Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Văduva și lămîile

de Zburlea Ariana

Însă în ochii ei candizi, odată plini de Dumnezeu, se citi înverșunarea scrisă cu slove de sînge și umbre pricinuite. Camera îi rămase într-un pustiu calm, mînat de o singulară certitudine – fata nu se va întoarce și nu-i va mai curăța lămîile. Nu mai avea altceva de făcut, decît să aștepte precum o floare la întîmplare crescută prin palmele reci de asfalt. Această îndeletnicire nu fusese niciodată mai aprigă, cu toate că toată viața ei nu făcuse vreo faptă relevantă, decît să aștepte, să clipească, să îndure. Poezia îi părea din ce în ce mai seacă, îmbiindu-se de sensuri anonime odată cu trilurile păsărilor pe care încetase a le hrăni. Își spunea: astăzi nu le dau de mîncare; voi privi aripile cum freamătă hămesite și cioculețele căutînd în zadar o sclipire. Nu se vor mînia pentru că ele nu cunosc acest sentiment – cel mult vor suferi de confuzie. De ce le-aș hrăni? Pe mine cine mă hrănește? Nu sunt datoare cu nimic față de ele. Îmi cîntați și mă fericiți? Acesta nu mai e de multă vreme interesul muritorilor – voi cîntați pentru Dumnezeu și cîteodată îmi păreți precum cerșetoarele sterpe din preajma bisericii - și semănați atît de bine, încît îndraznesc să cred cîteodată că omul a ieșit de sub aripa voastră ori voi ați înviat din carnea lui, a Omului-blestem, care e făcut să caute suferința și s-o preamărească, în loc să se obișnuiască a primi sărutări și îmbrățișări din jur – pentru că atunci cînd orice urmă de tandrețe ipocrită precum aceasta va pieri, voi veți rămîne fără suflu, solitare, tremurătoare sub vălul de ceață și vînt. Și vă mărturisesc așa pentru că vă iubesc mai mult decît pe celelalte surate ale voastre, ascunse în țărînă sau chiar zburînd mai sus de culmea orizontului. Ați avut în fiece dimineață cîteceva special și diferit ascuns întru înfățișarea voastră, cînd contemplam conturul penajului bogat... Felul de a privi dintotdeauna dintr-o parte, cu un ochi blînd, dar ager, anxietatea mișcărilor voastre din cap, scurte, cu o rapiditate precisă, fără a vă deranja puful de pe gîturile pale precum pietrele funerare, cu o manie a fricii știută doar de voi, ca și cînd văzduhul, de fapt, e cușca voastră în care sunteți prinse pe veci și v-ar conveni mai mult un spațiu cu adevărat limitat în care să vă simțiți ocrotite și nepăsătoare...

Zburlea Ariana (crepuscul) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro