Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Pornoșagurile lui Moș Costache

de Somesan Sergiu

Povestirile lui Moș Costache

Moș Costache, așa îi spuneam toți deși nu părea cine știe ce bătrân, era un pensionar care făcea pe portarul la Institutul nostru. Și zic bine că făcea pe portarul pentru că de câte ori îl căutai în mica lui gheretă nu era acolo. Ba era trimis de vreunul din colegi după bere, ba după vin. Cu mâncarea nu se încurca pentru că de asta se ocupa femeia de serviciu.
După ora cinci când se termina programul, dacă îi sponsorizam amintirile cu ceva bere sau și mai bine vin, ne povestea niște întâmplări că rămâneam cu toții crăcănați. Acu sincer să fiu nu știu cât din ceea ce povestește el e adevărat sau nu dar cum avea un talent de povestitor înnăscut nu trecea zi să nu ne mai povestească ceva. Cum ar fi întâmplarea cu gemenele.


Gemenele


— Pe vremea când s-a întâmplat povestea cu gemenele, a început el sfătos să ne povestească, acu vreo douăzeci și ceva de ani nu se făcea atâta caz de vârsta lor ca acum. Dacă dădeai cu basca îl ele și nu cădeau și mai aveau cumva și buletin erau numai bune de ștangă…
Uneori Moș Costache avea un limbaj mai deocheat dar îl iertam ba uneori, fără să vrem, îl mai și copiam când voiam să impresionăm pe cineva.
Mai luă o gură de bere și continuă:
— Eram tot portar și atunci și pentru că mă aveam bine cu cei de la Informatică mi-au pus și mie la poartă un hârb de calculator și o conexiune de internet ca să îmi treacă vremea mai ușor. Pe atunci puțină lumea avea internet așa că printre puștoaicele din jurul institutului eram așa un fel de Moș Crăciun venit ceva mai timpuriu. Mai ales după ce plecau toți funcționarii mai primeam câta una așa mai dezghețată în ghereta mea și profitam de faptul că în timp ce ea se juca cine știe ce joc eu mă jucam cu țâțele ei. Unele mă lăsau, și atunci le mai lăsam și eu la internet, altele săreau de fund în sus și atunci, la despărțire le spuneam să nu mai vină.
— Păi și cu internetul cum facem? Că am primit teme și…
Ridicam din umeri și le ziceam cu părere de rău:
— Să-ți cumpere mă-ta și tac-tu, că tu ești fată cuminte și trebuie să lucrezi legal nu prin vecini.
Ne privi în parte pe fiecare din noi, să vadă dacă îl urmărim atent, așa cum făcea de fiecare dată când intra în miezul problemei. Văzând că eram numai ochi și urechi continuă:
— Dintre toate care veneau pe la mine se detașau cam la o mie de pași de celelalte, două gemene făcute așa în ciuda… penisului.
De obicei spunea cuvintelor pe nume dar chiar atunci se apropiase chelnerița să ne mai aducă un rând de beri și Moș Costache, pudic, a folosit varianta savantă a termenului nu cea populară. Deși, sincer să fiu, parcă nu avea aceeași savoare.
După ce a plecat chelnerița Moș Costache a continuat:
— Una din gemene, să-i zicem Ana, ca să le putem deosebi, venea mai des pe la mine și nu părea foarte interesată de ceea ce fac eu cu țâțele ei în timp de ea naviga pe net. Soră-sa în schimb, să-i zicem Corina, dacă încercam să o apuc de țâțe sau să-i pun mâna pe fund, sărea în sus de parcă era arsă cu fierul roșu. Nu că ar fi fost asta o problemă: mă mulțumeam la o adică și cu una, nu aveam eu cine știe ce fantezii să f*t gemene dar avea mama și lor o fantezie. Era o văduvioară cochetă și plină de viață care din motive obscure și numai de ea știute le îmbrăca pe cele două gemene tot timpul identic. De aici a venit și toată dandanaua.
Privi iar în jur apoi tăcu câteva momente ca și cum ar fi încercat să își aducă aminte.
Ridică în cele din urmă din umeri a neputință și spuse ca și cum el n-ar fi avut nici o vină în ceea ce s-a întâmplat mai departe.
— Într-una din zile vine Ana la mine într-un trening atât de subțire și de transparent încât a trebuit să fac eforturi să nu i-l dau jos când s-a strecurat în gheretă pe lângă mine. După ce a mai trecut ceva timp și toată lumea din institut a plecat acasă am încuiat ușa și am trecut în spatele ei. Parcă a simțit ce vreau pentru că s-a ridicat de pe scaun, eu l-am împins la o parte și m-am lipit de ea. Mai departe s-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple dar n-o să dau amănunte că nu sunteți copii să fiți interesați de așa ceva. Tot ce vreau să vă spun este că a fost minunat și pentru mine cât și mai ales pentru ea pentru că în zilele următoare a tot venit. Totul a intrat într-un fel de rutină și Ana venea aproape zilnic pe la mine spre nemulțumirea celorlalte pretendente la navigarea pe apele tulburi ale internetului. Intra și după ce pleca lumea se apleca peste ghișeu, eu îi trăgeam pantalonii de trening și chiloțeii, de obicei albaștrii, în jos apoi treceam la treabă. De vre-o două ori am încercat să-i spună să vină și sora ei pe la mine dar mi-a explicat sec că nu numai că e foarte pudică dar este și virgină. Pe soră-sa, Corina n-am mai văzut-o deloc în această prelungită lună de miere.
Se scărpină încurcat în cap ca și cum nu ar fost încântat de ceea ce avea să urmeze. Se mai încurajă cu o bere și după ce oftă adânc spuse:
— Într-una din zile după o absență ceva mai îndelungată o văd pe Ana, sau cel puțin așa am crezut eu, că vine ca de obicei și după ce mă salută se așează la calculator exact așa cum trebuia. Am închis ușile de la intrare apoi m-am așezat în spatele ei, i-am tras mai întâi pantalonii apoi am rămas uimit: fundulețul era tot fundulețul apetisant pe care îl știam atât doar că de data asta chiloțeii erau roz. Am trecut peste amănuntul acesta mai ales că scula mea cerea dreptul să vadă și ea despre ce anume este vorba acolo. Am scos-o, a părut încântată de ceea ce era în fața ei așa că am proptit-o în locul potrivit și am dat să-mi văd de treabă. Mai întâi am văzut că Ana tremura toată, lucru care nu i se mai întâmplase apoi am observat că acolo unde lucrurile se petreceau de obicei lin și fără pic de împotrivire de data asta ceva se opunea cu tărie. Neobișnuit să întâmpin rezistență am împins cu forță și am obținut un țipăt din partea Anei și o smucitură din elementul meu penetrator. Și-a ridicat dintr-o mișcare chiloței și pantalonii și a zbughit-o pe ușă pe care a descuiat-o dintr-o mișcare. Am rămas prost privind la puțulica mea fleașcă și plină de sânge…
Cum a rămas gânditor unul din noi a îndrăznit să-l întrebe:
— Atât? Mai departe nu s-a întâmplat nimic? Că parcă începuse interesant…
— Eh, ce e mai interesant de-abia acum urmează.
Oftă și continuă:
— Nu trec zece minute de când a plecat cea care am crezut eu că e Ana, când o văd pe mama fetelor, văduvioara cea zurlie că vine cu una din fete de mână, mai mult trăgând-o și îmbrâncind-o până la mine în gheretă. A belit niște ochi mari la mine și a țipat la mine:
— Vreau să-mi spui chiar în momentul ăsta ce i-ai făcut Corinei?
Am privit uimit la fata care stătea cu ochii în jos și nu zicea nimic: deci mai înainte fusese la mine totuși Corina cea pudică și virgină.
— Ce era să-i răspund la o asemenea întrebare? După cum arăta de înfuriată cred că mi-ar fi fost mai ușor să-i arăt decât să-i spun dar am lăsat să-și consume energia și în cele din urmă i-am spus și eu:
— Vă rog să mă scuzați doamnă! Am crezut că e Ana.
Se făcu și mai roșie la față cu o nuanță și ridică și vocea cu o octavă când mă întrebă:
— Păi și ce dacă ar fi fost Ana?
Am ridica neajutorat din umeri și am mărturisit:
— Păi Ana vine zilnic pe aici ca să facem sex…
A rămas blocată un minut întreg apoi m-a întrebat rar:
— Ana vine zilnic pe aici să faceți sex?
— Mda, am recunoscut eu cu o jumătate de gură.
A mai respirat o dată adânc și s-a întors spre Corina:
— Tu știai că soră-ta vine aici ca să și-o tragă.
Tot cu o jumătate de gură a recunoscut și Corina:
— Știam…
Biata mamă părea depășită de situație dar după ce și-a revenit a întrebat-o:
— Păi dacă știai ce face nebuna de soră-ta aici tu la ce ai mai venit?
Răspunsul a întârziat mult dar în cele din urmă a venit:
— Eram curioasă să văd cum este…
— Vrei să vezi cum este? a întrebat mama ei furioasă.
— Uite așa este! Și i-a tras cea mai răsunătoare palmă pe care bietei mele gherete de portar i-a fost dat să o pomenească.
A tras-o de mână și dusă a fost.
Toți cei care l-am ascultat am oftat adânc parcă credeam și parcă nu prea.
— Nu te cred măi Moș Costache, prea le înflorești frumos.
Moșul zâmbi sfătos și spuse:
— Dacă mai dați un rând vă demonstrez că totul e adevărat.
Unul dintre noi a mai comandat un rând și până să vină berea Moș Costache a continuat:
— Scandalul s-a aplanat în fașă și după ce totul s-a liniștit într-o zi mă trezesc cu Corina la ușă. Mă uit bănuitor în stânga și în dreapta apoi o primesc în mica gheretă de nebunii.
— Ce-i fată? Ce vrei?
Privind sfios în pământ mă întrebă:
— Aș vrea să pun o întrebare mai intimă?
— Mă rog, ținând seama că am fost destul de intimi la un moment dat cred că ți se permite lucrul acesta. Zi și întreabă.
A mai ezitat puțin pe urmă privindu-și tot vârfurile la pantofi întrebă:
— Oare acum eu mai sunt virgină?
Am strâns din dinți ca să nu dau drumul la cel mai mare hohot de râs al zile și am răspuns cât se poate de serios:
— Dragă fată, cum eu nu sunt medic ginecolog, există o singură metodă să verificăm. Deși din câte știu eu Mișu al meu nu prea dă greș așa că probabil că nu mai ești.
— Mișu? se miră ea. Cine-i Mișu.
Mișu părea și el interesat de discuție pentru că chiar așa strâns în pantaloni cum era deja își dublase dimensiunile.
L-am scos și i l-am arătat iar ea a rămas cu ochii ațintită asupra lui. Pentru că părea foarte interesată de subiect l-am decalotat de câteva ori făcând-o să belească ochii mari. A început să respire greu și a întrebat curioasă:
— Și cum o să procedăm?
L-am scuturat pe Mișu care căpătase dimensiunile normale și i-am răspuns.
— Ca de obicei… tu te întorci cu spatele și îl lăsăm pe Mișu să exploreze. Dacă te doare un pic atunci încă mai ești virgină… dacă nu, nu…
Nu a mai așteptat alte îndemnuri s-a întors cu spatele, i-a tras în jos pantalonii de trening și chiloțeii roz și l-am lăsat pe Mișu să-și facă de cap. Nu a scos nici un țipăt ci doar gemetele obișnuite ale femeilor când se întâlnesc cu Mișu.
Privind spre chelnerița care ne pregătea la tejghea halbele cu bere adăugă:
— Pe urmă cele două surori s-au alternat când una, când alta pe la mine până când s-au măritat și ele și nu au mai fost nevoite să vină pe la mine. Au făcut copii, s-au îngrășat, nici nu le-ai mai recunoaște acum.
— Bine, bine, a spus unul dintre noi, dar ai spus că dacă mai luăm un rând de bere ne demonstrezi că totul a fost pe bune.
Moș Costache ridică serios un deget:
— Să vină berea mai întâi, rosti el sentențios.
— Hai domnule, chiar nu ne crezi pe cuvânt?
— Vă cred, vă cred, spuse Moș Costache împăciuitor. Numai că dovada mea vine odată cu berea.
Am rămas toți în așteptare și în cele din urma chelnerița, o femeie dolofană, între două vârste ne-a pus tava cu halbe pe masă.
După ce le-a pus pe masă a dat să plece dar Moș Costache a prins-o de mână:
— Și ia zi Corino care mai este viața ta?
Chelnerița l-a privit bănuitoare:
— Viața mea e bună dar eu sper că nu te apuci să le povestești la oamenii ăștia de Mișu și de prostiile pe care le-a făcut.
— Prostii par acum Corina că a îmbătrânit și el dar când era tânăr și zglobiu nu ziceai așa ceva.
Chelnerița plecat spre alți clienți iar noi mulțumiți că poveștile lui Moș Costache nu erau chiar numai povești am mai comandat un rând.

Somesan Sergiu (regius1000) | Scriitori Români

motto: Ultimul visator

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro