Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Liceu

de Zaharia Ramona

“Și de ce le-ar păsa? Toți au viețile lor de trăit, a mea este doar o altă poveste.”
În ziua aia au băut mult împreună, “îi picase” printr-un noroc un bidon de țuică, rea la gust – dar tare. Au făcut-o și apoi, stând anesteziați în îngrămădeala așternuturilor, a început brusc să-i vorbească. Nu era coerentă, o asculta cum își întoarce sufletul pe dos, rulat ca o pereche de șosete murdare. Fata care râdea mult și răspundea în joacă la toate provocările, care dispărea cu oricine după orice perete, către un colț ferit de priviri, i se oferea acum altfel, și fără ca măcar să i-o ceară, mult prea intim și lipsit complet de seducție. Nici măcar nu îndrăznea să o privească, prin întredeschiderea pleoapelor cerceta peretele cu zugrăveala neschimbată de aproape un deceniu. La început percepea totul din exterior: abuzul la care a fost supusă de către iubitul mamei, acuzațiile pline de gelozie ale acesteia, deși era singura în măsură să o apere, dar în schimb a abandonat-o cu totul individului și a plecat în Italia. Însă când i-a vorbit despre singurătatea imposibil de străpuns, despre etichetele lipite la început de unii apoi de toți, până când a devenit un soi de obiect comun, a simțit că vocea ei cristalizează în cuvinte o senzație amorfă și spălăcită, aflată prin el într-o continuă alergare, fără să întâlnească tăria vreunui obstacol. A simțit o enervare lipsită de direcție, dar în continuă creștere, până când a devenit insuportabilă vocea ei sugrumată. S-a întors să o oprească și lacrimile multe i s-au părut sinistru de reci. A luat-o în brațe și a început să o încălzească, stăruind cu buzele pe obraji, apoi pe gât și pe mâini. I-a povestit felia lui de adevăr din marele rahat de familie, știa și el certurile, fuga de responsabilități, întâi dispariția mamei, apoi și dezertarea tatălui. Sună uneori ca să îi spună să fie cuminte, de parcă ar fi un cățel lăsat în grijă.
În cele din urmă a adormit sub mângâierile lui și a privit-o atent, îndelung, așa cum se studiază pe sine în oglindă, atunci când simte că ceva e pe cale să îi depășească puterile.
Când a plecat avea în priviri o întrebare, pe care niciodată nu a îndrăznit să i-o adreseze. În lunile ce au urmat a simțit-o mereu furișându-se după mici momente de tandrețe, sau în liniștea înserărilor petrecute pe dig, umăr la umăr, ca niște camarazi dintr-o povestire fără iluzia finalului fericit. Nu a avut curajul să se gândească măcar, în schimb lașitatea gesturilor a hrănit un răspuns vag, ca între două lumi, un fel de tensiune fragilă, între nu și da.
A simțit un impuls hotărât abia în ziua când nu a mai apărut. Și-a spus cu o iritare nejustificată “cel mai probabil este în altă parte”, dar imediat s-a certat pentru gândul penibil al unei exclusivități. Ultima oară când au vorbit, ea ar fi vrut să se vadă, dar avea alte planuri. Era vineri seara și mergea la fotbal, deja echipele erau făcute și terenul închiriat, însă ei nu i-a mai dat explicația asta.
I se părea o dovadă de slăbiciune să o sune. Știa și cum să dea de ea, dar nu voia să îi ofere satisfacția de a-l fi atras într-un joc stupid. La câteva zile, când s-a întâlnit cu doi băieți din cartier, a aflat că a fost găsită în comă, nu foarte departe de casă. Inima a început să bată cu putere, o simțea în timpane și în minte îi vâjâiau tot felul de întrebări.
Și-a continuat drumul spre liceu fără să mai audă ceva din zgomotul zilei, a coborât din autobuz și mergea pe unde era purtat de obișnuință, cu pumnii strânși în buzunarele bluzonului. Când Manea l-a luat peste picior avea maxilarul încleștat și nu a putut să îl înjure, abia când a spus ceva despre Sabina s-a întors pregătit să îi bage vorbele înapoi pe gât individului care s-a bucurat să o „întindă” și el cu câteva ocazii.
Afișarea obișnuitului dispreț pentru prăpădiții fostelor cartiere muncitorești nici măcar nu l-ar fi făcut să tresară, dar de ce a trebuit să se lege de ea? Și furia aia strânsă ghem s-a declanșat la o simplă aluzie răutăcioasă, cu o forță purtată direct în pumnii deja pregătiți.
Toate astea nu au nicio importanță, să îl exmatriculeze odată ca să se termine cu circul valorilor morale. Pe urmă are el grijă să nu rămână dator.
Mai greu îi va fi să ajungă la ea. Acum este într-un centrul de plasament pentru că bunicii s-au plâns că nu o mai pot controla. Săracii oameni, i-au speriat cu toate întrebările alea menite să le sucească mâinile la spate. A ascultat din hol cum erau prelucrați în cabinetul asistentelor, tare și rar, cu un ton răstit, încât avea senzația că îi vor vârî într-o mașină de tocat, nu cumva să iasă pe ușă neuniformizați în sentimentul de vină. Măcar de s-ar fi avut în vedere “interesul minorei”, aproape scandat cu fiecare prilej de către asistenții sociali, dar soluțiile lor sunt doar măsuri de doi bani.
Soneria dă la schimb revolta pe mirare. Nu se grăbește să deschidă, parcă și-ar lua un timp de gândire, însă imaginea primită prin vizor îl năucește complet: nici mai mult nici mai puțin decât Manea cel Mare, probabil hotărât să devină și cel Groaznic.
Deschide hotărât, intimidarea face parte din strategia pentru spectacolul ce va fi pus în scenă cât de curând, numai că el nu are dispoziția pentru salturi și scamatorii.
- Da?
- Bună ziua.
Îl privește cu atenție și își spune că ar trebui să existe o limită de vârstă pentru pantalonii slim fit, indiferent de cât de bine arăți în ei.
- Cernea?
- Chiar eu.
Îi dă la o parte mâna sprijinită de tocul ușii, intrând degajat în apartamentul vagon, de parcă a mai făcut asta și acum e natural să treacă prin holul îngust direct în camera principală.
- Dacă v-ați deplasat până aici, în mahala, presupun că trebuie să fie ceva cu care să vă fiu de folos.
Nu se lasă grăbit de puștiul cu brațele încrucișate, care încearcă să își sublinieze siguranța în cadrul celei de a doua uși. Neorânduiala camerei îi face plăcere, este felul în care viața lasă urme de la o zi la alta. Expuse acum examinării, sunt în mare parte probe ale unei libertăți neatinse de intervenții organizatorice, sau de vreun alt tip de constrângeri. Suficient cât să-și schițeze o părere despre locatarul preocupat să pară calm, dar care nu stăpânește încă nici mimica și nici gestica necesară.
- Pregătit pentru defensivă.
- Greșit, nu am ce să apăr. Nu e nimic de cucerit aici, după cât se poate vedea.
Da, se pot vedea multe, inclusiv un dispozitiv de rulat țigări. Șerban își plimbă privirea cuprinzând insinuarea în zâmbet.
- Dar sunt atât de multe lucruri de pierdut! Vezi tu, la 17 ani nu poți să îți imaginezi nici măcar o mică parte din modurile în care se poate schimba viața.
Cristian percepe o amenințare în calmul lent în care au fost rostite cuvintele, dar nu reușește să prindă firul aluziei. Nici nu trebuie, pentru că personajul din fața sa nu va avea prilejul unei confruntări.
- Mă voi întâlni și cu adultul responsabil, dar am vrut să știu întâi versiunea ta.
Ăsta să fie pericolul fluturat din centrul camerei ca o pelerină de toreador? Probabil că domnul Manea îl percepe drept o variantă a fiului său, întru totul supus unei autorități cu putere de viață și de moarte asupra sa.
- M-a provocat și am reacționat, în rest totul este vorbărie fără sens. Admit că am răspuns cu violență și că aceasta nu a fost justificată.
Atenția se îndreaptă direct și concentrat către Cernea, care jubilează de parcă ar fi urcat un punct pe o tabelă imaginară, pe care scorul se ține strâns.
- M-am săturat să tot repet, în curând o să vomit cuvintele în loc să le pronunț.
Șerban caută un mod în care să reașeze discuția și încruntarea i se oprește pe fereastra cu dâre de murdărie. Apartamentul mic, în care lumina pătrunde cernută printre crengile plopilor, îi pare mai mult o vizuină unde lucrurile te înghesuie până la sufocare. Și a găsit în ea un pui de lighioană lăsat să se descurce singur, fără supraveghere sau ajutor.
- Un act stupid de violență. Firește că te înțeleg perfect, domnișoara Marcu nu are nicio legătură cu hârjonelile voastre, deci nu are rost să vorbim despre ea în contextul derulării lor.
Urmărește discret felul în care cuvintele ating, i se pare simpatic puștiul înfoiat, parcă să pară mai mare. Al lui s-a lăsat convins destul de ușor, fără măcar să-l scuture unde doare. A cedat cu o rigiditate palidă, nemulțumit și surprins de felul în care este abordat.
- Dar te întreb: dacă îți este prietenă – pentru că eu asta înțeleg – nu merita oare mai mult decât niște pumni în figura unui laș?
Referirea la Sabina îl deranjează și întrebarea i se pare fără sens, un amestec ciudat în care cuvântul laș zornăie strident.
- Nu știu exact ce merita domnișoara Marcu, dar presupun că nu este treaba mea și cu atât mai puțin a dumneavoastră. Avem fâsul de „caz” făcut de un fâs de Comisie, rezultatul îl știm, dar de felul în care se va ajunge la el îmi este sincer scârbă.
- Treaba mea, a ta, sau a altora este să fim cât mai corecți cu putință față de oamenii care înseamnă ceva pentru noi. Măcar atât. Alcoolică la 16 ani și consumul de substanțe psihoactive – mai mult sau mai puțin legale. Nu crezi că este cam mult?
- Din fericire statul a devenit eroul salvator al acestui caz disperat. S-a acționat cu promptitudine și profesionalism. De acum viața ei va fi numai petale de trandafir.
- Păcat. Dacă îți păsa, pentru mine lucrurile ar fi avut un sens. Dar așa, cu doi iresponsabili, mult prea valoroși ca să se suporte unul pe altul ... nu știu ce să zic.
- Și cu ce o ajuta pe ea dacă domnul Manea ar fi identificat în izbucnirea mea o dramă de suburbie, cu importanța colosală a unui strănut?
- Dacă ceea ce se întâmplă acum cu Sabina Marcu are pentru tine importanța unui strănut, tinere Cernea te rog să mă scuzi pentru deranj.
Se îndreaptă spre ieșire la fel de detașat. Îi sunt lucrurile clare, va trebui doar să aducă sfârșitul poveștii pentru partea care îl privește pe el. Cât despre derularea ulterioară, tot nu se poate decide în ce măsură să îi pese.
- Tu și pămpălăul pe care îl am acasă vă ascundeți în spatele unei Comisii, chiar dacă din motive diferite și cu așteptări opuse. Dezamăgitor.
Cernea Cristian se încruntă, i se pare că pierde într-o discuție al cărei scop nici măcar nu l-a aflat de la bărbatul acesta, venit de aiurea în centrul unor lucruri tulburi.
- Totuși eu v-am răspuns la întrebări.
Cuvintele i-au ajuns la baraj, ar vrea să întoarcă discuția, să i se spună ceva, orice, numai să nu fie banal, călduț și lipsit de importanță.
- Amândoi percepeți distorsionat realitatea, chiar dacă din altă perspectivă. Și ce fac adulții minunatei societăți în care vă desfășurați cu infatuare? Se așază la masa rotundă a falsității și se mulțumesc să caute vinovați pentru un conflict pe care îl exagerează, încadrându-l în marea temă a violenței din școli. Și în tot acest timp, în care noi ne pierdem vremea, o copilă zace pe undeva fără să i se dea importanță, deși are nevoie fix de atenția acestor adulți, preocupați acum cu linșajul faptelor mărunte.
- Nu mi-ați răspuns: Cu ce o ajută pe ea dacă mie îmi pasă?

Zaharia Ramona (zar) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro