proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Barca tocmai a ie?it ca s? mu?te din mare, este atât de frumoas?, draga mea!, m? simt cu adev?rat fericit. În fapt, m? sprijin cu o mân? de catargul ?sta de brad, deasupra pânzele albe m? n?ucesc, draga mea, parc? ar c?dea peste mine ca ni?te aripi imense, parc? m-a? pierde ca un tâmpit în neprih?nirea lor, în plus, pânzele astea ale mele atrag preafrumoasele sirene, ?tii, Laura? Nu, nu te sup?ra, draga mea, doar eu pe tine te iubesc. Barca începe s? alerge pe fiecare val, vântul e bun, bate în pup?, împinge b?rcu?a asta tot mai departe, pân? cât s? ating? linia orizontului. Busola îmi arat? Sud-Estul, c?ut?m a?adar sirenele de la Sud-Est de marea asta cu onduleuri s?rate. ?i scrumbiile de argint, bineîn?eles, ?i pe acelea le c?ut?m. Da, draga mea, în primul rând scrumbiile. Tu m? a?tep?i acum pe ??rmul m?rii ?i plângi, asta îmi spui? De ce e?ti geloas?, draga mea? Chiar pe o femeie cu coad?? Da, e frumoas?, a?a e. P?rul ei lung ?i cârlion?at atinge podeaua. Bra?ele ei sunt de z?pad?, pe cap poart? o coroni?? de m?rgean. Pielea ei e ca laptele, da, chiar a?a e, draga mea. Poate c? a?a e, nu ?tiu, vorbeam ?i eu, neostoit. Draga mea, te iubesc. Tu e?ti sirena mea cea p?mântean?. Cu nimeni nu te-a? înlocui, draga mea. De ce nu ?i-am povestit de b?rcu?a de la Tulcea? Eh, draga mea, asta e o poveste cam lung?. ?i nu vreau s? se tulbure c?p?orul t?u plin de zulufi. Dac? ai fi aici, a? coborî pânzele, te-a? culca pe o p?tur?, aproape de cal?, ?i te-a? iubi în plin vânt. Apoi am z?cea pur ?i simplu, a?a; adic? aproape de epuizare, ca ?i când am fi prins, sub t?lpi, marea aia s?rat?. A?a te-a? iubi, draga mea. Ca ?i când am fi d?n?uit cu marea aia str?vezie sub c?lcâie. Nu a? iubi niciodat? o alta, draga mea. Nici m?car o siren? cu ochi alba?tri, ?i cu p?rul lung, pân? la glezne, care z?p?ce?te inima pescarilor, f?cându-i s? se arunce în mare. Îns?, poate a? ruga-o s? î?i dea jos coroni?a aia mic? de m?rgean, s? mi-o arate ?i mie, s? v?d, e mai frumoas? decât cea pe care ?i-o încropeai tu, odat?, din florile de câmp ale întâiului t?u paradis… Da, Rupea e, desigur. Nu m? gândeam la Eneea, draga mea. Eneea e doar un vis, a?a e. ?i i-a? lua, bineîn?eles, coroni?a (înciudat pe chipul acela frumos, de sirena aia cu p?rul ei lung, care, de lung ?i de frumos ce e, love?te podeaua aia scorojit?, cu miros de pe?te) ?i ?i-a? aduce-o acas?, drept trofeu. A? l?sa în pace sirena, pe cuvântul meu, draga mea. Doar ?tii c? eu pe tine te iubesc. Cât sunt eu de pescar. ?tii s? preg?te?ti scrumbiile? Deja plasa pesc?reasc? e plin?. ?tii, a?adar? Dar fructele de mare? Am prins ?i câteva caracati?e… Nu î?i plac caracati?ele? Atunci le dau drumul, din nou, ca s? „zbur?t?ceasc?” în mare. Marea are nevoie de cât mai multe caracati?e, a?a e, draga mea. Da, draga mea. Marea chiar are nevoie de caracati?e. Ele îmbr??i?eaz? încontinuu apa aia s?rat?, stârnind onduleuri în mare. Da draga mea, a?a e.
?i a?a, draga mea, m-a? juca cu tine pân? când, probabil, a? adormi. Cum s? nu adorm, draga mea? A?a e, draga mea, eu nu a? dormi niciodat?, decât de nebun!
?i totu?i, cum s? nu recunosc c? îmi place la nebunie s? m? ag?? de picioarele tale frumoase? Adic? s? î?i cuprind amândou? picioarele ?i s? ?i le ascund în propriul meu trup. Da, chiar aici pe mare, draga mea nevestic?. Chiar aici, în vântul ?sta plin vapori de ap?. Doar încerc s? fiu pu?in poetic, draga mea Laura, îns?, dup? cum vezi, nu îmi iese asta prea bine. Doar m? ?tii, am sute ?i sute de c?r?i, m?car pu?in? poezie ar fi trebuit s? îmi ias? ?i mie. M?car din când în când. Adic? m?car acum, când chiar m? str?duiesc. ?i a?a e cu picioarele tale, Laura. A? adormi, de nebun, lâng? ele. M-a? ag??a de ele pân? când a? muri. Nu, draga mea, nu m-ar salva nicio siren?. Eu nu sunt prin?, ca s? m? salveze sirenele, eu sunt doar un simplu pescar. Unul care te iube?te mult, Laura. Bine!, bine!, m-ar salva, totu?i, cineva. A?a!

De fapt, eu a? fi vrut s? pricepi altceva, Laura. C? noi facem foc, nu dragoste… Ca ?i ploaia, draga mea. ?tii cum face ploaia foc? Arunc? un fulger pe cer, ?i gata e cu focul! Acum în?elegi, Laura? ?i-apoi, erosul. Stârnirea asta a sângelui. Cum s? o astâmp?r, draga mea, decât avându-te toat?, aici, unde marea se joac?, atât de frumos, cu pesc?ru?ii… Da, draga mea, sau invers. Adic?, acolo unde pesc?ru?ii se joac? cu marea. De z?p?cit ce sunt, nici nu mai ?tiu cine cu cine se mai joac? acum. Eu cu tine, tu cu mine, marea cu pesc?ru?ii, sau invers, adic? pesc?ru?ii cu marea. Sau, da. Ce prost pot s? fiu! …Tu cu pesc?ru?ii. A?a, draga mea, acum ?tim cine cu cine se joac?, de fapt. …Tu cu pesc?ru?ii.
Da, draga mea. Pesc?ru?ii culeg alge din palmele tale. Nu te cioc?nesc, draga mea, cum s? te cioc?neasc?? Le culeg frumos, dar frumos, draga mea, ca într-o mic? poveste. Pentru c? doar în poveste pesc?ru?ii se hr?nesc cu alge dintr-acelea încâlcite, sau când, Doamne fere?te!, mai au ?i ei câte-o indigestie mic?. Le descâlce?ti tu? Da, draga mea, lor le plac mai ales pe?tii. Nu te nec?ji, îi culeg din mare. Pe?ti sunt destui, nu ca algele, nu ai vrea ca algele s? împânzeasc?, de nebune, marea întreag?, nu-i a?a? Draga mea, s? ?tii c? eu chiar te iubesc. Când m? întorc, o s? închid bine ferestrele, a?a cum tu, de dr?gu??, mi-ai cerut cu a?a o st?ruin??.

Ca de obicei,

al t?u,
Lulu


*

Ian-Yuè s?rut? cu buzele lui înghe?ate fiecare fir de nisip regal, totul pare o poveste de sticl?, universul este neobi?nuit de sticlos, de parc? plaja ar fi fost translatat? într-o poveste hibernal?, împresurat? de ghea??, dar nu, e doar aceea?i plaj? singuratic? de la marginea m?rii. Pesc?ru?ii sunt acum ceva mai lini?ti?i, în fapt, se hr?nesc acum dintr-o balen? înghe?at?, care a e?uat, odat?, tocmai la ??rm, în urma unei furtuni marine grozave. Îi mai gonesc, adesea, focile greoaie, cenu?ii, cu pântecele m?turând, pe jos, z?pada, îns? lor nici c? le pas?, se întorc înapoi. Focile pântecoase î?i g?sesc acum ad?post în?untrul balenei înghe?ate bocn? ?i se hr?nesc din carnea uscat?, demult înghe?at? din pricina gerului. Pe când pesc?ru?ii, fac ?i ei ce pot, se descurc? ?i ei dup? puterile lor. „Îmi e atât de frig, de fapt, sunt înghe?at cu totul, sunt un nenorocit ?i un înghe?at, ?i sunt sigur c? nici tridentul lui Poseidon nu m-ar mai putea ajuta acum. Nu ?tiu dac? mai prind eu ?i zile bune!”, ?ip? un pesc?ru? ni?el mai ginga?, apropiindu-se acum de ??rm. În fapt, el î?i neteze?te acum aripioarele pline de chiciur?, acum, destul de îngreunate. Un altul, care fusese gonit afar? din pântecul balenei, ?ip? ?i el, înc?, nevoie mare. E ni?el sup?rat?, s?rmana pas?re. „Mi-e atât de frig încât a? putea scrie cu ciocul meu o epopee întins? despre var?, acum, când e doar un Ian-Yuè înghe?at, acum când sunt cu totul nenorocit, ?i îmi e frig de îmi crap? inima.”, ?ip? a?adar, cu glas ascu?it, pesc?ru?ul. ?i a?a îi ascult? ?i Laura, pe fiecare, în visul ei de Ian-Yuè. „Dac? mi-a? putea g?si pu?in loc, în pântecelul ?sta c?ldu?… Focile astea r?ut?cioase, doar ele îmi mai încurc? din planuri. R?ut?cioasele!” Un urlet prelung, un fel de huruit, dinspre o foc? greoaie, a trezit îns? pesc?ru?ul din reverie. Apoi s-a ?i i?it, undeva departe, unde, din p?cate, frigul mu?ca ?i mai tare, cu to?i din?ii lui albicio?i, cu to?i din?ii lui de lapte, înghe?a?i ?i ei, în acest Ian-Yuè friguros. Pântecosul mamifer marin, adic?telea balena n?p?stuit? care se apropiase, spre nefericirea ei, prea tare de ??rm, este acum o cas? bun? pentru foci, morse ?i o gr?mad? de pesc?ru?i speria?i. Pentru c? Ian-Yuè este cea mai nefast? lun? din an. Înghe?at de frig în propriul suflet, po?i chiar s? te treze?ti c? dai nas în nas cu îngerii, ?i c? te cheam? la ei, cu privirile lor albastre ca marea. C? trupul ?i se ninge, a?adar, pe ??rm, pân? când chiar ?i îngerilor li se face mil? de tine. Chiar dac? e?ti doar o biat? foc? am?rât?. Sau, mai r?u, un pesc?ru? foarte sensibil. Oamenii nu ?tiu asta, adic? faptul c? îngerilor le este mil? chiar ?i de pesc?ru?i, ori de foci, nu, chiar nu o ?tiu, de?i, teoretic, se gândesc ?i ei c? ar putea fi ?i a?a. Nici m?car nu b?nuiesc c? ?i pesc?ru?ii, sau focile, întâlnesc, odat?, un înger în toat? regula, de?i, teoretic, oamenii nu exclud mai nimic din lucrurile care pot, cu adev?rat, s? se întâmple. Ian-Yuè se avânt? peste valuri, poleindu-le cu pu?in nisip înghe?at, este frig, pesc?ru?ii î?i ating picioru?ele unul de cel?lalt, încercând, astfel, s? se mai înc?lzeasc?. Andrei ?i Laura ?ed acum pe un pled de lân?, la marginea m?rii. Andrei îi vorbe?te, cu un ?ir de cuvinte înghe?ate, s?rmanei de Laura, Andrei tremur? de frig, îns? nici vorb? s? aib? în gând s? p?r?seasc? plaja cea de mult înghe?at?.