Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Revederea (10)

de Helia Rimoga

Nina nu s-a mai văzut cu Florența în toată vacanța de vară. A plecat cu părinții și cu Crina la Bușteni, pentru prima dată la munte. E fascinată de măreția Bucegilor și de iarba din curtea casei unde stau în gazdă. Dimineața, Nina se duce cu Crina să culeagă trifoi pentru salata păpușilor – Roxana, păpușa preferată a Ninei le-a însoțit în vacanță. În acest scop Nina folosește un pieptăne de-al Mamei. Apoi se aleargă cu Crina prin rouă și se prind de mâini și se învârtesc până când amețesc amândouă și cad la pământ râzând. Crina e o mică ciudățică, nu prea vorbește deși merge acum pe trei ani. Are însă un dar de a se ascunde după toate cele, după patul imens în care dorm toți patru, sau după sobă și de a ieși de acolo când nici nu te aștepți. În general e apatică, dar când se joacă cu Nina e zglobie și râde. Crina o iubește pe Nina, noaptea se așează în pat numai la picioarele ei și i le încolăcește cu brațele. Mama zice de Crina ca e alintată, că Bunicii o răsfață prea mult, și că de-aia se poartă așa ciudat. I se pare însă Ninei că Mama o alintă și ea pe sora ei. Crina e un copil frumos. Are pielea mai albă ca Nina și are părul buclat și ochii albaștri ai Mamei. E ca o păpușă vie. Când părinții le duc pe fete la grădina zoologică (Nina are o pasiune deosebită pentru grădini zoologice) și văd urșii înălțați pe două picioare în cuști, cu blana jigărită și priviri lihnite de foame, Crina scoate un sunet de uimire. Se amuză cu toții când Mama îl ceartă pe îngrijitor că nu le dă să mănânce iar acesta se dezvinovățește cu un aer jignit: ia veniți doamnă cu mine să vedeți mămăligile! Va să zică ursul mănâncă mămăligă, dar nu prea se satură, trage concluzia Nina și scrie asta în compunerea „cum mi-am petrecut vacanța de vară” când școala reîncepe.

*

O dată cu clasa a doua, Ninei îi vine rândul la fericirea de a deveni pionieră. Nu numai fericire, dar și cinste, deoarece, conform rezultatelor școlare Nina are onoarea să fie făcută în prima serie. Fericitul eveniment se petrece la Academia Militară, în fața Monumentului Eroilor Patriei, unde Nina primește cravata roșie cu tricolor pe care și-o trece pentru prima dată prin inelul de plastic transparent pe care va avea de aici încolo o grijă solemnă să nu-l piardă. Cea care i-a legat cravata este chiar Florența, prietena ei și comandantă a detașamentului care astfel, le predă ștafeta colegilor mai mici. De câtva timp, și special pentru acest eveniment, Nina a învățat un cântecel care îi place la nebunie. Sună cam așa: noi cutezanța revoluționară, azi de la comuniști o învățăăm! Și înflorește scumpa țaară, spre viitor nee avântăm! Nina fredonează cântecelul și cu un pic de tristețe pentru își dă seama că ea nu prea e o cutezătoare, așa cum de exemplu e Flori, sau chiar și Ana Mia Stroe, colega ei de clasă. Îi stăruie în minte rușinea pe care a pățit-o de curând, când Mama i-a cumpărat patine, la fel ca și mama Anei Mia fiicei sale. Numai că pe gheața patinoarului, Nina a „făcut șapagatul” de la prima încercare și a început să țipe sfâșietor, iar lacrimile au începu să-i șiroiască pe obraji, deși Mama țipa la ea să se ridice și să încerce din nou.
„Are o înclinație certă spre cabotinism”, a spus mama Anei Mia, cu un aer doct, iar Mama a înțeles că din asta că fiica ei se comportă ca un clovn și când alte fetițe de la școală au început să râdă de Nina cum stătea acolo jos și bocea, a ridicat-o cu de-a sila și i-a ars două palme și a luat-o acasă imediat. Nina a încercat să opună rezistență, să se opintească, dar cu forța Mamei nu te poți pune. Părinții și copiii râdeau și mai tare, dar Mama nu s-a înduplecat și a umilit-o pe Nina în fața celorlalte fetițe tot așa cum și Nina o umilise pe Mama în fața celorlalți părinți. Cert este că de atunci Nina n-a mai vrut să se facă profesoară de franceză, iar Mama i-a vândut Ninei patinele și n-au mai vorbit niciodată despre asta.
Ei, lasă, că acum și-a recăpătat reputația, căci a rostit cu mândrie și cu un aer solemn: - Eu, Postolache Nina, intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnică și disciplinată, să cinstesc cravata roșie cu tricolor ...
Nina e mândră când salută drapelul patriei și drapelul roșu al partidului, cu mâna la bascul alb și după ce se cântă Tricolorul, Nina o aude pe Tovarășa comandant-instructor (directoarea de pionieri a școlii) rostind deviza:
- Pentru gloria poporului și înflorirea României socialiste, pentru cauza partidului - înainte!
- Tot înainte, răspund în cor mai vechii și mai proaspeții pioneri, și Nina lăcrimează de emoție.


*
Nina nu mai reușește să le împace deloc pe cele două prietene ale ei din clasă, Cerasela și Mimi Popescu. Antipatia se manifestă tacit, alteori izbucnște ca acum. Pricina e faptul că în recreația trecută, Nina a făcut cu Cerasela echipă la „păsărică, mută-ți cuibul” și nu cu Mimi, neputând face cu amândouă.
Mimi Popescu îi rupe în două creionul Ceraselei și aceasta nu-i rămâne datoare și o împinge de aproape o dă cu capul de bancă. În secunda următoare, palmele lui Mimi explodează cu zgomot pe obrajii umflați ai Ceraselei, după care rolurile se inversează, doar că Mimi are obrajii tari și fără grăsime și răsună sec.
Apoi ca și când s-ar fi vorbit, pun amândouă un cot pe bancă și capul peste cot, trâgând ca o perdea între ele și restul lumii și încep să plângă. Tovarășa-Mama intră în clasă și Nina nici nu apucă să vorbească cu fiecare și să le mângâie, să se explice că amândouă sunt prietenele ei, să le roage să nu se mai certe. E mâhnită că ea a devenit subiect de dispută. După ce Tovarășa își lasă catalogul și se așează la catedră începe meciul pârelor, fiecare cu „ea a început, ba nu, ea”.
Mama, care a priceput de mult miza acestui joc, țipă la ele: „Gata, destul! Să nu mă faceți să vă dau cap în cap, că o să miorțăiți și mai tare” și începe să predea lecția. Dar faptul că două fetițe de clasa a doua își dispută așa favorurile fiicei învățătoarei lor o indispune pentru că îi dovedește cât de naivă e Nina și cât de pregătiți pentru viață sunt alți copii.

*

Mama e în camera ei și încearcă să-și facă somnul de după masă. Dar nu poate dormi și gândurile nu-i dau pace. I se pare că Nina nu se concentrează suficient asupra învățăturii. Toată ziua îi arde de joacă. Este drept, a fost silitoare și a luat coroniță în clasa I, dar tot așa au luat un sfert din clasă și ea – cu experiența ei de învățătoare – știe că asta nu spune nimic. Poate că pe Nina a ajutat-o și vârsta să deprindă bine meșteșugul scrisului și mecanismul celor câteva operații. Se teme însă că odată cu clasa a doua, unde nu mai este vorba de dexteritatea cu care înveți alfabetul ci de a învăța să raționezi, Nina o să se piardă. Deja presimțirile s-au adeverit. Nina nu strălucește la matematică. Plină de o invidie ardentă, Mamei îi vine în minte cum Bogdan Simu, un mutălău și un mototol în clasa I a început deja să se demarce acum. Are o minte strălucitoare, Mama trebuie să recunoască cu părere de rău: le vede imediat la artimetică și e singurul care deocamdată, o depășește pe Nina și nu numai pe ea.
Oare alți părinți cum pot avea un asemenea copil? Fără să vrea își aduce aminte de lucruri neplăcute. Cu duritatea și directețea teutonă care-l caracterizau, Vili Helmans, tatăl ei adoptiv o avertizase fără menajamente: „Te-ai măritat cu-n prostălău, ca să te venereze ca pe o zeiță și să-ți facă toate poftele, dar natura se va răzbuna pe tine. Copiii tăi vor fi tot niște proști dacă nu vei avea norocul să semene în partea ta. Și-o să tragi targa pe uscat toată viața.” Adică e posibil să vadă cum Nina nu va reuși să facă o facultate tehnică, așa cum visează pentru ea părinții ei. Mama nu vrea s-o vadă pe Nina muncind într-o fabrică cu halat și basma, la strung sau la freză. Nici nu vrea s-o știe eșuând undeva la țară ca învățătoare sau profesoară, sau chiar ca doctoriță. Și nici nu vrea ca acum alți părinți să fie mai mândrii de copiii lor decât e ea de Nina – că alți copii sunt mai buni ca Nina la sport poate îndura (și poate că e chiar mai bine), dar că alții sunt mai buni la carte, ba.
Îi vine să-i trântească niște note mici lui Bogdan, la oral, fără să-l asculte (numai să fie atentă, să se uite pe calendar, să nu-i pună notele alea în zile de duminică) ca să o poată scoate și pe Nina la egalitate. Sau să-i caute pricină la alte materii. Ar face asta dacă n-ar fi primit, tot de la tatăl ei neamțul, o educație cinstită. Nina era de vină și numai ea. Ce dacă e mai prostuță din născare? Cu sârguință și îndrumare, orice copil o scoate la capăt. Nina e de vină, că nu-i stă mintea la lecții. Ia uite-o acum cum intră, și ce spune? „Mami, te rog, azi lasă-mă să fac doar o problemuță și hai să mergem afară”. Tonul lingușitor o scoate din sărite. Norma Ninei este de trei probleme suplimentare din culegere, chiar din culegerea pe care a venit s-o ia. Dar înainte să ajungă cartea în mâinile prea puțin doritoare, Mama nu se poate abține și-i arde cu sete Ninei una-n cap cu ea.

Nina e pedepsită astăzi. A venit iar acasă cu un zece minus la aritmetică și nu are voie să iasă din cameră până nu-și termină tema și cele trei probleme suplimentare. După ce le termină le va verifica împreună cu Mama. Mama se duce în camera ei și a lui Tata și-i spune Ninei să nu cumva să iasă pe culoar și să facă zgomot pentru că părinții ei se culcă puțin. Altfel va lua bătaie.
Nina ascultă și scrie cu conștiinciozitate. Face întâi exercițiile cu adunări, scăderi, înmulțiri și împărțiri. Apoi face în creion problemele. Le pune în ecuație, calculează rezultatul după care face proba. Le transcrie apoi pe curat. Lumina zilei strălucește în cerneala cu care Nina așterne cifrele pe caietul cu copertă de plastic, albastră, cu un model ca de zidărie din cărămidă. Când Nina așterne ultima cifră și pune cuminte capacul la stilou, lumina e pe asfințite. Oare părinții ei s-or fi sculat?
Deodată, ușa se deschide și Mama intră în cameră de parcă trage după ea o trenă de plumb. Lacrimile îi picură din ochi. Nina e ca electrocutată de spaimă.
- Mami, mami, ce ai?
Mama plânge în continuare și nu răspunde.
Panica Ninei crește.
- Lui taică-tu i-e rău, catadicsește într-un final să răspundă, și o face încet ca și când cineva i-ar stoarce cuvintele din gură ca pe-o rufă udă. Apoi se așează pe canapea și-și ia capul în mâini.
Nina dă buzna în camera părinților. Tata zace întins pe pat, alb ca hârtia, acoperit cu un cearceaf. Ține ochii închiși – pe frunte are o compresă cu apă rece. Pleoapele îi sunt vinete. E scăldat în sudoare – broboane i se preling de sub păr.
- Mi-e rău, mă sufoc, spune el și deschide ochii.
- Tati, iartă-mă, iartă-mă, zice Nina plângând fierbinte, crezând că nota ei l-a supărat atât de tare; îngenunchează lângă el și îl mângâie pe frunte. Instinctiv, îi ia mâinile într-ale ei și i le masează. Apoi face același lucru cu tălpile. Nu se știe dacă ceva din aceste manevre i-au fost tatei de folos, dar cu siguranță i-au distras atenția și l-au făcut să mai uite de rău. Trec minute bune.
- Cheam-o pe maică-ta, rostește Tata în cele din urmă, cu ceva mai multă vlagă în glas.
- Ți-e mai bine? Nina îi caută privirea, dar Tata nu se uită la ea.

Nina nu știe că ființele sunt muritoare. Cu alte cuvinte, nu știe ce înseamnă moartea. Cerasela însă îi spune într-o zi că bunicul ei a murit; că și părinții ei au să moară, și că într-o zi chiar și Nina va muri. Nina e atât de tristă că plânge toată ziua. Nici măcar sâmbătă, când pleacă cu Tata la bunici și la Crina, buna dispoziție nu-i revine. Nu are chef de joacă și Bunicul degeaba o îmbie să ia tricileta și să dea o raită. Ea vrea o explicație: vrea să știe de ce murim.
Bunicul îi vorbește despre Adam și grădina fermecată – Paradisul, de Eva și Păcat și de izgonirea lor pe Pământ ca muritori. Apoi îi spune o lungă poveste despre Iisus Cristos și despre misiunea Lui, despre moartea Lui pe Cruce și despre învierea la viața veșnică. Pentru prima dată Bunicul e îmboldit să-i vorbească Ninei despre lucrurile astea și despre altele care au urmat. Nina îl ascultă și la sfârșit simte că Îl iubește pe Iisus care S-a sacrificat pentru oameni, și la fel și pe Fecioara Maria și pe sfinți. Despre Dumnezeu Tatăl însă nu prea știe ce să creadă. La atelier vine uneori și popa Costică, care îl ceartă pe Bunicul că nu prea dă pe la Biserică și Bunicul îl îmbunează neamiluându-i bani pe pantofi: „Lasă, Părinte, că vin data viitoare”. Apoi popa Costică o ceartă pe Bunica pentru că lucrează în zi de sărbătoare iar Bunica răspunde arțăgoasă: Lasă-mă-n pace, părinte, Dumnezeu să-și vadă de-ale lui, așa cum noi ne vedem de-ale noastre. Când au venit bolșevicii și m-au pus să schimb reclama și să scriu cu alb pe cenușiu ca să nu se vadă nimic, că n-am mai stat la ei la cooperativa puturoșilor, sau când vine ăl inspector să-mi ia impozit când eu n-am câștigat nimic, cum e? Le-a dat cineva vreodată peste mână? Mi-a făcut cineva dreptate? La care Părintele se scoală de pe scaun și pleacă degrabă și supărat.
Mama îi spune Ninei că Dumnezeu nu există. Dar Nina știe că Mama uneori mai minte. Bunicul însă n-a mințit niciodată.


În clasa a II-a B – clasa Ninei – au avut loc alegerile pentru comandanții de grupă și comandantul de detașament. Nina a fost aleasă comandantă a grupei a doua. Mama a observat ceva ce nu i-a plăcut. Mimi Popescu n-a ridicat mâna când s-a votat: cine e de acord cu Nina? Întrebată, a răspuns că voia să o propună comandantă de detașament. Dar Mama a observat de mult că de fapt Mimi e o prietenă prefăcută. Odată a surprins-o când pe deasupra capetelor, s-a uitat să vadă ce mănâncă Nina. „Sigur, a mormăit către Ana Mia, colega ei de bancă, tot friptură. Mie mama nu-mi dă decât pâine cu unt”. Părinții lui Mimi sunt divorțați. Nina a văzut-o pe Mama cum scria într-un caiet unde i se cere de către direcțiune să caracterizeze pe fiecare copil: „face parte dintr-o familie dezorganizată”. Ce-i aia? a întrebat ea curioasă. Mama nu i-a răspuns direct, dar i-a explicat că părinții lui Mimi nu mai locuiau împreună. Nina n-a priceput mare lucru. Adică cum, să locuiască unul într-o parte și altul în alta, auzi, ce prostie! I se pare firesc ca ea și Crina să se vadă doar la sfârșit de săptămână, dar dacă ar face așa și părinții ei? Cum ar fi să vină Tata taman din Colentina, când se arde câte un bec? Cum ar fi ca Mama să vină să gătească și apoi să plece? Total nepractic, curată lipsă de organizare în familie, într-adevăr.
Sunt însă și alte aspecte pe care Nina nu le-a cunoscut până acum și dacă Mama a folosit un eufemism pentru „divorț”, a fost ca să evite un cuvânt și mai potrivit: ceartă. Nina s-a speriat săptămâna asta și mai rău decât atunci când Tata a fost bolnav: părinții ei s-au certat rău de tot. Nina l-a auzit pe Tata țipând în sufragerie:
„M-am săturat să-mi mai tot spui ce să fac: spală-te pe dinți Lulache, schimbă-ți cămașa Lulache, nu mai vorbi urât, Lulache, Lulache învață să te porți. M-am săturat să mai fiu prostul tău, cățelul tău. M-am săturat de madam Reli și de madam Cleopatra, de curvele-alea care vin în casa mea să fumeze și să bârfească.”
Mama nu a replicat imediat, l-a lăsat cu răutate să fiarbă în suc propriu, după care a spus, ironică: vorbești cam tare și cam nepotrivit. Cândva parcă te jenai și să-mi spui pe nume. Acum te legi de prietenele mele. Tu ești mai breaz? Crezi că n-ai vicii? Cum e când te duci la toate meciurile, ca un mare microbist ce ești? Și vii acasă flai-fușter, cu chef de amor?
Ațâțat, Tata a început să urle din nou: și la ce-mi folosește? De ce n-ai vrut să-mi faci și mie un băiat, nenorocito? De trei ori la rând ar fi fost băiat. Mama a întrebat: unde ai mai văzut tu o intelectuală să facă 3 copiii? Poate o „intelectuală” ca tine, care n-a reușit să termine nici un amărât de liceu. S-a iscat o babilonie de țipete, de pumni în pereți, de pași precipitați, apoi Nina a auzit vesela spărgându-se și după ce cearta s-a terminat și certăreții s-au dus unul în bucătărie, celălalt să se culce, Nina a intrat încet în sufragerie și vâzând prăpădul, i-a venit brusc pipi. Toate farfuriile de porțelan de colecție erau țăndări. Nici n-a avut timp să-și ia olița. A făcut într-o vază pe jumătate spartă și a pătat cu câteva picături covorul.



De dimineață, la masă, Mama a stat supărată. Nina își dă seama când Mama e supărată după faptul că nu răspunde imediat la întrebări, ci face o pauză înainte de a da răspunsul. Mama nu știe să se prefacă. Sufletul ei e pe față. Tata ar face orice s-o împace dar Mama e necruțătoare. Tata are o figură umilită, de câine bătut. Aproape că s-au certat din nou, când Mama i-a pus Tatei dinainte o ceașcă cu ceai. Tata a sorbit însetat, dar a scuipat îndată șuvoaie de ceai fierbinte, arzându-se și pe piept. Mama a râs răutăcios și Ninei i-a venit să plângă. După care Mama a fost nervoasă și la școală, iar Nina s-a jucat mai puțin în pauză ca deobicei.
De cum ajunge la casa „de la atelier”, Nina întreabă:
- Bunicule, de ce se ceartă oamenii mari? Ei se supără când copiii se ceartă, dar de ce fac asta și ei?
Luat prin surprindere, Bunicul se simte vinovat, că și el și-a dezlănțuit uneori furia pe Bunica în prezența Ninei. Dar asta e viața – cum să-i explice copilei?
- Din cauza trufiei, spune el. Fiecare om are trufie, deși ar trebui să fie smerit, așa cum Dumnezeu ne cere.
- Ce e aia trufie?
- Imaginează-ți o broască. Când omul e copil, broasca e mică. Apoi, broasca plânge și orăcăie de câte ori omul e sfădit de alții, sau atunci când vede că altul e mai bun ca el. Omul îi dă atunci de mâncare: face fapte rele, jignește, se ceartă, și broasca se îngrașă, și crește, și orăcăie și mai tare. Și omul iar o hrănește, și broasca ajunge și mai mare, mai mare decât omul și ajunge să stea pe un tron, ca o împărăteasă, și îl pune în jug pe om să tragă la rădvanul ei. Omul ajunge slugă la broască și face numai ce-i spune ea. Asta e trufia.
Dar dacă omul n-o hrănește din capul locului, de când e mic copil, și o lasă să orăcăie oricât de tare l-ar deranja, atunci broasca rămâne mică și omul rămâne liber.

Acasă, Nina și-a scos blocul de desen, și a schițat stângaci o broască cu coroană pe cap, ducând un omuleț de zgardă, dar nu i-a spus Mamei ce reprezintă. A rămas secretul ei și al Bunicului.

Mai e însă ceva ce nu-i dă pace Ninei. Tata a spus „să-mi faci un băiat”. Adică cum, copiii „se fac”? Știa acum, că nu mai era mică, copiii nu se iau de la un magazin așa cum crezuse. Știa că barza îi aduce, dar Cerasela îi spusese odată că mama ei a zis că a luat o pastilă și a făcut-o pe ea. Nina e nedumerită, dar nu îndrăznește să întrebe pe nimeni. Nici măcar pe Buni. Cum să-l întrebe când el îi spusese de barză? Poate că așa știa el.
O abordase însă pe prietena ei mai mare, Flori, într-o zi când o văzuse prin curte. Cum se fac copiii? Îi face mama? Sau îi aduce cineva?
- Nu, prostuțo, răspunde Flori. Mama și tata îi fac împreună. Se dezbracă, se așează în pat și păsăricile lor se pupă. Adică se pupă puțica cu păsărica. Înțelegi? Se cheamă că tata a "futat-o" pe mama.
Nina face o figură contrariată. La asta nu se așteptase.
- Ce-i aia „puțică”?
- N-ai văzut niciodată la tatăl tău după ce vine de la baie? E ceva ca un știulete de porumb, care atârnă în față. Nu e ca la noi, la băieți e altfel. Dacă nu mă crezi, îți arăt în atlasul de zoologie. Uite, l-am împrumutat de la bibliotecă.
Nina citește: aparatul reproducător. Vede și desenele, destul de elocvente pentru partea masculină.
- Asta e la animale, spune Nina, bucuroasă că a găsit un argument.
Apoi își aduce aminte brusc de noaptea aceea când l-a văzut pe Tata călare peste Mama și s-a speriat. Avea în față exact ce descria Florența.
- Așa e și la oameni, replică Flori, după care adaugă triumfătoare, în fața figurii pleoștite a prietenei sale: Eu i-am văzut odată pe ai mei, la cabană, când am fost la munte.
Nina dă din cap, supărată că lucrurile ar putea sta așa, într-adevăr. Poate că totuși Flori a fost răutăcioasă și-a vrut s-o necăjească. În fond Mama n-a făcut după noaptea aia de pomină niciun copil.


Nina a terminat și clasa a doua cu coroniță, la fel ca un sfert dintre colegii ei. Bogdan Simu a obosit spre sfârșitul trimestrului III și a scăzut la învățătură puțin, suficient cât Nina, Ana Mia și alții să-l ajungă din urmă. Prietenele Ninei, Cerasela și Mimi au luat una premiul doi, cealaltă trei. De data asta coronița Ninei a fost din margarete albe, printre care Bunicul a împletit și câțiva ciorchini de sângele-voinicului. Nina nu și-a mai așezat-o singură pe cap, ci a lăsat-o pe Tovarășa-Mama. Cerasela s-a uitat cu reproș la Nina, ca și cum ar fi vorbit cu ochii: n-ai fost în stare să pui o vorbă bună și pentru mine. Când Nina și-a întors privirea înspre ea, a pus capul în jos. Mimi s-a uitat cu invidie la purtătorii de coronițe și a schițat un zâmbet fals când Mama i-a aruncat, ca în treacăt o privire. În clasa a treia, Mama a primit din nou un serviciu de farfurii chinezești de la comitetul de părinți și Nina n-a mai fost așa de supărată că au fost sparte comorile din vitrina din sufragerie.
Nina a avut în continuare de furcă cu Mama în ce privește aritmetica, pentru așa cum spune dânsa – Nina trebuie împinsă de la spate. Ca s-o motiveze, Mama a recurs la două șiretlicuri. A încercat să-i aducă aminte ce a promis când a fost făcută pionieră – să învețe bine. Dar Mami, ce 9 e notă mică? Poftim răspuns! Mama știe că 9 la aritmetică, în clasa a treia înseamnă începutul dezastrului. Doar copiii de 10 reușesc în viață, și nici aceia toți. Atunci Mama a recurs la altceva: a început s-o ridice în slăvi pe Ana Mia Stroe. A spus tare, în clasă, că Nina nu e nici la o sută de metri în urma ei. Asta a părut să aibă efect. Nina nu se mai joacă cu Ana Mia (care – nesuferita – mai e și comandantă de detașament) și pare într-adevăr, ambiționată să-i dovedească Mamei că greșește. Văzând că șiretlicul a funcționat și ca s-o ambiționeze și mai tare pe Nina, i-a dat dinadins mai mulți 9 decât ar fi meritat, ca să nu mai iasă la premiul I și ca să nu se culce pe o ureche în vacanța de vară.
Ca toată lumea să fie însă mulțumită, de cum a venit vacanța Mama a plecat pe litoral cu fiica ei cea mare. În fond orice muncă susținută trebuie precedată de o odihnă sănătoasă.

Helia Rimoga (RiMoGa) | Scriitori Români

motto: Nihil sine Deo

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro