proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Unchiul Oti a murit chiar în ziua în care eu am n?scut. A mai apucat s? afle c? n?scusem o feti?? de 3 kilograme ?i c? o numisem Martha Matilde Hannelore, dup? numele mamei m?tu?ii Helga ?i a celor dou? mame ale lui Hans, cea bun? ?i cea adoptiv?. Recunosc c? m-am purtat destul de la? – în ultimele luni de sarcin? nu m-am mai dus s?-l v?d. Ce-i drept, Hans îmi interzisese pe motiv c? m-ar putea impresiona ?i i-ar putea d?una f?tului, dar ?i eu m? compl?cusem fiindc?-mi convenea: nu mai puteam suporta s? v?d atâta suferin?? ?i deopotriv? atâta speran?? zadarnic?. Familia hot?râse s?-l mint?, pentru a suporta mai u?or agonia finalului ?i pentru a nu-l mai insulta pe Dumnezeu. Voiau s? moar? ca un cre?tin. De aceea i-au spus c? se experimenta un nou tratament, dar în realitate îi d?deau doar somnifere ?i calmante. Când se trezea, întreba mereu: voi chiar crede?i c-o s? scap? Dup? ce am asistat ?i eu de câteva ori la o asemenea scen? nu m-am mai dus. M-am felicitat c? renun?asem la Medicin?.

În timpul ultimei perioade de sarcin? am avut cinstea s?-l cunosc pe doctorul Cetera? (Cetieraaa?, s-a recomandat prelungindu-?i ardelene?te numele, prima dat? când ne-a sunat la telefon). M-am internat ?i am n?scut la un spital privat care apar?inea tot funda?iei Haussmann, cea de care apar?inea ?i clinica pe care o conducea el.
M-au impresionat nu numai condi?iile ci ?i aparatura. Printre altele am v?zut pentru prima dat? un ecograf opera?ional folosit în ghidarea interven?iilor chirurgicale ?i altul de consulta?ie, cu care se stabilea momentul în care copilul a coborât pentru a se angaja spre na?tere.
Dup? ce am n?scut am devenit prieteni de familie. Propriu-zis el era deja prieten de familie cu Helma?ii, acum îns? m? integra ?i pe mine în aceast? rela?ie. Cetera? era un fel de staroste al comunit??ii române?ti din ora?ul nostru, dac? nu chiar din întregul land. Câ?iva emigran?i români erau angaja?i la el la clinic?. Pe al?ii îi îndrumase cum s?-?i g?seasc? servici prin alte p?r?i, în fabrici, depozite, magazine etc. Uneori se iscau certuri în comunitate, iar doctorul Cetera? organiza un fel de picnic-uri (c?rora el le zicea, americ?ne?te, „barbeque”, chit c? se serveau scrumbii ?i ?proturi, ca într-un ora? maritim care se respect?, iar nu vi?el fript ca în Texas) ca s? destind? spiritele ?i s? se resudeze comunitatea. F?cea o m?m?lig? mare, la ceaun, pe una din multele plaje ale ora?ului, ?i dep?nau amintiri ?i bârfeau de toate ?i f?ceau planuri de viitor. Alte ori doctorul îi lua cu iahtul lui privat ?i-i plimba pe canale ?i fiorduri, uneori pân? departe, înspre Marea Nordului. Cu timpul, întrunirile astea au devenit obicei.
Când Martha a împlinit câteva luni, a început s? ne invite ?i pe noi la barbeque-urile lui de pe plaj? ?i la plimb?rile cu iahtul. Hans prefera îns? s? se duc? cu „b?ie?ii” la o halb? de bere în ora? sau s? stea acas? la televizor ?i pretextând doliul dup? taic?-su, ne trimitea pe noi dou?, s? reprezent?m familia.
A?a i-am cunoscut pe ceilal?i emigran?i din cercul doctorului. Erau familii tinere. Erau ?i oameni la patruzeci de ani cu copii adolescen?i. Nu era nicio fat? nem?ritat? de vârsta lui Hans. Cea mai mare domni?oar? avea 15 ani. Am zâmbit în sinea mea: ?tiam c? dac? lucrurile ar fi stat pu?in diferit, Hans n-ar mai fi venit în România s?-?i caute jum?tatea. Iar eu n-a? mai fost aici.
Am aflat ?i pove?tile lor de via?? ?i modul cum ajunseser? în Germania.
Unii erau transfugi al?ii emigran?i cu acte în regul? ca ?i mine. Unii s?tuser? în „lag?rul” de la Nuremberg – „sa?ii de export” care veniser? cu acte în regul? ?i uzaser? de jus sanguis pentru a ob?ine cet??enia german?. Un inginer din Bucure?ti plecase la o conferin?? ?tiin?ific? ?i ceruse azil politic, apoi so?ia ?i copilul ob?inuser? dup? mult? suferin?? dreptul de întregire a familiei. O familie plecaser? într-o excursie în Ungaria cu ma?ina ?i trecuser? fraudulos grani?a în Austria.
Erau familii care fuseser? persecutate politic. Unora li se aruncase pe vremea lui Dej câte o arm? în curte pentru a fi condamna?i la ani grei de pu?c?rie ?i „reeducare”. Al?ii fuseser? lua?i la ochi de securitate pe vremea lui Ceau?escu pentru c? spuseser? câte un banc în fa?a unor „prieteni” nepotrivi?i. Al?ii în fine, aveau p?rin?i care luptaser? în mun?i împotriva noului regim comunist imediat dup? r?zboi.
Toate astea nu se potriveau cu ce istorie înv??asem la ?coal?, dar câte nu aveam înc? s? mai înv?? din istoria României, alta decât cea oficial?.
To?i ace?ti oameni î?i c?utaser? libertatea ca ?i mine. Defini?ia libert??ii era îns? diferit?.
Libertatea mea nu era în rela?ie cu „regimul”, sau cu „sistemul”, cu care eu nu fusesem în conflict. Dimpotriv?, plecasem cu un oarecare sentiment de vinov??ie fa?? de ?ar?, fa?? de partidul care m? înv??ase carte ?i m? hr?nise, care-mi d?duse un acoperi? deasupra capului. Libertatea mea era strict personal?, în raport cu uzurpatoarea care îmi lua dreptul la via?? ?i la demnitate, iar „capitalismul” r?m?sese o surs? de nelini?te. Toate tarele de care înv??asem la ?coal? ?i din gazete – ?omajul, delincven?a, drogurile ?i un soi de dezumanizare a omului – m? a?teptam acum s? le v?d în ac?iune. Cum trecuse ceva timp ?i ele nu se manifestaser?, „lumea liber?” era pentru mine o revela?ie. Dar spaima încuibat? ?i nesiguran?a nu m? p?r?siser?. Faptul c? nu st?pâneam limba atât cât s? m? descurc singur? era un motiv în plus de complex de inferioritate ?i de team?. M? ag??am cu toate puterile de Hans, de familia lui, de cercul acesta de prieteni ?i de societatea în care m? introdusese tante Helga.
Dar fiindc? eram liber?, am încercat s? nu mai fiu complezent? în orice fa?? de str?ini. S? zâmbesc, s? dau din cap ?i s? aprob, chiar dac? nu eram de acord. Totu?i, nu eram în stare nici s? polemizez pe o tem? oricât de simpl?. Voiam ca „da” s? nu mai fie un mod de via??, dar nefiind obi?nuit? s?-mi spun p?rerea, nu-mi veneau pe moment idei ca s?-mi ap?r un alt punct de vedere. Nu-mi pl?cea când de pild? doctorul Cetera? se pronun?a cu ur? la adresa evreilor, considerându-i vinova?i de proliferarea comunismului în România, dar nu ?tiam ce contraargumente a? fi putut aduce. T?ceam ?i puneam capul în jos. Avea un mod enervant în care-?i ?tergea musta?a dup? ce terminam de mâncat ?i apoi î?i împ?turea, tacticos ?i ordonat, ?ervetul sau batista. La fel de enervant mi se p?rea modul cum o lua pe Martha pe genunchi ?i imitându-i gângurelile, îi f?cea pe ceilal?i s? râd? ?i s?-mi deoache fata. Într-o zi, pe nepus? mas?, mi-a luat brusc mâna ?i mi-a s?rutat-o ?i asta iar??i m-a ultragiat fiindc? a dispus de o bucat? din trupul meu ca de un obiect. Nu-mi era îns? propriu-zis antipatic. Aveam o p?rere foarte bun? despre el, pentru c? ?tiam c? e un profesionist în medicin? ?i binef?c?torul familiei mele ca ?i binef?c?torul multora. Într-o zi avea s? devin? ?i binef?c?torul meu.
Printre ultimele c?r?i pe care le citisem în România era una care se numea „Alimenta?ia ra?ional?”. Citind-o, am r?mas cu o impresie profund?, am avut un fel de iluminare, m-am dumirit cum trebuie s? procedezi dac? voiai s? fii o persoan? s?n?toas?. Mama ?i Tata nu se preocupaser? de astfel de am?nunte, coana Puica nici atât. O alt? carte care m-a marcat a fost una despre cre?terea ?i îngrijirea copilului mic care ne fusese recomandat? ca lectur? obligatorie la cursul de la Dalles. Mi se p?rea imperios ca aceste principii s? le aplic în practic?, cu copilul meu.
În?elesesem c? nu trebuie s? bei ap? în timp ce m?nânci pentru c? se dilueaz? sucurile gastrice. În?elesesem c? nu trebuia s? pui sare în exces. În?elesesem c? trebuie s?-?i asiguri necesarul zilnic de proteine, vitamine ?i s?ruri minerale din diverse alimente care erau specificate în clar. Puteam s?-i g?tesc lui Hans ce mânc?ruri nem?e?ti prefera el, dar pentru copilul meu voiam o alimenta?ie ca la carte. Voiam o igien? des?vâr?it? în cas?, voiam ca Hans s? în?eleag? c? trebuie s? spele ?i robinetul nu numai mâinile, c? altfel î?i lua to?i microbii înapoi. Doctorul Cetera? m-a certat pentru lipsa mea de a aprecia critic ceea ce citeam ?i mi-a spus c? alea sunt gogo?i. Eu m-am mirat c? un medic nu respect? litera scris?. El se mira c? eu credeam orice era scris.
Nu reu?eam nici s?-l l?muresc pe Hans s? fac? ce-i ceream eu, a?a c? sp?lam întruna clan?e ?i robine?i sau îi dezinfectam cu spirt. În privin?a Marthei îns? nu am cedat. Hans lucra acum undeva înspre Hamburg, la vreo sut? de kilometri de noi, ?i f?cea naveta cu ma?ina. Mai întâi zilnic, apoi s?pt?mânal, venind acas? doar în weekend. A?a c? eu r?mâneam cu fata mea ?i puteam s?-mi aplic nestingherit? ideile. Dup? ce s-a în??rcat, o hr?neam numai cu sucuri naturale ?i cu legume pasate de mine. Martha refuza s? bea sucul de morcovi – ?i m? amuza perfidia ei. Se f?cea c? accept?, lua în gur? înghi?itur? dup? înghi?itur?, dar le depozita în cavitatea bucal? ca într-un buzunar, dup? care, când se umplea – pfuuu, le scuipa, stropindu-m? toat? ?i f?cându-m? s? râd în hohote. Îmi era imposibil s? m? sup?r, o iubeam la nebunie.
Când s-a f?cut mai mare, pentru c? nu voia s? ca?te gura când voiam s?-i dau o feliu?? de banan? sau portocal? (ce n-a? fi dat s? fi avut ?i eu în fiecare zi, în copil?rie, ca ea), o p?c?leam, mâncam ?i eu ca s?-i fac poft?, m? strâmbam, f?ceam ca un clovn, doar doar s-o îndupleca. Fiecare mas? era o b?t?lie în care luptam din greu ?i pân? la urm? o câ?tigam.
Câteodat?, Martha devenea recalcitrant? r?u, b?tea din picior când nu voiam s?-i dau ceva sau când voiam s?-i dau cu sila ?i ?ipa de se cutremurau pere?ii. Atunci m? postam în fa?a ei ?i spuneam cu fermitate: Nu! Nu! pân? când reu?eam s-o fac s? renun?e.
Într-o zi vecina de dedesubt, doamna Yvonne, m-a pârât lui Hans c? la noi era tot timpul g?l?gie. N-am în?eles altceva din faptul c? nu mi-a vorbit mie direct, decât c? m? considera doar o anex? a so?ului meu. El era st?pânul ?i capul familiei, el lua hotârârile iar eu nu f?ceam decât s? ascult ?i s? m? supun. M-a jignit extraordinar acest comportament, a? fi vrut s? am curajul s?-i fac scandal, sau m?car s? m? duc ?i s?-i cer socoteal?, dar n-am avut curaj. Gândul mi-a zburat, perfid, la mama mea. Mama n-ar fi stat pe gânduri. Îmi aminteam de scandalul pe care i l-a f?cut unei doctori?e stomatoloage de la ?coal? pentru c? se purtase urât cu mine.
M-a durut capul o zi întreag? fr?mântându-m? ce s? fac. Nu era numai problema de limb?, era nenorocita mea de lips? de deprindere în a m? certa cu oamenii. Nefiind în stare de altceva, am luat hot?rârea s? n-o mai salut. Am întâlnit-o s?pt?mâna urm?toare, pe când ie?eam cu Hans, dar ea m-a salutat prima ?i eu n-am avut inim? s?-mi duc planul la îndeplinire.
M-am certat îns? pentru prima dat? cu Hans. Mai bine zis el m-a certat c? n-o strunesc pe Martha. Cum adic? s-o strunesc? Dac? nu vrea s? m?nânce las-o nemâncat?, a spus Hans neîndur?tor. Dac? vrea s? se pi?e pe ea las-o s? se pi?e, n-o schimba, las-o s? stea ud? ?i d?-o ca pe pisic? cu nasul în ce-a f?cut. Dac? ?ip? ?i bate din picior, arde-i o palm? la curul gol. S? vezi cum se d? pe brazd?. M-a horipilat o a?a lips? de în?elegere pentru un copil. ?tiam c? Hans fusese crecut spartan, dar eu nu concepeam s?-mi cresc a?a copilul.
„Ai s? faci a?a cum î?i spun eu, altfel îmi iau catrafusele ?i plec de tot pe ?antier. O iau pe Martha cu mine ?i o dau la cre?? ?i te las singur?”.
Am început s? plâng dar el a r?mas neînduplecat, ba chiar a schi?at c? pune mâna pe clan?? ?i pleac?. Disperat?, l-am apucat de c?ma?? ?i l-am tras înapoi. Am promis c? o s? fac cumva s? nu se mai aud? g?l?gie la vecini.
Faptul c? fusesem nevoit? s? cedez a fost primul semn care mi-a ar?tat c? libertatea mea era o iluzie. De fapt în via?a mea nu se schimbase nimic.

Cea care a îndulcit oarecum medicamentul a fost tante Helga. Ea mi-a spus c? Hans n-are cum s? m? p?r?seasc?, c? legile divor?ului la nem?i sunt foarte restrictive. El era înc?p??ânat ?i uneori impulsiv, dar nu m-ar fi p?r?sit niciodat?, nici dac? legile ar fi fost mai tolerante. Hans nu-?i p?r?sea oamenii la care ?inea, decât pe motiv de tr?dare. Eu povestindu-i apoi despre mobilul ini?ial al certei – vecina de jos – Helga m-a sf?tuit s? nu fiu susceptibil?. Oamenii erau altfel aici, nu puneau pre? pe a-?i umili semenul ?i nu-?i ?es?lau în permanen?? orgoliul ca pe un cal de ras?, a?a cum se întâmpl? în est (cât de delicat spus). Mi-am amintit de compara?ia Bunicului cu broasca, dar ?i calul de ras? era o metafor? reu?it? a mândriei de?arte. Nu trebuia s? fiu susceptibil?. Dac? vecina nu m-a abordat direct, a fost din delicate?e, a spus Helga, nu din dispre?. Eu veneam dintr-o alt? lume, nu m? cuno?tea bine, ?i probabil c? nu ?tia cum a? fi luat eu aten?ionarea.
De altfel, am revenit la sentimente mai bune în curând. Eu am pus un covor gros pe jos care absorbea bine toate sunetele. Ea a mângâiat-o pe Martha ?i a spus c? e foarte frumoas? ?i am iertat-o pe loc de toat? tevatura. ?i a?a ?i era: Martha era un copil foarte frumos, luase de la fiecare ce era mai bun. Luase p?rul deschis la culoare al lui Hans ?i figura lui teutonic?. Forma b?rbiei ?i gropi?ele în obraji le luase de la mine, îndulcind fermitatea liniilor. ?i avea ?i ochii alba?tri-verzui, a?a cum nu aveam nici eu nici Hans, probabil o gen? recesiv? transmis? de vreunul dintre noi.
Dar gândindu-m? la genele recesive, m? treceau fiorii. Poate c? Martha ... sem?na cu m?tu?a ei Crina, poate c? luase de la sora mea acel ceva înc?p??ânat ?i neadaptabil. Oare s? fie aceast? tr?s?tur? de caracter transmisibil?? Ce-i drept Crina era la antipozi, extrem de pasiv? ?i de introvertit? dar ?i la ea ?i la feti?a mea erau o expresie a neaccept?rii. Martha se manifesta violent ?i exploziv ?i când se punea pe plâns n-o mai opreai cu nimic.
De?i în secret eram îngrijorat?, n-aveam curajul s? discut cu nimeni. Doctorul Cetera? avea psihiatri ?i pshihologi la el în clinic?, dar îmi închipuiam c? mi-ar fi spus ce-mi spunea Hans ?i ce începuser? s?-mi spun? ?i prietenii no?tri, c? totul se tr?gea de la r?sf??.
Într-o zi am mers cu Hans la un supermarket. El a intrat ?i a luat-o ?i pe Martha cu el. Eu am r?mas în parcare ?i i-am a?teptat.
În timp ce a?teptam am v?zut de la distan?? venind spre mine un domn cu un c?rucior de copil. Copilul era cu spatele ?i domnul vorbea cu el. Pân? aici nimic neobi?nuit, mul?i p?rin?i vorbesc cu bebelu?ii lor chiar dac? ei nu pot s? le r?spund?. Dar când s-au apropiat am auzit un glas perfect format ridicându-se din c?rucior. Apoi au trecut de mine ?i uitându-m? dup? copilul care era acum cu fa?a am v?zut un mic omule? cât o lingur?. Era un copil mare, de cel pu?in cinci ani, cu dimensiuni de bebelu? ?i imobilizat. Un copil cu handicap. M-am închinat ?i mi-am zis c? ??tia într-adev?r erau p?rin?i neferici?i, nu eu, care aveam o feti?? perfect dezvoltat? ?i plin? de via??, fie ea oricât de capricioas? ?i de refractar?.
Doream îns? s? evit cu orice pre? orice conflict în familie, ?i mai ales ca Martha s? se dea în stamb? în fa?a lui Hans. Îmi aduceam aminte cu triste?e cum se purtase tata cu noi, cu mine ?i cu Crina ?i cum eram o povar? pentru el. E drept, tata fusese un timp singur ?i dep??it de situa?ie dar r?m?sesem cu impresia c? a?a sunt b?rba?ii în general: nu-i prea suport? pe cei mici, mai ales când fac boac?ne ?i se pun în contra. ?i sim?eam c? a? fi murit dac? so?ul meu ?i-ar fi pus în aplicare metodele b?t?ioase pe care le teoretiza. Sau dac? ar fi încercat, Doamne-fere?te, s? m? fac? vreodat? s? dau în Martha.
Cândva îi jurasem lui Flori, prietena mea din copil?rie, c? eu n-o s?-mi bat p?pu?ile niciodat?. Cum mi-a? fi putut bate atunci propriul copil? Îmi aminteam de cum fusesem b?tut? eu. Dar nu puneam la socoteal? b?t?ile de la Tata sau de la coana Puica, pentru c? acelea s?riser? dincolo de limita patologicului ?i a bestialit??ii. Ci b?t?ile „de rutin?” pe care le luam constant de la Mama, palmele ?i ciufulelile de toate zilele, pentru pricini pe care nu le-am în?eles niciodat? pe deplin. Atunci treceam peste ele, dar acum mi le aminteam cu am?r?ciune. Nu puteam s?-mi amintesc zile întregi din copil?ria mea în care mi se întâmplaser? poate ?i lucururi frumoase, pentru c? amintirile rele ucideau totul. Atâtea zile ucise. Nu voiam s? ucid nicio zi a copilului meu. Nu voiam s?-i ucid niciun zâmbet. ?i eram hot?rât? s?-i rezist lui Hans în problema asta.
Din diploma?ie, o l?sam duminica pe Marta la m?tu?a Helga, chipurile, ca s?-mi petrec în voie unica zi pe s?pt?mân? cu so?ul meu. Am avut astfel parte de câteva ie?iri în ora? foarte reu?ite la concerte cu arti?ti admira?i (printre ei artista care mai târziu a devenit celebr? cu The power of love) ?i o dat?, Hans m-a luat cu el în ora?ul unde lucra ?i mi-a ar?tat ?antierul.
În tot acest timp îns? gândul îmi era numai la Martha ?i prea pu?in savuram toate aceste ie?iri. Unchiul Karl era, conform a?tept?rilor, foarte ar??gos, ?i nu pierdea niciun prilej de a m? admonesta c? Martha e prea mult în centrul aten?iei. De fiecare dat? când veneam luni diminea?a, cu noaptea-n cap, c? nu-mi d?dea pace dorul, ?i a?teptam câteva ore bune pân? ce Martha se scula, unchiul îmi ?inea o predic? în toat? regula despre educa?ie.
Tante Helga ?inea îns? cu mine, dând o alt? interpretare purt?rii mele. Noi ar trebui s-o în?elegem primii pe Nina, spunea ea, în timp ce învârtea ce?tile ?i farfuriile, aranjându-le pentru micul dejun: ?i ea a r?mas f?r? mam?, ?i ea a pierdut o sor?, ?i ar trebui s? în?elegem cât? mil? au pentru copiii lor asemenea suflete r?nite.

Nu puteam, fire?te s-o ascund pe Martha la nesfâr?it de tat?l ei. Mai ales c? dup? câ?iva ani în care Hans muncea ?i în concedii – ca s? strângem bani, a venit vremea când s?-?i savureze ?i el vacan?ele. Aveam un cont frumu?el acum în banc? ?i ne puteam permite s? plec?m cu to?ii cel pu?in o dat? pe an în str?in?tate (am fost în Italia ?i Austria), sau s?-i înso?im pe Helga ?i Karl la b?i.
Lucru ciudat, Martha era destul de cuminte cu Hans. Iar el p?rea s-o iubeasc? cu adev?rat, chiar dac? nu era adeptul r?sf??ului. Nici vorb? s? fie ca Tata, agasat tot timpul de prezen?a noastr?. Hans se bucura de timpul petrecut împreun?, ?i cred c? i-a f?cut sute de poze Marthei (?i mie) ?i casete mai târziu. Cât despre autoritate, era de ajuns s? ridice tonul ?i Martha instinctiv se supunea. La fel ca ?i mine.
Mi-am dat seama, petrecând mai mult timp împreun?, c? pe Hans nu l-a? fi putut ?antaja sentimental niciodat?. Clara, o românc? din anturajul doctorului Cetera? cu care m? împrietenisem, nu „i-o mai oferea” so?ului ei cu s?pt?mânile când se sup?ra sau când voia ceva neap?rat ?i el nu era de acord. Asta îl f?cea s? vin? în cele din urm? ca un c??el, s?-i cer?easc? favorurile. Îmi aminteam cum îl juca ?i Mama pe Tata în foi de vi??, ?i cum la fel f?cea, mai târziu coana Puica. Probabil pentru c? el le-a iubit ?i probabil pentru c? era o fire slab?. Hans nu m? iubea cu siguran?? (chiar dac? de ?inut la mine, cred c? ?inea) ?i n-avea ce pierde dintr-o posibil? desp?r?ire. La cea mai mic? încercare a mea de a fi tran?ant? cu vreo p?rere contrar? r?spundea amenin?ând c?-?i face bagajul. Era îns? relativ u?or de p?c?lit, ?i asta aveam s-o constat pe m?sur? ce interac?ionam în tot mai multe probleme, cele mai multe legate de educa?ia Marthei. Hans a vrut, când Martha a împlinit vreo patru ani, s? o d?m la Kita, adic? la gr?dini??, ca s? se obi?nuiasc? cu colectivitatea, iar eu am sim?it c? pic? tavanul pe mine. Erau la mod? ni?te gr?dini?e care se organizau în p?dure, iar copiii f?ceau numai activit??i în aer liber. M? îngozea ideea c? Martha ar fi putut transpira ?i educatoarele n-ar fi avut unde s-o schimbe. M? îngrozea ideea c? Martha s-ar fi putut r?t?ci. Sau c? pur ?i simplu, nu i-ar fi pl?cut ?i nimeni nu m-ar fi putut suna ca s-o iau acas?. Dar de fapt, recunosc c? mi-ar fi lipsit prezen?a feti?ei mele, fie ?i numai cinci-?ase ore pe zi.
I-am spus lui Hans c? Martha se teme de p?ienjeni ?i de toate insectele ?i m-a crezut ?i pe moment a renun?at la idee. Apoi a venit nenorocirea cu Cernobâlul ?i cu toat? isteria care a urmat, ideea a c?zut definitiv.


Merit? poate povestit, cum m-am adaptat în aceast? perioad? ?i cum, înainte de a deveni cet??ean german cu acte în regul?, am reu?it cu adev?rat s? m? „naturalizez”.
La sugestia m?tu?ii Helga mi-am lipit etichete pe obiectele din cas?, cu denumirea în german? pe care mi-o spunea ea sau Hans. A?a am înv??at s? denumesc obiectele ?i chiar dac? eram nesigur? înc? pe conjug?rile verbelor m?car îmi l?rgisem vocabularul. Când Martha o pornea de-a bu?elea ?i ar?ta cu dege?elul ei câte un obiect, gângurind întreb?tor, eu citeam eticheta ?i-i spuneam. Într-un fel am înv??at limba într-un mod original, eu ?i fiica mea împreun? ?i în acela?i timp.
Apoi, a fost revela?ia vie?ii de zi cu zi. Tr?iam într-un fel de rai al obiectelor. M-am obi?nuit treptat cu robotul de buc?t?rie, cu ma?ina de sp?lat vasele (în România, abia în ultimii ani Tata abia luase o ma?in? de sp?lat rufe!). M-am obi?nuit cu televizorul color, cu video-casetofonul ?i mai târziu, cu camera de luat vederi pe care am cump?rat-o cu Hans de la „Hartlauer” ?i cu care am f?cut nenum?ratele filme cu fata noastr?. Am înv??at s? folosesc pentru scris pixul-creion cu min? 0.5, o banalitate ast?zi, pe atunci un motiv de fascina?ie pentru mine. M-am obi?nuit cu c?ldura din cas?, cu apa cald? la orice or? din zi ?i din noapte. M-am obi?nuit s? suflu nasul pe ?erve?ele igienice în locul batistelor cu model aduse de acas?.
Dar m? mai fascinau ?i altele. Juc?riile Marthei. Îmi retr?iam copil?ria cumva, o copil?rie mult mai fericit?. Mi-era a?a de drag s? m? joc cu ea, s? ne juc?m împreun? cu acelea?i juc?rii, atât de diferite de ce avusesem eu. Martha avea o întreag? colec?ie de ponei cu chipuri de feti?e ?i cu coame lungi, din m?tase, ca ni?te plete de prin?ese, de toate culorile, roz, blond argintiu, negru sclipitor ?i albastru. Avea ni?te p?pu?i vechi de la Tante Helga, „caco” le zicea, cu chipuri ?i îmbr?c?minte de doamne, nu de copii ca la p?pu?ile noastre. Tot de la Helga c?p?tase ?i un iepuroi imens din plu?, cu din?ii beli?i, pe care-l scâlciasem de atâta sp?lat cu detergent, c?ci eram obsedat? s? nu cumva s? se îmbibe de praf ?i Martha s? fac? alergie. Când ea refuza s? m?nânce, de câte ori n-am înduplecat-o numai spunându-i c? „iepura?ul” a mâncat ?i el ?i c? s-ar sup?ra s? ?tie c? st?pâna lui e a?a de mofturoas?!
Când s-a f?cut mai mare Hans i-a luat ni?te jocuri de construc?ie, ca s?-i dezvolte judecata, spunea el, se numeau Matador, ?i constau practic într-o sumedenie de buc??i standard din lemn, cu g?urele ca biscu?ii, unele lungi altele rotunde din care puteai monta dup? proiect o moar? de vânt, un excavator sau un helicopter. Mai târziu au urmat cubul rubic, pe care Martha ?i Hans îl rezolvau cât ai clipi iar eu m? câcâiam ?i nu reu?eam niciodat? mai mult decât s?-i scot o fa??, ?i desigur jocurile electronice, din acelea care piuie ?i f?sâie ?i care-?i pun nervii la o grea încercare.
C? tot am adus vorba de televizor ?i de video, mi-am reluat ?i pasiunea pentru desene animate. Dup? ce-mi terminam treburile ?i când Martha era s?tul? de joac?, c?scam gura amândou? la haiosul serial „Nick Knatterton”, acesta fiind un fel de Sherlock Holmes modern în variant? german?, cu ?apc? ?i pardesiu verde cadrilat. Serialul f?cuse furori prin anii 60 ?i acum se d?dea în reluare. Râdeam cu gura pân? la urechi la faze ca aceea când ?i-a pus drept barb? un homar cu cle?tii desf?cu?i ?i drept capi?on de buc?tar, o crati??.
Ne mai uitam cu pl?cere ?i la emisiunile ?i concursurile de muzic?. M? gândeam c? provenind dintr-o familie de muzicieni, pe Martha ar fi putut s-o pasioneze. Dar ei îi pl?cea doar s? danseze. Îi luasem o triol?, un instrument muzical de juc?rie, ca o muzicu?? cu clape. N-a interesat-o, nici nu s-a atins de ea. Am înv??at s? cânt îns? eu. M? amuza grozav s-o trezesc pe Martha cu triluri de genul suna?i trompete, ta-ta-ra-ta-ta, interpretate la acest instrument.
Dar nu a fost totul numai lapte ?i miere în aceast? perioad? de „naturalizare”. Vreau s? spun c? temerile mele privind duritatea lumii capitaliste s-au adeverit. De?i nu m-au atins personal, am sim?it umbra lor de ghea?? asupra destinului nostru comun, al celor veni?i aici de aiurea, ?i-l includ ?i pe Hans aici, c?ci ?i el era cumva, tot un str?in.
Chiar când am fost la Hans pe ?antier – unde am semnat ca vizitator un protocol complicat ?i mi s-a dat echipament de protec?ie – tocmai am v?zut cum era concediat un om. Din câte am în?eles f?cuse ce-i drept o gre?eal? care pusese siguran?a echipei în pericol, dar nu era ceva iremediabil ?i era prima dat? când se întâmplase. Omul nu era neam?, era m?sliniu la piele, Hans mi-a spus c? era turc ?i c? f?cea parte din alt? echip?, nu dintr-a lui.
Am fost foarte impresionat? de disperarea omului – care nu ?tia ce va face mâine – ?i l-am rugat pe Hans s? intervin? pe lâng? conducere, el care era bine v?zut de patronii lui. Hans mi-a zis f?r? menajamente c? sunt nebun? ca s?-i cer a?a ceva. A? fi ?i eu discreditat, a spus. Atunci, i-am zis cu jum?tate de gur? s? vorbeasc? cu doctorul Cetera?.
- Pentru un str?in? Cu doctorul Cetera? o s? vorbesc dac? voi fi concediat vreodat? eu, a spus Hans privindu-m? cruci?.
Iar eu am în?eles ce era de în?eles.