proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Arhitectul Dionise ?incai era cunoscut ca o somitate în domeniu construc?iilor spa?iale, cu tent? futurist?, ?i trecea drept o persoan? mai mult decât respectabil?. Probabil c? ar fi r?mas cu faima aceasta ?i dup? moarte dac? n-ar fi c?zut, la un moment dat, în patima b?uturii, meteahn? pe care nu o dobânde?ti, cum s-ar putea crede, ci o mo?tene?ti genetic, dac? ar fi s? lu?m în considera?ie ultimile descoperiri ale oamenilor de ?tiin??. Pu?ini îns? sunt dispu?i s? îmbr??i?eze aceast? teorie, fiind mai simplu s? arunce anatema asupra speciei umane, care, dup? cum ?tim, nu este tocmai perfect?. Dec?derea lui Dionisie ?incai survenise în plin? glorie, astfel c? efectele resim?ite fuseser? mai u?or de contracarat, doar so?ia ?i apropia?ii, rude sau colegi, deveniser? parc? mai circumspec?i. Cu toate acestea, via?a lui nu cunoscuse transform?ri de substan?? pân? în ziua aceea de miercuri, când destinul avea s?-i dea lovitura de gra?ie.
.
Câinele, un buldog, însp?imânt?tor, cu trupul mic ?i îndesat, cu capul mare ?i f?lcile uria?e, str?juite de col?i ascu?i?i, cu labele scurte ?i groase, îi ap?ruse în fa?? din senin ?i nu p?rea dispus s?-i permit? trecerea. Încerc? s? apeleze la bunul sim? al acestuia cu un „ cu?u-cu?u” m?gulitor, aproape familiar, lucru care nu pl?cu jivinei, întrucât începu s? mârâie. Se gândi atunci s? lase deoparte polite?urile ?i s? încerce o bre?? în ap?rare, ca la rugby. Tentativa sa, l?udabil?, se dovedi ineficient?, pentru c? în loc s? spulbere adversarul, se trezi cu laba piciorului drept în gura buldogului. Auzi trosnetul oaselor, strivite între f?lcile fiarei, ?i sim?i o durere n?prasnic?, cum nu mai cunoscuse pân? atunci. Mai r?u era c? buldogul începuse s?-i molf?ie laba piciorului, dând semne c? n-avea de gând s? se limiteze doar la por?iunea aceea neapetisant?. În mod curios, dup? o durere înfior?toare, greu de descris, cu radia?ii în tot corpul, inclusiv în creier, sim?i reversul ei, ceva comparabil cu senza?ia de pl?cere, pe care ?i-o provoac? atingere unei femei, de exemplu. Îi veni în minte imaginea unui p?ianjen, v?zut? pe Discovery, devorat de partenera sa în timpul actului sexual, f?r? s? par? prea afectat. Se g?sea într-o situa?ie asem?n?toare, diferen?a constând în aceeea c? el era devorat la rece. Încercase în câteva rânduri s? se desprind?, dar nu reu?ise decât s? se pozi?ioneze ?i mai bine între f?lcile de o?el ale buldogului.

„Nu-i pu?in lucru s? asi?ti la propria-?i dispari?ie!” se gândi el, observând c? fiara îl devora cu frenezie. În via?? se întâmpl? exact la fel, numai c? arareori bagi de seam?! Via?a te devoreaz? pe din?untru. La un moment dat to?i disp?rem. Nici nu mai conteaz? când se întâmpl? ?i cum se întâmpl?! Chestia asta îmi vine la fix. Tocmai am r?mas f?r? slujb?, m-a l?sat nevasta, mi-am pierdut casa ?i mai sunt ?i be?iv, pe deasupra”.

Privi ?uvoiul de sânge întins pe caldarâm cu indiferen??, de?i nu suportase niciodat? vederea sângelui. Fiara î?i continua netulburat? festinul, chiar acolo, în mijlocul drumului, sf?râmând oase sau sfâ?iind h?lci consistente din corpul s?u. Avea botul înro?it de sânge ?i ochii sticlo?i. Nu se vedea ?ipenie de om prin preajm?, lucru destul de neobi?nuit, fiindc? era miezul zilei. Pierduse mult sânge ?i i se cam împ?injenise privirea. Fiara îi umbla deja prin cutia toracic?, îndep?rtându-i cu o anumit? delicate?e coastele. La un moment dat, i se p?ru curios c? nu murise, ceea ce putea s? însemne fie c? a b?ut prea mult ?i era în delirium tremens, fie c? era treaz ?i nu exista nicio explica?ie. Opt? pentru a doua variant?. Se mai confruntase de-a lungul vie?ii sale zbuciumate ?i cu asemenea vise, dar acesta, dac? era vis, dep??ea orice limit?.

„ ?i, totu?i, se gândi el, îmi pot mi?ca mâinile! V?d! Înseamn? c? sunt viu!”

Cu un ultim efort î?i înfipse degetele în beregata fiarei, împingându-i capul în sus. Luat? prin surprindere, fiara nu avu nicio reac?ie câteva secunde, r?mânând cu botul în aer, apoi scutur? din cap ca un om care se dezmetice?te ?i-i smulse dintr-o mi?care inima. În clipa aceea sim?i c?-l las? puterile, nu-?i mai putu mi?ca nici degetele, nici ochii, nici mâinile, nimic. Vedea doar o lumin? alb?, str?lucitoare, care, ciudat, nu venea din dreptul ochilor, îi ?â?nea parc? din cre?tetul capului...

Un grup de copii carea b?teau mingea prin apropiere, z?rir? câinele ?i capul de om. Unul dintre ei sun? la Poli?ie. Echipa de criminali?ti, sosit? la fa?a locului, se v?zu nevoit? s? împu?te câinele, care nu voia, în ruptul capului, s? lase din gur? c?p??âna arhitectului. Procurorul, ajuns ?i el la locul faptei, avu un moment de revela?ie.
- Acesta nu-i cumva Dionisie ?incai, arhitectul de la Prefectur??
- Cred c? da, r?spunse ?eful Poli?iei din M?dulari. Mi se p?rea cunoscut, dar nu ?tiam de unde s?-l iau!
Criminali?tii se împr??tiaser? care încotro, unii luau informa?ii de la martori, al?ii ridicau probe, mostre de sânge, fibre textile, cum se procedeaz? în asemenea situa?ii. Procurorul nu-?i putea dezlipi ochii de pe chipul victimei, iar la un moment dat f?cu un pas înapoi.
- Ai v?zut? exclam? el, adresându-se ?efului de poli?ie. A clipit din ochi!
- Am v?zut! confirm? poli?istul, ducându-?i mâna la inim?. Crezusem c? n-am v?zut bine!
- Ceva nu-i în regul? cu omul ?sta! murmur? procurorul, destul de speriat, de altfel. Vezi cât de încordat pare?
- Da, r?spunse poli?istul, dând din cap ?i holbându-se la ciud??enia aceea însângerat?.
Arhitectul î?i strânsese pleoapele la maxim, nefiresc, ?i î?i încordase mu?chii fe?ei, ca ?i când ar fi f?cut un efort supraomenesc, iar în lini?tea care se a?ezase întrei cei doi, dep??i?i de situa?ie, se auzi un glas gros, cavernos, venit parc? dintr-un butoi gol.
- Acum a?i venit, fir-a?i ai dracului!

În cotidianul „ Curentul”,de-a doua zi, la „faptul divers”, ap?rea un poem, scris de un poet local, prieten cu decedatul ( între timp capul arhitectului fusese autopsiat. Medicul legist descoperise pe creierul acestuia un singur neuron valid, aprins ca un bec de veioz?, restul fiind stin?i! ). Poemul era un ultim omagiu adus omului, Dionisie ?incai:

Priveghi la capul de mort

Nu mi-a pl?cut niciodat? îmbr??i?area sufocant? a iederei
verdele acela purulent de buboi copt
scurs peste cenu?iurile bolnave ale zilei
nu te-a? fi închipuit nici în cel mai negru vis
într-o g?leat? de plastic
dup? o eticheta
dar erai acolo
poate un pic cam tras la fa??
cu buzele parc? mai albe decât le ?tiam
în rest p?reai împ?cat
destul de curios
pentru cineva care nu fusese niciodat? de acord cu nimic
cu lucruri mult mai simple
precum Revolu?ia din `89
crimele de la Colectiv
Codru?a Kovesi
nevasta
(cu treizeci de ani mai tân?r?!)
cu câte ?i mai câte
nu mi-a sc?pat nici umbra accea de zâmbet
scarcastic
zeflemitor
un je m`en fiche alunecos
ceva între nep?sare ?i teribilism juvenil
un fel p?tima? de a-?i exhiba sexul pe DN15
de a fi amendat pentru tulburarea lini?tii publice
al naibii îi mai intereseaz? pe ei lini?tea public?
îndobitocirea public?
am în?eles
nu retractezi nimic
îmi la?i mie toat? mizeria asta
r?spunderea pentru toate defectele lumii
pentru toate defectele noastre
?i ale urma?ilor no?tri
(ni?te ipochimeni vâdu?i poftelor
libidourilor)
b?ga-mi-a?…