proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Prietenia adev?rat? a disp?rut, l?sând loc unor leg?turi cl?dite prin distrac?ii ?i d?râmate prin strig?te de ajutor. Asta î?i spunea mereu, poate cu acelea?i cuvinte, poate nu. Îns? când cineva î?i ofer? o parte din propriul corp, rinichiul s?n?tos ce st? între tine ?i viitorul t?u, începi parc? s? î?i reconsideri pozi?ia.

Se cuno?teau din ?coala general? ?i, în ciuda faptului c? via?a i-a purtat pe c?i diferite, înc? se mai întâlneau ocazional pentru a dep?na amintiri. El, Mihai, era un om simplu, un paznic talentat. Planurile sale de viitor se rezumau la urm?torul chef, la oportunit??ile de a explora noi femei ?i la b?uturile dup? program. Salvatorul s?u, Andrei, pe de alt? parte, era echilibrat, responsabil ?i ceva mai ambi?ios. Spiritul sau altruist era bine cunoscut printre prieteni, îns? nimeni nu i-ar fi b?nuit limitele.

Auzind grijile prietenului s?u, care nu doar o dat? men?ionase starea sa de s?n?tate precar? ?i disperarea de a g?si un donator, se oferise voluntar pentru incredibilul gest. Câteva teste favorabile de compatibilitate mai târziu ?i s-a trezit pe masa de opera?ie. Nu putea s? nu se team?, pân? la urm? era primul rinichi pe care îl dona. Mai avea unul. A fost u?urat s? afle c? procedura a decurs lin ?i c? pân? la salvarea prietenului s?u mai era un singur pas: transplantul.

La insisten?ele lui Mihai de a nu fi v?zut vulnerabil, într-un pat de spital, r?m?sese ca urm?toarea lor întâlnire s? fie în urma extern?rii sale. S? fi fost la dou? s?pt?mâni dup? aceast? a doua reu?it? când au planificat celebrarea, mâncatul, b?utul.

Te po?i a?tepta la multe manifest?ri ale bucuriei într-o astfel de situa?ie, dar când prietenul c?ruia tocmai i-ai donat un rinichi se afi?eaz? cu un BMW de 40 mii euro, proprietate personal?, tinzi s? r?mâi perplex. Începuse s? îi povesteasc? despre eficien?a climei automate, despre tapi?eria de piele fin? precum picioarele iubitelor din liceu ?i sistemul audio ce te purta într-o alt? lume; despre cum toate astea îi deschiseser? nenum?rate u?i spre impresionarea sexului frumos, ducându-l parc? într-unul din visele copil?riei.

Andrei continua s? asculte înm?rmurit. Nu indraznea sa deschida subiectul, întrebarea evident? îl îngrozea. Cu greu a reu?it s? î?i trag? aer în piept:
-“B?, tu ai vândut cumva vreun rinichi în ultima vreme?”
-“B?...da. De ce întrebi?”

A sim?it p?mântul plecandu-i de sub picioare, în timp ce o senza?ie de grea?? precum rar îi fusese dat s? simt? continua s? creasc? în intensitate. Îl treceau fiorii. ?i-a adus aminte cum e s? î?i accep?i neputin?a în fa?a sor?ii; cum oamenii se nasc, tr?iesc ?i mor pentru ei în?i?i, c?utând un câ?tig din orice leg?tur? creat? în parcursul lor. L?sând lumea f?r? bani, f?r? copii, f?r? rinichi. Era de-a dreptul zdrobit, de parc? îns??i mâna lui Dumnezeu ar fi coborât s? îi rup? corpul în mii de buc??i, l?sându-l pe el, un biet muritor, s? cârpeasc? ce se mai putea. Încerca s? spun? ceva coerent, dar nu i-a ie?it decât un: “Futu-te-n gur?...rinichiul meu?”

?i s-au cufundat în dezbateri etice interminabile, trecând prin toate permut?rile de argumente cunoscute omului într-o astfel de situa?ie. Mihai a început prin:
-“Pula mea, din moment ce mi l-ai dat, era al meu.”, urmat de schimburi precum:
-“Cum pula mea indraznesti?! ?i l-am dat pentru c? te credeam bolnav, futu-?i mor?ii m?tii de prost, nu ca s?-l vinzi!”
-”Acuma na...”
Sau:
-“Futu-te-n gur? de psihopat, cum te supor?i? Cum dracu s? vinzi rinichiul meu când tu e?ti s?n?tos?! Vai de pula mea, ce m? fac, ce m? fac?!”
-“Coae, gânde?te-te a?a: nu numai c? ai salvat o via?? cu rinichiul ?la, da’ mi-ai luat ?i mie ma?in?.”
Si:
-“Puteam s? mor în pula mea!”
-“Mersi.”

Mihai încerca s? îl împace promi?ându-i plimb?ri cu BMW-ul ?i explicându-i c? un rinichi de-al lui s-ar fi vândut pe mai pu?in datorit? stilului de via?? nes?n?tos; cu siguran?? nu ar fi putut opta pentru pachetul de op?iuni extra, asta presupunând c? ?i-ar fi permis m?car acela?i model de baz?. Dar nu era ascultat. Andrei începuse s? zbiere ?i s? arunce tacâmuri prin sal?, spre teroarea copiilor de la masa al?turat?. Nici m?car mica urm? de regret a celui pe care il credea prieten nu reu?ise s? îl calmeze:
“Dac? ?tiam c? o s? reac?ionezi a?a, nu î?i mai ar?tam ma?ina.”
Era prea târziu. Andrei ?â?nise deja afar? cu lacrimi în ochi.

Voia s? cread? c? lucrurile nu vor r?mâne a?a; î?i spunea c? ma?ina, sau poate Mihai, î?i va g?si curând sfâr?itul. Dar în sinea sa ?tia prea bine c? nu de?inea curajul necesar r?zbun?rii ?i c? teama de repercursiuni, legale sau nu, urma s? aib? câ?tig de cauz?. ?i-a acceptat gre?eala cu timpul. A g?sit consolare în gândul c?, undeva pe lumea asta, fiecare borcan de bere, ciorb? sau sifon avea s? fie filtrat prin rinichiul de care el se desp?r?ise. C? urina beneficiarului era, într-un fel, ?i urina lui.