Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Anexa

de Aurel A. Con?u

Într-o lume pestri??, ca aceasta, în care tr?im, Ghi?? Cârlig trecea drept un personaj exotic. Nu f?cea nimic ca s? merite aceast? faim?, î?i tr?ia via?a firesc, dup? ni?te principii destul de neobi?nuite, ce-i drept. Toat? via?a muncise ca secretar într-un birou de avocatur? (Grebl?&asocia?ii, cu peste dou?zeci de avoca?i asocia?i ?i pledan?i, care contau pe serviciile sale (eviden?a cauzelor aflate pe rol, redactarea întâmpin?rilor preliminare, informarea clien?ilor, de alte treburi domestice precum preparatul cafelei, men?inerea ordinii în cele peste zece birouri sau efectuarea unor comisioane), unde se ?i mutase, dup? un timp, din cauza volumului mare de munc?. Cum firma era de succes ?i volumul de munc? era direct propor?ional cu succesul, via?a lui Cârlig nu p?rea tocmai u?oar?, dar pentru un om cu principii ca dânsul, munca nu reprezenta o problem?. Î?i crease un program de lucru foarte riguros, în m?sur? s? acopere toate necesit??ile firmei, extinzându-?i adesea programul pân? noaptea târziu sau chiar dup? miezul nop?ii. Un singur lucru nu luase în calcul: propria-i via??. A?a se face c? la treizeci de ani nu avea o prieten? ?i nu existau ?anse s?-?i fac? vreuna. O femeie i-ar fi compromis serios statutul atât de greu dobândit, f?r? s? mai vorbim despre alte dezavantaje de ordin existen?ial. Se obi?nuise cu un anumit stil de a se îmbr?ca, de a mânca, de a-?i alege emisiunile tv, filmele, restaurantele, încât o schimbare l-ar fi dat peste cap. Mai exista ?i primejdia extinderii schemei de personal, a?a cum îi pomenise „?eful” într-o discu?ie amical?, ca posibilitate, dar el se împotrivise cât putuse, iar discu?ia nu mai fusese reluat? de atunci. Cu toate acestea, nu i-ar fi displ?cut rela?ia cu o femeie, teoretic vorbind, gândindu-se la Victoria, o avocat? angajat? de curând, care nu se sfiise s?-i fac? ochi dulci. Nu mult dup? aceea, într-una din serile acelea ”extinse”, pe la unsprezece noaptea, se trezise cu Victoria în birou. Femeia era agitat? ?i avea ochii în lacrimi. Dorea s? vorbeasc?, dac? era posibil, cu cineva de încredere, fiindc? nu avea pe nimeni apropiat în ora?. Cârlig îi f?cuse o cafea, îi d?duse ?i o ?igar? ( g?sit? în fundul unui sertar, al?turi de o sticl? de vodc? ruseasc?! ), a?teptând cuminte ca ea s?-?i descarce sufletul. Cauza sup?r?rii femeii p?rea s? fie ?eful s?u, Grebl?, despre care el, personal, avea o p?rere bun?.
- L-am cunoscut la o conferin?? în capital?, îi m?rturisise Victoria, ?tergându-?i cu mult? delicate?e ochii. Acolo mi-a promis un post de avocat pledant, cu perspectiva de a ajunge asociat?, iar eu l-am crezut ca o proast? ce sunt! Am dat curs invita?iei, f?r? s?-mi imaginez c?, de fapt, el urm?rea altceva. Recunosc c? s-a ?inut de cuvânt, a completat contractul, urmând s?-l semn?m azi, spre sear?, în prezen?a celorlal?i asocia?i. M-am dus acolo pe la dou?zeci. Era singur, nici urm? de asocia?i! Nu mi-a dat niciun fel de explica?ii, a s?rit, pur ?i simplu, pe mine, apoi a semnat hârtia!
- Ai reclamat la Poli?ie? se interes? Cârlig, uimit de confesiunea femeii.
- Nu, ?i nici nu am da gând! Ar fi în stare s?-mi rezilieze contractul, iar eu am nevoie de acest contract!
- Crezi c? te-a? putea ajuta cu ceva? insist? el.
- Nu, nu cred! Nu v?d cum !
- Pot vorbi cu domnul Grebl?, de pild?! Ca de la b?rbat la b?rbat!
- ?tiu ?i eu! În principiu, n-ar fi o idee rea, ar realiza c? mai ?tie ?i altcineva, dar n-ar schimba mare lucru!

Cu lipsa sa de experien??, Cârlig adusese în discu?ie ?i alte variante, unele mai interesante decât altele, dar nu luase în calcul posibilitatea ca Grebl? s? reac?ioneze. Victoria, cu mai mult spirit practic, nu-?i f?cea prea multe iluzii, în schimb îi pl?cea atitudine r?zboinic? a lui Cârlig ?i faptul c? era comp?timit? de cineva. Din vorb? în vorb?, cei doi pierduser? no?iunea timpului, lucru la care contribuise indirect ?i sticla de vodc?, miezul nop?ii g?sindu-i mai apropia?i decât fuseser? vreodat?. Zorii zilei, sosi?i odat? cu Grebl?, propietarul „ must?riei”, ad?ugar? ?i ultimele detalii: doi oameni dormind îmbr??i?a?i, într-o ?inut? mai mult decât lejer?. „ ?eful” fusese atât de uimit încât sc?pase mapa din mân?, iar cei doi se de?teptaser? la fel de uimi?i, chiar mai uimi?i decât Grebl?, din ochii c?ruia ?â?neau fl?c?ri.
- La întoarcere s? g?sesc demisia d-tale, domnule Cârlig, pe biroul meu! spuse acesta, ie?ind din loca?ie mai repede decât intrase.
Era o sentin?? f?r? drept de apel.
- Nu dori?i s? v? duce?i un pic dracului, domnule Grebl?! bluf? el în fa?a Victoriei, fluturând în aer o hârtie scoas? din acela?i sertar. Era deja scris?, pardon!
Femeia, care nu-?i revenise înc? din ?oc, îl privea cu ochii miji?i, vizibil contrariat? de surescitarea lui Cârlig.
- Numai din vina mea! reu?i s? îngaime. Numai din vina mea!
- N-ai nicio vin?, o lini?ti el, din contra, nu suntem juc?riile nim?nui! Vrea demisia, îi dau demisia!
Victoria î?i lu? po?eta ?i plec? la tribunal. În urma ei, Cârlig, î?i puse costumul cel mai bun, cravata cea ro?ie ?i cea mai frumoas?, din câte avea, pantofii maro, cu bombeuri ascu?ite, apoi ie?i pe terasa cl?dirii, un bloc cu zece etaje.
- ?i ce mai vrei, domnule Grebl?? întreb? el, adresându-se unui auditoriu invizibil, apropiindu-se primejdios de marginea terasei. Via?a? Consider? c? am anexat-o la demisie! ad?ug? ?i se arunc? în gol.

Aurel A. Con?u (ACPN) | Scriitori Români

motto: Tot înainte!

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro