Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Dialoguri cu Anne - Titus

de sophia elisa coreli

În dup?-amiaza despre care vreau s? v? vorbesc, se pornise o furtun? teribil? dincolo de culmea ce încununa lan?ul muntos cu care m? trezeam în ochi de peste dou? decenii.
Fulgere grozave ca ni?te ?erpi furio?i de foc se dezl?n?uiau din ce în ce mai aproape, a?a c-am hot?rât s? sting toate aparatele electronice ?i electrocasnice, pân? avea s? treac? groz?via naturii! Am b?gat în?untru toate jardinierele cu petunii curg?toare sau mu?cate, de frica vântului ?i-a vreunei posibile grindine! Florile acelea însemnau zile ad?ugate vie?ii mele, ore de pace ?i frumuse?e tainic? din care mai reu?eam s? zidesc câte ceva la sufletul meu în ruine!
Florile, pictura ?i c?r?ile mele vechi, r?m?seser? unicul punct de sprijin în universul meu care se îngusta pe zi ce trecea, tinzând s? m? strâng? ?i s? m? sugrume, poate într-o zi ca aceasta în care tunetele ?i fulgerele aduceau a ”Danse Macabre”, al lui Saint-Saëns.
Înaintea lor, mai era Dumnezeu care m? asculta de ani buni, m? tolera cu toate sc?p?rile mele din ultimii ani, cum ar fi gândul destul de vag, dar totu?i prezent, al sinuciderii. Îl alungam cât puteam de repede, dar el se înc?p??âna s? intre neanun?at în via?a mea în care degringolada începea u?or-u?or s? se instaleze!
De?i, devreme, la cincizeci ?i câ?iva ani, ar fi trebuit s? m? simt în plin?tatea dorin?ei de-a profita de anii r?ma?i, dar nu era a?a! ?tiam cum ar fi trebuit s? fie... eram convins? c? a? fi fost în stare, înc?, de multe lucruri, ?i cu toate astea, pierdusem puterea de-a mai dori s? le fac, s? le am! Sim?eam un gol, un cub de ghea?? care-?i f?cuse cuib în str?fundurile min?ii ?i sufletului meu, ?i m? cotropea cu fiecare zi.... cu fiecare dezam?gire!
V?zusem cam tot ce era de v?zut, a?teptasem cuminte s? se vindece anumite r?ni, care nu se vindecaser?, ?i care, dac? ar fi fost vizibile, a? fi fost alungat? ca un lepros în vremea r?zboiului! Încercasem, de asemenea s? repar ce stricasem vreodat?, s? adun ce credeam c? e al meu, s? strâng la piept ce credeam c?-mi împ?rt??e?te dorul, dar toate se dovediser? ni?te iluzii în care eu îmi pusesem n?dejdea de fiecare dat? crezând ca un copil prostu? c? este adev?rat? zicala ”ce dai - aceea prime?ti”! Aveam s? constat c? sentimentele curate, cele dup? care m? ghidasem eu de-a lungul vie?ii, cu încredin?area c? ele îmi vor aduce, m?car atâta sinceritate cât am putut eu oferi, acele sentimente nu mai valoreaz?, între timp, nimic!
Pe pia?a valutar? a noului mileniu nu mai exist? timp pentru a?a ceva! A?a c? începea s? încol?easc?, tot mai des în mintea mea o curiozitate nou?, de-a deschide eu acea u?? ultim?, dincolo de care s-ar fi putut s? aflu, dac? nu tot ceea ce a?teptasem ?i nu venise aici, m?car un r?spuns despre rostul a ceea ce însemnase lupta mea pentru nimic din to?i ace?ti ani care trecuser? ca un fum, l?sându-m? ca pe feti?a care cer?ea într-o gar?, odat?! Mic?... coco?at? ?i cu mâinile în?epenite într-o rug? c?tre un Dumnezeu care p?rea s? fi uitat de ea!
În tot acest timp, furtuna se înte?ise ?i pic?turile mari, ca ni?te degetare loveau cu zgomot în ferestre ?i stre?ini! Telefonul m? trezi din amalgamul gândurilor, p?rând nefiresc ?i deloc binevenit. Cine s? m? caute? Fiul meu nu m? suna niciodat?, nici nu catadicsea s?-mi r?spund? la apeluri, decât foarte rar, cu motivul c? este ocupat. Pe Facebook m? blocase, spunându-mi c? el fiind un artist, oarecum cunoscut, avea ?i fani ?i du?mani, ?i ca s? nu se r?zbune vreun du?man pe mine, mai bine s? nu p?str?m nici o rela?ie pe re?eaua de socializare! Asta se putea face ?i f?r? s?-mi blocheze accesul la a viziona pagina lui, dar el a preferat asa! În fine! Mezina nu m? suna decât dac? avea ceva urgent, ?tia c? o caut eu, oricum, iar fiica cea mijlocie suna la aceea?i or? în fiecare sear?, îmi spunea ce g?te?te, dac? e cald sau frig ?i închidea cu invariabilul ”te pup ?i te iubesc”!
Pe aplica?ia messenger a re?elei de socializare, aveam un apel vocal de la ... Titus!
Nu obi?nuiesc s? vorbesc la telefon decât cu copiii mei ?i cu prietenii foarte apropia?i. În rest folosesc telefonul, strict, pentru a rezolva anumite probleme, ca orice om! Nu mi-au pl?cut niciodat? discu?iile sterile care nu folosesc nim?nui! Sau, cel pu?in, mie una, nu!
Titus era un tip extrem de de?tept ?i diferit de tot ceea cunoscusem eu de-a lungul vie?ii, în sensul c? se înc?p??âna (la fel ca mine) s? cread? c? mai exist? o speran??, chiar ?i acolo unde nimeni nu mai întrez?rea vreuna. Se lovea de un ins r?u, egoist, tic?los? - înnobila pe al?i doi s?raci cu duhul dintre cei pe care-i cuno?tea, spunând c? ”mai bine prost decât r?u... mai bine gras? decât târf?”. Îl cunoscusem în urm? cu vreo câ?iva ani în mediul online, pe o pagin? pe care el o administra ?i unde mai mul?i psihologi, d?deau sfaturi celor ce puneau întreb?ri legate de sindromul ?sta nenorocit al inutilit??ii care bântuie de pe la sfâr?itul secolului trecut printre oamenii trecu?i de cincizeci de ani.
Dup? aceea îl urm?ream în revista pe care o patrona, un s?pt?mânal , extrem de bine pus la punct în care publica articole grele, tratând subiecte precum ho?ia, tr?darea ?i tic?lo?ia celor ce vreme de aproape treizeci de ani, f?cuser? vrai?te o ?ar?, câteva genera?ii ?i acum se preg?teau s? ne predea Occidentului drept teren de joac?!
De la prim? discu?ie one-by-one cu el, discu?ie care a durat... 7 ore, am în?eles amândoi c? exist? ?i este de nepre?uit prietenia dintre un b?rbat ?i o femeie bazat? pe idei, pe dezbatere inteligent?, pe tr?iri care au generat sentimente similare! Într-o lume hipersexualizat?, hipermaterializat?, eu ?i Titus aveam s? descoperim unicitatea prieteniei construit? pe în?elegerea e?ecului, a neputin?ei, pe în?elepciunea de-a fi fericit cu absolut toate experien?ele ce ?i-au fost h?r?zite, cu acceptarea efemerit??ii noastre, cu îng?duin?a accept?rii tr?d?rii celor pe care-i iubim... o prietenie cu totul dezinteresat? dintre doi oameni ?i atât!
................................................................................................................
- Alo! vocea mea era un pic schimbat? datorit? surprinderii, pentru c? Titus nu m? sunase niciodat?, pân? atunci.
- S?rut mâna, Anca! avea un timbru extrem de pl?cut tr?dând o anumit? siguran?? de sine dublat? de gentile?ea intelectualului. Te rog s? m? scuzi ?i dac? e un moment nepotrivit, voi reveni!
- Nu m? deranjezi, eram doar pu?in surprins?, ?tii doar c? eu nu primesc decât vreo câteva telefoane... sper c? nu s-a întâmplat ceva! Începeam s?-mi recap?t calmul dup? ?ocul ini?ial, ce naiba? doar nu eram o pu?toaic?? ?i Titus era prietenul meu, nu fusese vreodat? vorba de vreun avans sau vreo vorb? nelalocul ei, între noi.
- Am citit statusul t?u de ieri ?i am v?zut c? ast?zi c?l?tore?ti în apropiere de noi! Dac? dore?ti, eu ?i so?ia mea am fi bucuro?i s? te avem oaspete! Îmi spunea asta cu o naturale?e întâlnit? la prieteni de ani ?i ani.
Era adev?rat c? trecusem, cu o zi înainte prin apropierea Bra?ovului ?i f?cusem ni?te poze, dar m? întorsesem acas? chiar în seara aceea!
- A? fi onorat invita?ia voastr?, cu mare pl?cere, dar am gonit c?tre cas?. Am l?sat câinele în grija unei vecine ?i am promis c? m? întorc cât pot de repede! Poate, alt? dat?, cu mare drag!
La cap?tul cel?lalt s-a a?ternut pre? de vreo câteva clip? o t?cere din care nu ?tiam ce s? iau; p?rerea de r?u c? nu ne puteam vedea... suspiciunea c? n-ar fi tocmai a?a?
- Ancu (a?a îmi zicea el, câteodat? - Ancule), nu cred c? va mai fi o alt? dat?! Nu c? n-a? avea eu r?bdare, sau n-ai avea tu drum.... zilele nu mai au r?bdare cu mine.... ?i-am sim?it o und? de oftat în glasul lui!
Un fior c?ldicel, ca adierea unui vând aduc?tor de rele m-a trecut, a?a cum m? trecuse ?i m? împietrise la pierderea oamenilor pe care îi iubisem ?i-i pre?uisem de-a lungul vie?ii, de care m? legasem prin întâmpl?ri, necazuri, clipe de nepre?uit - adic? tot ce se ?ese din timpul care trece nemilos peste noi to?i!
Îl cunoscusem ?i începusem s? vorbesc cu acest om, spunându-ne, cu timpul, tot ce aveam pe suflet! Ca o refulare la ad?postul tastaturii care se încingea ?i de o parte ?i de alta! Fiecare dintre noi avea câte o cruce de piatr? în spate... amândoi fuseser?m tr?da?i ?i tr?d?tori, min?i?i ?i mincino?i, câ?tig?tori ?i perdan?i: Dar sim?iser?m la fel de limpede c? am g?sit unul în cel?lalt um?rul pe care s? l?s?m pentru o clip? povara aceea ascuns? de via??, la urma urmei!
Încreng?tura aceea de fapte ?i oameni, pe care unii o ?in ascuns? ?i pleac? din aceast? lume, purtând-o adânc înr?d?cinat? în ei, ca pe o boal?!
- De ce-mi spui asta acum... a?a? Îmi venea s? plâng, de?i omul acesta nu era rud? cu mine.
Mi se p?rea nedrept c? nu-mi spusese nimic în timpul zecilor de discu?ii avute! Nu vorbeam zilnic, poate nici s?pt?mânal, dar când se lega o discu?ie între noi, dura câteva ore! Ajunsesem s?-l cunosc la fel de bine ca pe un frate, dac? a? mai fi avut unul în via??!
- Pentru c? nu mi s-a p?rut relevant pân? acum, când am avut dorin?a s? te cunosc personal, înainte de....
Mi se p?rea imposibil s? discut cu el mai departe... cel pu?in, nu în acel moment! Nu ?tiam ce s? spun... cum s?-l întreb; ”cât mai ai de tr?it?” Dar a pus el punct discu?iei, cel pu?in în acel moment;
- Mai bine nu-?i spuneam, nu vreau s? te sup?r! Iart?-m?! Sunt bolnav de leucemie de câ?iva ani ?i, în ciuda tratamentelor ?i-a luptei mele continue... mi-au mai r?mas vreo câteva s?pt?mâni!
Îmi cer iertare c? te las, sunt pu?in obosit, vorbim mai pe sear?! S?rut mâna!
Mintea mi se golise complet de orice gând, idee, ac?iune! Am stat a?a, în?epenit? lâng? fereastr?, nu ?tiu cât timp s? fi trecut... poate o jum?tate de or?, poate, mai pu?in. Timp în care mi-au dat buzna în minte toate clipele în care îmi luasem adio, ca un om beat, de la p?rin?ii mei, de la fratele meu, de la prietena mea cea mai bun? care-mi ?inuse lumân?rile de nunt? la spate în biseric? ?i cu care împ?r?isem la propriu pâinea în vremurile tulburi când ni se d?dea mâncare pe cartel?, ?i noi ne luptam cum puteam s? ne cre?tem copiii!
Cuprins? de o fric? rece, ca bruma de noiembrie am dat fuga la Anne, care se lupta în atelierul ei micu? de pe fosta strad? a birjarilor, cu o pânz? imens? care avea s? fie decorul unei piese de teatru. Anne era imaginea mea în oglind?, e-ul meu, n-a? fi putut vreodat? s? admit c? puteam s-o pierd! O pierdusem destul, în prima parte a vie?ii mele de femeie m?ritat?, când îmi fusese cel mai greu în via??, ?i când plecase ?i ea, în marea ei aventur? american?- c?s?toria cu doctorul Phillip Doyle!
Dup? doisprezece ani, Phillip murise ?i mi-o redase pe Anne, v?duv?, distins?, puternic? ?i frumoas?, a?a cum o ?tiam eu dintotdeauna! Avea succes la New York unde tablourile ei se vindeau destul de bine, dar ea venise înapoi acas? ?i locuia cu domnul Pavel Arma?u, tat?l ei ?i fostul meu profesor de pictur? la ?coala de Arte!
Dup? ce a preg?tit câte un ceai cu ghea??, Anne m-a ascultat r?bd?toare în timp ce fuma ?i privea când pe gemule?ul rotund când la mine. Apoi mi-a luat mâinile într-ale ei ?i-am sim?it mirosul acela familiar mie -- de terebentin? amestecat cu lavand?, ?i mi-a spus aproape distrat?, ca ?i cum mi-ar fi povestit ceva nostim;
- Cum ai p??it tu cu Titus, am p??it ?i eu cu un stagiar de-al so?ului meu de la spital, care venea s? ia cursuri de pictur? de la mine! Am devenit prieteni la toart?... ce s? mai? Cam a?a, cum sunt cu tine! Î?i mijise ochii verzi s? vad? ce efect avea asupra mea, dar eu m? înv??asem demult cu ?ugubea?a mea de Anne, care f?cea asta dinadins, ca s? detensioneze atmosfera!
Într-o sear? am ie?it la mas? cu el ?i cu noua lui iubit? , îmi m?rturisise c? era înnebunit dup? ea, dar nu era la fel de sigur c? ?i ea sim?ea la fel! Mie, fata mi s-a p?rut c? nu prea d?dea importan?? planurilor lui, dar n-am apucat s?-i mai spun, c? dup? ce ne-am desp?r?it, în seara aceea, a condus-o pe fat? la apartamentul ei, ?i în drum spre cas? a avut un accident stupid; i-a ie?it în fa?? un câine r?t?cit, ?i-a izbit în plin o ambulan?? care venea din sens opus!
Asta a fost înainte de Cr?ciun, dup? Cr?ciun am pierdut-o pe biata mama, care mi-a ascuns boala ei... apoi pe fratele meu.... apoi, pe Phillip, ?i-am în?eles c? totul aici ?ine de cum suntem în stare s? profit?m de timp! S? ne bucur?m unii cu al?ii, s? construim st?ri, amintiri, iubiri, prietenii! A?a c?, du-te ?i cunoa?te-l pe prietenul t?u, Titus, mâine! Poimâine, poate fi prea târziu ?i prea târziul înseamn? ireparabil!


sophia elisa coreli (sophia.c) | Scriitori Români

motto: “Creativity is an act of defiance.” ― Twyla Tharp

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro