Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Revederea (12)

de Helia Rimoga

Cerul e ca o c?limar? de cerneal?. Nina ?i Mama s-au sculat în zori, înainte ca soarele s? r?sar?. Recep?ionera se uit? urât la ele când le vede ie?ind la o or? a?a matinal?. Nina se freac? la ochi, somnoroas?. Aventura îns? abia începe.
La scurt timp dup? ce ies în ?osea, o ma?in? neagr? se vede sosind. Unchiul Oti face oficiile de gazd? ?i le invit? în ma?in?. Hanne este pe post de copilot, cu harta desf??urat? peste bord ?i îmbr?cat? în pantaloni scur?i. Mama ?i Nina iau loc în spate lâng? veri?orul Hans.
Mai întâi o iau spre sud, intr? ?i ies din Mangalia, ajung la un pod peste ceea ce pare un ochi de mare, apoi ajung într-un sat t?t?resc, unde v?d ni?te sc?fârlii uscate de cal puse în parii de la gard. Primul popas este într-un loc ciudat unde în plin? câmpie de afl? gura unei pe?teri, pe care abia dac? o z?re?ti. O femeie care a ie?it cu vacile dis de diminea?? le spune c? pe?tera (Limanu se nume?te) are galerii lungi ?i întortocheate care ajung departe ?i unde dac? te r?t?ce?ti nu mai ai ?anse de întoarcere.
Dup? ce unchiul Oti le face ni?te poze în fa?a intr?rii cu un aparat special din care poza iese imediat – ca o carte po?tal?, se îmbarc? din nou ?i o pornesc c?tre inima podi?ului dobrogean. ?oseaua ?erpuie?te printre canarale, acele v?i domoale ?i stâncose r?mase de la mun?ii hercinici, dup? cum explic? Mama. P?s?rile zboar? la câ?iva metri înaintea ma?inii, într-un dans fascinant, de parc? le arat? drumul. Sunt l?stuni ?i alte p?s?ri care-?i au s?la?ul în mici scobituri în calcar. Câmpul ?i v?ile sunt pline de lumân?ric? ?i ciulini galbeni. Centaurea, î?i zice Mama în gând, surprins? c? înc? mai ?ine minte denumirea ?tiin?ific? a acestei plante ?i înciudat? c? i-l aducea în memorie pe cel care i-a spus-o cândva.
Trec minutele, trec orele. Ma?ina ruleaz?. Nina cânt? un cântecel. La un moment dat ajung undeva la marginea podi?ului ?i traverseaz? o cale ferat? ?i o ?osea mai mare. Se v?d ni?te maluri de p?mânt ?i un fel de canal f?r? ap? care pare un ?antier p?r?sit. Nina recunoa?te c? pe aici au venit cu trenul când au sosit la mare. Unchiul Hans conduce înainte ?i o iau din nou pe o ?osea îngust? care trece prin sate cu co?uri de fum unde ?i-au f?cut berzele cuib. Câte o barz? st? într-un picior. Se opresc într-un sat ?i m?nânc? la un mic restaurant numit „Birt” ciorb? de pe?te. Dup? alt? or? de mers ies cumva prin spatele Mamaiei ?i fac la stânga, pe acum pe un drum paralel cu ??rmul ?i cu marea, dup? care cotesc din nou ?i ajung la un loc care se cheam? Histria. Acolo este o cetate veche, în ruine, unde sap? ni?te studen?i cu profesorul lor. Au scos din p?mânt o gr?mad? de monezi având gravat pe una din fe?e un vultur cu pe?tele-n gheare. Copiii sunt impresiona?i ?i p?rin?ii lor le dau voie s? mearg? înainte cu profesorul care face pe ghidul dând cu un b?? în pietre ca s? sperie ?erpii ?i ?opârlele. Nina e uimit? când, dup? ce trec de zidul de ap?rare, li se explic? unde au fost vechile cartiere – unde era biserica, unde erau locuin?ele celor avu?i ?i a?a mai departe. E o întreag? istorie care s-a p?strat în pietrele astea de mii de ani. Mama a r?mas în urm? cu familia Helmans ?i discut? în german?. Se apoi face timpul s? se întoarc?, c?ci soarele e deja deasupra capului.
- Hans mi-a zis c? vrea s? se fac? arhitect. Eu i-am spus c? o s? m? fac doctori??, anun?? Nina în gura mare când grupul se reune?te din nou la ie?irea din complex. Dac? o s? m? lase Mama, adaug?, cu mai pu?in aplomb, când privirea i se petrece cu cea a Mamei.
Pân? s-au întors la poarta cet??ii Nina a mai aflat c? Hans locuie?te într-un ora? unde se afl? o biseric? d?râmat? care a r?mas a?a de la r?zboi (arat? mult mai r?u ca ruinele astea!), ?i c? are acolo un unchi ?i o m?tu?? care sunt rude de sânge cu bunicul Vili de la Craiova, cel pe care Nina nu prea îl iube?te. Unchiul este aproape orb ?i f?r? o ureche ?i se nume?te Carl, iar m?tu?a Helga, cea pomenit? de Mama ieri, e ca o a doua, în fine, ca o a treia mam? pentru Hans.
- M?tu?a Helga a luptat în r?zboi, completeaz? Hans cu mândrie. A primit ?i decora?ie.
„Mam?!”, gânde?te Nina cu admira?ie, m?tu?a Helga e un fel de Ecaterina Teodoroiu. Dar un gând perfid se interpune între ea ?i subiectul admira?iei. Nu cumva ... ? Nina a înv??at la ?coal? despre ni?te indivizi r?i numi?i „hitleri?ti”, care purtau pe cap c??ti ca oalele de noapte ?i veneau pe motociclete ?i mitraliau lumea prin sate. Î?i mai aduce aminte ?i ce exemplu a dat o feti?? din clas?, la lec?ia despre sinonime: c? „hitlerist” era sinonim cu neam? sau german. Tovar??a-Mama a comb?tut-o ?i a spus c? nu to?i nem?ii erau hitleri?ti dup? cum nici to?i cei care au luptat de partea hitleri?tilor nu erau de na?ionalitate german?. Totu?i, îndr?zne?te s? întrebe, timid:
- M?tu?a a luptat de partea hitleri?tilor?
Unchiul Oti ?i Mama simt c? se afl? într-o mare încurc?tur? ?i Mama e gata s?-i dea o replic? ironic-ustur?toare fiicei sale, când Hans salveaz? ingenuu situa?ia.
- Tante Helga a luptat împotriva imperiali?tilor, r?spunde el sigur pe sine. Tr?gea cu tunul în avioanele lor – bum, bum, bum – arat? demonstrativ spre cer cu dou? degete ridicate – ?i le d?dea jos.
- Deci era antihitlerist?, conchide Nina mul?umit?.
Ca orice pionier? silitoare, ?tie c? la 23 August s?rb?torim insurec?ia na?ional? antihitlerist? ?i antiimperialist?. Cele dou? chestii sunt legate. Nina se simte mândr? c? are a?a o m?tu?? undeva într-o ?ar? îndep?rtat?. Pe undeva, i se pare c? seam?n? cu Floren?a.
- Câ?i ani are m?tu?a Helga? întreab? curioas? s? ?i-o închipuie ca înf??i?are.
- P?i, dac? avea 16 ani în 1945 ... încearc? s? calculeze unchiul Oti.
Mama prinde din zbor ideea ?i lanseaz? o provocare:
- Câ?i ani are m?tu?a Helga? Hai, problem? de matematic?. Cine r?spunde mai repede?
Nina calculeaz? prompt ?i vine prima cu r?spunsul: m?tu?a Helga are patruzeci de ani!
- Bravooo!
Mama surâde, gâdilat? în orgoliu. Ar fi fost în stare s-o bat? pe Nina dac? gre?ea. Hans a fost pe locul doi. P?rin?ii lui nu par îns? sup?ra?i, dimpotriv?, râd amuza?i. Unchiul Oti e bucuros ?i pe undeva surprins c? feti?a asta a reu?it s?-l scoat? pe Hans din mu?enie, ?i l-a tras de limb? cu îndemânare, c?ci Hans e deobicei un copil ursuz, stângaci ?i uneori de-a dreptul „s?lbatic”. E mul?umit ?i c? de?i – a?a cum adeseori se întâmpl? cu copiii, c? divulg? lucruri care ar trebui s? r?mân? nespuse – incidentul nu se soldase (de data asta) cu urm?ri. Va trebui îns? s?-i mai atrag? o dat? aten?ia lui Hans c? acas? la ei nu to?i copiii erau a?a inofensivi ca veri?oara Nina. Cel pu?in pân? când via?a lor va c?p?ta un nou curs, ceea ce el tr?gea n?dejde c? va fi cât mai curând.
Dup? înc? vreo or? de mers sunt înapoi în Mamaia. Sunt cu to?ii osteni?i, dar ferici?i de aceast? ultim? diminea?? petrecut? împreun?. Nu mai e timp ca ?oferul s? trag? un pui de somn pe cinste. Mama ?i Nina se dau jos iar unchiul Oti dispare un timp în hotel. La 11 jum?tate trebuie s? predea cheia.
Reapare ?i spune: - Am pl?tit, ?i recep?ionera a spus unui angajat s? ne care bagajele pân? în parcare. Apoi unchiul dispare într-un mic magazin de la parterul hotelului. Pe geamul magazinului scrie „Shop”. Unchiul Oti e darnic. Cump?r? pentru Mama o ie superb?, brodat?, pe care s-o p?streze ca amintire, o sticl? în form? de amfor? pe care scrie „?libovi??” ca dar pentru Tata la Bucure?ti iar pentru Nina o po?etu?? din catifea neagr? care se strânge ca o pung?, împodobit? cu m?rgelu?e ?i paiete str?lucitoare ce arunc? fl?c?ri ?i raze. Se sup?r? când Mama îl întreab? cât cost? în lei ?i se ofer? s?-i pl?teasc? contravaloarea.
- Tat?, spune Hans deodat? tam-nisam, s? ?tii c? o s? m? însor cu Nina când o s? m? fac mare.
Unchiul Oti începe s? râd?, ?i râd ?i Hanne ?i Mama, iar Nina s-a înro?it toat?.
- M?i, Casanova, zice Unchiul Oti, Nina e veri?oara ta. Dar îmi place când un b?rbat e a?a hot?rât. De obicei, ?tii, noi ??tia mari nu ne hot?râm a?a de repede.
Între timp apare ?i hamalul cu geamantanele pe care le încarc? în portbagaj iar unchiul îi d? bac?is. Rulota este acum cuplat? la ma?in?. Iar rudele sunt gata de plecare. Hanne o s?rut? pe Nina ?i-i d?ruie?te un disc pe care este fotografia ei. Hans o pup? ?i el pe obraz.
- S? dea Dumnezeu s? ne vedem cândva s?n?to?i, în "fat?rlant", cu to?ii, spune unchiul Oti în timp ce o îmbr??i?eaz? îndelung pe Mama. S? nu ne mai desp?r?im niciodat?.
Dup? care Helmans-ii se urc? cu to?ii în ma?in?. Ma?ina demareaz?, sco?ând un nor de fum.
Nina înc? mai face cu mâna c?tre Wartburg-ul negru care trage dup? el o rulot?, de?i nu se mai vede decât ca o cutie de chibrit pe ?oseaua ce str?luce?te în soarele dimine?ii. Mama are lacrimi în ochi.
- Mami, ce înseamn? "fat?rlant"? RDG?
- Înseamn? ?ara unde s-au n?scut str?bunii cuiva. De ce?
Nina r?spunde fâstâcit?: - P?i, ca s? ?tiu ce s?-i spun Floren?ei când o s?-i trimit vederea. Mama se întoarce c?tre ea furioas?: - Ia nu-i mai povesti Floren?ei toate prostiile!

*

La mai bine de un an de la aceast? vacan??, Vera se afl? pe un peron pustiu undeva într-o gar? din Oltenia într-un târg din apropiere de Craiova. Târgul ei natal. Pricina nu e nicidecum una fericit?. Mama Carolina p?r?sise aceast? lume dup? – cum se spune în anun?urile mortuare – o scurt? ?i grea suferin??, despre care fiica ei nu ?tiuse nimic.
„Vino urgent, m?-ta moart?” fusese telegrama de la Puica, care o scosese pe Vera din min?i, de parc? Mama Carolina nu fusese în egal? m?sur? ?i mama ei de suflet. Dar nimic nu putea s-o preg?teasc? pentru descoperirea pe care-o f?suse în ultima zi a priveghiului, iar scena de deosebit? violen?? care urmase o l?sase sec?tuit? de furie. R?m?sese acum doar am?r?rciunea. ?i mai ales hot?rârea de a nu ceda în fa?a viperei care-i era în acte sor? vitreg?. „N-am s?-l las nici pe tata singur cu ea, pentru c? nu-i pas? de fapt nici de el ?i, chiar dac? m? cert mai r?u ca niciodat? cu Lulache, îl aduc la noi acas?. Sper c? tatei îi va trece sup?rarea pe mine când va în?elege cum stau lucrurile”.
Gândul la cas? ?i la necazurile vie?ii ei o fac s?-?i compun? în minte un fel de bilan?. Ce a realizat pân? acum ?i ceea ce nu, se leag? în primul rând de copilele ei.
Pe Nina o scosese oarecum la liman. Nina e acum clasa a cincea ?i s-a adaptat relativ u?or la tecerea c?tre regimul cu mai mul?i profesori. Se felicit? c? – în ciuda tuturor criticilor – o luase la ea în clas? la ciclul primar ?i reu?ise s-o înve?e carte f?r? indulgen?e ?i compromisuri.
Nina e bun? la limba român?, are chiar talent (ce folos?), iar gramatica o ?tie perfect – nu gre?e?te ortogramele, scrie corect dup? dictare ?i din capul ei, se exprim? frumos ?i cursiv. Îi place s? citeasc? ?i a f?cut toat? lectura suplimentar? în ultima parte a vacan?ei de var?.
Pe partea matematicii, Nina ?tie temeinic cele patru opera?ii, nu gre?e?te la frac?iile ordinare ?i zecimale ?i ?i-a însu?it la perfec?ie formulele de transformare ale unit??ilor de m?sur? ?i cele de calcul ale ariei ?i perimetrului la figurile geometrice. În general, fiica ei cea mare a asimilat tot ceea ce se încadra în scheme ?i ?abloane. Din p?cate, ra?ionamentul scâr?âie ?i Mama nu-?i face iluzii c? vreun miracol s-ar mai putea produce.
Îndat? ce se va încheia perioada de recapitulare îi va pune meditator pentru materia nou?. Îi va cere s? fac? în avans cu ea toate tipurile posibile de probleme. Nina are memorie foarte bun? ?i pe asta se bazeaz? Mama în strategia ei de a o vedea pe Nina inginer?. Ca mul?i p?rin?i ai acelor vremuri, nu merge cu imagina?ia mai departe de intrarea la facultate (oricum se ?tia c? cine intr? nu exista s? nu termine). Întreb?ri de genul ce va face în via?a de serviciu o inginer? f?r? aptitudini ?i f?r? voca?ie nu încap în optica ei. Poate ?i fiindc?, asemenea oric?rui cadru didactic, are o deschidere enorm? în a-?i face rela?ii ?i cuno?tin?e ?i nu se îndoie?te c? prin ele îi va aranja Ninei un post c?ldu? într-un birou la o fabric? (natural, din Bucure?ti) ?i o munc? de func?ionar, unde nu se cere mare inteligen??.
E hot?rât? s?-i învine?easc? fiicei ei obrajii dac? nu se va conforma la aceast? disciplin? care hot?râse c? va urma. Cât mai pu?in? joac? ?i cât mai mult studiu. ?i s? nu mai aud? de fumurile alea cu medicina. O s?-i scoat? ea din cap prostiile.
Dac? în privin?a Ninei Mama se simte cu cugetul împ?cat ?i chiar e încrez?toare, nu acela?i lucru se poate spune în privin?a Crinei. Natural, o luase ?i pe Crina la ea în clas?, acum când începuse o serie nou?. Ce bine c? erau exact patru ani între ele.
Dar vai, Crina! Mama sperase c? ciud??eniile ei se vor atenua în colectivitate ?i c? obiceiul de a se ascunde (la început amuzant, acum îngrijor?tor de-a dreptul) va disp?rea. În pauze Crina se ascunde sub catedr? sau în vestiar. Nina n-a f?cut asta niciodat?. Ce-i drept, Nina e bleag? la superlativ când e rost de ceart? sau de b?taie între copii, ?i renun?? u?or la opiniile ei chiar când e o polemic? f?r? pericol de violen??. Dar cel pu?in Nina e un copil sociabil, nu se teme ?i nu fuge de ceilal?i. Leag? u?or (poate prea u?or) prietenii ?i nu se sfie?te de necunoscu?i. Crina nu numai c? n-are nicio prieten? dup? trei s?pt?mâni de ?coal?, dar nici n-a vorbit cu vreun copil decât dac? a fost întrebat?. Mama î?i amininte?te c? a?a era ?i Bogdan Simu, colegul Ninei cel de?tept la matematic?, dar mai târziu s-a deschis ?i s-a dat pe brazd?.
Dar nu e numai asta. Crina nu se poate concentra. Primele cincisprezece-dou?zeci de minute ascult? cu aten?ie, apoi cade într-un fel de lume a ei, când prive?te ca prin tine ca prin sticl?, f?r? s? te vad?. Ce-i drept, nu deranjeaz? ?i nu face rele ca al?i copii care se scoal? ?i o pornesc prin clas?, sau încep s? se joace cu creioanele sau s? mâzg?leasc? banca. E cuminte, dar e absent?.
Iar ve?tile circul?. Într-o zi a prins-o pe femeia de serviciu, o unguroaic? blond? ?i gras?, tanti Eliza pe numele ei, c? discut? cu ni?te m?mici zicând c? „fata cea mic? a înv???toarei Postolache e 'eligofrena'”. Mama a repezit-o imediat, amenin?ând-o c? dac? mai colporteaz? o s? se trezesc? mutat? disciplinar.
Mama a discutat în secret cu psihologul de la policlinic?, cel care de altfel înainte de înscrierea în clasa I o evaluase pe Crina ca fiind normal dezvoltat? ca intelect.
„Sunt copii care au o lume a lor. Se deschid îns? odat? cu vârsta. În nicun caz copilul nu trebuie bruscat” a spus psihologul.
Mama nu a b?tut-o niciodat? pe Crina oricum (nu c? pe Nina ar fi omorât-o cu b?taia când era foarte mic?). Dar cu Crina era ceva diferit. Crina sem?na a?a mult cu Mama în pozele copil?riei încât ar fi fost ca ?i cum Mama s-ar fi b?tut pe ea îns??i. Din cauza Crinei îns? era nevoit? s? fie îng?duitoare ?i cu ceilal?i copii ?i asta era contrar firii ei. F?cea eforturi prea mari s? se st?pâneasc?.
Poate c? ar trebui s? o trimit? pe Crina în tabere – împreun? cu ea bineîn?eles, s? se mai obi?nuiasc? cu colectivitatea. Pân? acum Mama nu se gândise la asta în ceea ce-o privea pe Nina, de frica microbilor ?i a p?duchilor.
Mama se uit? la ceas. Trenul ?sta care nu mai sose?te! Gândurile i se întorc la prezent ?i la problema mo?tenirii. Exist? îns? ?i o parte bun? a lucrurilor – dac? se mai poate numi a?a. Puica nu mai poate acum pretinde ca Tata Vili s?-i fac? act pe cas?. Pentru c? prin moartea Mamei Carolina el de?ine acum doar o jum?tate. Un sfert e al Puic?i dar Vera are ?i ea un sfert ?i ea nu va consim?i niciodat? s?-l cedeze. Niciodat?!
Era vorba de dreptate nu de avari?ie. Fetele vor putea veni într-o zi aici. Mo?tenirea le apar?inea ?i lor. Fulger?tor îi trece prin minte v?rul Oti. Nina întreab? mereu de el ?i de Hans, iar ea nu îndr?zne?te s?-i spun? c? nu-i va mai revedea niciodat?. Pentru c? Oti vrea s? fug? în Germania cea liber?. Nici nu poate fi de acord ca Oti s?-i fac? ei chemare ?i ea s? r?mân? acolo sperând c? într-o zi se va reuni cu fetele ei. De?i, tenta?ia nu i-ar lipsi.
Deodat?, se simte r?u. I se face r?u de dor. De parc? trenul ?sta de Bucure?ti s-ar înc?p??âna s-o ?in? departe de familia ei, de casa ei. Îl vede, s-a oprit la semnal ?i nu mai vrea s? plece. F?r? s? ?tie de ce e tulburat?, f?r? s? ?tie de ce inima îi bate mai repede. Un func?ionar de la biroul mi?care se uit? la ea pe fereastr?. Vântul înfioar? perdele.
Vera vede un copil pe care-l ?tie, ie?ind pe peron. B?iatul i se adreseaz?. „Doamna Vera, un domn în costum cu o ma?in? neagr? v? roag? s? veni?i pu?in în spatele g?rii”.
Intrigat?, Vera merge cu el. De pe partea cealalt? a sta?iei CFR, vede func?ionarul ac?ionând un fel de pârghie. Trenul sun? scurt din goarn? ?i se pune în mi?care, intrând în gar?.

Helia Rimoga (RiMoGa) | Scriitori Români

motto: Nihil sine Deo

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro