proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

În sfâr?it te-ai trezit, domnule Drahomir!
Ai avut un somn lung ?i greu, febra te-a cople?it de câteva ori ?i-am fost nevoit?...
De fapt ce mai conteaz?, probabil te-ai sim?i jenat s? auzi c? ai depins atât de intim de o femeie care, doar cu ceva timp în urm?, ?i-era complet necunoscut?.
Nici m?surarea acestui timp nu mai are relevan??, el se va opri inevitabil pentru noi doi atunci când aceast? arip? a casei, ultima noastr? redut?, va ceda, pr?v?lindu-se dezordonat peste restul frumosului t?u domeniu. Oale ?i ulcele vom fi to?i pân? la urm?, noi doi curând.
Nu, timpul nu poate fi egal pentru to?i, timpul aici e ca o coard? ?inut? cu greu de mâinile fragile ale unei femei. Prive?te, s-a întâmplat. Te-ar fi îngrozit zgomotul. O cas? care se rupe, nu auzi în fiecare zi. Scrâ?netul lemnului, vuietul pere?ilor desprin?i, era ca ?i cum un uria? mu?ca din ea ca dintr-o pl?cint?. Totu?i avem noroc, nu i-a pl?cut acoperi?ul, dar dac? ai putea s? vezi ce h?u ne a?teapt?!
Plîngi, de ce plângi, ?i-e fric? de moarte? Dai din cap, de ce nu deschizi gura s? vorbe?ti, nu ai putere desigur. Sim?i cum suflul vie?ii tale se scurge ca un râu cald înspre nic?ieri, m? prive?ti fix ?i m? auzi destul de clar, dar e ca ?i cum cuvintele s-ar lovi de un perete de vat?, dup? care stai aproape confortabil dac? n-ai ?ti c? e vorba de separare, via?a se separ? de tine, domnul meu, a?a cum p?mîntul a separat curtea de cas?, apoi camerele din fa?? de cele din spate, l?sând parc? dintr-un capriciu acest frumos salon cu ceas antic, pian neacordat ?i mobile de cire? minu?ios sculptate în vreun atelier demult închis.
Astfel po?i privi nestingherit, sfâr?itul lumii noastre.
Sim?i delicate?ea cu care fulgii de nea, de?i n?p?desc sufla?i de vânt în?untru ca într-un ad?post, se topesc r?pu?i de c?ldura firav? a mîinii tale?
Nu m? întreba cum de ninge aici, unde niciodat? suflul iernii nu a reu?it s? ajung?, nici el, nici amintirile întunecate ale serilor obi?nuite de iarn?.
Ninge, la fel ca-n acea noapte în care fata noastr? f?r? nume fugea, urm?rit? de b?rbatul-umbr?.
Doar de el, care n-a sl?bit-o nici o clip? din priviri, alergând cu furie în urma ei, chiar ?i-atunci când casele satului au r?mas în urm?, înlocuite fiind de întinderea alb?, plin? de capcane a cîmpurilor m?rginite de dealuri ?i de râpi adânci.
Cu hainele r?v??ite ?i cu senza?ia c?-i va pocni inima de efort, la un moment dat a trebuit s? se opreasc?.
Drumul sau urma drumului sau locul unde ?tia c? ar fi trebuit s? fie, acoperit acum de z?pad?, urca abrupt spre o p?durice de salcîmi. Acolo, vara, ??ranii opreau caii ?i-i ad?pau în apa unui râu sub?ire, tot acolo ?i or??enii veni?i s? se destind? în natur? se opreau s? admire libelulele de pe un lac ?i s? asculte ciripitul p?s?rilor sau s? urm?reasc? ascun?i în desi?ul copacilor, zborul ?oimilor deasupra stepei. Iepuri s?lbatici ?i porci mistre?i populau nestingheri?i acele locuri curate, dar s?lbatice.
Asta o spun pentru ceilal?i, oricum tu ai fi avut o alt? viziune, probabil mai practic?.
Era un loc bun pentru a pune zeci de stupi de albine, banii câ?tiga?i din mierea de salcâm sunt o realitate în care nu-?i mai are locul boemul.
Mda, stai te rog lini?tit, dac? te vei foi mult, eu nu voi fi dispus? s? te mai ?in, poate totu?i se va întâmpla o minune ?i cineva, pe calea aerului sau a visului va veni ?i ne va sc?pa în ultima clip? din acest co?mar, de ce s? renun?i, uite, fata f?r? nume nu s-a gîndit nici o clip? s? renun?e. ?i nici urm?ritorul ei, de?i s-a oprit, dîndu-i ei posibilitatea s? dispar? dup? coama dealului, n-a renun?at, oare ce mecanism îl stimula s? continue?
R?ul nu renun??, ar spune un om simplu, dar de unde atâta r?u, nu avem timp s? afl?m, suntem pe marginea pr?pastiei ?i noi ?i ei.
Fata f?r? nume a privit în urm? ?i n-a mai v?zut nimic. În fa??, peisaj de iarn? stropit pe alocuri de pete negre sau de unde adânci. Ninsoarea se r?rise ?i ochii ei se obi?nuiser? cu întunericul. La o orecare distan?? ?tia c? se afla o fântân? p?r?sit? unde tot vara ai ei se opreau s?-?i odihneasc? t?lpile b?t?torite de nisipul cald al drumului sau de miri?tea necru??toare a câmpurilor peste care erau nevoi?i s? treac? pentru a ajunge la propriul ogor.
A p??it sfioas? sau tem?toare peste albul în?el?tor ?i moale.
Cine ar fi putut sim?i la fel ca ?i ea amintirile ap?sîndu-i inima, cine i-ar fi sim?it fierbin?eala lacrimilor ?i dorul înec?cios care-i sufoca pl?mânii? Nu e adev?rat, î?i spunea, toate astea nu au cum s? se întâmple. ?i p??ea pierdut?, scrutând întunericul l?sat în urm?.
Nu era nimeni, se va a?eza aici, dup? fântân?, va s?pa cu mîinile un ad?post ?i va rezista, din cer cineva o vegheaz?, trebuie s? fie a?a. Tot ce se întâmpl? e atât de neobi?nuit încât doar o minune ar putea readuce normalul.
?i totu?i nu se aude nimic. De parc? minunile se pot auzi!
Timpul a trecut sau poate se oprise cine ?tie în care moment, ninsoarea îns??i se oprise ?i-apoi a ap?rut ea.
S- a aplecat peste fata f?r? nume care tremura ghemuit? cu ochii larg c?sca?i ?i-a zguduit-o blînd.
- O s? te spun lui tata, de data asta ai întrecut m?sura. Uite în ce hal e?ti. Unde l-ai l?sat pe Igor? Las?, vine el singur, ridic?-te odat?, de unde ai hainele astea ciudate?
Era o feti?? de vreo doisprezece ani, îmbr?cat? într-o pelerin? lung?, întunecat?.
Fata f?r? nume s-a ridicat ?i ?inînd-o de mîna au pornit la drum. O lumin? cald?, ca ?i cum undeva în apropiere apunea soarele, a ap?rut într-unul din momentele pe care ea nu le-ar fi putut descrie, pentru c? privind-o ar fi putut spune doar c? ea era, nu ?i de cînd sau cum.
La fel de firesc, la cî?iva pa?i de ele, ferestrele largi ale unei case, le priveau luminate.
Feti?a cu pelerin? a cioc?nit de trei ori ?i-o femeie gr?sulie i-a deschis.
- Am g?sit-o, nu e cazul s? afle tata. Hai d?-te Geto la o parte, nu te mai holba, preg?te?te-i baia, e înghe?at?. Poate de aceast? dat? s? fi în?eles. M? duc în grajd s? v?d dac? Igor a ajuns. O s?-l pedepsesc cu siguran??. Cinci zile f?r? morcovi, hot?rât. Iar tu, Gâzo, arunc? degrab? haina asta ro?ie rupt? ?i plin? de p?mânt, de unde ai pe tine atîta p?mînt, oare de ce eu, mai mic? decât tine trebuie s? am mereu grij?, of, nu am s? în?eleg la ce te înc?p??ânezi s? mai cau?i, fugi ?i f? baie, tata trebuie s? ajung?, iar se va sup?ra ?tiind c? umbli dup? vedenii.
Feti?a cu p?r blond ?i lung ?i cu pelerina albastr? ca purpura a mai privit-o o dat?, i-a mîngîiat obrajii ?i-a împins-o blând într-o înc?pere unde, într-o cad? larg? cât s? po?i adormi pentru todeauna, curgea clipocind apa.
Gîza s-a privit o clip? într-o oglind? minunat?, a v?zut c? avea fa?a murdar? de sânge, dar nu s-a mirat. Era ca ?i cum visa. În vis nu te mir? nimic. S-a dezbr?cat ?i s-a l?sat s? alunece în apa c?ldu?? cu ochii închi?i, sim?ind cum ceva ca o greutate imens? se desprindea, vibrînd, din corpul ei ?i aluneca, strecurându-se undeva ca-ntr-un adânc.

Omul-umbr? ie?ind din p?dure ?i urcând cu greu dâmbul a v?zut înaintea lui peisaj de iarn? stropit pe alocuri de pete negre sau de unde adânci. O lun? rotund? l-a ajutat s? deslu?easc? urmele fetei pe care a mers morm?ind cuvinte cumplite pentru o ureche cuminte, pîn? la fântâna p?r?sit? unde pata ro?ie a nenorocitei geci i-a atras aten?ia imediat. Dac? ar fi fost lumin?, a? fi jurat c? avea acea?i fa?? p?mîntie ?i sub?ire pe care o ai tu, domnule Drahomir, iar ochii, întuneca?i ?i plini de cearc?ne sclipeau la fel de întunecat ca ?i ai t?i. Auzi cum fierbe p?mântul? Ne ducem, asta e sigur, îl vom l?sa oare pe omul-umbr? s? se apropie de fata ghemuit? cu genunchii prin?i în mâinile înghe?ate? F?r? s? facem nimic, îl vom privi cum, dup? ce o love?te s?lbatic peste fa??, î?i desface cureaua de la pantaloni? Cum îi prinde p?rul r?v??it d?ndu-i capul pe spate ?i-i înconjoar? gâtul cu cureaua strîngând cu din?ii încle?ta?i, în timp ce-i ?opte?te la ureche” r?ul nu renun??, eu Drahomir Broscan te voi ucide aici”
vom face acest lucru, domnule uciga??
Uite ne pr?bu?im, ai timp îns?, spune cuvintele pentru Dumnezeu, recunoa?te ?i vei fi iertat.


Chemat? de urgen?? în biroul directorului, Irina mesteca furioas? o gum? cu gust de eucalipt. Avea probleme cu respira?ia din cauza r?celii, frigul care n?v?lise peste ora?ul lor p?rea c? nu se va mai sfâr?i. El ?i z?pada cu albul ei blestemat care-i d?dea dureri de cap. Lâng? ea, un poli?ist nota nervos într-un agend? prea mare, cu coper?i maro, tot ce spunea ea.
- Nu ?tiu mai multe, domnule, doar c?, dup? zile întregi în care a z?cut ca o legum?, s-a trezit deodat? ?i a început s? urle. Nu în?elegeam ce spune ?i m-am aplecat peste pat , doar c? atunci a deschis ochii ?i m-a prins imediat de gât. Ce spunea? Ceva nedeslu?it cum c? m-a prins, c? o s? m? omoare, c? nu-i pas? dac? o s?-l acopere p?mîntul, el nu va recunoa?te c? a omorât-o pe nevast?-sa ?i pe fata aia disp?rut?. Fata cu geac? ro?ie, cum îi spun ziarele. Deci el era pân? la urm? uciga?ul, cine ?tie unde a ascuns corpul fetei, a?i g?sit doar geaca, ?tiu nu e treaba mea, desigur, voi depune plîngere ?i eu pentru agresiune, acum e s?n?tos tun, o minune, am în?eles c? sub povara z?pezii a c?zut casa peste el, o s?-i putrezeasc? oasele în pu?c?rie nemernicului. Sau ce i-a mai r?mas din oase, te pomene?ti c? acum f?r? picioare, îl vor ierta. ?i cum mai urla dup? picioarele lui!
O gum? cu gust de eucalipt? Nu. Bine atunci eu plec, am terminat demult tura, probabil a?i auzit ?i dumneavoastr? zvonul. Nu? Dar e în toate ziarele! Un s?tean a privit din curiozitate peste gardul casei unde st?tea fata ?i-a fugit îngrozit, era plin? curtea ?i gr?dina de flori albastre ag??ate pe sârme, flori din plastic, duce?i-v? s? vede?i cu ochii dumneavoastr?, succes cu investiga?ia, poate o ve?i g?si pîn? la urm?. Biata fat?!