de interior! Chit c? ?i se lipesc n?rile de frig..., chit c?...). Este aproape înghe?at?. ?i de data asta a f?cut concesii cu nemiluita elegan?ei ?i, implicit, feminit??ii. ?i rabd?, rabd?, cum de nu? „baba” la frumuse?e... El o simte. O opre?te ?i o strânge n?prasnic în bra?e de eschimos... Ea ar vrea s?-l împing?, s?-i spun? c?-i ia aerul, c? ar prefera s? mearg? singur? ?i câte ?i mai câte, dar e a?a de bine... la c?ldur?!
‒ ?i, ... dintre toate colegele tale, nu ?i-ai putut g?si pe nimeni..., chiar pe nimeni?! – se treze?te Sonia întrebând – ea care avea nota zece, pe axa negativ?, la acela?i capitol...
‒ Ba da, ba da..., dar nu a mers – este el sincer... Colegele din anul IV se uit? la mine ca la ...
‒ (... ca la un eschimos... – î?i reprim? ea elanul)
‒ .... ca la un tat?! Am ie?it,... am ie?it chiar... luna trecut? cu o coleg?... Era micu?? de statur? (o prive?te încântat pe cea din dreapta lui) ?i... a venit la întâlnire ?i cu... cockerul ei...
‒ Cum a?a? – mimeaz? Sonia interesul. În realitate, unica ei obsesie de moment (dar care, evident, poate deveni o ditamai calamitatea) este cum de nu s-a gândit înainte de a..., cum de s-a înjosit s? ias? cu unul care, la o adic?, îi poate fi... tat??! M? rog, tat? la.. 11 ani, mai rar, dar nu imposibil... Peste 10 ani, o s? par? chiar un fel de bunic, iar ea va fi nepoata neajutorat?, pe care trec?torii o vor ar?ta, nestingheri?i, cu degetul...
‒ ... nu avea cu cine s?-l lase... ?i, oricum, trebuia scos la plimbare...
‒ Am ?i o p?l?rioar? în geant? – schimb? Sonia brusc subiectul grav al conversa?iei... Dar, ca s? fiu sincer?, nu prea îmi place s? umblu cu capul acoperit. El îi face semne încurajatoare. Îi ?ine ?i po?eta... numai s? se acopere... de nu s-ar alege cu vreo sinuzit? („Am deja sinuzit?!” – i-a replicat ea în gând) sau, Doamne-fere?te, cu altceva mai grav... Uite-l, uite-l,... deja î?i face un obicei nesuferit din a o sorbi din ochi... Sonia are obrajii îmbujora?i, cca 96 de b?t?i pe minut, o dorin?? aprig? s-o ia la goan?. Simte o mân? înh??ând-o. Amân?...
‒ Î?i vine foarte bine – o soarbe el din nou...
‒ Mul?umesc – se (re)formalizeaz? ea...
?i, totu?i, se simte destul de bine în acest tandem. Îl percepe puternic ?i protector, de?i mult prea posesiv pentru gusturile ei de pas?re zbur?toare. Pu?in mai târziu avea s? afle c? dumnealui lucrase ?i în... min?. Spirit aventurier 100%, dup? afirma?iile personale. Dar trebuie c? era ceva mai mult – intuise Sonia. Ulterior, împ?rt??ind „detaliul” unei rude, Sonia fusese sf?tuit?: „Las?-l, soro, nu te încurca cu din a?tia! Când ?i-e lumea mai drag?, pleac? ?i te las?!”. Sonia renun?ase la a-i dezv?lui celuilalt c? separarea se produsese destul de repede de la momentul primei întâlniri, în niciun caz îns? din cauza „apuc?turilor miniere” ale juristului în devenire.
‒ Î?i place... Emanuelle?! – o lovise cu leuca b?rbosul.
‒ ....îîîîî... melodia celor de la Blue Systems? – încercase s? se apere virgina Sonia.
‒ ... ?i melodia – nu vrusese el s-o contrazic?...
‒ ?i... ce ... altceva?!
‒ Cum... ce altceva? – r?sunase tandru vocea lui în peisaj hiperhibernal... Filmul... m? refeream... în primul rând la film!
‒ Nu a? putea zice da sau nu – s-a hot?rât Sonia s? dialogheze, desigur în stilul ei.
‒ ... te ascult... – se oferise cel?lalt m?car pre? de o eternitate.
Ea scurtase dialogul. Redusese eroticul / pornografia la ideea de estetizare a amorului prin cea de-a 7-a art? (?tia c? dac? l-ar fi contrazis în vreun fel, ?i-ar fi t?iat craca de sub propriile picioare). El a fost fascinat de felul în care ea teoretiza, de fapt dezbr?ca de carnal, de organic ?i punea în re?ete livre?ti, f?r? niciun fel de posibil? consecin?? „grav?” în realitatea imediat?. Vr?jit, eschimosul î?i permitea s? r?st?lm?ceasc? pu?in demersul Soniei, care tastase (pentru a câta oar??) Ctrl S ?i iat-o din nou sigur? pe ea îns??i, înotând dezinvolt în cartezianismul genetic. Au trecut pe podul cu bra?e de copaci încol?ci?i. Ziua se f?cuse mic?. Intrase într-o fereastr?. Cineva îi deschisese ?i se credea alesul ei. Dar înserarea punea la ad?post ticuri ?i incertitudini. În ascunz?toare, Sonia p??ea regal. El era la fel de protector ?i de posesiv, numai pe jum?tate primejdios.
‒ Am ?i eu un câine acas? – se copil?rise intempestiv b?rbosul cu ochi alba?tri-alba?tri...
‒ Da?! Ce ras??! – se reinstalase comod în „normalitate” Sonia.
‒ Terrier... Bull Terrier... ?tii...? câinele ?la poreclit „câinele doic?”...
‒ Da, da.. îmi amintesc, am citit cândva..., altfel nu sunt deloc o iubitoare împ?timit? de câini... Prefer... pisicile...
‒ ... e foarte simpatic... – a ignorat el „nepatimile” ei... Fii atent?, ce comportament caraghios ?i pueril are! Când vede pe cineva c? m?nânc? ?i nu-i d? ?i lui, se manifest? aproape teatral... Sare în 2 labe, chel?l?ie, face roat? în jurul t?u, î?i ciule?te urechile... Ca s?-i fac în ciud?, eu încep s?... plesc?i, atunci agita?ia lui atinge apogeul...
S?racul câine – se gândise mali?ios Sonia – cu un astfel de st?pân..., nu-i de mirare c? ajungi s? faci în fel ?i chip... Dar el o prinsese de mân? autoritar. De nu ?tiu unde scosese un aparat foto. Îl a?ezase pe un trunchi de copac ?i o pusese în gard?:
‒ Într-un minut se declan?eaz?!
A întors-o cu fa?a spre el, a lipit-o de stern, i-a în?bu?it respira?ia într-un s?rut prometeic. Pour lʼéternité. Ea a ame?it pu?in, s-a plâns f?r? voce de z?pada asta cotropitoare care-?i intr? tam-nisam sub piele ?i-n loc s? te înghe?e te arde mai dihai decât o tor??. El i-a f?cut ?i mai mult loc. Ea sim?ea cum spa?iul i se îngustase ?i cum cineva îi sabota intimitatea. Cerul se umpluse de pesc?ru?i însp?imânt?tor de argintii. Riscai s?-?i pierzi controlul...

Pe canapeaua non-extensibil? a venit ?i el. O mân? nev?zut? le f?cuse loc amândurora. I-a s?rutat sânii. ?i i-a rupt o p?trime din buze. Trebuia doar s? o poarte cu sine. Cineva spunea c? trebuie musai s? îi echilibreze partea lucid? ?i partea ira?ional?. Lua din prima ?i arunca într-un fel de Recycle Bin. Afirma r?spicat c? sunt situa?ii în care ra?ionalul te duce la râp?. Atunci se cuvine imperios s? faci loc celeilalte dimensiuni. O c?ldur? pu?in familiar? îi ardea interiorul. ?arpele îi încol?cise coapsele. Vorbea în grai omenesc. Î?i s?pase v?g?una / gaura de balaur în pântecele ei, acolo în partea de sus, unde î?i avea s?la?ul Anima. Atunci, lipsit? de orice ap?rare, ea i-a dat lui voie s?-i piard? virginitatea la care atât de mult ?inuse. S-au lovit cu cre?tetele de 2, chiar de 3 ori de un fel de cer, au cutremurat împrejurimile, s-au descoperit pe ei în toate copil?riile ancestrale, mai apoi s-au potolit. Diminea?a, învelitoarea groas? din lân?, lung? cât toate zilele, proiectat? de Bunica îns??i, z?cea la picioarele canapelei non-extensibile. De el nici urm?... Doar o bab? se înduio?ase de spectacolul nocturn (DAR CE ?TIA BABA-ASTA DESPRE STAREA DE GRA?IE ?I DESPRE ODISEELE CELESTE, DESPRE CUM ESTE SĂ PUI MÂNA PE MIRACOL, SĂ ADORMI MAI APOI CU CAPUL PE EL??!!) ?i f?cuse, în sfâr?it, suprema concesie: „Bambina, treac? d? la mine, d? azi încuolo s? pui scaunilii s?-?i ?iie plapoma, c? v?z c? duormi cu ia ?âruoi p? jos...” Sonia a încuviin?at lini?tit?... Îl auzea pe el cum vorbea despre 2 perechi de bocanci cum î?i apropiau vârfurile ?i purtau un dialog de mai mare frumuse?ea, în veci nedescifrat de altcineva decât de cei 2 posesori ai înc?l??rilor respective...

În zilele urm?toare nu s-au mai v?zut. Deloc. Dar el era un romantic ?i jum?tate. Nicio noutate pentru ea, cel pu?in la fel de romantic?. Iar cu romantismul ?sta – pe care Victori?a îl numea în mod constant... reumatism... ?i poate c? avea dreptate... involuntar, c?ci CE ESTE ROMANTISMUL, ÎN ULTIMĂ INSTAN?Ă, DACĂ NU O PATOLOGIE... AUTOIMUNĂ INFLAMATORIE?) – nu este deloc de glumit! El i-a scris împ?timit. Epistole în toat? regula. O numea „leoaica mea tân?r? ?i frumoas?”, sintagm? care – în ciuda tuturor st?rilor de gra?ie experimentate – i-a provocat Soniei o stare sor? cu lipotimia, nu pentru c? i-ar fi pl?cut, ci dimpotriv?. Dar a acceptat sintagma de dragul lui Nichita, care, mult mai inspirat, scrisese despre o leoaic? tân?r? (f?r? îndoial?, extrem de frumoas?), dar pe care nu o chema Sonia, ci... altcumva, într-un fel abstract ?i intangibil... novicelui. Apoi domnul eschimos, pe care aceea?i Sonia – într-un alint specific (de femeie deloc siropoas?, c?ci romantismul este cu totul altceva!!) – l-a numit nici mai mult, nici mai pu?in, decât... -OVICI (prescurtarea de la un nume de familie terminat în acest sufix ?i care, întâmpl?tor, avea primele litere comune cu cele ale prenumelui eschimosului), a comis unele... „impruden?e”... În loc s? lase epistolele la Po?t?, într-un exces de zel, a sunat la u?a... Victori?ei, înmânându-i acesteia r?va?ele de suflet... Acestea se petreceau foarte probabil în ziua în care, prins? în substan?a unui curs de istoria limbii, Sonia studia etimologia cuvântului v?rgur?, f?r? îndoial? continuator al latinescului virgula, diminutiv de la virgo, virginis / virginem... Seara, Victori?a fusese extrem de misterioas?. Spusese ceva despre o vizit?. Despre o c?ciul? ruseasc?. Despre sperietura pe care o tr?sese când pe vizor identificase un fel de b?rbat cu fa?a îngropat? pe jum?tate sub acest acoper?mânt slav. Când, în sfâr?it, se decisese s? deschid?, asumându-?i toate riscurile, cineva o salutase ?i îi încredin?ase rela?ia lui de suflet, pe care Victori?a, în stilul specific, o c?lcase în picioare a?a cum alt?dat? strivise sufletul unei gr?dini întregi, invocând „lipsa... hreanului”! Ar?ta îngrozitor cel cu biletul de amor... Un om tân?r cu o c?ciul? a?a de... ?i se comporta extrem de ciudat... Un ??r?noi!! Ea una nu s-ar înjosi în veci s? accepte prietenia, în ultim? instan??, iubirea unei astfel de creaturi... Înfipsese toate pumnalele. Sonia î?i rezemase neputin?a de peretele perpendicular pe ran? din buc?t?rie. Î?i reprimase plânsul. Orice alt comentariu. Dar acum era convins? c? totul se sfâr?ise, aproape înainte de a începe cu adev?rat... Nu avea cum s? fie altfel.
A mai urmat, totu?i, o ultim? întâlnire... El n-a ?tiut nimic, nici m?car nu a b?nuit consecin?ele nevinovatului s?u gest de a înmâna scrisoarea „la destinatar”. A venit cu un buchet identic. De garoafe. În plus, cu acea c?ciul? monstruoas? care îl pierduse în ochii unei victori?e diabolice ?i, implicit, ai unei sonii înc? mult prea naive... Era, într-adev?r (!?), un ??r?noi, un ?opârlan, o f?cuse de râs în fa?a unei analfabete, îi înjosise feminitatea, delicate?ea ?i elegan?a, demne de cele mai înalte fe?e aristocrate... Nu a spus un cuvânt... El tot nu b?nuia nimic... Î?i abandonase mâna inert? în strângerea puternic? ?i tandr? a eschimosului... La cinemateca Eforie rula în seara aceea Miloṧ Forman, Larry Flint..., pe ritmurile unei muzici subliminale horror... Dar el tot nu b?nuia nimic...



Daniela Luminita Teleoaca (Danaia) | Scriitori Români

motto: NIHIL SINE DEO!

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro