Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Revederea (34)

de Helia Rimoga

Dup? ce am terminat în roman partea despre copil?ria mea ?i înaintea ei am îns?ilat pe un fir ro?u scrisorile mamei ?i celelate buc??i de coresponden?? a?a încât s? se în?eleag? cine ?i ce este, l-am vizitat pe Filosof la ziar acolo unde se afla ?i editura. Am luat-o ?i pe mama cu mine. Ținându-m? de mân? ?i cu o pereche de c??ti pe urechi, capitala i s-a p?rut mai pu?in îngrozitoare ?i am reu?it s? ajungem la destina?ie f?r? vreun atac de panic? care s? ne întoarc? din drum. Fostul nostru coleg a luat manuscrisul ?i a promis c?-l d? spre lecturare persoanei la care gândise dup? ce bineîn?eles, îl va citi el însu?i.
- Ce mai ?tii de fo?tii nostri colegi? am întrebat înainte s? plec?m.
Filosoful tocmai aflase ve?ti despre unii. Oxfordistul, prietenul lui, î?i deschise la Gala?i un restaurant, un fel de pub la care se serveau specialit??i române?ti. Angie venise dup? el în ?ar?.
- Ce condi?ie crezi c? i-a pus nebunul? ne întreab? retoric Filosoful. A zis c? dac? vrea s-o ierte c? a omorât trei oameni ?i s? fie al?turi de el pentru toat? via?a, s? accepte s? înfieze ?i s? creasc? trei copii al?turi de el. Nu mai pu?in nebuna femeie a acceptat – a?a c? cei doi cresc acum trei ?ig?nu?i lua?i de la un orfelinat din apropiere. Am uitat s? v? spun c?, desigur, mai întâi s-au c?s?torit. Acum capra aia ?i-a adus ?i colegele de trup? în România ?i cânt? la restaurant muzic? rock, lucru foarte neobi?nuit, cred, la un pub. Apropo, ?ti?i cum se nume?te pub-ul? „La turlele vis?toare”!
- ?i mo? Napoleon? Mai ?tii ceva de el?
- Da, dar o s? te fac geloas?. ?i-a g?sit o alt? Amelie acolo unde a fost transferat, la un a?ez?mânt privat, undeva pe lâng? Slobozia.
Am râs ?i m-am bucurat nespus pentru prietenii mei care fiecare în felul lui î?i ref?cuser? via?a.
Dup? dou? s?pt?mâni Filosoful mi-a întors vizita. Cum nu strânsesem bani suficien?i ca s?-mi iau un celular (s?-mi instalez telefon fix n-avea sens) era deocamdat? singurul mod în care puteam comunica – fa??-n fa??. Mi-a dat vestea extraodinar? c? editorului îi pl?cuser? fragmentele date spre lectur? ?i c? m? încuraja s? continui.
- Mai e mult pân? departe! am spus. Sunt multe de scris ?i cred c? în curând voi ajunge la lucruri care-mi fac r?u ?i acum, dup? atâ?ia ani. Ce zici îns? de prima parte, cea a scrisorilor Verei?
- Este impresionant? ?i prima parte, a r?spuns fostul meu coleg. Apoi s-a uitat la mama, dar ea dormea ?i el a continuat încet. Nu mi-am închipuit c? o fat? de 19 ani putea fi pe vremea aia atât de matur? în gândire, de inteligent? emo?ional, de st?pân? pe sine. Cred c? maic?-ta e pân? la urm? o fiin?? remarcabil?. Nu-mi dau seama dac? va fi îns? un personaj pozitiv sau unul negativ, a spus râzând.
- ?tiu ?i eu? Cred c? a?a cum îl percep eu a?a vor trebui s?-l perceap? ?i cititorii. ?i eu simt c? mama s-a îmblânzit, s-a „pozitivat” mult în rela?ia cu mine.
De curând fusese între noi o întâmplare care m? impresionase pân? la lacrimi. Fusese o noapte cu ploaie toren?ial? ?i tr?snete, o mul?ime de crengi c?zuser? ?i a doua zi m-am sculat devreme ca s? cur?? aleioara de ie?ire din bloc înainte s? plece la munc? locatarii. Ploaia nu contenise, ?i dup? ce m-am luptat s? strâng crengile ?i frunzele rispite, s? împr??tii noroiul ?i s? spulber b?l?ile cu m?tura, mi s-a f?cut r?u ?i m-am dus la subsol la noi acas? ca s?-mi trag sufletul o leac?. Mi-am pus în cui gluga ?i canadiana ?iroind de ap? ?i s? m-am întins în pat lâng? mama, care sfor?ia. Am dormit vreo or? ?i când m-am sculat, m-a apucat groaza. Eram la menstrua?ie ?i n-am b?gat de seam? c? absorbantul mi se umpluse ?i sângele s-a rev?rsat peste marginea chilotului, f?când o ditamai pata pe cearceaf. Trebuia s? m? gr?besc la munc? – la cur??atul interiorului. Am pus chilo?ii într-o pung? la baie ?i am plecat, a?teptându-m? la o papar? pe cinste din partea mamei când avea s? se scoale. Dup? ce am terminat cur??enia ?i m-am întors istovit?, am avut o surpriz? mare: chilo?ii mei ?i cearceaful erau sp?la?i ?i întin?i pe sfoar?.
Mama st?tea în capul oaselor pe pat.
- M-am gândit c? ?i-e greu ?i ?ie cu toate treburile, a spus.
Am început s? plâng. Era dovada de iubire, dup? care tânjisem atâta. În ciuda brutalit??ii ei, iat? c? mamei îi p?sa de mine. Devotamentul meu retrezise în ea instinctul matern, instinctul de protec?ie. Era prima dat? când f?cea ceva în gospod?ria noastr?, ?i gestul n-a r?mas singular. De atunci a început s? se implice în toate treburile. Dintre to?i oamenii pe care-i iubisem, doar mama îmi întorcea iubirea – nu era nici nerecunosc?toare ca Martha, nici par?iv? ca Țu?u.
I-am povestit toate acestea Filosofului care o privea dormind. A zis:
- Foarte bine. Un personaj negativ care devine pozitiv. Dar a? vrea s? ?tiu dac? mai socializeaz? cu cineva în afar? de tine. S-a îmblânzit scorpia noastr?, Tanti Morticia de la Casa Utopia?
- Nu foarte mult. Deun?zi s-a dus pân? la supermarketul de la col?. Mama s-a învârtit prin magazin, luând ba una ba alta, apoi s-a dus la cas? ?i a scos banii s? pl?teasc?. Dar ne?tiind exact rostul banilor noi, a f?cut gre?it socoteala ?i p?rându-i-se c? a fost p?c?lit? cu restul, a f?cut ditamai scandalul. Lumea a vrut s? cheme poli?ia, noroc cu o vecin? care s-a nimerit s? fie de fa?? ?i care, povestind despre situa?ia noastr?, a calmat spiritele, apoi a luat-o de bra? pe mama ?i a adus-o acas?.
- A?a care va s? zic?! a spus râzând fostul nostru coleg. Ascult? Nina, mai e ceva de care vreau s? vorbim.
Figura i s-a f?cut serioas?, aproape grav?.
- Am primi la redac?ie un telefon de amenin?are. Se pare c? inamicii nu dorm niciodat? ?i c? ne-au amu?inat urma. Deocamdat? amenin?area era la adresa mea, iar eu nu m? tem de nimeni – oricum mie nu prea au ce s?-mi fac? c? eu n-am la mine niciun document în original. Dar m? tem c? mai devreme sau mai târziu vor ajunge la voi.
Am r?mas pe gânduri. M? a?teptam ca asta s? se întâmple mai devreme sau mai târziu.
- B?nuiesc c? vor dosarul înapoi ?i cu el ?i scrisorile Verei, am r?spuns.
- Desigur. Vor s? se asigure de t?cerea noastr?. ?tii ce cred eu, Nina? ?tii ce m? frapeaz? din toat? povestea asta? Faptul c? mamei tale i s-a furat identitatea. Faptul c? a disp?rut f?r? urm?. Faptul c? n-a fost anun?at? familia. Tipic pentru ??rile latino-americane ?i foarte atipic pentru ?ara asta. Cred c? avem primul caz de deten?ie ilegal? din România. ?i cred c? singura ap?rare ar fi atacul. De ce nu m? la?i s? lansez un atac de pres??
Am chibzuit cu luare aminte.
- Nu, am spus. Nu vreau r?zboi cu nimeni, nu mai vreau s? fac r?u, cu atât mai mult cu cât acum a? avea arma potrivit?. A? putea s? trag în fa?a ?intei cum a spus Tante Helga cândva, fiindc? îi pot intui traiectoria ?i a? putea s-o dobor. Dar nu vreau, vreau s? fiu pe pace cu Dumnezeu, am conchis, privind-o pe mama cum doarme. Fac?-se voia Lui, am ad?ugat închinându-m?.

Uitându-m? cu grij? în urm? ca s? nu m? urm?reasc? cineva, am încuiat u?a ?i am plecat. Era o diminea?? frumoas?, îmi terminasem treaba la bloc ?i mâncarea era pe aragaz, l?sat? s? se r?ceasc?. Mama dormea. Sim?eam nevoia s? m? duc din nou pe la locurile copil?riei, s? urc munticelul acela din parc ?i s? m? reculeg. Parcul se înnoise înc? o dat? – semn c? alt primar voise ?i el s? intre în istorie ?i ora?ul se schimbase înc? ?i mai mult de când fusesem aici ultima oar?, preocupat? s? redactez denun?ul coanei Puica. Am respirat adânc aerul de var? târzie. Sim?eam c? în sfâr?it mi-am recuperat amintirile, ?i copil?ria odat? cu singura fiin?? drag? care-mi r?m?sese pe lumea asta. O clip? am avut un moment de îndoial?, m-am gândit c? toate se vor n?rui într-o clip?, c? Dumnezeu nu e de partea mea, fiindc? ?i în copil?rie m? urgisise. Nu g?seam explica?ie, cel pu?in nu prin prisma p?catelor proprii de care urma s? m? spovedesc în curând. Eram copil atunci, n-aveam niciun p?cat. S? fi pl?tit pentru cele ale p?rin?ilor? S? fi fost pur ?i simplu legea celor 3 „in?e” de care zice Nea Sulic?? Apoi mintea mi s-a luminat, grija s-a ridicat precum cea?a ?i am avut aprehensiunea c? voi g?si foarte curând o explica?ie mai simpl? ?i mai concret?. P?mântul ?i z?rile au redevenit ale mele, a?a cum erau cândva, înainte ca lunga mea bejenie (a mea ?i a mamei) s? înceap?.
Am coborât ?i am mai z?bovit un timp prin parc, privind la ?âncii care se jucau (se f?cuser? locuri de joac?) ?i m-am întors acas?. Mama se sculase ?i f?cea o salat? de crudit??i. I-am împ?rt??it gândurile mele.
- Dumnezeu habar n-a avut cine e?ti, a spus. Nu te-am botezat. Tu nu e?ti botezat?. Poate c? de-aia ai fost f?r? ap?rare – c? n-ai avut înger p?zitor.
La asta nu m? a?teptasem! Am f?cut ochii mari.
- Da, ce te miri a?a, ?tii bine c? nu eram credincioas?. I-am min?it pe bunic?-tu ?i pe bunic?-ta, numai tac-tu a ?tiut adev?rul.
Am r?mas mult? vreme t?cute amândou?.
- Ce e de f?cut, mam?? am întrebat, mai mult retoric.
- Ce s? fie, te botezi acum ?i gata. Perfectezi cu Dumnezeu o rela?ie pe care tu o ai acum cu adev?rat. Tu crezi ?i e?ti o fiin?? extrem de bun?. M-am convins c? e?ti un om bun cu adev?rat, Nina, nu bun fiindc? e slab ?i n-are încotro, altminteri bun?tatea n-ar fi avut nicio valoare, ca virginitatea unei fete urâte. Ai în?eles cum ?i unde ai gre?it în via??, cu sau f?r? voie. E?ti candidatul ideal pentru a intra formal în rândul cre?tinilor.
- Formal? Nu e vorba de o formalitate ci de o tain?.
- Cum o fi. Vorbe?te cu preotul.
- Atunci înseamn? c? spovedania nu mai are sens. Bine c? mi-ai spus, mam?. E îns? bine c? mi-am f?cut ordine în suflet.

Am împlinit aceast? datorie de suflet pân? s? vin? frigul toamnei, intrând a?a cum zisese mama în rândul cre?tinilor, iar pe ea am convins-o s? se m?rturiseasc? ?i am ajutat-o s?-?i fac? lista de p?cate, cu îndrumarul de spovedanie în mân?. La final, dup? ce a scris-o pe vreo dou? foi fa??-verso, s-a îngozit, spunând: aproape c? nu e p?cat pe care s? nu-l fi f?cut. Am încurajat-o c? orice om care î?i schimb? via?a poate fi iertat ?i poate ajunge în Rai.
Eu între timp am continuat s? scriu la roman cu mare intensitate, ca ?i când fiecare pagin? era ultima ?i ca ?i când fiecare clip? ar fi fost la fel. Din p?cate presim?irile rele ale Filosofului s-au adeverit. Am v?zut în câteva rânduri o persoan? cu ochelari a?teptând cu aceea?i ma?in? în parcarea blocului, când proprietarii de ma?ini erau la serviciu. Am v?zut în câteva rânduri cum lua poze cu celularul. N-am vrut s?-i spun mamei ca n-o sperii dar ?tiam acum c? suntem urm?rite: acunz?toarea noastr? fusese descoperit?. Eu mai tr?isem cu amenin?area mor?ii deasupra capului ?i de?i acum aveam mult mai mult calm ?i lini?te în fa?a ei, tot m? sim?eam tulburat?, fiindc? m? temeam de o moarte violent?. Nu mi s-ar fi p?rut cinstit nici s? dau de exemplu Filosfului dosarul ?i scrisorile ca s? nu-l pun în pericol. În starea asta sufleteasc? am tr?it timp de o lun?. Apoi a venit o zi când mama – c?reiea n-avusesem inima s?-i interzic s? ias? din cas?, a venit plângând în hohote, a?a cum n-o v?zusem niciodat?. Am crezut c? fusese b?tut? sau amenin?at?, sau ultragiat? în vreun fel de urm?ritorii no?tri.
S?-mi fie cu iertare, dar m-am sim?it u?urat? când am aflat motivul, care în viziunea ei era îns? un fel de pr?pastie care o desp?r?ea definitiv de ceea ce se cheam? demnitate, care pentru ea echivala cu via?a.
Oprindu-se într-unul din p?rcule?e nou f?cute printre blocuri ca s? ia aer, a v?zut un copil aruncând o hârtie pe jos. Mama a admonestat-o pe loc, vechiul ei spirit vigilent, de cerber într-ale educa?iei trezindu-se. Copilul sau mai precis copila, pentru c? despre o feti?? era vorba, cam la vreo zece ani n-a b?gat-o în seama ?i a mai aruncat una, ca în semn de sfidare. Mama s-a ridicat numaidecât ?i s-a dus spre ea s-o urecheze, dar între timp, tat?l acelei copile a priceput inten?iile ?i s-a ridicat ?i el, interpundându-se.
- Nu vezi omule, ce-?i face odrasla, ce stai ?i te ui?i ca un idiot în loc s? iei atitudine? ar fi zis mama.
Apoi i-a mai zis câteva vorbe de duh. Domnul, dup? ce a ascultat, i-a spus odraslei:
- Ia hai s? s-o înv???m pe doamna s? vorbeasc? frumos. A?a cum ?tim noi, în felul nostru, da? ?i i-ar fi f?cut cu ochiul copilei.
La care feti?a ?i-a luat avânt ?i i-a ars un ?ut mamei în fluierul piciorului, care a l?sat-o paralizat? de durere ?i incapabil? s? alerge dup? cei doi care s-au îndep?rtat râzând în gura mare ?i comentând cu grosol?nie.
Am încercat s? o mângâi pe mama, u?urat? c? nu se întâmplase ceva mai r?u ?i gândindu-m? cât de pu?ine ?tie despre realitatea de acum. Dac? ar fi fost slug? la Rita râzgâiata, ca mine, ar fi în?eles pe deplin cum stau lucrurile ?i cum sunt copiii de azi. Ce n-a? fi dat bun?oar? ca Martha mea s?-mi fi umflat ?urloiul în loc s?-mi arunce vorbele pe care mi le aruncase la final!
Dar mama nu p?rea s? accepte nicio consolare, pentru ea se întâmplase o tragedie mai mare decât s? fie împu?cat? în plin? strad?. A spus: sunt o b?trân? netrebnic?, neputincioas? ?i f?r? rost pe aceast? lume. Nu mai are sens s? tr?iesc. Am ajuns de ocar?, ca bietul fl?c?u diliu de la Cocor??ti. Vreau s? plec?m undeva negre?it, departe, doar tu ?i cu mine, undeva unde s? pot muri în lini?te ?i f?r? s? mai v?d fa?? de om.
- M?mico, nu te gândi la asta, nu trebuie s? mori pentru c? rostul t?u e departe de a se fi terminat. Dimpotriv?, rostul t?u adev?rat abia acum începe.
S?rmana, mi-era a?a de mil? de ea! ?i totu?i ceva i-a murit atunci, într-adev?r. I-a murit broasca – ultimul bastion al orgoliului ei lumesc s-a dus. Mama a murit întru lume atunci ?i a înviat doar pentru misiunea care avea s? ne a?tepte.

În s?pt?mâna care a urmat amenin??rile vagi au prins contur clar. Ne-am trezit într-o noapte cu bubuituri cu picioarele în u?? – cum trecuser? de interfon nu ?tiu – m-am uitat pe vizor cu inima cât un purice ?i am v?zut, ca într-un film de groaz?, b?rba?i cu cagule pe cap. Ne-am strâns una în alta, eu ?i cu mama neîndr?znind s? facem vreo mi?care. Izolate cum eram la subsol, nici vecinii n-au auzit ca s? ne sar? în ajutor. Spre diminea?? au plecat, iar eu m-am rugat disperat? s? g?sesc o solu?ie. I-am spus mamei c? m? duc la biseric?, ?i i-am cerut s? umple geamantanul meu cu care venisem de la Casa Utopia cu toate lucrurile noastre. I-am zis s? pun? pre?ioasele documente într-o pung? pe care s? ?i-o aga?e sub fust?.
Salvarea trimis? de bunul Dumnezeu s-a numit – din nou – maica Mihaela. Mi-a spus c? a primit misiunea de a întemeia un nou schit lâng? Bucure?ti ?i c? se mut? acolo cu o parte dintre monahiile de la vechea mân?stire. Am întrebat-o dac? nu ne prime?te ?i pe noi. A spus: s? nu v? închipui?i c? o mân?stire e sta?iune de recuperare, unde fugi de lumea dezl?n?uit? ca s? te lini?te?ti ?i s? te pui la ad?post de primejdie. C?lug?ria este foc, este ardere, este lupt?. Este iubire ?i jur?mânt. Eu v? primesc, nu zic nu. În fond la fel se întâmpl? din cele mai vechi timpuri dup? ce omul s-a înstr?inat de Dumnezeu: vine la El de nevoie, cel mai ades din nevoia de protec?ie. Iubirea ?i încrederea se statornicesc pe parcurs. Deocamdat? v? primesc ca novice, pentru 3 luni. Apoi, cu aprobarea p?rintelui Chiriarh ?i dac? v? ve?i dovedi vrednice, ve?i fi surori de ob?te. Cu tunderea în c?lug?rie vom mai vedea. Va trebui s? trece?i printr-o încercare pe care noi o numim ispitire canonic?.
În diminea?a aceea ne-am luat bagajul, am ie?it prin u?i?a de serviciu în partea cealalt? a blocului, ?i pe-aci ?i-e drumul. N-am suflat o vorbuli?? nim?nui. Ne-am urcat în tramvai, apoi am luat-o pe jos pân? când am ajuns pe înserat la locul indicat de Maica Mihaela. Maica ne-a condus pân? la chilia pe care ne-o preg?tise. Dup? ce ne-a zis s? ne despachet?m bagajele a ap?rut din nou în prag cu o pereche de c?m??i lungi, albe, zicând:
- Îmbr?ca?i-v? cu aceste straie noi ?i curate ?i încerca?i ca ?i gândurile voastre s? fie la fel. Unde e cur??enie deplin?, orice murd?rie se miroase de departe. ?i asta atrage pr?d?torii.

Helia Rimoga (RiMoGa) | Scriitori Români

motto: Nihil sine Deo

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro