Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Despre terrani

de Dumitru Sava

Într-o zi, supărat de toate câte i se întâmplă limbii române ori nimic nu e întâmplător, mi-am făcut curaj și am publicat ceea ce simțeam la momentul respectiv. Textul se chema “limba mea” și recunosc, din punct de vedere stilistic, poate mai era de lucrat pe el. De fapt, cam acesta e stilul meu: scriu pe nerăsuflate sub imboldul momentului. Nu mă interesează să fac artă (cine oare, cu adevărat, poate să o definească?), ci să transmit starea mea de a fi. De aceea, de regulă, nici nu mai intervin pe text să-l “meșteșugăresc”. Țin prea mult la sinceritatea exprimării. Nu mă adresez neapărat gustului estetic al cititorului, ci minții și simțirii sale.
A trecut ceva vreme, dar îmi amintesc de interesul pe care textul respectiv i l-a stârnit unei angelice doamne, cu nume oarecum exotic. Se pare că nu mai locuiește în țară, dar e filolog de meserie. Incomparabil, mult mai calificată pe această parcea decât mine! Bravo ei că se pricepe și la limba română! Îi mulțumesc, dacă cumva nu am făcut-o, pentru strădania de a mă aduce, așa simțeam eu, pe calea cultă, “bătătorită” a exprimării cât mai filologico-abracadabrant posibile! Că de, ce să mai zic, trăim în vremea post postmodernismului. Ghinionul meu că m-am născut în “antichitate”, nu-l pot înțelege și firește gusta! Prin formația mea intelectuală eu gândesc holist, adun firimiturile minții umane într-un tot și încerc să fenomenologizez. Se pare că adepții amintitului curent sunt preocupați să calce desculți prin cioburi. Și să privească lumea prin fiecare dintre ele. Câte cioburi atâția adepți! Mă plasez, deci , la polul opus și vorba aia: degeaba încerci să mai înveți mârțoagă bătrână la ham!
Distinsa doamnă îmi reproșa naivitatea și mentalitatea îngustă. Firește, total de acord că rămân un anacronic. Autoproclamându-mă soldat al limbii mele, simplu soldat într-o oaste cu atâția iluștri generali, mă autoosândesc să fiu un provincial, un ins ce acceptă să înoate prin zoaiele de la periferia acestui măreț elan globalist. Și anonimi ca mine au ajutat “cultura asta minoră” să supraviețuiască atâtea mii de ani. Întreb cumva, ca bietul Tristanda, fără cărămizi poți face o casă? Dacă dispar națiunile (limbile) din ce mai construiești statul universal (mondial)?
Deranjul doamnei filolog, bănuiesc, a fost provocat de o anume suspiciune de protocronism. Numai că protocronismul meu era cât se poate de internaționalist. E drept, bazat pe conștiința unui trecut și origini imperiale. Am în vedere un anume fragment: limba mea-i o taină mare / e un fagure de miere / din stupul unui neam tare / înțelept precum o carte / în care și tu ești parte / rânduri rânduri tolerații de aiurea / se pripășiră peste ea / cum au gustat-o și-au căpătat identitate / își spun azi greci maghiari ori rromi / s-au adăpat la ea romanii /
și s-au trezit latini / italieni francezi spanioli ori portughezi / prin vadul ei trecură slavii / și au ieșit la mal
drept ruși ucrainieni poloni / ori sârbi bulgari croați slovaci…
Recunosc, am scris asta în cunoștiință de cauză, dar și cu năduf. Că prea în mai toate dicționarele importante ale limbii mele, filologi, poate din stirpea distinsei doamne, au cârpit-o din petice luate de pe la toți vecinii și veneticii. Majoritatea lor nici nu existau când noi grăiam pe aici. Și vroiam să-i înșiruiesc argumente suficient de convingătoare. Destule, care o apropie de sacra scriere. M-am luat cu altele și am tot amânat. Dar o întâmplare recentă mi-a înviorat memoria. Din multele câte le aveam de spus atunci vreau să aduc în discuție doar un cuvânt. El ar putea spune aproape totul despre graiul pământean și despre vechimea limbii mele.
Cum se cheamă planeta pe care locuim? Terra! Iertată-mi fie neștiința. Dar în ce altă limbă a planetei locuitorii ei își spun terani? Adică țărani!

Dumitru Sava (Dafinul) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro