proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Mândrie ?i umilin??

Se spune c? mândria e unul dintre cele mai mari p?cate, nu e deloc pe placul lui Dumnezeu! M-am întrebat adesea cum m-am comportat eu de-a lungul vie?ii. Rememorând am apreciat c? am fost mai mult umil decât mândru. Nu smerit, doar umil! A doua întrebare a urmat firesc, de ce? Am s?pat adânc în amintiri s?-mi explic aceast? stare a mea. Prima cauz? cred c? a fost firea modest? a tatei. Mi-era ru?ine cu el, era socotit chiabur, du?man al poporului, terenurile noastre fuseser? comasate ?i când mergeam la câmp împreun?, oamenii î?i b?teau joc de noi. Tata nu le r?spundea niciodat?, iar de mine copiii râdeau spunându-mi, colivar, popâr?ac, (invectiv derivat de la preot) de?i, scandaliv cum eram la mâncare, nu m-am atins pân? azi de coliv?. Nici eu nu reac?ionam la batjocura lor, m? bucuram îns? la ora de matematic?, atunci când domnul Casandra, le cerea copiilor s? întind? palmele ?i har? cu nuiaua, c? nici unul nu rezolvase problemele date ca tem? pentru acas?. Ăsta (adic? eu) e mai de?tept ca voi? întreba el. Na, s? v? vin? ?i vou? mintea la cap! Unul ?ipa, altul î?i ascundea palmele ?i o p??ea mai r?u. Zâmbeam în sinea mea, ochii mi se luminau dar nici atunci nu eram mândru de mine! Dar de dou? ori, îmi amintesc, c? am reac?ionat totu?i nest?pânit de violent când am fost insultat. Eram prin clasa a V-a, într-o prim?var?, când to?i copiii am fost sco?i în gr?dina ?colii s? facem cur??enie. Eu greblam frunzele de pe ni?te c?p?uni ?i Ric? al lui nenea Ion Fieraru a început s? strige:
-Uita?i-v?, popâr?acul a mâncat mult? coliv? ?i s-a c?cat iar pe el. Uf, uf, ce urât miroase! N-am zis nimic. El a continuat. Maic?-sa în loc s?-l spele la cur se întâlne?te prin p?duri cu bandi?ii c? ?i ea e o bandit? Ce-o fi fost atunci în mintea mea nu mai ?tiu, am ridicat grebla de fier ?i l-am pocnit în cap. Cum s-a ferit l-am nimerit în tâmpl?. A picat jos iar eu am fugit în clas?. M-am ghemuit în banc?, ?ineam capul în piept, a?teptam judecata. A fost mare vânzoleal? atunci, credeam c? domnul Casandra o s? m? dea afar? din ?coal?, dar nici el, nici domnul Oncescu (profesorul de naturale) nu mi-au zis nimic. Peste dou? s?pt?mâni mergeam cu ?coala s? plant?m meri pe dealul Pietricica. Ric? s-a oprit la poarta noastr? ?i a strigat-o pe mama. Tocmai atunci un coco? a zburat peste gard.
-Nicule, Nicule, fugi dup? coco?, a intrat la Angheleasca în gr?din?. Mama nici nu s-a uitat la b?iatul fierarului.
-Aha, nu vrei s? m-ascul?i, las’ c? o s? am eu grij? s? r?mâi f?r? broscoi, ?i-l omor, ?i-l belesc, ?i-l jupoi, bandi?ilor! Mama tot nu i-a r?spuns, dar n-a vrut s? m? lase s? mai merg pe deal cu ?coala, îi era team? c? m? încaier cu Ric?, ?i-o s? ajung la ?coala de corec?ie. Am lini?tit-o promi?ându-i c? orice mi-ar spune n-o s? m? iau cu el la b?taie, iar dac? va veni s? dea în mine sau s? azvârle cu piatra, voi fugi.
În clasa a VI-a am dat iar??i de necaz. Colegul meu Paul Ghi?escu din Bârze?ti, nu ?tiu ce avea, nu-l jignisem niciodat?, îi m?rturisisem doar c? îmi e foarte drag? Norica, dar ?i lui îi pl?cea de ea... Era mult mai voinic decât mine, cel pu?in cu un cap mai înalt. Într-o zi to?i copiii au ie?it din clas?, am r?mas doar eu ?i sculptam în lemn de tei o ram? de tablou. Eram foarte concentrat la ceea ce f?ceam, când a intrat Paul în clas? ?i f?r? s? spun? ceva mi-a luat ghiozdanul ?i l-a frecat cu piciorul de podeaua proasp?t dat? cu motorin?. M-am ridicat din banc? ?i m-am îndreptat spre el. Mi-am f?cut vânt ?i l-am lovit la cap, cu toat? puterea de care eram în stare. El ?i-a pus mâinile ca protec?ie, în fa??. Dalta i-a spintecat adânc podul palmei. Sângele ?iroia puternic, la fel ca la Cr?ciun când se t?iau porcii, iar urletul lui de fiar? înjunghiat?, nici azi nu mi-a disp?rut din minte. Dup? ce l-am lovit m-am lini?tit brusc. M-am întors în banc? gândind c? de data asta nu voi mai fi iertat. S-au strâns to?i, directoarea ?colii, domnul Casandra, domnul Oncescu profesorul de naturale, domnul Mihai profesorul de român?, ceilal?i copii. Nu-mi amintesc ce le-am povestit, cert e c? iar??i nu mi-au f?cut nimic, nu m-au exmatriculat, nu m-au trimis la ?coala de corec?ie. Peste ani Paul a ajuns olimpic pe ?ar? la strung?rie iar eu olimpic pe ?ar? la matematic?. Când ne-am reîntâlnit în sat, ne-am felicitat reciproc iar Paul mi-a ar?tat podul palmei, unde avea o urm? care nu s-a mai ?ters niciodat?.
-Mai ?ii minte? m-a întrebat el. Am zâmbit ?i am dat din umeri. Nici unul din noi nu am avut succes la Norica. Din p?cate, el a murit cu vreo 30 de ani în urm?. A fost un om gospodar, un om de isprav? cum se spune pe la noi, un foarte bun profesionist angajat la Uzina de Autotorisme Coliba?i.
În clasa a ?aptea am plecat din sat, la Rupea, o mic? localitate aflat? între Bra?ov ?i Sighi?oara, s? mi s? piard? urma c? sunt fiul preotului chiabur din Vulture?ti (de?i aveam de zece ori mai pu?in p?mânt decât al?ii socoti?i de asemenea chiaburi). La liceul ?tefan O. Iosif era profesor de român?, de un an, doi, fratele meu, dar nu preda la clasa mea. Tudor Vianu vrusese s?-l opreasc? asistent, la Universitate în Bucure?ti, dar, din cauza originii proaste, abia a primit postul de la Rupea. Nu eram mândru de statutul lui, ba chiar eram sup?rat pe el. Rula pe atunci filmul “R?zboi ?i pace” ?i vroiam s?-l v?d neap?rat. Fiindc? directorul Moise nu ne l?sa s? ie?im în ora?, l-am rugat pe Mihail s? m? înso?easc? la film. La intrarea în cinematograf, cine crede?i c? era? Însu?i directorul Moise, sprijinit într-un baston. A avut o scurt? discu?ie cu fratele meu dup? care acesta mi-a zis:
-Hai acas?. Ce umilit m-am sim?it atunci! Acas? însemna o camer? cu igrasie, unde umezeala se ridicase mai bine de un metru ?i jum?tate de la podea. Era o înc?pere trist? ?i foarte friguroas?, închiriat? de la Bonin, un sas b?trân ?i mohorât care doar d?dea din cap când îl salutam. Multe s?pt?mâni nu mi-a trecut sup?rarea, dar, când a venit iarna ?i pârâul din Rupea a înghe?at bocn?, colega mea de banc?, P?sculescu Carmen, mi-a d?ruit patinele ei. Eram îndr?gostit de ea, ne f?ceam lec?iile împreun?, îmi cânta la pian, îmi citea din poeziile publicate de un unchi al ei, iar eu o ajutam la matematic?. (Vezi „Cronica unei mari iubiri”.) Din p?cate ea se îndr?gostise de fratele meu care tocmai î?i publicase primul roman , „Visele au contururi precise”. Dup? acest eveniment parc? am devenit, o vreme, ?i eu mai b??os. Pentru pu?in timp îns?, pentru c? am plecat ?i din Rupea la Bucure?ti. Eram la începutul clasei a X-a, fusesem diagnosticat cu reumatism la inim? ?i-am fost luat în eviden?? ?i tratament la Policlinica ASCAR, undeva pe lâng? Pia?a Roman?. Totodat? m-am transferat la Liceul Gheorghe ?incai de pe lâng? celebrul Cocioc, teren viran unde se întâlneau de obicei ?mecherii ?i ho?ii din mahalale. Mama a umblat peste tot cu mine, m-a dus la doctor, s-a ocupat de transferul meu. Atunci am avut ?i eu un pic de noroc, eram cu mama în holul liceului, ea era îmbr?cat? în fot? ?i ie. Doamna Felicia Haica, directoare ?i profesoar? de matematic?, tocmai ie?ea din cancelarie cu catalogul sub bra?.
-Ce e cu dumneavoastr? aici? a întrebat dânsa.
-Îl a?tept?m pe secretarul Soare s? ne recomande un profesor bun la matematic?. Copilul ?sta are reumatism la inim?, a fost luat în eviden?? la ASCAR, i-am g?sit o gazd? în apropiere. Poate îl transfer?m la liceul ?sta, i-a r?spuns pe ner?suflate mama.
-Vino cu mine, mi-a spus doamna Haica.
Avea or? de trigonometrie, scria ceva pe tabl? ?i, din banca unde m? a?ezasem, îi strigam rezolvarea! La ie?irea din clas?, doamna Haica i-a spus mamei:
- L?sa?i actele la secretariat, de acum m? ocup eu de n?zdr?vanul ?sta. Din acel moment am devenit copilul ei de suflet...
În liceu m-am îndr?gostit de Barbu Doina, st?tea în banca din fa?a mea, îmi zâmbea frumos ?i îmi acorda o oarecare aten?ie. Doar ea m? alinta strigându-m? N?ic?... De?i era iarn? eu aveam ca îmbr?c?minte doar uniforma de elev, a?a c? veneam cu o or? mai devreme la ?coal? ?i plecam târziu dup? ce terminam cursurile, s? nu cread? colegii c? fac pe grozavul, sunt sportiv ?i nu îmi este frig. De mai multe ori Doina m? întrebase, nu mergi ?i tu la film cu noi? O refuzam, tot din cauz? c? m? jenam s? m? vad? f?r? palton. Azi e mult mai u?or s?-?i g?se?ti o îmbr?c?minte groas?, fie ea ?i la mâna a doua.
?i totu?i nu m? sim?eam umilit. Faptul c? str?luceam la matematic? se r?sfrângea în aten?ia prietenoas? pe care mi-o ar?tau colegii ?i chiar unii din profesori. Sentimentul de mândrie îl afi?am doar fa?? de Lauren?ia Statovici, orgolioasa premiant? care n-a reu?it s? m? dep??easc? la matematic? oricât ?i-a dat ea silin?a.
În 2015 am s?rb?torit 50 de ani de la absolvirea liceului. Stam la mas? cu doi fo?ti colegi, ingineri de prestigiu, Melinescu Gheorghe ?i P?unescu ...
-Drag? Nae, mi-a zis P?unea?? (cum era poreclit el în liceu) iart?-m? c? î?i spun acum, dup? 50 de ani, în clas? ne uitam la tine ca la o ar?tare, s? fiu sincer, te dispre?uiam. Erai îmbr?cat s?r?c?cios, nu f?ceai parte din ga?ca noastr?...iar doamna Haica ni te d?dea mereu exemplu, eu nu te consideram de?tept, doar tocilar!
-Dar era bun la carte... a continuat Meli. Foarte bun! ?in minte c? doamna Goldi?, profesoara de biologie ?i diriginta noastr?, l-a luat la mi?to în primele zile. „ Ai venit din provincie numai cu note mari, o s? vedem foarte curând ce ?tii”. Când l-a ascultat am r?mas to?i surprin?i. Ori ce îl întreba r?spundea, ?i nu doar din lec?ia de zi! Goldi? era cea mai a dracului profesoar?, dar chiar ?i ea l-a notat cu nou?.
- Dac? tot mi-a?i m?rturisit cum m? vedea?i atunci, voi, bucure?tenii, în clasa a X-a, v? aminti?i ?i de colegul nostru care a reprezentat liceul, pe ?ar?, la olimpiada de român??
-Daa, a lucrat ca redactor la Europa Liber?, în Paris! Acum n-a venit la întâlnire...
-Ei bine, eu m-am întâlnit cu el în 1991, când am f?cut parte dintr-o delega?ie de speciali?ti care se ocupa de conservarea patrimoniului industrial. În drum spre Lille ne-am oprit ?i la Paris. Ministerul Culturii din Fran?a a organizat un spectacol pentru noi ?i... surpriz?, acolo a fost invitat ?i olimpicul nostru, era cotat ca o personalitate a vie?ii culturale parisiene. M-am bucurat ?i m-am dus s?-l salut:
-Eu sunt fostul t?u coleg, de la ?incai, din Bucure?ti...?i i-am spus destule detalii ca s?-?i aminteasc? de mine.
-M? scuza?i, cred c? face?i o confuzie, nu-mi amintesc de dumneavoastr?, bun? seara, a zis el! Am fost foarte trist dup? acea întâlnire...?i-o fi închipuit c? vreau s?-i cer ceva...
C? am fost privit cu dispre? am aflat, cu certitudine, dup? 50 de ani dar ?i eu sim?eam pe atunci o anume ostilitate din partea colegilor fiindc? nu eram ca ei. Nu plecam în ga?c? de la ore, nu f?ceam haz de b?trâna doamn? Gurc? sau de doamna Col?an profesoara de român?. În clasa a XI-a am avut dou? mici succese, am fost singurul care am reprezentat ?coala la olimpiada de matematic? pe ?ar?, iar la absolvirea liceului, la bacalaureat, am luat numai 10 la toate examenele, ?apte la num?r, scris ?i oral. Ar fi fost un motiv de mândrie, dar din p?cate am intrat într-o u?oar? depresie, vomam foarte des, reumatismul în loc s? diminueze se accentuase, când m? d?deam jos din troleibus aveam nevoie de cinci, zece minute ca s? pot merge, (vezi „Bolnav dificil”¬) nu reu?eam s?-mi mai îndoi genunchii, încât m? întrebam, oare am s? tr?iesc s? termin facultatea? ?i la ce bun s-o mai fac dac? tot am s? mor de tân?r? Mama, femeie foarte aspr?, nu s-a l?sat.
- O s? te faci bine, îmi spunea ea, ?i dup? ce o s? termini facultatea o s? vii la Coliba?i ?i-o s-avem grij? unii de al?ii. G?sim ?i o fat? bun? în Vulture?ti...
Cum soarta mea era deja hot?rât?, ( nu-mi trecea prin cap s? m? împotrivesc fiindc? îmi pl?cea la ?ar?)... m-am l?sat cum s-ar spune pe tânjeal?, n-am mai tras pentru note mari. Oricum, înv??am bine, luam opt, nou? ?i zece la examene.. În anul trei nu ?tiu ce s-a întâmplat cu mine, am avut iar??i un moment de revolt?, poate de mândrie. Profesorul de ma?ini electrice, Nedelcu, era spaima facult??ii, pica studen?ii pe capete. Ca s? nu p??esc o asemenea ru?ine, am înv??at cum nu mai preg?tisem nici un alt examen. Locuiam în camer? cu un student din anul întâi, Golumbovici Dan, din Târgu Jiu, mânca ciocolat? din greu, îmi spunea c? asta energizeaz?, ?ine mintea treaz?, ajut? la înv???tur?. Cum zvonurile despre profesorul Nedelcu erau tot mai alarmante, cu dou? zile înainte de examen am mers în ora? ?i am cump?rat 10 ciocolate mari. Noaptea nici nu am putut s? mai dorm. Întorceam în minte fiecare pagin? din curs ?i vedeam ca pe un ecran demonstra?iile, formulele, desenele. Examenul mi s-a p?rut floare la ureche, subiectele îmi erau atât de clare c? am umplut tabla cu explica?ii, ce m-a întrebat îi r?spundeam promt! Mi-a cerut carnetul ?i înainte de a -mi trece nota a vrut s?-i explic alunecarea la ma?inile electrice, o nota dânsul cu s. Da, bine, a tras el concluzia, mi-a pus opt. În mod normal ar fi trebuit s? fiu mul?umit, dar, eu mi-am închipuit c? am r?spuns de cel pu?in nou?. Aveam o stare de surescitare cum de atunci n-am mai avut vreodat?. Îmi venea s? ridic catedra în bra?e, pe profesor s?-l ag?? în cuier...
-Dom’ profesor, de ce m-a?i notat cu opt?
-Cum î?i permi?i?
-Am r?spuns la toate întreb?rile, dom’ profesor!
-Ie?i afar?!
-Ies, dar nu înainte de a v? spune c? totu?i, m-a?i notat corect. Mi-a fost r?u odat? ?i am plecat de la un curs de-al dumneavoastr?, pe-?la nu l-am avut ?i nici nu l-am înv??at. Bun? ziua!
Nici asta nu am gândit-o atunci drept o manifestare a orgoliului meu profesional. A fost mai mult lips? de diploma?ie ?i prea mult? sinceritate...
Ce s-a întâmplat dup? obr?znicia mea? Absolut to?i studen?ii au fost pica?i, încât colegii de la c?min, corpul G din Regie, erau a?a de sup?ra?i pe mine , c? nu voiau s? mai m? vad?. Pe unul dintre ei, Petcu Adrian dac? nu gre?esc, ?ef de grup?, l-a l?sat repetent!
Practic m? drogasem cu ciocolat?! În sfâr?it, când am terminat facultatea, am mers la comisie pentru a primi reparti?ia. N-aveam emo?ii, lucrurile fuseser? aranjate pentru Coliba?i de fratele meu, fostul profesor de latin? ?i român? în ora?ul Rupea, acum redactor ?ef la revista Arge?. El vorbise cu directorul general al fabricii de autoturisme ?i i se promisese c? se rezolv?. ?eful comisiei de reparti?ie era Gleb Dr?gan, decan ?i profesor la cursul „Tehnica tensiunilor înalte”. Reparti?ia se f?cea în ordinea mediilor, iar eu ocupam un loc onorant. Pornisem la drum 480 ?i absolvisem doar vreo 150! Erau o mul?ime de locuri în Bucure?ti la IDEB, ELECTROMONTAJ, ISPE, ENERGOMONTAJ ?i chiar la aeroportul Otopeni,...
-Ce ?i-ai ales, m-a întrebat decanul.
-Coliba?i!
S-a uitat dânsul prin hârtii, în sus ?i în jos, cu mult? aten?ie.
-Nu exist? postul ?sta. Eu parc? nici n-am auzit. Alege altceva, a continuat el.
M? gândeam, se sup?r? mama, i-am promis ?i ca s? fiu sincer nu-mi pl?cea exploatarea, nici proiectarea, poate cercetarea, dar locul îl ocupase Fezi Cristian, la ICEMENERG, fusese ?ef de promo?ie. Am r?spuns la fel, Coliba?i. Decanul s-a enervat:
-De ce insi?ti pentru o localitate unde nu avem posturi?
- Ora?ul Coliba?i e la 12 km de satul meu, Vulture?ti, o s? am unde locui!
Atunci a ap?rut reprezentantul Prim?riei Bucure?ti:
-Vino la noi, a zis el, la ITB, î?i oferim o garsonier?, transport gratuit în tot ora?ul. Tenta?ia unei locuin?e în Bucure?ti mi-a schimbat destinul! ?i uite a?a mi-am început cariera profesional? în Laboratorul electric al ITB-ului, ca ?ef al unei echipe PRAM. Eram ?apte membri în forma?ie. ?eful laboratorului electric, Manciu Toma, poreclit Ghete Mari, purta num?rul 53 la pantofi, m-a chemat în biroul s?u ?i m-a întrebat:
-Ai mai lucrat în exploatare?
-Nu!
-?tii cum se realizeaz? protec?ia la suprasarcin? ?i la scurt circuit a unei instala?ii electrice?
-Doar teoretic! I-am întocmit schemele, am dat câteva explica?ii ?i domnul Manciu s-a ar?tat mul?umit.
-O s? te descurci!
Am luat echipa în primire dar parc? mergeam la înmormântare. Mi-era team? s? nu fac vreo prostie, fostul ?ef al echipei, pentruc? acum devenise subalternul meu, ?tiam c? nu m? va ajuta. Prima sta?ie pe care am reglat-o a fost cea numit? 13 Septembrie. ?eful sta?iei a deconectat de la tensiune zona unde trebuia s? lucr?m. Aveam la dispozi?ie patru ore, între 10 ?i 14. Mi-au trebuit dou? ore pân? m-am l?murit cu traseul de cabluri, cu întrerup?torii, separatorii ?i montajul electric de încercare. M? trecuser? toate n?du?elile. Îmi curgea sudoarea pe fa?? încât maistrul din sta?ia electric? se uita la mine cu mil?. În sfâr?it, dup? ce am verificat de mai multe ori instala?ia, am reglat releele la suprasarcin? ?i scurt circuit, am pus sigiliile, am strâns montajul ?i i-am cerut ?efului sta?iei s? repun? celula sub tensiune. Era ora 14 f?r? cinci minute! Trecusem proba de foc, instala?ia n-a pocnit, n-a bubuit, a func?ionat normal. Chipurile celor cu care executasem reglajul s-au luminat. Atunci, pentru câteva clipe am fost ?i eu cu adev?rat mândru de mine. Doar Vasile, fostul ?ef al echipei continua s? fie mohorât. De altfel, dup? o lun?, a primit alt? sarcin? ?i în locul lui a venit domni?oara Stanca. Dup? ?ase luni to?i membrii echipei, cu excep?ia St?ncu?ei, puteau s? execute munca pe care o f?ceam eu. Vasile niciodat? nu le oferise aceast? posibilitate. De altfel, doi dintre muncitori au f?cut studii post liceale ?i universitare la seral, Ani?oara a devenit inginer iar Pompiliu maistru. I-am tratat întotdeauna cel pu?in ca pe egalii mei ?i mai ales, ca prieteni. Am plecat de acolo când am fost numit într-o func?ie de conducere într-o alt? institu?ie, dar trei patru ani m-au tot vizitat la noul loc de munc? salaria?ii care fuseser? angaja?i în Laboratorul Electric ?i dup? plecarea mea. Ani?oara, Pompiliu, ?i al?ii din fosta mea echip? povesteau ce fel de „?ef” am fost eu! De fapt, ce am f?cut de am r?mas în memoria lor? În laborator, (la sediul central din ?oseaua ?tefan cel Mare) etalonam aparatura, ampermetre, voltmetre, watmetre, contoare ?.a.m.d... În echip? aveam ?i dou? vietnameze, dar pe ele, pentruc? abia înv??au limba român?, nu le-am luat niciodat? pe teren. În substa?iile electrice efectuam reglajul la suprasarcin? ?i scurt circuit. Programul era între orele 7-15, dar sta?ia electric? putea fi deconectat? doar între 10-14, când traficul în Bucuresti (troleibuze ?i tranvaie) era mai mic. Noaptea programul era între 22-6, dar sta?ia era deconectat? între orele 1-4. Dup? câteva luni, când am devenit foarte sigur pe mine, mi-am instruit iar??i echipa:
- Dou? lucruri v? cer, verific?m ?i de trei ori ceea ce facem ca niciodat? s? nu producem o avarie sau un accident de munc?. (electrocutare, flam?, etc.). Programul este, pe timp de zi, între 9 ?i jum?tate ?i, posibil, cel târziu 14, dar poate fi ?i ora 13 sau 12! Iar pe timp de noapte de la ora 23 pân? când termin?m reglajul.
Montam instala?ia de încercare într-o jum?tate de or? înaintea deconect?rii celulei electrice de sub înalt? tensiune. Personal nu suportam s? stau degeaba, mai bine de dou? ore, doar ca s? respect programul standard ?i nu consideram c? e drept s? le impun celorlal?i ceea ce mie nu-mi convenea... Doar Ani?oara n-a avut curajul s? beneficieze, de la început, de aceast? facilitate.
- Mi-e fric?, dac? m? dau ??tia afar?? îmi spunea. A continuat s? vin? de la ora 7 în sta?ia electric? ?i f?cea de permanen?? pân? soseam ?i noi. Cu timpul s-a dat ?i ea pe brazd?!
-Merge?i la ?coal?, la bibliotec?, înv??a?i, sau face?i gospod?real? pe acas? dac? nu v? place s? citi?i, le spuneam. De mai multe ori i-am invitat la film, am mâncat împreun? m?m?ligu?? cu brânz? ?i smântân? la un centru lâng? cinema Scala, patinam în grup lal Floreasca, sportul cu patine era, pentru mine, unul dintre cele mai frumoase. Am ?i pedepsit pe doi din membrii echipei. Erau b?ie?i tineri, din Vidra, patria solariilor cu ro?ii, fiecare avea ma?in? Volga, un adev?rat lux pe atunci, dar într-o sear? nu s-au prezentat la lucru. Am fost foarte sup?rat, când am revenit la sediu s-au ales cu absen?? nemotivat?... Chiar ?i Manciu Toma, ?eful laboratorului s-a ar?tat surprins de hot?rârea mea categoric?, dar nu a intervenit.
N-am f?cut-o din mândrie. Cu toat? libertatea programului oferit, nu puteam accepta s? r?mân realmente descoperit ?i s? nu fac fa?? sarcinilor de serviciu.
Cât? deosebire între programul foarte lejer pe care îl stabilisem la substa?iile electrice ITB ?i programul dur, dintr-o institu?ie de cultur?, pe care chiar eu o conduceam. Pre?edintele COM,( secretarul de partid), pre?edintele de sindicat ?i ?eful atelierului de restautare, buni profesioni?ti, dar convin?i c?, ceea ce e permis pentru un ?ef nu e valabil ?i pentru ceilal?i, m-au somat, într-un COM, s? impun o disciplin? riguroas? în muzeu, a?a cum se cerea în documentele de partid. Am tot amânat luarea unei m?suri pân? când eu însumi am fost pus în discu?ie în ?edin?a de partid, c? am p?rul lung ?i peste urechi! Ce umilit m-am sim?it atunci! A urmat apoi punerea în discu?ie a lui Ioana Bidic?, avea atribu?ii de contabil ?ef în muzeu. Cum ea întârzia mai în fiecare zi la program, divor?ase ?i avea doi copii mici, trebuia neap?rat sanc?ionat?. Era durdulie ?i se mi?ca destul de greoi.
-Nu m? invita?i s? stau jos? s-a adresat ea lui ?tefan Manolescu, nea Manole cum îl numeam eu pe secretarul de partid.
-Lua?i loc, a zis nea Manole cu o voce aspr?, cu o fa?? încruntat? ?i sumbr?.
-Mai bine r?mân în picioare, a continuat doamna Bidic?, spune?i repede ce vre?i de la mine c? am mult de lucru, preg?tesc ?tatele pentru salarii...
-Tovar??a Bidic? sunte?i exemplul negativ în aceast? institu?ie, nu respecta?i...
-M? cac pe COM-ul vostru, a r?spuns doamna Bidic? ?i a ie?it trântind u?a. To?i ceilal?i au r?mas consterna?i, doar eu am început s? râd, râdeam cu o poft? de care nu m? credeam în stare.
Dup? aceast? întâmplare am pus totu?i în aplicare acel program, argumentat cu tot felul de extrase din documentele de partid: la a treia întârziere, indiferent de m?rimea acesteia, absen?? nemotivat?! M-am supus ?i eu acelei reguli, mi-am trecut întârzierea de trei minute de?i eram directorul acelei institu?ii. Alergasem ca un disperat prin parc, s? nu întârzii, dar, când am ajuns, abia îmi tr?geam sufletul ?i eram flea?c? de transpira?ie. Întâmplarea a produs rumoare, unde s-a mai pomenit ca directorul s? se autopenalizeze? Domnul Naglici a fost primul care a înc?lcat regula, el fiind ?i cel mai vocal în impunerea acesteia. Culmea a fost c? doamna Bidic? n-a mai întârziat în perioada respectiv?. I-am pus absen?? nemotivat? domnului Milic? ?i orice încercare pentru a m? îndupleca s?-mi schimb hot?rârea a fost inutil?. Ce a urmat dup? asta? C? hot?rârea COM-ului de a pune absen?? nemotivat? dup? trei întârzieri reprezint? o abera?ie, (ceea ce de la început sus?inusem ?i eu), a devenit clar ca lumina zilei. Acum îi aveam de partea mea ?i pe cei trei vajnici ap?r?tori ai disciplinei cerute în documentele de partid. În mod firesc hot?rârea a fost anulat?. De data aceasta, am perceput anularea pedepsei disciplinare, ca pe un triumf personal. Realmente am fost mândru de mine!
Multe s-au întâmplat în via?a mea cât am fost director la Muzeul Tehnic Na?ional „Dimitrie Leonida” din Bucure?ti, timp de 35 de ani, raportat la mândrie ?i umilin??. Am s? m? refer doar la ultima perioad?, înainte de a pleca definitiv din Muzeu. Exist? acolo o instala?ie din lemn pentru extrac?ia s?rii, clasat? în categoria tezaur, Crivac, circa 1750. În 2011, în baza unei documenta?ii elaborat? pe parcursul a mai multor ani, ob?inusem în sfâr?it, aprobarea pentru restaurarea acestui exponat în anul urm?tor. În martie 2012, directorul general din institu?ia care ne tutela administrativ, m-a invitat la o discu?ie. Ce bucuros am fost în acea diminea??! Am preg?tit toat? documenta?ia, interven?iile de-a lungul anilor, fotografii, expertize, punctul de vedere exprimat de Muzeul Satului din Bucuresti si Muzeul Astra din Sibiu, dou? institu?ii care, prin speciali?tii pe care îi avea, ar fi putut restaura crivacul. 2012, 12 martie, ora 12 era întâlnirea. Am ajuns cu un sfert de or? mai devreme. ?efa de cabinet mi-a spus c? directorul general a plecat s? m?nânce ?i-o s? trebuiasc? s? mai a?tept. Parc? mai conta o jum?tate de or? sau o or? de a?teptare când a?teptasem ani mul?i acea aprobare ?i mai ales fondurile necesare? În sfâr?it, dup? vreo 45 de minute apare directorul general care m-a invitat în biroul s?u.
-Ia loc, a zis el. Am început s? turui:
-V? mul?umesc domnule director general c? m-a?i primit. V? prezint în detaliu sau... Câte minute îmi acorda?i s? v? explic documenta?ia pentru restaurarea...
-Las? asta, pentru altceva te-am chemat. A f?cut o lung? pauz?.
-În dou? zile trebuie s? liberezi postul. Am r?mas ca la dentist. Nu mai aveam aer.
-Ce s-a întâmplat?
-Persoana care urmeaz? s? vin?, a mers la un ?ef mai mare decât mine ?i i-a b?tut cu pumnul în mas?, postul de la muzeu e liber, directorul a împlinit vârsta de pensionare, trebuie s? plece.
-Se poate s? r?mân pân? la 1 aprilie chiar dac? e ziua p?c?lelilor?
-Nu se poate, mi s-a cerut acest lucru în mod expres. Dar fiindc? î?i fac o asemenea m?g?rie o s?-?i prelungim contractul ca inginer specialist pân? în 31 decembrie 2012.
-Cunoa?te?i persoana care o s? vin??
-Daa,...Nu este cazul s? spun ce-a mai ad?ugat domnul director general.
-De crivac cine se va ocupa?
-Nu mai este treaba dumitale!
-S-ar putea s? nu m? în?eleg cu noul director.
-A?a cum te cunosc eu, un om calm ?i echilibrat, sunt sigur c? o s? te în?elegi.
Am plecat de acolo obidit, am mers numai pe jos, câ?iva kilometri, pân? la muzeu.
Noul director n-avea nicio treab? cu muzeistica sau cu instala?iile tehnice dintr-o astfel de institu?ie. La câteva zile m-a chemat în birou ?i mi-a spus:
-Domnule, dumneata, în vederea preg?tirii evenimentului “Noaptea muzeelor”, vopse?ti postamen?ii din sec?ia Ma?ini Industriale. Parc? mi-a dat foc la benzin?.
-Doamn?, puterea exemplului trebuie s-o da?i dumneavoastr?. Nu c? m-ar degrada aceast? activitate, am sp?lat, am ?ters de praf exponatele, am m?turat pe strad?, am adunat mort?ciunile ?i alte resturi alimentare aruncate de vecini în spa?iile noastre, dar acum, acest exemplu trebuie s?-l dai dumneata, c? dumneata e?ti director! (vezi S? p?str?m cur??enia ora?ului)
-Cum î?i permi?i s? vorbe?ti a?a?
-P?i n-ai vrea s?-?i sp?l picioarele ?i s?-?i pup t?lpile ca lui Hristos?
-Ie?i afar?.
Am ie?it. Nu era prima oar? în via?? când plecam obidit. M-am retras la ?ar? ?i uneori visez noaptea c? m? plimb printre exponate, dau explica?ii, dar salaria?ii pe care îi întâlnesc în vis îmi sunt cu to?ii str?ini.