proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Poate c? acest sumbru avertisment asupra caracterului Mariellei – acum vinovat? moral de concedierea ?i discreditarea unui om (poate cine ?tie a câ?i înainte s? venim noi?) ar fi trebuit s? m? pun? în gard?, c?ci eu eram ?i mai aproape de ea.
În via?a mea de zi cu zi îns?, m? îngrijora mult mai mult faptul c? rela?ia mea cu Ţu?u intrase într-o nea?teptat? eclips?. Ne vedeam rar, tot în locul nostru ?tiut ?i secret, eu îi d?deam SMS-uri cu sutele, c?ci începuse ?i la noi, ceva mai devreme ca în România, nebunia cu celularele. Ne întâlneam mult mai rar acum pentru c? era foarte greu s? ne sincroniz?m programele, îmi spuneam. Dar parc? nici el nu mai era acela?i.
Într-o zi, dup? ce am f?cut dragoste, a spus, f?r? s? se sinchiseasc? de sufletul meu, ba chiar cu aerul c?-mi face un compliment, c? eram o „amant? de criz?”, o amant? economic?. În timp ce pe mine m? sedusese con un par de palabritas, cu altele cheltuise enorm pe parfurmuri ?i bijuteri scumpe, pe gen?i de designer ?i ma?ini de lux. În timp ce eu m? mul?umeam s? fac dragoste în hoteluri de mâna a doua, altele avuseser? preten?ii numai la loca?ii exclusiviste. Habar n-avusesem c? existaser? ?i „altele”. Habar n-avusesem c? eu eram „o amant?”. L-am întrebat cu lacrimi în ochi: asta sunt eu pentru tine?
M-a ciupit de unul dintre sfârcuri ?i a spus râzând: e, hai n-o ?i tu în tragic, a?a se spune, nu? Iar eu eram atât de disperat? încât din ce sim?eam mai tare indiferen?a lui, din aia m? ag??am mai tare de el, c?utând o cât de mic? dovad? de iubire, o cât de mic? dovad? c? m? în?elam. Cer?etoare, cer?etoare de dragoste, asta devenisem.
Vulnerabilitatea mea cred c? atr?gea de departe hienele oricând dornice de prad? ?i la serviciu de asta aveam parte. De o hien? mereu la pând?: Mariella, ?efa mea. Noul meu loc de munc? era organizat tot pe principiul „orizontal” ca ?i clinica condus? de Cetera?, în sensul c? o angajat? f?cea ?i ore în front-office, adic? la recep?ie, cu clien?ii ?i în spatele cortinei, respectiv la fi?iere ?i la scriptologie. Eu nu ?tiam nici englez? – în anii aceia deja devenit? limb? universal?, ?i nici calculatorul, deja scul? indispensabil?. A?a c? orele petrecute la recep?ie erau un chin ?i adesea m? rugam de câte o coleg? s? facem schimb. De aceea aveam parte de Mariella mai mult decât celelalte.
Frau Direktorin ne aduna în fiecare diminea?? la briefing, apoi înainte s? plec?m, la debriefing, ?i a?a îi pl?cea de mult s? foloseasc? termenii ??tia, c? îi repeta mereu ca pe cine ?tie ce inven?ie. Eu îi ?tiam de la m?tu?a Helga, care îmi spusese odat? c? se foloseau la armat?, în armata american?, a?a cum avusese ocazia s? afle în timpul scurtului ei prizonierat de dup? r?zboi. Asta însemna de fapt mai pe române?te „instruire” apoi „descoasere”, cam ceea ce era ?i raportul de gard?. La briefing, Mariella ne atr?gea aten?ia s? fim loiale firmei ?i s? re?inem cu grij? tot ce se spune împotriva ei, împotriva persoanelor cheie din firm?, iar la debriefing se a?tepta s?-i raport?m ei exact acele lucruri. De multe ori îns?, cabotin?, venea peste noi ?i în cursul zilei ?i ne d?dea tot felul de reprezenta?ii comice, imitând pe unul ?i pe altul, nu o dat? chiar pe noi, angajatele ei, care eram de un caraghioslâc formidabil în ochii ei. Ar fi prins-o bine meseria de actri??.
Modul cum îmi pocea numele, fr?mântându-l între buze, f?când din el un fel de parodie a ceea ce de fapt reprezenta numele meu, m? sup?ra teribil. Mi s-a p?rut întotdeauna c? numele este un fel de proprietate a omului, o posesiune intim?, cea mai important?, la care n-are voie s? atenteze nimeni.
Modul cum îl accentua ea, Nin-na, de parc? se sprijinea de n-ul din mijloc o f?cea proprietar? pe numele meu, într-un mod mult mai nepl?cut decât i-ul prelungit cu care m? gratula b?rbat?-su. Din nefericire „Nina” rima cu mai toate diminutivele italiene?ti a?a c? Nin-na poverina, Nin-na bruttina, ?i chiar Nin-na buccina, acesta din urm? fiind numele unui instrument muzical, un fel de trompet? r?sucit?, erau poreclele mele; nu numai eu, aproape toate eram pricopsite cu porecle puse de ea.
Ne tachina în special pe cele care aveam copii, c? nu suntem decât ni?te slugi, cu fa?a ridat? de nesomn, cu fundurile l??ite de na?tere, cu ?â?ele c?zute de la al?ptat. În timp ce ea, care nu f?cuse copii, se putea l?uda cu tinere?ea p?strat?, cu silueta ?i cu timpul liber pentru sine.
- Nimeni n-ar zice de exemplu c? Nina-buccina e cu patru ani mai tân?r? ca mine. Arat? ca o bunic?. În curând, o s? ?i fie bunic?, dac? fie-sa îi toarn? vreun plod. O s?-i spunem atunci Nina-nonina.
Râsete silite. Inclusiv râsul meu.
Unul dintre co?marurile mele era exact acesta: Martha r?mânând îns?rcinat? cu vreunul din ga?ca cu care umbla. B?nuiam c? are un iubit, b?nuiam ?i cine este dar nu puteam face nimic – eram imobilizat? în timiditatea mea ?i în distan?a pe care fiica mea o punea între ea ?i mine. Nu m? peocupa atât aspectul moral al chestiunii (mentalit??ile erau cu totul altele ca pe vremea tinere?ii mele, în plus dat? fiind situa?ia mea, eram oricum ultima din lume care a? fi avut dreptul s-o judec) cât chestiunile practice. ?tia ea oare s? se fereasc? de o sarcin?? ?tia s? se fereasc? de bolile venerice ?i mai ales de SIDA, care devenise spaima vremurilor în care tr?iam? F?cea oare la ?coal? ore de educa?ie sexual?? Nu îndr?zneam s-o întreb. Iar pe Hans treaba asta nu-l preocupa câtu?i de pu?in.
Cobeala incon?tient? a Mariellei nu s-a adeverit pân? la urm?, dar am avut parte de o foarte mare ?i urât? surpriz? din partea fiicei mele, care a dep??it tot ce f?cuse pân? atunci.
Ne luasem printr-un credit ipotecar o locuin?? frumoas?, un fel de vil? cu etaj ?i cu gr?din?. Era destul de neobi?nuit pentru un cuplu din clasa de mijloc, dar economiile noastre de atâ?ia ani ?i serviciile relativ sigure ne f?cuser? eligibili. Neobi?nuit? în ochii fo?tilor no?tri vecini de pe strada unde st?tusem cu chirie (cum stau majoritatea nem?ilor) era ?i ambi?ia lui Hans de a parveni, de a fi mai mult decât ce eram, catalogat? drept un fel de grandomanie de fost „estic” din lag?rul comunist.
La pachet cu proprietatea, am „mo?tenit” ?i un iepura? alb, de cas?, o ras? ca de Angora, a?a cum eu ?i cu sora mea Crina ne dorisem cândva în copil?rie. Bunica îns? nu se l?sase înduplecat? cu niciun chip, de?i Bunicul voise s? ne cumpere unul din Obor, pe motiv c? urina lui ar fi stricat pielea pantofilor dac? accidental ar fi ajus acolo – ?i câte „accidente” de genul ?sta nu s-ar fi întâmplat cu dou? feti?e îng?duitoare ca noi! A?a c? având acea mic? frustrare în suflet, i-l d?dusem în grij? Marthei, socotind c? o s-o „responsabiliz?m” ?i o s-o distragem de la „picturile” pe care le f?cea pe postere cât peretele, în camera ei, de la ie?irile cu ga?ca ?i de la alte prostii.
L-am numit pe iepura? Ţupi-Zdup (râzând cu Hans de u?oara conota?ie porcoas? pe care Martha n-o pricepea) ?i i l-am dat în grij? domi?oarei, care a p?rut la început destul de dedicat? ocupa?iei. Surpriza cea cumplit? avea s? vin? într-o zi când, plecând un pic mai devreme de la serviciu (adic? n-am mai stat la ore suplimentare), am intrat în curte, cu o strângere de inim?, un fel de presim?ire rea. Mi s-a p?rut c? ceva nu e în regul? ?i am z?bovit o clip? s?-mi dau seama ce înainte s? intru în cas?.
M-a frapat norul de mu?te, de fapt am auzit bâzâitul lor asurzitor. L-am v?zut apoi pe s?rmanul animal atârnat într-un fel de ?treang din sârm?, de un copac. Era o imagine de co?mar, ?i am sim?it c? le?in. Nimic, nici m?car antipatia Marthei pentru mine, nici dorin?a de a-mi face r?u nu putea justifica o asemenea groz?vie. Fiica mea, o criminal?!
Am v?zut cu groaz? c? bietul animal mai mi?ca. Da, era înc? viu. Dar cum s? ajung la el s?-l dezleg? M-am adunat ?i am început s? gândesc. Aveam în curte din fericire o banc? de lemn pe care am reu?it s-o trag ?i s? m? urc pe ea. L-am prins pe Ţupi cu o mân? ?i cu cealalt? i-am dezlegat sârma din jurul din gâtului; amprenta nodului de la ?treang era întip?rit? în carne, sângerase ?i de aceea veniser? mu?tele. Oare de cât timp se chinuia în halul ?la? În clipa când am finalizat opera?ia, Ţupi a s?rit cu o vitalitate extraordinar? ?i s-a ascuns într-un tufi?. Marele lui noroc fusese rigiditatea sârmei – probabil ?i greutatea lui mic?, altfel ?i-ar rupt gâtul cu siguran?? sau s-ar fi sufocat.
Dar cum putuse Martha face a?a ceva? Am intrat în cas?. Cred c? niciodat? nu fusesem mai tentat? de a o pocni ca acum. Ar fi fost prima dat? în via?? când a? fi b?tut-o.
Am g?sit-o stând pe sofa, bâ?âindu-se de la mijloc ca un cer?etor de la metrou. Fredona un cântec monoton. ?i – Doamne, avea acea privire r?t?cit? de care-mi spusese Ţu?u cândva c? e caracteristic? droga?ilor. Mi s-au înmuiat picioarele. Toat? furia mi se topise într-o spaim? înghe?at?.
- Ce-ai f?cut Martha? am mai avut putere s? îngaim.
Martha s-a întrerupt din cântat.
- De ce l-ai spânzurat?
- Nu l-am spânzurat eu. Florian a f?cut-o.
Florian era colegul ei de clas?, cel pe care-l suspectam c? îi este ?i iubit.
- De ce l-ai l?sat?
- Dar ce-ai fi vrut, s? cread? c? sunt o proast??
- Cum adic?? Respectul pentru via?? e pentru tine o dovad? de prostie? Martha – nu cumva, mi-a trecut fulger?tor prin minte, nu cumva ... ai intrat într-o sect?? Tu ?i prietenul t?u ...?
A început s? râd?, apoi râsul i-a înghe?at într-un rictus care m-a f?cut s? m? gândesc la rânjetul pe care-l punea pe fa?a personajelor din „picturile” ei.
- Nu ... drag?, n-am intrat, stai lini?tit?. Nu cred în nimeni ?i în nimic.
Dar spaima nu m-a p?r?sit. Droguri? Probabil!
Am jurat c?-i spun lui Hans ?i m-am ?inut de cuvânt. El, care o suspecta de mult, o amenin?ase nu o dat? c? o mut? undeva în alt ora?, poate chiar în alt land, la o ?coal? cu internat, ca s-o despart? de anturajul ?la toxic. De data asta va trebui s? punem piciorul în prag, indiferent de consecin?e. Hans avea dreptate c? o sc?pasem din mân?. ?i începusem s?-i dau dreptate ?i c? vina în mare parte, îmi apar?inea.
De data asta n-am mai acoperit-o. Îndat? ce so?ul meu s-a întors în ora?, sâmb?t?, am abordat-o pe Martha împreun?, de fapt Hans a convocat-o destul de oficial ?i de dur s? se prezinte pentru o discu?ie. El s-a erijat în procuror, iar eu, chipurile, reprezentam completul de judecat?. C?utasem toat? s?pt?mâna prin curte, în to?i bosche?ii, dac? nu cumva era aruncat? vreo sering?, vreun ac, vreo ?igar?, ceva suspect. N-am g?sit nimic. Dar asta nu însemna neap?rat absen?a faptei.
Martha avea alt? acum fa??, era odihnit?, era lucid?, î?i reluase fa?a ei obi?nuit? cu care ne în?ela de atâta timp. Când Hans a pus-o s?-?i explice gestul, a r?spuns cu dezinvoltur?, ca ?i cum avea r?spunsul deja preg?tit.
- Da, Florian d? la medicin? ?i a vrut, cum s? spun, s? observe cum se manifest? moartea, ?tii, la nivel fiziologic ... cum se spune. La ?coal? sunt interzise asemenea experimente, a?a c? n-am avut ce face. Bietul animal a fost deci sacrificat pe altarul ?tiin?ei, nu cum crede mama, pe altarul vreunei zeit??i p?gâne. Iar de droguri, nici vorb?. Nici pomeneal?, eu nu iau a?a ceva ?i nimeni dintre prietenii mei sau de la mine din clas?. Uita?i-v? la mâinile mele, n-am niciun semn.
- De ce erai atunci ca o curc? beat? când te-a prins maic?-ta?
- Pentru c? eram foarte tulburat?, la fel ca ?i tine, mam?, de ce v?zusem. Îmi pare bine c? l-ai salvat. Florian s-a speriat când ai venit ?i a fugit. ?i t?ticule, s? ?tii c? î?i stau la dispozi?ie oricând pentru testul toxicologic.
Vorbea pe un ton sigur pe sine, jovial. Se sim?ea st?pân? pe situa?ie. Martha ?tia s? joace teatrul perfect ?i avea întotdeauna argumente ?i elocin?? când voia.
S-a aplecat ?i l-a pupat pe Hans, dup? care, pref?cut?, m-a pupat ?i pe mine.
- Dac? vre?i fac ?i test de virginitate, a plusat, zâmbind ca o vedet? de cinema.
Hans a taxat-o imediat, semnalându-i c? nu se prinde în jocul ei: Nu e cazul s? fi vulgar?, virginitatea ta nu ne intereseaz?. Po?i s? pleci, a ad?ugat, v?zând c? st?tea în continuare în fa?a noastr?, ca de la egal la egal.
Dup? o jum?tate de or? de discu?ii am deliberat c? n-o s-o mut?m deocamdat? de la liceu. Hans a promis îns?, solemn, c? va sta cu ochii pe ea ?i i-a comunicat fiicei noastre c? în s?pt?mânile ce aveau s? urmeze nu mai avea voie s? primeasc? pe nimeni ?i nici s? ias? în ora? cu „ga?ca”. În caz c? era c?lcat? interdic?ia, a amenin?at-o, va pune poli?ia pe urmele lor.

Rolul de paznic al Marthei îmi c?zuse cât se poate de prost, fiindc? m? obliga s? vin direct acas? de la servici ?i s? evit s? vorbesc la mobil cu Ţu?u. Ba chiar s? am grij? s? ?terg imediat SMS-urile trimise în care îi m?rturiseam cât de mult îl iubesc ... ?i cât de mult vreau s?-l v?d. Ce nenorocire dac? ar fi înc?put pe mâna fiicei mele, c?reia trebuia s?-i fiu temnicer.
Am continuat s? m? v?d cu Ţu?u tot atât de rar ... din ce în ce mai rar. Abia dac? mai catadicsea la sfâr?it de lun? s? m? ia cu el cu ma?ina, s? m? duc? la motel ?i s? facem dragoste automatist, f?r? pic de tandre?e, el neutru ?i indiferent dup? act, fâcând imediat du? ca pentru a se sp?la de amprentele mele ?i de mine, preg?tindu-se poate, pentru o alta.
În rest, în lungile a?tept?ri dintre întâlnirile noastre, nu mai comunicam aproape deloc. Cred c? disperarea mi se citea pe fa?? de la o po?t? ?i dup? ce c? trebuia s? îndur supliciul, trebuia s? mai suport la serviciu ?i cabotinismul Mariellei.
Orele treceau îngrozitor, în cea mai mare parte eu, când nu lucram la front-office, transcriind pe formulare cu antet nesfâr?ite bilete de ie?ire sau scrisori medicale, sortând vrafuri de coresponden?? venit? pe adresa spitalului (inclusiv facturi) ?i punând-o pe c?pr?rii, cu adnot?ri lipite pe Aufkleber-e (stickere), pentru a fi înregistrate ?i distribuite la cine trebuia, decupând articole din pres? care ne priveau ?i punându-le în plicuri care mergeau direct la Cetera? ?i la comitetul de ac?ionari. Aceea?i munc? o f?ceau toate colegele mele, cu schimbul.
Perfidia sor?ii a f?cut ca într-o zi s? fiu eu aceea care am dat peste reclama?ia cucoanei care se certase cu prietena mea Clara. Mi-a fost fric? s? o rup ?i s? o pun pur ?i simplu la co?. Erau prea proaspete în urechile mele amenin??rile Mariellei ... eram prea slab? ?i prea dependent? de al?ii. Am pus reclama?ia în tava de documente care mergea la înregistrat. Omenia nu mai era de mult pentru mine o op?iune ...
Am crezut c? sunt într-un fel de depresie. Mariella m? sim?ise sângerând ?i desigur ironiile erau îndreptate cu predilec?ie spre mine. ?i am mai crezut c? era din cauza depresiei faptul c? ciclul îmi întârzia. O tulburare hormonal?. Într-o doar?, am luat totu?i un test de sarcin? ?i uimit?, am v?zut cele dou? liniu?e conturându-se clar pe banda îmbibat? de urin?.

F?r? s? fi fost vorba de vreun ?iretlic dibaci din acelea pe care le folosesc femeile ?mechere ca s?-?i lege b?rba?ii pe care-i iubesc, iat? c? eram gravid?. Mai proast? decât o consideram pe fiica mea în asemenea probleme, iat? c? eu „picasem” ca o adolescent? f?r? experien??!
Trebuia ca Ţu?u s? afle f?r? întârziere! Dar cum s?-i spun? C? doar nu era s?-i trimit un SMS cu un lucru atât de delicat. Nu mai puteam a?tepta înc? o lun? ca s?-i spun! N-a? fi putut nici s? m? duc la el în corpul cel?lat de cl?dire f?r? s? stârnesc suspiciune. Se pare c? soarta era totu?i de partea mea, c?ci mi-am amintit c? în curând era ziua de na?tere a doctorului Cetera?. Urma deci s? dea una dintre sinistrele lui petreceri pe yacht ?i desigur, eram invita?i ?i noi, ?i iubitul meu, prieten de familie cu doctorul.
Ne-am întâlnit deci pe yacht, eu cu Hans ?i cu Martha, Cetera? de mânu?? cu Mariella, Ţu?u singur ?i familiar cu toat? lumea, ciocnind pahare cu to?i românii, c?ci ne nimerisem acum s? fie vechiul nostru grup, prietenii de suflet ai ?efului nostru. Desigur, lipseau Clara ?i so?ul ei care plecaser? în alt ora? imediat dup? concedierea acesteia, dar am vorbit despre ea cu alte persoane din comunitate.
Întru lin?tirea con?tiin?ei mele aflasem de curând c? prietena mea lucra acum la o fabric? de ciocolat?, pe linia de ambalare ?i era extrem de mul?umit? de salariu ca ?i de organizarea muncii – p?cat Nina c? n-ai ?i tu ?ansa s? lucrezi într-o întreprindere pur ?i tipic nem?easc?, ci stai în c?catul ?la amestecat, mi-a spus când am stat de vorb? la telefon.
A?a c? faptul c? îi înregistrasem reclama?ia, pe care n-am avut curajul s? i-l m?rturisesc niciodat?, n-o mai afecta în niciun fel, domeniul fiind cu totul altul ?i referin?ele nefiindu-i cerute. Totu?i, t?r??enia cu pacienta nu se oprise acolo. Tot astfel cum ofensa?ii din secolele trecute î?i trimiteau martorii ca s? cear? satisfac?ie, doamna î?i trimisese avoca?ii acas? la Clara, care se trezise cu ei pe nepus? mas?. Sim?indu-se incapabil? s? se dueleze cu legea german?, acceptase s?raca, s?-?i prezinte scuzele de rigoare fostei ei paciente, în scris, suprem? umilin?? pentru un om atât de mândru ca ea.
Dar propria mea urgen?? m? preocupa mai mult decât aminitrea unei prietene care ie?ise din via?a mea.
Ţu?u a venit la noi dup? ce a socializat cu românii. L-a privit cu ironie pe so?ul meu – era mai înalt cu un cap ca el – ?i i-a dat mâna, de sus, scuturându-i-o de câteva ori ca un politician.
- Señor Hans, sunt încântat s? v? cunosc, a spus, am avut onoarea ?i deosebita pl?cere s? lucrez cu so?ia Dvs.
Ironia din „s? lucrez cu so?ia” m-a plesnit ca o palm?.
Nu am putut s?-l privesc în ochi când mi-a urat pe un ton jovial ?i neutru o sear? bun?, ca unei simple cuno?tin?e. Am înghi?it în sec întrebându-m? dac? voi putea s? vorbesc cu el în particular.
Ţu?u str?lucea prin toate grupurile. De câte ori a catadicsit s? vin? ?i în micul grup pe care-l formam noi, familia Helmans, l-a tratat pe Hans cu o b?d?r?nie cras?, perorând ?i contrazicându-l cu superioritate de cum deschidea gura, f?r? ca pe mine s? m? bage în seam? câtu?i de pu?in. Hans n-a priceput cu siguran?? nimic, punând probabil totul pe seama arogan?ei cu care-i trateaz? îndeob?te medicii pe muritorii de rând. Dar eu pricepeam c? totul nu era decât o reprezenta?ie în for?? cu scopul de a m? umili ?i a m? descuraja s?-l abordez între patru ochi. Eram îns? atât de disperat? c? nu m-am l?sat p?guba??. Chiar dac? f?ceam apel la o inim? care suna ocupat, m-am dus dup? el, încercând s? m? apropii de grupuri ce se formau pe lâng? el cu un pretext sau altul, l?sându-l pe bietul Hans în grija Marthei, a c?rei posibil? suspiciune nu m? mai interesa. Eram ca în trans?. La un moment dat l-am pierdut din ochi. Unde se ascunsese? La toalet?? În buc?t?ria yachtului? În cabina de comand??
Nu, Ţu?u era în locul unde se a?tepta mai pu?in s?-l caut. Venise lâng? b?rbatul meu. Era de o solicitudine plin? de de condescenden??, un fel servilism exagerat ca ?i când, dup? ce-i demonstrase so?ului c? era un prost în toate domeniile de conversa?ie, el îl trata ca pe un împ?rat. La un moment dat, a insistat atâta s?-l serveasc? pe Hans cu bere, încât Hans a acceptat, jenat, de?i abia mai putea s? se ?in? pe picioare de cât b?use. Eu spuneam într-una destul, destul. Iubitul meu insista c? înc? una nu stric?. Cu siguran??, planurile lui Ţu?u luaser? alt? întors?tur?. Dorea ca Hans s? se îmbete cui, s? ne vad? pleca?i cât mai repede de la petrecere, ca s? r?mân? s? se distreze f?r? pericol de vreo scen? din partea mea. Martha a fost cea care a sesizat ceva din manevrele lui, f?r? s? intuiasc? ?i motivul, ?i a salvat onoarea familiei:
- Domnule, tata are dou? mâini ?i dou? picioare ca ?i Dvs., a?a c? nu e cazul s? v? da?i atâta osteneal?. ?i dac? n-ar fi a?a, l-a? servi eu, nu l-a? l?sa pe un str?in s? fac? pe barmanul.
El a râs ?i a certat-o în glum?, spunând c? ?tie cum e s? ai o fiic? adolescent? ?i cam obraznic?, deoarece avea ?i el dou?. Martha i-a întors ostentativ spatele.
Iar nenorocita de petrecere nu se mai termina. Mâncarea nu se mai termina, berea p?rea nesfâr?it?. A venit miezul nop?ii, am cântat mul?i ani tr?iasc?, am suflat în lumân?ri. Cetera? a luat cadoul ?i l-a desf?cut, s-a pref?cut încântat ?i ?i-a ?ters musta?a dup? care încolona?i, l-am pupat fiecare pe amândoi obrajii. Eu tot nu apucasem s? schimb vreo privire, nu mai vorbesc de vreun cuvânt, cu Ţu?u.
Gândurile trebuia s? le ?in în mine, le înghi?eam. Eram constipat? cu ele. Cu atât mai r?u dac? aveam s? mor. Cui i-ar fi p?sat oricum? Pân? la urm? toat? otrava mi-a dat o cumplit? stare de vom?. M-am dus la baie. Am dat acolo peste Mariella. Î?i împrosp?ta rimelul pe gene ?i mâinile îi erau dezgolite de la umeri.
- Ce faci, cara, ai obosit?
M-am înro?it, aluzia era clar? la modul cum m? învârtisem ca un câine în jurul cozii toat? noaptea. Imbecila m? observase, nimic nu-i sc?pa. M-am uitat ?i eu la ea. ?i am v?zut un semn pe încheietura mâinii. O inim? str?puns? de o s?geat?. Am intrat în cabin? ?i am vomat, cu toat? imensa ru?ine de a o avea pe ea dincolo de u??.
Am visat semnul de pe mâna Mariellei în acea noapte. Semnul iubirii – semnul tr?d?rii. M-am trezit cu o ghear? în piept, am crezut c? am f?cut infarct. S?geata care str?pungea inima mea era de fapt cea desenat? acolo.

Ab?tut?, i-am scris amantului meu un SMS a doua zi de la servici c? trebuie neap?rat s? ne vedem. Dup? un minut care a durat cât o ve?nicie, mi-a r?spuns c? e de acord. Dup? program, la ora ?ase, într-unul din parcurile de la marginea ora?ului în care ne plimbaser?m de atâtea ori.
M-a a?teptat lâng? poarta din fier forjat ?i ne-am îndreptat spre o alee mai l?turalnic?, unde ne-am a?ezat pe prima banc? ce ne-a ie?it în cale.
- Zii, ce vroiai s?-mi spui? m-a abordat direct, f?r? cea mai mic? emo?ie pe chip, în timp ce butona ceva pe celular.
Am ?optit încet, ro?ind f?r? vreau, c? o s? am un copil. A spus distrat, continuând s? butoneze: felicit?ri, ?ie ?i lui señor Hans. Se zice c? al doilea copil reinventeaz? c?sniciile pe cale s? se destrame.
De?i m? a?teptam la o reac?ie negativ?, cinismul lui m-a descump?nit. Am r?spuns, cu glasul pierdut:
- Adic? cum, tu nu crezi c? e al t?u?
A l?sat din mân? celularul ?i l-a pus pe banc?, între noi.
- Cum vrei drag? s? cred asta, când probabilistic, ?ansele sunt atât de mici? Când tu te-ai culcat în fiecare noapte cu so?ul t?u ?i doar o dat? pe lun? cu mine? Gânde?te-te, c? probabilitatea s? fie al meu e de 1 la 30 adic? ... vreo 3 la sut?.
Bineîn?eles c? nu-i spusesem niciodat? c? so?ul meu nu se mai uita aproape deloc la mine. Cum s? spun asemenea intimit??i care m-ar fi mic?orat ca femeie în ochii celui pe care-l iubeam? Ce-i drept îns?, în ultimul timp, de când devenisem alia?i „împotriva” Marthei, Hans catadicsise s? m? t?v?leasc? de câteva ori prin cearceafuri, dar aveam motive s? cred c? sarcina mea data dinainte.
- Bun ?i presupunând c? e al meu, ce vrei? s-a pref?cut c? nu în?elege. S? te iau de nevast?? E?ti deja m?ritat?!
Am r?spuns timid, c?, m? gândeam, asta ne leag? pentru totdeauna. Chiar dac? nu m? mai iubea, chiar dac? iubea pe altcineva – ?tiam asta – copilul deschidea o nou? punte între noi. Nu avea deptul s? m? p?r?seasc? de tot, f?r? drept de apel.
- Nina, bag?-?i clar în cap. Nu m? intereseaz? copilul t?u, cum nu m? mai interesezi nici tu. Cum vrei s? ?i-o spun mai clar? Rela?ia noastr? s-a sfâr?it. Dac? îmi intentezi proces de paternitate ?i câ?tigi, o s?-?i pl?tesc pensie alimentar?. Altceva nimic îns? n-o s? ai de la mine. ?i pensia, dac? o s? mai am din ce. Pentru c? o s? plec de aici, cred c? nu-?i închipui c-o s? stau s? m? arate lumea cu degetul; o s? m? întorc în Spania. Asta vrei? Spune, asta vrei? Ruinarea mea ?i, mai mult ca sigur, ruinarea familiei tale?
- Dac? voiam s? te ruinez nu a? fi min?it pentru tine. Nu mi-a? fi încheiat cariera ca s? ?i-o salvez pe a ta.
Îndr?znisem s? ridic pu?in tonul, în furia care m-a cuprins o clip? pentru absurditatea ?i tenden?iozitatea afirma?iei lui. Bineîn?eles c? orgoliul lui masculin n-a r?bdat.
- Marea ta carier? de infirmier?! a izbucnit. Nu ai nicio dovad?. S? nu-?i treac? prin cap s? m? ?antajezi, c? s? ?tii c? fac urât. Instinctiv, involuntar poate, a ridicat mâna, ca pentru a m? lovi. Avea pe fa?? acel rictus pe care-l ?tiam atât de bine de la Lucian Postolache ?i de la coana Puica, care înainte s? m? pocneasc?, î?i strâgeau buzele ?i inspirau adânc, ca pentru a-?i lua avânt. M-am tras într-o parte, c?tre marginea b?ncii, ?i s-a repliat ?i el.
- În fine, pân? la urm? nici nu ?tiu de ce te agi?i atâta, a continuat pe un ton mai blând. Dac? te intereseaz? atât de mult copilul ?sta, p?rerea mea e c? nici n-o s? se nasc?. La vârsta ta ?i la cât de stresat? e?ti de toate alea, nu cred c? o s? duci sarcina pân? la cap?t, asta a?a, între noi doi fie spus, dac? vrei o opinie medical?.
Ceea ce a spus m-a r?nit atât de tare c? m-am ridicat de pe banc?. A? fi vrut s?-i spun ?i eu ceva la fel de cinic, ca de exemplu „s? ave?i grij? domnule doctor Pepe Lacerna, care cândva a?i fost pentru mine Ţu?u, când merge?i cu Mariella s? face?i amor în vreo sal? de opera?ie, s? nu l?sa?i descuiat ?i s? nu mai nenoroci?i vreo alt? asistent?, c? nu se merit?”. Dar n-am putut. Odat? c? mi-era fric? de reac?ia lui. Dar era ?i altceva, o decen??, decen?? a iubirii, fie ea ?i r?nite de moarte în felul ?sta mâr?av. Iubirea adev?rat? nu se sup?r?, nu se trufe?te, nu se poart? cu necuviin??. Unde auzisem asta? De mult, în copil?rie, îl auzisem pe Bunicul, citând din Apostolul Pavel.
M-am ridicat ?i l?sându-l acolo, trecând pe lâng? tineri cu copii în c?rucuior ?i îndr?gosti?i care se ?ineau de mân?, am ajuns la marginea cealalt? parcului ?i am luat un autobuz pân? acas?. De acum înainte, copilul pe care-l purtam în pântec era al meu ?i al lui Hans. De acum nu mai existau pentru sufletul meu decât so?ul ?i copiii mei.


Îndat? ce mi-am mai revenit suflete?te, m-am gr?bit s? rezolv problema delicat? a m?rturisirii fa?? de propria mea familie. Într-o diminea?? dup? ce i-am pus micul dejun Marthei ?i pân? ca ea s? se duc? la liceu, am rugat-o s? m? asculte pentru câteva minute. Profitam de ocazie c? Hans era plecat din ora? pentru câteva zile ?i c? Martha, expirându-i în acea zi interdic?ia de a se vedea cu prietenii ei (ca r?splat? pentru buna purtare) ar fi trebui s? fie în toane mai bune. Îmi construisem o fa?? aparent vesel? ?i u?or glumea??, dar r?spunsul a n?ruit-o pe dat?.
- Acum te-ai g?sit? Nu vezi c? m? gr?besc? ?i ce mare chestie vrei s?-mi spui? Iar vreo predic?? M-am s?turat, s? ?tii!
- Martha, am spus, gândindu-m? la cum m? tratase Ţu?u dar str?duindu-m? s? nu-mi pierd cump?tul, tu e?ti ... e?ti sânge din sângele meu. De ce te por?i a?a cu mine?
- Bine, zii, ce vrei s?-mi spui?
- Martha, am început bâlbâindu-m?, ce-ai zice dac? ai mai avea un fr??ior sau o surioar??
R?spunsul a venit cât se poate de prompt, ca un du? rece.
- Ce, ai înnebunit? Nici s? nu te gânde?ti.
A disp?rut în camera ei, probabil s?-?i caute ceva. De acolo a continuat s? vorbeasc? cu mine, stringând ca s-o aud:
- Ce ai înnebunit, vrei s? faci vreun handicapat cu cine ?tie ce malforma?ie ?i s? mi-l la?i plocon dup? ce voi o s? muri?i? S? m? chinui toat? via?a, a?a ca m?tu?a Helga cu unchiul Karl?
A revenit în buc?t?rie cu o pereche de ?osete în mâini pe care ?i le-a tras apoi m-a privit.
- Ce, e?ti deja gravid?? Dac?-i a?a, s? faci cât mai repede chiuretaj! Tata ?tie?
- Nu, am ?optit. Te rog, nu-i spune la telefon ... nu înc?. Te rog.
Ochii mei erau a?a de rug?tori ?i glasul meu a?a de fierbinte ?i de ?optit, c? ea s-a uitat surprins? ?i a t?cut pe moment. De ce îmi trecea prin minte c? ea f?cea ni?te calcule, ni?te compila?ii, c? punea cap la cap informa?ii ?i era deja gata cu concluzia?
?i concluzia a venit, necru??toare. Poate c? a vrut doar s? m? r?neasc?, la întâmplare.
- Nu cumva nu el al lui?
M-am ro?it violent ca o proast?, tot sângele mi-a venit în ochi ?i n-am putut s? îndrug nimic. Martha nu m-a mai privit, ?i-a smuls ghiozdanul de pe scaun ?i a ie?it trântind u?a. Iar eu m-am dus la clinic? cu o stare de spirit cum nu i-a? fi dorit nici unui du?man. M-am avântat viteje?te în treburi, de?i gândul îmi fugea ca un covor de sub picioare, l?sându-m? buimac? ?i ame?it? în mijjocul frazelor pe care trebuia s? le scriu pe hârtiile cu antet. Oare Martha o s? m? spun? lui Hans? Oare chiar m? v?zuse cum alergasem dup? spaniol la petrecerea de pe yacht, oare avusese ea maturitatea s? în?eleag?? Oare mai puteam drege situa?ia pretextând c? m? înro?isem de sup?rare fiindc? m? jignise profund suspiciunea ei? Oare ar fi trebuit s? i-o iau înainte, spunând-o lui Hans, care luat prin surpindere, cu siguran?? i-ar fi tras o mam? de b?taie? Mi s-ar fi p?rut totu?i o mâr??vie s? procedez a?a. Nu a?a a? fi vrut s? afle so?ul meu o veste atât de delicat?. Va trebui totu?i s?-i spun cât mai curând, ca s? nu stârnesc suspiciuni ?i mai mari. Dar dac? ?i Hans ar fi spus acela?i lucru ca Martha ?i ca sadicul de Ţu?u, c? eram prea b?trân? s? mai risc s? fac un copil? Pe vremea aceea, din p?cate, cam asta era prejudecata general?, nu ca acum când f?cutul copiilor spre patruzeci de ani nu mai e privit ca o incon?tien??. A? fi putut îns? invoca antecedentele chiar din familia noastr?, unde str?bunica lui Hans – mama Helg?i – avusese doi copii s?n?to?i trecut? bine fiind de patruzeci de ani.
Am încercat s? m? desprind din tentaculele gândurilor negre ?i s? m? concentrez pe ce fac. De la un timp, munca mea de serviciu devenise un soi de activitate conspirativ?. Cu vreo dou? s?pt?mâni în urm?, primisem ca de obicei sarcina s? transcriu specifica?iile medicale pe hârtiile care mergeau la pacien?i. V?zusem îns? suprins? c? nu era scrisul vreunui medic, ci scrisul Mariellei. Ridicasem privirea ca pentru a o întreba. A închis atunci pleoapele pre? de o secund? cu o r?ceal? extraordinar? în ochi ?i a spus, sec:
- Scrii exact ce-?i spun eu s? scrii.
N-am avut puterea s? articulez vreun cuvânt, doar m-am conformat. M-am întrebat ulterior ce sens avea pentru Mariella s? scriu c? pacientul fusese operat de devia?ie de sept ?i nu c? suferise o rinoplastie, sau o pacient? operat? de chist ovarian ?i nu de liposuc?ie. De ce durata spitaliz?rii trebuia s? fie modificat? de la una la dou? s?pt?mâni? Dup? mult timp avea s?-mi pice fisa c? miza era probabil decontarea de c?tre societ??ile de asigur?ri. Chestii pe care Mariella le negocia mai mult ca sigur, direct cu pacien?ii, pe la spatele lui Cetera?.
La momentul de fa?? îns? doar m? supuneam cu inima cât un purice. În timp ce scriam, Frau Directorin a intrat în biroul nostru ?i a venit în spatele meu. A spus într-o româneasc? pefect?:
- Hai Bucino, repede, repede. Schnell, a adaugat apoi în german?.
Am tres?rit. Modul cum îmi folosise porecla ei preferat? la vocativul românesc îi d?dea dintr-o dat? un alt în?eles, în?elesul urât. Voia s?-mi comunice prin asta c? ?tia ?i m? avea la mân?? C? cel care m? „bucise” pân? nu demult o „bucea” pe ea acum? Asta era situa?ia, demn? de un roman prost. Eram prinse una de alta în conspira?ia p?catului ?i a t?cerii. Amantele aceluia?i b?rbat. Ea – amanta cea scump?, amanta de lux care în ciuda costurilor, r?m?sese în competi?ie. Probabil c? el o iubea. Sau poate c? pe mine nu m? iubise niciodat?.
Cu rivala ?i du?manca în spate, am terminat de scris hârtiile ?i i le-am dat. Mariella a ie?it l?sând în urm? un miros de parfum, care mi-a m?rit ?i mai tare tulburarea. Era în el afirmarea unei senzualit??i triumf?toare, un fel de sceptru al feminit??ii împlinite, care-mi r?nea adânc sim?urile, sentimentele, frustrarea.
Cum îmi adusese un teanc de alte hârtii am continuat munca cu aceea?i tragere de inim?. Au venit apoi orele de stat „la tejghea” cum îmi pl?cea s? spun cu ironie amar? despre munca la recep?ie. ?i în fine, a venit ?i terminarea turei, eliberarea din co?marul zilnic de ore care m? puneau pe butuci psihic pentru toat? ziua.
Dar ziua asta s-a înc?p??ânat s? fie una special? în materie de co?mar. În timp ce a?teptam autobuzul, telefonul mi-a sunat ?i am citit pe ecran numele Marthei. Am r?spuns ?i primul lucru pe care l-am auzit a fost un ?ip?t ascu?it : Au, m? omoar?!
Apoi un glas – glasul fiicei mele, care a început s? turuie precipitat. Mam?, am fost r?pit?. Mam?, te implor, salveaz?-m?, vino cât mai repede. Nu, nu e nevoie s? aduci bani deocamdat?. Vino s? negociezi cu r?pitorii. Unde? La Skatepark. S? vii singur?, nu care cumva s? chemi poli?ia sau s? vii cu cineva c? m? omoar?. Ai în?eles?
Leg?tura s-a întrerupt dup? aceste instruc?iuni n?ucitoare. M-am z?p?cit complet. La Skatepark! Pe moment numele ?sta nu mi-a spus nimic. Apoi mi-am adus aminte c? era parcul pentru rolleri ?i amatorii de skate-board, un fel de parc de distrac?ie cu tot felul de rampe curbate, ame?itoare ?i unde ne dusesem cu ani în urm? când ne întâlnisem cu englezoaicele. Martha se mai dusese acolo cu prietenii ei iar eu când aflasem m? trecuser? fiorii de team? c? ar fi putut s?-?i rup? gâtul. De obicei, în zilele frumoase mai ales la sfâr?it de s?pt?mân? parcul era plin de tineri amatori de adrenalin?, dar în dup?-amieze reci ca aceasta, cu vânt aspru probabil c? ?i cel mai aventuros g?rg?unar s-ar fi dus mai degrab? s? piard? timpul prin vreun club. Ce c?utase Martha acolo? ?i unde erau prietenii ei?
Am sim?it o nevoie imperioas? s? m? duc la veceu. D?dusem oricum drumul în chilo?i la jum?tate din con?inutul vezicii urinare ?i ciorapii îmi erau uzi pân?-n pantofi. Dar nu era timp de pierdut. Mi-am concentrat întreaga voin?? pentru a m? înt?ri ?i a judeca limpede. Am v?zut un taxi ?i i-am f?cut semn. Când i-am spus unde s? m? duc?, omul a întrebat pe bun? dreptate – la care intrare? Parcul avea mai multe intr?ri ?i eu nu ?tiam unde. Am format num?rul Marthei, dar m-am îngrozit când am auzit glasul altcuiva, un glas de b?rbat r?spunzând. Am închis imediat ?i am decis la noroc: duce-?i-m? la poarta de nord.
Cât de gre?it? s-a dovedit alegerea! Am str?b?tut parcul de la un cap?t la altul – nici ?ipenie de om. M? uitam cu aten?ie în toate p?r?ile, la toate terenurile – nimeni. Strigam din când în când, Martha! Martha! Niciun r?spuns, decât ecoul sinistru al mastodon?ilor de beton. Se l?sase ?i un pic de cea?? ?i în dep?rtare nu prea mai vedeam.
La un moment dat, în timp ce ajunsesem aproape de cap?tul dinspre sud al parcului, tot strigând, am primit în fine r?spuns:
- Mama, mama!
Eram în fa?a a dou? adâncituri de beton.
- Vin acum feti?a mea, unde e?ti? am strigat cu disperare, nev?zând pe nimeni. Aici, aici! mi-a r?spuns o voce care parc? nu era a fetei mele. Aici, aici, am auzit din alt? parte ca un ecou. Eram n?cutit?, nu ?tiam unde s? m? duc. Apoi mi s-a p?rut c? aud glasul Marthei în fundul unuia din acele avenuri ame?itoare.
L?sându-m? pe ?ezut mi-am dat drumul pe pant? pân? am ajuns la fundul gropii. Tocurile de la pantofi m-au pedepsit crunt la impactul cu betonul. Am sim?it ?ocul pân? în creier. M-am ridicat ?i am început s? caut de jur-împrejur. Nev?zând pe nimeni, am dat s? urc, dar lucrul era imposibil: pantele erau proiectate s? nu se poat? urca decât cu rolele, în mare vitez?.
O voce de b?iat mi-a r?sunat în urechi de undeva de sus, de unde nu puteam s? v?d.
- Ce face?i doamn? Helmans, v? sim?iti bine? Asta e o r?zbunare, ca s? afla?i cum e s? fi sechestrat. A?a s-a sim?it ?i fiica Dvs. când a?i sechestrat-o.
Am în?eles atunci c? fusesem atras? într-o curs?, o curs? infam? ?i crud?. Vocea era a acelui sadic de Florian, cel care îl spânzurase pe Ţupi, cel pu?in dup? spusele Marthei. Iar era era complice acum la aceast? fars? sinistr?. Nu avea nici un pic de mil? de mine, m?car c? ?tia în ce stare delicat? m? aflam?
Am încercat cu disperare s?-mi iau vitez? ?i s? urc pe panta de beton dar am alunecat înapoi. Am strigat Martha, Martha, te rog, nu m? l?sa aici! Am auzit hohote de râs isterice, animalice. Am auzit, batjocoritoare, vocea fiicei mele: sun? la 112, poate vin s? te scoat?!
Apoi n-am mai auzit nimic, decât ni?te pa?i ?i ni?te râsete care se îndep?rtau. Mi-am c?utat geanta care aluncase ?i mi-am scos celularul. Ecranul a lic?rit pu?in ?i tocmai când apucasem s? tastez dou? cifre s-a stins brusc. Bateria se dusese. Tulburat? la extrem cum fusesem în ultimele zile, uitasem s? reîncarc. Lacrimi fierbin?i au început s?-mi curg? pe obraji. Am mai f?cut câteva încerc?ri neizbutite s? urc panta, de data asta în picioarele goale, dup? care am renun?at. Din groapa de unde eram, vedeam asfin?itul, tot mai negru, vedeam umbre de nori cum se strâng ?i parc? sim?eam tonele de ap? din ei gata s? se pr?v?leasc? peste mine. Ciorapii mi se rupseser?, betonul era rece, a?a cum st?team înfrânt?, c?zut? jos, f?r? pantofi. În câteva minute a început o ploaie toren?ial?. Am gândit atunci c? o s? mor acolo, ne?tiut? de nimeni pân? a doua zi. Am v?zut parc? aievea groapa aceea plin? de ap?, mi-am v?zut în imagina?ie trupul plutind pe ea. Dac? mintea nu mi s-ar fi opacizat de groaz? a? fi judecat c? n-am cum s? m? înec, c? exista un canal de scurgere undeva, c? ?i dac? ar fi venit apa peste mine, legea lui Arhimede mi-ar fi permis s? ies la suprafa?? dac? st?team lini?tit? ?i nu m? zb?team – citisem asta de mult într-o carte de Jules Verne – dar singur?tatea ?i disperarea au luat-o înaintea ra?iunii. Am f?cut un atac de panic?: am început s? urlu în ne?tire, s? strig dup? ajutor, de?i ?tiam c? nu m? aude nimeni. Cine s? vin? aici seara, pe un asemenea timp? Paznicul parcului se ad?postea cu siguran?? în ghereta lui, în cel?lalt cap?t. Apoi mi-am pierdut cuno?tin?a. Nu ?tiu cât am z?cut acolo. La un moment dat mi-am venit în sim?iri, când am v?zut o lumin? intermitent? ro?ie ?i albastr? fluturând la marginea gropii ?i am perceput vag un om legat cu coard? ca de alpinist coborând de-andoaselea pe pant? ?i venind lâng? mine, cu o trus? din care a scos ceva ce mai târziu am în?eles c? era un aparat portativ de f?cut EKG. Am sim?it cum m-a dezbr?cat ?i mi-a prins electrozii pe piept, ?i al?ii la mân? ?i la picior, apoi am auzit mecanismul de imprimare ??c?nind, dup? care am sim?it cum mi i-a scos ?i i-a b?gat la loc în trus?. Apoi a umflat ceva ca un fel de saltea pneumatic?, m-a prins de ea cu ni?te centuri de siguran?? ?i a disp?rut de lâng? mine. Peste câteva clipe m-am sim?it tras? în sus, ca într-o sanie.
M-au dus la spital, iar a doua zi când mi-am revenit, a trebuit s? dau explica?ii cum ajunsesem acolo, de fapt voiau s? ?tie dac? ajunsesem în urma unei agresiuni. Am min?it c? fiind relativ nou? în ora? (ca ?i cum aproape 17 ani erau de ici de colo) nu cuno?team toate locurile astea ?i fiind atras? de curiozitate coborâsem în groap? ?i nu mai putusem s? urc. Ofi?erul mi-a recomandat s? fiu mai prudent?.
M-au mai ?inut o noapte la spital pentru c? aveam pulsul ?i tenisunea mari. În noaptea aceea copila?ul meu nedorit de nimeni m-a p?r?sit. S-a întors de unde venise, iar eu am plâns cu dezn?dejde fiindc? ?tiam c? aici pe p?mânt nu fusese loc pentru el.
Hans (care ?i-a întrerupt delega?ia ?i a venit de urgen?? aflând c? sunt la spital) s-a purtat nea?teptat de tandru cu mine dar m-a durut s? v?d un intens sentiment de vinov??ie în ochii lui. Mi-a luat mâna ?i mi-a mângâiat-o, ?i-a înfundat capul în p?rul meu risipit pe pern? ?i a murmurat amare cuvinte de autorepro? ?i mi-a jurat c? niciodat? n-o s? se mai comporte atât de iresponsabil încât s?-mi provoace o asemenea suferin??. S?rmanul, ?i eu eram acum sigur? dup? vârsta f?tului, c? nu fusese al lui!
Pedeapsa mea suprem? a fost întrevederea cu Martha dup? toate cele ce se întâmplaser?. Incapabil? s? m? înfurii, s? repro?ez ?i s? cert, i-am pus o singur? întrebare: de ce? A ridicat din umeri. Apoi a spus cu indiferen??: a?a au decis prietenii mei. Ga?ca voise r?zbunare, ea se supusese. Am continuat atunci, cu glas stins: de ce, tot ca s? nu fi considerat? o proast?? Nu e?ti decât o marionet? în mâna unor sadici ?
M-a fulgerat cu privirea: chiar vrei s? ?tii de ce am participat, ?i înc? cu pl?cere? A?a, fiindc? ?i-ai b?tut joc de tata!