proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Prim?vara la ?ar? se scurge repede ?i cu îngrijorare formal?. Chiar ?i ??ranii, preocupa?i fiind de f?tatul oilor ?i de sem?nat, par a fi desprin?i de realitatea cotidian?, profitul muncii lor fiind unica grij? major?. De când cu colectivizarea ?i apoi cu ascensiunea înspre o democra?ie original? , ei nu mai sunt ??ranii de alt?dat?. Drept urmare, munca lor nu mai are leg?tur? cu supravie?uirea ?i nici cu respectul fa?? de glie. Tot ceea ce fac, fac fie pentru c? nu ?i-au g?sit un loc de munc? în alte unit??i lucrative (?omaj postdecembrist accentuat), fie pentru c? ?i-au dat seama c? p?mântul poate fi un capital pre?ios (au descoperit ?i apreciat, în felul lor cu t?rie profund?, teoria rentei solului, specific? doar economiilor capitaliste).
Ca orice alt semen de-al lor, ?i ??ranii ?i-au dobândit ?i însu?it educa?ia la care au dreptul ?i pe care o merit?. Unii dintre ei p?streaz? (genetic) inteligen?a str?mo?ilor, adunat? într-un câmp morfic plin de culoare ?i lumin?. Au, cu alte cuvinte, o atitudine ?i un caracter care-i fac s? str?luceasc?. Al?ii, mai pu?in sârguincio?i, poart? în sângele lor amprenta slug?rniciei pe care bunicii ?i str?bunicii, în vremuri trecute acum la t?cere, au dus-o pe umeri ca pe o cruce a vie?ii. Niciodat? ca pe o povar?. De aceea s-au solidarizat vremurilor în copia lor maternal?, f?r? ad?ogiri sau ?ters?turi. Ace?tia formeaz? o majoritate periculoas? doar din punct de vedere electoral, pentru c? se constituie într-o mas? de manevr? la îndemâna „baronilor locali ”, care se dau drept ap?r?torii lor. În fine, exist? ?i o a treia categorie de ??rani, oameni care s-au opus vehement transform?rilor în civiliza?ie, categorie condamnat? la o mediocritate prelungit?. Aceast? form? uman? poart? în fibr? amprenta nevinov??iei, dar ?i pe aceea a fericirii de a fi s?raci în spirit. Spre deosebire de categoria ??ranului obedient, ei posed?, totu?i, cel pu?in la nivel declarativ, con?tiin?a evolu?iei ?i chiar se chinuie s? se împ?rt??easc? în ea. Fiind lipsi?i de inteligen?a nativ?, î?i caut? etaloane în rândul unor suflete care nu li se potrivesc, a?a c? tendin?a de a înv??a din experien?ele altora, nu d? rezultate.
La un moment dat, mul?i dintre reprezentan?ii acestei categorii au avut norocul s? fac? ?i ?coal?, poate la un nivel mai înalt decât le-au fost locurile. Societatea i-a acceptat ?i în aceast? postur?, iar cadrele de partid ?i de stat s-au gr?bit s? le ofere func?ii, pe care au reu?it s? le p?streze mult timp dup? revolu?ia din decembrie 1989. Pentru c? întreaga lor fiin?? era plin? de supu?enie, li s-au oferit locuri de conducere m?runte, în general, datorit? nimicniciei conduc?torilor mai mari decât ei, ace?tia confundând mai mereu obedien?a cu respectul. Adev?rat este doar faptul c? ??ranii, astfel transforma?i, au încercat din r?sputeri, dintr-un respect exagerat, s? nu-?i dezam?geasc? ?efii. La propria lor persoan?, când era vorba de „domni”, nu se mai gândeau, pentru c? în fa?a ochilor semideschi?i contau doar cei care-i ?ineau în func?ie. A?a s-a n?scut legenda ??ranului muncitor, o corcitur? pueril? ?i instabil? emo?ional. Exemple? Iat?-le:
S-a întâmplat în anul 1993. Ilie Motofelea era maistru de exploatare la Întreprinderea Forestier? de Exploatare ?i Transport Bistri?a, Sectorul de Exploatare a Lemnului Anie?, Gestiunea Valea Mare. A?a îi pl?cea lui s? r?spund?, când era întrebat unde lucreaz?, ca la armat?. Printr-un raport dat integral ?i ordonat, în?iruind tot lan?ul antreprenorial care l-a consacrat. În totalitate ?i cu mândrie, cum ar fi f?cut-o oricare alt? persoan? care s-ar fi aflat în locul lui. Obiceiul l-a înv??at pe vremea când î?i satisf?cea serviciul militar, la Unitatea Militar? 01079 Vân?tori de Munte, din Miercurea Ciuc. Buni comandan?i a avut, Cel de Sus s?-i aib? în paz?! De?i au trecut taman dou?zeci ?i doi de ani de la liberare, amintirile de atunci îi erau mereu proaspete în memorie.
Soarele amiezii, pe versantul pe care se aflau, înc?lzea binevoitor echipa de muncitori a?ezat? în pauz? de mas?, într-un loc aerisit ?i bine luminat. Ca de obicei, Ilie st?tea coco?at pe o gr?mad? de arbori doborâ?i ?i aduna?i în sarcini pentru a fi du?i la drumul auto, pe locul cel mai de sus, ca s? poat? s?-i cuprind? (a?a îi pl?cea s? se laude, adesea) pe to?i angaja?ii afla?i în subordinea lui. Ideea era, b?nuiau muncitorii, de a ie?i el mai bine în eviden??. Cu alte cuvinte, s? se ?tie cine era ?eful. De când a ajuns maistru de exploatare a lemnului, Ilie nu a mai mâncat niciodat? împreun? cu muncitorii. Era un gest care-l f?cea s? fie mai deosebit decât ceilal?i, mo?tenit în mod evident de la ?eful lui de sector, Grigore Cre?u. Ca s?-i treac? timpul mai u?or, a rupt o crengu?? de brad de pe verticilul cel mai apropiat, ca s-o fac? buc??ele mici, mici, mici. Din ce în ce mai mici. În acela?i timp, cu coada ochilor î?i contempla t?cut muncitorii care în?f?cau, cu poft?, din hrana rece adus? de acas?. Natura, absent? la mi?c?rile lor, î?i torcea nestingherit? veacul. Glasul fier?straelor mecanice se stinsese de peste zece minute, a?a c? lini?tea vremurilor se adunase, parc?, toat? la un loc, ca s? împlineasc? dorin?a muntelui f?r? de început ?i f?r? de sfâr?it.
-Haide?i cu noi la cin?, don’ maistru!
Invita?ia venise din partea lui Doniz? Ureche, un muncitor aprig, aflat între dou? vârste, care acum mesteca de zor o bucat? de pâine de cas?, cu brânz? ?i sl?nin?. Prin preajma locului, oamenii de teapa lor nu f?ceau deosebirea dintre prânz, cin? ?i ojân?, a?a c? cele trei expresii erau utilizate la întâmplare. În rostul lor r?mânea doar inten?ia, restul nu mai conta câtu?i de pu?in.
-Haide?i cu noi la cin?!, l-a îngânat Ilie, gesticulând u?or din cap ?i din mâna în care înc? mai ?inea crengu?a de brad, acum înjum?t??it?. De unde ?tii tu c-a? fi fl?mând sau c? mi-ar fi poft? de mâncarea voastr??
-Dup? cum te ui?i la noi, don’ maistru, îi r?spunde, privindu-l fix, Doniz?.
-M?, voi nu ?ti?i c? ?i prin alte p?r?i a?a se face, cum fac io. Adic? ?eful trebe s? supravegheze subordona?ii chiar ?i atunci când ace?tia m?nânc?. Ultimele cuvinte le-a exprimat silabisit ?i u?or ap?sat. Mai ales când m?nânc?, pentru c? ?i atunci pot s? p??easc? ceva r?u, Doamne fere?te! a mai spus acesta dup? o scurt? pauz? ?i în timp ce î?i f?cea o cruce deschis? pe tot pieptul, ca în timpul liturghiei de duminic?, de la care nu lipsea aproape niciodat?.
-Prin care p?r?i, don’ maistru? Întrebarea a venit din gura lui Alexandru V?nt?u, care st?tea cel mai aproape de Ilie Motofelea.
-De egzempluuuu, prin Satuu Maaare. R?spunsul, dat cu m?d?real?, a fost pus pe note joase, în acord cu o înclinare u?oar? a capului spre stânga.
Ionel Vârtic, un muncitor mic ?i slab, c?ruia îi lipseau mai mul?i din?i din fa??, s-a ridicat în picioare, a a?teptat pân? s?-?i termine dumicatul din gur?, apoi l-a întrebat tâmp, în vreme ce-?i c?uta o pozi?ie mai confortabil?:
-Da’ de unde ?tii, don’ maistru?
-Cum de unde ?tiu? Doar nu-i o s?pt?mân? de când m-am întors de la fata mea.
-De la Aurelia?
-Da, de la Aurelia, c? doar numai pe ea o am. Auzi, tu, de la Aurelia?, i-a replicat maistrul încercând, f?r? s? reu?easc?, s?-l imite pe muncitorul mic ?i ?tirb.
Toat? lumea cuno?tea acest am?nunt, dar ?tiau c? i se înmoaie complet sufletul ?efului lor, ori de câte ori i se roste?te numele fetei lui. Aceasta absolvise în urm? cu doi ani Liceul Sanitar din Bistri?a ?i, pentru c? a avut rezultate bune la înv???tur?, a fost repartizat? taman la Spitalul Jude?ean din Satu Mare. Ilie Motofelea a primit cu întristare vestea, dar mai apoi cu bucurie, pentru c? respectul (obi?nuia s? se confeseze vecinilor ?i rudelor mai apropiate) se câ?tig? mai u?or într-un loc str?in, decât acas? la tine. Frumoas? cum era, a fost repede remarcat? de însu?i directorul de spital, tân?ra asistent? intrând spectaculos în gra?iile acestuia. Mul?i, printre ei aflându-se atât personalul de la spital, dar ?i muncitorii maistrului de exploatare a lemnului, b?nuiau c? Aurelia s-ar afla chiar în rela?ii amoroase cu ?eful de spital, altfel neputând s?-?i explice cum de, într-un timp relativ scurt, a ajuns pe o pozi?ie atât de privilegiat?. Pentru muncitori era clar c? lucrurile chiar a?a st?teau, din pove?tile maistrului care, de drag? ce-i era fata, nu avea opreli?ti la cuvinte, ori de câte ori era adus? în discu?ie.
-?i ce mai e pe acolo, don’ maistru? Cum îs oameniiii... adic???... ce fel de suflet au? Tot ca mirenii de pe la noi?
-Ce mireni, m?, c? io n-am mai auzit de a?a ceva. ?i-s mai umblat prin lume decât tine, po?i s-o ?tii. P?i, cum s? v? spun eu vou?? î?i continu? maistrul expunerea, dup? ce mai întâi i-a cuprins cu privirea pe to?i. Întotdeauna când începea un discurs de acet gen î?i dregea bine glasul, ca s? par? mai impun?tor ?i ca s? fie mai bine auzit ?i în?eles. N-am intrat bine în gara din Satu Mare, continu? acesta, c? am ?i z?rit-o pe Aurelia pe peron. Nu era singur?. Nuuuu, lâng? ea st?tea ?an?o?, ca un colonel de armat?, chiar directorul de spital, ?eful ei. Bun, i-am zis atunci nevestei mele, continuând s? m? uit cu insisten?? la cei doi de pe peron, înseamn? c? au venit cu ma?ina ?i n-o s? mai avem treab? cu trambalatul bagajelor prin curse. V? vine s? crede?i?, i-a întrebat lung, scrutându-i pe fiecare în parte, ca ?i când ar fi a?teptat o confirmare fireasc? din partea lor. A f?cut o pauz?, cât s?-?i umple bine pl?mânii cu oxigen, apoi a continuat la fel de marcat de amintirile recente ?i u?or enervat de lipsa de reac?ie din partea muncitorilor: chiar a?a a fost. Directorul spitalului, adic? ?eful Aurelu?ei, de cum am ajuns la ei, ne-a îmbr??i?at pe amândoi, pe mine ?i pe nevast?-mea, c? doar, dup? cum v-am mai spus, nu eram singur. Apoi ne-a condus, cu ma?ina, la apartamentul Aureliei (închipui?i-v?, are apartament cu trei camere, ob?inut de la prim?rie, de?i e singur? cuc), ne-a ajutat la bagaje, pân? la cap?t ?i, colac peste pup?z?, ne-a dus ?i pe la spital, ca s? ne prezinte la to?i doctorii, colegii Aureliei.
-P?i ea e doar asistent?, don’ maistru.
-Asistent?, asistent?, da ce, nu tot cu doctorii lucreaz?? Repede trebuie s? spui ?i tu ceva, c? a?a te-o înv??at de acas?, s? nu la?i omul s? termine ce are de spus.
-Las?-l, Bandurule, pe don’ maistru s? ne povesteasc?, de ce-l încurci? Te bagi ?i tu ca musca-n lapte. Spune?i, don’ maistru, c? e interesant, ce zicea?i c-a?i mai f?cut?
Ilie Motofelea l-a mai s?getat cu o privire nervoas? pe Ion al Bandurului, apoi ?i-a c?utat o pozi?e mai confortabil? pe bu?tenii pe care era a?ezat, dup? care a continuat pe un ton cu o treapt? mai jos:
-Da, m?i, dup? cum v? spuneam, ne-a prezentat la to?i doctorii prezen?i acolo. A?a-?i place mai mult? Întrebarea i-a fost adresat? tot lui Ion al Bandurului, care acum l-a aprobat cu o înclinare a capului f?cut? ca la comand?. Apoi am a?teptat în biroul ?efului pân? când el ?i cu fata mea ?i-au încheiat programul de lucru, cam pe la ora patru, c? a?a lucreaz? ei. De?i am crezut c? vom merge acas? la Aurelia, c? eram destul de obosi?i de pe drum, v? da?i seama, directorul de spital nici nu a vrut s? aud?. Ne-a condus direct la el acas?. ?i ce cas? avea, uau, uau, uau! În timp ce le spunea acestea, î?i plimba capul în dreapta ?i în stânga, afi?ându-?i mirarea pe întreaga lui fa??. Spera s? fie mai conving?tor a?a. Nevasta directorului era plecat? de o s?pt?mân? la o specializare în Elve?ia, c? ?i ea era medic, dar la o alt? clinic?. Acas? ne-o a?teptat o slujnic? de-a lui, gras? cam cât Vergiloaia lui Gavril? al Barnei, dar tare de treab?. ?eful Aureliei tot lâng? mine o stat ?i ne-o servit, el personal, cu de toate, mâncare ?i b?utur?, tot ce-am vrut noi. Apoi ne-o plimbat prin ora?, cu ma?ina ?i ne-o dus ?i la un film, la cinema (Doamne, ce frumos o putut fi, a?a ceva n-am mai v?zut de când mama m-o f?cut!), iar în final ne-o condus pân? la apartamentul Aureliei. Dou? zile, cât am stat în Satu Mare, aproape c? nu s-o desp?r?it de noi. No, ce zice?i, cum sunt oamenii de pe acolo?
-Foarte primitivi, don’ maistru, i-a r?spuns Alexandru Teocului, care pân? atunci a t?cut chitic, iar acum mesteca cu gura deschis?, în timp ce-l privea, impresionat peste m?sur?, pe don’ maistru, ?eful s?u. De mândru ce era pentru remarca ce-i venise instantaneu, râdea cu gura deschis? pân? la urechi.
Povestea maistrului i-a fascinat pe to?i. Acum aproape c?-l vedeau ?i mai important, ?i mai de?tept decât era, numai pentru c? a avut ocazia s? se scalde în primitivismul unor oameni în?eleg?tori, dup? cum se chinuia s? le explice maistrul. În simplitatea lor, muncitorii aproape c? n-au remarcat c? la baza bun?t??ii directorului de spital se afla un interes ascuns ?i meschin, la fel de mare precum satisfac?ia lui Ilie Motofelea de a-?i vedea fata împlinit? în profesie, indiferent de circumstan?e. Iar Soarele continua s? le zâmbeasc? cu sinceritate, în timp ce natura aproape c? nu le sesiza prezen?a lor acolo.