Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Cu bunica la fragi

de Viorel Darie

Cu bunica la fragi


(din volumul "Bucovina - plai de basm si dor")

Într-o zi de miercuri, pe înserate, bunica îi d?du o veste grozav? lui Ionu?: a doua zi vor pleca amândoi la fragi. Vestea îl entuziasm? din cale-afar? pe copil, care, seara, nici nu putea adormi devreme, tot închipuindu-?i cum e s? mearg? la cules fragi. Dup? ceva chin, bunica îl adormi, încât a doua zi diminea?a dormea dus, nici vorb? s? se trezeasc?.

Totu?i, bunica trebui s?-l trezeasc? mai devreme decât în alte zile, c? trebuia s? plece cât mai de diminea?? în p?dure, pân? s? se încing? c?ldura zilei-n amiaza mare. Îl trezi cumva, copilul se ridic? din pat mai de voie, mai de nevoie, ?i, în sfâr?it, se frec? cu mânu?ele pe ochi, apoi deschise ochii de-a binelea. Î?i aduse aminte de promisiunea bunicii c? era zi de mers la fragi. Se înduplec? f?r? mofturi s? fie sp?lat pe ochi, mânu?e, urechi, apoi s? se-închine la Doamne-Doamne, la un loc cu bunica. Dup? aceea îmbr?c? ni?te blugi mai m?ricei, ca de p?dure, ?i ni?te ghetu?e ca de mers la p?dure. Bunica îi a?ez? pe mas? s? m?nânce ceva dis de diminea?a, s? nu plece fl?mând.

Dar bunica mai avea de f?cut unele treburi pe lâng? cas?, s? hr?neasc? g?inile, s? adape v?cu?ele, s? pun? ni?te m?lai ?i coji de cartof la vi?ei ?i mielu?i. În sfâr?it, d?du vestea cea bun? - pot pleca.

- Hai, Ionu?, puiul meu, e?ti gata? Plec?m chiar acum!
Pornir? la drum. Ionu? s?lta vesel ba în fa??, ba în urma bunicii, s?rind sprinten cele dou? pârleazuri, pân? ie?ir? pe uli??. Aici, pe uli??, întâlnir? o b?bu?? care cobora la vale, în sat, s? ajung? la cooperativ?.

- Buna diminea?a, tanti Ioana, unde te-ai pornit a?a de diminea??, la vale ? întreb? bunica.
- Buna diminea?a, Ilean? ! Iaca trebuie s? cobor pân? la vale, la cooperativ?: nu mai este nimic în cas?, nici chibrituri, nici f?in?, nici ulei. ?i-apoi trebuie s? mai iau ni?te sare ?i foi de dafin. Da’ acesta-i nepo?elu’ t?u, a?a mic ?

- Da, e-al meu, de la b?iat! Anul ?sta st? cu noi, pân? în toamna…
- Dr?g?la? copil. Da’ îi cuminte ?
- Da, este. Ei, a?a cumin?i cum îs copiii. Da’ m?- în?eleg cu el.

- Da’ unde a?i plecat a?a de diminea?a ?
- P?i, unde s? mergem ?i noi ? Prin p?dure, la fragi.

- Umbla?i s?n?to?i!
- S? fii ?i mata s?n?toas?!

Au pornit mai departe. Pe Ionu? îl rodea un gând:

- Bunic?, de ce femeia aia b?trân? nu ?i-a f?cut cas? mai la vale, s? nu umble a?a de greu pe mun?ii ??tia ?

- Ei, ce ?tii tu micu?ele ! A?a s-a tr?it mai demult, pe coamele mun?ilor. Iar acum, la b?trâne?e, nu te-înduri s?-?i la?i c?su?a în care ai tr?it toat? tinere?ea, toat? via?a, ?i s? te mu?i la vale, unde e mult? lume, înghesuial?... A?a suntem noi, oamenii de pe munte, vrem s? tr?im cât mai liberi, în lini?te, pân? la adânci b?trâne?i !

Intrar? în p?dure. Nici nu f?cur? vreo cinzeci de pa?i, c? ?i v?zur? un c?prior într-un lumini?. Ionu?, extaziat de priveli?tea ap?rut? pe nea?teptate, d?du glas tare:

- Bunica, vezi ce blan? ro?cat? ?i lucioas? are? ?i ce corni?e !
- Da, puiule, Dumnezeu a f?cut creaturile Sale s? fie minunate, s? te bucuri când le vezi în p?dure. S? fie lumea cât mai frumoas?, s? vin? copiii cu drag s-o vad? !

C?priorul disp?ru în desi?. Dar ceva fo?ni printre tufe. A, nu fusese decât o pas?re, un sturz. Pas?rea vioaie, pestri??, se topi ?i ea repede în tuf?ri?.

Mai încolo, copilul se aplec? ?i lu? în mân? ceva de jos.

- Ce e asta, bunica ?
- E un melc. Vezi ce c?su?? are pe spate? Când se sperie, se ascunde în cochilie, adic? în c?su?a asta, împreun? cu c?p?orul ?i corni?ele pe vârful c?rora sunt ochii lui. Ia atinge cu degetele ochi?orii lui.
Ionu? a?a f?cu. Melcul î?i feri capul cu ochi?orii în cochilia lui, încât i se vedea doar pu?in din piciorul c?rnos.

- Ia a?teapt?, dac? îl la?i în pace o vreme, s? vezi cum î?i scoate iar c?p?orul ?i ochii din cochilie. Îi vezi ?
- Da, bunica ! Ce grozav e!

- Dar las? melcul jos, poate are copila?i undeva, care-l a?teapt? ?i pe care trebuie s?-i hr?neasc?. Nu-l lua cu tine!
- Dar ce m?nânc? melcul ?sta ?

- Ei, are destule. M?nânc? iarb?, frunze...
Bunica îl dojeni un pic pe Ionu?, care, de atâta umblat dup? melci ?i buruieni de tot felul, î?i murd?rise pantalona?ii. Se apuc? ea s?-i scuture de p?mânt ?i de cetin?. Plecar? mai departe.

Afundându-se în p?durea tot mai adânc? ?i mai întunecat?, un trop?it zgomotos le atrase aten?ia. Chiar ?i bunica se înfior? uitându-se într-acolo.

- Ce-s animalele alea? îndr?zni Ionu? s-o întrebe, cam în ?oapt?.
- Sssst! E scroafa mistre?, cu patru pui ! F? lini?te. A, uite, s-au topit în vale. Nu stau mult la vedere, s? nu le vad? vân?torul.

- Dac? veneau la noi, s? ne pape? se smiorc?i copilul.
- Stai lini?tit. Nu ne pap?. Nu vezi c-au fugit? De om se sperie orice dihanie !

Au mai mers, cât au mers, pân? când Ionu? începu s? se smiorc?ie.

- Ce-i, puiul meu?
- Mi-e foame… M? dor ?i picioarele.

Bunica dezleg? basmaua de pe c?ldare, scoase de-acolo ni?te biscui?i ?i-i d?du copilului.

- Ia ?i m?nânc? biscui?ii ??tia. Mai încolo g?sim noi ni?te ap? rece de izvor. Ce-i ?i cu copiii ??tia, de cum se v?d în p?dure, îi ?i apuc? foamea. Aerul ?sta s?n?tos de munte …

Au mai mers, ce-au mai mers, ?i-au ajuns la parchetul t?iat din p?dure unde erau fragi. S-au pus pe cules. Era o bog??ie de fragi, mari, ro?i, o bun?tate. Bunica culegea câte o can?, pe când Ionu? câte o mân?; el mai mult mânca. Aveau fr?gu?ele un gust minunat. Dar îi spuse bunica s? nu m?nânce prea mul?i fragi, s? nu-i fie r?u.

Cam spre prânz, bunica î?i aduse aminte c? acas? o a?teapt? vi?elul de ad?pat, dar ?i clo?ca cu pui. A?a c? l?sar? fragii, s? plece degrab? acas?. Mai turnar? o can? de fragi, mari ?i gusto?i, în g?letu?a care se umplu, apoi pornir? spre cas?. Aici, în mare grab?, bunica hr?ni toate animalele. F?cu repede m?m?ligu??, strânse în odaia cealalt?, cu polonicul, smântâna de pe laptele din lighean, pus azi diminea?a. Turn? o parte din smântân? într-o strachin? adânc?, puse în ea o parte din fragii adu?i, le b?tu bine de tot cu o lingur? mare de lemn, pân? ie?i o bun?tate de smântân? cu fragi, care este o minun??ie s? m?nânci cu m?m?ligu?? cald?.

Motocel, pisoiul, st?tuse toat? ziua singur pe cerdac, a?teptându-l pe Ionu?, cu disperare. De cum îl v?zu sosit acas?, se ?i duse drept la el, s? fie luat în bra?e, ceea ce nu era pe placul bunicii. Trebuia s? se spele iar??i pe mâini, dac? luase pisoiul în bra?e. În sfâr?it, dup? ce mâncar? cu poft?, copilul adormi bu?tean, de atâta trud? în p?dure. Când se trezi, pisoiul dormea lipit de pieptul lui. Motocel era în stare s? doarm? toat? ziua, de?i el dormise deja pe prisp?, la soare, tot timpul cât Ionu? ?i bunica erau pleca?i dup? fragi.

Dup? ce se trezi, Ionu?, v?zând c? pân? seara mai era mult, ie?i pe toloac?, s? vad? ce se mai întâmpl?. Un domn cu geant? diplomat urca dealul gâfâind. Era fiul b?trânei cu care se întâlniser? de diminea??, când plecau la fragi. Venea omul în concediu, la mama lui. Se dezv??ase de via?a la munte, el tr?ia la ora?, în Bac?u. Om bun, scoase din buzunar dou? bomboane, dulci de tot. Ionu? le lu? cu sfial?; dup? atâta miere, nu-i mai trebuiau bomboane dulci. Dar copiii sunt copii…

(va urma)



Viorel Darie (vioreldarie) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro