Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

În timp ce noi nu eram

de Constantin Buduleci

?i Dumnezeu a a?ezat candelabrul numit “Calea Lactee” între celelalte candelabre. S-a uitat la ele ?i toate luminau pe fondul întunecat. S-a plimbat între ele. Le-a vizitat pe toate, unele mai rotunde, altele mai alungite, altele pline de nori colora?i, altele maternit??i pentru stele. Meteori?i r?t?ci?i zburau pe lâng? El, ca ni?te a?chii din lemn care sar în jurul unui tâmplar. Dar nu este dezordine, fiecare piatr? î?i are locul ei. S-a întors la “Calea Lactee”. Undeva acolo a l?sat o s?mân?? s? pl?m?deasc?. Asta s-a întâmplat înainte s? termine marele candelabru. Se duce acolo s? vad? dac? a r?s?rit ceva. Acum milione de ani era doar o celul?. Acum trebuie s? fie acolo un corp perfect, filtrat prin osmoza invers?, care s? reprezinte esen?a crea?iei. Plutind prin candelabru, se apropie de micul sistem solar. Un perpetuu mobile plin de farmec, mai colorat decât orice alt sistem solar. Totul aici respir?, lumineaz?, creaz? via??. Aici perfec?iunea este la ea acas?, iar legile fizice, chimice ?i biologice s-au unit aici pentru a creea minunea uniunii substan?elor ?i elementelor naturale, minune numit? viat?. Odat? aceast? minune creat?, urmeaz? apogeul crea?iei, apari?ia vie?ii carnale care seam?n? cu EL. Un corp care s?-L reprezinte ?i care s? tr?iasc? în armonie cu el. Legile care au creat lumea nu pot fi înc?lcate, derogate sau amânate.
Se apropie de mica planet? albastr?. Locul perfect, viteza perfect?, rota?ia perfect?. Meteori?ii trec pe lâng? EL ?i îl mângâie, cometele îi înc?lzesc drumul ?i ca ni?te f?clii îl înso?esc în albastrul închis al spa?iului. Inelele lui Saturn îi zâmbesc, ochiul lui Jupiter îl prive?te cu mul?umire c? este singura planet? c?reia i-a oferit hegemonia peste celelalte planete. Jupiter vegheaz? toate celelalte planete împreuna cu sateli?ii ei oferindu-i Lui lini?tea c? poate pleca în plimb?rile lungi din spa?iu.
Mica planet? albastr? se învârte lini?tit? acum. Au fost vremuri când aici au fost furtuni, ploi, întuneric ?i foc. Dar au trecut. Fuziunea a avut loc. Acum s?mân?a are nevoie de lini?te, c?ldur?, lumin?, pace. Coborârea c?tre planeta frumos colorat? o face lin. A ajuns deja la norii albi care stau deasupra p?mântului. Un joc u?or, de-a v-a?i ascunselea începe. Norii s-au a?ezat la rând, parc? dornici s? fac? parte din jocul Lui. Începe s?-i modeleze în forme de animale, copaci sau reliefuri. Sufl? în ei împr??tiindu-i peste tot. Traverseaz? oceanul privindu-Se în oglindirea apei, printre sclipirile de soare din valurile s?rate. Câte o balen?, în imensitatea ei arunc? în aer stropi de ap?, r?corind calea celui care le-a creat pe toate. Delfinii Îl înso?esc pân? aproape de malul cu nisip fin ?i auriu. Nisipul fierbinte îi ofer? un nou loc de joac?, al?turi de mici broa?te ?estoase care ias? din nisip ?i merg s? înfrunte via?a m?rii. Spuma valurilor îi trage ca un aspirator în ascunz?toarea m?rii. Apoi El se ridic? ?i se îndreapt? spre alt loc. Uscatul se întinde în fata lui, maiestuos, plin de mun?i, câmpii, dealuri. Zborul printre pârâia?e, flori, copaci înverzi?i, Îl conving tot mai mult c? tot ce a fost f?cut a fost f?cut bine ?i toate sunt bune.
Animalele alearg? peste tot ?i Îl simt lâng? ele. Soarele de?i st? pe loc în realitate, pe p?mânt pare c? merge. Acum este într-un loc pe care omul peste mii de ani îl v-a numi dup?-amiaz?. El ?tie c? mai târziu se va întuneca, a?a c? merge s? î?i vad? opera des?vâr?it?. În acel loc unde a l?sat s? se z?misleasc? o vietate care îi seam?n?, o vietate care s? st?pâneasc? planeta, s? aib? grij? de animale. Pe toate El le-a preg?tit cu dimensiuni mai mici, tocmai pentru a putea fi st?pânite. Dinozaurii au disp?rut acum, iar OMUL are dimensiunea medie între toate viet??ile planetei. Dar superioritatea nu const? în propor?ii pe planeta asta.
Ajunge într-un loc în care acum e lini?te. Copaci cu fructe, legume crescute peste tot. EL se plimb? între toate cautând acea via??. Pe acolo trebuie s? fie, printre copaci, poate pe lâng? o tuf?. L-a v?zut. St? ?i m?nânc? m?sline dintr-un copac care probabil are sute de ani. Îl simte pe creatorul lui. Este imposibil s? nu-I sim?i prezen?a când se apropie de tine pentru c? eman? putere ?i bucurie. A? fi spus ?i speran??, dar acum acest cuvânt nu î?i are rostul. Nu ai nevoie de speran?? pentru c? nu ai ce spera când ai totul. S-a întors c?tre El, i-a zâmbit bucuros c? a venit. Înc? nu ?tie s? vorbeasc? fiin?a care se nume?te OM. Se privesc, î?i zâmbesc. Încep s? se plimbe prin natura plin? de farmec. Privesc animalele. Omul a început s?-I arate ce a descoperit, c? nucile sunt foarte bune, îns? trebuie sparte. A luat o piatr? ?i a lovit o nuc?, apoi a început s? adune miezul ?i s?-l m?nânce.
Dumnezeu ?i Omul au început s? se bucure unul de altul. Omul îi arat? fiecare descoperire pe care a f?cut-o în tot acest timp în care El a fost plecat. Apoi au început s? pun? nume tuturor animalelor ?i plantelor. Seara a venit repede, partea micii planete pe care se aflau ei, se întorcea cu spatele la soare. Dumnezeu a plecat, l?sând omul s? se odihneasc?. A început s? se plimbe sub lumina lunii. ?i a v?zut c? toate erau bune. Dar a mai v?zut ceva. A v?zut c? leii erau mai multi ?i dormeau împreun?, elefan?ii erau mai multi ?i dormeau împreun?. S-a îndreptat spre cuiburile de p?s?ri, ?i nici o pas?re nu se afla în cuib singur?, copacii nu erau singuri, mun?ii nu erau singuri. S-a dus unde era omul. ?i omul dormea singur, omul descoper? singur, omul m?nânc? singur, omul merge singur. Omul nu mai trebuia s? fie singur. Dumnezeu în bun?tatea ?i perfec?iunea lui ?i-a dat seama c? singur?tatea nu e bun?. Omul dormea lini?tit, lumina lunii trimitea pe el raze dulci, albe ?i calde. Dumnezeu trebuia s? fac? ceva cât mai repede. Dar ce însemna repede când o zi de-a Lui dureaz? o mie de ani de-ai omului. Trebuia s?-i creeze perechea omului cât mai repede, ?i nu ar dura prea mult s? recreeze acelea?i condi?ii în care s-a creat omul. Acum avea nevoie de ADN-ul lui pentru a-i crea o copie perfect?. Dar de unde putea s? i-a o bucata de ADN. Din picior? Din mân?? Nu. A g?sit locul perfect ?i care s? nu-l afecteze. În timpul somnului adânc al omului, Dumnezeu a p?truns în el ?i a extras o coast?, pentru a avea ADN-ul omului. A fost prima opera?ie f?cut? în aceast? lume, pentru a distruge una din cele mai grele boli : singur?tatea.
Soarele str?lucea, florile înfloreau, râurile curgeau, p?s?rile cântau, apoi toate s-au oprit. Crea?ia a scos minunea la iveal?. Toate au t?cut ?i au privit. Fine?e, forme line, blânde?e. Total diferit de primul om creat. A ap?rut ea, femeia. Ea nu are nevoie de mu?chi puternici pentru a ridica, nu are nevoie de privire dur? pentru a vâna. Ea are nevoie de zâmbet, pentru a bucura pe oricine, are nevoie de frumuse?e, pentru a cucerii, are nevoie de o piele fina pentru a mângâia durerea, are nevoie de un glas dulce pentru a lini?ti.
?i a fost noapte, apoi zi. Diminea?a omul s-a trezit. Fo?netul unor frunze i-au atras aten?ia. În fa?a unei tufe, st?tea cu spatele la el femeia. S-a ridicat. Ea l-a sim?it. Au început s? se cerceteze. Acum mai vedem o astfel de cercetare când se întâlnesc doi bebelu?i, ?i nici unul dintre ei nu a mai v?zut vreodat? un alt bebelu?. Între ei nu exist? fric?. S-au apropiat unul de altul, au început s? se ating?. Singur?tatea a început s? piar?. Perfec?iunea a fost creat?, ?i Dumnezeu s-a uitat peste toate, ?i a v?zut c? toate erau bune.
Adev?rat v? spun, TOATE ERAU BUNE.

Constantin Buduleci (Buduleci) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro