Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Revederea (16)

de Helia Rimoga

Doar Nina
(Cealalt? Nina)

În ziua când a murit sora mea mi-am luat în primire un nou suflet, cel pe care-l port acum. Am devenit o alt? Nina. De aici încolo nu pot s? continui povestea decât la persoana I, pentru c? nu mai pot privi deta?at, ca dedublându-m? de dup? o perdea.
În lunile ?i chiar o parte din anii care au urmat, sufletul meu ?i-a pus o masc?. Din ce subcon?tientul meu era tot mai convins c? Mama Puica fusese la mijloc în moartea Crinei, din aia încercam s? m? apropii de ea, s? m? conving c? nu era adev?rat, c? numai imagina?ia mea ?i-o închipuia un monstru. Neputând face sau cere dreptate cuiva, m? min?eam pe mine îns?mi, fiindc? altfel via?a mea ar fi fost de neîndurat. Mintea omului e incredibil? în a-?i g?si strategii de supravie?uire.
La o vârst? când alte odrasle încep s? guste r?zvr?tirea ?i independen?a eu înv??asem s? m? supun, pentru c? era singura cale spre a nu mai îndura umilin?a b?t?ii. Da T?ticule, da m?mico. Da tovar??e profesor. Înv??asem s? fiu bun? de gur?, s? dau dreptate, s? fac mici complimente fetelor ca s? m? accepte ca prieten?, s? o laud pe Mama Puica cu orice prilej cât de bine îi stau rochiile sau bijuteriile, cât de priceput? e în toate cele. „M?mica” rânjea în barb? ?i gu?a pe care începuse s-o fac? se dilata ca gu?a unei broa?te.
În rela?ia cu colegele, aveam grij? s? nu mai „dau din cas?” cum spusese Bunica. De?i nu era un liceu cu preten?ii ci unul am?rât dintr-un cartier muncitoresc, nu voiam s? se ?tie c? am mam? vitreg?, c? sora îmi murise, c? Tata nu era inginer, a?a cum mersesem în continuare cu minciuna. Nu m? mai v?zusem cu colegele de la practic?, care erau la clase paralele, ?i orarul diferit se interpusese între noi, astfel c? acel anun? din sala de clas? fusese uitat ?i întreb?ri indiscrete nu fuseser? puse.
M? consolasem cu ideea, destul de ferm?, c? sora mea se dusese într-o lume mai bun?. Credeam cu t?rie în existen?a ei. C? lumea asta, plin? de r?utate pur ?i simplu era prea mult pentru ea. Era prea mult ?i pentru mine.
Pe m?sur? ce lunile au trecut, am început s? m? obi?nuiesc cu absen?a surorii mele a?a cum m? obi?nuisem cu absen?a Mamei ?i cu vânzarea p?pu?ii mele dragi, Roxana. Cineva ar putea fi intrigat c? pot compara absen?a unui obiect cu cea a unui om. Dar legea sentimentelor uit? diferen?a între carne ?i materia anorganic?. Pentru mine toate trei erau fosta mea familie, care acum nu mai exista. Exista îns? în via?a mea un obiectiv, care m? f?cea s? pun deoparte alte preocup?ri. Chiar dac? picasem la Sanitar, nu renun?asem la ideea de a deveni doctori??. Era dorin?a mea cea mai fierbinte, acum cu atât mai mult. Voiam s? salvezi vie?i, vie?i ca ale Crinei. Voiam s? nu mai asist neputincioas? la crizele Tatei. Cineva îmi spusese c? la Medicin? se intra îns? greu de la Sanitar, c? nu se f?ceau ca lumea fizica ?i chimia, c? te resemnai prin a r?mâne doar cu o meserie, cea de sor? medical?. Poate c? avusesem noroc c? picasem. Dar nici cu chimia industrial? n-aveam ?anse nici atât. A?a c?-mi propusesem (în ciuda argumentelor Bunicului) s? dau treapta a doua la un liceu de Biologie-Chimie. Biologia m? pasionase de la primele ore din general?, de la clasa a 5-a, când studiasem Botanica. Universul viu m? fascina, m? fascinau în special organismele cu ciclu de via?? în doi timpi, a?a ca mu?chii ?i ferigile. M? fascinau genera?iile ferigii – sporofit? ?i gametofit?, respectiv feriga matur? ?i „protalul” – care era cam cum e larva pentru insecte, un fel de etap? intermediar? (de?i sunt ?i diferen?e majore). Cu anatomia – culmea, st?tusem mai prost în clasa a opta. Mi se p?rea grea ?i încâlcit?, un fel de matematic? în care trebuia s? vezi în spa?iu geometria organelor ?i s? pricepi din vorbe toate interconexiunile lor func?ionale.
Chimia, pe de alt? parte, m? atr?gea prin experien?ele de laborator, dar ?i ea avea un grad mare de dificultate când era vorba de partea exact?. Ecua?iile chimice ?i legea conserv?rii atomilor îmi d?duser? de furc? înc? din clasa a ?aptea, când începusem studiul acestui obiect ?i dac? n-ar fi fost Bogdan Simu, matematicianul, care aducea un pic de logic? ?i în cele mai nelogice materii, n-a? fi ?tiut nici ast?zi cum s? potrivesc factorii cu care multiplicam fiecare reactant astfel încât suma atomilor de acela?i fel s? se conserve. Profesoara nu ne înv??ase nicio metod?, doar ne servea pe tav? rezultatul ?i aproape to?i gre?eam când ne d?dea o problem? nou?. Bogdan mi-a ar?tat cum s? m? ajut succesiv de numere între cel mai mic multiplu comun al indicilor ?i produsul acestora ca s? g?sesc solu?ia.
Majoritatea b?ie?ilor din liceu îns? (în special cei mari) nu erau ca Bogdan Simu ci ca Bijboc. Nu odat? am g?sit scrise porc?rii la toaleta fetelor sau am auzit în urma mea strig?te de genul „fata, ?i-a c?zut vata!” care m? f?ceau s? m? înro?esc toat? ?i s? gr?besc pasul.
Cu toate astea îmi pl?cea la liceu. Îmi pl?cea c? nu mai vedeam ?ânci alegând încolo ?i-ncoace ca bezmeticii, c? nu mai auzeam urlete pe culoare, c? puteam ?i eu s? ies în recrea?ie f?r? team?. Dar marea mea speran?? se îndrepta spre ziua când o s? pot s? înv?? la un liceu mai bun, ca s?-mi pot împlini visul.

Odat? cu intrarea mea la liceu mi-am dat seama, contrariat?, c? începusem o vârst? fundamental diferit?. În vacan?a de var? îmi venise ciclul ?i îmi înfloriser? sânii ?i, cu toate c? r?m?sesem mic? de statur?, nu mai ar?tam a?a infantil. Dup? vreo dou? trimestre de ?coal? au început s? m? curteze ?i pe mine b?ie?ii. Îmi aduc aminte de unul care mi-a ie?it în cale pe strad?, de fapt m? v?zuse trecând de multe ori pe acolo – m-a a?teptat într-o zi ?i când veneam de la sta?ia de tramvai mi-a oferit o floare ?i mi-a întins un bilet cu num?rul lui de telefon. Am fost a?a de surprins? ?i de ru?inat? c? aproape am luat-o la fug? ?i n-am mai trecut niciodat? pe acolo, mi-am schimbat traseul complet. Dar chipul lui (era foarte dr?gu?) m-a urm?rit ceva vreme în gânduri ca o fantom?. Apoi cred c? m? mai pl?cea unul, era în clasa a unsprezecea ?i mereu ne petreceam ca din întâmplare spre sta?ie, mai ales când ie?eam târziu de la ore, ?i-mi povestea tot drumul vrute ?i nevrute. Nu m-a luat niciodat? de mân?. O dat? mi-a zis s? mergem doar noi doi la cofet?ria din col?. Eram îns? prea timid? ?i prea ru?inoas? ?i i-am spus în mod prostesc ?i absurd „dar nu cred c? m? las? tata” ?i ?tiam c? a?a ?i era, Tata m-ar fi snopit în b?taie dac? ar fi b?nuit c?-mi st? gândul la b?ie?i nu la carte. De atunci nu m-a mai a?teptat niciodat? ?i dup? ceva timp l-am v?zut cu o alt? fat? de mân?.
Timiditatea mea îmi juca feste ?i în împrejur?ri mai importante, pentru c? în fond important este s? ?tii s?-?i sus?ii punctul de vedere, s? nu te temi de oameni orice ar fi. Mi-aduc aminte o ?edin?? UTC unde parc? trebuia s? alegem secretarul nu mai ?tiu – cert e c? am votat pe bile?ele dac? vrem s? facem alegeri din nou sau dac? r?mâne în func?ie vechiul numit pe func?ie. Eu am scris c? vreau s? facem alegeri. To?i ceilal?i colegi au scris c? nu. Diriginta a f?cut anchet? s? afle cine a fost unicul care a zis „da”. Eu n-avusesem nimic cu persoana care trebuia realeas?, pur ?i simplu voiam s? v?d cum se face o alegere. M-am f?cut mic? în banc?, m-am ro?it toat?, dac? a? fi putut m-a? fi b?gat dedesubt ?i tovar??a m-a adulmecat imediat ?i a mar?at la sigur: „tu Postolache, cumva?” Am negat vehement – nu, nu eu! Dar de atunci am în?eles c? ai de furc? atunci când nu gânde?ti ca ceilal?i, c? adev?rul cost? ?i nu oricine î?i poate permite luxul s?-l spun?.
M-am concentrat în lunile care au urmat pe înv???tur?. Înv??am bine, luam note mari chiar ?i la extemporalele nea?teptate, acelea care urmeaz? dup? însp?imânt?torul „scoate?i o foaie de hârtie” ?i asta îmi d?dea ceva încredere, cumva contrabalansa e?ecul continuu care fusese cariera mea ?colar? în ultimii ani (?i via?a, în general). Colegii ?i colegele începuser? s? m? respecte pentru c? luam note mari f?r? s? fiu tocilar? (doar la matematic? nu excelam, dar acolo eram cu to?ii mai mult sau mai pu?in neaveni?i, iar proful nu era cine ?tie ce exigent) ?i pentru c? la român? profesoara îmi citea mereu teza cu glas tare dând-o de exemplu. La sfâr?itul clasei a noua to?i profesorii îmi spuneau pe numele mic. Am ie?it pe locul doi ?i am luat premiu, cum nu mai luasem din clasele unu-patru. „În ?ara orbilor chiorul e împ?rat” ricana Tata cinic f?când desigur aluzie la faptul c? eram la un liceu mediocru, dar cred c? în sinea lui era mândru de mine.
Tata nu era un monstru în permanen??. Încerca totu?i s? se apropie de mine, avea mici aten?ii stângace, de fiecare dat? când f?cea pia?a (ne aprovizionam o dat? pe s?pt?mân?) – în general din târgul Obor – unde se ducea de când era copil, nu exista s? nu-mi aduc? ?i mie fructe sau altceva dulce, nuga între foi de vafe, un fagure de miere sau halva la kilogram ori poate o pung? de dropsuri pe care mi le oferea cu un soi de jen? sp??it?.
Uneori, încurajat de bun?voin?a mea iert?toare, îmi povestea din copil?ria lui. Bunicul – mereu prezent în pove?ti – era un personaj prea iubit ca s? nu-l ascult cu pl?cere. Dar îndat? ce ap?rea coana Puica în peisaj, devenea alt om. Îi s?rea ?and?ra din senin, ?i refula pe mine, parc? voia s?-?i demonstreze b?rb??ia. Grasa avea un stil de a enerva mai r?u – mult mai r?u ca Mama. Mama era rece ?i dispre?uitoare ?i vorbele ei r?neau fin ?i adânc ca acele t?ieturi ale unei foi de hârtie. Mama Puica r?nea ca un cu?it de buc?t?rie neascu?it – era vulgar?, grosolan?, înfior?toare. Cred c? Tata nu mai avea încredere în ea ca femeie – cred c? o suspecta c?-l în?ela. Cine s-a fript odat? cu ciorb? sufl? ?i-n iaurt, l-am auzit odat? spunându-i Bunicului, f?r? s? detalieze. Sincer, eu m? întrebam cine ar putea s-o atrag? pe Mama Puica pe calea pierzaniei, a?a urât? ?i diform? cum ajunsese. Dar gusturile b?rba?ilor sunt extrem de ciudate ... Ce-i drept Tata n-o mai f?cea curv? în fa?? ci când se înfuria îi repro?a sterilitatea (Tata nu renun?ase nici acum la dorul de a avea un b?iat), dar motive de suspiciune chiar existau. Bunicul piaz?-rea Vili î?i d?duse ob?tescul sfâr?it ?i grasa, care înainte lipsea câte o s?pt?mân? (spre marea mea fericire) ca s?-l îngrijeasc? pe ultima sut? de metri, lipsea la fel de mult ?i de pe nepus?-mas? ?i acum, pretextând c? se duce s? vad? de cofet?rie (pe care o preluase un frate de-al ei – aflasem c? Puica nu fusese orfan? decât de mam? ?i c? fusese dat? spre adop?ie familiei Helmans de c?tre tat?l ei, un be?ivan înr?it, care tr?ia acolo, în târgul din Dolj ?i mai avea ?i al?i copii). Ce f?cea ea acolo nu ?tia nimeni.
Eram îns? ?i eu relaxat? când ea lipsea. Îmi pl?cea s? m? uit la televizor la desene animate, mai cu seam? când Tata lipsea ?i el – ?i o s? spun îndat? care era motivul – era pe atunci la în vog? Mihaela, cea cu codi?e ?i cu pantofi ca ni?te copite de cal, cum aveau s? fie mai târziu Heidi, Cuore ?i cioc?nitoarea Woody. Aveam televizor cu l?mpi, un fel de cilindri de sticl? cu picioru?e ?i filament în?untru, diode ?i triode se numeau, ?i Tata se înfuria când venea târziu ?i vedea c? se arsese câte una iar eu eram ner?bd?toare s? v?d a doua zi desenul. Îmi f?cea îns? concesia s? schimbe lampa oricât era de obosit. Dar s? m? întorc la motivul pentru care Tata î?i schimbase programul. Unul din repro?urile favorite cu care Mama Puica retalia la cele ale Tatei era acela c? Tata e un pap?-lapte care n-a fost în stare s? cumpere o ma?in? pentru familia lui în timp ce al?ii fuseser?. O Dacia 1300 costa vreo ?aptezeci de milioane în acele vremuri ?i trebuiau strân?i pentru c? nu se putea lua în rate. Prin urmare Tata începuse de la o vreme s? fac? ore suplimentare în timpul s?pt?mânii ?i uneori duminica, de parc? voia s? devin? erou al muncii socialiste. Ideea îi surâdea ?i lui cred, iar pe atunci înc? nu intervenise oboseala cronic?, surmenajul ?i celelalte. Mai era înc? un oarecare optimism în via?a noastr? ca familie.

Îndat? ce am trecut în clasa a zecea, m-am gândit c? acum îmi va fi foarte dificil s? abordez cu Tata subiectul medita?iilor. Eram speriat? de ce p??isem la treapta întâi nu mai voiam s? se repete ?i la a doua. Dac? picam acum m? duceam direct în produc?ie. Asta m? speria teribil. Nu numai c? m? temeam de reac?ia Tatei ?i de desp?r?irea de visul meu, dar m? temeam ?i de faptul în sine. Fusesem la Tata la fabric? de câteva ori copil fiind ?i atunci îmi pl?cuse. Practica în produc?ie pe care o f?cusem înainte de vacan?a de var? îns? m? l?murise pe deplin asupra adev?ratei st?ri de lucruri. Avusesem incon?tien?a s? ne lu?m, unii, caietele ?i c?r?ile de ?coal? ca s? înv???m printre pic?turi, ?i fusesem lua?i f?r? mil? peste picior de muncitori, care n-aveau nicun respect pentru noi. Le st?team tuturor în cale ?i eram bruftului?i de toat? lumea. Cât timp aveau num?rul matricol pe bra?, nici m?car b?ie?ii cei mai mi?tocari ?i mai impertinen?i nu aveau curaj s? r?spund?. Ce m-ar fi a?teptat pe mine, o fat?, ?i grozav de timid? pe deasupra, ca muncitoare într-o fabric??
A?a c? m? rugam la Dumnezeu s? reu?esc. Îmi asumasem un risc enorm s? fac saltul f?r? plas? de siguran??.
Chimia organic? era foarte grea, dar aveam un profesor inimos care f?cea cu noi la ?coal?, dup? ore, pentru cine voia, medita?ie pe gratis. Alcanii, alchenele, adi?ia, hidrogenarea ?i alte no?iuni de care abia îmi mai aduc aminte acum ca prin cea??, erau atunci pe ordinea de zi. Aveam ?i ni?te mulaje, din sfere albe ?i negre care închipuiau moleculele de carbon ?i de hidrogen ?i pe care le ata?am unele la altele prin be?e. Cele mai grele exerci?ii erau acelea prin care trebuia s? stabile?ti lan?ul de reac?ii chimice prin care se ajungea de la un produs dat la un altul, dar pân? la urm? am reu?it s? prind ?pilul. Bunicul m? înv??ase s? nu spun c? inten?ionam s? dau treapta la alt liceu pentru c? riscam ca profesorii s? nu m? mai foloseasc? la ore ?i s? se dispenseze de mine ?i eu l-am ascultat. Dar profesorul meu a intuit ?i nu s-a sup?rat. Erau zile când f?cea medita?ie numai cu mine.
Asta m-a scutit de nevoia de a m? ruga de Tata ?i de Mama Puica s?-mi dea bani ca s? fac preg?tire sau de a le cere asta bunicilor, care supravie?uiau tot mai greu ca mici meseria?i pe cont propriu, la o vârst? când al?ii se odihneau bine-mersi la pensie.
Am reu?it la treapt? la Biologie-Chimie, de?i am luat printre ultimii. Era pentru prima dat? când îmi vedeam numele pe o list? de admi?i, din supersti?ie am citit întâi lista de respin?i, dar când am ajuns pe la jum?tatea ei, Bunicul, care se chiombea s?rmanul cu o pereche de ochelari prea slabi s? citeasc? lista cealalt?, mi-a dat vestea cea mare. Am venit acolo toat? vara, ca lupul unde a mâncat o oaie, s?-mi mai v?d înc? o dat? ?i înc? o dat? numele, ca ?i când voiam s? m? încredin?ez c? e adev?rat, pân? când s-au rupt listele de pe geamuri.

Helia Rimoga (RiMoGa) | Scriitori Români

motto: Nihil sine Deo

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro