proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

2. Veri?orul Hans

Nina a fost uimit? de florile de gura-leului de toate culorile care împodobesc peluzele din sta?iune. Nu îi displac nici petuniile, care-?i las? mirosul a?â??tor s? se împr??tie în aerul serii ?i nici panselu?ele sau ghe?i?oara brumat? de pe margini. Deopotriv? o fascineaz? reclamele cu neon ale hotelurilor ?i, într-un plan mai prozaic, aparatele de înghe?at?. Nina a mâncat deja trei înghe?ate la cornet: sunt doar din fructe, f?r? lapte, extrem de r?coritoare – una era ro?ie, alta galben?, de l?mâie, alta portocalie. Mama i-a spus c? o s? fac? ro?u în gât, dar pân? la urm? a cedat ?i a l?sat-o. Nimic nu se compar? cu vacan?a petrecut? anul trecut, la gazd?, la Eforie Nord. Mamaia e o sta?iune modern?, dinamic?. Are atâtea comedii (c?lu?ei) în care po?i s? te învâr?i pân? când ame?e?ti. Dar Nina e mai ales fascinat? de cum e s? stai la hotel. Chiar dac? nu ca acas? (WC-ul e la cap?tul culoarului) hotelul are cel pu?in lift (de?i are doar patru etaje) cu care Nina s-a jucat suind ?i coborând (a g?sit o alt? feti?? mai mic? ca partener? de joac?) pân? când o doamn? s-a sesizat ?i a venit cu mare scandal la u?? la Mama (cealalt? feti??, mai ?mecher?, n-a spus unde st?) iar Mama a luat-o pe Nina de p?r ?i a scuturat-o ca pe un pom dup? ce cucoana a plecat, iar Nina a început s?-?i pledeze nevinov??ia într-un mod foarte vocal ?i cu tent? de ?antaj sentimental – m?mico, te rog, nu m? bate, n-am ?tiut c? nu e voie, te rog, eu te iubesc! Mama a râs pân? la urm? ?i a l?sat mâna în jos, pentru c? ?i-a dat seama cât de mult seam?n? Nina cu taic?-su, care ?tiuse s? implore la fel de elocvent când îi convenise, rezultând din asta tocmai c?s?toria lor.
La fel de fascinant – crede Nina – e s? m?nânci la restaurant. Chelnerii ?i chelneri?ele se folosesc de o scul? ciudat? ca s? împart? mâncarea în por?iile fiec?ruia. E un fel de cle?te cu lingur? cu care apuc? carnea sau legumele, iar cu lingura adun? sosul din vasul mare cât un ceaun ?i îl pun în farfurii, sub ochii fl?mânzi ai mesenilor care de-abia a?teapt? felul doi. Interesante sunt ?i recipientele în care se ?in sticlele cu ap? mineral?, la fiecare mas?. Un fel de g?le?i atârnate în inele de metal, pline de ap? cu ghea??, din care chelnerii scot câte o sticl? aburind? ?i desfac capacul cu un fel de ghear? care intr? pe dedesubtul tablei încre?ite. La fel de interesant este ?i desertul, pr?jituri cu fructe multicolore ?i frunze de ment?, care arat? superb. Uneori mai izbucnesc conflicte, chelnerii se mi?c? greu ?i a?teapt? „bac?i?”, dar în mare totul e deosebit ?i Nina e fericit?. Aproape c? a uitat c? Tata nu e cu ele – a r?mas la Bucure?ti s? fac? prezen?a la covor – e vorba de un covor persan „albastru de Vorone?” de la magazinul Cocor care urmeaz? s? vin? (împreun? cu altele din lot) din fabric? sau atelier, dar doritorii trebuie s? se prezinte la magazin în fiecare zi ?i s? se semneze pe o list? de prezen??, cel care ar fi lipsit o dat? pierzându-?i rândul. ?i Crina a r?mas acas? la bunici, Mama neputând merge singur? ?i avea grij? de doi copii, din care unul atât de mic. Chiar ?i pe Roxana, p?pu?a ei preferat? dintotdeauna, a fost nevoit? Nina s-o lase cu Bunicul ?i Bunica. Nina ?ine ?i acum minte ce spaim? a tras anul trecut pe plaj?, când un val uria? i-a smuls-o din bra?e pe Roxana ?i numai interven?ia unui domn cu saltea pneumatic? a salvat-o de la a fi dus? pentru totdeauna. A?a c? nu vrea s? repete experien?a.
Nina este îns? încântat? de recuzita pe care o are cu ea. Mama i-a cump?rat o gentu?? albastr?, din scai, în form? de gondol?, cu o ancor? de metal lipit?, tocmai bun? de purtat la mare. Gentu?a se potrive?te cu s?nd?lu?ele albastre cu talp? de plut? f?cute de Bunicul. În?untru Nina poart? o sticlu?? cu ap? de plaj? „Bronzol” care arat? la culoare precum bromocetul ?i miroase frumos când te dai cu ea pe piele ca s? nu te ard? soarele. Mai are ?i ni?te „bani de buzunar” ca orice domni?oar? care se respect?. Din ei, Nina a cump?rat ni?te vederi din care una inten?ioneaz? s? i-o trimit? lui Flori. E singura prieten? a ei c?reia îi ?tie adresa pe dinafar?, c?ci din z?p?ceal? a uitat s? ia de acas? ?i foia pe care-?i notase adresele Ceraselei ?i a lui Mimi.
Nina a mai luat cu ea ?i ni?te nesuferite culegeri de matematic? precum ?i un mai pu?in nesuferit ?ervet din etamin? pe care ?i-a propus s?-l brodeze pân? la sfâr?itul vacan?ei, ca exerci?iu de lucru manual. Cum de dou? zile încoace a plouat ?i a fost rece, Nina a avansat destul de mult. Ast?zi îns? e senin ?i foarte cald ?i e prima zi pe anul ?sta când merg la plaj?. Pe prepeleacul salvamarului nu mai flutur? steagul care interzice sc?ldatul.
Dup? ce Nina ?i Mama bat ??ru?ii în nisip ?i leag? cearceaful de fiecare dintre ei, închipuind astfel un cort care le protejeaz? capul de un soare prea arz?tor, Nina se cere la ap?. Arde de ner?bdare s? simt? s?rutarea m?rii pe picioare, s? se ia la întrecere cu algele ?i cu valurile, s? se joace cu nisipul care devine sticlos ?i str?lucitor ?i s? culeag? scoici. Mama o mai întreab? o dat? dac? nu vrea s?-?i pun? sutienul din costuma?ul de baie, care e identic cu al ei – de culoare indigo, culoare care pe ea o avantajeaz? sco?ându-i în eviden?? ochii de aproape aceea?i culoare. Nina îns? nu are pieptul dezvoltat – sânii îi sunt ca de b?ie?el. Nicio înmugurire precoce nu se observ?, ca la alte feti?e. Deci, dac? nu e ru?ine, Nina ar prefera s? r?mân? a?a – ce-ar mai vrea s? umble ?i f?r? chilo?ei, ca anul trecut, dar Mama e neînduplecat? – Nina e acum prea mare. Tot neînduplecat? e ?i în privin?a p?l?riu?ei – Nina trebuie s?-?i pun? p?l?riu?a de pânz? alb? ca s? nu fac? insola?ie. Dup? ce parlament?rile iau sfâr?it, Nina o ia la fug? bucuroas? ?i se avânt? în întâmpinarea valurilor. Mama r?mâne singur?. Strig? dup? Nina: ai grij?, s? nu te duci prea departe.

Verei Postolache i se pare ciudat s? se afle singur? pe aceast? plaj?, ar?tându-?i picioarele f?r? cusur ?i bronzate în culoarea caiselor, tuturor ochilor care o privesc. Singur?, f?r? b?rbatul ei, ?i singur? de tot, acum când Nina s-a dus s? se b?l?ceasc?.
La dou?zeci ?i nou? de ani, cu dou? na?teri la activ, e înc? la maximul frumuse?ii. Ca în prima tinere?e prime?te avansurile necontenite ale b?rba?ilor, pe care le pareaz? uneori grosolan, de cele mai multe ori diplomatic. Nu se poate împiedica s? nu le arunce ocheade dispre?uitoare semenelor ei mai tinere care par c? cer?esc asemenea avansuri. De exemplu tinerele alea care se stropesc una pe alta în ap? ?i râd proste?te ?i ostentativ, ca s? atrag? aten?ia. B?rba?ii le privesc pre? de o secund?, apoi trec mai departe, f?r? s? z?boveasc? cu privirea asupra lor. Al?ii le dau impresia c? se uit? la ele, dar se se uit? e fapt prin ele ca ?i când ar fi din sticl?, în c?utare de altceva mai interesant.
Vera este într-o dispozi?ie ciudat?. Recunoa?te c? poate ar fi vrut altceva de la via??. Prin minte îi trece ca un fulger o idee: oare ce s-ar întâmpla dac? l-ar p?r?si pe Lucian? Simte un fior rece pe ?ira spin?rii fiindc? n-ar vrea pentru nimic în lume ca fetele ei s? aib? scris la “caracterizare” c? fac parte dintr-o familie dezorganizat?. Pentru nimic în lume. Nina ?i Crina sunt soarele ei, centrul în jurul c?rora graviteaz? lumea. Ra?iunea ei de a tr?i ?i de a îndura orice dezam?gire.
Dar ceva nel?murit i se strecoar? în suflet, un dor vag. Z?re?te pe suprafa?a unduitoare a m?rii o nav? care merge spre port, cu toat? viteza, cu toate co?urile fumegând. Copil?re?te, ia binoclul ?i se uit? prin el. I se pare c? distinge numele navei: „Hamburg Süd”. Inima începe s?-i bat? cu putere. Dorul de copil?rie ?i de limba în care îl auzise pe tat?l ei vorbind de atâtea ori se insinueaz? mai clar ca niciodat?. ?i dorul de patria tat?lui, care acum purta un alt nume ?i pe care nu o cunoscuse niciodat?, dar despre care i se povestiser? atâtea. Î?i aminte?te ?i acum cât de îndurerat povestea Tata Vili cum cu ani în urm? a trebuit s? schimbe numele cofet?riei din „Deutschland” în „Carolina” (nu c? numele so?iei nu i-ar fi pl?cut, dar ...). Î?i aminte?te cu cât? înfrigurat? pasiune rotea el butonul de la aparatul de radio Philips, mare cât un cuf?r, pân? când printre fâ?âieli ?i puituri prindea câte un post unde se vorbea în limba str?bunilor s?i. Oare mai face la fel ?i acum? Poate c? nu, fiindc?, s?racul are altele pe cap ...
I se pare c? aude vorbindu-se nem?e?te undeva pe plaj? chiar în apropiere, undeva în spatele ei. O fi o iluzie? I se mai p?ruse ?i înainte, când a?ezase cortul. Gândurile îi sunt întrerupte. Cineva i-a pus ambele mâini peste ochelari, l?sând-o pe întuneric.
- Nina?
- Nu e Nina, r?spunde o voce de b?rbat.
Vera se preg?te?te s? ia o atitudine r?zboinic?. Dar când se întoarce ?i vede cine e cel care a f?cut gluma, r?mâne perplex? ?i o bucurie n?valnic? îi umple inima.
- Oti, tu e?ti?
- Chiar eu veri?oar? Vera, spune b?rbatul blond care e înso?it de o tân?r? la fel de blond?, ?i frumoas? ca o siren?.
Femeia o salut? în german? ?i v?rul o prezint? “Hannelore, so?ia mea”.
Vera face o figur? surprins?.
- ?i Matilde? spune în române?te abia reg?sindu-?i glasul.
- S-a dus. Acum 5 ani. Cancer la sân.
Conversa?ia este îns? întrerupt? brutal, pentru c? Mama aude ni?te ?ipete ?i instantaneu o recunoa?te pe Nina, care o cheam? în disperare, fiind t?v?lit? prin nisip de un mic derbedeu cu p?l?rie de paie pe cap, cam de-o vârst? cu ea, ?i care o îngân? batjocoritor în timp ce o maltrateaz? : „meamea, meamea!”. Într-o suflare se ridic? ?i o ia la fug? ca s?-i vin? în ajutor. Înainte îns? ca ea s? înfig? mâna în um?rul agresorului, alticineva i-o ia înainte. V?rul Oti care a ajuns primul la locul faptei îl smuce?te, îl întoarce spre el, ?i-i arde dou? palme zdravene, b?rb?te?ti.
- B? g?liganule, de când ai început s? iei fetele la trânt?? îi zice într-o româneasc? neao??, ca ?i când la furie asta ar fi fost limba care-i era cel mai la-ndemân?. Apoi se întoarce c?tre so?ia lui, Hannelore, ?i zice în german?, „Ia aminte, a?a s? faci ?i tu când îl prinzi c? se poart? ca un barbar”.
„Barbarul”, care se dovede?te a fi b?iatul v?rului Mamei ?i veri?orul de-al doilea al Ninei, se dezvinov??e?te, ru?inat:
- Dar n-am ?tiut c? e fat?! Am crezut c? e b?iat! Mi-a d?râmat castelul de nisip.
- N-am vrut! se ap?r? Nina care ?ine înc? ochii închi?i. A fost din gre?eal?.
Mama scoate din sân o batist? ?i o ?terge pe fa?? cu luare-aminte: - Gata, po?i s? deschizi ochii. Nu te mai smiorc?i. Gata. N-ai p??it nimic.
Tat?l b?iatului îi ordon? apoi fiului s?u:
- Î?i ceri imediat scuze domni?oarei pentru ce-ai f?cut, la care b?iatul al c?rui nume e înc? un mister, se execut? sp??it. - A?a, foarte bine continu? tat?l. Iar acum te prezin?i a?a cum te-am înv??at.
- Hans-Liviu Helmans, spune b?iatul, cu privirea în nisip.
- Nina, r?spunde Nina, foarte serioas? ?i ceremonioas?, acum c? ?i-a reluat în primire demnitatea.
P?rin?ii lor încep s? râd? ?i Hans începe s? se simt? mai la largul lui; a fost iertat, momentul penibil a trecut. Mama o ia pe dup? umeri pe Nina, ?i emite ca un fel de moral?, drept încheiere: - Ai v?zut ce-ai p??it dac? n-ai vrut s?-?i pui sutienul?

Nina afl? c? b?iatul e chiar v?rul ei. Tat?l lui este „Unchiul Oti” iar so?ia lui – mama vitreg? a lui Hans – e pur ?i simplu „Hannelore” sau mai pe scurt, „Hanne”. F?r? „Tanti” în fa??. Nina e uimit? ca ?i Hans îi spune pe nume ?i nu „mama”. Hannelore e foarte frumoas?. Are p?rul blond-cânepiu, un fel de kaki deschis ?i-i vine pân? la brâu, des ?i bogat ca spicul de grâu. Ochii îi are verzi, tot un verde-kaki, luminos, cald, aproape în aceea?i nuan?? ca ?i p?rul. Dac? ar fi avut ochii alba?tri, ar fi avut o figur? rece. Nina nu ?tie s? spun? care e mai frumoas? – Hannelore sau Mama. Mama e brunet? cu ochii alba?tri, e o idee mai scund?. Hanne e mai tân?r?: are 23 de ani. Nina are impresia c? to?i întorc capul dup? ele.
Acum e aproape ?ase dup? amiaza. Nina ?i Mama au renun?at la masa de sear?. Merit?, s? se plimbe prin sta?iune cu rudele lor cu care se v?d atât de rar. De fapt e o adev?rat? minune c? s-au întâlnit. Ultima oar?, Mama îl v?zuse pe Oti în studen?ie, când el cânta într-o forma?ie de muzic? u?oar? la un restaurant din Craiova. Tat?l lui Oti e frate cu Vili Helmans, tat?l Mamei. Mama a pierdut leg?tura cu Oti dup? ce a plecat la Bucure?ti ?i s-a m?ritat. A aflat prin rude c? s-a însurat ?i c? are un copil. Dup? care, odat? când a fost într-o scurt? vizit? la Craiova i-a vizitat acas?. Apoi ?i-au mai scris de câteva ori, dar de vorbit n-au mai vorbit iar de v?zut nici atât. Nici m?car n-a ?tiut c? prima lui so?ie a murit. Acum e momentul s? lipeasc? piesele lips? din mozaic.
Mama afl? acum c? Oti – un instrumentist deosebit de talentat – a plecat la un concurs de ?lag?re în RDG ?i a cunoscut-o acolo pe Hannelore, o solist? la fel de promi??toare. A devenit impresarul ei artistic iar ea a devenit o adev?rat? stea. Între timp el a cerut-o de so?ie ?i a ob?inut drept de la statul român s?-?i continue studiile muzicale acolo. Apoi i-a urmat în RDG ?i micul Hans, pe motiv de „întregire a familiei”.
- Cum s-ar zice am plecat dintr-o ?ar? socialist? într-o alt? ?ar? socialist?, zice cu grij? unchiul Oti, privind în jur. Ca în bancul ?la cu casa de nebuni. Cic? la Ceau?escu ajung 3 indivizi care au vrut s? emigreze. Pe doi din ei îi trimite la pârnaie, pe unul la balamuc. De ce la balamuc? Domnule, pe ?la l-am prins c? a vrut s? emigreze în URSS. Ha-ha-ha! Mama râde ?i ea cu gura pân? la urechi. Ei da, dar RDG nu e chiar URSS.
- ?i ce mai face nea Wili? se intereseaz? unchiul Oti.
Mama e sup?rat? ?i întristat? de ve?tile pe care le are de acas?, de la familia Helmans. Puica nu se mai poart? ca o adev?rat? sor?. A aflat cu durere de la mama Carolina cum c? Puica îi roag? pe p?rin?ii ei adoptivi toat? ziua s?-i fac? „act pe cas?”. Tata Vili nici nu vrea s? aud?: adic? s-o dezmo?teneasc? pe Vera? „Da, t?ticule, c? eu sunt aici lâng? tine. Vera st? cu so?ul ?i cu copilele, d-ta nici nu mai exi?ti pentru ea, o doare-n fund. Tot eu am avut grij? de cofet?rie când ea a fost la facultate. T?ticule, ?i eu aveam voce, aminte?te-?i c? pe mine nu m-ai l?sat la cor, pentru c? aveai nevoie de mine aici, nu prin turnee. Eu am fost lâng? mata ?i lâng? mama Carolina.” Acesta era cântecul zilnic.
Oti clatin? din cap, cu un gest semnificativ. În?elegea c? Mama e sup?rat?. La fel ?i nea Vili. Dar avea o veste care putea s?-i bucure nespus: a reîntâlnit-o pe Tante Helga. Nina nu ?tie cine e acest personaj, dar vede c? Mama are chipul exaltat ?i î?i închipuie c? e cineva foarte drag ?i foarte respectat. Se pare c? Mama, unchiul ?i Hanne au multe de povestit, ?i Mama îi spune Ninei s-o ia înainte cu veri?orul Hans.
- Hai, propune mucalit unchiul Oti, lua?i-v? de mân? ca la ?coal?.
Nina se simte stingherit? – nu a mai mers niciodat? de mân? cu un b?ie?el. Dar Hans îi apuc? mâna cu hot?râre ?i face un pas înainte. Nina face un mic salt de pe loc pân? s?-?i potriveasc? mersul cu el. Hans e scump la vorb? ?i Nina e ?i mai stingherit? dup? ce merg în t?cere o bun? bucat? de drum. Apoi Nina î?i ia inima-n din?i: în ce clas? e?ti? Afl? ca Hans e în anul patru la politehni?e ober?ule. Va s? zic? e tot clasa a patra ca ?i ea. Pân? când ajung în dreptul cazinoului, Nina mai afl? c? Hans st? cu p?rin?ii la un hotel mare cât un ?los (palat) ?i c? stau într-un apartament în care el are camera lui. Nina e uimit?. Apoi e ?i mai uimit? când Hans îi poveste?te c? au venit atâta amar de drum din RDG cu o ma?ina (c?reia i se zice vartburg) ?i c? pe drum au dormit într-un fel de cas? pe ro?i tras? de ma?in? numita voonvag?n (rulot?). Nina vede înc? un aparat de înghe?at?, care de data asta e alb? ca z?pada. Scoate din gentu?a-gondol? banii de buzunar pe care i-a c?p?tat acas? de la Bunicul – iat? c? a venit momentul s? cheltuiasc? ce mai r?sm?sese din ei ?i cere dou? cornete pentru ea ?i veri?orul ei. În timp ce z?pada asta spiralat? ?i dulce-acri?oar? îi mai încol?ce?te o dat? limba, îi ajung din urm? Mama, unchiul ?i Hannelore.
- V?d c? v? în?elege?i de minune, observ? unchiul Oti ?i-i ia pe dup? umeri pe amândoi copiii. V? propun ceva: ce-ar fi s? v? ar?t?m unde st?m noi? Tu, Nina, cred c? n-ai mai v?zut niciodat? o rulot?. E casa noastr? pe dou? ro?i, dar ne-am cam s?turat de ea a?a c? acum am l?sat-o în parcare iar noi st?m la hotelul Bucure?ti.
Nina bate din palme bucuroas?. Cum s? nu? Mai e ceva de mers dar distan?ele n-o sperie. De când iubita ei triciclet? i-a r?mas mic? ?i Bunicul a vândut-o (Crina nu gust? o asemenea juc?rie) Nina ?i-a reluat hoin?relile prin ora? cu Buni ?i acum ?i cu sora ei mai mic?, pe care el o poart? dup? ceaf? cum o purta pe ea cândva.
Ajung în fine la hotel care – chiar c? seam?n? cu un palat – e o construc?ie baroc?, lung? ?i nu foarte înalt? ?i intr? în parcare pe o str?du?? lateral? – parcarea este înspre ?osea. Nina ?i Hans o iau la fug?, mân?-n mân?, ?i când Hans repereaz? ma?ina neagr? cu botul lat ?i cu o protuberan?? a aripii pe roata din spate ca un genunchi de broasc?, trage un chiot de triumf. Rulota este cuplat?. Are cu ce se f?li la veri?oara sa.
- Ai grij? s? nu cumva s? strici ceva, îi strig? Ninei Mama din urm?.

Copiii s-au înst?pânit pe rulot? ca ?i cum toat? lumea ar fi a lor. P?rin?ii s-au dus undeva în jurul unui bazin mare cu ap? care se cheam? „piscin?” ?i unde femeile poart? costum de baie ?i casc? pe cap, ca la mare. Doar c? nu vezi colaci ?i saltele pneumatice iar oamenii stau tol?ni?i pe ni?te scaune lungi numite ?ezlonguri.
La început Nina e uimit? c? acolo în rulot? e un mic apartament cu tot confortul, cu o canapea mare ?i dou? paturi care se rabat la perete în timpul zilei pentru a face spa?iu. E ?i o buc?t?rie cu o chiuvet? micu?? ?i unde s?punul e lichid ?i curge dintr-un bol mare de alam? cam ca la WC-ul de la trenuri. Dup? ce Nina începe s? se obi?nuiasc? cu ambian?a conversa?ia începe s? se învârt? asupra ?colii. Nina îi poveste?te c? ea are numai note de 9 ?i 10 ?i c? Mama o ceart? când ia câte un 9. Hans e uimit. De ce exist? la Nina la ?coal? atâtea note? La el sunt numai pân? la 6. ?i i se pare ciudat c? mama Ninei o ceart? când ia 9 ?i nu când ia 10. Dup? care din aproape în aproape misterul se risipe?te. Nina afl? c? la ?coal? la Hans notele sunt invers, 1 înseamn? 10, iar 6 înseamn? 3 sau 4. Apoi Hans o întreab? pe Nina dac? ea este „pionirin”. Da, sigur, Nina este pionier?! ?i comandant? de grup?, pe deasupra! Hans îi arat? mândru pe peretele rulotei o fotografie cu el în costum de pionier – color! – Nina are numai fotografii alb negru sau sepia acas?, ?i ea se mir? din nou c? Hans are cravat? albastr? ?i nu ro?ie, ?i centur? portocalie, nu bej.
Dup? care trec la lucruri mai pu?in în?l??toare decât cutezan?a revolu?ionar? care o impresioneaz? atâta pe Nina ?i Hans îi arat? colec?ia lui de ambalaje de lame de gume de mestecat. Ar vrea s? fac? schimb, dar Nina nu colec?ioneaz? decât timbre (pe care le cump?r? la plic), ambalaje de s?pun (pe care le decupeaz?) ?i capace de bere de la Tata, pe care Bunicul i le turte?te cu cioacnul pân? devine ca ni?te cercuri de tinichea. Uneori, face schimb cu alte fete. Ah, cum mai regret? c? nu a luat m?car câte un exemplar din fiecare!
Hans vorbe?te o român? stricat?, împ?nat? cu cuvinte nem?e?ti ?i Nina în?elege cam greu, dup? cum ?i Hans e un pic greoi în a o în?elege pe Nina. Ce bine ar fi dac? Hans ar ?ti vreun joc de fete, Ninei îi vine greu s? g?seasc? ceva. Îi vine îns? o idee – hai s? ne juc?m de-a restaurantul. Adic? cum? Adic? hai s? g?tim un desert. Auzind de g?tit, veri?orul îi pune la dispozi?ie buc?t?ria din rulot?. Ei, nu, e o pr?jitur? de joac?, nu una real?. Nina dispare câteva minute, dup? care revine cu mâinile pline de frunze ?i cu buzunarele pline – când le de?eart?, Hans vede c? a adus câteva duzini de melci, cu cochilia alb? ?i mici cât o unghie. Nina d? cu ochii pe un raft de ni?te sticlu?e cu oj?, ale lui Hannelore, desigur. Se mir? c? vede ?i sticlu?e cu oj? albastr? ?i verde, mama ei nu are decât ro?ie, roz ?i alb-sidefie. Nina desface capacul la una dintre ele ?i scoate periu?a ?i se preg?te?te s? decoreze cochilia melcilor, dar Hans, ca un adev?rat elev politehnician, o opre?te: stai, s? nu fac? reac?ie ?i s? nu se dizolve cochilia. Încearc? întâi pe asta, spune ?i-i d? o scoic? goal? din buzunar pe care a cules-o azi de pe plaj?. Materialul se dovede?te rezistent ?i Nina picteaz? cochiliile f?r? grij?. În timp ce repet? opera?ia, dovedindu-i talentul artistic, afl? de la Hans c? Hannelore urmeaz? s? aib? un concert în aceast? sear?. Hans zice c? tat?l lui nume?te acest gen de concerte o „?u?anea” ?i c? au f?cut mai multe asemenea „?u?anele” prin toate locurile pe unde s-au oprit cu ma?ina, prin care ?i-au recuperat cheltuielile unei c?l?torii atât de lungi.
Fac oricum concerte prin toate p?r?ile, îi laud? Hans pe p?rin?ii lui. Chiar ?i în RFG, spune el. Îi arat? Ninei ni?te creioane pe care scrie Faber-Castell ?i pe care p?rin?ii i le-au adus în dar. Hans îi ofer? ?i Ninei unul, care e pus la loc de cinste, în gentu?a-gondol?. Apoi, vrând s?-?i etaleze ?i el talentul, veri?orul face din câteva mi?c?ri dou? pahare de hârtie cu fundul perfect rotund. Nina – care nu ?tie s? fac? decât coif ?i vapor – îl prive?te admirativ. Tot ea este îns? cea care prime?te laudele când copiii ies din rulot? pentru a-i reg?si pe p?rin?i tol?ni?i pe trei ?ezlonguri lâng? piscin?.
- Nina, cred c? ai putea s? te angajezi la Fondul plastic, spune unchiul Oti ?i Mama surâde m?gulit?.
- Tati, poate s? vin? ?i Tante Vera cu Nina ast?zi la concert cu noi?
Nina îl secondeaz? numaidecât: - Da, eu a? vrea s? mergem!
Unchiul Oti ?i Hanne se uit? unul la altul. Tocmai vorbiser? cu Vera c? locul de concert era un bar de noapte din Constan?a. Urmau s? fie acolo câ?iva oameni de afaceri importan?i din industria spectacolului ?i a caselor de discuri, din Suedia ?i din Germania de Vest – Oti aflase „din surse sigure”. Putea fi un pas important în cariera lui Hannelore ... dar ?i în viitorul lor, ca familie. Ar fi vrut mult ca Vera s? vin? ?i ea, dar Mama nu voia s? o lase pe Nina singur?.
- Nu ?tiu dac? acolo au voie copiii, Liebchen, r?spunde în fine unchiul Oti, adresându-i-se Ninei.
- Ba da, tati, las? c? faci tu o ?mecherie, spune Hans f?când semnificativ cu ochiul ?i adul?ii încep s? râd?.
- Bine, atunci ... cum facem? Spectacolul – sau audi?ia – cum vrei s?-i spui, începe la ora zece. Vre?i s? r?mâne?i aici cu noi, s? mergem la restaurant, sau vre?i s? v? reped înapoi la hotel ?i s? venim s? v? lu?m pe la nou? jumate?
Mama r?spunde c? i se pare mai prudent s? r?mân? aici decât s? se întâlneasc? la hotel. Acolo se cuno?teau cu diver?i oameni de la mas? ?i le-ar fi ie?it vorbe.

Barul de noapte era undeva la subsolul unei cl?diri din centrul Constan?ei. Nina ?i Hans î?i ?inuser? r?suflarea când paznicul de la intrare le ceruser? documentele ?i unchiul Oti prezentase doar buletinul lui, ?i ar?tând spre Hanne, Mama ?i ei doi, spusese ceva în german? de genul – maine frau, ?vester und chind?r.
- Tata a zis c? suntem amândoi copiii lui, explic? Hans în ?oapt? c?tre veri?oara lui în timp ce stau la mas?, a?teptând s? înceap? muzica.
- O s? fie ca în noaptea de Revelion, r?spunde Nina, emo?ionat?, tot în ?oapt?.
Conven?ia era clar?: ei doi nu au voie s? vorbeasc? în române?te ca s? nu se dea de gol. Dup? ce p?rin?ii se a?ezaser? la o mas? iar copiii fuseser? condu?i la o alta, pu?in mai în spate, de c?tre un „nenea” care îi preluase dup? ce coborâser? sc?rile. „S? sta?i aici cumin?eilor” le spusese convins c? oricum nu în?elegeau decât gesturile, apoi disp?ruse din peisaj.
Ventilatoarele – atârnate de tavan – se rotesc ame?itor ?i scena e luminat? de reflectoare – ca la teatru. Rotocoale de fum se rotesc în semiîntunericul cald – cald la privire c?ci de fapt e r?coare ?i pl?cut. Femeia care serve?te la mese – cheln?ri?a sau barmani?a mai degrab? – e îmbr?cat? în costum popular ?i are o fust? bufant?, pân? la genunchi. Are picioare lungi ?i piept bombat. Ninei i se pare c? seam?n? cu un stru?. Alearg? de colo colo cu câte o sticl? în mân?, zâmbind ?i f?când câte o mic? plec?ciune. Lor le aduce pe tav? dou? pahare cu suc galben în?ep?tor la gust, ceva ce seam?n? a Cico.
Barul este plin de b?rba?i, unii îmbr?ca?i la costum ?i cu p?l?rii pe cap, par str?ini, Nina n-a mai v?zut niciodat? oameni a?a de albi la fa??. Vizavi de masa p?rin?ilor este un grup de marinari în uniform?, ba nu marinari, ci ofi?eri de marin? judecând dup? trese. Ace?tia arat? a?a cum Nina a v?zut în filme. Pe chipiurile lor scrie: Hamburg Sud ?i au fe?ele arse de soare. La masa lor mai este un domn în civil, cu care par a discuta cu aprindere.
Nina mai arunc? o privire în jur, ca pentru a se asigura c? sunt unici: nu mai e niciun copil acolo. ?i Mama ?i m?tu?a Hanne sunt în minoritate. Doar câ?iva domni mai sunt înso?i?i de doamne, îmbr?cate în culori foarte vii.
Pe scen? se produce un corp de balet, cu pene pe cap ?i picioare lungi, drapate în ciorapi ro?ii cum Nina a v?zut la Teatrul de Revist?. Nu prea le d? îns? nimeni aten?ie.
Dup? ce balerinele termin? dansul ?i se retrag, urmate de aplauze anemice ?i de câteva chiuituri, „Nenea” apare din nou în peisaj ?i spune la microfon: doamnelor ?i domnilor, urmeaz? invitata noastr? de peste hotare, Hannelore Helmans, care va interpreta un potpuriu de ?lag?re din repertoriul propriu ?i interna?ional.
Unchiul Oti sare sprinten ca o maimu?? ?i cu chitara prins? cu cureaua de um?r apare pe scen? al?turi de Hanne: Mainedam?nundher?n, Hannelore Helmans!
Încep o melodie ritmat? ?i toat? lumea începe s? cânte cu ei ?i s? bat? din palme în ritmul muzicii. Hanne are o voce minunat?, cristalin? ?i oamenii cunosc?tori sau nu în ale muzicii, par deja cuceri?i.
Ninei îi pare r?u când se termin? dar numai pentru scurt? vreme. Unchiul Oti revine la mas? lâng? Mama ?i Hanne continu? numai cu orchestra. Acordurile pianului sunt ca ni?te pic?turi de ploaie. Hanne danseaz? cu un voal de m?tase care unduie?te în jurul ei. Melodia aceasta lin? ?i dansul voalului de m?tase o înfioar? pe Nina. Hanne e u?oar? ca o pas?re în zbor, dar cântecul e pu?in trist, e un fel de vals care te poart? ca pe ape spre lumi necunoscute.
Urmeaz? o alta (dup? o repriz? de aplauze furtunoase) ceva mai vesel?, ?i înc? una pe care Nina o ?tie de la radio. Unchiul Oti ?i-a aprins o ?igar?. Spre surprinderea Ninei ?i Mama a f?cut acela?i lucru. Niciodat? n-a mai v?zut-o pe Mama fumând. Sau cu picioarele încruci?ate a?a ?mechere?te, incomplet, astfel încât s? se vad? pu?in din penumbra pulpelor ?i a portjartierului negru.
Vecinii de la masa din stânga ?i-au desprins privirea de la scen? ?i de la cânt?rea?? ?i arunc? Mamei câte o ochiad? în timp ce discut? între ei ?i cu cel îmbr?cat în civil.
- Sunt nem?i, a?a-i? întreab? Nina intrigat? pe veri?orul Hans.
- Da, vorbesc în german?. Cred c? sunt din RFG.
- Ce spun?
- C? veneau cu marf? din Turcia ?i s-au ciocnit pe furtun? cu un alt vapor ?i c? vaporul lor o s? întârzie s? mai ajung? într-un loc numit Riodelaplata ?i omul ?la cu cravat? e sup?rat c? trebuie s? r?mân? în port la Constan?a s?-?i fac? repara?iile.
Nina nu-?i poate lua ochii de la ei de?i ar vrea s? fie atent? la Hanne. I se pare c? unul din ei în special o soarbe din ochi pe Mama. O înfiorare ciudat? o cuprinde. Mai tr?ise cândva, când era mic? de tot o asemenea scen?, într-un autobuz, dar atunci fusese mai mult spaim?, iar Mama ar?ta furioas? nu radios de vesel? ca acum.
Nina reu?e?te în fine s? se desprind? din hipnoz? ?i s? se uite la Hanne, care cu o plec?ciune adânc? î?i salut? publicul ce aplaud? s?-?i rup? mâinile. Spectacolul a fost un succes!
Dar tot ce e frumos are un sfâr?it. Nina credea c? va petrece aici o noapte de revelion, dar unchiul Oti – dup? ce dispare câteva minute pentru a sta de vorb? cu str?inii cu costum ?i p?l?rii – revine ?i le aduce la cuno?tin?? fericit:
- Hanne a fost foarte apreciat?. V? propun s? ne retragem în glorie, s? tragem un somn bun ?i mâine diminea?? s? plec?m cu to?ii într-o mic? drume?ie de explorare a Dobrogei. Noi mâine la prânz plec?m înapoi spre ?ara noastr?. Ce zice?i? Hans? Nina?
- Da, spune Nina, fericit? c? acum se ridicase interdic?ia de a vorbi.
Mama s-a ridicat ?i ea ?i a venit la masa lor. A venit ?i îmbujorata artist? dup? ce a împ?r?it autografe ?i discuri.
În timp ce grupul iese în r?coarea nop?ii, Mama o ia de o parte pe Nina ?i-i spune la ureche:
- Ascult?, don’?oar?, s? nu cumva s? dai cu praftori?a acas?, când ne-om întoarce, c? tac-tu îmi pune pielea pe b?? dac? afl? c? te-am dus la bar. Ne pune pielea pe b?? la amândou?. S? nu-i spui nici lui tac-tu mare sau bunic?-tii, c? ne dau de gol. Ai în?eles? Promi?i?
- Da, m?mico, promit! r?spunde Nina, c?ci nimic nu o însp?imânta mai tare decât perspectiva unei noi certe între p?rin?i, iar apoi st?rile de r?u ale Tatei (mai fusese martor? la câteva) ?i abia în ultimul rând b?taia pe care ar fi încasat-o ea.
Mama surânde fericit? în sinea ei. E ciudat de fericit?. Undeva în fundul inimii va purta pentru totdeauna acea clip? de glorie efemer?. Clipa când un lup de mare încercat, un b?rbat adev?rat din ?ara tat?lui ei (atât de diferit de mocofanii ?i de ?oarecii de bibliotec? care o curtau de obicei) a ridicat paharul ?i a spus c? nici acas? la el, în Sankt Pauli, nici la vreo milonga din Buenos Aires sau aiurea nu a mai v?zut o femeie a?a frumoas? ca ea.