proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

11)

De veghe

Într-o prim?var?, când z?pada începuse s? musteasc?, maica-mare a adus de la Gorgani ni?te ml?di?e de cais. M-a chemat la ea ?i mi-a zis s? le îngrop în fundul pivni?ei.
-Ce faci, bre, cu atâ?ia l?stari? am întrebat, dup? ce netezisem bine nisipul deasupra lor.
-Ei, ei, altoim corcodu?ii, avem o mul?ime prin gr?dina casei.
-Pe-aici nu le merge, maic?-mare, mi-a spus mie tata. Crezi c-o s? reu?im?
-Încerc?m, Nicu??, încerc?m pân? s-or prinde, m-a mângâiat ea, privindu-m? cu drag.
-Ă?tia or s? fie cai?ii t?i, vor cre?te odat? cu tine.
S-au prins o mul?ime, numai c?, dup? iarna ce-a urmat, cu un ger de mi se lipea mâna pe clan?a u?ii, a mai r?mas doar unul. Cel de la drum. Înflorea prim?vara timpuriu, înaintea zarz?rilor din sat, iar copiii, care cum treceau pe acolo, îi rupeau crengile. L-am rugat degeaba pe tata s? înal?e gardul în dreptul pomului, a?a c?, dup? mai mul?i ani, nimeni din familie nu reu?ise s? mânânce un fruct copt din el. Caisul se îngro?ase, f?cuse o coroan? frumoas?, atârnând jum?tate în gr?dina casei, jum?tate pe drum. Mama, sup?rat? c? avea necazuri cu rudarii ?i copiii care ba rupeau pomul, ba stricau gardul, a hot?rât s?-l taie. Era singurul dar r?mas de la maica-mare. Ea murise la pu?in? vreme dup? ce se prinsese caisul, îi confiscaser? gr?dina de la Gorgani ?i i-a plesnit vâna la cap. Asta i-a adus sfâr?itul.
-Nu-l t?ia, mam?, îl p?zesc eu, i-am spus.
-Cum s?-l p?ze?ti? Crezi c? ai s? po?i s? stai tot timpul lâng? el? Bine, bine, am s? leg câinele acolo, s-a l?sat în cele din urm? înduplecat?.
Ciob?nic?, devotat ?i plin de zel, se d?dea în lan? la to?i oamenii pe care-i sim?ea în apropiere ?i noaptea, pas de mai dormi!
Am insistat înc? o dat? pe lâng? mama s? m? lase s?-l p?zesc singur.
-Am s? m? culc „sus”, în camera de la mijloc ?i-o s? vezi tale cum prind eu ho?ul.
„Sus“ erau od?ile pentru oaspe?i, p?strate mereu curate, aflate chiar lâng? drum. Pu?in mai încolo, lâng? gard, se în?l?a caisul, cel mai falnic din tot satul. Era înc?rcat, crengile îi atârnau grele, s? se rup?, pân? aproape la p?mânt. Oamenii aflaser? c?-mi tr?snise prin cap s? stau noaptea de veghe.
-U???, strig? într-o zi Botea, vecinul de peste drum t?r?g?nând vocea, m? Pu??, am auzit c? ai proptit un furcoi ca s? n-adormi când ?i-oi lua caisele, adev?rat?
-Ce te miri, bre, î?i pare r?u? Pu?? e?ti matale!
Era începutul lunii august ?i de c?ldur? nu puteam dormi nici cu u?ile ?i ferestrele deschise. Ca în seara aceea n-a fost îns? niciodat? z?duf. De cum a asfin?it soarele, s-a l?sat o pâcl? groas?, s-a înnorat de nu se mai vedea nimic la doi pa?i.
“Poate vin acum, c? prea e întuneric”, m? gândeam eu, ?i de spaim? m? treceau fiorii.
Caisele, pârguite de atâta c?ldur?, deveniser? ro?ii-g?lbui. Nu erau înc? dulci, dar care cum trecea prin dreptul lor se oprea s? se uite.
-Nu-i a?a c? sunt frumoase? îl întrebam, mândru nevoie mare, pe Botea.
-S? fii tu s?n?tos câ?i le poftesc, n-o s? le culegi nici anul ?sta.
-Crezi matale, r?spundeam ?âfnos.
Toate astea îmi zburau prin minte în timp ce m? perpeleam în pat. M-am zvârcolit pân? am f?cut cear?aful sul. Din când în când, mi se p?rea c? zgomote ciudate r?sun? dinspre drum. M? încordam s? aud greierii, cântatul coco?ilor, ron??itul ?oarecilor. Nimic altceva nu tulbura lini?tea nop?ii.
-N-or s? vin? nici de data asta, c? nu se vede nimic, nici pân? în col?ul camerei nu se vede! ?i-am încercat, pe jum?tate adormit, s? ghicesc cu privirea unde sunt u?ile sau ferestrele.
Deodat?, ni?te hâr?ieli u?oare, apoi ?oapte foarte apropiate, mi-au t?iat respira?ia. P?reau c? vin din toate p?r?ile. C-o sfor?are grea m-am l?sat s? alunec pe marginea patului ?i-am ie?it pe sal?. Pip?iam c?utând treptele. Când s? cobor, am pus piciorul gre?it ?i m-am pr?bu?it în iarb?.
O bufnitur? surd?, apoi alt? bufnitur? ?i înc? una. Nu ?tiam de unde vin, din pod, de pe sal?, din camer?! Jap, s-a auzit înc? o dat? ?i-a urmat o r?p?ial? ca o ploaie de var?.
-Caisul, îl pr?p?desc ?i mâine mama mi-l taie.
Am s?rit ca ars din iarb?. Ascultam cu sim?urile încordate, dar nimic, niciun zgomot.
-Mi s-a p?rut, am zâmbit u?urat, apoi mi-am adus aminte c? e sâmb?t? noaptea ?i b?ie?ii se duc ?i vin de la bal.
M-am aplecat ?i-am adunat câ?iva bulg?ri de p?mânt cu gândul s?-i arunc în bezna de unde auzisem ?oaptele.
-Mai întâi s? aflu cine sunt, c? mâine pe lumin?, or s? vad? ei, or s? vad?!
Tiptil, m-am apropiat de gard ?i m-am în?l?at încet. C?ma?a mi s-a prins într-un cui ?i s-a spintecat cu-n hâr?âit ascu?it care a r?sunat în noaptea goal? mai s?-mi sparg? urechile. R?mân lipit de uluci ?i abia îmi trag r?suflarea. În golul c?scat sub mine nu se vede nimic. Fie ce-o fi, îmi zic, ?i sar. Îmi frec pulpa piciorului umed?. ?chiop?tând, m-am apropiat în vârful picioarelor.
-Le-ai strâns? s-a auzit o ?oapt?.
-Nu se vede nimic, pe pip?ite nimeresc doar bolovanii.
-Sst, mai încet. Pune?i mâna pe prepeleac ?i hai, înc? odat?, ?iii…
-Vineee! ?ip? unul spintecând lini?tea nop?ii c-o voce ascu?it? pe care ecoul p?durii o mai repet? de câteva ori.
M-am trezit în mijlocul drumului alergând dup? ni?te n?luci înalte. Zgomotul pa?ilor se auzea îns? bine, puteau fi trei, cinci sau mai mul?i, ?i cu to?ii alergam în t?cere. Ei, o trup? compact?, eu, o mogâldea?? descul?? ?i-n izmene, la câ?iva metri în spatele lor. ?i fugeam, fugeam! Abia mai respiram, dar m? apropiam din ce în ce. Când am ajuns în dreptul Miei Dobrii, s-au desp?r?it deodat?, unii au luat-o în jos pe grohoti?, al?ii pe uli?a Nilei. O clip? am r?mas locului, f?r? s? m? hot?r?sc pe unde s-o apuc, apoi m-am n?pustit pe povârni?ul râpos, prinzând o vitez? c? nimic nu m? mai putea opri s? vin în cap. Cu un salt mi-am proptit mâinile în spatele celui r?mas mai în urm?. Izbitura l-a culcat la p?mânt, iar eu am c?zut peste el. Trop?itul celorlal?i se-auzea dep?rtându-se. M-am s?ltat cuprins de spaim? s? nu-mi dea una.
-Mam?, vezi tu mâine, o s? vezi tu!
B?iatul nu se ridica îns?. R?m?sese lat ?i gemea din când în când. Lini?tindu-m? treptat, m-am apropiat încet de el.
-Veni?i încoace, nu fugi?i, hai, veni?i c? moare!
Nu-mi r?spundea nimeni, doar ecoul p?durii, oare, oare!
-Nene, n-am vrut, mama îmi t?ia caisul, ce era s? fac dac? mi-a spus c?-l taie?
Am strigat iar la cei ce abia se mai auzeau.
-Veni?i odat?, de ce nu veni?i?
B?iatul continua s? geam?, ame?it.
-Nene, m? duc s-o chem pe mama, stai lini?tit, m?-ntorc repede.
Am alergat îngrozit c? b?iatul se pr?p?de?te. Mama, n?uc? de somn nu în?elegea ce îi tot povesteam. Când a priceput despre ce-i vorba, a aprins felinarul, l-a luat pe nenea Auric? ?i tot într-o grab? ne-am întors în râp?.
-Bietul de tine, te doare? l-a întrebat mama întorcându-l pe o parte.
-Cine e?ti, unde sunt? a ?optit el.
-M?i b?iete, m? auzi, spune, po?i s? te scoli?
-Ă??, a gemut el.
-Pune mâna Auric?, a?a, prinde-l de sub?ioar?.
Cu mare grij?, mama ?i nenea Auric? l-au ajutat s? se ridice. L-au dus sprijinindu-l de bra?e pân? acas? la noi ?i-acolo am v?zut c? avea o vân?taie mare la cap.
-S? nu fac? vreun cheag, a zis mama ?i, dup? ce l-a legat la cap cu un ?tergar ud, l-a suit în c?ru??. M-am urcat lâng? ea. Spre ziu? am ajuns la dispensarul din Boteni. Pân? acolo b?iatul î?i revenise.
-Al cui e?ti tu m?, fl?c?ule? l-a întrebat mama.
-Al lui Anton Cizmaru din Voroveni, nu fi sup?rat? ?a?? Aurico, m-am încârduit cu ceilal?i, ne-ntorceam de la bal. E prima oar? când am fost, crede-m?!
-Arde-l-ar focul de cais, îl tai eu, azi, mâine!
-Asta voiam s? te rog, nu-l t?ia, z?u nu-l t?ia, a rugat-o el, cu ochii la mine.
-Bine, bine, odihne?te-te, acu’ m? duc la maic?-ta s-o lini?tesc, o fi ?i ea îngrijorat?.
În sat s-a zvonit c? Tic?, a?a îl chema pe b?iat, e pe moarte. Oamenii m? opreau pe drum s? m?-ntrebe cum ?i ce a fost, eu îns? ridicam din umeri, s? m? lase în pace. Când peste câteva zile a ie?it pe drumul mare, legat la cap cu pânz? alb?, to?i l-au înconjurat s? le povesteasc? necazul.
Din noaptea aia n-am mai stat de veghe. Câte caise r?m?seser? în pom, toate s-au copt. ?i nimeni nu mai venea s? prade, atârnau galbene, gata s? pice singure.
-?a?? Aurico, ne dai câteva ?i nou?? se opreau copiii la poarta noastr?. Mama m? striga, iar eu le culegeam, nu prea multe, doar a?a, de poft?.
În prim?vara urm?toare mul?i oameni au altoit zarz?ri în sat, dar la câ?iva ani se uscau. Numai caisul meu a rezistat vremii pân? am crescut ?i-am plecat în lume.
Ani de zile l-am visat noaptea, de?i, b?trân, fusese t?iat demult. Priveam fericit c?-i r?m?seser?, pe vârf, câteva caise rumene ?i, în ziua aceea, deveneam mai senin, mai în?eleg?tor cu cei din jur.