proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Dac? nici în Anno Domini 2017, iepurele „Alba” nu va fi v?zut prin saloanele marilor expozi?ii de art? modern? ?i contemporan? interna?ional? atunci înseamn? fie c? adoratul iepure nu se simte prea bine, fie ca a trecut la cele ve?nice. Ȋn care caz, ar fi o mare pierdere atât pentru arta postmodern? cât ?i pentru ingineria genetic?. „Alba” este, sau a fost, un iepure luminos cu nimb angelic precum sfin?ii din icoanele bizantine. Iepuroaica, mama sa, s-a n?scut în pampasul argentinian de unde a fost transportat? de un artist pe calea aerului, peste curen?ii turbulen?i de deasupra oceanului, într-o ?ar? european? cu tehnologie avansat? ?i cu tradi?ie cultural? de mare prestigiu, la un laborator specializat în ingineria genetic? de „clonare”. Acolo ovula fertilizat? a iepuroaicei a fost injectat? cu protein? fluorescent? extras? de la o meduz? (“Aurelia aurita”), astfel încât s-a creat ca prin minune opera de art? „Alba”, un iepure str?lucitor, fosforescent, exponat venerat de art? vie. Dac? iepurelui „Alba” i s-ar fi „fixat” ?i gena imortalit??ii, cultura lumii s-ar fi pricopsit cu o capodoper? de art? de-a dreptul nemuritoare.

A?adar în anno Domini 2017, sub zorii noului început de eon luminos în care am intrat, cultura a?a zis tradi?ional?, valoarea estetic?, creativitatea artistic? autentic?, sunt dep??ite, au r?mas în umbra istoriei, sunt sub eclips? axiologic?, ?i deci nu mai conteaz? a?a de mult. Conteaz? doar s? fii diferit, excentric, eclectic, ?ocant. Arta î?i g?se?te justificare doar dac? este anti-tradi?ional?, anti-cre?tin?, chiar anti-modern?, fiindc? modernismul care s-a n?scut în focul revolu?iilor intelectuale ateiste ?i a fost legitimat cândva ca un r?spuns al omului luminat ?i înzestrat cu darurile ra?iunii pure ?i practice ?i ale categoriilor imperative de judecat? îndreptate împotriva tradi?iei mistice cre?tine, este acum îns??i la vârsta senectu?ii culturale. La tinere?e ?i mai ales la maturizare prin experien?a istoric? ?i propulsat de curen?ii filozofici subterani ai iluminismului ?i ai idealismului european, modernismul a c?p?tat statur? ?i voca?ie estetic? aparte, stil, ethos consacrat. ?i fiindc? în procesul de continuitate cultural?, cum era ?i firesc, modernismul ?i-a însu?it sau p?strat totu?i multe din vestigiile tradi?iei, trebuie de acum demolat, buldozat, pentru a face loc etosului postmodern, s? se poat? crea ceva nou, fie ?i dac? astfel de noutate înseamn? blasfemie, dizarmonie, ironie, sarcasm, cinism, desacralizare, dezumanizare, iepure fluorescent viu. Postmodernismul a adus pe scena teatrului contemporan o gr?din? zoologic? de idei excentrice, subiective, obscure, ira?ionale, deabia sc?pate din lada de zestre a Pandorei, a religiilor esoterice ?i neop?gâne.

Tr?im de fapt de mai mult? vreme în era post-culturii moderne, în perioada abolirii ?i a eliminarii transcenden?ei estetice din mintea omului ?i din crea?ia artistic?. Dup? ce am abandonat religia, morala ?i metafizica, s-a instaurat în lume tirania relativismului, a banaliz?rii, nu numai în art?, imagina?ie ?i fantezia artistica ci ?i în stilurile de via?? care au devenit din ce în ce mai non-tradi?ionale ?i anti-conservative. Suntem asalta?i de consumatorismul compulsiv, de hedonism, de pofta de gratificare instantanee, de extazul ad-hoc, de kitsch eclectic. In piesa de teatru de pe scena lumii contemporane frumosul î?i pierde coroana sacr?, blazonul transcedental, de prin?es? a virtu?ilor ?i a valorilor estetice ?i morale, devenind o figurin? decorativ? oarecare cu fizionomie abstract?, f?r? aur?, demitologizat?. De când am intrat in zodia Eonului lui Aquarius unde totul st? sub semnul fluidit??ii, al norilor tulburi dinainte de potop, legile morale, restric?iile cutumei, regulile de via?a normal?, în?elepciunea tradi?ional?, realitatea supranatural?, ?i-au pierdut puterea de atrac?ie, for?a magnetic?, bazele unificatoare ale culturii ?i civiliza?iei, leaganul în care s-a n?scut, a crescut ?i s-a format specia omeneasc?, omul convenabil ?i modest botezat de om „homo sapiens”, adic? în?elept. Materiale „self-help”, „experien?e spirituale”, sunt peste tot, în toate mediile ?i tradi?iile, dar sunt experien?e ale unei religii lume?ti, de orientare neop?gân?, f?r? de credin?? spiritual? ?i har, f?r? adev?r revelat.

Dac? Dumnezeu este mort a?a cum ni se tot spune în ultima sut? de ani atunci ?i omul este mort m?car c? este viu în carne ?i oase, m?car c?-i str?luce?te mintea de inteligen?? ?i mândrie faustic?. M?car c? ridic? în afara sa babiloane ?i bazaruri de obiecte, un univers virtual asem?n?tor cu visul sau co?marul. F?r? duhul lui Dumnezeu în om se stinge acea flacar? divin?, acel foc sacru care l-a ridicat pe om din ??rân? ?i dintre animale ?i-i înnobileaza fiin?a ?i condi?ia spiritual?. Astfel c? nu filozofia vie?ii întru adev?r, a vie?ii celei noi îndumnezeite, a teleologiei ?i soteriologiei, a transcenden?ei, este ceea ce inspir? ast?zi artistul ci tanatologia cultural?, a decrepitudinii morale si a nihilismului religios, a apari?iei fiin?ei hibride, „nanoantromorfice”, antiteologice, anticulturale. Drept urmare ?i consecin?? suntem spectatorii unui crize axiologice, relativiste, a unui climat al crea?iei în care nu mai sunt judeca?i de valoare moral? ori estetic?. Concomitent cu procesul de „dezumanizare a artei”, ?i drept consecin?a a acesteia apare ?i „cultul artificialit??ii”, de manipulare comercial? a gustului estetic. Se chiar spune c? oricine a gustat din elixirurile ?i sublimul estetic etern, transcedental, nu are ce s? ofere artei, arta avându-?i lumea sa, universul s?u liber ?i independent de orice exaltare ?i extrapolare metafizic?.

Se simte pe undeva nevoia de vraci versa?i cu veleit??i exoterice, capabili s? în?eleag? despre ce este vorba în noile forme de exprimare ?i reprezentare artistic?, care s? traduc? ?i s? interpreteze limbajul perplex al atâtor crea?ii artistice esoterice expuse în muzeele lumii. Pentru mul?i iubitori de frumos s-au ridicat parc? pun?ile de comunicare ?i de în?elegere ?i cu memoria cultural? a tradi?iei ?tears?, sau estompat?, nu mai pot intui structurile logice, pilonii de rezisten?? ai noului edificiu cultural. Din universul poetic al expozi?iilor de art? au r?mas doar pere?ii goi, abstrac?i, non-sensul, improviza?ia. Pentru mul?i arta nu mai este un vis lucid, o reverie, cosmos creat de fabrica de idei ?i de imagini a min?ii pentru a face via?a mai edulcorat? ?i mai sensibil?. Lipsa de interes pentru valoarea estetic? ori moral? intrinsec? a artei revelate ori inspirate, las? loc liber substitutelor seculare ?i hedonist-consumatoriste s? invadeze spa?iul cultural, s? ne umple golul sufletesc cu mai multa anxietate.

Numai c? îns??i fenomenul descralizarii artei este rezultat ?i reflec?ie a desacraliz?rii omului, a icoanei vii a lui Dumenzeu în aceast? lume. Dac? în secolul al 19-lea s-a proclamat moartea lui Dumnezeu, în secolul al 20-lea a urmat moartea ontologic?, spiritual? ?i moral? a omului. ?i drept consecin?? suntem acum martori ?i spectatori ai procesului de dezumanizare a artei. Asist?m la procesul de secularizare, vulgarizare ?i p?gânizare a culturii, al comercializ?rii excesive a artei având drept consecin?e deteriorarea valorii estetice ?i sl?birea suflului spiritual al crea?iei artistice. Pierzându-?i voca?ia metafizic? ori voit, aprioric, renun?ându-se la substratul spiritual, sacru, la valoarea în sine, cultura modern? ?i postmoderna ?i-au asumat implicit riscul dezechilibrului, al debusol?rii ?i alienarii atât în ceea ce prive?te actul creator „per se” cât ?i func?ia ?i voca?ia axiologic?, transcedental?. Spiritul estetic autentic s-a dovedit istoric potrivit ?i compatibil cu spiritul moral ?i religios. Sunt o prelungire axiologic? întru transcendent a valorilor acestora, sunt aura, coroana de spini de pe fruntea luminoas?, calm?, „aequo animo”, a sfin?ilor ?i contemplativilor, a creatorilor ?i a iubitorilor de frumos.

Prin?i în capcana material?, iubitorii de cultur? ?i creatorii de frumos de pretutindeni au devenit astfel dependen?i de influen?a banului, a buzunarelor adânci, care controleaz? promovarea ?i ierarhizarea valorilor. Increderea oarb? ?i servil? a omului în puterea banului transcende imperii, culturi, na?iuni, crezuri religioase ?i orient?ri politice. Banul este singura valoare universal recunoscut? de majoritatea oamenilor, ?i cum arta, publicitatea ?i promovarea artistului se fac în cea mai mare masur? cu bani, puterea banilor determin? „ipso facto” ?i valoarea artei ?i pozi?ia profesional? a artistului. Nu valoarea intrinsec? a artei conteaz? în ultim? intan?? ci gustul ori lipsa de gust estetic a lui Maecenas, patronul absolut ?i zeu al artelor, cel care are resurse financiare ?i este dispus s? pl?teasc? arta ?i artistul. Dup? revolu?ia informa?ional? ?i virtual?, s-a instaurat ?i votul popular al vizualiz?rii, dar num?rul de „click”-uri nu reflect? neap?rat ?i nivelul de cultivare ori expertiz? estetic? al juriului sau al electoratului anonim.

Este drept c? artistul este liber s? creeze cum ?i ce vrea, numai c? arta autentic? ?i de valoare este în mare m?sur? marginalizat?, ignorat?, în?bu?it? din fa?? de valurile tulburi ?i de aluviunile imagina?iei celei mai excentrice ?i abnormale, de toat? produc?ia în mas? de non-valoare ?i pseudo-art? r?spl?tite financiar ?i încununate cu laurii noii ordini culturale ?i a corectitudinii politice. Se poate vedea pretutindeni c? un alt duh, altul decât cel al tradi?iei culturale umaniste ?i religioase, a venit s? tulbure apele ?i s? deplaseze pân? la dezechilibru scara de valori. Ispite?te ?i bântuie peste tot demonul nihilismului ?i al relativismului estetic ?i moral.

Nu se ?tie dac? este doar imaginar? ori autentic? „spovedania” marelui maestru al artei moderne Picasso. Ȋntr-un interviu, care trebuie spus c? nu este autentificat, maestrul nu se consider? pe sine un artist în în?elesul clasic al cuvântului precum Giotto, Ti?ian, Rembrandt ?i Goya. Marele maestru ar fi „m?rturisit” c? ar fi pictat de multe ori doar s? satisfac? gustul ?i snobismul atâtor critici de art? ?i al celor care l-au adulat ?i idolizat ca pe un demiurg. Cu alte cuvinte ar fi creat ceea ce diletan?ii sau a?a zi?ii exper?i a?teptau de la el, maestru fiind con?tient ca particip? de fapt la o fars? artistic?. Nu sunt în masur? s? judec sau s? demonstrez veridicitatea sau autenticitatea m?rturisirii marelui maestru. Adev?rul este îns? c? lumea de ast?zi este blagoslovit? cu o produc?ie de art? a?a zis modern? ?i abstract?, cu un amalgam de linii, forme ?i pete pe perete, care pretind a exprima figurativ ?i artistic aspira?iile ?i întregul spectru al sensibilita?ii, logicii, ra?ionalita?ii ?i a sacrului din fiin?a ?i con?tiin?a omenesc?. Arta de acest gen a chiar reu?it s? se impun? ca o dogma artistic? dup? care se apreciaz? noutatea ?i valoarea artistic?. Gra?ie acestei mode culturale care se poart?, tot ceea ce este profanator, blasfemiator, excentric ?i chiar grotesc este legitimat ca autentic ?i este venerat iconodul, demononolatru.

Concluzia la care au ajuns unele cercuri nu lipsite ?i de interes comercial ?i mercantil este c? salvarea artei ar trebui s? fie kitsch-ul. Chiar dac? nu aspir? ca marfa lor s? fie recunoscut? ?i legitimat? ca art? în sensul clasic, tradi?ional al cuvântului, promotorii conceptiei „kitsch” propun ca arta de tip „kitsch” s? fie recunoscut? dac? nu dup? criterii estetice, axiologice, s? fie respectat? ca poten?ial ?i for?? cultural? dominant?, expresie a libert??ii publicului de a determina ?i controla prin interesul ?i prin dispozi?ia de a pl?ti ceea ce-i place. Kitsch-ul nu pretinde a fi slujitor devotat al adev?rului religios, estetic, moral. Kitsch-ul se prezinta doar ca un obiect comercial, utilitar, propagandistic, pragmatic, apreciat ?i c?utat de public. Cu alte cuvinte, în condi?iile noii economii de pia?a, a globaliz?rii, kitsch-ul este r?spunsul comercial ?i artistic potrivit, a?a cum era nu demult arta mercenar-politic? a realismului socialist ?i comunist.

Unii critici consider? arta ?i cultura contemporan? ca fiind un fenomen memetic, iar pe om ca pe un colportor al discursului ?i al ideilor culturale ?i artistice, idei la propagarea c?rora omul particip? con?tient ori incon?tient, de multe ori împotriva propriului interes. Procesul este asem?n?tor celui prin care agen?ii patogeni, parazitari, infesteaz? un organism ?i de aici trec mai departe la alte organisme. Rezisten?a organismelor scade, organismele se îmboln?vesc ?i mor unul câte unul, dar agen?ii patogeni r?mân, supravie?uiesc. Tot a?a ?i cu multe din ideile, modelele ?i modele artistice postmoderne care germineaz? la un moment dat în imagina?ia lipsit? de imunitate spiritual? ?i har divin a unora, prolifereaz? trecând prin alte min?i ?i suflete vulnerabile, sl?bind mediul prin care trec, pân? când reu?esc s? produc? în lume o epidemie cultural?.

Copyright © 2017